ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2605/2010

Asupra recursului de

față

;

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 652 din 6 aprilie 2009,

Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a

admis cererea reclamantei SC D. SRL Suceava formulată împotriva pârâtei SC E.M.D.

SA Iași și a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra

postului de transformare energie electrică. S-a stabilit că punctul de

delimitare a instalațiilor furnizorului de cel al consumatorului este situat în

stâlpul 1 al racordului, conf. pct. 1 din avizul de racordare și a fost

obligată pârâta să procedeze la modificarea corespunzătoare a avizului de

racordare în privința punctului 2 și Anexa 4 a contractului de furnizare, în

sensul de a se stabili tariful de furnizare a energiei electrice cu tarif de

medie tensiune.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că reclamanta a obținut aviz de racordare la rețeaua

electrică a fabricii de încălțăminte proprietatea sa, prin construirea unui

post de transformare, aviz în care s-a stabilit că punctul de alimentare al

instalațiilor va fi la ieșirea din tabloul de joasă tensiune din punctul de

transformare proiectat la capetele termice ale cablului 0,4 KW, aparținând

consumatorului.

S-a mai reținut că

reclamanta a obținut toate actele administrative ce preced edificarea unei

construcții, respectiv a fabricii de încălțăminte și anexe și care se emit doar

proprietarului terenului pe care se edifică, rezultând din actele depuse la

dosar că administratorul societății este proprietarul terenului și că postul de

transformare în litigiu a fost construit pe terenul aparținând proprietarului

vecin SC G.C. SRL, care și-a exprimat expres acordul printr-o declarație

autentificată sub, motiv pentru care nu s-a putut intabula dreptul real.

De asemenea, s-a

constatat că reclamanta apare menționată ca fiind beneficiara lucrării,

împrejurare care alături de cele arătate anterior au formulat convingerea

instanței că aceasta justifică dobândirea dreptului de proprietate de către

reclamantă a postului de transformare.

Apelul formulat de

pârâtă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 119 din

26 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

În considerentele

deciziei, instanța de apel a reținut că potrivit art. 492 C. civ. operează

prezumția potrivit căreia construcțiile și plantațiile de pe un teren aparțin

proprietarului terenului în temeiul accesiunii imobiliare artificiale,

prezumție de la care există o excepție și anume aceea când există o convenție

între constructor și proprietarul terenului.

S-a reținut că, în

cauză, nu operează aceasta regulă întrucât proprietarul terenului și-a exprimat

acordul pentru ca terenul să treacă pe durata existenței construcției în

folosința gratuită a SC F.D.F.E.E.E.M. SA – SDFE Suceava, ceea ce nu este

suficient.

De asemenea, s-a

considerat că nu prezintă relevanță nici mențiunile din contabilitatea părților

câtă vreme în documentația tehnică apare ca beneficiară societatea reclamantă,

care a și achitat toate cheltuielile aferente postului de transformare a

energiei electrice.

Instanța apelului a

înlăturat apărările pârâtei prin care a susținut că a suportat cheltuielile

aferente construcției postului, reținându-se că potrivit art. 40 alin. (7) din

Legea nr. 13/2007 prevede că orice cheltuieli pentru modificarea instalației de

distribuție a energiei electrice ca urmare a racordării de noi utilizatori sunt

suportate de cel care a generat modificarea, în acest sens fiind și prevederile

H.G. nr. 2/1991.

În fine, s-au avut în

vedere și dispozițiile art. 40 alin. (8) din Legea cadru în materia energiei

electrice conform cu care capacitățile energetice nou create pe cheltuiala

clientului pot fi preluate cu justă despăgubire de către operatorul de

distribuție.

Împotriva deciziei,

pârâta SC E.M.D. SA a declarat recurs prin care a invocat motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7,8 și 9 C. proc. civ., susținând

următoarele:

- Instanța de control

judiciar a apreciat în mod criticabil că reclamanta a dobândit dreptul de

proprietate asupra postului de transformare prin accesiune imobiliară.

Recurenta susține că,

presupunând că instanța s-a referit la situația în care, o altă persoană decât

proprietarul terenului ridică pe teren o construcție sau o plantație cu

propriile materiale ceea ce ar presupune ca, în temeiul accesiunii proprietarul

terenului să devină și proprietarul lucrărilor cu obligația de a plăti

despăgubiri către constructor, această ipoteză nu este aplicabilă în cauză în

raport de prevederile art. 41 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, care

reglementează regimul de proprietate al terenului aflat sub orice tip de rețea

electrică ca fiind proprietate publică.

Mai mult, se arată că

terenul pe care recurenta a construit postul de transformare nu este în

proprietatea sa, ci a SC G.C. SRL Suceava care i-a transmis dreptul de

folosință gratuită pe toată durata existenței postului de transformare.

- Recurenta susține

că a dobândit dreptul de proprietate asupra postului de transformare în temeiul

legislației specifice domeniului energiei electrice.

Se arată că prin

Hotărârea nr. 867/2003 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea

utilizatorilor la rețele electrice de distribuție, legiuitorul a stabilit în

mod explicit titularul dreptului de proprietatea asupra instalației electrice

prin raportate la „punctul de delimitare”, iar părțile și-au însușit

convențional punctul de delimitare prin: avizul tehnic de racordare, contractul

de furnizare a energiei electrice, adresa din 10 iunie 2003.

De asemenea se arată

că autorizația de construire a instalației de alimentare cu energie electrică a

fost emisă recurentei, iar contractul de executare lucrări, actul adițional,

ordonanța de începere a lucrărilor din 10 septembrie 2003, procesul verbal de

recepție la terminarea lucrărilor dovedesc dreptul său de proprietate asupra

postului de transformare.

Se mai reține că, în

baza facturii fiscale, instanța a achitat doar taxa de racordare care prezintă

contravaloarea serviciilor de racordare și nu un preț de vânzare a instalației

electrice de la operatorul de distribuție la consumator.

Prin întâmpinarea

depusă la 18 mai 2010, intimata a solicitat respingerea recursului.

Analizând decizia

atacată strict prin prisma motivelor de nelegalitate invocate în cuprinsul

cererii de recurs, Înalta Curte, constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

- Cu privire la

motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 C. proc.

civ., motive indicate de recurentă și care vizează lipsa motivelor pe care se

sprijină hotărârea, existența unor motive contradictorii ori străine de natura

pricinii și, respectiv interpretarea greșită a actului dedus judecății,

schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia se

constată că argumentele aduse în dezvoltarea acestora nu pot fi încadrate în

niciunul din textele de lege evocate.

Astfel recurenta nu

susține o lipsă a motivelor în susținerea soluției date de instanța apelului,

nici faptul că decizia atacată ar conține motive contradictorii ori care să fie

străine de natura pricinii.

De asemenea, nu

rezultă din dezvoltarea criticilor în ce fel s-a denaturat înțelesul actului

sau cum anume s-a schimbat natura juridică a acestuia ori a înțelesului lămurit

și neîndoielnic al actului.

- Cu privire la

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta

susține în mod eronat că instanța de apel a apreciat dobândirea dreptului de

proprietate de către reclamantă asupra postului de transformare prin accesiunea

imobiliară.

Considerentele

deciziei atacate, pe acest aspect, sunt explicite fără să lase loc de

interpretări. Astfel, instanța de apel a enunțat modurile de dobândire ale unui

drept real printre care se numără și accesiunea, reținând că pârâta nu ar putea

invoca un drept de accesiune pentru că nu este proprietarul terenului.

Nici o altă mențiune

din cuprinsul hotărârii nu lasă să se deducă faptul că instanța și-ar fi

fundamentat soluția pe accesiunea imobiliară, iar aserțiunile recurentei cu

privire la regimul juridic al terenurilor pe care se situează rețelele

electrice de distribuție conform art. 41 din Legea nr. 13/2007 sunt fără

relevanță.

Nici susținerile

privind dobândirea dreptului de proprietate asupra postului de transformare de

către recurentă nu pot fi primite câtă vreme aceasta vorbește despre faptul că

dreptul sau ar izvorî din lege fără a indica anume un text de lege care să-i

confere acest drept.

De asemenea, nu se

poate reține nici dobândirea acestui drept prin convenții, întrucât actele la

care face referire recurenta (avizul tehnic de racordare, contractul de

furnizare a energiei electrice și adresa nr. 120/2003 nu sunt în măsură să

demonstreze calitatea de proprietară a acesteia asupra bunului în litigiu.

Instanța de apel a

interpretat și aplicat în mod corect prevederile art. 40 alin. (7), (8) din

Legea cadru a energiei electrice în sensul cărora, instalațiile de producere a

energiei electrice nu intră de drept în proprietatea operatorului de

distribuție, din moment ce se prevede că în cazul în care cheltuielile pentru

modificarea instalațiilor de distribuție a energiei electrice, ca urmare a

racordării de noi utilizatori, sunt suportate de către client așa cum s-a

stabilit în prezenta cauză atunci, capacitățile energetice rezultate pot fi

preluate cu justă despăgubire de către operatorul de distribuție.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge

ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC E.M.D. SA, împotriva deciziei Curții de Apel Suceava nr. 119

din 26 octombrie 2009, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 iulie 2010.