ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1130/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați – Secția civilă, revizuienta Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Anreiașu de Jos a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1193 din 22 decembrie 2010 a Tribunalului Vrancea, în temeiul dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 2 și 7 C. proc. civ. Cu privire la acest ultim motiv, revizuenta a susținut că instanța a încălcat autoritatea de lucru judecat stabilită prin sentința civilă nr. 4976/2007 și nr. 4166/2008 ale Judecătoriei Focșani. Prin decizia civilă nr. 161/R din 16 martie 2011 a Curții de Apel Galați, s-a dispus disjungerea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. și formarea unui nou dosar, precum și declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în favoarea Tribunalului Vrancea. Revizuienta Comisia Județeană Vrancea a solicitat admiterea cererii de revizuire, apreciind că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și anume: - să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; - să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părți, obiect și cauză; - hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; - în al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; - să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea puterii lucrului judecat.

Curtea de Apel Galați – Secția civilă, prin decizia nr. 215/R din 6 aprilie 2011, a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, instanța a analizat decizia civilă nr. 1193/2010 a Tribunalului Vrancea, precum și sentințele civile nr. 4976 din 12 noiembrie 2007 și nr. 4166/2008 ale Judecătoriei Focșani, prin prisma motivului de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reținând următoarele: În speță, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și anume, hotărârile nu sunt pronunțate în aceeași pricină, nu există tripla identitate de obiect, cauză și părți. Astfel, prin sentința civilă nr. 4976/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 547/2008 a Tribunalului Vrancea, s-a respins plângerea fond funciar formulată de M.O., care solicitase reconstituirea dreptului de proprietate după H.O.

și s-a admis cererea de intervenție accesorie formulată de S.S.C., în interesul pârâtelor. Cel de-al doilea proces a avut ca obiect constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 290 din 19 decembrie 2008 emisă de Comisia Județeană Vrancea și constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate, precum și constatarea nulității absolute și radierea încheierilor de carte funciară. Prin urmare, nu există identitate de obiect. În plus, în al doilea proces instanța a analizat detaliat ce probleme de drept au fost dezlegate prin sentința civilă nr. 4976/2007 reținând următoarele: Apărarea intimatului S.S.C. bazată pe conținutul sentinței civile nr. 4976 din 12 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Focșani este, de asemenea, irelevantă, în ceea ce privește calitatea de succesor a acestuia de pe urma defunctului H.O.

Astfel, după cum s-a arătat mai sus, Hotărârea nr. 134/2006, astfel cum a fost redactată conducea la o situație paradoxală, respectiv, s-a încuviințat reconstituirea dreptului de proprietate după urma unui defunct, fără a se indica însă persoana beneficiară a acestei reconstituiri. Această situație juridică profund ilegală este contestată de M.O., acesta depunând plângere împotriva Hotărârii nr. 134 din 26 septembrie 2006 și care a constituit obiectul dosarului înregistrat la data de 8 ianuarie 2007, sub nr. 108/231/2007 pe rolul Judecătoriei Focșani. Prin această plângere, reclamantul O.M. critică Hotărârea nr. 134/2006 tocmai sub acest aspect, respectiv faptul că, deși s-a reconstituit dreptul de proprietate după defunctul H.O., totuși nu s-a menționat cine este moștenitorul acestuia.

Plecând de la această situație, M.O. a solicitat instanței să rețină că el este moștenitorul lui H.O., astfel încât reconstituirea dreptului ce a aparținut acestui defunct să se facă pe numele său. De asemenea, M.O. mai critică și suprafața ce a fost reconstituită prin această Hotărâre, în opinia sa, trebuind ca reconstituirea să se dispună cu privire la o suprafață de 734 ha, iar nu doar 518 ha. În acest dosar a formulat cerere de intervenție S.S.C., arătând că el este moștenitorul lui H.O., că Hotărârea nr. 134/2006 este legală și că din totalul suprafeței reconstituite, M.O. are o cotă de drept de 3/8, restul de 5/8 aparținându-i, în calitatea sa de moștenitor al lui H.O. Prin sentința civilă nr. 851 din 01 martie 2007 pronunțată în dosar nr. 108/231/2007, Judecătoria Focșani a anulat plângerea înregistrată sub nr. 108/231/2007, pentru lipsa calității de reprezentant a numitei C.V., cea care formulase în numele lui M.O.

cererea de chemare în judecată. Prin decizia civilă nr. 586 din 30 mai 2007 pronunțată în dosar nr. 108/231/2007, Tribunalul Vrancea admite recursul și casează sentința civilă nr. 851 din 01 martie 2007, trimițând cauza spre rejudecare și apreciind că numita C.V. are dreptul de a-l reprezenta pe M.O. În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. 5331/231/2007, dosar în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4976 din 12 noiembrie 2007 și prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de O.M. și s-a admis cererea de intervenție a numitului S.S.C. Recursul declarat de O.M. împotriva acestei sentințe a fost, de asemenea, respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 547 din 05 iunie 2008 pronunțată în dosar nr. 5331/231/2007 de Tribunalul Vrancea.

Curtea de Apel Galați a reținut că, atât prin sentința civilă nr. 4976 din 12 noiembrie 2007, cât și prin decizia civilă nr. 547 din 05 iunie 2008, instanțele au reținut că M.O. nu are calitatea de moștenitor de pe urma defunctului H.O., dar nu au constatat sau reținut că M.O. nu este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurii ce i-a fost luată de stat din patrimoniul său propriu. În ceea ce privește cererea de intervenție depusă de S.S.C., prima instanță a calificat-o ca o cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtelor, nemaifăcând vreo altă referire în considerente cu privire la susținerile intervenientului. De asemenea, nici instanța de recurs nu a considerat necesar să facă nicio referire cu privire la situația intervenientului, arătând doar în finalul considerentelor, că este nefondată pretenția recurentului reclamant (M.O.) de a i se reconstitui o suprafață de teren suplimentară celei cuprinse în Hotărârea nr. 134/2006.

Din examinarea sentinței civile nr. 4976 din 12 noiembrie 2007 și a deciziei civile nr. 547 din 05 iunie 2008, opozabile lui M.O. (acesta fiind reclamant în aceste dosare) rezultă astfel, că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, față de M.O. și succesoarea acestuia C.V., că M.O. nu are calitatea de moștenitor al lui H.O. (chiar dacă era fiu natural al acestuia) și, în consecință, nici nu este îndreptățit să i se reconstituie dreptul de proprietate după acest defunct. Aceste hotărâri nu dezleagă însă și problema moștenitorilor lui H.O., instanțele neanalizând absolut deloc susținerile lui S.S.C. formulate prin cererea de intervenție, întâmpinări și concluzii prin care acesta declara că este moștenitor al lui H.O.

Așadar, prin aceste hotărâri instanțele au dezlegat cu autoritate de lucru judecat față de M.O. și succesoarea acestuia C.V. următoarele probleme: - că M.O. nu are calitatea de moștenitor a lui H.O. și deci nu este îndreptățit să i se reconstituie dreptul de proprietate după acest defunct; - că M.O. nu are dreptul să i se reconstituie o suprafață suplimentară față de cea indicată în Hotărârea nr. 134/2006. Prin aceste hotărâri, instanțele nu au constatat sau reținut că M.O. nu este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurii ce i-a fost luată de stat din patrimoniul său propriu. De asemenea, prin aceste hotărâri, instanțele nu au analizat, nu au stabilit și nici nu au reținut că S.S.C.

ar fi succesor al lui H.O. În aceste condiții, nu se poate opune cu putere de lucru judecat în prezentul dosar, o stare de drept ce nu a fost tranșată în procesul finalizat cu sentința civilă nr. 4976 din 12 noiembrie 2007 și decizia civilă nr. 547 din 05 iunie 2008, respectiv chestiunea calității de succesor al lui S.S.C. de pe urma defunctului H.O. Prin urmare, apărarea intimatului bazată pe aceste hotărâri este nefondată. În concluzie, nu mai este posibilă reanalizarea acestei excepții pe calea revizuirii, deoarece se opune însăși puterea de lucru judecat asupra rezolvării date prin decizia civilă nr. 119/2010 a Tribunalului Vrancea. Totodată, instanța a reținut în ceea ce privește sentința civilă nr. 4166/2008, că situația este asemănătoare, în sensul că a avut obiect diferit și anume, plângere formulată de petentul S.S.C.

în contradictoriu cu Comisia Locală Andreiașu și Comisia Județeană Vrancea. Soluția a fost de admitere a plângerii și reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea petentului, în calitate de moștenitor al defunctului H.O. pentru suprafața de 202 ha teren. De asemenea, în al doilea proces instanța a analizat detaliat probleme de drept ce au fost dezlegate prin sentința civilă nr. 4166 din 25 septembrie 2008, reținând următoarele: „Cercetând conținutul sentinței civile nr. 4166 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Focșani se constată că prin aceasta nu s-a stabilit sub nicio formă că amplasamentul de 518 ha pădure a fost proprietatea autorului def. H.O., cu unic moștenitor C.S.S.

Astfel, din cuprinsul hotărârii respective, rezultă că obiectul respectivului dosar l-a constituit cercetarea legalității unei alte hotărâri emise de Comisia județeană, și anume, Hotărârea nr. 109/2007, iar instanța a analizat și s-a pronunțat cu privire la dreptul de reconstituire al petentului S.S.C. asupra unei suprafețe de 202 ha, suprafață distinctă de cea care a fost reconstituită și inclusă în titlul de proprietate nr. 8343/2006, titlu emis în baza Hotărârii nr. 134 din 26 septembrie 2006. Prin urmare, sunt cu totul lipsite de fundament argumentele expuse de Comisia județeană Vrancea în cuprinsul acestei Hotărâri nr. 290/2008, în sensul că prin sentința civilă nr. 4166 din 25 septembrie 2008 s-ar fi stabilit că amplasamentul de 518 ha pădure a fost proprietatea autorului def.

H.O., cu unic moștenitor C.S.S.” Împotriva deciziei nr. 215/R din data de 6 aprilie 2011, precum și deciziei nr. 161 din 16 martie 2011 ale Curții de Apel Galați – Secția civilă a exercitat calea de atac a recursului intimatul S.S.C., solicitând casarea hotărârilor atacate și, în temeiul art. 313 C. proc. civ., instanța de recurs să trimită cauza spre rejudecare unei alte instanțe în grad Curții de Apel Galați, față de văditele încălcări ale drepturilor la apărare la care a fost supus intimatul și față de manifesta părtinire a acestei instanțe la adresa părții adverse. În prealabil, intimatul S.S.C.

a arătat cu privire la decizia nr. 161, că la data de 16 martie 2011 nu a fost soluționată calea de atac a revizuirii, ci doar a fost luată măsura disjungerii unora dintre motivele de critică în revizuire și declinarea competenței judecării acestora în favoarea Tribunalului Vrancea, fiind acordat termen în continuare pentru soluționarea pe fond a cererii de revizuire, soluționare care s-a făcut prin decizia civilă nr. 215/R din 6 aprilie 2011. Pe cale de consecință, dintr-o eroare hotărârea din 16 martie 2011 a fost denumită decizie și a primit un număr, când în realitate este vorba despre o încheiere. Așa s-a ajuns în situația absolut atipică și neprocedurală, prin care instanța fondului, într-o singură cerere de revizuire a pronunțat două decizii distincte, la două termene consecutive.

Față de corecta calificare a hotărârii din 16 martie 2011 drept încheiere, recurentul-intimat a susținut că împotriva acesteia se poate formula recurs odată cu fondul, așa cum stipulează art. 282 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 316 și art. 328 alin. (2) C. proc. civ. Intimatul S.S.C. a formulat 5 critici ale recursului declarat împotriva încheierii din 16 martie 2013: - instanța de revizuire s-a pronunțat în absența dosarului în care fusese pronunțată hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, precum și în absența dosarelor în care instanțele judecătorești se pronunțaseră anterior și față de care s-a invocat art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Aspectele care aveau legătură cu fondul și care au fost soluționate (disjungerea, excepția de conexitate, etc.) nu puteau fi cercetate în mod efectiv în absența dosarului în care s-a pronunțat decizia care forma obiectul cererii de revizuire.

Cu toate că există o motivare, aceasta nu poate fi decât una fictivă în absența respectivului dosar de fond, precum și a însăși hotărârii care făcea obiectul revizuirii. Recurentul a precizat că această primă critică este comună și deciziei nr. 215/R/2011 a Curții de Apel Galați. - în mod nelegal a fost respinsă cererea intimatului S.S.C. pentru angajare apărător. În acest mod părții i-au fost încălcate drepturile la apărare și la un proces echitabil, consacrate atât de art. 6 din C.E.D.O., cât și de art. 21 și art. 24 din Constituția României. - nelegalitatea măsurii disjungerii: la dosarul cauzei nu existau pricini care să fi fost întrunite anterior; niciuna dintre pricinile rezultate în urma disjungerii nu se afla în stare de judecată și nu a fost judecată la respectivul termen.

Ca urmare a calificării motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. ca motiv principal, consideră recurentul că, potrivit art. 17 C. proc. civ., se impunea și soluționarea celorlalte de către Curtea de Apel Galați. Din această perspectivă, recurentul a înțeles să critice în mod distinct și măsura declinării de competență către Tribunalul Vrancea. - măsura de a crea un nou dosar pe rolul Curții de Apel Galați după disjungere nu are niciun temei procedural. - în mod greșit a fost amânată cererea de conexare a dosarelor nr. 45/44/2011, nr. 46/44/2011 și nr. 38/44/2011, care aveau aceleași părți și ca obiect o cerere de revizuire împotriva aceleiași hotărâri. Intimatul S.S.C.

a formulat 3 critici ale recursului declarat împotriva deciziei nr. 215/R din data de 6 aprilie 2011: - instanța de revizuire a soluționat cererea de revizuire pe fond în absența dosarului în care a fost pronunțată hotărârea ce forma obiectul revizuirii. Niciuna dintre părți nu a depus la dosar decizia în cauză și nici nu se găsește vreo adresă de înaintare a acesteia. La data de 6 aprilie 2011, decizia nr. 1193 din 22 decembrie 2010 nu se afla la dosar. Nu au fost atașate nici dosarele în raport de care s-a invocat contrarietatea de hotărâri. Instanța nu a intrat în realitate în cercetarea fondului pricinii, iar motivarea este una fictivă, care doar justifică o soluție adoptată apriori. - soluția a fost dată în condițiile în care a fost lipsă de procedură cu S.S.C.

Mențiunea de la paragraful 4 al paginii 1 privind „rectificarea citativului” în sensul că S.S.C. ar avea termen în cunoștință este nelegală. Argumentul că prezența mandatarului la precedentul termen de judecată și a faptului că ar fi primit termen în cunoștință nu este valabilă. Mandatarul a avut mandat și s-a prezentat numai în dosarul nr. 46/44/2011. După disjungere, s-a format un nou dosar cu nr. 313/44/2011, în care S.S.C. nu a fost citat conform legii și despre al cărui număr nu putea să aibă cunoștință. Potrivit art. 107 C. proc. civ., față de lipsa de procedură, instanța de revizuire ar fi trebuit să acorde termen. - criticile pe fondul soluției de revizuire: în mod greșit instanța a considerat că nu sunt întrunite condițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., respectiv tripla identitate de obiect, părți și cauză. Identitatea de părți este indiscutabilă, cel puțin între prezenta cauză și dosarul nr. 5331/231/2007, părțile având și aceeași calitate, iar C.V. este succesoarea în drepturi a lui O.M. Nici identitatea de cauză nu poate fi pusă în discuție, aceasta fiind calitatea de moștenitor de pe urma defunctului H.O., respectiv calitatea de beneficiar al reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor care au aparținut acestuia. Deși aparent, obiectul pricinilor ar fi diferit, în realitate există o identitate perfectă de obiect. Toate dosarele au un numitor comun: Hotărârea nr. 134/2006 a Comisiei Județene Vrancea, fiind în realitate plângeri împotriva acesteia.

Contrarietatea de hotărâri invocată de recurent vizează tocmai aceste chestiuni: nu pot exista în paralel mai multe hotărâri judecătorești care vizează reconstituirea aceluiași drept de proprietate de pe urma aceluiași antecesor, drept care face obiectul aceleiași hotărâri - Hotărârea nr. 134/2006 a Comisiei Județene Vrancea, iar în unele dintre acestea să se rețină că S.S.C. are calitatea de succesor al defunctului H.O. și să i se reconstituie dreptul de proprietate, iar în altele ulterioare să se rețină dimpotrivă, că nu are calitate și să se dispună anularea Titlului de proprietate emis în baza hotărârii menționate anterior. Instanța de revizuire face o greșită aplicare a distincției dintre prezumția de lucru judecat și excepția lucrului judecat.

Este ignorat în totul efectul pozitiv al lucrului judecat anterior, respectiv lipsa calității de moștenitor a lui O.M. și calitatea de moștenitor a recurentului S.S.C. de pe urma defunctului H.O. Între cererea introductivă de instanță finalizată prin sentința nr. 4976/2007 a Judecătoriei Focșani, irevocabilă prin decizia nr. 547/2008 a Tribunalului Vrancea și prezenta cauză există și o vădită identitate de motivare, chestiunea pusă în discuție fiind aceeași. Recurentul a criticat și disjungerea motivelor de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ. În temeiul art. 17 C. proc. civ., instanța inițial învestită cu revizuirea – Curtea de Apel Galați era competentă să se pronunțe și asupra acestora.

La termenul de judecată din 12 februarie 2013, Înalta Curte a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., va fi analizată cu prioritate această excepție, reținându-se următoarele: Obiectul cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. îl constituie decizia civilă nr. 1193 din 22 decembrie 2010 a Tribunalului Vrancea. Conform art. 322 alin. (2) C. proc. civ., dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă. În doctrină și în jurisprudență s-a decis constant că recursul, în condițiile art. 328 alin. (2) C. proc.

civ., este admisibil numai dacă hotărârea atacată cu revizuire este susceptibilă de apel sau de recurs. Dispoziția legală enunțată nu creează un drept de recurs la recurs, ci se aplică și în acest caz principiul accesorium sequitur principale. Textul trebuie înțeles în sensul că recursul este admisibil numai dacă a doua hotărâre, care a fost atacată cu revizuire, era susceptibilă de apel sau de recurs, întrucât în caz de contrarietate de hotărâri, art. 327 alin. (1) C. proc. civ. impune anularea celei de-a doua hotărâri, ceea ce înseamnă că admisibilitatea căii de atac se determină în raport cu cea de-a doua hotărâre. Or, hotărârea din recurs este irevocabilă, în raport cu dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ. Recursul declarat de intimatul S.S.C. împotriva deciziei nr. 161 din 16 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați a fost deja soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă, prin decizia nr. 5855 din 1 octombrie 2012. Una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de una și aceeași cale de atac. Atâta timp cât unul din principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi calea de atac, în cauză nu mai pot fi supuse unei noi analize aceleași critici, ce au fost formulate de intimatul S.S.C.

prin prezenta cerere de recurs împotriva deciziei nr. 161 din 16 martie 2011. Drept urmare, recursul declarat împotriva acestei hotărâri va fi respins, ca inadmisibil. În ceea ce privește calea de atac a contestației în anulare formulată de intimatul S.S.C. împotriva deciziei nr. 215/R din 6 aprilie 2011 (conform precizărilor de la termenul din 12 februarie 2013), competența de soluționare a acesteia va fi declinată în favoarea Curții de Apel Galați, în conformitate cu prevederile art. 319 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intimatul S.S.C. împotriva deciziei nr. 215/R din data de 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați – Secția civilă și deciziei nr. 161 din 16 martie 2011 a aceleiași instanțe . Declină competența de soluționare a contestației în anulare formulate de același intimat împotriva deciziei nr. 215/R din data de 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați – Secția civilă, în favoarea acestei instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2013.