ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2396/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2437 din 9 iunie 2009, a

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC „A.” SRL împotriva

pârâtelor SC „E.ON. M.” SA și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul

Energiei, acțiune având ca obiect anularea art. 1 pct. 2 - 4 din Decizia ANRE

nr. 478 din 25 aprilie 2007, privind neînțelegerile apărute între pârâta SC

„E.ON. M.” SA, în calitate de furnizor și reclamantă, în calitate de consumator,

la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice nr. 7 - MC-BC din

1 februarie 2007 pentru locul de consum aparținând reclamantei, situat în

Bacău.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Dispozițiile art. 1

alin. (2) - (4) se referă la delimitarea de gestiune și exploatare a

echipamentelor secundare care se va face la șirurile de cleme din panourile de

protecție din stația de transformare CIC Bacău; cablul fir pilot a fost

prevăzut în gestiunea și exploatarea SC „E.ON. M.” SA, iar celelalte

echipamente secundare, inclusiv releele protecției diferențial longitudinale au

fost prevăzute în gestiunea și exploatarea reclamantei, urmând ca cele două

societăți să asigure mentenanța instalațiilor, cu delimitările precizate

anterior.

Curtea a precizat

faptul că reclamanta contestă prevederile deciziei anterior arătate prin care

gestiunea și exploatarea echipamentelor secundare și a releelor de protecție

diferențial longitudinale au fost date în sarcina sa, susținând că în

inventarul său de patrimoniu nu figurează aceste relee.

Prima instanță a

arătat că în mod corect s-a stabilit prin decizia contestată faptul că

reclamanta are obligația de a asigura mentenanța unor echipamente pe are, de

altfel, le-au gestionat și exploatat și prin intermediul contractelor încheiate

de autoarea sa.

În opinia

judecătorului fondului, dacă s-ar accepta propunerea reclamantei de a delimita

patrimoniul s-ar diviza posibilitatea de controlare a releelor aferente

protecției diferențiale longitudinale a liniilor, releele fiind de fapt

instrumentele prin intermediul cărora se comandă declanșarea echipamentului de

comutație din circuitul primar, întrerupând alimentarea cu energie electrică a

consumatorului.

De asemenea, prima

instanță a arătat că este neîntemeiată susținerea reclamantei în sensul că,

prin decizia contestată, s-a trecut în sarcina consumatorului întreținerea unor

relee care profită și apără instalațiile furnizorului.

Pe acest aspect,

instanța a reținut că doar echipamentele secundare (între care și releele

protecției diferențial longitudinale) au fost trecute în gestiunea reclamantei,

în condițiile în care, atât la momentul emiterii actului administrativ atacat,

cât și anterior acestuia, instalațiile în litigiu s-au aflat în întreținerea

reclamantei.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta, care a solicitat modificarea sa, în

sensul stabilirii în sarcina pârâtei SC „E.ON. M.” SA a obligației de a asigura

mentenanța protecției diferențial longitudinale care face obiectul

divergențelor între părți.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept pe prevederile art. 304 pct. (7) - (10) C. proc. civ.,

recurenta a făcut o prezentare a istoricului litigiului dintre părți și a

reluat criticile formulate și în cererea de chemare în judecată.

De asemenea,

recurenta a formulat următoarele motive de nelegalitate cu privire la hotărârea

judecătorească contestată:

La momentul emiterii

deciziei contestate, intimata ANRE nu a ținut seama de faptul că SC „A.” SRL nu

și-a dat acordul în legătură cu efectuarea mentenanței asupra releelor de

protecție sau asupra gestionării acestora.

ANRE a interpretat

greșit propunerea făcută de SC „E.” SA, prin Scrisoarea nr. 7053/2004, fostei

societăți care exploata instalațiile pe care le deține în prezent SC „A.” SRL,

respectiv de a prelua mentenanța asupra releelor.

Prin Adresa nr.

7053/2004, SC „E.” SA a înaintat SC „S.” SA Bacău un proces-verbal de

conciliere prin care, la pct. 2 alin. (3), propune ca releele protecțiilor

longitudinale din stația CIC să fie preluate în gestiunea SC „S.” SA; din

această propunere rezultă că gestiunea, exploatarea și mentenanța acestor relee

a fost în sarcina furnizorului de energie.

Prin Scrisoarea nr.

7562/2004, cât și prin procesul-verbal din 17 decembrie 2004, proprietarul

instalațiilor din acea vreme, SC „S.” SA răspunde furnizorului de energie

electrică că acceptă să preia gestiunea releelor de protecție, dar numai după

îndeplinirea mai multor condiții specificate în Adresa nr. 7562/2004.

În opinia recurentei,

eroarea ANRE rezultă din faptul că a considerat propunerea SC „E.” SA ca fiind

acceptată de către SC „S.” SA, autoarea sa, fără a ține cont că acceptarea a

fost sub condiție, iar aceasta nu a fost niciodată îndeplinită.

Intimatele au

formulat întâmpinări în cauză în care au solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

I. Art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. reglementează motivul de recurs referitor la cazul în care hotărârea

nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii.

În raport de

prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să

cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților.

Așadar, se poate

aprecia că textul legal anterior menționat consacră principiul motivării

hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se

putea exercita controlul judiciar.

Prin urmare, în

dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată.

Art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ. nu impune obligația de a se răspunde punctual la toate

susținerile și afirmațiile părților, textul făcând referire expresă numai la

indicarea motivelor pentru care au fost respinse cererile acestora.

În consecință,

instanța are posibilitatea de a proceda la sintetizarea acestora, în raport de

legătura lor logică, și să le examineze grupat.

În speța de față,

instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește

cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind expuse în

mod corespunzător argumentele care au format convingerea primei instanțe cu

privire la soluția pronunțată. În plus, sentința atacată nu cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii.

II. Art. 304 pct. 8

C. proc. civ. vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății

de către instanța de fond.

În speța de față, în

discuție este un act administrativ, respectiv Decizia ANRE nr. 478 din 25

aprilie 2007, a cărei natură nu a fost schimbată de către prima instanță.

De altfel, trebuie

reținut faptul că recurenta nu a argumentat acest motiv de recurs.

III. Nici motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care se referă la situația în

care hotărârea judecătorească este lipsită de temei legal sau a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nu este fondat.

Problema dedusă

judecății în prezenta cauză este următoarea: care parte are obligația de a asigura

mentenanța releelor de protecție diferențial longitudinale pentru locul de

consum situat în Bacău.

În concepția Înaltei

Curți, soluția adoptată de intimata ANRE în dezlegarea acestei probleme este

corectă pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, încă din anul

1998, autoarea recurentei-reclamante, SC „S.” SA, a preluat în gestiune și

exploatare releele de protecție diferențial longitudinale aflate în discuție.

Apoi, între autoarea

recurentei-reclamante, SC „S.” SA și SC „E.” S.A. s-a încheiat Contractului de

furnizare a energiei electrice nr. 15/M din 21 septembrie 2001, în cuprinsul

căruia s-a prevăzut, la art. 1 alin. (2), că instalațiile electrice aparținând

părților se delimitează potrivit Anexelor nr. 4 și 5 la contract.

Din conținutul

acestor anexe, rezultă faptul că părțile au convenit că delimitarea de

exploatare urmează să coincidă cu cea de gestiune, iar releele diferențiale au

fost date în gestiunea și exploatarea autoarei recurentei-reclamante, deși au

fost formulate obiecțiuni de către această parte.

De asemenea, în art.

1 alin. (1) din decizia contestată, se prevede faptul că între SC „E.ON. M.”

SA, în calitate de furnizor și reclamanta SC „A.” SRL, în calitate de

consumator, se va încheia Contractul de furnizare a energiei electrice nr. 7 -

MC-BC din 1 februarie 2007 în aceleași condiții și cu aceleași clauze

contractuale pentru asigurarea serviciului de distribuție, care au fost

prevăzute în contractul de distribuție aflat în vigoare anterior cererii de

schimbare a furnizorului, la locul de consum situat în Bacău.

Înalta Curte reține

faptul că recurenta-reclamantă a semnat acest contract și, implicit, a fost de

acord cu gestiunea instalațiilor respective, gestiune recunoscută, după cum s-a

reținut anterior, și de către autoarea sa, SC „S.” SA, de la care a preluat

toate drepturile și obligațiile.

În plus, trebuie

menționat că ANRE a avut în vedere la emiterea deciziei contestate Contractul

de distribuție nr. 2465 din 19 decembrie 2006, încheiat între SC „E.ON. M.” SA,

în calitate de prestator și SC „I.” SA, în calitate de client (fost furnizor al

SC „A.” SRL), cu valabilitate în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007.

Pe de altă parte, în

cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză s-a consemnat faptul că, în

perioada 2007 - 2008, gestionarea releelor aflate în discuție s-a făcut de

către recurenta-reclamantă, iar intimata SC „E.ON. M.” SA a verificat doar

funcționarea cablurilor pilot, care îi reveneau de drept.

Ca atare, în raport

de probatoriile administrate în cauză, este corectă soluția pronunțată de

instanța de fond, în sensul constatării legalității Deciziei ANRE nr. 478 din

25 aprilie 2007.

În consecință, din

cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de

art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine

publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea

contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC „A.” SRL Bacău împotriva Sentinței civile nr. 2437 din 9 iunie

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 mai 2010.