ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3151/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3151/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Reclamanta SC C.P. Brăila SA a chemat

în judecată pârâtele SC E.N. SA ca operator de distribuție de energie electrică

prin filiala de D.F.E.E.E.M.N. și F.D.F.E.E.E.M.N., ca operatori de furnizare a

energiei electrice prin Agenția de furnizare Brăila, pentru a fi obligate

pârâtele la plata sumei de 1.646.122,57 lei reprezentând plată nedatorată.

În fapt, reclamanta a susținut că are

în proprietate platformele industriale proprii din Baldovinești și Tichilești,

pe care sunt amplasate ferme pentru îngrășare porcine și alte obiective de

creștere a animalelor, care sunt consumatoare de energie electrică.

La cumpărarea acestor platforme a

dobândit și dreptul de proprietate asupra rețelelor de energie electrică făcându-se

o prevedere distinctă în acest sens în cuprinsul actelor de dobândire.

Rețelele de energie electrică au fost

dobândite odată cu alte bunuri din patrimoniul fostului proprietar prin

licitație publică, ca urmare a lichidării judiciare a SC C. SA Brăila și SC P.

SA Tichilești.

Ignorând voit dreptul reclamantei,

pârâtele au prejudiciat-o prin calcularea ilegală a prețului de furnizare de

electricitate.

Modalitatea prin care pârâta a

calculat în mod voit greșit obligarea reclamantei la plata energiei electrice,

a fost încadrarea la un tarif cu valori mai mari (joasă tensiune) decât cea la

care o îndreptățea norma legală (medie tensiune), facturând astfel sume pe care

nu era îndreptățită să le pretindă.

În opinia reclamantei, plata pentru

energia electrică furnizată trebuia calculată, imputată și plătită prestatoarei

de beneficiarele dobânditoare a energiei electrice conform unor baremuri

valorice stabilite prin ordine emise de A.M.R.D.E., conform Legii nr. 318/2003

și Metodologia de stabilirea tarifelor pentru serviciul prestat de distribuție

a energiei electrice care a fost aprobată prin Ordinul A.N.R.C. nr. 31/2004.

În temeiul celor arătate se face o

distincție în tarife între înaltă tensiune, medie tensiune și joasă tensiune,

fiecare operator de distribuție având îndreptățirea legală să perceapă de la

consumatori numai suma pentru MWh, în funcție de nivelul de tensiune furnizat,

întrucât modificarea de tensiune între cele trei nivele constituie o operațiune

în plus și fiecare operațiune se plătește după cum a fost calculată și

stabilită prin ordin.

Reclamanta a susținut că posturile

Trafo care se află în proprietatea reclamantei au făcut operațiunea transformând

media tensiune în joasă tensiune, astfel că pârâta nu putea solicita un tarif

pentru o prestație neefectuată.

Diferența de preț este conform

tarifelor specifice de 110 lei în anul 2004 și de 130 lei în ceilalți ani

calculat pentru fiecare megawat furnizat pe care reclamanta și nu pârâta l-a

transformat în joasă tensiune.

Având în vedere prejudiciul suferit prin

tarifele aplicate, reclamanta a formulat prezenta acțiune.

În drept a invocat dispozițiile art. 992

și următoarele C. civ. în referire la art. 984 C. civ. și 956 C. civ.

Pârâta SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA a

precizat că prin H.G. nr. 675/2007 publicată la data de 09 iulie 2007, a fost

aprobată divizarea parțială a acesteia în scopul separării activității de

distribuție de cea de furnizare.

Începând cu data de 01 august 2007 s-a

dispus divizarea pârâtei în SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA și SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA (fila

54-62).

Prin urmare, reclamanta a precizat că

înțelege să se judece și cu SC F.F.E.E.E.F.M. SA prin Agenția de Furnizare a

Energiei Electrice Brăila (fila 67).

Această pârâtă a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acțiunii invocând pe cale de excepție

prescripția dreptului la acțiune pentru perioada aprilie - iunie 2004.

SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA a formulat de

asemenea întâmpinare invocând pe cale de excepție necompetența teritorială a

Tribunalului Brăila, motivat de faptul că potrivit art. 7, alin. (1) C. proc.

civ., cererea împotriva persoanelor juridice de drept se face la instanța

sediului ei principal, care în speță este în Municipiul Ploiești.

De asemenea a mai invocat excepția

prescrierii dreptului la acțiune pentru facturile emise în perioada

aprilie-iunie 2004.

Pe fond a solicitat respingerea

acțiunii ca nefondată.

Sucursala Brăila a SC F.D.E.E.E.E.D.M.N.

SA a invocat necompetența teritorială a Tribunalului Brăila, solicitând

declinarea competenței în favoarea Tribunalului Prahova, în speță fiind

aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) C. proc. civ. Față de excepția lipsei

calității procesuale pasive a Agenției de Furnizare a Energiei Electrice Brăila,

a invocat dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. și față de calitatea de

pârâtă pe care o are în cauză a solicitat respingerea acestei excepții, precum

și a excepției lipsei calității procesuale pasive a S.C.F.F.E.E.E.F.M.N. SA

Ploiești - A.F.E.E. - Brăila.

Cât privește prescripția dreptului la

acțiune, a susținut că pentru pretențiile aferente perioadei aprilie-iunie

2004, dreptul la acțiune este prescris.

Reclamantul la rândul său a solicitat

respingerea tuturor excepțiilor invocate, ca nefondate.

Instanța, analizând excepțiile

invocate, în ordinea stabilită de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., prin

sentința 896/ FCOM din data de 05 decembrie 2007, admițând excepția

necompetenței teritoriale a Tribunalului Brăila invocată de SC E.N. SA prin filiala

de SC D.F.E.E.E.D.M.N. SA Ploiești și-a declinat competența în favoarea

Tribunalului Prahova.

Ulterior, ca urmare a recursului

formulat de reclamantă, prin Decizia comercială nr. 231 din 27 martie 2008,

Curtea de Apel Galați a admis recursul, a casat sentința recurată și a dispus

trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Brăila.

În rejudecare, cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. 1017/113/2008.

Prin încheierea pronunțată în ședința

publică din data de 25 noiembrie 2008, instanța s-a pronunțat și asupra

excepției prescrierii dreptului la acțiune, respingând-o ca nefondată. În ceea

ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC

F.F.E.E.E.M.N. SA Ploiești, instanța a dispus prin aceeași încheiere unirea și

soluționarea odată cu fondul cauzei.

Analizând pe fond pretențiile

reclamantei, instanța a constatat că acestea sunt nefondate pentru următoarele

considerente.

Reclamanta a încheiat cu SC F.D.E.E.E.D.M.N.

SA contracte de furnizare a energiei electrice pentru cele 2 locuri de consum

care fac obiectul cererii de chemare in judecata, conform prevederilor art. 22,

23, 24 din O.U.G. nr. 63/1998, privind energia electrica și termică, art. 41,

42 din Legea nr. 318/2003 și art. 33-35 din H.G. nr. 1007/2004, privind

aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori.

Contractele de furnizare a energiei

electrice au fost încheiate și semnate fără obiecțiuni, în condițiile stabilite

prin avizele tehnice de racordare, care constituie parte integrantă din

acestea.

Conform art. 6 din Instrucțiunea

OU-I-217-97, privind taxa de racordare, art. 28 alin. (1) din H.G. nr. 867 din 17

iulie 2003, pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor

la rețelele electrice de interes public, condițiile și termenul de racordare al

puterii aprobate, respectiv locul și numărul punctelor de delimitare se propun

de către operatorul de rețea, se stabilesc de comun acord cu utilizatorul și se

precizează în avizul tehnic de racordare, cu respectarea prevederilor legale în

vigoare.

Concret, nivelul de tensiune al

tarifului aplicat este dat de nivelul de tensiune al punctului de delimitare

patrimonial.

Conform art. 24 din O.U.G. nr. 63/1998,

art. 42 din Legea nr. 318/2003 și art. 32 din H.G. nr. 867 din 17 iulie 2003,

după primirea avizului tehnic de racordare, dacă acceptă prevederile acestuia,

utilizatorul solicită în scris operatorului de rețea încheierea contractului de

racordare.

Aceste etape au fost parcurse și de

către reclamanta SC C.P. SA, care a obținut avizul tehnic de racordare din 28

februarie 2001 pentru locul de consum Platforma I Baldovinești și din 21

noiembrie 2003 pentru locul de consum Complex Porcine Tichilești. Aceste avize

împreună cu convențiile de exploatare constituie anexe la contractele de

consumator captiv și eligibil pentru furnizarea energiei electrice încheiate între

părți.

Astfel, pentru locul de consum

Platforma I Baldovinești s-a încheiat contractul de consumator captiv din 01

martie 2001 (filele 100-192, vol. II din dosar). Nivelul de tensiune al

tarifului ales de consumator a fost stabilit conform avizului tehnic de

racordare din 28 februarie 2001 și convențiilor de exploatare, prin care se

stabilesc punctele de delimitare patrimonială.

Din data de 01 noiembrie 2005,

reclamanta și-a exercitat dreptul de eligibilitate la acest loc de consum și a

ales drept furnizor SC F.D.F.E.E.E.M.N. SA, cu care a încheiat contractul din 11

noiembrie 2005, tariful fiind stabilit conform legislației în vigoare și a

documentelor deținute de părți.

Începând cu data de 01 aprilie 2007

consumatorul a trecut în eligibilitate la un alt furnizor.

Pentru locul de consum Complex porcine

Tichilesti, s-a încheiat contractul de consumator captiv din 01 martie 2004.

Nivelul de tensiune al tarifului ales de consumator a fost stabilit de asemenea

conform avizului de racordare din 21 noiembrie 2003 si convenției de

exploatare, prin care se stabilesc punctele de delimitare patrimoniala.

Din data de 01 aprilie 2006

consumatorul și-a exercitat dreptul de eligibilitate la acest loc de consum și

a ales drept furnizor SC F.D.F.E.E.E.M.N. SA, cu care a încheiat contractul din

30 martie 2006, tariful fiind stabilit conform legislației în vigoare și a

documentelor deținute de părți. Începând cu data de 01 aprilie 2007

consumatorul a trecut în eligibilitate la un alt furnizor.

Potrivit art. 1 alin. (2) din

contractele de furnizare a energiei electrice din 01 martie 2001, din 11

noiembrie 2005, din 01 martie 2004, din 30 martie 2006,,,instalațiile electrice

aparținând părților se delimitează potrivit Anexelor nr. 4 și 5 la contracte”,

ce au fost semnate fără obiecțiuni, de către consumatorul SC C.P. SA.

În cazul ambelor locuri de consum

punctul de delimitare al instalațiilor, așa cum rezultă din actele enumerate

mai sus, inclusiv din schemele electrice, anexe la contract, s-a realizat la

bornele 0,4 kV ale transformatoarelor (joasă tensiune).

Tarifarea s-a făcut în mod corect la

tarif de joasă tensiune, instalațiile fiind proprietatea furnizorului și nu la

tarif de medie tensiune întrucât instalațiile situate,,în amonte” (înainte) de

punctul de delimitare, sunt în proprietatea societății SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA.

De altfel contractele au fost

încheiate prin acordul ambelor părți, fiecare asumându-și obligațiile

contractuale. Facturile emise ulterior în baza acestora au fost acceptate la

plată, fără nici o obiecțiune.

Pe de altă parte, din actele depuse de

părți, rezultă fără putința de tăgadă, că proprietatea instalațiilor de

Distribuție aparține S.D.E.E. Brăila, în funcție de care au fost stabilite în

mod corect punctele de delimitare, implicit tariful de tensiune aplicat,

respectiv de joasă tensiune.

Conform documentelor depuse de pârâte,

instalațiile de alimentare cu energie electrică au fost transferate la cererea

fostei Întreprinderi de Stat pentru Creșterea și Îngrășarea Porcilor Brăila

(actuala SC C.P. SA Brăila) la fosta Întreprindere de Rețele Electrice Galați

(actuala SDEE Brăila). Astfel, s-au transferat posturile de transformare și liniile

electrice aeriene de medie tensiune (20 kV), care alimentează aceste posturi de

transformare.

În patrimoniul, exploatarea și

întreținerea fostei întreprinderi de Stat pentru Creșterea și Îngrășarea

Porcilor Brăila (actuala SC C.P. SA Brăila) au rămas numai instalațiile

electrice de utilizare de 0,4kV (joasă tensiune).

Transferul s-a finalizat la data de 10

iulie 1973, conform „Procesului verbal de primire - predare a mijloacelor fixe

transferate” (Anexa 8).

Conform „Balanței mijloacelor fixe”

ale SDEE Brăila (Anexa 9), aparatajele posturilor de transformare figurează în

inventarul acesteia, cu ani de punere în funcțiune în perioada 1968 - 1972.

Actele depuse de către reclamanta, nu

fac dovada dreptului de proprietate asupra instalațiilor de distribuție.

Astfel, în contractul de vânzare -

cumpărare imobiliară, încheiat în baza Procesului verbal de licitație din data

de 21 februarie 2002, pentru Platforma Baldovinești, la capitolul

„Caracteristici imobil LOT 2” este prevăzut doar „Corp C 13 - Post trafo - suprafața

construită 314,62 m

2

”, care reprezintă clădirea acestui post de

transformare, nu și aparatajul electric și pentru lotul 3 „Rețele electrice”,

care reprezintă rețelele electrice interioare de distribuție de 0,4kV.

Celelalte 10 posturi de transformare nu sunt cuprinse în acest contract de

vânzare - cumpărare.

În contractul de vânzare - cumpărare

referitor la Complex Porcine Tichilești sunt prevăzute „Rețele electrice”, care

reprezintă rețelele electrice interioare de distribuție de 0,4kV și „construcția

cu destinația transformator kVA 400”, deci doar clădirea unui post de

transformare, celelalte 5 posturi de transformare nefiind cuprinse în acest

contract de vânzare - cumpărare!

Aparatajele posturilor de transformare

figurează corect în inventarul SDEE Brăila, având anii de punere în funcțiune

în perioada 1968 - 1972, anterior anului 1973, când aceste instalații au fost

predate de fosta Întreprindere de Stat pentru Creșterea și Îngrășarea Porcilor

Brăila (actuala SC C.P. SA Brăila) către fosta Întreprindere de Rețele

Electrice Galați (actuala SDEE Brăila).

În inventarele SC C.P. SA Brăila

figurează instalații electrice cu anul de punere în funcțiune în perioada 1982

- 1984, deci ulterior anului 1973 când s-au predat instalațiile .

Rezultă că aceste instalații electrice

nu sunt cele aferente posturilor de transformare și rețelelor electrice de

medie tensiune, care s-au predat în anul 1973 și prin care, în prezent, se

asigura serviciul de distribuție al energiei electrice.

Din actele analizate, rezultă că

punctul de delimitare, este corect stabilit la joasă tensiune, respectiv

bornele de 0,4 kV ale transformatoarelor și nu la clemele de prindere la

stâlpii LEA 20 kV (medie tensiune), deoarece actele de vânzare - cumpărare

prezentate de către reclamantă nu fac dovada proprietății asupra derivațiilor

20 kV (medie tensiune) și asupra echipamentelor posturilor de transformare

(PTA-uri și PTCZ-uri), în timp ce actele de proprietate deținute de S.D.E.E.

Brăila (ordine de transfer, balanță mijloace fixe), precum și documentele care

atestă efectuarea de revizii tehnice, reparații accidentale, susțin faptul că

derivațiile 20kV și echipamentele din posturile de transformare au fost și sunt

în proprietatea acesteia.

Prin urmare, față de aceste

constatări, instanța a înlăturat concluziile expertului tehnic în specialitate

electroenergetică, expuse în raportul de expertiză (fila 196) privind corecta

facturare a valorii energiei electrice consumate, prin aplicarea tarifului

pentru medie tensiune, ca fiind lipsite de orice temei juridic și nesusținute

de ansamblul probator administrat în cauză.

În ceea ce privește calitatea

procesuală a pârâtei SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA - Agenția de Furnizare a Energiei Electrice

Brăila, instanța a constatat lipsa calității procesuale pasive a acestor pârâte,

întrucât conform dispozițiilor art. 2, alin. (1) din H.G. nr. 675/2007, fostele

societăți comerciale de distribuție și furnizare a energiei electrice, continuă

să existe ca și loc de distribuție.

Având în vedere că reclamanta nu a

făcut nici o plată către aceste pârâte, că prejudiciul invocat nu se datorează

numai activității de furnizare, ci activității de distribuție a energiei

electrice, instanța a admis excepția invocată și în consecință față de aceste

pârâte a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane juridice

care nu au calitate procesuală pasivă în cauză.

Față de pârâtele SC F.D.E.E.E.D.M.N.

SA și Sucursala de Distribuție, a respins acțiunea ca nefondată.

În consecință, prin sentința nr. 149/FCOM

din 9 iulie 2010 Tribunalul Brăila a admis excepția lipsei calității procesual

pasive a pârâtelor SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA și SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA - A.F.E.E.

Brăila; a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC C.P. SA

Brăila.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal a declarat apel reclamanta SC C.P. SA Brăila, prin care a susținut că

sentința apelată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

În mod greșit a reținut instanța de

fond că pârâtele SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA Ploiești și A.F.E.E. Brăila nu au

calitate procesuală pasivă.

Astfel, dispozițiile H.G. nr. 675/2007

privind reorganizarea prin divizare parțială a societăților comerciale de

distribuție și furnizare a energiei electrice nu precizează în ce mod au fost

repartizate activul și pasivul societății mamă între societățile nou

înființate. În lipsa unor asemenea precizări în actul normativ sau a unui

inventar prezentat de pârâte, soluția instanței de fond se bazează pe simple

afirmații, nedovedite cu nici un mijloc de probă. De altfel, judecătorul

fondului nu a precizat temeiul de drept pe care și-a fundamentat soluția.

În fond, în mod greșit a reținut

instanța că ambele contracte de furnizare a energiei electrice au fost

încheiate și semnate fără obiecțiuni, în condițiile stabilite prin avizele

tehnice de racordare, care constituie parte integrantă din acestea.

Instanța de fond nu a observat faptul

că, pentru ambele locuri de consum,  s-au încheiat contracte de consumator

captiv, contracte ce au fost semnate de reclamantă cu obiecțiuni. Aceste

obiecțiuni au fost acceptate în mod tacit de pârâte, atâta vreme cât au

furnizat energie electrică.

Datorită monopolului pe piața energiei

electrice, pe care îl dețineau pârâtele, nu a avut posibilitatea reclamanta să

se opună aplicării tarifului de joasă tensiune, în locul celui de medie

tensiune, ceea ce a determinat pierderea unei însemnate sume. Lipsa energiei

electrice ar fi reprezentat un veritabil element de presiune psihologică, iar

imposibilitatea de negociere a unor contracte de adeziune este evidentă. Acest

fapt rezultă din răspunsul dat de reclamantă la întrebarea nr. 4 din

interogatoriu. Așa cum rezultă din formularea răspunsului nr. 15 din același

interogatoriu, S.D.F.E.E. Brăila are doar gestiunea posturilor de transformare,

a liniilor electrice și a echipamentelor de măsurare.

A mai susținut apelanta că SC P. SA,

societatea de la care a cumpărat complexul de la Tichilești este unitate intercooperatistă, iar nu de stat, astfel că aceasta era proprietara

echipamentelor electrice, inclusiv a transformatoarelor.

A mai susținut apelanta că anexele la

contractul de furnizare energie electrică și avizul de racordare cuprind date

tehnice de înaltă specializare, unele nici măcar definite, astfel că a fost

indusă în eroare la perfectarea contractului. Abia după liberalizarea pieței de

energie electrică a aflat despre existența a două tarife diferite ( pentru

energia de joasă și medie tensiune).

Greșit a reținut instanța de fond că

punctul de delimitare al instalațiilor, s-a realizat la bornele 0,4 kV ale

transformatoarelor. Așa cum a reținut și expertiza tehnică de specialitate

instrumentată în cauză, reclamanta a formulat obiecțiuni la data semnării

contractului de exploatare, din 27 martie 2007, obiecțiuni ce vizează, în

principal, reținerea în proprietatea și exploatarea consumatorului a tuturor

posturilor de transformare 20/0,4 kV, a echipamentului de măsurare pentru

decontare a energiei electrice ș.a.m.d. Ca atare, în mod corect a apreciat

expertul că lipsa unui răspuns la obiecțiuni trebuie interpretată în sensul

acceptării acestora în mod tacit.

Cât privește considerentul instanței

de fond, potrivit căruia reclamanta nu a contestat facturile de energie

electrică deși avea această posibilitate, apelanta a solicitat să se constate

că abia în anul 2007 a aflat că deține în proprietate posturile trafo, ce

transformă energia de medie tensiune în energie de joasă tensiune.

A mai arătat apelanta că, în mod

greșit a reținut instanța de fond că, la data de 10 iulie 1973, s-au transferat

instalațiile de alimentare cu energie electrică de la Întreprinderea de Stat

pentru Creșterea și Îngrășarea Porcilor Brăila la fosta Întreprindere de Rețele

Electrice Galați și că, astfel, s-au transferat posturile de transformare și

liniile electrice aeriene de medie tensiune (20 kV) și că, în patrimoniul predătorului

au rămas numai instalațiile electrice de utilizare de 0,4 kV.

Or, la acea dată s-a predat numai

dreptul de administrare, nu și dreptul de proprietate. Dreptul de administrare

este un dezmembrământ al dreptului de proprietate, și, în cauza de față, nu

există nici o dovadă a dreptului de proprietate al pârâtelor.

Mai mult, instanța de fond a ignorat

actele de proprietate ale reclamantei, precum și conținutul adresei din 3 mai 2007.

Instanța de fond a interpretat în mod

eronat înțelesul expresiei „rețele electrice”, cuprins în titlurile

reclamantei, în condițiile în care, potrivit art. 3 pct. 51 din Legea 13/2007,

această noțiune include atât rețeaua de joasă tensiune, cât și pe cea de medie

tensiune.

În mod greșit a reținut instanța de

fond că posturile trafo cuprinse în titlurile de proprietate ale reclamantei

(corp C13 - Post Trafo – suprafața construită 314,62 m.p. sau construcția cu destinația transformator FVA 400 - nr. inventar 23011) s-ar referi

numai la construcțiile în care se află aceste instalații. În realitate, postul

trafo reprezintă un nod al sistemului electroenergetic la care sunt racordate

liniile electrice și care transformă nivelurile de tensiune.

Calitatea de proprietar a reclamantei

asupra acestor posturi trafo ar rezulta nu numai din contractele de

vânzare-cumpărare ci și din următoarele împrejurări: activitatea de întreținere

și conservare desfășurată de consumator, prin firma specializată SC U.S. SRL

Brăila, în baza unui program propriu de revizie și reparații planificate,

amplasarea tuturor instalațiilor de alimentare cu energie de 20 kV pe

teritoriul proprietatea reclamantei, inexistența vreunui înscris prezentat de

pârâte, din care să rezulte că ar fi solicitat accesul pentru efectuarea

lucrărilor de mentenanță de la proprietar (dat fiind specificul activității

reclamantei, ce presupune asigurarea securității veterinare).

A mai arătat apelanta că, după

dobândirea dreptului de proprietate asupra celor două locații, aceasta a

dobândit și dreptul de proprietate asupra rețelelor electrice și posturilor

trafo aferente. Faptul că aceste mijloace fixe figurează în continuare în

evidența contabilă a pârâtelor se datorează faptului că, după dobândirea lor de

către reclamantă pârâta nu și-a revizuit evidențele contabile.

Curtea a constatat apelul nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Soluția pronunțată de instanța de

fond, de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC F.F.E.E.E.M.N.

SA Ploiești este corectă. Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată a

constat, inițial, în obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.646.122,57 lei,

reprezentând plata nedatorată, în baza prevederilor art. 992 și urm. C. civ.

(sumă majorată, ulterior, la 1.901.692,95 lei).

Suma reprezintă diferența dintre

tariful de joasă tensiune, aplicat de pârâte și cel de medie tensiune, care

pretinde reclamanta că ar fi trebuit să i se aplice, întrucât ar fi fost

proprietara instalațiilor electrice de distribuție, calculat pentru perioada

iunie 2004 - martie 2007.

Pretinsul accipiens, în perioada iunie

2004 - martie 2007, a fost societatea comercială de distribuție și furnizare a energiei

electrice, filială a SC E. SA care însă, în cursul soluționării litigiului de

față s-a reorganizat prin divizare parțială, în scopul separării activității de

furnizare a energiei electrice de cea de distribuție a energiei electrice, în

baza H.G. nr. 675 din 28 iunie 2007.

În speță, a avut loc o divizare

parțială, în sensul prevederilor art. 250

1

lit. a) din Legea 31/1990

republicată în sensul că o parte din patrimoniul societății (pretinsul accipiens)

s-a desprins și a fost transferată ca întreg unei societăți nou constituite,

respectiv către pârâta SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA Ploiești.

Așa cum în mod corect a reținut

instanța de fond, fosta societate comercială de distribuție și furnizare a

energiei electrice supusă divizării (accipiensul) nu a fost desființată ca

persoană juridică ci continuă să existe ca societate de distribuție a energiei

electrice, schimbându-și doar denumirea și obiectul de activitate principal

(actuala SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA Ploiești, pârâtă în prezenta cauză).

Este evident că elementul de pasiv ce

face obiectul cauzei de față (suma a cărei restituire se solicită de reclamantă

- solvens) nu a putut fi repartizată prin proiectul de divizare societății

beneficiare, în sensul disp. art. 241

1

alin. (2) din Legea 31/1990

republicată.

Prin urmare, atâta vreme cât copârâta

S.C. F.D.E.E.E.D.M.N. SA este succesoarea în drepturi și obligații a

accipiensului, este evident că societatea beneficiară în divizarea parțială nu

este parte în raportul juridic dedus judecății.

De altfel, esența litigiului de față

nu constă în nerespectarea vreunei clauze contractuale din contractele de

furnizare a energiei electrice pentru cele două locuri de consum (Platforma I

Baldovinești și Complex Porcine Tichilești) întrucât în perioada în discuție,

tarifele nu erau stabilite de furnizor, ci erau tarife reglementate care se

publicau în M. Of. conform art. 113 alin. (3) din Regulamentul de furnizare a

energiei electrice la consumatori aprobat prin H.G. nr. 1007/2004.

Conform art. 118 din Regulamentul de

furnizare a energiei electrice, tarifele se stabileau pe niveluri de tensiune

și se aplicau corespunzător nivelului de tensiune al punctului de delimitare

dintre consumator și operatorul de rețea. Or, calitatea de operator de rețea

aparține copârâtei SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA conform art. 8 din H.G. nr. 867/2003.

Asupra acestui aspect, potrivit căruia nivelul de tensiune al tarifului aplicat

este dat de nivelul de tensiune al punctului de delimitare patrimonial vom

reveni în cuprinsul hotărârii de față.

Critica formulată de

reclamanta-apelantă, în sensul că instanța de fond ar fi reținut, în mod eronat

că ambele contracte de furnizare a energiei electrice au fost semnate fără

obiecțiuni, este nefondată.

Astfel, pentru locul de consum

Platforma I Baldovinești s-a încheiat contractul de consumator captiv 1 martie 2001,

în baza avizului tehnic de racordare din 28 februarie 3001 și a convențiilor de

exploatare, prin care s-au stabilit punctele de delimitare patrimonială, iar la

data de 1 noiembrie 2005, contractul din 11 noiembrie 2005.

De asemenea, pentru locul de consum

Complex Porcine Tichilești s-a încheiat contractul de consumator captiv din 1

martie 2004, în baza avizului de racordare din 21 noiembrie 2003, prin care

s-au stabilit punctele de delimitare patrimonială și, ulterior contractul 30

martie 2006.

Contrar susținerilor apelantei, nici

unul din aceste contracte nu au fost semnate cu obiecțiuni. Cât privește

obiecțiunile formulate la convenția de exploatare, sub nr. 4393/1-15 din 27

martie 2007, invocate prin motivele de apel, acestea vizează raporturile

contractuale stabilite între părți ulterior perioadei ce vizează cauza de față

(contractul de distribuție din 27 decembrie 2007, ce excede litigiului ).

Față de cele sus-arătate, în mod

corect a reținut instanța de fond că plățile efectuate de reclamantă în

perioada aprilie 2004 - iunie 2007 nu s-au efectuat în condițiile inexistenței

unei obligații, în condițiile art. 992 C. civ., ci în temeiul unor obligații

izvorâte din contracte.

A mai încercat apelanta-reclamantă să

susțină, prin motivele de apel, că este vorba de contracte de adeziune, ale

căror clauze nu au putut fi negociate și că anexele la contractele de

furnizare, inclusiv avizele de racordare cuprind date tehnice înalt

specializate și termeni care nu au fost definiți. Față de aceste susțineri,

Curtea a observat că reclamanta nu este un consumator, spre a fi protejat prin

legislația specifică (referitoare la clauzele abuzive) ci un profesionist.

Pe de altă parte, reclamanta nu a

solicitat să se constate nulitatea parțială a acestor convenții la încheierea

cărora a fost indusă în eroare sau să se compare titlurile de proprietate ale

părților, cu privire la rețelele de distribuție (punctele de delimitare ale

acestora, ce conduc, în fapt, la tipul de tarif datorat de consumatorul de

energie electrică). Practic, aceasta invocă o altă instituție juridică - plata

nedatorată, dar solicită instanței de fond, pe cale incidentală, să stabilească

nulitatea parțială a avizelor de racordare la rețeaua de energie electrică

(care reprezintă convenții, în sensul disp. art. 28 alin. (1) din H.G. nr. 867/2003)

precum și nulitatea parțială a acelor clauze din contractele de furnizare a

energiei electrice prin care s-a stabilit nivelul tarifelor (prețul).

Considerăm că reclamanta nu putea solicita clarificarea acestor aspecte, fără

să formuleze capete de cerere în acest sens. Însă, câtă vreme instanța de fond

a cenzurat fondul pretențiilor, în condițiile în care nu a fost legal

învestită, instanța de apel a procedat, în consecință, la o analiză similară. O

altă abordare ar fi reprezentat, în condițiile art. 296 alin. (1) C. proc. civ.,

crearea pentru apelantă a unei situații mai grele decât aceea din hotărârea

atacată.

Prin urmare, pe baza unei analize

judicioase a materialului probator administrat, în mod corect a reținut

instanța de fond că nu reclamanta, ci pârâta este proprietara posturilor trafo.

Astfel, punctul de consum Platforma

Baldovinești este deservit de 11 posturi de transformare a energiei electrice

din medie, în joasă tensiune. Or, în contractul de vânzare - cumpărare din 2002

se face vorbire, la Lotul 2, doar de Corp C.13 - Post trafo-suprafață

construită 314,62 m.p.(care reprezintă doar clădirea acestui post de

transformare, nu și aparatajul electric, ce nu a fost evaluat) și pentru Lotul

3, de rețele electrice (care este o noțiune foarte vastă, ce include și rețelele

interioare de 0,4 kV).

În mod asemănător, locul de consum

Complex Porcine Tichilești este deservit de 6 posturi de transformare, iar în

contractul de vânzare-cumpărare nu se face referire decât la „rețele electrice”

fără nici o descriere a acestora, precum și la construcția cu destinația

transformator KVA 400 (nr. inventar 23011), deci doar clădirea în care se afla

instalația electrică.

Prin urmare, în titlurile de

proprietate ale reclamantei nu sunt incluse posturile de transformare a

energiei electrice, din medie tensiune, în joasă tensiune. De altfel, chiar

dacă aceste titluri ar cuprinde astfel de instalații de distribuție a energiei

electrice, în speță este aplicabil principiul potrivit căruia nimeni nu poate

transmite mai multe drepturi decât are el însuși. Astfel, cele două platforme

industriale au fost achiziționate de reclamantă de la SC P. SA Tichilești și SC

C. SA, în cursul procedurii insolvenței celor două debitoare-vânzătoare.

Or, încă din anul 1972, prin Ordinul

din 396/ T din 16 noiembrie 1972 și în baza actelor anexă (procese-verbale de

predare-primire), instalațiile de alimentare cu energie electrică ale

Complexelor I și II au fost predate de la fosta Întreprindere de stat pentru

creșterea și îngrășarea porcilor Brăila către fosta Întreprindere de Rețele

Electrice Galați, cu respectarea actului normativ în vigoare la acea dată (art.

43 alin. (1) din Regulamentul din 22 decembrie 1968 pentru furnizarea și

utilizarea energiei electrice). Aceste posturi trafo figurează și în prezent în

evidențele contabile și inventarele pârâtei SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA Ploiești -

S.D.E.E. Brăila.

În mod greșit s-a susținut, prin

motivele de apel, că în anul 1973 s-ar fi transmis doar dreptul de

administrare, nu și dreptul de proprietate asupra rețelelor electrice de

distribuție, drept, ce ar fi continuat să rămână în patrimoniul fostei

Întreprinderi de Stat pentru creșterea și îngrășarea porcilor. În realitate în

anul 1973, nu exista reglementat decât dreptul de proprietate al statului,

unitățile economice de stat exercitând doar un drept de administrare asupra

bunurilor ce serveau propriei activități. Urmare reorganizării unităților

economice de stat în regii autonome și societăți comerciale, în baza Legii nr. 15/1990

(art. 1 alin. (1)), fosta Întreprindere de stat pentru creșterea și îngrășarea

porcilor nu putea dobândi, cu titlu de proprietate, în condițiile art. 20 din

actul normativ sus-arătat, decât acele bunuri pe care le deținea în

administrare. Or, așa cum s-a arătat, nu mai deținea în administrare posturile

trafo în litigiu.

Contractul încheiat cu SC U.S.S.R.L.

SA la 5 ianuarie 2000 nu este credibil. Astfel, în contract se menționează

calitatea de proprietar a reclamantei, deși acesta a dobândit platforma

Tichilești la data de 7 februarie 2004, iar platforma Baldovinești la data de

29 aprilie 2002. Pretinsul prestator însuși, prin adresa din 31 martie 2010,

arată că nu a executat lucrări de mentenanță la instalațiile de medie tensiune.

La acesta se adaugă faptul că, din facturile depuse de reclamantă la dosarul de

fond (filele 451, 453, 454, 455-vol.III) rezultă efectuarea de lucrări de altă

natură: măsurat și verificat prize pământ, verificare,măsurare și eliberare

buletin pentru prize de pământ ș.a.m.d., deci în legătură cu instalația

electrică interioară a consumatorului.

În raport de aceste considerente, prin

decizia nr. 111/ A din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Galați a respins ca

nefondat apelul reclamantei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC C.P. SA, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea

acțiunii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar admiterea în parte a

cererii pentru suma de 463.084,11 lei, reprezentând diferența de tarif dintre

tariful de joasă tensiune și de medie tensiune pentru platforma Tichilești.

Prin criticile formulate, recurenta a

susținut următoarele:

În raport de motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de

apel a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât prin acțiune reclamanta nu a

solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra rețelelor electrice si a

posturilor trafo. De asemenea, nici intimatele nu au solicitat constatarea

dreptului acestora de proprietate asupra rețelelor electrice.

Instanța de apel, prin motivarea

deciziei atacate stabilește cine este proprietarul rețelelor electrice,

ignorând obiectul cererii de chemare în judecată.

De asemenea, în acest mod a încălcat

prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

În raport de motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de

apel, în realitate a lăsat nesoluționat obiectul cererii de chemare în

judecată, și care constă în plata nedatorată, în acest fel fiind încălcate

prevederile art. 129 alin. (5

1

)

și art. 261 C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat cu referire la interpretarea greșită a contractului

de vânzare cumpărare dintre subscrisa și SC C. SA

,

contractul de vânzare cumpărare dintre subscrisa și SC P. SA,

contractul de vânzare cumpărare dintre

subscrisa și SC C. SA, Ordinul nr. 396/ T din 16 noiembrie 1972 precum și

procesul verbal de predare primire din 10 iulie 1973 și protocolul de predare

primire din 09 noiembrie 1972. și contractul dintre reclamantă și SC U.S. SRL

din 05 ianuarie 2000 privind efectuarea de lucrări de întreținere și mentenanță

a rețelelor electrice aparținând subscrisei.

În mod eronat, instanța de apel nu a

reținut că în cuprinsul contractelor, se menționează în ceea ce privește

obiectul și rețele electrice, iar prin ordinul sus menționat se precizează că

se predă administrarea și nu proprietatea.

Instanța nu a ținut cont de actele

recurentei de proprietate, intabulate și opozabile tuturor, și nici măcar de

adresa emisă de intimate din care rezultă că instalațiile electrice nu au fost

identificate în evidențele contabile ale SDFEE Brăila.

În continuare, recurenta susține

concluziile expertului în specialitatea electroenergetică în ceea ce privește

concluzia că rețea electrică cuprinde atât rețeaua de joasă tensiune cât și pe

cea de înaltă tensiune.

Recurenta susține că ulterior

dobândirii dreptului de proprietate a C.P., a dobândit și dreptul de

proprietate asupra tuturor rețelelor electrice, și a posturilor trafo aferente,

iar faptul că acestea mai apar în evidența contabilă a pârâtelor se datorează

faptului că acestea nu și-au revizuit evidența contabilă.

În continuare, arată că în anul 1973

s-a transmis doar dreptul de administrare, nu și dreptul de proprietate, care a

fost ulterior transmis recurentei. Transformatoarele transmise în anul 1972 nu

sunt cele din perioada în discuție ci cele montate în anul 1983, de autorul

reclamantei.

Motivul de recurs reprezentat de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

I

nstanța

de apel in mod greșit a reținut in motivarea deciziei faptul că,,în anul 1973,

nu exista reglementat decât dreptul de proprietate al statului, unitățile

economice de stat exercitând doar un drept de administrare asupra bunurilor ce

serveau propriei activități. Urmare a reorganizării unităților economice de

stat in regii autonome si societăți comerciale, în baza Legii nr. 15/1990 (art.

l alin. (1)) fosta Întreprindere de stat pentru creșterea și îngrășarea

porcilor nu putea dobândi, cu titlu de proprietate, în condițiile art. 20 din

actul normativ sus-arătat, decât acele bunuri pe care le deținea în administrare.

Or, așa cum a arătat, nu mai deținea în administrare posturile trafo în litigiu”.

Mai mult SC P. SA, societatea de la

care reclamanta a cumpărat complexul de la Tichilesti era unitate intercooperatista și era proprietara echipamentelor electrice,

inclusiv a transformatoarelor așa cum recunosc intimatele prin adresa din 03

mai 2007 și ulterior prin acte juridice inter partes.

În continuare, recurenta a arătat că

Regulamentul din 22 decembrie 1968 invocat de către intimata-pârâtă reglementa

modalitatea de transmitere a instalațiilor electrice în general și prevedea

clar ca,,punerea de acord cu prevederile de delimitare a instalațiilor se va

face pana la data de 30 iunie 1969”, deci cu 3 ani înainte de Ordinul nr. 369/

T din 16 noiembrie 1972 pe care intimata-parata îi invoca ca dovadă a dreptului

sau de proprietate asupra instalațiilor electrice ce fac transferul energiei

din MT în JT. Deci, acest Regulament nu se referă la instalațiile ce au fost

transferate prin Ordinul nr. 396/ T din 16 noiembrie 1972, prin care s-a predat

dreptul de administrare.

Recurenta a criticat și reținerile

instanței de apel cu privire la faptul că intimata SDEE Brăila a fost singura

care a realizat lucrări de reparații și revizii la posturile de transformare.

În cuprinsul recursului, recurenta a

făcut trimitere la decizii pronunțate de Înalta Curte, cu privire la problemele

invocate.

Recursul este nefondat.

C. proc. civ., teza plus petita. Din acest punct de vedere, s-a pus în discuție

faptul că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât prin acțiune

reclamanta nu a solicitat constatarea dreptului de proprietate, instanța de

apel prin motivare stabilind cine este proprietarul rețelelor electrice.

Cu privire la acest motiv, Înalta

Curte va avea în vedere dacă instanța de apel a respectat principiul

disponibilității și dacă s-a pronunțat asupra obiectului litigiului în limitele

pretențiilor deduse judecății.

Astfel, reclamanta și-a întemeiat

cererea de chemare în judecată pe instituția plății nedatorate, solicitând pe

cale incidentală și clarificarea aspectelor legate de nulitatea absolută parțială

a convențiilor la încheierea cărora a fost indusă în eroare.

Însăși instanța de apel este cea care

reține acest petit al acțiunii și a realizat o analiză judicioasă a cauzei.

În mod eronat susține recurenta că a

fost analizat dreptul de proprietate asupra instalațiilor de distribuție, în

realitate instanța de apel a stabilit punctele de joasă delimitare, în funcție

de considerentele privind dreptul de proprietate.

Reținerile instanței de apel, conform

cărora în patrimoniul, exploatarea și întreținerea reclamantei au rămas numai

instalațiile de joasă tensiune sunt corecte și ele au condus la concluzia corectei

facturări a energiei electrice consumate.

În consecință, critica întemeiată pe

acest motiv de recurs va fi respinsă.

C. proc. civ.

Prin acest motiv, recurenta a invocat

că instanța de apel a lăsat, în realitate nesoluționat obiectul cererii de

chemare în judecată, având ca obiect plata nedatorată, din acest punct de

vedere fiind încălcate dispozițiile art. 129 alin. (5) și art. 261 C. proc.

civ.

Din acest punct de vedere se constată

că potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., soluția dată în apel, conține

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, în a aprecia

că s-au adus critici nefondate sentinței fondului.

Sub aspectul conținutului deciziei,

este de reținut că analiza criticilor s-a făcut în condițiile devoluțiunii

apelului iar situația de fapt a fost analizată în ansamblul probelor, situația

de fapt incidentă în speță fiind pe deplin stabilită.

De asemenea, nu se poate reține că

există contradicție între dispozitiv și considerente, iar acestea conduc la

soluția pronunțată de instanța de fond.

Instanța de apel a analizat petitul acțiunii

în raport de temeiul de drept invocat, reprezentat de plata nedatorată, analizând

din acest punct de vedere condițiile necesare pentru a se naște raportul

juridic în temeiul căruia accipiensul va fi obligat la restituirea către

solvens a ceea ce a primit.

Concluzia instanței de apel este

corectă în sensul că plățile efectuate de reclamantă, în perioada aprilie -

iunie 2007 s-au efectuat în condițiile existenței unei obligații izvorâte din

contracte și nu în condițiile art. 992 C. civ.

pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva acestui motiv de

nelegalitate, recurenta a invocat interpretarea greșită a înscrisurilor care

dovedesc dreptul de proprietate al recurentei asupra tuturor rețelelor

electrice, făcând trimitere la concluziile expertului în specialitatea electroenergetică.

Prealabil analizării acestui motiv de

recurs, Înalta Curte reamintește că examenul probelor și concludența lor în

stabilirea situației de fapt nu mai poate fi realizată în recursul extraordinar

în actuala reglementare.

De asemenea, trimiterea la concluziile

unei expertize care nu au fost reținute de către instanță este lipsită de

relevanță, din acest punct de vedere, instanța reținând că aceste concluzii la

care achiesează reclamanta sunt lipsite de temei juridic și sunt nesusținute de

ansamblul probator administrat în cauză.

Revenind la nesocotirea dispozițiilor

din contractele menționate de către recurentă, din perspectiva dispozițiilor

art. 969 C. civ., Înalta Curte arată că interpretarea clauzelor contractelor în

raport de împrejurările speței revine instanțelor devolutive. În cauza de față,

din actele invocate de recurentă rezultă că în patrimoniul recurentei au rămas

numai instalațiile electrice de utilizare, fără a se face dovada dreptului de

proprietate asupra instalațiilor de distribuție.

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din perspectiva acestui motiv de

nelegalitate, recurenta a invocat aplicarea greșită a unor dispoziții legale.

Înalta Curte, urmează a proceda la

analizarea acestora.

În ceea ce privește interpretarea greșită

a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, prin care s-a ajuns la concluzia

greșită că fosta Întreprindere de Stat nu putea dobândi decât bunurile pe care

le deținea în administrare, Înalta Curte apreciază că în oricare situație este

aplicabil principiul potrivit căruia nimeni nu poate transmite mai multe

drepturi decât are el însuși. Astfel, cele două platforme industriale au fost

achiziționate de reclamantă de la cele două vânzătoare, SC C. SA și SC P. SA,

care le-au dobândit de la fosta Întreprindere de Stat pentru creșterea și îngrășarea

porcilor Brăila.

Instalația de distribuție a energiei

electrice figurează din anul 1968 și până în prezent în inventarele și evidențele

pârâtei SC F.D.E.E.E.D.N. SA Ploiești.

Ceea ce este relevant în cauză este că

posturile de transformare au fost puse în funcțiune în perioada 1968-1972,

anterior anului 1973, când s-a realizat predarea la fosta Întreprindere de

Stat, iar în inventarele recurentei figurează instalații electrice cu punerea

în funcțiune în perioada 1982-1984, deci ulterior anului 1973 când s-au predat

instalațiile.

Deci, invocarea de către recurentă a

greșitei aplicări a Ordinului nr. 369 din 16 noiembrie 1972 este lipsită de relevanță

juridică, întrucât rezultă că în anul 1973 s-au predat rețelele electrice de

medie tensiune și posturile de transformare, care asigură serviciul de distribuție

al energiei electrice în prezent și care nu au fost și nu sunt în proprietatea

recurentei.

În consecință, constatând că toate

criticile evocate în apel au fost în mod concret și efectiv examinate cu

referire la argumentele și elementele de probă puse în discuție de recurentă,

astfel încât, decizia pronunțată este legală.

Având în vedere dispozițiile art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC C.P. SA Brăila împotriva deciziei nr. 111/ A din 17

decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială maritimă

și fluvială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 octombrie 2011.