ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3988/2013

Asupra recursului constată următoarele: Urmare declinărilor competenței de soluționare a cauzei de către Judecătoria Vișeu de Sus, prin sentința civilă nr. 1033 din 26 aprilie 2012 și de către Tribunalul Maramureș, secția I civilă, prin decizia nr. 775/R din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia nr. 236/R din 25 ianuarie 2013, rectificată cu privire la căile de atac care pot fi exercitate împotriva sa prin încheierea pronunțată de aceeași curte de apel la 31 ianuarie 2013, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de M.G. împotriva sentinței civile nr. 1767 din 31 mai 2010 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în Dosar nr. 6198/100/2009, a sentinței civile nr. 3534 din 19 decembrie 2002 pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în Dosar nr. 6055/2002 și a deciziei civile nr. 994/R/17 octombrie 2007 a Tribunalului Maramureș pronunțată în Dosar nr. 1533/336/2007, pe care le-a menținut.

S-a reținut că revizuentul a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâri, revizuirea sentinței civile nr. 1767 din 31 mai 2010 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în Dosarul nr. 6198/100/2009, sentinței civile nr. 3534 din 19 decembrie 2002, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în Dosarul nr. 6055/2002 și deciziei civile nr. 994/R/17 octombrie 2007 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în Dosarul nr. 1533/336/2007. Pornind de la prevederile art. 322 alin. (1) C. proc.

civ., s-a constatat că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs, legiuitorul a impus condiția ca acea instanță să fi evocat, prin hotărârea atacată cu revizuire, fondul cauzei, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, decât cea care fusese aleasă până în acel moment, în același sens fiind și statuările jurisprudenței și doctrinei. Or, în speță, s-a constatat de către curtea de apel că una dintre hotărârile a cărei revizuire se cere, respectiv decizia civilă nr. 994/R/17 octombrie 2007 a Tribunalului Maramureș nu evocă fondul cauzei, întrucât prin aceasta s-a admis recursul declarat de M.D.

împotriva sentinței nr. 1504 din 6 iunie 2007 a Judecătoriei Vișeu de Sus, care a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, fiind necesară administrarea de probe noi. În ceea ce privește sentința civilă nr. 1767 din 31 mai 2010 a Tribunalului Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a reținut că aceasta nu este o hotărâre dată de o instanță de recurs prin evocarea fondului, ori o hotărâre care să fi rămas definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, fiind susceptibilă doar de recurs. Referitor la sentința civilă nr. 3534 din 19 decembrie 2002 a Judecătoriei Vișeu de Sus, s-a constatat că prin aceasta s-a admis o plângere întemeiată pe dispozițiile legii fondului funciar, astfel încât, nici această hotărâre nu este o hotărâre dată de o instanță de recurs prin evocarea fondului, ori o hotărâre care să fi rămas definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, fiind susceptibilă doar de recurs.

Curtea a constatat, așadar, că hotărârile care s-au cerut a fi revizuite nu se circumscriu dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea fiind, astfel, inadmisibilă. Pe de altă parte, s-a reținut că nu sunt întrunite nici condițiile de admisibilitate a unei cereri de revizuire, prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Potrivit textului de lege indicat ca temei legal al cererii, revizuirea este posibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: să existe hotărâri definitive potrivnice, indiferent dacă acestea au fost date de instanțe de același grad sau de grade diferite; respectivele hotărâri potrivnice să fie pronunțate în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, cerința triplei identități fiind justificată pe considerentul de a se proteja puterea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească.

Or, în speță, s-a constatat nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 7 teza I C. proc.

civ., respectiv nu este vorba despre hotărâri definitive potrivnice, pronunțate în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, având în vedere că: Prin sentința nr. 1767 din 31 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 6198/100/2009, s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de către M.G., în contradictoriu cu Primăria orașului B. - Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar și a fost obligată pârâta să-i comunice reclamantului un răspuns la cererea înregistrată sub nr. 9234 din 27 mai 2009. Prin sentința civilă nr. 3534/2002, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în Dosarul nr. 6055/2002, s-a admis plângerea formulată de M.G., prin mandatar M.D., în contradictoriu cu intimata Comisia locală B. de aplicare a legilor fondului funciar și, în consecință, a fost obligată pârâta să procedeze din nou la punerea în posesie a reclamantului asupra suprafeței de 3 ha 200 mp pădure și 4600 mp pășune împădurită, atribuită prin Hotărârea nr. 96/2001, cu delimitarea în teren a parcelei.

Tribunalul Maramureș, prin decizia civilă nr. 994 din 17 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 1533/336/2007, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., a admis recursul declarat de M.D. împotriva sentinței civile nr. 1574 din 6 iunie 2007 a Judecătoriei Vișeu de Sus, care a fost casată, cauza fiind trimisă aceleași instanțe spre rejudecare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul M.G., solicitând modificarea în tot și obligarea pârâtei Comisia locală de fond funciar B. să procedeze conform sentinței civile nr. 3534/2002 a Judecătoriei Vișeu de Sus, sentinței civile nr. 1767 din 31 mai 2010 a Tribunalului Maramureș și deciziei civile nr. 994/R/17 octombrie 2007 a Tribunalului Maramureș.

A arătat că pârâta nu s-a conformat dispozițiilor hotărârilor menționate și că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și conține motive contradictorii, străine de natura cauzei, încălcându-se autoritatea de lucru judecat. A mai precizat că în mod greșit instanța a pronunțat soluția recurată, cererea de revizuire nereferindu-se la Dosarul nr. 331/336/2012 al Judecătoriei Vișeu de Sus. Prin precizările depuse la 9 septembrie 2013, recurentul a arătat că nu a solicitat revizuirea sentințelor civile nr. 1767/2010 și nr. 3534/2002 și a cerut ca pârâta să respecte dispozițiile hotărârilor menționate. Recursul este nul. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod. În speță, însă, nu există posibilitatea încadrării în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege menționat, recurentul nesusținând în vreun fel nelegalitatea soluției din apel și neaducând niciun fel de critici acesteia, limitându-se doar a susține generic că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că motivele sunt contradictorii și străine naturii cauzei. Or, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel. Văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de revizuentul M.G. împotriva deciziei nr. 236/R din 25 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2013.