ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 562/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, SC S.C.

SRL Rădăuți a chemat în judecată pe pârâta SC E.O.N.M. SA Iași, solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate dreptul său de proprietate

asupra P.C.T.Z. Rădăuți; să se dispună obligarea pârâtei să-i furnizeze energie

electrică la tarif de medie tensiune cu transferarea celor opt abonați care

sunt alimentați cu energie din P.C.T.Z. Rădăuți la o altă locație.

Prin sentința nr. 2921

din 22 septembrie 2008, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea așa cum a fost formulată, a constatat

că reclamanta este proprietara postului trafo P.C.T.Z. identificat cu p.f

înscrisă în C.F. a com. Rădăuți. Prin aceeași hotărâre, instanța a obligat

pârâta să-i furnizeze reclamantei energie electrică la tarif de medie tensiune

și să transfere cei opt abonați alimentați cu energie din P.C.T.Z. Rădăuți la o

altă locație.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța fondului a reținut că față de probatoriul administrat

în cauză, reclamanta justifică calitatea de proprietar al bunului și că în

această calitate, are dreptul la furnizarea energiei electrice la tarif de

medie tensiune, iar în virtutea dreptului de dispoziție asupra bunului este

îndreptățită să obțină transferarea abonaților la alt post de distribuție.

Sentința instanței de

fond a fost apelată de către pârâta SC E.O.N.M. SA Distribuție Suceava, iar

prin Decizia nr. 4 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel

Suceava-Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a fost admis

apelul pârâtei, a fost schimbată sentința apelată, în sensul respingerii

acțiunii reclamantei.

În argumentarea

soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut că postul trafo P.T.C.Z.

Rădăuți a fost dat în funcțiune în anul 1968, anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 13/2007.

A mai reținut

instanța că față de dispozițiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, bunul

în discuție nu a putut face niciodată obiectul vreunei transmisiuni între

persoane fizice sau juridice sau vreunei grevări, pentru motiv că, potrivit art.

1 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, bunurile din

domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, actele

juridice încheiate cu încălcarea dispozițiilor acestui articol fiind lovite de

nulitate absolută (art. 11 alin. (2)). S-a reținut că prima instanță a ignorat

dispozițiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, aplicând în speță,

dispoziții legale străine de natura cauzei.

În ceea ce privește

celelalte două capete de cerere accesorii, având în vedere că se fundamentau pe

existența unui drept de proprietate asupra postului trafo în discuție, au fost

respinse în baza principiului „accesorium sequitur principale”.

Împotriva Deciziei nr.

4 din 12 ianuarie 2009, a declarat recurs reclamanta SC S.C. SRL Rădăuți,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora

a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii

introductive de instanță.

În argumentarea motivelor

de recurs, recurenta a susținut în esență că, motivarea instanței de apel este

superficială și se bazează pe o interpretare eronată a legii. A mai susținut

recurenta că din înscrisurile depuse la dosar, se putea observa că proprietar

anterior al acestui post trafo a fost SC B. SA, societate care a intrat în

procedura falimentului, iar bunurile au fost vândute prin intermediul

judecătorului sindic, numitului Hutuleac Ioan, de la care a fost achiziționat

postul P.T.C.Z. Rădăuți.

A mai susținut

recurenta că nu sunt aplicabile în speță, dispozițiile art. 41 alin. (4) din

Legea nr. 13/2007, întrucât textul legal invocat se referă doar la terenuri și

nu la construcții, iar pârâta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra

suprafeței de 106 mp teren și deși s-a reținut că încălcarea dispozițiilor art.

1 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 este sancționată cu nulitatea absolută a

actelor încheiate, nu există o hotărâre judecătorească prin care să se fi

constatat nulitatea absolută a titlului său de proprietate.

Recursul este

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Motivul prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii atunci când nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura

pricinii.

Analizând criticile

formulate, prin prisma dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se constată

că instanța de control judiciar a răspuns în fapt și în drept la susținerile și

apărările părților, iar argumentele reținute din probele examinate, au condus

în mod logic la soluția din dispozitiv.

În aceste condiții,

faptul că instanța nu și-a însușit argumentele aduse de recurentă în sprijinul

susținerilor sale, nu duce la concluzia încălcării dispozițiilor art. 261 pct. 5

C. proc. civ., pentru a putea fi reținută incidența dispozițiilor art. 304 pct.

7 C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art.

304 pct. 8 C. proc. civ. vizează schimbarea înțelesului lămurit și vădit

neîndoielnic al actului juridic dedus judecății prin interpretarea greșită a

acestuia.  Din dezvoltarea criticilor formulate și analiza deciziei recurate,

nu rezultă în ce fel instanța a denaturat înțelesul actului prin interpretare,

altfel spus, care sunt termenii care prin interpretare au lezat conținutul

actului, astfel că, motivul invocat se reduce la o simplă afirmație fără nici

un fundament legal.

Motivul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la aplicarea greșită a legii. Din

perspectiva acestui motiv, se va analiza o eventuală încălcare a legii de drept

substanțial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situația de fapt

dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații neaplicabile în

speță.

Raportat la

dispozițiile legale sus-citate, se constată că instanța de apel a făcut o

corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 41 alin. (4) din Legea nr.

13/2007, dispoziții legale speciale în domeniul energetic, reținând că bunul în

litigiu nu a putut face niciodată obiectul vreunei transmisiuni între persoane

fizice sau juridice, fiind în proprietatea publică a statului, iar potrivit art.

1 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, sunt inalienabile, insesizabile și

imprescriptibile, actele juridice încheiate cu încălcarea dispozițiilor acestui

articol fiind lovite de nulitate absolută (art. 11 alin. (2)).

Deși s-au invocat de

către recurentă, dispozițiile art. 34 alin. (2) și art. 43 din Regulamentul

pentru furnizarea și utilizarea energiei electrice și a listei tarifelor pentru

energia electrică, aceasta ignoră dispozițiile art. 34 alin. (1) din regulament,

potrivit cărora, instalațiile la tensiunea de alimentare a stației de primire

sunt fonduri fixe ale furnizorului.

Față de

considerentele ce preced, întrucât se constată că nu sunt motive de nelegalitate

care să ducă la modificarea deciziei recurate, potrivit art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC S.C. SRL Rădăuți, împotriva Deciziei nr. 4 din 12

ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2010.