ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1130/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1130/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați – Secția civilă, revizuienta

Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Anreiașu de Jos a

solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1193 din 22 decembrie 2010 a

Tribunalului Vrancea, în temeiul dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 2 și 7

C. proc. civ. Cu privire la acest ultim motiv, revizuenta a susținut că

instanța a încălcat autoritatea de lucru judecat stabilită prin sentința civilă

nr. 4976/2007 și nr. 4166/2008 ale Judecătoriei Focșani.

Prin decizia civilă

nr. 161/R din 16 martie 2011 a Curții de Apel Galați, s-a dispus disjungerea

cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

și formarea unui nou dosar, precum și declinarea competenței de soluționare a

cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.,

în favoarea Tribunalului Vrancea.

Revizuienta Comisia

Județeană Vrancea a solicitat admiterea cererii de revizuire, apreciind că sunt

îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și

anume:

- să fie vorba de

hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul

cauzei;

- să fie vorba de

hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat triplă identitate

de elemente: părți, obiect și cauză;

- hotărârile

contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar), ci în

procese (dosare) diferite;

- în al doilea proces

să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau chiar dacă a fost

ridicată, să nu se fi discutat;

- să se ceară

anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea puterii

lucrului judecat.

Curtea de Apel Galați

– Secția civilă, prin decizia nr. 215/R din 6 aprilie 2011, a respins cererea

de revizuire, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a analizat decizia civilă nr. 1193/2010 a Tribunalului

Vrancea, precum și sentințele civile nr. 4976 din 12 noiembrie 2007 și nr.

4166/2008 ale Judecătoriei Focșani, prin prisma motivului de revizuire prevăzut

de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reținând următoarele:

În speță, nu sunt

îndeplinite cumulativ condițiile impuse de dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. și anume, hotărârile nu sunt pronunțate în aceeași pricină, nu

există tripla identitate de obiect, cauză și părți.

Astfel, prin sentința

civilă nr. 4976/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 547/2008 a

Tribunalului Vrancea, s-a respins plângerea fond funciar formulată de M.O.,

care solicitase reconstituirea dreptului de proprietate după H.O. și s-a admis cererea

de intervenție accesorie formulată de S.S.C., în interesul pârâtelor.

Cel de-al doilea

proces a avut ca obiect constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 290 din

19 decembrie 2008 emisă de Comisia Județeană Vrancea și constatarea nulității

absolute parțiale a titlului de proprietate, precum și constatarea nulității

absolute și radierea încheierilor de carte funciară. Prin urmare, nu există

identitate de obiect.

În plus, în al doilea

proces instanța a analizat detaliat ce probleme de drept au fost dezlegate prin

sentința civilă nr. 4976/2007 reținând următoarele:

Apărarea intimatului

S.S.C. bazată pe conținutul sentinței civile nr. 4976 din 12 noiembrie 2007

pronunțată de Judecătoria Focșani este, de asemenea, irelevantă, în ceea ce

privește calitatea de succesor a acestuia de pe urma defunctului H.O.

Astfel, după cum s-a

arătat mai sus, Hotărârea nr. 134/2006, astfel cum a fost redactată conducea la

o situație paradoxală, respectiv, s-a încuviințat reconstituirea dreptului de

proprietate după urma unui defunct, fără a se indica însă persoana beneficiară

a acestei reconstituiri.

Această situație

juridică profund ilegală este contestată de M.O., acesta depunând plângere

împotriva Hotărârii nr. 134 din 26 septembrie 2006 și care a constituit

obiectul dosarului înregistrat la data de 8 ianuarie 2007, sub nr. 108/231/2007

pe rolul Judecătoriei Focșani.

Prin această

plângere, reclamantul O.M. critică Hotărârea nr. 134/2006 tocmai sub acest

aspect, respectiv faptul că, deși s-a reconstituit dreptul de proprietate după

defunctul H.O., totuși nu s-a menționat cine este moștenitorul acestuia.

Plecând de la această situație, M.O. a solicitat instanței să rețină că el este

moștenitorul lui H.O., astfel încât reconstituirea dreptului ce a aparținut

acestui defunct să se facă pe numele său. De asemenea, M.O. mai critică și

suprafața ce a fost reconstituită prin această Hotărâre, în opinia sa, trebuind

ca reconstituirea să se dispună cu privire la o suprafață de 734 ha, iar nu doar 518 ha.

În acest dosar a

formulat cerere de intervenție S.S.C., arătând că el este moștenitorul lui H.O.,

că Hotărârea nr. 134/2006 este legală și că din totalul suprafeței

reconstituite, M.O. are o cotă de drept de 3/8, restul de 5/8 aparținându-i, în

calitatea sa de moștenitor al lui H.O.

Prin sentința civilă

nr. 851 din 01 martie 2007 pronunțată în dosar nr. 108/231/2007, Judecătoria

Focșani a anulat plângerea înregistrată sub nr. 108/231/2007, pentru lipsa

calității de reprezentant a numitei C.V., cea care formulase în numele lui M.O.

cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă

nr. 586 din 30 mai 2007 pronunțată în dosar nr. 108/231/2007, Tribunalul

Vrancea admite recursul și casează sentința civilă nr. 851 din 01 martie 2007,

trimițând cauza spre rejudecare și apreciind că numita C.V. are dreptul de a-l

reprezenta pe M.O.

În rejudecare,

dosarul a fost înregistrat sub nr. 5331/231/2007, dosar în care s-a pronunțat

sentința civilă nr. 4976 din 12 noiembrie 2007 și prin care s-a respins, ca

neîntemeiată, plângerea formulată de O.M. și s-a admis cererea de intervenție a

numitului S.S.C. Recursul declarat de O.M. împotriva acestei sentințe a fost,

de asemenea, respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 547 din 05 iunie

2008 pronunțată în dosar nr. 5331/231/2007 de Tribunalul Vrancea.

Curtea de Apel Galați

a reținut că, atât prin sentința civilă nr. 4976 din 12 noiembrie 2007, cât și

prin decizia civilă nr. 547 din 05 iunie 2008, instanțele au reținut că M.O. nu

are calitatea de moștenitor de pe urma defunctului H.O., dar nu au constatat

sau reținut că M.O. nu este îndreptățit la reconstituirea dreptului de

proprietate asupra pădurii ce i-a fost luată de stat din patrimoniul său

propriu.

În ceea ce privește

cererea de intervenție depusă de S.S.C., prima instanță a calificat-o ca o cerere

de intervenție accesorie, în interesul pârâtelor, nemaifăcând vreo altă

referire în considerente cu privire la susținerile intervenientului. De

asemenea, nici instanța de recurs nu a considerat necesar să facă nicio

referire cu privire la situația intervenientului, arătând doar în finalul

considerentelor, că este nefondată pretenția recurentului reclamant (M.O.) de a

i se reconstitui o suprafață de teren suplimentară celei cuprinse în Hotărârea

nr. 134/2006.

Din examinarea

sentinței civile nr. 4976 din 12 noiembrie 2007 și a deciziei civile nr. 547

din 05 iunie 2008, opozabile lui M.O. (acesta fiind reclamant în aceste dosare)

rezultă astfel, că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, față de M.O. și

succesoarea acestuia C.V., că M.O. nu are calitatea de moștenitor al lui H.O.

(chiar dacă era fiu natural al acestuia) și, în consecință, nici nu este

îndreptățit să i se reconstituie dreptul de proprietate după acest defunct.

Aceste hotărâri nu

dezleagă însă și problema moștenitorilor lui H.O., instanțele neanalizând

absolut deloc susținerile lui S.S.C. formulate prin cererea de intervenție,

întâmpinări și concluzii prin care acesta declara că este moștenitor al lui H.O.

Așadar, prin aceste

hotărâri instanțele au dezlegat cu autoritate de lucru judecat față de M.O. și

succesoarea acestuia C.V. următoarele probleme:

- că M.O. nu are

calitatea de moștenitor a lui H.O. și deci nu este îndreptățit să i se

reconstituie dreptul de proprietate după acest defunct;

- că M.O. nu are

dreptul să i se reconstituie o suprafață suplimentară față de cea indicată în

Hotărârea nr. 134/2006.

Prin aceste hotărâri,

instanțele nu au constatat sau reținut că M.O. nu este îndreptățit la

reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurii ce i-a fost luată de

stat din patrimoniul său propriu.

De asemenea, prin

aceste hotărâri, instanțele nu au analizat, nu au stabilit și nici nu au

reținut că S.S.C. ar fi succesor al lui H.O.

În aceste condiții,

nu se poate opune cu putere de lucru judecat în prezentul dosar, o stare de

drept ce nu a fost tranșată în procesul finalizat cu sentința civilă nr. 4976

din 12 noiembrie 2007 și decizia civilă nr. 547 din 05 iunie 2008, respectiv

chestiunea calității de succesor al lui S.S.C. de pe urma defunctului H.O.

Prin urmare, apărarea

intimatului bazată pe aceste hotărâri este nefondată.

În concluzie, nu mai

este posibilă reanalizarea acestei excepții pe calea revizuirii, deoarece se

opune însăși puterea de lucru judecat asupra rezolvării date prin decizia

civilă nr. 119/2010 a Tribunalului Vrancea.

Totodată, instanța a

reținut în ceea ce privește sentința civilă nr. 4166/2008, că situația este

asemănătoare, în sensul că a avut obiect diferit și anume, plângere formulată

de petentul S.S.C. în contradictoriu cu Comisia Locală Andreiașu și Comisia

Județeană Vrancea. Soluția a fost de admitere a plângerii și reconstituire a

dreptului de proprietate în favoarea petentului, în calitate de moștenitor al

defunctului H.O. pentru suprafața de 202 ha teren.

De asemenea, în al

doilea proces instanța a analizat detaliat probleme de drept ce au fost

dezlegate prin sentința civilă nr. 4166 din 25 septembrie 2008, reținând

următoarele:

„Cercetând conținutul

sentinței civile nr. 4166 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria

Focșani se constată că prin aceasta nu s-a stabilit sub nicio formă că

amplasamentul de 518 ha pădure a fost proprietatea autorului def. H.O., cu unic

moștenitor C.S.S.

Astfel, din cuprinsul

hotărârii respective, rezultă că obiectul respectivului dosar l-a constituit

cercetarea legalității unei alte hotărâri emise de Comisia județeană, și anume,

Hotărârea nr. 109/2007, iar instanța a analizat și s-a pronunțat cu privire la

dreptul de reconstituire al petentului S.S.C. asupra unei suprafețe de 202 ha, suprafață distinctă de cea care a fost reconstituită și inclusă în titlul de proprietate nr.

8343/2006, titlu emis în baza Hotărârii nr. 134 din 26 septembrie 2006.

Prin urmare, sunt cu

totul lipsite de fundament argumentele expuse de Comisia județeană Vrancea în

cuprinsul acestei Hotărâri nr. 290/2008, în sensul că prin sentința civilă nr.

4166 din 25 septembrie 2008 s-ar fi stabilit că amplasamentul de 518 ha pădure a fost proprietatea autorului def. H.O., cu unic moștenitor C.S.S.”

Împotriva deciziei

nr. 215/R din data de 6 aprilie 2011, precum și deciziei

nr. 161 din 16 martie

2011

ale

Curții de Apel Galați – Secția civilă a exercitat calea de atac a recursului

intimatul

S.S.C., solicitând casarea hotărârilor atacate și, în temeiul art. 313 C. proc.

civ., instanța de recurs să trimită cauza spre rejudecare unei alte instanțe în

grad Curții de Apel Galați, față de văditele încălcări ale drepturilor la

apărare la care a fost supus intimatul și față de manifesta părtinire a acestei

instanțe la adresa părții adverse.

În prealabil,

intimatul S.S.C. a arătat cu privire la decizia

nr. 161, că la data de 16 martie 2011

nu a fost soluționată calea de atac a revizuirii, ci doar a fost luată măsura

disjungerii unora dintre motivele de critică în revizuire și declinarea

competenței judecării acestora în favoarea Tribunalului Vrancea, fiind acordat

termen în continuare pentru soluționarea pe fond a cererii de revizuire,

soluționare care s-a făcut prin decizia civilă nr. 215/R din 6 aprilie 2011.

Pe cale de

consecință, dintr-o eroare hotărârea din 16 martie 2011 a fost denumită decizie

și a primit un număr, când în realitate este vorba despre o încheiere.

Așa s-a ajuns în

situația absolut atipică și neprocedurală, prin care instanța fondului, într-o

singură cerere de revizuire a pronunțat două decizii distincte, la două termene

consecutive.

Față de corecta

calificare a hotărârii din 16 martie 2011 drept încheiere, recurentul-intimat a

susținut că împotriva acesteia se poate formula recurs odată cu fondul, așa cum

stipulează art. 282 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 316 și art. 328

alin. (2) C. proc. civ.

Intimatul S.S.C.

a formulat 5 critici

ale recursului declarat împotriva încheierii din 16 martie 2013:

- instanța de

revizuire s-a pronunțat în absența dosarului în care fusese pronunțată

hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, precum și în absența dosarelor în

care instanțele judecătorești se pronunțaseră anterior și față de care s-a

invocat art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Aspectele care aveau legătură cu fondul și

care au fost soluționate (disjungerea, excepția de conexitate, etc.) nu puteau

fi cercetate în mod efectiv în absența dosarului în care s-a pronunțat decizia

care forma obiectul cererii de revizuire.

Cu toate că există o

motivare, aceasta nu poate fi decât una fictivă în absența respectivului dosar

de fond, precum și a însăși hotărârii care făcea obiectul revizuirii.

Recurentul a precizat

că această primă critică este comună și deciziei nr. 215/R/2011 a Curții de

Apel Galați.

- în mod nelegal a

fost respinsă cererea intimatului

S.S.C. pentru angajare apărător. În acest mod

părții i-au fost încălcate drepturile la apărare și la un proces echitabil,

consacrate atât de art. 6 din C.E.D.O., cât și de art. 21 și art. 24 din

Constituția României.

- nelegalitatea

măsurii disjungerii: la dosarul cauzei nu existau pricini care să fi fost

întrunite anterior; niciuna dintre pricinile rezultate în urma disjungerii nu

se afla în stare de judecată și nu a fost judecată la respectivul termen.

Ca urmare a

calificării motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

ca motiv principal, consideră recurentul că, potrivit art. 17 C. proc. civ., se

impunea și soluționarea celorlalte de către Curtea de Apel Galați.

Din această

perspectivă, recurentul a înțeles să critice în mod distinct și măsura

declinării de competență către Tribunalul Vrancea.

- măsura de a crea un

nou dosar pe rolul Curții de Apel Galați după disjungere nu are niciun temei

procedural.

- în mod greșit a

fost amânată cererea de conexare a dosarelor nr. 45/44/2011, nr. 46/44/2011 și

nr. 38/44/2011, care aveau aceleași părți și ca obiect o cerere de revizuire

împotriva aceleiași hotărâri.

Intimatul S.S.C.

a formulat 3 critici

ale recursului declarat împotriva

deciziei nr. 215/R din data de 6 aprilie

2011:

- instanța de

revizuire a soluționat cererea de revizuire pe fond în absența dosarului în

care a fost pronunțată hotărârea ce forma obiectul revizuirii.

Niciuna dintre părți

nu a depus la dosar decizia în cauză și nici nu se găsește vreo adresă de înaintare

a acesteia. La data de 6 aprilie 2011, decizia nr. 1193

din 22 decembrie 2010

nu se afla la dosar.

Nu au fost atașate

nici dosarele în raport de care s-a invocat contrarietatea de hotărâri.

Instanța nu a intrat

în realitate în cercetarea fondului pricinii, iar motivarea este una fictivă,

care doar justifică o soluție adoptată apriori.

- soluția a fost dată

în condițiile în care a fost lipsă de procedură cu S.S.C.

Mențiunea de la

paragraful 4 al paginii 1 privind „rectificarea citativului” în sensul că S.S.C.

ar avea termen în cunoștință este nelegală. Argumentul că prezența mandatarului

la precedentul termen de judecată și a faptului că ar fi primit termen în

cunoștință nu este valabilă. Mandatarul a avut mandat și s-a prezentat numai în

dosarul nr. 46/44/2011.

După disjungere, s-a

format un nou dosar cu nr. 313/44/2011, în care S.S.C. nu a fost citat conform

legii și despre al cărui număr nu putea să aibă cunoștință.

Potrivit art. 107 C.

proc. civ., față de lipsa de procedură, instanța de revizuire ar fi trebuit să

acorde termen.

- criticile pe fondul

soluției de revizuire: în mod greșit instanța a considerat că nu sunt întrunite

condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv tripla identitate de

obiect, părți și cauză.

Identitatea de părți

este indiscutabilă, cel puțin între prezenta cauză și dosarul nr.

5331/231/2007, părțile având și aceeași calitate, iar C.V. este succesoarea în

drepturi a lui O.M.

Nici identitatea de

cauză nu poate fi pusă în discuție, aceasta fiind calitatea de moștenitor de pe

urma defunctului H.O., respectiv calitatea de beneficiar al reconstituirii

dreptului de proprietate asupra terenurilor care au aparținut acestuia.

Deși aparent,

obiectul pricinilor ar fi diferit, în realitate există o identitate perfectă de

obiect.

Toate dosarele au un

numitor comun: Hotărârea nr. 134/2006 a Comisiei Județene Vrancea, fiind în

realitate plângeri împotriva acesteia.

Contrarietatea de

hotărâri invocată de recurent vizează tocmai aceste chestiuni: nu pot exista în

paralel mai multe hotărâri judecătorești care vizează reconstituirea aceluiași

drept de proprietate de pe urma aceluiași antecesor, drept care face obiectul

aceleiași hotărâri - Hotărârea nr. 134/2006 a Comisiei Județene Vrancea, iar în

unele dintre acestea să se rețină că S.S.C. are calitatea de succesor al

defunctului H.O. și să i se reconstituie dreptul de proprietate, iar în altele

ulterioare să se rețină dimpotrivă, că nu are calitate și să se dispună

anularea Titlului de proprietate emis în baza hotărârii menționate anterior.

Instanța de revizuire

face o greșită aplicare a distincției dintre prezumția de lucru judecat și

excepția lucrului judecat.

Este ignorat în totul

efectul pozitiv al lucrului judecat anterior, respectiv lipsa calității de

moștenitor a lui O.M. și calitatea de moștenitor a recurentului S.S.C. de pe

urma defunctului H.O.

Între cererea

introductivă de instanță finalizată prin sentința nr. 4976/2007 a Judecătoriei

Focșani, irevocabilă prin decizia nr. 547/2008 a Tribunalului Vrancea și

prezenta cauză există și o vădită identitate de motivare, chestiunea pusă în

discuție fiind aceeași.

Recurentul a criticat

și disjungerea motivelor de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.

1 și 2 C. proc. civ. În temeiul art. 17 C. proc. civ., instanța inițial învestită

cu revizuirea – Curtea de Apel Galați era competentă să se pronunțe și asupra

acestora.

La termenul de judecată din 12 februarie

2013, Înalta Curte a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului și,

în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., va fi analizată cu prioritate această

excepție, reținându-se următoarele:

Obiectul cererii de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. îl constituie decizia civilă nr.

1193 din 22 decembrie 2010 a Tribunalului Vrancea.

Conform art. 322 alin. (2) C. proc. civ.,

dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este

recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte

de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă.

În doctrină și în jurisprudență s-a decis

constant că recursul, în condițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., este

admisibil numai dacă hotărârea atacată cu revizuire este susceptibilă de apel

sau de recurs.

Dispoziția legală enunțată nu creează un

drept de recurs la recurs, ci se aplică și în acest caz principiul accesorium

sequitur principale.

Textul trebuie înțeles în sensul că recursul

este admisibil numai dacă a doua hotărâre, care a fost atacată cu revizuire,

era susceptibilă de apel sau de recurs, întrucât în caz de contrarietate de

hotărâri, art. 327 alin. (1) C. proc. civ. impune anularea celei de-a doua

hotărâri, ceea ce înseamnă că admisibilitatea căii de atac se determină în

raport cu cea de-a doua hotărâre.

Or, hotărârea din recurs este irevocabilă, în

raport cu dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Recursul declarat de

intimatul S.S.C. împotriva

deciziei

nr.

161 din 16 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați a fost deja

soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă, prin

decizia nr. 5855 din 1 octombrie 2012.

Una din

regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în

aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic și se

epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este

îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de una și aceeași cale de atac.

Atâta

timp cât unul din principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului

de a folosi calea de atac, în cauză nu mai pot fi supuse unei noi

analize aceleași

critici, ce au fost formulate

de intimatul S.S.C.

prin prezenta cerere de recurs împotriva

deciziei

nr. 161 din 16 martie

ca inadmisibil.

În ceea ce privește

calea de atac a contestației în anulare formulată de

intimatul S.S.C.

împotriva

deciziei nr. 215/R

din 6 aprilie 2011 (conform precizărilor de la termenul din 12 februarie 2013),

competența de soluționare a acesteia va fi declinată în favoarea Curții de Apel

Galați, în conformitate cu prevederile art. 319 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de intimatul S.S.C. împotriva deciziei nr. 215/R

din data de 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați – Secția civilă și deciziei

nr. 161 din 16 martie

2011 a aceleiași instanțe

.

Declină competența de

soluționare a contestației în anulare formulate de același intimat împotriva deciziei

nr. 215/R din data de 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați – Secția civilă,

în favoarea acestei instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 martie 2013.