ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1569/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția comercială și contencios administrativ, la data de 9 mai 2008, nr. 2603/99/2008, reclamanta SC A.J.C.A.M. SRL Iași a chemat în judecată pârâta E. ON Moldova S.A. Bacău, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri, prin care: să oblige pârâta la ridicarea stâlpilor de rețea de tensiune medie aflați pe terenul proprietate a reclamantei, situat în șos. Nicolina. nr. 150; să oblige pârâta la încheierea unui contract cu reclamanta privind dreptul de folosință asupra suprafeței de teren ocupată de stâlpii de rețea până la momentul ridicării rețelei de pe terenul proprietatea reclamantei și să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2009. reclamanta SC A.J.C.A.M. SRL Iași a depus la dosar precizare de acțiune privind contravaloarea dreptului de folosință, respectiv, 4 Euro/m.p. lunar, pentru suprafața de 3.917.452 m.p. Prin sentința nr. 107/ COM, pronunțată la data de 26 ianuarie 2010, Tribunalul Iași, secția comercială și contencios administrativ a respins, ca fiind nefondată, cererea formulată de către reclamanta SC A.J.C.A.M. SRL Iași. în contradictoriu cu pârâta SC E.O.M.D. SA Bacău. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență. următoarele: Prin cererea sa de obligare a pârâtei la încheierea unui contract privind folosința terenului, reclamanta urmărește.

în fapt. substituirea de către instanță a consimțământului pârâtei la întocmirea convenției- cadru prevăzute de art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007. Dar. până în prezent, Guvernul nu a emis hotărârea prin care să aprobe conținutul acestei convenții-cadru, urmând a fi respins acest capăt de cerere pentru absența cadrului legal de reglementare. Din interpretarea logică a dispozițiilor art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007, rezultă că este posibilă eliberarea unor amplasamente și modificarea instalațiilor de distribuție a energiei electrice, sub condiția suportării cheltuielilor de către cel care a generat modificarea. Din moment ce reclamanta este cea care solicită modificarea rețelei electrice prin adoptarea unei soluții tehnice ce presupune îndepărtarea stâlpilor și cablurilor electrice de pe terenul său, îi revine și sarcina de a achita costurile ce decurg dintr-o asemenea operațiune.

Dar reclamanta nu a dovedit că a intenționat în mod efectiv și serios să abordeze în acest fel relația sa cu pârâta, neexistând probe că s-ar fi încercat ajungerea la un acord echitabil pentru ambele părți. Tribunalul a apreciat că nefondat este și cel de-al treilea capăt de cerere promovat de către reclamantă, ce vizează obligarea pârâtei la achitarea de despăgubiri, în primul rând reținând că reclamanta nu a precizat nicio activitate realizată de către pârâtă care i-ar fi produs daune. Astfel, s-a reținut că nu s-a demonstrat în litigiu că pârâta a executat lucrări de realizare sau retehnologizare a capacității energetice amplasate pe proprietatea reclamantei ori lucrări pentru asigurarea funcționării normale a acestei capacități și că, în cursul efectuării acestora: a depozitat pe terenurile necesare executării lucrărilor, materiale, echipamente, utilaje; a desființat culturi sau plantații.

construcții sau alte amenajări existente ale reclamantei ori numai le-a restrâns; a oprit sau a restrâns activități ale reclamantei. Presupusele daune invocate de către reclamantă (lipsirea de folosința efectivă a 4.000 m.p. teren, afectarea gravă a activității sale comerciale. împiedicarea extinderii construcțiilor sale și accesului în unele dintre acestea, afectarea sănătății angajaților și a recoltelor terenului) nu au fost și confirmate prin probe concludente și. în plus. nu au ca izvor exercitarea de către pârâtă a drepturilor de uz și servitute.

De altfel, nici nu s-ar putea reține vreo culpă în sarcina pârâtei rezultată din existența rețelei electrice întrucât edificarea acesteia a avut loc mult anterior dobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă (în urmă cu 40 de ani) iar pârâta, ca operator de distribuție (în definiția dată de art. 3 pct. 34 din Legea nr. 13/2007) nu răspunde decât de operarea, asigurarea întreținerii și dezvoltarea rețelei de distribuție. Împotriva acestei sentințe a formulat apel. în termen, reclamanta SC A.J.C.A.M. SRL Iași, la data de 22 martie 2010. motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la termenul de judecată din data de 26 aprilie 2010. Prin decizia nr. 84, pronunțată la data de 08 noiembrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a respins apelul declarat de SC A.J.C.A.M.

SRL Iași împotriva sentinței nr. 107/ COM din 26 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Iași, secția comercială și contencios administrativ, sentință pe care a păstrat-o. Pentru a pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte: Instanța de apel și-a însușit argumentația instanței de fond în interpretarea sintagmei „sunt și rămân”, prevăzută de art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, astfel că, pentru terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție construite înainte de anul 2007 nu mai este nevoie a se face dovada dreptului de proprietate. În speța de față, la momentul construirii rețelei electrice, terenul aparținea proprietății publice a statului, regim juridic perpetuat prin actele normative de după anul 1989, inclusiv prin Legea nr. 13/2007: Legea nr. 213/1998, anexă, pct. 14 rețelele de transport a energiei electrice; H.G.

nr. 627/2000 privind reorganizarea Companiei Naționale de Electricitate S.A. și Legea nr. 318/2003, art. 37 alin. (4)- „Terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului”. Cu privire Ia o posibilă mutare a rețelei electrice de pe proprietatea apelantei, s-a reținut că expertul tehnic a susținut că nu este posibilă, motivat de faptul că proprietatea apelantei se învecinează cu terenuri proprietate privată și Șoseaua Nicolina. A mai precizat expertul că o variantă de mutare a rețelei electrice poate fi găsită doar prin înțelegerea părților implicate, însă, așa cum a reținut și instanța de fond, cu respectarea dispozițiilor art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007, referitoare la suportarea cheltuielilor aferente.

În ceea ce privește limitarea exercitării dreptului de proprietate pe suprafața afectată de rețeaua electrică, apelanta, prin cererea de chemare în judecată, a invocat imposibilitatea extinderii construcțiilor și aleilor de trafic, precum și afectarea sănătății salariaților, însă, așa cum a reținut și Tribunalul, nu a produs dovezi în acest sens. În ceea ce privește convenția, cadru de reglementare a folosinței terenului afectat de rețeaua electrică, instanța de apel a reținut că nu poate substitui consimțământul uneia din părți în absența punerii în aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC A.J.C.A.M.

SRL Iași, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, ca netemeinică și nelegală, și, pe cale de consecință. admiterea acțiunii societății sale. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta- reclamantă a invocat, în esență, următoarele motive: 1. În privința lipsei de folosință a terenului afectat de linia electrică de medie tensiune, susține recurenta-reclamantă că dobânditorul unui imobil prin procedura de achiziție publică dobândește dreptul de proprietate liber de orice sarcini, devenind proprietarul deplin al întregului imobil achiziționat. În acest sens, prevederile legislației comunitare garantează și protejează dreptul de proprietate, impunând ca cel ce generează vreo limitare a exercitării depline a acestui drept să fie supus la despăgubirea proprietarului pentru întreg prejudiciul creat (prevederile art. 1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Arată recurenta- reclamantă că este, însă, mai presus de orice îndoială că orice invocare a interesului public sau a cazului de utilitate publică trebuie să aibă la bază actele doveditoare care să ateste legalitatea edificării unor lucrări de utilitate publică, respectiv, existența autorizațiilor și aprobărilor legale pentru acestea. În condițiile în care acest lucru nu este dovedit, nu se poate invoca legalitatea îngrădirii dreptului său de proprietate. Astfel, susține recurenta - reclamantă, este în imposibilitatea utilizării eficiente a suprafeței de teren, dreptul de proprietate al societății fiindu-i impuse limitări ale dreptului de construire în jurul instalațiilor electrice, ce o împiedică în extinderea construcțiilor sau căilor de acces, ce ar conduce la o îmbunătățire și eficientizare a activității societății sale.

Apar ca vădit neîntemeiate și nelegale motivările instanței de apel referitoare la nedovedirea prejudiciului creat ca urmare a lipsei de folosință a întregii suprafețe de teren aflată în proprietate. Pe această suprafață de teren societatea- recurentă nu poate efectua nici o lucrare de amenajare sau construire, fiind lipsită de posibilitatea de a asigura dezvoltarea activității. 2. În privința interpretării de către instanța de apel a prevederilor Legii nr. 13/2007 referitoare la proprietatea publică a statului în privința terenurilor afectate de rețelele electrice de distribuție, susține recurenta-reclamantă că nu există actele care să ateste legala edificare a liniei de medie tensiune, ce afectează dreptul de proprietate al societății sale.

În lipsa edificării liniei de medie tensiune cu respectarea legislației în vigoare, toate drepturile invocate de intimată formulate și reținute de instanța de fond nu au un suport legal, îngrădirea dreptului de proprietate al societății noastre fiind în mod evident abuzivă. Deși a reținut în motivarea deciziei recurate faptul că trebuia edificată linia electrică în cauză cu respectarea normelor legale în vigoare la acea dată, instanța de apel a reținut în mod netemeinic și nelegal faptul că în speță sunt aplicabile prevederile art. 41 din Legea nr. 13/2007. 3. În privința solicitării obligării SC E.O.M.D.

SA la ridicarea/mutarea liniei electrice de pe terenul proprietatea societății sale susține recurenta- reclamantă că în mod vădit neîntemeiat instanța de apel a respins și acest capăt de cerere, interpretând în mod eronat prevederile legale aplicabile speței, și nu s-a făcut dovada edificării rețelelor electrice cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea dată. Prin urmare, nu se poate invoca vreun drept (de servitute de trecere, superficie, proprietate), cât timp, în lipsa autorizațiilor necesare, lucrarea este edificată fără respectarea prevederilor legale. Nu subzistă, așadar, cauza de utilitate publică ce este prevăzută ca temei al îngrădirii dreptului de proprietate. Pe cale de consecință, o eventuală obligare a societății sale de suportare a costurilor mutării/ridicării liniei electrice este mai mult decât nejustificată, nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 13/2007 în privința unei linii electrice dezactivate.

4. În privința obligării societății, intimate la încheierea unui contract/convenție, cadru de folosire a terenului proprietatea societății sale până la ridicarea instalației de pe terenul SC A.J.C.A.M. SRL, se arată că, interpretând eronat prevederile legale în materie, instanța de apel a respins și acest capăt de cerere, motivând în acest sens atât aplicabilitatea art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007, cât și imposibilitatea substituirii consimțământului uneia dintre părți. Or, în condițiile în care Guvernul nu a aprobat o convenție, cadru în această privință, o astfel de convenție poate fi încheiată în condițiile dreptului comun. Pe cale de consecință, constatarea instanței de apel a imposibilității încheierii unei astfel de convenții, în lipsa cadrului legal, este netemeinică și nelegală.

în condițiile în care, potrivit dreptului comun, se pot încheia contracte sau convenții în privința dreptului de folosință a unei teren. La data de 28 februarie 2011, intimata - pârâtă SC E.O.M.D. SA Bacău a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recursul este nefondat, în limitele și pentru motivele ce se vor expune în continuare: Un prim aspect ce se impune a fi clarificat este acela că, analiza recursului declarat de reclamantă se va efectua strict în limitele criticilor ce au făcut obiectul analizei instanței de apel, iar nu și a acelora ce au fost invocate „omisso medio”, direct în fața instanței de apel. Astfel, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, si care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul cât si recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel.

Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității cailor de atac si se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat. în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Rațiunea constă în aceea că, numai în acest fel se va respecta principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oara de instanța învestită cu calea extraordinară de atac.

Înalta Curte reamintește că principiul „non omisso medio” reprezintă, de asemenea, o aplicație a modalității în care autoritatea de lucru judecat se manifestă în cadrul aceluiași proces, câtă vreme aspectele dezlegate de prima instanță și nesupuse cenzurii instanței de apel nu mai pot face obiect de critică în calea de atac subsecventă, a recursului . În cauza dedusă judecății, recurenta și-a rezumat criticile la următoarele aspecte: inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 13/2007 conform principiului neretroactivitații legii civile, raportat la data la care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, faptul că simpla evocare a prevederilor actului normativ de către intimată nu-i un drept asupra terenului; lipsa dovezii înființării legale a capacității energetice, respectiv, a unei autorizații legale de construire pentru rețeaua electrică și a oricărei documentații ceea ce duce, implicit, la inaplicabilitatea Legii nr. 213/1998 și a Legii nr. 13/2007, precum și la imposibilitatea invocării unui drept de servitute.

Așa fiind, pentru argumentele arătate în precedent, obiectul analizei instanței de recurs va fi limitat la controlul legalității în limitele arătate. Analizând recursul reclamantei, strict prin prisma motivelor ce pot face obiectul analizei în condițiile anterior arătate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În anul 2001, urmare încheierii contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 10755/2001, de B.N.P. „Stela Bădărău”, recurenta-reclamantă S.C. AJC Ana Măria SRL Iași a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 65.288,71 m.p., situat în Municipiul Iași, șos. Nicolina, nr. 150, grevat de existența unei rețele electrice de medie tensiune, dată în exploatare din anii 1968- 1969. Rezultă că, la data dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului 82001 de către reclamantă, rețeaua electrică era deja edificată.

cei 12 stâlpi aflându-se amplasați pe terenul în discuție, ceea ce denotă că reclamanta a avut perfect cunoștință de situația terenului pe care l-a achiziționat. Mai mult, la momentul edificării rețelei electrice, așa cum în mod corect s-a reținut și de către instanțele anterioare, terenul pe care acestea au fost amplasate, aparținea domeniului public al statului, regim juridic ce a fost preluat prin toate actele normative ce s-au succedat în materie (Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, care la pct. 14 din anexă prevede printre bunurile ce constituie domeniul public al statului ca făcând parte și rețelele electrice, OUG nr. 63/1998 privind energia electrică, art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 a energiei electrice, art. 41 din Legea nr. 13/2007), motiv pentru care reclamanta nu poate invoca necunoașterea legii în obținerea dreptului pretins prin acțiunea dedusă judecății.

În atare situație, în care atât regimul juridic rețelelor cât și al terenului pe care acestea sunt amplasate în discuție, fiind rețele edificate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007, este determinat prin lege, toate aserțiunile recurentei cu privire la pretinsa lipsă a dovezii existenței unei autorizații de construire nu pot fi primite, prevederile legale fiind clare: „Terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului” (art. 41 alin. (4)). Așa fiind, criticile recurentei ce vizează inaplicabilitatea în cauză a prevederilor Legii nr. 13/2008 sunt nefondate, prevederi care, de altfel, au fost invocate ca temei de drept chiar prin acțiunea adresată instanței.

Nefondate apar și criticile prin care recurenta invocă nelegala respingere a petitului privind obligarea pârâtei la încheierea unei convenții prin care să se stabilească condițiile în care poate fi exercitat dreptul de folosință asupra terenului pe care se află amplasată rețeaua electrică.

Astfel, potrivit art. 16 alin. (5), (6) din lege: „(5) Exercitarea drepturilor de uz si de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, care se vor realiza după intrarea in vigoare a prezentei legi, se face in conformitate cu regulile procedurale privind condițiile si termenii referitori la durata, conținutul si limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute intr-o convenție-cadru, precum și pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor si a despăgubirilor și a modului de plată a acestora, care se aprobă, impreună cu convenția-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi.

(6) Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz si de servitute de către titularii de licențe si autorizații pot solicita incheierea de convenții, conform prevederilor alin. (5)”. Aceste prevederi nu au incidență în cauza dedusă judecății. fiind aplicabile numai pentru capacitățile energetice realizate după intrarea în vigoare a acestei legi. Or, în speță, instalațiile energetice aflate pe terenul proprietatea recurentei-reclamante, pentru care aceasta solicită încheierea unui contract, sunt realizate în perioada anilor 1968-1969. ^ În plus, solicitarea reclamantei pentru încheierea unei asemenea convenții a fost limitată numai pentru perioada de până la ridicarea ori mutarea stâlpilor de pe teren, fiind strict legată de soluția dată petitului principal, acela de „ridicare a stâlpilor de înaltă tensiune de pe terenul proprietatea reclamantei, situat (..)”.

Cum, dezlegarea dată peticului principal ce viza acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat, întrucât în apel nu a existat o critică a soluției primei instanțe pentru această chestiune și această cerere urmează a avea aceeași rezolvare, fiind strâns legată de soluția primită de primul petit. În privința celorlalte motive ce vizează: reținerile instanței de apel cu privire la nedovedirea prejudiciului, la lipsa de folosință a terenului. încălcarea art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la ridicarea/mutarea liniei electrice nu vor putea face obiectul controlului de legalitate, în contextul în care, așa cum s-a mai arătat, au fost invocate „omiso medio”.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.J.C.A.M. SRL Iași împotriva deciziei nr. 84 din 08 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2011.