ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1461/2017

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

În fapt, s-a relevat de către reclamantă că este o societate comercială al cărei obiect principal de activitate îl reprezintă furnizarea de energie electrică pentru consumatorii captivi sau eligibili.

Între societatea S.C. B. S.R.L., în calitate de furnizor, și S.C. C. S.R.L. Tulcea, în calitate de consumator eligibil s-a încheiat la data de 19 august 2008 un contract de furnizare a energiei electrice. În mod subsecvent, la data de 20 august 2008 între S.C. Enel Dobrogea S.A. și B. s-a încheiat un contract de distribuție pentru prestarea serviciului de distribuție a energiei electrice pentru locul de consum aparținând C. din Municipiul Tulcea, str. x (loc de consum pentru care s-a încheiat și contractul de furnizare a energiei electrice). Având în vedere unele neînțelegeri apărute în modul de derulare a contractului de furnizare a energiei electrice încheiat între S.C. C. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., C. a înțeles sa uzeze de dreptul său legal de schimbare a furnizorului prin denunțarea în mod unilateral a contractului cu respectarea prevederilor legale.

Astfel, la începutul anului 2009 arată reclamanta a fost contactată de S.C. C. S.R.L. în vederea încheierii unui contract de furnizare a energiei electrice pentru locul de consum respectiv, contract care a fost semnat la data de 27.01.2009, având ca dată de intrare în vigoare 01.03.2009.

Prin corespondența purtată între S.C. C. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. în conformitate cu procedura de schimbare a furnizorului reglementată prin Ordinul nr. 21/2005 al Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei-ANRE s-au efectuat formalitățile de înștiințare a încetării contractului de furnizare, însă S.C. B. S.R.L. a comunicat pârâtei că există un diferend între B. și C. cu privire la executarea contractului de furnizare, așa încât solicită amânarea încheierii unui nou contract de distribuție cu reclamanta în calitate de nou furnizor.

Referitor la cuantumul prejudiciului, a arătat reclamanta că pentru a acoperi necesarul de energie electrică a consumatorului C. pentru perioada 01.03.2009 - 31.12.2009 a achiziționat o cantitate de 25 MW în banda la data de 04.02.200 semnând un contract de tip EFET. Astfel, din cauza imposibilității executării contractului de furnizare, reclamanta a susținut că a fost nevoită să întreprindă o serie de măsuri pentru a nu avea pierderi foarte mari, respectiv să procedeze la vânzarea unor părți din cantitatea de energie electrică ce o achiziționase pentru C. pe Piața de Echilibrare, prin contracte bilaterale și prin intermediul Pieței pentru Ziua Următoare (PZU) la prețuri mai mici decât cele de achiziție.

În drept, au fost invocate Legea nr. 13/2007, Ordinul nr. 21/2005, art. 998 - 999 C. civ.

Pârâta a formulat întâmpinare arătând în preambul că accesul la rețelele electrice de interes public reprezintă un serviciu obligatoriu pe care trebuie sa-l îndeplinească operatorul de transport și de sistem, precum și operatorul de distribuție, în condițiile reglementate de legislația primară, Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările si completările ulterioare și legislația secundară aplicabila sectorului energetic.

Conform Procedurii aprobate prin Ordinul ANRE nr. 21/2005, în procesul de schimbare a furnizorului de către un consumator sunt implicate următoarele entități juridice: consumatorul, furnizorul, actual, noul furnizor, distribuitorul si/sau transportatorul. Așa cum rezulta chiar și din succesiunea indicată de legiuitor, dar în special din conținutul normelor juridice, părțile principale în procesul de schimbare a furnizorului sunt: consumatorul, în speță C., definit de Procedură ca fiind consumator declarat eligibil în raport cu locul de consum pentru care se inițiază asigurarea energiei electrice de la un alt furnizor, actualul furnizor, în speță S.C. B. S.R.L., definit de Procedură ca fiind furnizorul concurențial care asigură pentru consumator furnizarea energiei electrice în baza contractului de furnizare existent și noul furnizor, în speța reclamanta S.C. A. S.A., definit de Procedură ca fiind furnizorul concurențial care urmează să asigure furnizarea energiei electrice către consumator, în urma negocierii unui nou contract de furnizare.

Distribuitorul, în opinia pârâtei, are un rol subsidiar, obligația sa de modificare a contractului de distribuție existent, respectiv de reziliere a acestuia și de încheiere a noului contract, urmând să se nască doar sub condiția comunicării solicitării de modificare a contractului, respectiv de reziliere a acestuia, de către titularul contractului de distribuție încheiat pentru locul de consum în cauză, conform art. 24 alin. (2) din Procedură, după soluționarea facturilor restante prin convenția scrisă încheiată între furnizorul actual și consumator, conform art. 24 alin. (1) din Procedură.

A mai arătat pârâta că singura entitate juridică care poate bloca acțiunea consumatorului eligibil de schimbare a furnizorului este furnizorul actual, în situația expres reglementată de Procedură, respectiv cea în care are neachitate facturi cu termenul de scadență depășit, emise pentru serviciile prestate în baza contractului de furnizare a energiei electrice, conform art. 9 din Procedură.

În ceea ce privește încheierea noului contract de furnizare a energiei electrice dintre consumator și noul furnizor, Procedura, respectând principiul instituit imperativ de dispozițiile art. 40 Regulament, stabilește această operațiune ca fiind ultima etapă a procesului de schimbare a furnizorului.

În opinia pârâtei încheierea noului contract de furnizare a energiei electrice, conform art. 40 din Regulament se putea face numai în condițiile în care noul furnizorul, respectiv consumatorul (care achiziționează energia electrica de la mai mulți furnizori), a încheiat în prealabil un contract de distribuție cu operatorul de rețea care deservește locul de consum, în speță cu pârâta S.C. Enel Dobrogea S.A.. Astfel, legislația în vigoare nu permite încheierea a două contracte de distribuție pentru același loc de consum, principiu preluat și în cadrul Procedurii de dispozițiile art. 13 lit. b).

În acest context, s-a subliniat de către pârâtă faptul că reclamanta, a încălcat în mod voit dispozițiile imperative ale legii și a procedat la încheierea unui contract de furnizare cu consumatorul C., anterior încheierii unui contract de distribuție a energiei electrice cu S.C. Enel Dobrogea S.A.. Totodată, un aspect esențial speței, este faptul că S.C. B. S.R.L., titularul contractului de distribuție nr. x/2008 încheiat cu pârâta pentru locul de consum C., nu a solicitat conform art. 24 alin. (2) din Procedură rezilierea sau modificarea contractului de distribuție existent, astfel încât contractul nr. x/2008 a încetat la data de 30 septembrie 2009, prin ajungere la termen, obligația Enel de încheiere a unui nou contract de distribuție pentru acest loc de consum născându-se la această dată, obligație care a fost executată prin încheierea contractului de distribuție cu reclamanta S.C. A. S.A. nr. 27/25.08.2009 cu intrare in vigoare de la data de 1 octombrie 2009.

Instanța a reținut că, potrivit legislației în materie, în procesul de alimentare cu energie electrică al locului de consum C., în speța de față au fost încheiate următoarele două contracte: 1. contractul pentru serviciul de distribuție a energiei electrice nr. 20/2008 încheiat între pârâta distribuitoare Enel și furnizorul S.C. B. S.R.L. cu o durată de valabilitate de la 01.10.2008 și 2. contractul de furnizare a energiei electrice nr. 4325/2008 încheiat între furnizorul S.C. B. S.R.L. și consumatorul C., în raport cu care pârâta S.C. ENEL S.A. are calitate de terț, în pofida celor susținute de către reclamantă.

Sub aspectul legislației în vigoare referitoare la schimbarea furnizorului, au fost considerate incidente în cauză dispozițiile Procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică aprobată prin Ordinul președintelui ANRE nr. 21/2005, precum și dispozițiile Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin H.G. nr. 10007/2004, denumit Regulament, dispoziții care transpun prevederile Directivei 2003/54/CE privind regulile comune pentru piața de energie.

Astfel, în raport de datele speței, s-a constatat că are calitate de consumator C., definit de procedură ca fiind consumator declarat eligibil în raport cu locul de consum pentru care se inițiază asigurarea energiei electrice de la un alt furnizor; actualul furnizor, în speță S.C. B. S.R.L., definit ca fiind furnizorul concurențial care asigură pentru consumator furnizarea energiei electrice în baza contractului de furnizare existent și noul furnizor, în cauză prezenta reclamantă, ca fiind furnizorul concurențial care urmează să asigure furnizarea energiei electrice către consumator, în urma negocierii unui nou contract de furnizare.

Așadar, pârâta S.C. Enel Dobrogea S.A., ca distribuitor, avea un rol subsidiar, obligația sa de modificare a contractului de distribuție existent, respectiv de reziliere și de încheiere a noului contract, urmând să se nască doar sub condiția comunicării solicitării de modificare de către titularul contractului de distribuție încheiat pentru locul de consum în cauză în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din Procedură.

De asemenea, potrivit art. 40 din același act normativ, încheierea unui contract de furnizare a energiei electrice se poate face numai în condițiile în care furnizorul, respectiv consumatorul, în cazul de la art. 22 alin. (2) și (3), a încheiat în prealabil un contract de distribuție și/sau transport cu operatorul care deservește locul de consum.

Astfel, din interpretarea dispoziției sus - citate, a rezultat că încheierea noului contract de furnizare a energiei electrice se putea face numai în condițiile în care noul furnizor, respectiv consumatorul ar fi încheiat în prealabil un contract de distribuție cu operatorul de rețea care deservește locul de consum, în speță cu pârâta S.C. Enel Dobrogea S.A., legislația în vigoare nepermițând încheierea a două contracte de distribuție pentru același loc de consum așa cum rezultă din dispozițiile art. 13 lit. b) din Procedură.

Totodată, s-a constatat că titularul contractului de distribuție nr. x/2008, respectiv S.C. B. S.R.L., contract încheiat cu pârâta S.C. Enel Dobrogea S.A. pentru locul de consum C., nu a solicitat conform dispozițiilor în vigoare rezilierea sau modificarea contractului de distribuție existent, astfel încât respectivul contractul a încetat la 30.09.2009 prin ajungere la termen. S.C. B. S.R.L. în calitatea sa de furnizor actual nu numai că nu a solicitat rezilierea contractului ci a invocat și calitatea de titular al contractului de distribuție încheiat cu pârâta precum și calitatea de creditor al unor creanțe născute din contractul de furnizare încheiat cu C..

De asemenea, conform clauzelor contractului de distribuție încheiat cu S.C. B. S.R.L., nu este reglementată posibilitatea distribuitorului Enel de denunțare unilaterală a contractului, iar rezilierea acestuia din inițiativa pârâtei este reglementată doar în două situații specifice, expres reglementate, respectiv în caz de consum fraudulos și neplată repetată, inaplicabile speței de față.

Așadar, nu s-a putut reține responsabilitatea delictuală a pârâtei, întrucât încă de la începutul diferendului, a comunicat reclamantei disponibilitatea de a încheia contractul de distribuție cu reclamanta, însă numai după îndeplinirea condițiilor art. 11, art. 17 și art. 24 din Procedură.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că trebuie considerat cadrul legal în ceea ce privește activitățile din sectorul energiei electrice ca fiind stabilit, în principal, de Legea nr. 123/2012 (anterior Legea nr. 13/2007) privind legea energiei electrice și a gazelor naturale, H.G. nr. 1007/2004 de aprobare a Regulamentului de furnizare a energiei la consumator, Ordinul Președintelui ANRE nr. 21/2005 de aprobare a Procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică, Ghidul consumatorului eligibil, Directiva nr. 2003/54/EC privind regulile comune ale pieții de energie electrică și alte reglementări interne.

La data promovării acțiunii în justiție în vigoare era Legea nr. 13/2007, care în art. 27 a prevăzut în mod expres că toți participanții la piața energetică trebuie să respecte regulile de funcționare a acestora prevăzute prin ordine, decizii și avize favorabile emise de autoritatea competentă.

Conform procedurii, în procesul de schimbare al furnizorului de către consumator sunt angrenate: consumatorul, furnizorul actual, noul furnizor, distribuitorul și/sau transportatorul.

În cauză, C. S.A. are calitatea de client eligibil (definit de procedură) adică de client liber a-și alege furnizorul de energie electrică și de la care o cumpără; societatea B. S.R.L. are calitatea de furnizor concurențial, respectiv cel care asigură consumatorului furnizarea de energie electrică în baza contractului de furnizare existent și noul furnizor, apelanta S.C. A. S.A. care în baza licenței emise de ANRE, urmează să asigure furnizarea energiei electrice către consumator, în urma negocierii unui nou contract de furnizare.

Cadrul contractual pentru locul de consum situat în Municipiul Tulcea, str. x, aferent clientului eligibil C., constă în două contracte distincte, cu părți diferite și anume: 1. contractul de furnizare a energiei electrice nr. 4352/2008 încheiat între furnizorul de energie electrică S.C. B. S.R.L. și clientul eligibil C.; 2. contractul pentru serviciul de distribuție a energiei electrice nr. 20/2008 încheiat între operatorul de distribuție S.C. Enel Dobrogea S.A. și furnizorul S.C. B. S.R.L..

Conform deciziei nr. 342/26. I.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (dosarul nr. x/118/200) s-a reținut că în speță au existat două raporturi juridice distincte, respectiv un raport juridic între S.C. Enel Dobrogea S.A. și S.C. B. S.R.L. ce derivă din contractul de distribuție a energiei electrice nr. 20/20.09.2008 ce a încetat la data de 30.09.2009 și un raport juridic între B. și C. ce derivă din contractul de furnizare nr. 4352/19. VIII.2009, față de care pârâta - intimată S.C. Enel Dobrogea S.A. este un terț. Astfel, pârâta - intimată S.C. Enel Dobrogea S.A., ca și distribuitor, avea un rol subsidiar.

Încheierea noului contract de furnizare a energiei electrice poate avea loc în condițiile în care noul furnizor, și anume consumatorul, a încheiat în prealabil un contract de distribuție cu operatorul de rețea ce deservește locul de consum, în cauză, pârâta S.C. Enel Dobrogea S.A..

Articolul 13 lit. b) din Procedura legislativă națională nu permite încheierea de două contracte de distribuție pentru același loc de consum. Furnizorul S.C. B. S.R.L. în calitate de titular al contractului pentru serviciul de distribuție a energiei electrice încheiat cu pârâta - intimată Enel S.A., nu a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din Procedură, rezilierea sau modificarea contractului. Pe de altă parte, acesta a invocat și calitatea de titular al contractului de distribuție încheiat cu pârâta cât și calitatea de creditor al unor creanțe născute din contractul de furnizare încheiat cu C..

Astfel, pârâta nu s-a aflat în culpă în raporturile cu apelanta D. deoarece i-a comunicat acesteia că va încheia contractul de distribuție însă numai după îndeplinirea condițiilor cerute de art. 11, 17, și 24 din Procedură.

Astfel, potrivit art. 17 din Procedură consumatorul, pentru a putea încheia contractul de furnizare cu noul furnizor, trebuie să achite la zi consumul de energie electrică către furnizorul actual. S-a prevăzut și o excepție, neaplicabilă în cauză, în sensul că noul furnizor se angajează că îi preia obligațiile de plată restante, să le achite furnizorului actual urmând a le recupera ulterior de la consumator.

De asemenea, în Procedură la art. 11 s-a prevăzut că furnizorul actual va comunica distribuitorului sau transportatorului solicitarea rezilierii sau modificării contractului în termen de 5 zile de la primirea solicitării consumatorului.

În sprijinul celor arătate este și adresa ANRE nr. x/14.12.2012 care preciza că înaintea încheierii unui contract de furnizare a energiei electrice trebuie încheiat contractul de distribuție pentru locul de consum respectiv, or neîndeplinirea acestei condiții se afla în sarcina apelantei D..

În ceea ce privește antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei intimate S.C. Enel Dobrogea S.A., în cauză nu erau îndeplinite cumulativ condițiile cerute de lege (fapta ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și existența vinovăției).

Apelanta nu are calitatea de creditor al vreunei obligații ce-i revin pârâtei - intimate și care i-ar vătăma drepturile recunoscute de lege. Eventualele prejudicii suferite de apelantă nu au nicio legătură de cauzalitate cu încălcarea de către pârâtă a vreunui interes legitim recunoscut .

Recursul declarat a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a prevederilor Directivelor comunitare 2003/54/CE și 2009/72/CE, precum și a prevederilor Legii energiei nr. 13/2007, Ordinului ANRE nr. 21/2005 și H.G. nr. 1007/2004 privind Regulamentul de furnizare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., cu majoritate, prin decizia civilă nr. 2102/10.06.2014, a casat decizia civilă nr. 79/05.07.2013 a Curții de Apel Constanța și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea deciziei, Înalta Curte a reținut că reclamanta D., ca posesor de licență, avea dreptul de a solicita pârâtei încheierea contractului de distribuție refuzat de Enel pentru locul de consum pentru care C. solicita schimbarea furnizorului.

Totodată, s-a apreciat că singura condiție suplimentară celei impuse de Legea energiei pentru ca dreptul noului furnizor să fie executat de către operatorul de rețea era prevăzută de art. 92 din Regulament și consta în înștiințarea operatorului de rețea asupra noului furnizor de către consumatorul eligibil, condiție îndeplinită în cauză.

A stabilit Înalta Curte și că singurul drept al furnizorului anterior, în situația din speță, este reglementat de art. 45 din Legea nr. 13/2007 și art. 9 din Procedură și constă în dreptul de a încasa contravaloarea energiei electrice furnizate, conform contractului denunțat.

Însă, pentru a putea opune excepția de neplată, în procedura de schimbare a furnizorului, art. 9 al Procedurii prevede că furnizorul actual, în speță B. trebuie să dețină facturi cu termenul de scadență depășit, iar această situație trebuie semnalată consumatorului în condițiile art. 20 din același normativ, în termen de 2 zile de la primirea notificării de denunțare a contractului.

Concluzionează Înalta Curte că, în speță, pârâta Enel Dobrogea nu putea opune reclamantei nicio excepție personală derivată din executarea necorespunzătoare a unui contract în care nu era parte și nu putea pretinde existența încă în derulare a contractului nr. x/2008, a cărui încetare fusese cerută de către consumator, iar poziția de neutralitate afirmată de către pârâtă impunea o conduită de conformare la obligațiile legale, adică de a da curs solicitării făcute de reclamantă de a încheia un nou contract de distribuție pentru consumatorul C., toate condițiile procedurale fiind îndeplinite, cu precădere cea a încetării contractului de furnizare anterior.

S-a reținut, de asemenea, că anterioritatea contractului de distribuiție față de cel de furnizare este impusă de art. 40 din Regulament numai în situația în care, potrivit art. 22 alin. (2) sau 3, același consumator achiziționează simultan energie prin mai multe contracte cu furnizori concurențiali diferiți, caz în care li se impunea și încheierea unui contract direct cu operatorul/distribuitorul energiei, ipoteză care nu este incidentă în această cauză.

A mai stabilit Înalta Curte că pârâta și-a încălcat o obligație prescrisă de lege, corelativă dreptului reclamantei de a solicita încheierea unui contract de distribuție a energiei electrice, aspect care ar putea fi de natură să aibă caracter prejudiciabil pentru aceasta din urmă și a apreciat că, în măsura în care analiza ambelor instanțe de fond s-a limitat la existența faptei și culpei, ca elemente ale răspunderii civile delictuale și nu au fost analizate celelalte elemente ale acestei răspunderi, se impune casarea deciziei în vederea administrării de probe pentru cercetarea în continuare pe fond a celorlalte elemente componente impuse de art. 998-999 C. civ.

A fost schimbată în tot sentința civilă nr. 330 din 30 ianuarie 2013 a Tribunalului Constanța, în sensul admiterii acțiunii reclamantei S.C. A. S.A., astfel cum a fost precizată și a fost obligată pârâta S.C. Enel Distribuție S.A. la plata sumei de 4.575.540 RON, cu titlu de despăgubiri către reclamantă.

Totodată, a fost admisă cererea de majorare a onorariului de expertiză și a fost obligată apelanta S.C. A. S.A. la plata suplimentului de onorariu expertiză în sumă de 1.380 RON, pentru expertul contabil Neamțu Viorica.

În motivarea deciziei, instanța de apel în rejudecare a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, obligatoriu și cu putere de lucru judecat prin decizia de casare că pârâta Enel se face vinovată de săvârșirea faptei ilicite constând în încălcarea obligației legale corelative dreptului reclamantei D., de încheiere a unui contract de distribuție a energiei electrice pentru consumatorul final C..

În acest context, în care fapta ilicită și culpa au fost stabilite, instanța de apel a verificat dacă sunt întrunite și celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, respectiv un prejudiciu cert și nereparat și existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită stabilită.

Curtea de Apel Constanța a reținut că prejudiciul reclamat de D., în cuantum total de 4.574.540 RON, este reprezentat de dauna produsă patrimoniului reclamantei, care a achiziționat cantitatea totală de energie electrică necesară derulării contractului de furnizare a energiei electrice nr. 5NM, nr. 17/27.01.2009 și ulterior a fost nevoită să o vândă la diferite prețuri, pe piața liberă, contractul de furnizare neputând fi executat. Acest contract avea ca obiect furnizarea energiei electrice pentru locul de consum C. Tulcea și trebuia să fie executat începând cu data de 1 martie 2009.

În acest sens, instanța de apel a reținut că, în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, reclamanta a încheiat un contract tip EFET nr. x/04.02.2009, având ca obiect achiziționarea cantității de 183.600 MWh, la prețul fix de 189 RON MWh.

În acest context, instanța de apel a constatat că D. nu a putut furniza energia electrică cumpărată pentru executarea contractului către consumatorul C., aflându-se în posesia întregii cantități de energie electrică cumpărată pentru furnizare, întrucât Enel nu a încheiat contractul de distribuție cu D. - faptă ilicită culpabilă stabilită de instanța de recurs.

Energia electrică a fost valorificată la prețuri diferite și oscilante, producându-se astfel un prejudiciu total de 4.574.540 RON, având în vedere că D. nu putea cunoaște, în mod rezonabil, care este momentul la care se va realiza acordul de distribuție cu pârâta Enel.

În plus, instanța de apel a apreciat că apărările pârâtei Enel Distribuție Dobrogea S.A. susținute în rejudecarea apelului, referitoare la fapta ilicită și la culpa sa, nu mai pot fi valorificate, în considerarea deciziei de casare a Înalte Curți, iar cele referitoare la inexistența unui prejudiciu cert și direct nu pot fi reținute, în condițiile în care s-a probat faptul că energia electrică achiziționată pentru executarea contractului de furnizare nu a putut fi stocată și a fost valorificată pe piața liberă, reclamanta urmărind, ca orice comerciant diligent, să-și diminueze o eventuală pierdere care nu a putut fi cunoscută.

În fine, instanța de apel a considerat că nu este întemeiat nici argumentul potrivit căruia energia electrică a fost achiziționată de la o societate parte a grupului de firme D.. Din această perspectivă, s-a apreciat că dacă Enel ar fi încheiat contractul de distribuție a energiei electrice cu D., potrivit prevederilor legale aplicabile, aceasta din urmă ar fi început executarea contractului nr. xNM, nr. 17/27.01.2009 și ar fi furnizat energia achiziționată de la E., către consumatorul final C., și nu prin modalitățile alternative la care a apelat.

În consecință, Curtea de Apel Constanța a apreciat că, prin probele administrate, s-a făcut și dovada prejudiciului și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și pagubă, fiind astfel îndeplinite cumulativ toate condițiile antrenării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei Enel Distribuție Dobrogea S.A..

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al contractului de furnizare nr. x/27.01.2009, având în vedere caracterul cert, absolut pe care l-a atribuit clauzei din contract referitoare la estimarea cantității de energie electrică realizată de către intimata D. în contractul încheiat cu consumatorul C..

În acest sens, recurenta-pârâtă a subliniat că această clauză din contract referitoare la cantitatea de energie are un caracter pur orientativ, neîncadrându-se în prevederile art. 970 alin. (2) C. civ., așa cum a fost dovedit și prin Suplimentul de expertiza contabilă realizat de Neamțu Viorica în faza rejudecării apelului. În susținerea caracterului facultativ al înțelegerii părților cu privire la cantitatea de energie electrică livrată au fost invocate și dispozițiile Legii nr. 13/2007.

În plus, recurenta a criticat modalitatea în care instanța de apel a apreciat asupra cantității energiei electrice estimate, în pofida probatoriului administrat, fără a cerceta dacă C. avea nevoie de cantitatea de energie electrică indicată de A.. Sub acest ultim aspect, pârâta a arătat că în perioada 1.03.2009 - 30.09.2009, pentru care s-a solicitat despăgubirea, consumatorul C. nu a funcționat, astfel încât nu ar fi solicitat livrarea energiei atât timp cât a înregistrat un consum zero, instanța de apel atribuind putere de probă absolută unei înțelegeri orientative încheiate între D. și C., care oricum nu s-ar fi putut materializa în concret.

În consecință, recurenta-pârâtă a subliniat că instanța de apel trebuia să aprecieze dacă a fost cauzat un prejudiciu cert reclamantei doar prin raportare la fapta ilicită reținută în sarcina pârâtei în decizia de casare, și anume neîndeplinirea obligației de încheierea a contractului de distribuție la solicitarea D. și prin coroborarea probelor administrate.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 1084 raportat la art. 998 C. civ. întrucât a apreciat în mod eronat că, în cauză, este îndeplinită condiția prejudiciului, în situația în care din probatoriul administrat rezultă că intimata D. nu a suferit niciun prejudiciu efectiv decurgând din fapta ilicită a pârâtei.

Recurenta-pârâtă a mai învederat că, în stabilirea judiciară a echivalentului bănesc al prejudiciului, instanța trebuia să facă aplicarea principiilor instituite prin art. 1084-1086 C. civ., și anume, să determine prejudiciul prin raportare la pierderea efectiv suferită și câștigul nerealizat și să acorde daune pentru repararea prejudiciului doar dacă acesta era direct, adică în legătură cauzală cu faptul care l-a generat.

Sub acest aspect, recurenta a precizat că raționamentul instanței de apel în determinarea prejudiciului nu s-a raportat la stabilirea unui prejudiciu efectiv pe care D. reclamă ca l-a suferit, ci doar la verificarea formală a actelor juridice depuse de intimată din care rezultă niște valori estimative necoroborate cu probele administrate.

În fine, recurenta a susținut că prejudiciul, pentru a fi direct și a face obiectul aplicării prevederilor art. 998 și 1084 C. civ., trebuie să fie în legătură cauzală cu faptul care l-a generat, iar dacă această legătură cauzală este întreruptă de un alt factor, precum consumul zero de energie electrică înregistrat de C., prejudiciul reclamat de D. nu mai poate fi atribuit pârâtei.

La data de 24 octombrie 2017, intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea excepției nulității recursului, intimata a precizat că motivarea căii extraordinare de atac nu se încadrează în temeiurile de drept invocate de recurentă, fiind în realitate o reluare a situației de fapt.

Pe fondul cauzei, intimata-reclamantă a precizat că, în speță, contractul de furnizare nr. x/27.01.2009 încheiat cu consumatorul C. nu reprezintă actul dedus judecății în înțelesul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta nefiind decât un mijloc de proba, a cărui reapreciere se solicită de către recurentă, invocând aplicarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ.. În consecință, intimata a apreciat că recursul întemeiat pe acest motiv este nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., intimata-reclamantă a susținut că instanța de apel a apreciat în mod corect îndeplinirea cerințelor legale, prin raportare la dispozițiile art. 1084 și art. 998 C. civ., fiind interpretate în mod corect probele administrate, inclusiv raportul de expertiză efectuat în primul ciclu procesual și suplimentul la raportul de expertiză efectuat în rejudecarea cauzei.

Intimata-reclamantă a mai precizat că, în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea forței obligatorii a contractului, apreciind că reclamanta avea obligație furnizării cantității de 22,5 MW banda către consumatorul C., cantitate pe care D. a achiziționat-o în acest scop.

În plus, intimata a mai subliniat că, în speță, sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale, instanța de apel interpretând în mod corect dispozițiile art. 1084 și 998 C. civ.

Înalta Curte, analizând excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.A. prin întâmpinare, constată că este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, având în vedere că motivele de recurs invocate de recurenta-pârâtă pot fi încadrate și analizate în conformitate cu dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

În continuare, Înalta Curte va analiza decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate constatând, cu majoritate, că recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. F. S.A. este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că, potrivit dispozițiilor legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, criticile referitoare la stabilirea situației de fapt și interpretarea probatoriului, acestea reprezentând aspecte legate de temeinicia hotărârii, iar nu de nelegalitatea acesteia.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în raport cu care Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greșită, de către instanța de apel, a actului dedus judecății și schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a susținut că schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, realizată de instanța de apel, decurge din caracterul cert, absolut pe care aceasta l-a atribuit clauzei din contract referitoare la estimarea cantității de energie electrică realizată de către reclamanta D. în contractul încheiat cu consumatorul C., fiind astfel denaturat înțelesul actului juridic încheiat de părți.

În acest sens, Înalta Curte constată că prin contractul nr. xNM/27.01.2009, S.C. A. S.A. și S.C. C. S.R.L. au convenit vânzarea-cumpărarea unei anumite cantități de energie electrică, care a fost detaliată în anexele încheiate la contract.

Critica recurentei cu privire la cantitatea energiei electrice estimată în contract ca având caracter pur orientativ, nu este întemeiată având în vedere că recurenta-pârâtă nu a produs probe din care să rezulte că energia estimată în contract pentru tranzacționare era cu mult peste cantitățile reale ce urmau a fi livrate în condiții de executare a contractului. Din această perspectivă, revenea autorului faptului afirmat, pârâta, sarcina de a dovedi faptul pozitiv evocat, prin orice mijloc de probă din care să rezulte că S.C. C. nu avea capacitatea de a cumpăra cantitatea de energie estimată ori că, în mod curent, în raporturile sale juridice precedente, consumul său efectiv se situa sub aceste limite.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, la încheierea contractului niciuna dintre părți nu a formulat observații cu privire la cantitatea de energie electrică menționată în cuprinsul acestuia.

Totodată, revenind la dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în limitele căruia se realizează analiza acestui motiv de recurs, se cuvine subliniat că, în stabilirea stării de fapt, contractul nr. xNM/27.01.2009 a fost evaluat ca probă în cuantificarea prejudiciului și nu s-a pus problema interpretării clauzelor sale sau determinării conținutului său într-un sens care îl deturnează de la natura sau de la conținutul său, stabilite potrivit voinței părților și compatibile cu evaluarea actului ca negotium.

În consecință, critica recurentei-pârâtei întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este nefondată, astfel încât va fi respinsă.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 1084 C. civ. raportat la art. 998 același cod.

Acest motiv de recurs vizează, în esență, împrejurarea că instanța de apel ar fi apreciat în mod eronat faptul că este îndeplinită condiția prejudiciului, în condițiile în care din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta D. nu a suferit niciun prejudiciu efectiv decurgând din fapta ilicită a pârâtei.

În acest sens, recurenta a mai subliniat că prejudiciul trebuia determinat prin raportare la pierderea efectiv suferită de reclamantă și câștigul nerealizat, iar daunele să fie acordate pentru repararea prejudiciului doar dacă era în legătură de cauzalitate cu faptul care l-a generat.

Totodată, s-a susținut și că reclamanta avea posibilitatea de a vinde cantitatea de energie electrică presupus a fi cumpărată pentru consumatorul C. la prețuri superioare celor de achiziție, fără a înregistra astfel vreun prejudiciu.

Analizând decizia atacată, se constată că, în rejudecare, instanța de apel a fost învestită să verifice dacă sunt îndeplinite celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul cert și nereparat și existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită stabilită.

În motivarea deciziei recurate, instanța de apel a reținut că, în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate prin contract - anexa nr. 2 și anexa nr. 2.a. la contract, reclamanta a încheiat un contract de tip EFET nr. 46/04.02.2009, având ca obiect achiziționarea cantității de 183.600 MWh, la prețul fix de 189 RON MWh.

Astfel, prin actele încheiate, părțile au stabilit cantitățile de energie electrică activă pentru perioada martie 2009 - decembrie 2009 (perioada contractată) și cantitățile de energie electrică estimate pe zile calendaristice și intervale bază de decontare orare, exprimate în MWh.

Instanța de apel a verificat elementele răspunderii civile delictuale prin raportare la contractul încheiat între părți, reținând sub acest aspect că prejudiciul reclamant de D. este reprezentat de dauna produsă în patrimoniul său ca urmare a achiziționării cantității totale de energie electrică necesară derulării contractului nr. xNM din 27.01.2009, ulterior fiind nevoită să o vândă la prețuri diferite, pe piața liberă ca urmare a neexecutării contractului.

Sub acest aspect s-a reținut că reclamanta a apelat la diverse forme de valorificare a energiei electrice blocate, în condițiile în care aceasta nu putea cunoaște în mod rezonabil, care este momentul la care se va realiza acordul de distribuție cu pârâta Enel.

În plus, în mod corect s-a mai reținut că, în speță, a fost probată împrejurarea că energia electrică achiziționată pentru executarea contractului de furnizare nu a putut fi stocată și a fost valorificată pe piața liberă, reclamanta urmărind, ca orice comerciant diligent, să-și diminueze o eventuală pierdere care nu a putut fi cunoscută.

În consecință, se constată că instanța de apel a răspuns, cu prilejul determinării stării de fapt, aspectelor invocate de pârâtă, argumentând pe baza probatoriilor administrate care a fost raționamentul care a condus la stabilirea legăturii de cauzalitate dintre fapta pârâtei și prejudiciul produs reclamantei.

Instanța de recurs subliniază și cu acest prilej că recurenta putea proba în fața instanței de fond chestiunile contestate pe calea recursului, mai exact, că energia achiziționată a fost valorificată de reclamantă fără pierderi, dar și că în recurs, aceste apărări nu pot fi valorificate decât în măsura în care se pot include într-un control de legalitate.

Or, deși recurenta evocă, subsumat acestor critici, încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1084 -1086 C. civ., totuși, în afara unor critici privind puterea și relevanța probelor administrate, nu arată în ce a constat greșita aplicare a acestor dispoziții legale ori încălcarea acestora, atâta vreme cât prejudiciul a fost stabilit în cauză prin raportare la toate elementele care îl puteau caracteriza.

În ceea ce privește critica recurentei referitoare la faptul că în perioada 1.03.2009 - 30.09.2009 C. nu a înregistrat niciun consum, astfel încât pentru această perioadă reclamanta nu ar fi suferit niciun prejudiciu cert, direct și viitor, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este fondată.

În acest sens, se reține că C. și-a suspendat activitatea de producție, până la schimbarea furnizorului, aspect care nu putea fi prevăzut la momentul încheierii contractului și care, mai ales, nu implică o culpă a reclamantei, care să impună eliminarea perioadei respective din calculul despăgubirilor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Criticile recurentei referitoare la calculul valorii prejudiciului prin raportare la vânzarea la prețuri inferioare prețului de cumpărare a energiei electrice achiziționate au fost analizate de către instanța de apel prin raportare la probele administrate în cauză, iar prin readucerea în discuție a acestor chestiuni se tinde la infirmarea valorii probatorii a înscrisurilor administrate prin reevaluarea stării de fapt, împrejurări care nu mai pot fi analizate în calea de atac a recursului.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a răspuns tuturor criticilor invocate de pârâtă prin cererea de apel. În mod corect s-a reținut că în speță a fost făcută dovada prejudiciului și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și pagubă, fiind îndeplinite cumulativ toate condițiile antrenării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei F. S.A..

În consecință, față de considerentele expuse, cu majoritate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat declarat de pârâta F. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta F. S.A. împotriva deciziei civile nr. 629 din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2017.

Opinie separată:

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de pârâta F. S.A. împotriva deciziei civile nr. 629 din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 330 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2011, pe care o menține în întregime.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

OPINIE SEPARATĂ

În acord cu opinia majoritară, excepția nulității recursului F. S.A. (fostă Enel Distribuție Dobrogea S.A.) trebuie respinsă, dar, contrar majorității, consider că recursul acesteia trebuie admis pentru următoarele considerente:

I.Privitor la excepția nulității invocată de intimata A. se va reține că aceasta nu a prezentat argumente pertinente în susținerea excepției, ci doar aprecieri subiective cu privire la obiectul cererii de recurs, mai precis la neîncadrarea criticilor formulate în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. din 1865.

În speță se poate lesne observa că recurenta a indicat și a dezvoltat motivele de recurs, iar acestea se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de prevederile pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. din 1865, atâta vreme cât pun în dezbatere modul de interpretare și aplicare a unor dispoziții legale, pornind de la actele juridice ce au format obiect al cercetării judecătorești, respectiv de la contractele încheiate de părțile implicate în prezentul litigiu și care au stat la baza pretențiilor reclamantei-intimate din cererea de chemare în judecată.

Mai precis, recursul pârâtei este dezvoltat pe cuprinsul a 14 pagini, este structurat pe două temeiuri de drept, fiecare în parte cu argumente proprii, prezentate într-o succesiune logică și fiecare cu trimitere clară, concretă, la dispozițiile legale încălcate.

În consecință, față de încadrarea motivelor de recurs în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., rezultă că se impune respingerea excepției nulității recursului ca neîntemeiată.

II.În ceea ce privește decizia atacată pe calea prezentului recurs, consider că ea trebuie modificată, în sensul de a se respinge apelul formulat de către reclamantă împotriva sentinței civile nr. 330/30.01.2013 a Tribunalului Constanța, care se impune a fi păstrată în tot pentru următoarele argumente:

Altfel spus, pornind de la respectarea tuturor elementelor de drept care pot antrena atragerea răspunderii civile delictuale și numai după administrarea unui probatoriu adecvat demonstrării caracterului cert, a caracterului direct, a caracterului personal și a caracterului material al prejudiciului și al legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, se putea trece la suplimentul la expertiza contabilă. În speță, calculul aritmetic făcut prin suplimentul la expertiză este apt să dea doar o cifră aritmetică și ipotetică a prejudiciului și nicidecum nu poate determina cele patru caracteristici ale acestuia. De altfel, acesta ține de competența exclusivă a instanței de judecată și excede atribuțiilor expertului contabil. Așadar, instanța de apel, din toată succesiunea elementelor de drept pe care trebuia să le cerceteze în interdependența lor absolut necesară sub aspect juridic, nu cercetează și nu analizează nimic. Se trece direct la suplimentul la raportul de expertiză fără să se verifice:

a) ca primă condiție, că prejudiciul trebuie sa fie cert. Acest caracter are în vedere atât existența în sine a prejudiciului, cât și posibilitatea de a se stabili întinderea lui. Pentru a putea fi supus reparării, prejudiciul trebuie să fie sigur, adică cert, ceea ce se întâmpla întotdeauna cu prejudiciul actual. Prejudiciul viitor este de asemenea supus reparării dacă exista siguranța producerii sale, precum și elemente îndestulătoare pentru a-i determina întinderea. Prejudiciul viitor nu trebuie confundat cu prejudiciul eventual, deoarece acesta din urmă este lipsit de certitudine. Acesta este și cazul prejudiciului din prezenta cauză. Caracterul incert al prejudiciului este dat de chiar elementele de incertitudine din contractul la care este raportat și calculat, astfel cum se va arăta în cele ce succed. Dintr-o analiza comparativă între Contractul de achiziție a energie electrica EFET nr. 46/04.02.2009 ("contractul EFET nr. x/04.02.2009") încheiat de către intimata-reclamanta cu E. și contractul încheiat între intimata-reclamantă cu C. reiese, fără putere de tăgadă, că pentru consumatorul C. intimata-reclamantă ar fi avut nevoie de o putere în banda de 12,62 MW, valoare mult diferită de puterea în banda de 25MW, valoarea pe care intimata susține ca a contractat-o special pentru C. de la E. prin contractul EFET nr. x/04.02.2009. Această diferență vădită, de la simplu la dublu, vine să demonstreze susținerea recurentei conform căreia prejudiciul a fost creat artificial de intimata-reclamantă, care profita de relațiile sale contractuale pur speculative și favorabile intra-group.

Consider că, în speță, caracterul cert al prejudiciului trebuia cercetat în mod concret, raportat la specificul "persoanei vinovate" și al "presupusei victime". Nu se poate face niciodată o judecată în abstract. În cauză, și victima "faptei ilicite" și "persoana vinovată" sunt societăți comerciale, profesioniști în tranzacțiile cu energie electrică. Profitul și pierderea definesc activitatea oricărei entități economice. Decizia de a vinde sau de a cumpăra acest produs, fluctuațiile de preț nu sunt determinate doar de pârâta din prezenta cauză, ci de o sumă întreagă de factori. Creșterea sau scăderea prețului nu este și nu poate fi imputată cu caracter de certitudine în mod exclusiv pârâtei.

b) o a doua condiție care se referă la caracterul direct al prejudiciului. Rezultă din conținutul art. 1086 C. civ. care, deși se referă la răspunderea contractuală, constituie o norma generală a răspunderii civile, aplicabilă așadar și în cazul răspunderii delictuale. Admiterea prejudiciilor indirecte ar permite existența unor răspunderi nelimitate. Jurisprudența a dispus întotdeauna ca prejudiciul să fie consecința directă a faptei ilicite. În speță, instanța de apel nici m