ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1569/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1569/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția comercială și contencios administrativ,

la data de 9 mai 2008, nr. 2603/99/2008, reclamanta SC A.J.C.A.M. SRL Iași a

chemat în judecată pârâta E. ON Moldova S.A. Bacău, solicitând instanței

pronunțarea unei hotărâri, prin care: să oblige pârâta la ridicarea stâlpilor

de rețea de tensiune medie aflați pe terenul proprietate a reclamantei, situat

în șos. Nicolina. nr. 150; să oblige pârâta la încheierea unui contract cu

reclamanta privind dreptul de folosință asupra suprafeței de teren ocupată de

stâlpii de rețea până la momentul ridicării rețelei de pe terenul proprietatea

reclamantei și să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

La

termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2009. reclamanta SC A.J.C.A.M.

SRL Iași a depus la dosar precizare de acțiune privind contravaloarea dreptului

de folosință, respectiv, 4 Euro/m.p. lunar, pentru suprafața de 3.917.452 m.p.

Prin

sentința nr. 107/ COM, pronunțată la data de 26 ianuarie 2010, Tribunalul Iași,

secția comercială și contencios administrativ a respins, ca fiind nefondată,

cererea formulată de către reclamanta SC A.J.C.A.M. SRL Iași. în contradictoriu

cu pârâta SC E.O.M.D. SA Bacău.

În

motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență. următoarele:

Prin

cererea sa de obligare a pârâtei la încheierea unui contract privind folosința

terenului, reclamanta urmărește. în fapt. substituirea de către instanță a

consimțământului pârâtei la întocmirea convenției- cadru prevăzute de art. 16

alin. (5) din Legea nr. 13/2007. Dar. până în prezent, Guvernul nu a emis

hotărârea prin care să aprobe conținutul acestei convenții-cadru, urmând a fi

respins acest capăt de cerere pentru absența cadrului legal de reglementare.

Din

interpretarea logică a dispozițiilor art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007,

rezultă că este posibilă eliberarea unor amplasamente și modificarea

instalațiilor de distribuție a energiei electrice, sub condiția suportării

cheltuielilor de către cel care a generat modificarea.

Din

moment ce reclamanta este cea care solicită modificarea rețelei electrice prin

adoptarea unei soluții tehnice ce presupune îndepărtarea stâlpilor și

cablurilor electrice de pe terenul său, îi revine și sarcina de a achita

costurile ce decurg dintr-o asemenea operațiune. Dar reclamanta nu a dovedit că

a intenționat în mod efectiv și serios să abordeze în acest fel relația sa cu

pârâta, neexistând probe că s-ar fi încercat ajungerea la un acord echitabil

pentru ambele părți.

Tribunalul

a apreciat că nefondat este și cel de-al treilea capăt de cerere promovat de

către reclamantă, ce vizează obligarea pârâtei la achitarea de despăgubiri, în

primul rând reținând că reclamanta nu a precizat nicio activitate realizată de

către pârâtă care i-ar fi produs daune.

Astfel,

s-a reținut că nu s-a demonstrat în litigiu că pârâta a executat lucrări de

realizare sau retehnologizare a capacității energetice amplasate pe

proprietatea reclamantei ori lucrări pentru asigurarea funcționării normale a

acestei capacități și că, în cursul efectuării acestora: a depozitat pe

terenurile necesare executării lucrărilor, materiale, echipamente, utilaje; a

desființat culturi sau plantații. construcții sau alte amenajări existente ale

reclamantei ori numai le-a restrâns; a oprit sau a restrâns activități ale

reclamantei.

Presupusele

daune invocate de către reclamantă (lipsirea de folosința efectivă a 4.000 m.p.

teren, afectarea gravă a activității sale comerciale. împiedicarea extinderii

construcțiilor sale și accesului în unele dintre acestea, afectarea sănătății

angajaților și a recoltelor terenului) nu au fost și confirmate prin probe

concludente și. în plus. nu au ca izvor exercitarea de către pârâtă a

drepturilor de uz și servitute.

De

altfel, nici nu s-ar putea reține vreo culpă în sarcina pârâtei rezultată din

existența rețelei electrice întrucât edificarea acesteia a avut loc mult

anterior dobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă (în urmă cu 40

de ani) iar pârâta, ca operator de distribuție (în definiția dată de art. 3

pct. 34 din Legea nr. 13/2007) nu răspunde decât de operarea, asigurarea

întreținerii și dezvoltarea rețelei de distribuție.

Împotriva

acestei sentințe a formulat apel. în termen, reclamanta SC A.J.C.A.M. SRL Iași,

la data de 22 martie 2010. motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în

termen, la termenul de judecată din data de 26 aprilie 2010.

Prin

decizia nr. 84, pronunțată la data de 08 noiembrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția

comercială, a respins apelul declarat de SC A.J.C.A.M. SRL Iași împotriva sentinței

nr. 107/ COM din 26 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Iași, secția comercială

și contencios administrativ, sentință pe care a păstrat-o.

Pentru

a pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență,

următoarele aspecte:

Instanța

de apel și-a însușit argumentația instanței de fond în interpretarea sintagmei „sunt

și rămân”, prevăzută de art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, astfel că,

pentru terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție

construite înainte de anul 2007 nu mai este nevoie a se face dovada dreptului

de proprietate.

În

speța de față, la momentul construirii rețelei electrice, terenul aparținea

proprietății publice a statului, regim juridic perpetuat prin actele normative

de după anul 1989, inclusiv prin Legea nr. 13/2007: Legea nr. 213/1998, anexă,

pct. 14 rețelele de transport a energiei electrice; H.G. nr. 627/2000 privind

reorganizarea Companiei Naționale de Electricitate S.A. și Legea nr. 318/2003,

art. 37 alin. (4)- „Terenurile pe care se situează rețelele electrice de

distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în

proprietatea publică a statului”.

Cu

privire Ia o posibilă mutare a rețelei electrice de pe proprietatea apelantei,

s-a reținut că expertul tehnic a susținut că nu este posibilă, motivat de

faptul că proprietatea apelantei se învecinează cu terenuri proprietate privată

și Șoseaua Nicolina. A mai precizat expertul că o variantă de mutare a rețelei

electrice poate fi găsită doar prin înțelegerea părților implicate, însă, așa

cum a reținut și instanța de fond, cu respectarea dispozițiilor art. 41 alin.

(7) din Legea nr. 13/2007, referitoare la suportarea cheltuielilor aferente.

În

ceea ce privește limitarea exercitării dreptului de proprietate pe suprafața afectată

de rețeaua electrică, apelanta, prin cererea de chemare în judecată, a invocat

imposibilitatea extinderii construcțiilor și aleilor de trafic, precum și

afectarea sănătății salariaților, însă, așa cum a reținut și Tribunalul, nu a

produs dovezi în acest sens.

În

ceea ce privește convenția, cadru de reglementare a folosinței terenului

afectat de rețeaua electrică, instanța de apel a reținut că nu poate substitui

consimțământul uneia din părți în absența punerii în aplicare a dispozițiilor

art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC A.J.C.A.M. SRL

Iași, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, ca

netemeinică și nelegală, și, pe cale de consecință. admiterea acțiunii societății

sale.

În

recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., recurenta- reclamantă a invocat, în esență, următoarele motive:

de linia electrică de medie tensiune, susține recurenta-reclamantă că

dobânditorul unui imobil prin procedura de achiziție publică dobândește dreptul

de proprietate liber de orice sarcini, devenind proprietarul deplin al întregului

imobil achiziționat.

În

acest sens, prevederile legislației comunitare garantează și protejează dreptul

de proprietate, impunând ca cel ce generează vreo limitare a exercitării

depline a acestui drept să fie supus la despăgubirea proprietarului pentru

întreg prejudiciul creat (prevederile art. 1 din Protocolul Adițional 1 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Arată

recurenta- reclamantă că este, însă, mai presus de orice îndoială că orice

invocare a interesului public sau a cazului de utilitate publică trebuie să

aibă la bază actele doveditoare care să ateste legalitatea edificării unor

lucrări de utilitate publică, respectiv, existența autorizațiilor și

aprobărilor legale pentru acestea.

În

condițiile în care acest lucru nu este dovedit, nu se poate invoca legalitatea

îngrădirii dreptului său de proprietate.

Astfel,

susține recurenta - reclamantă, este în imposibilitatea utilizării eficiente a

suprafeței de teren, dreptul de proprietate al societății fiindu-i impuse

limitări ale dreptului de construire în jurul instalațiilor electrice, ce o

împiedică în extinderea construcțiilor sau căilor de acces, ce ar conduce la o

îmbunătățire și eficientizare a activității societății sale.

Apar

ca vădit neîntemeiate și nelegale motivările instanței de apel referitoare la

nedovedirea prejudiciului creat ca urmare a lipsei de folosință a întregii

suprafețe de teren aflată în proprietate. Pe această suprafață de teren

societatea- recurentă nu poate efectua nici o lucrare de amenajare sau

construire, fiind lipsită de posibilitatea de a asigura dezvoltarea

activității.

2.

În privința interpretării de către instanța de apel a prevederilor Legii nr.

13/2007 referitoare la proprietatea publică a statului în privința terenurilor

afectate de rețelele electrice de distribuție, susține recurenta-reclamantă că

nu există actele care să ateste legala edificare a liniei de medie tensiune, ce

afectează dreptul de proprietate al societății sale.

În

lipsa edificării liniei de medie tensiune cu respectarea legislației în

vigoare, toate drepturile invocate de intimată formulate și reținute de instanța

de fond nu au un suport legal, îngrădirea dreptului de proprietate al

societății noastre fiind în mod evident abuzivă.

Deși

a reținut în motivarea deciziei recurate faptul că trebuia edificată linia

electrică în cauză cu respectarea normelor legale în vigoare la acea dată,

instanța de apel a reținut în mod netemeinic și nelegal faptul că în speță sunt

aplicabile prevederile art. 41 din Legea nr. 13/2007.

3.

În privința solicitării obligării SC E.O.M.D. SA la ridicarea/mutarea liniei

electrice de pe terenul proprietatea societății sale susține recurenta-

reclamantă că în mod vădit neîntemeiat instanța de apel a respins și acest

capăt de cerere, interpretând în mod eronat prevederile legale aplicabile

speței, și nu s-a făcut dovada edificării rețelelor electrice cu respectarea

prevederilor legale în vigoare la acea dată.

Prin

urmare, nu se poate invoca vreun drept (de servitute de trecere, superficie,

proprietate), cât timp, în lipsa autorizațiilor necesare, lucrarea este

edificată fără respectarea prevederilor legale.

Nu

subzistă, așadar, cauza de utilitate publică ce este prevăzută ca temei al

îngrădirii dreptului de proprietate.

Pe

cale de consecință, o eventuală obligare a societății sale de suportare a

costurilor mutării/ridicării liniei electrice este mai mult decât

nejustificată, nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 13/2007 în privința

unei linii electrice dezactivate.

4.

În privința obligării societății, intimate la încheierea unui contract/convenție,

cadru de folosire a terenului proprietatea societății sale până la ridicarea

instalației de pe terenul SC A.J.C.A.M. SRL, se arată că, interpretând eronat

prevederile legale în materie, instanța de apel a respins și acest capăt de

cerere, motivând în acest sens atât aplicabilitatea art. 16 alin. (5) din Legea

nr. 13/2007, cât și imposibilitatea substituirii consimțământului uneia dintre

părți.

Or,

în condițiile în care Guvernul nu a aprobat o convenție, cadru în această

privință, o astfel de convenție poate fi încheiată în condițiile dreptului

comun.

Pe

cale de consecință, constatarea instanței de apel a imposibilității încheierii

unei astfel de convenții, în lipsa cadrului legal, este netemeinică și

nelegală. în condițiile în care, potrivit dreptului comun, se pot încheia

contracte sau convenții în privința dreptului de folosință a unei teren.

La

data de 28 februarie 2011, intimata - pârâtă SC E.O.M.D. SA Bacău a depus la

dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recursul

este nefondat, în limitele și pentru motivele ce se vor expune în continuare:

Un

prim aspect ce se impune a fi clarificat este acela că, analiza recursului

declarat de reclamantă se va efectua strict în limitele criticilor ce au făcut

obiectul analizei instanței de apel, iar nu și a acelora ce au fost invocate „omisso

medio”, direct în fața instanței de apel.

Astfel,

recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței

anterioare, si care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situația

în care atât apelul cât si recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar

soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una din

aplicațiile principiului legalității cailor de atac si se explică prin aceea că,

efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat. în recurs

pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel.

Rațiunea

constă în aceea că, numai în acest fel se va respecta principiul dublului grad

de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca

anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oara de

instanța învestită cu calea extraordinară de atac.

Înalta

Curte reamintește că principiul „non omisso medio” reprezintă, de asemenea, o

aplicație a modalității în care autoritatea de lucru judecat se manifestă în

cadrul aceluiași proces, câtă vreme aspectele dezlegate de prima instanță și

nesupuse cenzurii instanței de apel nu mai pot face obiect de critică în calea

de atac subsecventă, a recursului .

În

cauza dedusă judecății, recurenta și-a rezumat criticile la următoarele

aspecte: inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 13/2007 conform principiului

neretroactivitații legii civile, raportat la data la care reclamanta a dobândit

dreptul de proprietate asupra terenului, faptul că simpla evocare a

prevederilor actului normativ de către intimată nu-i un drept asupra terenului;

lipsa dovezii înființării legale a capacității energetice, respectiv, a unei

autorizații legale de construire pentru rețeaua electrică și a oricărei

documentații ceea ce duce, implicit, la inaplicabilitatea Legii nr. 213/1998 și

a Legii nr. 13/2007, precum și la imposibilitatea invocării unui drept de

servitute.

Așa

fiind, pentru argumentele arătate în precedent, obiectul analizei instanței de

recurs va fi limitat la controlul legalității în limitele arătate.

Analizând

recursul reclamantei, strict prin prisma motivelor ce pot face obiectul

analizei în condițiile anterior arătate, Înalta Curte constată că acesta este

nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În

anul 2001, urmare încheierii contractului de vânzare - cumpărare autentificat

sub nr. 10755/2001, de B.N.P. „Stela Bădărău”, recurenta-reclamantă S.C. AJC

Ana Măria SRL Iași a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren

de 65.288,71 m.p., situat în Municipiul Iași, șos. Nicolina, nr. 150, grevat de

existența unei rețele electrice de medie tensiune, dată în exploatare din anii

1968- 1969.

Rezultă

că, la data dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului 82001 de către

reclamantă, rețeaua electrică era deja edificată. cei 12 stâlpi aflându-se

amplasați pe terenul în discuție, ceea ce denotă că reclamanta a avut perfect

cunoștință de situația terenului pe care l-a achiziționat.

Mai

mult, la momentul edificării rețelei electrice, așa cum în mod corect s-a

reținut și de către instanțele anterioare, terenul pe care acestea au fost

amplasate, aparținea domeniului public al statului, regim juridic ce a fost

preluat prin toate actele normative ce s-au succedat în materie (Legea nr.

213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, care la

pct. 14 din anexă prevede printre bunurile ce constituie domeniul public al

statului ca făcând parte și rețelele electrice, OUG nr. 63/1998 privind energia

electrică, art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 a energiei electrice, art.

41 din Legea nr. 13/2007), motiv pentru care reclamanta nu poate invoca

necunoașterea legii în obținerea dreptului pretins prin acțiunea dedusă judecății.

În

atare situație, în care atât regimul juridic rețelelor cât și al terenului pe

care acestea sunt amplasate în discuție, fiind rețele edificate înainte de

intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007, este determinat prin lege, toate

aserțiunile recurentei cu privire la pretinsa lipsă a dovezii existenței unei

autorizații de construire nu pot fi primite, prevederile legale fiind clare: „Terenurile

pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în

vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului”

(art. 41 alin. (4)).

Așa

fiind, criticile recurentei ce vizează inaplicabilitatea în cauză a

prevederilor Legii nr. 13/2008 sunt nefondate, prevederi care, de altfel, au

fost invocate ca temei de drept chiar prin acțiunea adresată instanței.

Nefondate

apar și criticile prin care recurenta invocă nelegala respingere a petitului

privind obligarea pârâtei la încheierea unei convenții prin care să se

stabilească condițiile în care poate fi exercitat dreptul de folosință asupra

terenului pe care se află amplasată rețeaua electrică.

Astfel,

potrivit art. 16 alin. (5), (6) din lege: „(5) Exercitarea drepturilor de uz si

de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice,

care se vor realiza după intrarea in vigoare a prezentei legi, se face in

conformitate cu regulile procedurale privind condițiile si termenii referitori

la durata, conținutul si limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute

intr-o convenție-cadru, precum și pentru determinarea cuantumului

indemnizațiilor si a despăgubirilor și a modului de plată a acestora, care se

aprobă, impreună cu convenția-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea

ministerului de resort, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei

legi. (6) Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz si

de servitute de către titularii de licențe si autorizații pot solicita

incheierea de convenții, conform prevederilor alin. (5)”.

Aceste

prevederi nu au incidență în cauza dedusă judecății. fiind aplicabile numai

pentru capacitățile energetice realizate după intrarea în vigoare a acestei

legi. Or, în speță, instalațiile energetice aflate pe terenul proprietatea

recurentei-reclamante, pentru care aceasta solicită încheierea unui contract,

sunt realizate în perioada anilor 1968-1969. ^

În

plus, solicitarea reclamantei pentru încheierea unei asemenea convenții a fost

limitată numai pentru perioada de până la ridicarea ori mutarea stâlpilor de pe

teren, fiind strict legată de soluția dată petitului principal, acela de „ridicare

a stâlpilor de înaltă tensiune de pe terenul proprietatea reclamantei, situat

(..)”.

Cum,

dezlegarea dată peticului principal ce viza acest aspect a intrat în puterea

lucrului judecat, întrucât în apel nu a existat o critică a soluției primei

instanțe pentru această chestiune și această cerere urmează a avea aceeași

rezolvare, fiind strâns legată de soluția primită de primul petit.

În

privința celorlalte motive ce vizează: reținerile instanței de apel cu privire

la nedovedirea prejudiciului, la lipsa de folosință a terenului. încălcarea

art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, la ridicarea/mutarea liniei electrice nu vor putea face obiectul

controlului de legalitate, în contextul în care, așa cum s-a mai arătat, au

fost invocate „omiso medio”.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

reclamantei, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E:

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC A.J.C.A.M. SRL Iași împotriva deciziei nr.

84 din 08 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 aprilie 2011.