ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1317/2012

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 390 din 21 septembrie 2011, Tribunalul Giurgiu - Secția Penală, a dispus condamnarea inculpatului C.I.C. la o pedeapsă rezultantă de 25 ani închisoare (25 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. h) și art. 176 lit. d) C. pen., 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. și 10 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.) cu executare în regim de detenție și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, deducând prevenția de la 21 ianuarie 2011 la zi și menținând starea de arest a acestuia.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și la art. 998 C. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă fiind obligat inculpatul să plătească părții civile M.A.C. 9.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și 3.000 lei cu titlu de daune morale. Pentru a pronunțat această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 21 ianuarie 2011, după ora 01:15, poliția a depistat-o pe victima M.F., într-o baltă de sânge, decedată și prezentând numeroase urme de violență, într-una din camerele situate în fața locuinței soților M., ocazie cu care au consemnat în procesul verbal de cercetare la fața locului că aceasta avea pantalonii dați jos, iar în camera din stânga, obiectele de îmbrăcăminte erau răvășite, fiind scoase din sacii și dulapul în care erau depozitate.

Din probele administrate, respectiv declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, declarațiile martorilor N.G.A., P.M., S.A.L., B.N.P., L.M., L.P., L.P.l., M.R.M. și B.M.M., a rezultat că inculpatul C.I.C. îndreptându-se spre casă după ce a consumat băuturi alcoolice la barul din satul Hulubești și observând că ușa de la intrarea în veranda imobilului victimei era deschisă, a escaladat gardul și a pătruns în casă căutând bani și bunuri, timp în care a apărut victima care a început să țipe, moment în care a îmbrâncit-o puternic și acesta căzând pe jos a lovit-o cu pumnii și picioarele și a strâns-o de gât.

Ulterior, a trântit-o în pat, i-a dat jos pantaloni și a întreținut cu acesta un raport sexual timp de 3-5 minute, Iară a ejacula, aspect recunoscut de inculpat în cursul urmăriri penale, ocazie cu care a precizat că victima „sforăia". În momentul în care a observat că acesta își revine, inculpatul trântit-o jos și a lovit-o de câteva ori, cu picioarele, pe față și pe corp, și întrucât aceasta încă răsufla, „așa cum sforăie omul", a stins lumina și a abandonat-o încăpere, deplasându-se la locuința martorilor L.M., L.P. și L.P.l., distanță care putea fi parcursă în 30 de minute așa cum au declarat martorii N.G.A., P.M. și S.A.L., unde i-a fost refuzat accesul în casă întrucât aceștia au bănuit că inculpatul este în stare de ebrietate.

Observând lumină într-o cameră din locuința familiei B., vecini ai familiei L., inculpatul a intrat în curtea acestora fiind întâmpinat la ușa casei de martorul B.N.P. care a arătat că acesta „era în șosete și ținând în mână o pereche de pantofi sport de culoare albă", care erau murdari de noroi și aveau pete de sânge, ce se găseau și pe pantalonii blue-jeans, de culoarea albastru deschis, în partea de jos, în dreptul tibiei, precum și pe mânecile hanoracului negru pe care îl purta. Inculpatul i-a solicitat martorului ajutorul pentru a incendia obiectele de îmbrăcăminte și încălțăminte murdare de sânge, însă fiind refuzat, a reușit să bage în sobă fesul pe care îl purta și să îi dea foc, iar celelalte obiecte să le spele împreună cu de martora B.M.M., explicându-le celor doi soți și martorului L.M.

că a fost implicat într-un conflict în satul Uzunu, comuna Călugăreni, urmele de sânge provenind de la persoanele cu care s-a bătut. Obiectele de îmbrăcăminte au fost ridicate de la inculpat constatându-se că prezintă urme biologice de sânge, iar expertize bio - criminalistică de natură genetică a concluzionat că pe hanorac se găsesc urme de sânge uman, iar genotiparul ADN extras din aceste urme a pus în evidență markeri genetici ai unui profil genetic corespunzător cu cel al probei biologice de referință recoltate de la victimă, profilul genetic fiind unic în grupul populațional, precum și că inculpatul nu a finalizat cu ejaculare actul sexual întreținut cu victima. Raportul de autopsie a stabilit că moartea victimei M.F.

a fost violentă și s-a produs prin insuficiență respiratorie acută datorită asfixiei prin comprimarea căilor respiratorii superioare (sugrumare), leziunile existente având un caracter vital și producându-se prin lovirea craniului victimei cu un corp dur prin presarea regiunii cervicale (cu mâinile) și prin presarea toracelui între două planuri (corpuri) dure, iar excoriația cu echimozare vulvară stângă putând fi urmarea unui raport sexual. Pe latură civilă a fost audiată martora N.A. care a susținut că victima era singurul îngrijitor al soțului său care este nevăzător și se deplasează cu foarte mare greutate ca urmare a multiplelor intervenții chirurgicale la care a fost supus, precum și că cheltuielile cu înmormântarea și pomenile au fost în cuantum de 9.000 lei.

În drept, s-a reținut că faptele inculpatului de a pătrunde fără drept în locuința victimei, de a o ucide în scopul ascunderii unei infracțiunii de tâlhărie și de a întreține un actul sexual profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 192 C. pen., de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. h) și art. 176 lit. d) C. pen. și de art. 197 alin. (1) C. pen. La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, atitudinea de cooperare cu organele de urmărire penală, dar și gravitatea faptelor. Pe latură civilă făcându-se dovada cheltuielilor de înmormântare în cuantum de 9.000 lei și a prejudiciului psihic echivalat la 3.000 lei, inculpatul a fost obligat la plata acestor sume.

În ceea ce privește cheltuielile lunare pretinse pentru îngrijirea soțului supraviețuitor al victimei, prima instanță constatând că titularul al dreptului la despăgubire este acesta și nu fiica sa care s-a constituit parte civilă a respins ca nefondate pretențiile solicitate. Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul C.I.C. criticând-o sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei întrucât nu a fost avută în vedere atitudinea constant sinceră manifestată încă de la începutul procesului penal. Prin decizia penală nr. 374/A din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel București - Secția a Ii-a Penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului, menținând starea de arest și deducând prevenția la zi.

Instanța de apel a reținut în baza probelor administrate că în noaptea de 20/21 ianuarie 2011, orele 23:00, inculpatul C.I.C. a pătruns, fără drept, în imobilul victimei M.F. din satul Hulubești, comuna Călugăreni, județ Giurgiu cu intenția de a sustrage bani sau bunuri, fiind surprins de victimă când căuta prin casă, a îmbrâncit-o și în cădere acesta s-a izbit cu capul de o masă, a prins-o cu ambele mâini de gât, a sugrumat-o și a aruncat-o în pat, apoi a întreținut raporturi sexuale cu ea în timp ce era în stare de inconștiență iară însă a ejacula, după care observând că victima dă semne de revenire, a tras-o din pat și a lovit-o cu picioarele în mod repetat în zona feței și corpului. Vinovăția inculpatului C.I.C.

s-a constatat în baza procesului verbal de cercetare la fața locului, raportului de autopsie, raportului de expertiză biocriminalistică de natură genetică, procesului verbal de ridicare și examinare a obiectelor de îmbrăcăminte ale inculpatului și planșa foto, declaraților părții civile M.A.C., declarațiilor martorilor M.A.B.N.P., B.M.M., L.M., L.P., L.P.l., N.G.A., P.M., S.A.l., M.R.M. care se coroborează cu susținerile inculpatului de recunoaștere a infracțiunilor. S-a mai apreciat că încadrarea juridică dată faptelor de instanța de fond este corectă, iar pedepsele au fost just individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., în condițiile în care faptele comise prezintă un grad de pericol social concret foarte ridicat, dedus din împrejurările și modalitatea în care a acționat inculpatul, precum și din urmările socialmente periculoase.

S-a reținut că inculpatul a suprimat viața unei femeie in vârstă de 76 ani, cu extremă violență, așa cum dovedesc leziunile traumatice constatate, cu ocazia efectuării autopsie, ulterior pătrunderii fără drept, pe timp de noapte, în locuința victimei, fiind surprins de aceasta în timp ce sustrăgea bunuri și aducând-o în stare de inconștiență a și violat-o. S-a considerat că nu este lipsit de relevanță faptul că inculpat a încercat să înlăture urmele infracțiunii, pentru a fi exonerat de răspundere penală, sens în care a întreprins și a ars și spălat obiectele de îmbrăcăminte pentru a înlătura petele de sânge.

Periculozitatea mult sporită a inculpatului a fost dedusă din numărul infracțiunilor comise, natura diferita a acestora si urmările produse, acesta manifestând concomitent lipsa de respect fata de dreptul la viață, dreptul de proprietate, dreptul de libertate și inviolabilitate sexuală a persoanei dreptul la viață privată care include și inviolabilitatea domiciliului. Circumstanțele personale favorabile ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale și poziția sinceră, s-a stabilit că nu sunt în măsură să atenueze caracterul extrem de grav al faptelor ce relevă un potențial criminogen deosebit de ridicat al acestuia și în raport de vârsta tânără și să impună reducerea cuantumului pedepselor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, inculpatul C.I.C. care a criticat-o sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei de omor prin reținerea concomitentă a agravantelor prevăzute de art. 175 lit. h) C. pen. și art. 176 lit. d) C. pen., dar și a omisiunii aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. în raport de poziția sa de recunoaștere, ca urmare a faptului că nu i-a fost adus la cunoștință că poate beneficia de aceste prevederi, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepselor în raport de circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 17, 17 1 și 14 C. proc.

pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursul declarat de C.I.C., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Împrejurarea care atribuie faptei de omor caracter deosebit de grav este scopul urmărit de făptuitor, constând în săvârșirea sau ascunderea comiterii unei tâlhării, legiuitorul cerând pentru existența infracțiunii ca acest scop să fie urmărit, iar nu și realizat. Dacă scopul urmărit de făptuitor a fost realizat efectiv, faptele se încadrează atât în infracțiunea de omor deosebit de grav, cât și în cea de tâlhărie, aflate în concurs real. Ca atare, înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanțele inferioare, în mod corect și fără a da o greșită interpretare probelor administrate, a reținut vinovăția inculpatului ca autor al infracțiunii de omor deosebit de grav, în condițiile în care fiind surprins de victima M.F.

în timp ce încerca să sustragă bunuri dintr-o încăpere, a îmbrâncit-o puternic, lovind-o cu pumnii și picioarele și strângând-o de gât, după ce aceasta căzuse pe jos, în scopul de a-și asigura scăparea. Într-adevăr, în cazul în care activitatea desfășurată de inculpat s-ar fi limitat la utilizarea violențelor doar pentru ca să-și asigure scăparea, atât din punct de vedere obiectiv, cât și sub aspect subiectiv acțiunile acestuia ar fi realizat conținutul constitutiv al infracțiunii de omor comisă cu scopul de a ascunde comiterea unei tâlhării, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 175 lit. h) C. pen. În speță, însă, o dată adusă victima în imposibilitate de a se apăra, aceasta răsuflând, „așa cum sforăie omul", inculpatul a întreținut un raport sexual timp de 3-5 minute, iar când a observat că își revine a lovit-o de câteva ori, cu picioarele, pe față și pe corp, abandonând-o cât încă respira foarte greu.

De altfel, raportul de autopsie a stabilit că moartea s-a produs prin insuficiență respiratorie acută datorită asfixiei prin comprimarea căilor respiratorii superioare (sugrumare), leziunile existente având un caracter vital și producându-se prin lovirea craniului victimei cu un corp dur prin presarea regiunii cervicale (cu mâinile) și prin presarea toracelui între două planuri (corpuri) dure, iar excoriația cu echimozare vulvară stângă putând fi urmarea unui raport sexual. În acest context, se justifică și aplicarea agravantei privind "săvârșirea altei infracțiunii", în raport cu succesiunea actelor de agresiune ale inculpatului, acesta acționând în baza a unor rezoluții distincte, impunându-se astfel reținerea în concurs a infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzut de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. h) și art. 176 lit. d) C. pen.

cu cea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. Așadar, instanțele inferioare, în mod corect au constatat, că faptele comise de inculpatul C.I.C. se circumscriu conținutului constitutiv al acestor două infracțiuni, situație în care nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. Hotărârile sunt supuse casării conform art. 385 pct. 17 C. proc. pen., când s-a făcut o greșită aplicare a legii. Potrivit dispozițiilor art. 131 C. pen., lipsa plângerii prealabile în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de o atare plângere, înlătură răspunderea penală.

Tragerea la răspundere penală și pornirea procesului penal se realizează, de regulă, din oficiu, de către organele competente potrivit principiului oficialității procesului penal, legiuitorul, stabilind anumite excepții în cazul anumitor infracțiunii printre care se regăsește și cea de viol în formă simplă, a lăsat la latitudinea persoanei vătămate punerea în mișcare a acțiunii penale și continuarea procesului penal, plângerea prealabilă constituind o condiție de procedibilitate.

În situația în care victima unei infracțiuni la plângere prealabilă a decedat, nemaifiind posibilă exercitarea acestui drept conform principiului disponibilității, devine incident principiul oficialității procesului penal, întrucât tragerea la răspundere penală a făptuitorului și restabilirea ordinii de drept nu poate fi împiedicată de o cauză exterioară și independentă de voința persoanei vătămate, respectiv moartea acesteia, statul fiind chemat să reprezinte și să apere interesele cetățenilor. Având în vedere că victima M.F. nu a putut să-și exprime voința în legătură cu continuarea procesului penal ca urmare a încadrării juridice dată faptei reținută în sarcina inculpatului C.I.C. în infracțiunea de viol la plângere prealabilă, instanțele inferioare au constatat, în mod corect, că lipsa plângerii nu atrage înlăturarea răspunderii penale, prin încetarea procesului penal, în condițiile art. 11 pct. 2 C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 320 C. proc. pen. introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, act normativ intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, judecata în cazul recunoașterii vinovăției se face conform procedurii simplificate doar în cazul în care sunt întrunite cumulativ două condiții, respectiv inculpatul recunoaște faptele astfel cum au fost reținute prin actul de sesizare al instanței până la începerea cercetării judecătorești și solicită ca soluționarea cauzei să aibă loc numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Deși inculpatul C.I.C. a fost trimis în judecată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu a solicitat la termenul din 06 iulie 2011 aplicarea dispozițiilor referitoare la procedura recunoașterii vinovăție, arătând totodată că nu înțelege să dea declarații în cauză.

Deși instanța de fond a omis să întrebe inculpatul înainte de începerea cercetării judecătorești dacă dorește ca judecată să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care și le însușește, această împrejurarea atrage nulitatea relativă în condițiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., și nu nulitatea absolută a hotărârii, întrucât nu se încadrează în cazurile care potrivit alin. (2) al aceluiași articol cad sub incidența sancțiunii nulității absolute. Fiind vorba de o nulitate relativă, care intervine în măsura în care i-a fost produsă inculpatului o vătămare, poate determina anularea sentinței penale numai dacă a fost invocată la termenul la care instanța trebuia să îi aducă la cunoștință dispozițiile art. 320 C. proc.

pen., adică la data de 06 iulie 2011. Cum însă la acest termen de judecată, inculpatul nu a semnalat, în condițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen.,vătămarea ce i-a fost cauzată prin nerespectarea dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. pen., această nulitate a fost acoperită. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., față de datele ce rezultă din materialul probator administrat, înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatului C.I.C. au fost judicios proporționalizate atât sub aspectul cuantumului stabilit pentru fiecare infracțiune cât și sub aspectul modalității de executare a acestora, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale reglementate de art. 72 alin. (1) C. pen.

Au fost avute în vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol prin acțiunea ilicită, precum și conduita inculpatului înainte, dar și după comiterea faptelor.

Instanțele inferioare, în mod corect, au reținut că infracțiunile comise prezintă un grad de pericol social ridicat, determinat atât de limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege și de importanța valorilor sociale ocrotite de legiuitor, respectiv dreptul la viață al persoanei, la patrimoniu său, la libertatea sexuală, la inviolabilitatea domiciliului cât și de forma calificată a infracțiunii de omor, caracterul deosebit de grav al faptei fiind dat de scopul urmărit, adică cel al ascunderii sustragerii de bunuri, dar și al ascunderii infracțiunii de viol, precum și de modalitatea de comitere a activității infracțional, materializată în lovirea repetată a victimei, cu picioarele în zona capului și a corpului și comprimarea gâtului, dar și întreținerea de raporturi sexuale în condițiile în care victima se afla în stare de inconștiență fiind în imposibilitate de a se apăra, elemente care denotă o periculozitate sporită a inculpatului.

În acest context, deși inculpatul nu este infractor și a avut o poziție de recunoaștere, în mod justificat - nu s-a acordat eficiență acestor circumstanțelor personale favorabile în operațiunea de individualizare judiciară a tratamentului sancționator. Ca atare, înalta Curte apreciază că stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului C.I.C. și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen, în raport de gravitatea faptelor și periculozitatea acestuia. Constatând, așadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17, 17 1 și 14 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I.C., deducând prevenția la zi. Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.I.C. împotriva deciziei penale nr. 374/A din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării preventive, de la 21 ianuarie 2011 la 26 aprilie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata parte civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 aprilie 2012.