ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2605/2010

Asupra recursului de față ; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 652 din 6 aprilie 2009, Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantei SC D. SRL Suceava formulată împotriva pârâtei SC E.M.D. SA Iași și a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra postului de transformare energie electrică. S-a stabilit că punctul de delimitare a instalațiilor furnizorului de cel al consumatorului este situat în stâlpul 1 al racordului, conf. pct. 1 din avizul de racordare și a fost obligată pârâta să procedeze la modificarea corespunzătoare a avizului de racordare în privința punctului 2 și Anexa 4 a contractului de furnizare, în sensul de a se stabili tariful de furnizare a energiei electrice cu tarif de medie tensiune.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta a obținut aviz de racordare la rețeaua electrică a fabricii de încălțăminte proprietatea sa, prin construirea unui post de transformare, aviz în care s-a stabilit că punctul de alimentare al instalațiilor va fi la ieșirea din tabloul de joasă tensiune din punctul de transformare proiectat la capetele termice ale cablului 0,4 KW, aparținând consumatorului. S-a mai reținut că reclamanta a obținut toate actele administrative ce preced edificarea unei construcții, respectiv a fabricii de încălțăminte și anexe și care se emit doar proprietarului terenului pe care se edifică, rezultând din actele depuse la dosar că administratorul societății este proprietarul terenului și că postul de transformare în litigiu a fost construit pe terenul aparținând proprietarului vecin SC G.C.

SRL, care și-a exprimat expres acordul printr-o declarație autentificată sub, motiv pentru care nu s-a putut intabula dreptul real. De asemenea, s-a constatat că reclamanta apare menționată ca fiind beneficiara lucrării, împrejurare care alături de cele arătate anterior au formulat convingerea instanței că aceasta justifică dobândirea dreptului de proprietate de către reclamantă a postului de transformare. Apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 119 din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că potrivit art. 492 C. civ. operează prezumția potrivit căreia construcțiile și plantațiile de pe un teren aparțin proprietarului terenului în temeiul accesiunii imobiliare artificiale, prezumție de la care există o excepție și anume aceea când există o convenție între constructor și proprietarul terenului.

S-a reținut că, în cauză, nu operează aceasta regulă întrucât proprietarul terenului și-a exprimat acordul pentru ca terenul să treacă pe durata existenței construcției în folosința gratuită a SC F.D.F.E.E.E.M. SA – SDFE Suceava, ceea ce nu este suficient. De asemenea, s-a considerat că nu prezintă relevanță nici mențiunile din contabilitatea părților câtă vreme în documentația tehnică apare ca beneficiară societatea reclamantă, care a și achitat toate cheltuielile aferente postului de transformare a energiei electrice. Instanța apelului a înlăturat apărările pârâtei prin care a susținut că a suportat cheltuielile aferente construcției postului, reținându-se că potrivit art. 40 alin. (7) din Legea nr. 13/2007 prevede că orice cheltuieli pentru modificarea instalației de distribuție a energiei electrice ca urmare a racordării de noi utilizatori sunt suportate de cel care a generat modificarea, în acest sens fiind și prevederile H.G.

nr. 2/1991. În fine, s-au avut în vedere și dispozițiile art. 40 alin. (8) din Legea cadru în materia energiei electrice conform cu care capacitățile energetice nou create pe cheltuiala clientului pot fi preluate cu justă despăgubire de către operatorul de distribuție. Împotriva deciziei, pârâta SC E.M.D. SA a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7,8 și 9 C. proc. civ., susținând următoarele: - Instanța de control judiciar a apreciat în mod criticabil că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra postului de transformare prin accesiune imobiliară.

Recurenta susține că, presupunând că instanța s-a referit la situația în care, o altă persoană decât proprietarul terenului ridică pe teren o construcție sau o plantație cu propriile materiale ceea ce ar presupune ca, în temeiul accesiunii proprietarul terenului să devină și proprietarul lucrărilor cu obligația de a plăti despăgubiri către constructor, această ipoteză nu este aplicabilă în cauză în raport de prevederile art. 41 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, care reglementează regimul de proprietate al terenului aflat sub orice tip de rețea electrică ca fiind proprietate publică. Mai mult, se arată că terenul pe care recurenta a construit postul de transformare nu este în proprietatea sa, ci a SC G.C.

SRL Suceava care i-a transmis dreptul de folosință gratuită pe toată durata existenței postului de transformare. - Recurenta susține că a dobândit dreptul de proprietate asupra postului de transformare în temeiul legislației specifice domeniului energiei electrice.

Se arată că prin Hotărârea nr. 867/2003 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețele electrice de distribuție, legiuitorul a stabilit în mod explicit titularul dreptului de proprietatea asupra instalației electrice prin raportate la „punctul de delimitare”, iar părțile și-au însușit convențional punctul de delimitare prin: avizul tehnic de racordare, contractul de furnizare a energiei electrice, adresa din 10 iunie 2003. De asemenea se arată că autorizația de construire a instalației de alimentare cu energie electrică a fost emisă recurentei, iar contractul de executare lucrări, actul adițional, ordonanța de începere a lucrărilor din 10 septembrie 2003, procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor dovedesc dreptul său de proprietate asupra postului de transformare.

Se mai reține că, în baza facturii fiscale, instanța a achitat doar taxa de racordare care prezintă contravaloarea serviciilor de racordare și nu un preț de vânzare a instalației electrice de la operatorul de distribuție la consumator. Prin întâmpinarea depusă la 18 mai 2010, intimata a solicitat respingerea recursului. Analizând decizia atacată strict prin prisma motivelor de nelegalitate invocate în cuprinsul cererii de recurs, Înalta Curte, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: - Cu privire la motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 C. proc.

civ., motive indicate de recurentă și care vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea, existența unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii și, respectiv interpretarea greșită a actului dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia se constată că argumentele aduse în dezvoltarea acestora nu pot fi încadrate în niciunul din textele de lege evocate. Astfel recurenta nu susține o lipsă a motivelor în susținerea soluției date de instanța apelului, nici faptul că decizia atacată ar conține motive contradictorii ori care să fie străine de natura pricinii. De asemenea, nu rezultă din dezvoltarea criticilor în ce fel s-a denaturat înțelesul actului sau cum anume s-a schimbat natura juridică a acestuia ori a înțelesului lămurit și neîndoielnic al actului.

- Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta susține în mod eronat că instanța de apel a apreciat dobândirea dreptului de proprietate de către reclamantă asupra postului de transformare prin accesiunea imobiliară. Considerentele deciziei atacate, pe acest aspect, sunt explicite fără să lase loc de interpretări. Astfel, instanța de apel a enunțat modurile de dobândire ale unui drept real printre care se numără și accesiunea, reținând că pârâta nu ar putea invoca un drept de accesiune pentru că nu este proprietarul terenului. Nici o altă mențiune din cuprinsul hotărârii nu lasă să se deducă faptul că instanța și-ar fi fundamentat soluția pe accesiunea imobiliară, iar aserțiunile recurentei cu privire la regimul juridic al terenurilor pe care se situează rețelele electrice de distribuție conform art. 41 din Legea nr. 13/2007 sunt fără relevanță.

Nici susținerile privind dobândirea dreptului de proprietate asupra postului de transformare de către recurentă nu pot fi primite câtă vreme aceasta vorbește despre faptul că dreptul sau ar izvorî din lege fără a indica anume un text de lege care să-i confere acest drept. De asemenea, nu se poate reține nici dobândirea acestui drept prin convenții, întrucât actele la care face referire recurenta (avizul tehnic de racordare, contractul de furnizare a energiei electrice și adresa nr. 120/2003 nu sunt în măsură să demonstreze calitatea de proprietară a acesteia asupra bunului în litigiu.

Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod corect prevederile art. 40 alin. (7), (8) din Legea cadru a energiei electrice în sensul cărora, instalațiile de producere a energiei electrice nu intră de drept în proprietatea operatorului de distribuție, din moment ce se prevede că în cazul în care cheltuielile pentru modificarea instalațiilor de distribuție a energiei electrice, ca urmare a racordării de noi utilizatori, sunt suportate de către client așa cum s-a stabilit în prezenta cauză atunci, capacitățile energetice rezultate pot fi preluate cu justă despăgubire de către operatorul de distribuție. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC E.M.D. SA, împotriva deciziei Curții de Apel Suceava nr. 119 din 26 octombrie 2009, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iulie 2010.