ÎCCJ, Secția a II-a civilă

Contract de furnizare a energiei electrice. Eșuarea negocierilor în cazul majorării prețului. Denunțarea unilaterală a contractului de către furnizor. Consecințe

Cuprins pe materii : Drept comercial. Obligații

Index alfabetic : acțiune în încetare contract

contract de furnizare a energiei electrice

renegociere preț

denunțare unilaterală

daune-interese compensatorii

condiție pur potestativă

C. civ. din 1864, art. 1010

Dacă în contractul de furnizare a energiei electrice încheiat de părți a fost inserată o clauză prin care s-a prevăzut posibilitatea invocării încetării contractului fără plata de despăgubiri în cazul eșuării negocierilor cu privire la majorarea prețului, este nelegală interpretarea dată de instanță în sensul că doar partea care a inițiat renegocierea prețului - în speță furnizorul, poate să se prevaleze de încetarea contractului fără daune, întrucât echivalează cu condiția pur potestativă - „mă oblig dacă vreau” interzisă de dispozițiile Codului civil.

O atare interpretare ar însemna că ori de câte ori dorește să iasă dintr-un raport contractual, furnizorul de energie electrică poate să facă oferte de preț nerealiste și să provoace eșecul negocierilor, activând clauza de denunțare unilaterală în favoarea sa, ceea ce este prohibit de dispozițiile art. 1010 C. civ., dar și de principiul egalității părților în raporturile juridice civile.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 781 din 11 martie 2015

Prin sentința nr. 4759 din 10 iunie 2013, Tribunalul București, Secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta SC B. SA ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat instanței să se dispună încetarea contractelor de furnizare a energiei electrice nr. 1382406/24 iunie 2010 și nr. 1392406/24 iunie 2010 ca urmare a denunțării unilaterale și abuzive a contractelor menționate de către pârâtă și obligarea pârâtei la plata sumei de 10.685.692,91 lei reprezentând daune-interese compensatorii ca urmare a denunțării unilaterale și abuzive a pârâtei.

Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea învederând instanței că înțelege să solicite obligarea pârâtei la daune-interese ca urmare a denunțării unilaterale și abuzive a contractelor de furnizare a energiei electrice, de către pârâtă.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin cele două contracte încheiate la 15 iulie 2010, și, respectiv, 24 iunie 2010, reclamanta s-a obligat să-i furnizeze pârâtei energie electrică începând cu data de 1 august 2010 la un preț fix anual calculat conform anexei la contract. Prima instanță a mai reținut că până la data de 20 mai 2011 au fost încheiate 5 acte adiționale la contractele încheiate, prin care s-a convenit atât prelungirea duratei contractelor, cât și negocierea prețului energiei electrice furnizate de către reclamantă. Astfel, s-a reținut că, în mai puțin de 1 an de la încheierea contractelor au intervenit 4 astfel de majorări ale prețului contractului.

Tribunalul a mai reținut că, pentru anul 2012, reclamanta a formulat în septembrie 2011 o nouă cerere de majorare, declanșând astfel procedura de majorare și de încheiere a unui act adițional.

Prima instanță a apreciat că, față de conținutul art. 13 alin. 8 astfel cum acesta a fost introdus prin actul adițional nr. 5, părțile au convenit să înlăture obligativitatea anuală a negocierii prețului, iar în caz de eșuare și-au conferit reciproc posibilitatea „rezilierii fără daune-interese”.

Tribunalul a apreciat că, dincolo de inadvertența exprimării, finalitatea acestei clauze este activarea pactului comisoriu de către orice parte contractantă și declararea încetării contractului.

Prima instanță a respins susținerea reclamantei în sensul că doar reclamanta, în calitate de inițiatoare a negocierii, putea să declare rezilierea contractului, întrucât conduita pârâtei de a refuza acceptarea ofertei reclamantei, în condițiile în care în anul 2011 prețul fusese deja modificat de 4 ori, apare ca justificată.

Față de corespondența părților, prima instanță a reținut că, în speță, a avut loc o negociere reală și efectivă conform art. 13 pct. 8 din contract.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 236 din 9 aprilie 2014, Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, a admis apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința atacată, admițând acțiunea astfel cum a fost formulată și obligând pârâta la plata sumei de 10.685.692,91 lei daune-interese și a sumei de 55.485,96 lei contravaloare taxă de timbru.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, la data de 30 ianuarie 2012, pârâta-intimată i-a notificat reclamantei cu adresa nr. 860 încetarea celor două contracte încheiate de părți cu începere de la 1 martie 2012, intimata apreciind că este în ipoteza reglementată de art. 13 pct. 8 din contract, având dreptul să denunțe unilateral actul încheiat de părți, fără plata clauzei penale prevăzute în art. 13 pct. 7.

Curtea de apel a apreciat că intimata, în calitate de consumator, nu poate să invoce această clauză contractuală, atâta timp cât nu este inițiatorul negocierilor de modificare a prețului. Întrucât modificarea prețului nu se poate face decât prin act adițional conform art. 11 din contract, a reținut instanța de apel, contractul trebuia să se deruleze în condițiile inițiale, atâta timp cât furnizorul, în speță apelanta-reclamantă, nu opta pentru „reziliere”.

Instanța de apel a mai reținut că nu poate fi primită susținerea intimatei în sensul că, în caz de eșec al negocierilor, oricare parte poate să solicite încetarea contractului, întrucât această susținere adaugă la text, care face trimitere la o anumită situație: inițiativa încetării contractului să aparțină părții care a inițiat negocierile.

A mai reținut curtea de apel că această interpretare este dată și de principiile previzibilității și echității, întrucât s-ar ajunge la situația în care partea care nu a inițiat negocierea, nefiind nemulțumită de contract, să solicite încetarea acestuia, pe de o parte, iar, pe de altă parte, ar fi inechitabil pentru partea care a inițiat o procedură de modificare să fie pusă în situația încetării contractului ca urmare a propriului demers.

Ca atare, instanța de apel a apreciat că art. 13 pct. 8 din contract reglementează un caz de denunțare unilaterală a contractului, exclusiv la îndemâna părții care a inițiat negocierea pentru modificarea prețului sau a condițiilor contractuale, iar negocierile au eșuat.

Pentru partea care nu a inițiat negocierea, contractul rămâne obligatoriu în varianta inițială astfel încât acesta nu are nicio justificare pentru a-l denunța.

Instanța a respins susținerea intimatei în sensul că din corespondența purtată reiese că apelanta nu ar fi dorit continuarea contractului în forma inițială, față de dispozițiile contractuale privind modificarea prețului prin act adițional.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor critici de nelegalitate, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul neîndoielnic al acestuia.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a învederat că instanța de apel a interpretat greșit clauza 13 pct. 8 din contract, clauză ce prevede în mod neîndoielnic ipoteza încetării efectelor contractului atunci când, pe parcursul derulării, adaptarea contractului, în esență, a prețului nu mai este posibilă pe calea unor negocieri efective.

Recurenta a arătat că utilizarea formulării „poate fi rezolvit” nu poate fi invocată, întrucât un contract încetează atunci când lipsește acordul de voință al părților asupra unui element esențial, în speță, prețul. Ca atare, curtea de apel a adăugat voinței reale a părților elemente și efecte nepermise de claritatea clauzei contractuale, întrucât nu exista niciun temei pentru reținerea unei exclusivități a invocării clauzei de către partea care a inițiat negocierea.

Recurenta a mai învederat că instanța de apel a reținut în mod nelegal posibilitatea denunțării contractului în varianta în vigoare anterior inițierii negocierii de către intimata-reclamantă, întrucât echivalează cu consacrarea prezumției de neseriozitate a oricărei oferte de negociere a prețului din partea furnizorului. Or, înțelesul neîndoielnic al clauzei este încetarea pură și simplă a contractului, întrucât lipsește un element esențial.

Recurenta a arătat că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, întrucât instanța reține în motivare în mod nelegal prezumția de echitate și previzibilitate, apreciind că orice propunere de majorare a prețului din partea furnizorului este serioasă și motivată, indiferent de atitudinea de opoziție întemeiată a consumatorului.

Recurenta a arătat că prin propunerea unui nou preț se lansează o nouă ofertă de a contracta, ofertă irevocabilă, astfel încât, în absența consimțământului cumpărătorului cu privire la un element esențial al contractului, contractul nu mai poate continua, fiind lipsit de o condiție esențială de valabilitate.

Revenirea intimatei asupra ofertei de vânzare a prețului nu a existat și nici nu este posibilă, astfel încât nu poate justifica argumentele de echitate reținute de instanța de apel. Din corespondența părților reiese în mod indubitabil faptul că intimata-reclamantă a susținut constant că, în absența modificării prețului, este în incapacitate de a achiziționa și a furniza recurentei cantitățile de energie electrică convenite. Ca atare, conduita pârâtei de a valorifica încetarea contractului este singura acțiune posibilă.

Recurenta a arătat că decizia instanței de apel se situează în afara limitelor fixate prin chiar cererea de apel a intimatei-reclamante care viza obținerea de daune-interese ca urmare a denunțării abuzive a contractului de către pârâtă. Or, instanța de apel nu face referire la o denunțare și nici nu motivează caracterul abuziv al acesteia, ci face trimitere la principiile echității și previzibilității care sunt străine de natura cauzei.

Intimata a depus întâmpinare, invocând excepția nulității recursului conform art. 302

1

lit. e) C. proc. civ. și solicitând, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția invocată de intimată, a respins-o ca nefondată, în baza art. 137 raportat la art. 302

1

lit. e) C. proc. civ., reținând că din dezvoltarea criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă este posibilă încadrarea acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., motivul principal invocat în prezenta cerere de recurs, presupune ipoteza în care o clauză contractuală are un conținut clar și precis, așadar nesusceptibil de interpretare și, contrar acestei clarități, instanța fondului a procedat la interpretarea voinței exprese a părților contractante schimbând înțelesul clauzei respective.

Problema de drept dedusă judecății prezente este interpretarea clauzei 13 pct. 8 din contractul părților, care prevede: „(…) anual, cu efecte de la 1 ianuarie, la cererea uneia dintre părți, se pot negocia prețul și condițiile contractuale. În această situație, dacă părțile nu cad de comun acord, contractul poate fi reziliat fără aplicarea calculului de compensație descris la art. 13 punctele 6 și 7”.

Interpretarea literală a acestei clauze, de altfel clară și concisă, nu poate face abstracție de parcursul contractual de până la modificarea ce a prelungit introducerea acestei clauze, care evidențiază o frecventă majorare a prețului din partea intimatei - furnizor. Așadar, se reține că, față de natura contractelor încheiate de părți și față de aspectul că prețul contractelor era un element esențial al acestora, prin raportare și la modul în care s-au derulat relațiile contractuale ale părților - frecventa fluctuație în sens ascendent a prețului, este evident că voința internă a părților contractante prin inserarea acestei clauze a fost de renegociere a contractului - în sensul de

mutuus consensus

-, eșecul acestor negocieri fiind asimilat de părți unui veritabil

mutuus dissensus.

De altfel, aceasta este unica rațiune pentru care a fost prevăzută posibilitatea de a se invoca încetarea contractului

fără plata de despăgubiri

. O atare interpretare decurge din exprimarea clară a părților în clauza controversată: „dacă părțile nu cad de acord”. Or, lipsa acordului de voință al părților reprezentat de eșecul negocierilor poate fi invocată de orice parte contractantă, întrucât clauza respectivă nu distinge, susținerea instanței de apel în sensul că apreciază „în această situație” are în vedere partea care a inițiat renegocierea, este contrară conținutului clar al clauzei, care prin inserarea acestor termeni face referire la situația de demarare a procedurii de renegociere, procedură ce presupune prezența activă a ambelor părți.

Interpretarea dată de instanța de apel în sensul că doar partea care a inițiat renegocierea prețului - în speță furnizorul, poate să se prevaleze de încetarea contractului fără daune, conform art. 13 pct. 8, este nelegală întrucât echivalează cu condiția pur potestativă - „mă oblig dacă vreau” interzisă de dispozițiile Codului civil. O atare interpretare ar însemna că ori de câte ori dorește să iasă dintr-un raport contractual, furnizorul poate să facă oferte de preț nerealiste și să provoace eșecul negocierilor, activând clauza de denunțare unilaterală în favoarea sa, ceea ce este prohibit de dispozițiile art. 1010 C. civ. vechi aplicabil în speță, dar și de principiul egalității părților în raporturile juridice civile.

De altfel, Înalta Curte reține că o astfel de interpretare apare drept nerealistă, întrucât negocierea prețului în sensul de majorare poate fi solicitată exclusiv de către furnizor, astfel încât acordul părților la care face trimitere clauza din art. 13 pct. 8 ar deveni o noțiune lipsită de sens juridic, întrucât consumatorul ar trebui să accepte orice negociere de preț din partea furnizorului pentru a nu i se opune clauza de încetare a contractului de către acesta.

Înalta Curte mai reține că prin inserarea acestei clauze părțile au exclus posibilitatea continuării raporturilor contractuale în forma anterioară oferită de renegociere a contractului,

fără acordul expres al acestora

. În alți termeni, derularea contractului în forma anterioară după inițierea procedurii de renegociere a prețului eșuată este posibilă doar dacă părțile își exprimă acordul în acest sens. Or, în speță, intimata-pârâtă atât în corespondența purtată, cât și în conținutul motivelor de apel - în care face trimitere expresă la culpa pârâtei de a nu accepta prețul justificat propus de către reclamantă, a fost constantă în a susține imposibilitatea derulării raporturilor contractuale la alt preț - respectiv, cel anterior - decât acela supus negocierii.

Ca atare, motivarea instanței de apel în sensul că, în speță, nu s-a dovedit că reclamanta a intenționat să nu mai continue negocierile în forma anterioară este contrară probelor administrate și conținutului art. 13 pct. 8 din contract, oferindu-i intimatei posibilitatea de a impune - sub amenințarea aplicării clauzei de denunțare unilaterală - un element esențial al contractului, respectiv, prețul.

Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de pârâtă și a modificat decizia atacată, în sensul că a respins apelul declarat de către reclamantă ca nefondat.

Cât privește motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ., Înalta Curte le-a respins ca nefondate, având în vedere precizarea obiectului dedus judecății de către intimata-reclamantă și considerentele instanței de apel care reține

per a contrario

, caracterul abuziv al denunțării de către pârâtă.