ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2396/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2396/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2437 din 9 iunie 2009, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC „A.” SRL împotriva pârâtelor SC „E.ON. M.” SA și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, acțiune având ca obiect anularea art. 1 pct. 2 - 4 din Decizia ANRE nr. 478 din 25 aprilie 2007, privind neînțelegerile apărute între pârâta SC „E.ON. M.” SA, în calitate de furnizor și reclamantă, în calitate de consumator, la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice nr. 7 - MC-BC din 1 februarie 2007 pentru locul de consum aparținând reclamantei, situat în Bacău.
Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Dispozițiile art. 1 alin. (2) - (4) se referă la delimitarea de gestiune și exploatare a echipamentelor secundare care se va face la șirurile de cleme din panourile de protecție din stația de transformare CIC Bacău; cablul fir pilot a fost prevăzut în gestiunea și exploatarea SC „E.ON. M.” SA, iar celelalte echipamente secundare, inclusiv releele protecției diferențial longitudinale au fost prevăzute în gestiunea și exploatarea reclamantei, urmând ca cele două societăți să asigure mentenanța instalațiilor, cu delimitările precizate anterior. Curtea a precizat faptul că reclamanta contestă prevederile deciziei anterior arătate prin care gestiunea și exploatarea echipamentelor secundare și a releelor de protecție diferențial longitudinale au fost date în sarcina sa, susținând că în inventarul său de patrimoniu nu figurează aceste relee.
Prima instanță a arătat că în mod corect s-a stabilit prin decizia contestată faptul că reclamanta are obligația de a asigura mentenanța unor echipamente pe are, de altfel, le-au gestionat și exploatat și prin intermediul contractelor încheiate de autoarea sa. În opinia judecătorului fondului, dacă s-ar accepta propunerea reclamantei de a delimita patrimoniul s-ar diviza posibilitatea de controlare a releelor aferente protecției diferențiale longitudinale a liniilor, releele fiind de fapt instrumentele prin intermediul cărora se comandă declanșarea echipamentului de comutație din circuitul primar, întrerupând alimentarea cu energie electrică a consumatorului. De asemenea, prima instanță a arătat că este neîntemeiată susținerea reclamantei în sensul că, prin decizia contestată, s-a trecut în sarcina consumatorului întreținerea unor relee care profită și apără instalațiile furnizorului.
Pe acest aspect, instanța a reținut că doar echipamentele secundare (între care și releele protecției diferențial longitudinale) au fost trecute în gestiunea reclamantei, în condițiile în care, atât la momentul emiterii actului administrativ atacat, cât și anterior acestuia, instalațiile în litigiu s-au aflat în întreținerea reclamantei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, care a solicitat modificarea sa, în sensul stabilirii în sarcina pârâtei SC „E.ON. M.” SA a obligației de a asigura mentenanța protecției diferențial longitudinale care face obiectul divergențelor între părți. În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe prevederile art. 304 pct. (7) - (10) C. proc.
civ., recurenta a făcut o prezentare a istoricului litigiului dintre părți și a reluat criticile formulate și în cererea de chemare în judecată. De asemenea, recurenta a formulat următoarele motive de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească contestată: La momentul emiterii deciziei contestate, intimata ANRE nu a ținut seama de faptul că SC „A.” SRL nu și-a dat acordul în legătură cu efectuarea mentenanței asupra releelor de protecție sau asupra gestionării acestora. ANRE a interpretat greșit propunerea făcută de SC „E.” SA, prin Scrisoarea nr. 7053/2004, fostei societăți care exploata instalațiile pe care le deține în prezent SC „A.” SRL, respectiv de a prelua mentenanța asupra releelor.
Prin Adresa nr. 7053/2004, SC „E.” SA a înaintat SC „S.” SA Bacău un proces-verbal de conciliere prin care, la pct. 2 alin. (3), propune ca releele protecțiilor longitudinale din stația CIC să fie preluate în gestiunea SC „S.” SA; din această propunere rezultă că gestiunea, exploatarea și mentenanța acestor relee a fost în sarcina furnizorului de energie. Prin Scrisoarea nr. 7562/2004, cât și prin procesul-verbal din 17 decembrie 2004, proprietarul instalațiilor din acea vreme, SC „S.” SA răspunde furnizorului de energie electrică că acceptă să preia gestiunea releelor de protecție, dar numai după îndeplinirea mai multor condiții specificate în Adresa nr. 7562/2004. În opinia recurentei, eroarea ANRE rezultă din faptul că a considerat propunerea SC „E.” SA ca fiind acceptată de către SC „S.” SA, autoarea sa, fără a ține cont că acceptarea a fost sub condiție, iar aceasta nu a fost niciodată îndeplinită.
Intimatele au formulat întâmpinări în cauză în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. I. Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de recurs referitor la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În raport de prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților. Așadar, se poate aprecia că textul legal anterior menționat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar. Prin urmare, în dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată. Art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu impune obligația de a se răspunde punctual la toate susținerile și afirmațiile părților, textul făcând referire expresă numai la indicarea motivelor pentru care au fost respinse cererile acestora.
În consecință, instanța are posibilitatea de a proceda la sintetizarea acestora, în raport de legătura lor logică, și să le examineze grupat. În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind expuse în mod corespunzător argumentele care au format convingerea primei instanțe cu privire la soluția pronunțată. În plus, sentința atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. II. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății de către instanța de fond. În speța de față, în discuție este un act administrativ, respectiv Decizia ANRE nr. 478 din 25 aprilie 2007, a cărei natură nu a fost schimbată de către prima instanță.
De altfel, trebuie reținut faptul că recurenta nu a argumentat acest motiv de recurs. III. Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care se referă la situația în care hotărârea judecătorească este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nu este fondat. Problema dedusă judecății în prezenta cauză este următoarea: care parte are obligația de a asigura mentenanța releelor de protecție diferențial longitudinale pentru locul de consum situat în Bacău. În concepția Înaltei Curți, soluția adoptată de intimata ANRE în dezlegarea acestei probleme este corectă pentru argumentele care vor fi expuse în continuare. Astfel, încă din anul 1998, autoarea recurentei-reclamante, SC „S.” SA, a preluat în gestiune și exploatare releele de protecție diferențial longitudinale aflate în discuție.
Apoi, între autoarea recurentei-reclamante, SC „S.” SA și SC „E.” S.A. s-a încheiat Contractului de furnizare a energiei electrice nr. 15/M din 21 septembrie 2001, în cuprinsul căruia s-a prevăzut, la art. 1 alin. (2), că instalațiile electrice aparținând părților se delimitează potrivit Anexelor nr. 4 și 5 la contract. Din conținutul acestor anexe, rezultă faptul că părțile au convenit că delimitarea de exploatare urmează să coincidă cu cea de gestiune, iar releele diferențiale au fost date în gestiunea și exploatarea autoarei recurentei-reclamante, deși au fost formulate obiecțiuni de către această parte. De asemenea, în art. 1 alin. (1) din decizia contestată, se prevede faptul că între SC „E.ON.
M.” SA, în calitate de furnizor și reclamanta SC „A.” SRL, în calitate de consumator, se va încheia Contractul de furnizare a energiei electrice nr. 7 - MC-BC din 1 februarie 2007 în aceleași condiții și cu aceleași clauze contractuale pentru asigurarea serviciului de distribuție, care au fost prevăzute în contractul de distribuție aflat în vigoare anterior cererii de schimbare a furnizorului, la locul de consum situat în Bacău. Înalta Curte reține faptul că recurenta-reclamantă a semnat acest contract și, implicit, a fost de acord cu gestiunea instalațiilor respective, gestiune recunoscută, după cum s-a reținut anterior, și de către autoarea sa, SC „S.” SA, de la care a preluat toate drepturile și obligațiile.
În plus, trebuie menționat că ANRE a avut în vedere la emiterea deciziei contestate Contractul de distribuție nr. 2465 din 19 decembrie 2006, încheiat între SC „E.ON. M.” SA, în calitate de prestator și SC „I.” SA, în calitate de client (fost furnizor al SC „A.” SRL), cu valabilitate în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007. Pe de altă parte, în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză s-a consemnat faptul că, în perioada 2007 - 2008, gestionarea releelor aflate în discuție s-a făcut de către recurenta-reclamantă, iar intimata SC „E.ON. M.” SA a verificat doar funcționarea cablurilor pilot, care îi reveneau de drept. Ca atare, în raport de probatoriile administrate în cauză, este corectă soluția pronunțată de instanța de fond, în sensul constatării legalității Deciziei ANRE nr. 478 din 25 aprilie 2007. În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 - 9 C. proc.
civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de SC „A.” SRL Bacău împotriva Sentinței civile nr. 2437 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.