ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3323/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor și actelor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 771/113/2008 reclamanta SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA Ploiești - SC S.D.E.E. SA Brăila a chemat în judecată pe pârâta SC E.F.E.E. SRL Buzău solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 164.098,51 lei reprezentând contravaloare taxă distribuție energie electrică și penalități. Prin sentința civilă nr. 108/2011/F/Com.

Tribunalul Brăila a admis acțiunea reclamantei și a admis în parte cererea de chemare în garanție în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 159.119,46 lei taxă de distribuție a energiei electrice, 4.979,05 lei penalități de întârziere și 5146 lei cheltuieli de judecată și a obligat chemata în garanție să achite pârâtei suma de 140.453,73 lei tarif furnizare energie de joasă tensiune, penalități de întârziere calculate conform contractului și 1.000 lei cheltuieli de judecată și, totodată, a respins, ca nefondată, cererea expertului de majorare a onorariului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Potrivit art. 962, 969, 970 C. civ., reclamanta a făcut dovada că are încheiat cu pârâta contractul de distribuție energie electrică din 30 martie 2007 în baza căruia a distribuit pârâtei energie electrică activă, emițând și facturile aferente: din 31 octombrie 2007, din 30 noiembrie 2007 și din 31 decembrie 2007 ce cuprind taxa de distribuție a energiei electrice ca fiind de 159.119,46 lei. Pârâta nu a plătit facturile de energie electrică, reclamanta calculând penalități de 0,10% pe zi întârziere. Reclamanta a făcut dovada efectuării concilierii directe la 16 ianuarie 2008 și 12 februarie 2008, la această ultimă dată pârâta arătând că SC C.P.

SA refuză plata tarifului de joasă tensiune. Analizând contractul din 30 martie 2007 tribunalul a constatat că a fost încheiat între reclamantă și pârâtă în considerarea calității acesteia de client cumpărător urmând ca acesta din urmă să redistribuie energia electrică chematei în garanție. Contractul chiar prevede că prestarea se face în punctele de delimitare ale SC S.D.F.E.E. SA Brăila de cele ale consumatorului eligibil SC. C.P. SA - la locurile de consum Baldovinești și SC F.P. SA Tichilești. Pârâta a dovedit că a încheiat cu chemata în garanție SC C.P. SA Brăila contractul din 14 martie 2007 în baza căruia a emis facturile din 31 octombrie 2007, din 31 noiembrie 2007 și din 31 decembrie 2007 în valoare de 160.664,30 lei tarif joasă tensiune-loc consum Baldovinești.

Arată că în perioada aprilie-sept. 2007 chemata în garanție a achitat integral facturile. Ulterior a solicitat reclamantei rezilierea contractului din 30 martie 2007 pentru punctul de lucru din Baldovinești, adresa fiind înregistrată la reclamantă la 30 noiembrie 2007 și având drept consecință încheierea contractului din 27 decembrie 2007 direct între reclamantă și chemata în garanție. Chemata în garanție face dovada existenței refuzului la plata facturilor din oct. - dec. 2007 și că a devenit proprietara construcției - punct trafo și a rețelelor electrice situate în extravilanul comunei Vădeni (fila 164-174 dosar) prin contractul din 29 aprilie 2002. Analizând concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul G.G.l.

tribunalul a reținut ca fiind în concordanță cu actele dosarului calculul expertului potrivit căruia chemata în garanție datorează pârâtei suma de 446.758,52 lei din care a plătit 306.304,79 lei rămânând de plată suma de 140.453,73 lei (fila 194-196 dosar vol. 2). Coroborat cu contractul de distribuție din 30 martie 2007 conform căruia energia era redistribuită chematei în garanție SC C.P. SA, tribunalul a reținut că pârâta este obligată să plătească reclamantei suma solicitată prin acțiune ( 159.119,46 lei cu titlu taxa de distribuție a energiei electrice) avându-se în vedere că suma rezultată din expertiză (446.758,52 lei din care se scad 40.856,99 lei) este mai mare decât cea solicitată prin acțiune.

Cu privire la penalitățile de întârziere, tribunalul a apreciat în concordanță cu art. 16 în ref. la art. 15 contract că pârâta datorează penalități pentru neplata sumei la termen. Raportat la dispozițiile contractuale - contractul din 14 martie 2007 încheiat între SC E.F.E.E. SRL Buzău și SC C.P. SA Brăila (art. 15-16) se reține că aceleași penalități se aplică și chematei în garanție pentru sumele neplătite pârâtei. Cu privire la apărările chematei in garanție cum că aceasta nu datorează decât tariful de medie tensiune întrucât are post de transformare, tribunalul a apreciat din probe administrate că chiar dacă din titlul de proprietate rezultă că a cumpărat de la proprietarul anterior două posturi trafo și rețele electrice, aceasta nu-și schimbă calitatea de consumator, obligat la îndeplinirea întocmai a obligațiilor asumate prin contract potrivit art. 969, 970 C. civ.

Dealtfel aceasta a și plătit tariful de joasă tensiune îndeplinindu-și obligația contractuală integral pentru perioada martie-septembrie 2007. Așa fiind, acțiunea a fost admisă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 159.119,46 lei cu titlu taxa de distribuție a energiei electrice și penalitățile de întârziere de 4.979,05 lei în baza art. 60-63 C. proc. civ. instanța a admis în parte cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 140.453,73 lei cu titlu tarif furnizare energie electrică-joasă tensiune și penalități de întârziere calculate conform contractului. Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel pârâta și chemata în garanție.

Prin încheierea pronunțată la 03 noiembrie 2011 s-a dispus suspendarea soluționării cauzei având în vedere existența pe rolul Tribunalului Brăila a cauzei nr. 629/113/2009, având ca obiect acțiune în constatare drept de proprietate. Prin Decizia nr. 1317 din 09 martie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul declarat de reclamanta SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA și SC S.D.E.E. SA Brăila împotriva acestei încheieri pe care a modificat-o în sensul că a respins cererile de suspendare a judecății. Prin Decizia nr. 91/V/A din 18 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, maritimă și fluvială, s-au admis apelurile declarate de pârâta SC E.F.E.E. SRL Buzău și chemata în garanție SC C.P.B.

SA împotriva sentinței civile nr. 108/F/Com din 14 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Brăila. A fost anulată sentința nr. 108 din 14 aprilie 2011 a Tribunalului Brăila și, în rejudecare: A fost admisă acțiunea în pretenții formulată de reclamanta SC F.D.E.E.E.M.N. SA Ploiești împotriva pârâtei SC E.F.E.E. SRL Buzău. A fost obligată pârâta la plata sumei de 159.119,46 lei debit și 4.979,05 lei penalități către reclamantă. S-a costatat suspendată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva SC C.P. SA, în insolvență, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006. A fost obligată pârâta la plata sumei de 5.164 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Instanța de apel a apreciat că susținerea apelantei-pârâte în sensul că acțiunea a fost promovată de către o entitate fără personalitate juridică, nu poate fi reținută având în vedere că acțiunea a fost promovată de către SC F.D.E.E.E.D.M.N.

SA prin Sucursala D.E.E. Brăila, respectiv prin directorul acesteia care era mandatat prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 20 mai 2002. Această mandatare nu acoperă lipsa de folosință dar mandatul fiind dat organelor de conducere ale sucursalelor este valabil dat unor persoane având capacitate procesuală deplină. De altfel, în cauză, prin adresa din n2008 reclamanta SC F.D.E.E.E.M.N. SA a ratificat formularea acțiunii în numele ei, această ratificare nepresupunând nici ea acordarea penalităților juridice unei sucursale. S-a reținut însă că este criticabilă soluția instanței care, deși prin încheierea din 17 iunie 2008 a constatat că acțiunea este formulată de către SC F.D.E.E.E.M.N.

SA, sucursala fiind mandatată de aceasta, prin sentința apelată s-a pronunțat față de SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA P.S.D.E.E. Brăila și nu față de SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA Ploiești prin mandatar, împrejurare de natură să atragă anularea sentinței atacate, cu consecința rejudecării acțiunii de către instanța de apel, potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ. În rejudecarea acțiunii principale, instanța de apel a reținut următoarele: Între reclamantă și pârâtă a fost perfectat contractul de distribuție energie electrică nr. 156/2007, în baza căruia prima a prestat servicii de distribuție energie electrică celei de a doua, născându-se obligația acesteia din urmă de a achita c/val. serviciilor prestate.

În perioada octombrie-decembrie 2007 reclamanta a emis facturile fiscale din 31 octombrie 2007, din 30 noiembrie 2007 și din 31 decembrie 2007 pentru suma totală de 159.119,46 lei. Pârâta nu a contestat aceste facturi însă a refuzat plata lor până la soluționarea amiabilă sau pe cale judecătorească a litigiului dintre reclamantă și chemata în garanție (conform procesului-verbal de conciliere din 12 februarie 2008-fila 16, vol. I dosar fond). De altfel, în esență, atât prin întâmpinarea formulată în dosarul de fond (filele 66-67) cât și prin motivele de apel, pârâta nu a contestat, prestarea serviciului sau valoarea debitului principal, ci a arătat că nu ea beneficiază în mod direct de serviciul respectiv ci chemata în garanție, care refuză să i le plătească.

Această apărare ignoră însă atât faptul că pârâta a semnat contractul din 2007 cu reclamanta cât și faptul că la rândul ei a semnat cu chemata în garanție contractul din 14 martie 2007 în baza căruia a și emis facturilenr. Din 31 octombrie 2007, din 31 noiembrie 2007și din 31 decembrie 2007, în valoare de 160.664,30-tarif de joasă tensiune. Dat fiind temeiul juridic al acțiunii, respectiv răspunderea contractuală, în temeiul disp. art. 1962, 969 și 970 Vechiul C. civ. (în vigoare la data formulării acțiunii), instanța de apel a constatat că cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 159.119,46 lei reprezentând taxă de distribuție a energiei electrice este fondată. În ceea ce privește penalitățile solicitate s-a constatat că prin contractul din 2007, părțile au prevăzut un termen de 7 zile financiare de la înregistrarea facturilor (art. 12 și 15) după această perioadă, pârâta datorând penalități.

Apărările apelantei-pârâte în sensul că ar fi aplicabile disp.art. 16 din Contract nu au fost reținute având în vedere că suma datorată reclamantei nu are caracter incert. Pârâta nu a contestat niciodată până în momentul formulării acțiunii împotriva ei obligația de plată a facturilor și ea, la rândul ei, a refacturat energia către chemata în garanție. Refuzul chematei în garanție de a plăti facturile emise în baza relației contractuale cu pârâta nu face ca datoria pârâtei către reclamantă, derivată dintr-un alt raport contractual să dobândească un caracter incert. Dacă s-ar accepta apărarea pârâtei, s-ar ajunge ca refuzul de plată al unui terț să reprezinte un incident în desfășurarea raporturilor contractuale dintre alte persoane, situație inacceptabilă pornind de la însuși principiul relativității efectelor actelor juridice.

Față de aceste considerente, instanța de apel a constatat că pârâta datorează reclamantei penalități pentru serviciile prestate de aceasta în perioada octombrie-decembrie 2007, calculate conform art. 12 și 15 din contractul din 2002, în sumă de 4.979,05 lei. În ceea ce privește rejudecarea cererii de chemare în garanție a SC C.P. SA Brăila, instanța de apel a reținut că de la data de 20 iunie 2012, împotriva acesteia s-a deschis procedura de insolvență (fila 180/dosar apel) astfel încât în speță au devenit aplicabile dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, situație față de care a constatat că a intervenit suspendarea de drept a cererii de chemare în garanție formulată de către pârâtă, conform disp.art.

36 din Legea nr. 85/2006. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. a admis cererea reclamantei în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de aceasta atât în fața primei instanțe cât și cu ocazia rejudecării în apel. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC E.E. SRL Buzău, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta - pârâtă susține că, în mod greșit, anulând sentința tribunalului și procedând la rejudecarea acțiunii în pretenții, curtea de apel a pronunțat o hotărâre în contradictoriu cu un terț care nu a fost parte în dosar. Arată că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de Sucursala Brăila a SC F.D.E.E.M.N. SA, care nu are personalitate juridică, conform art. 43 din Legea 31/1990 și că legea permite ca sucursalele să stea în judecată doar în calitate de pârâte nu și de reclamante (art. 41 alin. (2) C. proc.

civ.). Cu adresa din 13 iunie 2008 prin care SC F.D.F.E.E.E.M.N. SA își însușește cererea de chemare în judecată și Hotărârea Consiliului Administrației nr. 5/2002 prin care SC F.D.F.E.E.E.M.N. SA, "aprobă delegările de competență la nivelul sucursalelor" nu pot acoperi lipsa capacității procesuale de folosință care este prevăzută de lege. Susține că, chiar dacă am considera că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., sucursala nu face dovada unui mandat din partea SC F.D.F.E.E.E.M.N. SA în vederea introducerii cererii de chemare în judecată și reprezentării pe parcursul procesului. Hotărârea din 20 mai 2002 a Consiliului de Administrație al SC F.D.F.E.E.E.M.N.

SA aprobă delegările de competență la nivelul sucursalelor făcând trimitere la Anexa 1. Delegările de competență prevăzute la Anexa nr. 1 se referă însă exclusiv la delegările de competență pentru directorul SC S.D.F.E.E. SA care, în domeniul juridic primește competența de a "reprezenta sucursala în litigiile generate de activitatea desfășurată la nivelul acesteia, indiferent de calitatea sa procesuală și de gradul instanțelor de judecată." În conformitate cu mențiunile din Anexa 1, Directorul Sucursalei reprezintă sucursala și nu directorul sucursalei reprezintă filiala sau sucursala așa cum susține intimata pârâtă. În concluzie nu se poate vorbi despre un mandat acordat sucuursalei de către SC F.D.F.E.E.E.M.N.

SA. Nici adresa din 13 iunie 2008 depusă de reclamnata SC F.D.F.E.E.E.M.N. SA prin care declară că își însușește cererea de chemare în judecată și acordă mandat consilierului juridic de reprezentare a intereselor sale în fața instanțelor de judecată nu acoperă lipsa capacității de folosință a reclamantei. Recurenta - pârâtă arată că soluția pronunțată de instanța de apel este criticabilă și în ceea ce privește neaplicarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 în soluționarea apelului. Arată că la data la care instanța de apel s-a pronunțat, era înscrisă la masa credală a societății debitoare SC C.P. SA, cu suma care rezultă din sentința nr. 108/2011 a Tribunalului Brăila, deoarece acesată valoare era diferită (mai mică) decât contravaloarea facturilor emise către acest debitor și care au făcut obiectul prezentului litigiu.

Procedând în mod nelegal la anularea sentinței nr. 108/2011 pentru motive care vizau acțiunea în pretenții, efectele s-au extins și asupra soluției date de instanță cu privire la cererea de chemare în garanție, fiind desființat astfel un titlu pe care îl câștigase. în acest context, soluția corectă ar fi trebuit să fie suspendarea apelurilor declarate cu privire la cererea de chemare în garanție. Prin urmare, recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate, cu consecința admiterii excepției capacității procesuale de folosință a reclamantei și respingerii acțiunii. Intimata - reclamantă S.C.F.D.E.E.E.D.M.N. SA a depus întâmpinare prin are a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei pronunțate de instanța de apel ca temeinică și legală.

Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate prin cererea de recurs și susținerile din întâmpinare, în limitele controlului de legalitate și temeiul de drept invocat, înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care succed: Acțiunea introductivă de instanță a fost promovată de SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA Ploiești - Sucursala de SC D.E.E. SA Brăila prin directorul acesteia, ca urmare a competențelor date de Consiliul de Administrație, conform Anexei nr. 1 la Hotărârea C.A. Din 20 mai 2002 care prevede că "în domeniul juridic, reprezintă filiala în litigiile generate de activitatea desfășurată la nivelul sucursalei, indiferent de calitatea sa procesuală și de gradul instanțelor de judecată." Mai mult, în cursul judecății la instanța de fond, cererea de chemare în judecată a fost însușită în mod expres de către SC F.D.E.E.E.D.M.N.

SA. În vederea desfășurării activității, prin Hotărârea din 20 mai 2002 a Consiliului de Administrație, a fost aprobată delegarea de competență la nivelul sucursalelor pentru litigiile generate de activitatea desfășurată la nivelul acestora, indiferent de calitatea procesuală și de gradul instanțelor de judecată, aceasta fiind procedura de lucru pentru toate sucursalele din subordine. Prin urmare, în mod corect instanța de apel a statuat că sucursala nu a acționat în nume propriu ci în numele și pentru societatea comercială. Astfel, criticile recurentei care vizează lipsa personalității juridice a sucursalei, întemeiată pe dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 43 alin. (1) din legea nr. 31/1990, sunt nefondate.

Confuzia recurentei poartă asupra calificării delegării de competență, care reprezintă o mandatare a dreptului de administrare și nu o posibilitate a sucursalei de a sta în nume propriu în instanță. Instanța de apel a reținut în mod judicios că în baza mandatului conferit de hotărârea Consiliului de administrație al societății comerciale, acțiunea introductivă semnată de directorul sucursalei angajează societatea comercială și nu sucursala în nume propriu. Nu poate fi reținută nici critica privind neaplicarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 în soluționarea apelului. Împotriva chematei în garanție SC C.P.B. SA, s-a dispus de la data de 20 iunie 2012, deschiderea procedurii insolvenței în Dosarul nr. 3659/113/2012, aflat pe rolul Tribunalului Brăila.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Din interpretarea acestui text de lege rezultă că efectul suspendării de drept prevăzut de art. 36 din Legea n.85/2006 nu se aplică în privința acțiunilor care au alt obiect decât realizarea creanțelor creditorilor. Prin aceste dispoziții speciale, legiuitorul a avut în vedere ca toate acțiunile prin care creditorii falitei urmăresc realizarea creanțelor împotriva acesteia sa fie suspendate de drept, urmând ca, creditorii să-și realizeze creanța în cadrul procedurii colective demarate prin deschiderea procedurii insolvenței.

În temeiul acestor dispoziții nu are loc o suspendare de drept a tuturor acțiunilor indiferent de natura lor pe care debitorul falit le are, ci doar a celor vizând realizarea creanțelor împotriva sa. Acțiunea ce face obiectul prezentei cauze este o acțiune în realizarea creanței împotriva averii debitoarei chemate în garanție de natura celor vizate de art. 36 din Legea nr. 85/2006, astfel că în mod corect instanța de apel a constatat că a intervenit suspendarea de drept a cererii de chemare în garanție în temeiul dispozițiilor legale evocate. În acest context se constată că hotărârea nu este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind întrunite condițiile cerute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC E.E. SRL Buzău împotriva Deciziei nr. 91/A din 18 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, maritimă și fluvială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC E.E. SRL Buzău împotriva Deciziei nr. 91/A din 18 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, maritimă și fluvială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 octombrie 2013.