ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5001/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5001/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului
negativ de competență;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
Prin Cererea înregistrată la Tribunalul Iași,
secția comercială - contencios administrativ și fiscal sub nr. 23202/99/2010
reclamanta sentința civilă R.G.M. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC E.ON
M.D. SA solicitând anularea Avizului nr. 264 din 29 iulie 2009 emis de pârâtă,
prin care nu a fost avizată documentația prezentată în vederea trecerii grupei
de măsură de joasă tensiune pe medie tensiune la Centrul Comercial Moldova Mall
Iași, obligarea pârâtei la eliberarea Avizului Tehnic de Racordare pentru
postul de transformare PT 704 prin care să fie stabilit punctul de delimitare a
rețelei electrice aparținând societății față de rețeaua EON, la bornele de
medie tensiune ale transformatoarelor punctului de transformare și obligarea
pârâtei la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de daune cominatorii, începând cu
data de la care hotărârea a rămas definitivă și până la data liberării Avizului
Tehnic de Racordare pentru postul de transformare PT 704 prin care să fie
stabilit punctul de delimitare a rețelei electrice aparținând societății față
de rețeaua EON, la bornele de medie tensiune ale transformatoarele punctului de
transformare.
Hotărârile care au
generat conflictul negativ de competență
Prin Sentința civilă
nr. 854/CA din 15 octombrie 2010, Tribunalul Iași, secția comercială,
contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a anulat Avizul nr. 264
din 29 iulie 2009 și a obligat pârâta SC E.ON M.D. SA la eliberarea Avizului
Tehnic de Racordare pentru postul de transformare PT 704, cu stabilirea
punctului de delimitare a rețelei electrice aparținând SC R.G.M. SRL față de
rețeaua E.ON, la bornele de medie tensiune ale transformatoarelor punctului de
transformare și a obligat pârâta la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de daune
cominatorii, începând cu data de la care hotărârea a rămas definitivă și până
la data eliberării Avizului Tehnic de Racordare.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs SC E.ON M.D. SA, criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie, iar prin Decizia civilă nr. 433 din 5 mai 2011 pronunțată de
Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis
recursul, casată sentința civilă recurată și trimisă cauza spre competentă
soluționare la Curtea de Apel București - SCAF.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut că procedura de racordare a utilizatorilor
la rețelele electrice de interes public este reglementată de H.G. nr. 90/2008,
regulament ce prevede principiile și normele aplicabile în această materie, iar
potrivit art. 49 din acest act normativ, eventualele divergențe care apar între
deținătorii de rețea și utilizatori în timpul parcurgerii etapelor procesului
de racordare la rețelele electrice, neconciliate la nivelul operatorilor de
rețea, se soluționează de autoritatea competentă, care potrivit art. 11 lit. j)
din Legea nr. 13/2007 este ANRE.
De asemenea, s-a mai
reținut că potrivit art. 9 alin. (10) din Legea nr. 13/2007, ordinele emise de
președintele ANRE în exercitarea atribuțiilor sale pot fi atacate în contencios
administrativ la Curtea de Apel București, instanță competentă și potrivit art.
29 din Ordinul nr. 38/2007.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 29 iunie 2011, iar la
termenul din data de 6 decembrie 2011 reclamanta a solicitat declinarea
competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Iași, precizând că în
cauză sunt incidente dispozițiile art. 5 lit. a) din Ordinul nr. 38 din 12
octombrie 2007, litigiul fiind unul de drept comun.
Prin Sentința nr.
7376 din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel București a admis excepția de
necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei privind
pe reclamanta SC R.G.M. SRL în favoarea Tribunalului Iași și a constatat ivit
conflictul negativ de competență, înaintând dosarul la Înalta Curte de Casație
și Justiție spre soluționarea conflictului negativ de competență.
S-a reținut că art. 9
alin. (9) din Legea nr. 13/2007, a energiei electrice, prevede că
reglementările de interes general se aprobă prin ordine ale ANRE și se publică
în M. Of. al României, Partea I, iar alin. (10) stabilește, cu caracter
general, că Ordinele și deciziile emise de președinte în exercitarea
atribuțiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel
București, în termen de 60 de zile de la data publicării lor în M. Of. al
României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părților
interesate.
În speță, s-a
apreciat că reglementarea aplicabilă ar fi Ordinul nr. 38/2007 al președintelui
ANRE, pentru aprobarea Procedurii de soluționare a neînțelegerilor legate de
încheierea contractelor dintre operatorii economici din sectorul energiei
electrice, a contractelor de furnizare a energiei electrice și a contractelor
de racordare la rețea.
În opinia instanței
nu este vorba de un litigiu legat de încheierea unui contract sau a unui act
adițional, întrucât între părți se află în derulare Contractul-cadru nr. 1537
din 8 iunie 2006, ci un litigiu legat de refuzul nejustificat al pârâtei,
materializat prin Avizul CTE nr. 2647 din 29 iulie 2009, de a aviza
documentația prezentată de reclamantă în vederea trecerii grupei de măsură de
joasă tensiune pe medie tensiune la Centrul Comercial Moldova Mall Iași, conform
H.G. nr. 90/2008 și solicitarea reclamantei de obligarea pârâtei la eliberarea
Avizului Tehnic de Racordare pentru postul de transformare PT 704 prin care să
fie stabilit punctul de delimitare a rețelei electrice aparținând societății
față de rețeaua EON, la bornele de medie tensiune ale transformatoarelor
punctului de transformare.
Prin urmare, Curtea a
conchis că, nefiind aplicabilă procedura prevăzută de art. 9 alin. (10) din
Legea nr. 13/2007 și art. 29 din Ordinul nr. 38/2007, în speță sunt aplicabile
dispozițiile Legii nr. 554/2004, în privința litigiilor apărute în executarea
contractelor administrative, cum este și contractul-cadru de față, încheiat
între părți, în contextul în care autoritatea pârâtă este o autoritate publică
asimilată, cu competențe la nivel local, având calitatea de operator de
distribuție deținător al rețelei electrice, conform licenței acordate de
autoritatea de reglementare.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Învestită legal cu
soluționarea unui conflict negativ de competență, în temeiul art. 20 pct. 2 și
22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține că litigiul vizează, în esență,
refuzul - considerat nejustificat - al SC E.ON M.D. SA Iași de a aviza
documentația prezentată de reclamantă pentru trecerea grupei de măsură de pe
joasă tensiune pe medie tensiune la Postul de Transformare (PT) 704 și de a
emite avizul tehnic de racordare pentru PT 704, cu modificarea punctului de
delimitare a instalațiilor.
În calitatea sa de
operator de rețea electrică de interes public, conform noțiunilor utilizate în
H.G. nr. 90/2008, prin care a fost aprobat regulamentul privind racordarea
utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, pârâta este o
autoritate publică asimilată, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală
din Legea nr. 554/2004, litigiul fiind supus, prin urmare, normelor de
competență cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004.
În temeiul art. 11
lit. j) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, în vigoare la data învestirii
instanței, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE)
avea atribuția de a soluționa neînțelegerile legate de contractele de racordare
la rețea, prin ordine supuse controlului pe calea contenciosului administrativ
la Curtea de Apel București, conform regulilor speciale cuprinse în art. 9
alin. (10) din aceeași lege. În speță nu a intervenit însă un act al
autorității publice menționate, care să atragă competența exclusivă a Curții de
Apel București, motiv pentru care, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ.,
Înalta Curte va stabili competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului
Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, cu luarea în considerare a
normelor de competență materială și teritorială cuprinse în art. 10 alin. (1) și
(3) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC „R.G.M.” SRL în contradictoriu
cu pârâta SC E.On M.D. SA în favoarea Tribunalului Iași, secția de contencios
administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 23 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM