ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1317/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1317/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, în baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 390 din 21

septembrie 2011, Tribunalul Giurgiu - Secția Penală, a dispus condamnarea

inculpatului C.I.C. la o pedeapsă rezultantă de 25 ani închisoare (25 ani

închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin.

(1) lit. h) și art. 176 lit. d) C. pen., 3 ani închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. și 10 ani închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.) cu executare în regim de

detenție și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a Il-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, deducând prevenția de

la 21 ianuarie 2011 la zi și menținând starea de arest a acestuia.

În temeiul art.

14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și la art. 998 C. civ. a

fost

admisă în parte

acțiunea civilă fiind obligat inculpatul să plătească părții civile M.A.C.

9.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și 3.000 lei cu titlu de daune

morale.

Pentru a

pronunțat această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că la data de

21 ianuarie 2011, după ora 01:15, poliția a depistat-o pe victima M.F., într-o

baltă de sânge, decedată și prezentând numeroase urme de violență, într-una din

camerele situate în fața locuinței soților M., ocazie cu care au consemnat în

procesul verbal de cercetare la fața locului că aceasta avea pantalonii dați

jos, iar în camera din stânga, obiectele de îmbrăcăminte erau răvășite, fiind

scoase din sacii și dulapul în care erau depozitate.

Din probele administrate, respectiv

declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, declarațiile martorilor N.G.A.,

P.M., S.A.L., B.N.P., L.M., L.P., L.P.l., M.R.M. și B.M.M., a rezultat că

inculpatul C.I.C. îndreptându-se spre casă după ce a consumat băuturi alcoolice

la barul din

satul Hulubești și observând

că ușa de la intrarea în veranda imobilului victimei era

deschisă, a

escaladat gardul și a pătruns în casă căutând bani și bunuri, timp în care a

apărut victima care a început să țipe, moment în care a îmbrâncit-o puternic și

acesta căzând pe jos a lovit-o cu pumnii și picioarele și a strâns-o de gât.

Ulterior, a trântit-o în pat, i-a dat

jos pantaloni și a întreținut cu acesta un raport sexual timp de 3-5 minute,

Iară a ejacula, aspect recunoscut de inculpat în cursul urmăriri penale, ocazie

cu care a precizat că victima „sforăia".

În momentul în care a observat că

acesta își revine, inculpatul trântit-o jos și a lovit-o de câteva ori, cu

picioarele, pe față și pe corp, și întrucât aceasta încă răsufla, „așa cum

sforăie omul", a stins lumina și a abandonat-o încăpere, deplasându-se la

locuința martorilor L.M., L.P. și L.P.l., distanță

care putea fi

parcursă în 30 de minute așa cum au declarat martorii N.G.A.,

P.M. și S.A.L., unde i-a fost refuzat accesul în casă întrucât aceștia au

bănuit că inculpatul este în stare de ebrietate.

Observând lumină într-o cameră din

locuința familiei B., vecini ai familiei L., inculpatul a intrat în curtea

acestora fiind întâmpinat la ușa casei de martorul B.N.P. care a arătat că

acesta „era în șosete și ținând în mână o pereche de pantofi sport de culoare

albă", care erau murdari de noroi și aveau pete de sânge, ce se găseau și

pe pantalonii blue-jeans, de culoarea albastru deschis, în partea de jos, în

dreptul tibiei, precum și pe mânecile hanoracului negru pe care îl purta.

Inculpatul i-a

solicitat martorului ajutorul pentru a incendia obiectele de îmbrăcăminte și

încălțăminte murdare de sânge, însă fiind refuzat, a reușit să bage în sobă

fesul pe care îl purta și să îi dea foc, iar celelalte obiecte să le spele împreună

cu de martora B.M.M., explicându-le celor doi soți și martorului L.M. că a fost

implicat într-un conflict în satul Uzunu, comuna Călugăreni, urmele de sânge

provenind de la persoanele cu care s-a bătut.

Obiectele de îmbrăcăminte au fost

ridicate de la inculpat constatându-se că prezintă urme biologice de sânge, iar

expertize bio - criminalistică de natură genetică a concluzionat că pe hanorac

se găsesc urme de sânge uman, iar genotiparul ADN extras din aceste urme a pus

în evidență markeri genetici ai unui profil genetic corespunzător cu cel al

probei biologice de referință recoltate de la victimă, profilul genetic fiind

unic în grupul populațional, precum și că inculpatul nu a finalizat cu

ejaculare actul sexual întreținut cu victima.

Raportul de autopsie a stabilit că

moartea victimei M.F. a fost violentă și s-a produs prin insuficiență

respiratorie acută datorită asfixiei prin comprimarea căilor respiratorii

superioare (sugrumare), leziunile existente având un caracter vital și

producându-se prin lovirea craniului victimei cu un corp dur prin presarea

regiunii cervicale (cu mâinile) și prin presarea toracelui între două planuri

(corpuri) dure, iar excoriația cu echimozare vulvară stângă putând fi urmarea

unui raport sexual.

Pe latură civilă a fost audiată

martora N.A. care a susținut că victima era singurul îngrijitor al soțului său

care este nevăzător și se deplasează cu foarte mare greutate ca urmare a

multiplelor intervenții chirurgicale la care a fost supus, precum și că

cheltuielile cu înmormântarea și pomenile au fost în cuantum de 9.000 lei.

În drept, s-a

reținut că faptele inculpatului de a pătrunde fără drept în locuința victimei,

de a o ucide în scopul ascunderii unei infracțiunii de tâlhărie și de a

întreține un actul sexual profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra

ori de a-și exprima voința se circumscrie elementelor constitutive ale

infracțiunilor prevăzute de art. 192 C. pen., de art. 174 alin. (1) raportat la

art. 175 alin. (1) lit. h) și art. 176 lit. d) C. pen. și de art. 197 alin. (1)

C. pen.

La individualizarea pedepselor au fost

avute în vedere vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, atitudinea de

cooperare cu organele de urmărire penală, dar și gravitatea faptelor.

Pe latură civilă făcându-se dovada

cheltuielilor de înmormântare în cuantum de 9.000 lei și a prejudiciului psihic

echivalat la 3.000 lei, inculpatul a fost obligat la plata acestor sume.

În ceea ce privește cheltuielile

lunare pretinse pentru îngrijirea soțului supraviețuitor al victimei, prima

instanță constatând că titularul al dreptului la despăgubire este acesta și nu

fiica sa care s-a constituit parte civilă a respins ca nefondate pretențiile

solicitate.

Împotriva acestei sentințe penale a

formulat apel inculpatul C.I.C. criticând-o sub aspectul greșitei

individualizări a pedepsei întrucât nu a fost

avută

în vedere atitudinea constant sinceră manifestată încă de la începutul

procesului

penal.

Prin decizia

penală nr. 374/A din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel București - Secția a

Ii-a Penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului, menținând starea de

arest și deducând prevenția la zi.

Instanța de apel a reținut în baza

probelor administrate că în noaptea de 20/21 ianuarie 2011, orele 23:00,

inculpatul C.I.C. a pătruns, fără drept, în imobilul victimei M.F. din satul

Hulubești, comuna Călugăreni, județ Giurgiu cu intenția de a sustrage bani sau

bunuri, fiind surprins de victimă când căuta

prin

casă, a îmbrâncit-o și în cădere acesta s-a izbit cu capul de o masă, a prins-o

cu

ambele mâini de gât, a sugrumat-o și a aruncat-o în pat, apoi a

întreținut raporturi sexuale cu ea în timp ce era în stare de inconștiență iară

însă a ejacula, după care observând că victima dă semne de revenire, a tras-o

din pat și a lovit-o cu picioarele în mod repetat în zona feței și corpului.

Vinovăția

inculpatului C.I.C. s-a constatat în baza procesului verbal de cercetare la

fața locului, raportului de autopsie, raportului de expertiză biocriminalistică

de natură genetică, procesului verbal de ridicare și examinare a obiectelor de

îmbrăcăminte ale inculpatului și planșa foto, declaraților părții civile M.A.C.,

declarațiilor martorilor M.A.B.N.P., B.M.M., L.M., L.P., L.P.l., N.G.A., P.M.,

S.A.l., M.R.M. care se coroborează cu susținerile inculpatului de recunoaștere

a infracțiunilor.

S-a mai apreciat că încadrarea

juridică dată faptelor de instanța de fond este corectă, iar pedepsele au fost

just individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., în

condițiile în care faptele comise prezintă un grad de pericol social concret

foarte ridicat, dedus din împrejurările și modalitatea în care a acționat

inculpatul, precum și din urmările socialmente periculoase.

S-a reținut că inculpatul a suprimat

viața unei femeie in vârstă de 76 ani, cu extremă violență, așa cum dovedesc

leziunile traumatice constatate, cu ocazia efectuării autopsie, ulterior

pătrunderii fără drept, pe timp de noapte, în locuința victimei, fiind surprins

de aceasta în timp ce sustrăgea bunuri și aducând-o în stare de inconștiență a

și violat-o.

S-a considerat că nu este lipsit de

relevanță faptul că inculpat a încercat să înlăture urmele infracțiunii, pentru

a fi exonerat de răspundere penală, sens în care a întreprins și a ars și

spălat obiectele de îmbrăcăminte pentru a înlătura petele de sânge.

Periculozitatea mult sporită a

inculpatului a fost dedusă din numărul infracțiunilor comise, natura diferita a

acestora si urmările produse, acesta manifestând concomitent lipsa de respect

fata de dreptul la viață, dreptul de proprietate, dreptul de libertate și

inviolabilitate sexuală a persoanei dreptul la viață privată care include și

inviolabilitatea domiciliului.

Circumstanțele personale favorabile

ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale și poziția sinceră, s-a

stabilit că nu sunt în măsură să atenueze caracterul extrem de grav al faptelor

ce relevă un potențial criminogen deosebit de ridicat al acestuia și în raport

de vârsta tânără și să impună reducerea cuantumului pedepselor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs, în termen, inculpatul C.I.C. care a criticat-o sub aspectul greșitei

încadrări juridice a faptei de omor prin reținerea concomitentă a agravantelor

prevăzute de art. 175 lit. h) C. pen. și art. 176 lit. d) C. pen., dar și a

omisiunii aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. în raport

de poziția sa de recunoaștere, ca urmare a faptului că nu i-a fost adus la

cunoștință că

poate beneficia de aceste

prevederi, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepselor în

raport

de circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 17, 17

1

și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursul declarat de C.I.C., ca fiind

nefondat, pentru următoarele considerente:

Împrejurarea care atribuie faptei de

omor caracter deosebit de grav este scopul urmărit de făptuitor, constând în

săvârșirea sau ascunderea comiterii unei tâlhării, legiuitorul cerând pentru

existența infracțiunii ca acest scop să fie urmărit, iar nu și realizat.

Dacă scopul

urmărit de făptuitor a fost realizat efectiv, faptele se încadrează atât în

infracțiunea de omor deosebit de grav, cât și în cea de tâlhărie, aflate în

concurs real.

Ca atare,

înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanțele inferioare, în mod

corect și fără a da o greșită interpretare probelor administrate, a reținut

vinovăția inculpatului ca autor al infracțiunii de omor deosebit de grav, în

condițiile în care fiind surprins de victima M.F. în timp ce încerca să

sustragă bunuri dintr-o încăpere, a îmbrâncit-o puternic, lovind-o cu pumnii și

picioarele și strângând-o de gât, după ce aceasta căzuse pe jos, în scopul de

a-și asigura scăparea.

Într-adevăr, în cazul în care

activitatea desfășurată de inculpat s-ar fi limitat la utilizarea violențelor

doar pentru ca să-și asigure scăparea, atât din punct de vedere obiectiv, cât

și sub aspect subiectiv acțiunile acestuia ar fi realizat conținutul

constitutiv al infracțiunii de omor comisă cu scopul de a ascunde comiterea

unei tâlhării, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 175 lit. h) C. pen.

În speță, însă, o dată adusă victima

în imposibilitate de a se apăra, aceasta răsuflând, „așa cum sforăie

omul", inculpatul a întreținut un raport sexual timp de 3-5 minute, iar

când a observat că își revine a lovit-o de câteva ori, cu picioarele, pe față

și pe corp, abandonând-o cât încă respira foarte greu.

De altfel, raportul de autopsie a

stabilit că moartea s-a produs prin insuficiență respiratorie acută datorită

asfixiei prin comprimarea căilor respiratorii superioare (sugrumare), leziunile

existente având un caracter vital și producându-se prin lovirea craniului

victimei cu un corp dur prin presarea regiunii cervicale (cu mâinile) și prin

presarea toracelui între două planuri (corpuri) dure, iar excoriația cu

echimozare vulvară stângă putând fi urmarea unui raport sexual.

În acest context, se justifică și

aplicarea agravantei privind "săvârșirea altei infracțiunii", în raport

cu succesiunea actelor de agresiune ale inculpatului, acesta

acționând în baza a unor rezoluții distincte,

impunându-se astfel reținerea în concurs a

infracțiunii de omor deosebit

de grav prevăzut de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. h)

și art. 176 lit. d) C. pen. cu cea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C.

pen.

Așadar, instanțele inferioare, în mod

corect au constatat, că faptele comise de inculpatul C.I.C. se circumscriu

conținutului constitutiv al acestor două infracțiuni, situație în care nu este

incident cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen.

Hotărârile

sunt supuse casării conform art. 385 pct. 17 C. proc. pen., când s-a făcut o

greșită aplicare a legii.

Potrivit dispozițiilor art. 131 C.

pen., lipsa plângerii prealabile în cazul infracțiunilor pentru care punerea în

mișcare a acțiunii penale este condiționată de o atare plângere, înlătură

răspunderea penală.

Tragerea la răspundere penală și

pornirea procesului penal se realizează, de regulă, din oficiu, de către

organele competente potrivit principiului oficialității procesului penal,

legiuitorul, stabilind anumite excepții în cazul anumitor infracțiunii printre

care se regăsește și cea de viol în formă simplă, a lăsat la latitudinea

persoanei vătămate punerea în mișcare a acțiunii penale și continuarea

procesului penal, plângerea prealabilă constituind o condiție de

procedibilitate.

În situația în care victima unei

infracțiuni la plângere prealabilă a decedat, nemaifiind posibilă exercitarea

acestui drept conform principiului disponibilității,

devine incident principiul oficialității procesului penal, întrucât

tragerea la răspundere

penală a făptuitorului și restabilirea ordinii de

drept nu poate fi împiedicată de o cauză exterioară și independentă de voința

persoanei vătămate, respectiv moartea acesteia, statul fiind chemat să

reprezinte și să apere interesele cetățenilor.

Având în vedere că victima M.F. nu a

putut să-și exprime voința în legătură cu continuarea procesului penal ca

urmare a încadrării juridice dată faptei reținută în sarcina inculpatului C.I.C.

în infracțiunea de viol la plângere prealabilă, instanțele inferioare au

constatat, în mod corect, că lipsa plângerii nu atrage înlăturarea răspunderii

penale, prin încetarea procesului penal, în

condițiile

art. 11 pct. 2 C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen.

De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 320 C. proc. pen. introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri

pentru accelerarea soluționării proceselor, act normativ intrat în vigoare la

data de 25 noiembrie 2010, judecata în cazul recunoașterii

vinovăției se face conform procedurii

simplificate doar în cazul în care sunt întrunite

cumulativ două

condiții, respectiv inculpatul recunoaște faptele astfel cum au fost reținute

prin actul de sesizare al instanței până la începerea cercetării judecătorești

și solicită ca soluționarea cauzei să aibă loc numai pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

Deși inculpatul C.I.C. a fost trimis

în judecată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu a solicitat

la termenul din 06 iulie 2011 aplicarea dispozițiilor referitoare la procedura

recunoașterii vinovăție, arătând totodată că nu înțelege să dea declarații în

cauză.

Deși instanța de fond a omis să

întrebe inculpatul înainte de începerea cercetării judecătorești dacă dorește

ca judecată să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi

penale pe care și le însușește, această împrejurarea atrage nulitatea relativă

în condițiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., și nu nulitatea absolută a

hotărârii, întrucât nu se încadrează în cazurile care potrivit alin. (2) al

aceluiași articol cad sub incidența sancțiunii nulității absolute.

Fiind vorba de o nulitate relativă,

care intervine în măsura în care i-a fost produsă inculpatului o vătămare,

poate determina anularea sentinței penale numai dacă a fost invocată la

termenul la care instanța trebuia să îi aducă la cunoștință dispozițiile art.

320 C. proc. pen., adică la data de 06 iulie 2011.

Cum însă la acest termen de judecată,

inculpatul nu a semnalat, în condițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen.,vătămarea

ce i-a fost cauzată prin nerespectarea dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc.

pen., această nulitate a fost acoperită.

În ceea ce privește cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., față de

datele ce rezultă din materialul probator administrat, înalta Curte constată că

pedepsele aplicate inculpatului C.I.C. au fost judicios proporționalizate atât

sub aspectul cuantumului stabilit pentru fiecare infracțiune cât și sub

aspectul modalității de executare a acestora, cu luarea în considerare a

tuturor criteriilor generale reglementate de art. 72 alin. (1) C. pen.

Au fost avute în vedere natura și

importanța valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol prin acțiunea

ilicită, precum și conduita inculpatului înainte, dar și după comiterea

faptelor.

Instanțele inferioare, în mod corect,

au reținut că infracțiunile comise prezintă un grad de pericol social ridicat,

determinat atât de limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege și de importanța

valorilor sociale ocrotite de legiuitor, respectiv

dreptul la viață al persoanei, la patrimoniu său, la libertatea

sexuală, la inviolabilitatea

domiciliului cât și de forma calificată a

infracțiunii de omor, caracterul deosebit de grav al faptei fiind dat de scopul

urmărit, adică cel al ascunderii sustragerii de bunuri, dar și al ascunderii

infracțiunii de viol, precum și de modalitatea de comitere a activității

infracțional, materializată în lovirea repetată a victimei, cu picioarele în

zona capului și a corpului și comprimarea gâtului, dar și întreținerea de

raporturi sexuale în condițiile în care victima se afla în stare de

inconștiență fiind în imposibilitate de a se apăra, elemente care denotă o

periculozitate sporită a inculpatului.

În acest context, deși inculpatul nu

este infractor și a avut o poziție de recunoaștere, în mod justificat - nu s-a

acordat eficiență acestor circumstanțelor personale favorabile în operațiunea

de individualizare judiciară a tratamentului sancționator.

Ca atare, înalta Curte apreciază că

stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficientă pentru a

asigura reeducarea inculpatului C.I.C. și realizarea scopului preventiv -

educativ prevăzut de art. 52 C. pen, în raport de gravitatea faptelor și

periculozitatea acestuia.

Constatând, așadar, că, în cauză, nu

sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1)

pct. 17, 17

1

și 14 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv

de recurs care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din

oficiu,

înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca

nefondat, recursul declarat de

inculpatul C.I.C., deducând prevenția la

zi.

Având în vedere că recurentul inculpat

este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul inculpat C.I.C. împotriva deciziei penale nr. 374/A din

13 decembrie 2011 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării preventive, de la 21

ianuarie 2011 la 26 aprilie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata parte civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26

aprilie 2012.