ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3331/2011

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

din dosar constată că:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la

Tribunalul Constanța, în data de 19 august 2008, reclamanta SC C. SA a

solicitat instanței de judecată ca, în contradictoriu cu pârâta SC E.E. SA

Constanța, să pronunțe o hotărâre prin care să dispună: - obligarea pârâtei la

restituirea sumei de 110.000 RON evaluate cu titlu provizoriu reprezentând suma

încasată în plus față de prețul real al energiei furnizate; - obligarea pârâtei

la plata dobânzilor comerciale legale aferente sumei încasate în plus pe perioada

cuprinsă între momentul plății acestor sume și data când vor fi restituite; -

obligarea pârâtei la plata daunelor-interese moratorii constând din suma de

bani ce reprezintă prejudiciul cauzat prin devalorizarea datorată inflației, cu

cheltuieli de judecată.

În susținerea pretențiilor deduse

judecății, reclamanta a arătat că a beneficiat de energie electrică furnizată

de pârâtă la punctul de consum unitatea nr. 16, în baza contractului de

furnizare a energiei electrice din 03 octombrie 2001.

Începând cu luna noiembrie 2007,

reclamanta a închiriat spațiul comercial unei terțe societăți comerciale, care

a contestat facturile emise de pârâtă în lunile decembrie 2007 și ianuarie

2008.

Urmare a verificării tabloului

electric, s-a constatat că la acesta constanta era 20, iar pe facturile emise

de către pârâtă a fost aplicată constanta 30, aspect ce a condus la majorarea

nejustificată a sumelor facturate.

Reclamanta a susținut că pârâta a

fost de acord cu diminuarea, prin raportare la constanta 20 în loc de 30, numai

a sumelor facturate pentru lunile decembrie 2007 și ianuarie 2008, precum și

pentru lunile ulterioare acestei perioade, pârâta arătând că, la momentul

montării tabloului electric, respectiv în luna iunie 2003, au fost aplicați

reductori de 150/5A (care determină o constantă de 30) și că nu are cunoștință

de momentul în care aceștia au fost înlocuiți de reductori de 100/5 (care

determină o constantă de 20), pârâta fiind de acord cu recalcularea începând cu

luna decembrie 2007 a tuturor sumelor facturate.

În drept, reclamanta a invocat

dispozițiile art. 969 și urm. C. civ., Legea energiei electrice nr. 318/2003 și

Legea nr. 13/2007.

Pârâta SC E.E. SA, prin întâmpinare,

a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune,

apreciind că pentru restituirea sumelor pretinse pentru perioada 30 iunie 2003

- august 2005 a intervenit prescripția dreptului la acțiune.

Cu privire la menționata excepție,

reclamanta a apreciat că, în raport cu momentul la care începe să curgă

prescripția, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958,

respectiv de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât

paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, atât timp cât suntem în prezența

unei răspunderi civile delictuale, iar, întrucât pârâta a perceput un preț

necuvenit sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din acest decret, atât timp cât

nu se cunoaște nici persoana și nici momentul la care au fost montate

contoarele de 150/5A, momentul începutului prescripției s-ar fi împlinit în

anul 2010, ori societatea reclamantă a sesizat instanța cu pretenții legate de

prejudiciul cauzat prin fapta ilicită deschisă în anul 2008.

Prin Sentința civilă nr. 5156/COM

din 29 septembrie 2010, Tribunalul Constanța a admis excepția prescripției

parțiale a dreptului material la acțiune și a respins ca fiind prescrise

pretențiile în cuantum de 107.958 RON aferente perioadei 30 iunie 2003 - august

2005; a admis, în parte, acțiunea promovată de reclamanta SC C. SA, în

contradictoriu cu pârâta SC E.E. SA; a obligat pârâta către reclamantă la plata

sumei de 128.297 RON, reprezentând preț încasat în plus; a obligat pârâta către

reclamantă la plata sumei de 77.164 RON reprezentând dobânzi legale calculate

de la 01 august - 31 august 2005 și până la data de 31 mai 2010; a respins ca

nefondat capătul de cerere privind acordarea daunelor-interese; a încuviințat

cererea de majorare a expertului, sens în care a obligat reclamanta către

expert la plata sumei de 1.488 RON reprezentând diferență onorariu; a obligat

pârâta către reclamantă la plata sumei de 43.615 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, cu referire

la excepția prescripției parțiale a acțiunii, prima instanță, reținând că

reclamanta este îndreptățită la repararea prejudiciului suferit în urma

cantității de energie electrică consumată, eronat înregistrată prin aplicarea

constantei K30 în loc de K20, a constatat că operează excepția prescripției

parțiale a acțiunii pentru sumele pretinse, aferente perioadei 30 iunie 2003 -

august 2005, operațiunea contabilă de stornare intervenită nefiind o cauză de

întrerupere a termenului de prescripție, câtă vreme aceasta a fost emisă la 3

septembrie 2008, deci, cu mult după data împlinirii termenului de prescripție,

cauza de întrerupere trebuind, ea, însăși, circumscrisă termenului general de 3

ani și nu sine die.

Împotriva sentinței primei instanțe

au declarat apel atât reclamanta SC C. SA, cât și pârâta SC E.E. SA Constanța.

Apelanta-reclamantă a arătat că

prima instanță a soluționat greșit excepția prescripției dreptului la acțiune,

apreciind eronat momentul de la care aceasta începe să curgă; pârâta nu a făcut

dovada că reclamanta ar fi luat la cunoștință de facturarea nelegală a

consumului de energie electrică la un alt moment decât cel dovedit de aceasta

din urmă și a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune

pentru pretențiile în cuantum de 107.958 RON aferente perioadei 30 iunie 2003 -

august 2005 și obligarea la plata acestei sume, cu dobânzile aferente până la

data stingerii obligației de plată a debitului principal.

Prin Decizia nr. 24 din 17 februarie

2011, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondate, apelurile comerciale

declarate de reclamanta SC C. SA și pârâta SC E.E. SA Constanța.

Pentru a hotărî astfel cu referire la

apelul reclamantei, instanța de apel a reținut că, prin hotărârea apelată,

prima instanță a considerat, în mod corect, că pretențiile reclamantei în

cuantum de 107.958 RON, aferente perioadei 30 iunie 2003 - august 2005, sunt

prescrise, având în vedere că potrivit art. 1 și art. 3 alin. (1) din Decretul

nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin

prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul de prescripție de 3 ani, iar,

odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și

dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, iar, potrivit art. 8 din

Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei

pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a

cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de

ea, așadar, în cauza de față, reclamanta avea posibilitatea să cunoască paguba

cauzată prin aplicarea altei constante (în speță, K30 în loc de K20) în

perioada 30 iunie 2003 - august 2005, ca urmare a facturilor eliberate de

pârâtă, excepția fiind, astfel, corect soluționată, în raport cu data nașterii

dreptului la acțiune.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel au formulat recurs atât reclamanta SC C. SA, cât și pârâta SC E.E. SA Constanța.

Cu privire la recursul formulat de

reclamanta SC C. SA:

Recurenta-reclamantă a invocat

motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ, arătând

că:

- instanța de apel a menținut

soluția primei instanțe cu referire la prescripția extinctivă a dreptului la

acțiune, apreciind, în mod eronat, cu privire la termenul la care reclamanta

avea posibilitatea să cunoască paguba, respectiv, după iunie 2006, când au

început să se emită facturile cu sumele rezultate ca urmare a aplicării constantei

K30.

Recursul reclamantei este nefondat.

Acțiunea formulată de reclamanta SC

C. SA a fost înregistrată la Tribunalul Constanța în data de 19 august 2008,

iar, în raport cu acest moment instanța de apel, în mod corect, a menținut

soluția primei instanțe de admitere a excepției prescripției parțiale a

dreptului material la acțiune și, în consecință, de respingere a pretențiilor

în cuantum de 107.958 RON aferente perioadei 30 iunie 2003 - august 2005 ca

fiind prescrise.

Potrivit art. 1 din Decretul nr.

167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin

prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul general de prescripție de 3

ani, stabilit de art. 3 din menționatul decret, iar, potrivit art. 7 din

precitatul act normativ prescripția începe să curgă de la data când se naște

dreptul de acțiune.

Din interpretarea evocatelor

prevederi legale prin raportare la dispozițiile art. 8 din Decretul nr.

167/1958 potrivit cărora prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei

pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a

cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de

aceasta, este de observat că, în prezenta pricină, reclamanta cunoștea paguba -

creată prin luarea în calculul prețului energiei electrice consumate a

constantei K30 în loc de K20 - la momentul emiterii facturilor aferente

perioadei cuprinse între 30 iunie 2003 și august 2005, această perioadă

constituind, așadar, data nașterii dreptului la acțiune.

Or, având în vedere momentul

nașterii dreptului la acțiune și data înregistrării cererii de chemare în

judecată - 19 martie 2008 -, este de observat că instanța de apel a procedat la

o justă aplicare a Decretului nr. 167/1958, cu specială referire la evocatele

articole de lege, astfel încât, criticile formulate în recurs neputând fi

primite, fiind lipsite de suport legal.

În consecință, pentru considerentele

arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ, urmează să

respingă ca nefondat recursul reclamantei.

Cu privire la recursul formulat de

pârâta SC E.E. SA Constanța se constată că această parte a menționat, strict

enunțiativ, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând

critici, exclusiv, primei instanțe din perspectiva probatoriului administrat ce

consta în analiza fotografiilor efectuate cu ocazia verificării grupului de

măsură, declarațiile martorilor, analiza buletinelor de verificare a grupului

de măsură, declarația specialistului în domeniul energiei electrice,

concluzionând că aprecierea probelor de către instanța de fond este contrară

legii.

Or, cum recurenta-pârâtă, în

motivarea cererii de recurs a făcut trimitere la probele administrate, acestea

nu mai pot constitui motive de recurs spre a permite examinarea deciziei

atacate prin prisma acestora, întrucât au fost expres abrogate prin O.U.G. nr.

138/2000.

De asemenea, este de subliniat că

motivarea recursului constituie activitatea procesuală desfășurată de către

recurentă în scopul susținerii nelegalității hotărârii atacate și, care

determină limitele controlului judiciar extraordinar exercitat de către

instanța de recurs asupra eventualelor neregularități ori greșeli pretins a sta

la baza judecății în apel, reflectate în hotărârea dată, atât direct, cât și

indirect.

Totodată, este necesar de precizat

că esența recursului constă în faptul că privește exclusiv ipoteza

nelegalității soluției pronunțate de către instanța de apel, astfel cum

rezultă, fără echivoc, din prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

Cum recurenta-pârâtă nu a arătat în

ce constau eventualele greșeli de judecată ale instanței de apel ce constituie

obiectul cenzurării de către instanța de recurs, Înalta Curte va aplica cererii

de recurs sancțiunea nulității prevăzută de alin. (1) al art. 302

1

C. proc. civ., întrucât, potrivit lit. c) a precitatului articol, cererea de

recurs va cuprinde, sub evocata sancțiune, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor, ce înseamnă încadrarea acestora

într-unul din motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, limitativ

prevăzute de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.

Așadar, lipsa criticilor ce vizează

nelegalitatea hotărârii atacate cu recurs nu poate atrage schimbarea soluției

la care tinde recurenta, iar abordarea recurentei în pricina de față a

motivelor de recurs ce vizează strict fondul pricinii, fără a evidenția vreo

potențială greșeală de judecată în apel duce la constatarea nulității cererii

de recurs, în absența motivelor de ordine publică care să conducă la incidența

dispozițiilor art. 306 (2) C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele

arătate, Înalta Curte urmează să constate nulitatea cererii de recurs formulat

de pârâta SC E.E. SA Constanța.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

formulat de reclamanta SC C. SA, împotriva Deciziei Curții de Apel Constanța

nr. 24 din 17 februarie 2011.

Constată nulitatea cererii de recurs

formulat de pârâta SC E.E. SA Constanța, împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 27 octombrie 2011.