ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 975/2012

Asupra

recursului de față :

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamantul M.V. a

solicitat obligarea pârâtei SC E.T.N. – S.D.F.E.E. SATU MARE, la mutarea

stâlpului de înaltă tensiune din rețeaua racordului 20kw din curtea locuinței

reclamantului, situată în județul Satu Mare, pe un alt amplasament, sau în

măsura în care nu este posibil, să-l mute în curtea reclamantului, dar în afara

suprafeței porții de intrare.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin acest amplasament al stâlpului,

pe suprafața de acces în curte, a fost încălcat principiul prevăzut de art. 19

alin. (10) din Legea nr. 13/2007, conform căruia dreptul de uz și servitute se

stabilește și se execută cu respectarea principiului echității, a dreptului de

proprietate și a minimei afectări a acestuia.

Acțiunea

a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 16 alin. (5) și art. 19 alin. (9)

și (10) din Legea nr. 13/2007.

Pârâta,

prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii și a învederat că stâlpul în

cauză este o lucrare de interes public și se află în aliniamentul stradal care

aparține domeniului public.

Tribunalul

Satu Mare, prin sentința civilă nr. 190/LC din 15 aprilie 2010 a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta să mute, pe cheltuiala sa

stâlpul electric ce face parte din racord 20 kv al PTA 4443 Trip executat în

anul 1999, amplasat în curtea reclamantului pe un alt amplasament, în afara proprietății

reclamantului și în condițiile de a nu afecta utilizarea porții de intrare ; a

fost respins capătul de cerere pentru obligarea pârâtei la plata unor daune

cominatorii.

Pentru

a dispune astfel, tribunalul a reținut că pârâta nu a solicitat acordul pentru

instalarea unor obiective pe proprietatea reclamantului, sens în care a fost

nesocotit dreptul de proprietate, accesul în curte fiind obstrucționat.

Tribunalul nu a reținut susținerile pârâtei, potrivit cărora terenul aparține

domeniului public al statului conform art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007.

De asemenea, au fost înlăturate și susținerile privind impunerea prin Legea

energiei electrice a unor drepturi de uz, servitute legală de trecere și acces

la utilitățile publice cu privire la terenuri proprietate publică sau privată.

În

temeiul art. 47 alin. (7) din Legea nr. 13/2007, tribunalul a apreciat că lipsa

de prevedere a pârâtei cu ocazia amplasării stâlpului, atrage suportarea

cheltuielilor privind mutarea, de către pârâtă.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâta, prin care a invocat prevederile Legii

nr. 13/2007, care distinge între capacități și echipamente energetice în

funcție de trei criterii, iar în speța de față terenul aferent face parte din

domeniul public al statului, întrucât linia electrică s-a realizat în anii 70,

deci înainte de apariția legii.

Prin

art. 16 și art. 19 din lege a fost instituit un drept de uz și servitute legală

de trecere, precum și dreptul de acces la utilitățile publice, pe terenurile și

bunurile proprietatea publică sau privată a altor persoane, drepturi care se

exercită cu titlu gratuit. Curtea Constituțională a respins excepțiile de

neconstituționalitate a dispozițiilor sus menționate. De asemenea, a criticat

și dispoziția de suportare a cheltuielilor de mutare.

Curtea

de Apel Oradea, prin decizia nr. 71 din 8 septembrie 2011 a admis ca fondat apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins

și cererea reclamantului de obligare a pârâtei de a muta, pe cheltuiala

acesteia stâlpul electric care face parte din racordul 20 KV, amplasat în

curtea reclamantului; a înlăturat obligația pârâtei de a achita reclamantului

cheltuielile de judecată și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru

a dispune astfel, Curtea a reținut că în anul 1998, pârâta a demarat lucrarea

de modernizare, care a fost recepționată cu actul 1/2440 din 7 iulie 1999. Din

interpretarea dispozițiilor art. 37 alin. (7), rezultă că cel care solicită

modificarea, va suporta cheltuielile aferente.

Curtea

a înlăturat stabilirea culpei pârâtei, în ceea ce privește amplasarea

stâlpului, în lipsa acordului reclamantului, care a apreciat că nu era necesar,

deoarece în anul 1999, reclamantul nu era proprietar al terenului, dreptul de

proprietate fiind constituit în anul 2004.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.V., prin care a solicitat

admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei recurată, în sensul

respingerii apelului și obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată,

ocazionate în apel și recurs.

Recurentul

a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

prin care a arătat că printr-o reținere greșită a stării de fapt, instanța de

apel a constatat că la data executării lucrării, reclamantul nu era

proprietarul bunului. Numai prin interpretarea corectă a dispozițiilor uzucapiunii,

se putea interpreta corect dreptul de proprietate al reclamantului.

Recursul

este nefondat.

Prealabil

examinării motivului de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi

precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care

exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și art. 304 C. proc. civ.. Exigențele impuse prin cele două articole au în

vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac

și în consecință, ca ultim nivel de jurisdicție nu își propune rejudecarea

fondului ci o examinare a legalității hotărârilor în condițiile art. 304 pct. 1-9

C. proc. civ.

Față

de aceste considerente se constată că deși recurentul a făcut trimitere la

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din

argumentele aduse pentru susținerea criticilor deciziei pronunțată de instanța

de apel nu rezultă nicio referire la dispoziții legale pe care instanța le-a

ignorat sau aplicat greșit.

Singura

chestiune ce poate fi luată în examinare este cea legată de modul în care a

fost soluționată capătul de cerere referitor la suportarea cheltuielilor legate

de mutarea stâlpului.

Din

acest punct de vedere, în mod corect instanța de apel a interpretat

dispozițiile art. 37 alin. (7) din Legea nr. 13/2007, care dispun în sensul că

cel care solicită să se modifice instalațiile de transport a energiei

electrice, trebuie să suporte cheltuielile aferente.

În

ceea ce privește aprecierea culpei în amplasarea stâlpului în discuție, Înalta

Curte arată că aceasta prezintă relevanță, în raport de stabilirea

aplicabilității dispozițiilor art. 37 alin. (7) din Legea nr. 13/2007.

Critica

recurentului, potrivit căreia instanța a interpretat în mod greșit data la care

a dobândit proprietatea nu pot fi reținute, în raport de data înscrierii în

cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului, respectiv 7

aprilie 2004.

În

raport de aceste considerente, la data la care reclamantul a devenit

proprietar, terenul era afectat de un drept de uz constituit legal în favoarea

pârâtei și pe durata existenței lui, astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat

recursul

declarat de reclamantul M.V. împotriva deciziei nr. 71 din 8 septembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 24 februarie 2012.