ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2411/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 04.03.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Tribunalului Timiș, S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 14.085,19 RON plus dobânda legala reprezentând diferența dintre comisionul achitat pârâtei pentru prestările de servicii conform contractului nr. x/13.04.2016 privind tranzacționarea pachetului de 2305 certificate verzi, astfel cum reiese din cadrul raportului de activitate din 05.05.2016, și cuantumul care trebuia achitat efectiv raportat la numărul de certificate verzi pe care l-a tranzacționat efectiv către Enel Energie Muntenia S.A..

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. sa-i achite suma de 50.000 Euro echivalent în RON (236.500 RON calculat la cursul BNR din data de 09.09.2019 1E=4,73 RON), reprezentând daune morale rezultate ca urmare a faptului ca pârâta i-a afectat în mod iremediabil relația comerciala cu Enel Energie Muntenia S.A. precum și cu alți clienți cu care avea un raport în piața de business, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile prevăzute de art. 194 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile prevăzute de art. 1350 din Noul C. civ.

Prin sentința civilă nr. 534/30.09.2020 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune; s-a respins cererea chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.; a fost obligată reclamanta S.C. A. S.R.L. să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 4.117,46 RON reprezentând cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea acestuia și schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, iar pe cale de consecință obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata către reclamanta apelantă a sumei de 14.085,19 RON plus dobânda legală reprezentând diferența dintre comisionul achitat pârâtei de către reclamantă pentru prestările de servicii conform contract nr. x/13.04.2016 privind tranzacționarea pachetului de 2305 certificate verzi, astfel cum reiese din cadrul raportului de activitate din 05.05.2016 și cuantumul care trebuia achitat efectiv raportat la numărul de certificate verzi pe care l-a tranzacționat efectiv către Enel Energie Muntenia S.A.; obligarea S.C. B. S.R.L. să-i achite reclamantei suma de 50.000 Euro echivalent în RON (236.500 RON calculat la cursul BNR din data de 09.09.2019 1E=4,73 RON) reprezentând daune morale rezultate ca urmare a faptului că pârâta i-a afectat în mod iremediabil relația comercială cu Enel Energie Muntenia S.A. precum și cu alți clienți cu care are un raport în piața de bussines; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 07.01.2021, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat apel incident împotriva sentinței civile nr. 534/30.09.2020 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2020, solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărârii apelate în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă, ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune a reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă prin decizia nr. 102A din 17 februarie 2021 a admis excepția insuficientei timbrări a apelului incident formulat de către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L..

A anulat apelul incident formulat de către pârâta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 534/30.09.2020 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2020, ca insuficient timbrat.

A respins apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe.

A obligat recurenta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 2.987,09 RON către intimata pârâta S.C. B. S.R.L..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește primul motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante au fost subsumate tezei privind existența motivelor contradictorii și străine de natura cauzei.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere faptul că prin decizia recurată s-a reținut eronat temeiul juridic al acțiunii.

Dezvoltând criticile aduse deciziei recurate, sub un prim aspect, recurenta-reclamantă apreciază că în mod nelegal instanța de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 1350 C. civ. privind răspunderea contractuală, întrucât prin acțiune s-a solicitat restituirea prețului contractual, în realitate reclamanta a solicitat contravaloarea prejudiciului adus ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale.

Sub aspectul temeiului juridic al acțiunii, recurenta-reclamantă reproșează instanței de apel faptul că nu a pus în discuția părților recalificarea temeiului juridic al dreptului subiectiv, cu toate că instanța avea această obligație în virtutea rolului activ.

Esențial de observat este faptul că pentru tranzacționarea certificatelor verzi pe bursă, prestatorul B. S.R.L. a perceput și încasat efectiv un comision de 5% din valoarea totală a certificatelor verzi tranzacționate. Având în vedere faptul că reclamanta a achitat pârâtei comisionul de 5% în valoare de 18.311,54 RON calculat prin raportare la valoarea pachetului de 2.305 certificate verzi, iar pârâta a tranzacționat efectiv un număr doar de 532 certificate verzi, rezultă faptul că pârâta a facturat și încasat nejustificat diferența de comision pentru restul de 1773 certificate verzi, iar aceste sume încasate necuvenit determină temeinicia pretențiilor reclamantei, astfel încât orice altă chestiune supusă analizei de către instanță nu-și găsește fundamentul pentru a constata că este îndreptățită la restituirea unor sume pe care, pe de o parte le-a achitat pârâtei fără ca aceasta să fie îndreptățită, iar pe de altă parte să le restituie din fonduri proprii Enel-ului.

Recurenta arată că temeinicia cererii de chemare în judecată rezultă din cadrul art. XII din contractul de prestări servicii nr. x/2016, din care rezultă că rezoluțiunea nu este prevăzută ca modalitate de încetare a contractului, iar pe de altă parte în cadrul aceluiași articol este prevăzut efectul încetării contractului, în situația în care o parte nu își îndeplinește obligațiile, astfel încât nu se putea solicita rezoluțiunea atât timp cât contractul a încetat.

De altfel, se mai arată că rezoluțiunea nu putea fi pusă în discuție, atât timp cât contractul era cu executare succesivă.

Prejudiciul material și moral este demonstrat de faptul că pârâta a tranzacționat către Enel Muntenia S.A. un număr mai mic de certificate verzi, coroborat cu achitarea unei sume mai mari decât ceea ce s-a predat efectiv și afectarea relației comerciale cu Enel.

În consecință, recurenta apreciază a fi îndeplinite condițiile cerute de art. 1350 C. civ., în ceea ce privește îndeplinirea deficitară sau neîndeplinirea obligațiilor contractuale, motiv pentru care solicită admiterea recursului și casarea deciziei recurate.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare la 25.06.2021, cu respectarea termenului legal, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, excepția tardivității și a nulității recursului, și în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 19.07.2021 recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a combătut apărările intimatei-pârâte.

La termenul de judecată din 11.11.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția de nulitate în ceea ce privește recursul reclamantei, constatându-se că acesta îndeplinește condițiile de formă. Intimata-pârâtă a renunțat la excepția de tardivitate și la cea privind netimbrarea recursului

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, raportat la faptul că instanța de apel a reținut un alt alt temei juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 1635 C. civ., care reglementează situația restituirii prestațiilor.

Motivarea contradictorie presupune ca hotărârea să cuprindă în considerentele sale constatări de fapt distincte și antagonice care fac imposibilă aplicarea textelor de lege reținute și, pe cale de consecință, exercitarea de către instanța de recurs a controlului în ceea ce privește aplicarea legii. O astfel de situație se întâlnește atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia sau atunci când se reține caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc.

Instanța de apel a răspuns prin considerente clare, nicidecum contradictorii ori străine de natura cauzei, așa cum susține recurenta-reclamantă, criticilor deduse analizei prin motivele de apel.

Ceea ce este important, pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., este ca instanța să arate argumentele pentru care a pronunțat soluția ce se regăsește în dispozitiv, atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Or, verificarea deciziei recurate nu a condus la concluzia că aceasta ar cuprinde motive contradictorii, de natură să atragă, practic, nemotivarea sa, și cu atât mai puțin, motive străine de natura pricinii.

Pe de altă parte, criticile susținute nu relevă pretinse motive străine de natura cauzei, astfel încât, nici formal recurenta-reclamantă nu a dezvoltat critici susceptibile de a susține ipoteza de la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Or, motivarea greșită, din punctul de vedere al recurentei-reclamante, a soluției pronunțate de către instanța de apel nu se regăsește în ipotezele prevăzute de textul legal anterior menționat.

Drept urmare, critica nu întrunește cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Mai susține recurenta-reclamantă, că pe fondul acestei greșite analizări a pretențiilor solicitate prin acțiune, raportat la un alt temei juridic decât cel invocat, fără ca instanța să procedeze la recalificare, reclamanta a fost lipsită de mijloacele adecvate dovedirii cauzei înseși a acțiunii pe care a demarat-o, instanța de apel încălcând dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. care consacră principiul aflării adevărului în cauză.

Analizând acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței restituirea sumei de 14.085,19 RON plus dobânda legală, achitată cu titlu de comision aferent unui număr de 1.773 certificate verzi, pretins netransferate către cumpărătorul Enel.

Ambele instanțe de fond, au analizat acțiunea raportat la principiul disponibilității părții, în limitele în care aceasta a fost formulată, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, prevăzută de art. 1350 C. civ., iar suma solicitată de reclamantă nu reprezintă un prejudiciu contractual, ci poate face obiectul reparației pe calea restituirii prețului, reglementată de art. 1635 C. civ.

În acest context, instanța de recurs arată că în planul principiului fundamental al disponibilității, instanțele nu pot depăși limitele investirii, potrivit temeiurilor invocate de reclamant. Determinarea temeiului juridic al pretențiilor reclamantei conform cererii de chemare în judecată (răspundere civilă contractuală), a fost în mod corect apreciat de către ambele instanțe de fond, față de limitele exacte al învestirii primei instanțe.

Corect a apreciat instanța de apel cu privire la faptul că prima instanță a oferit un raționament juridic clar cu privire la condițiile răspunderii civile contractuale și, mai apoi, a arătat în ce măsură acestea sunt îndeplinite în cauză, aspectele relevate de instanța de apel fiind juste, astfel încât se reține că principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, statornicit prin art. 22 C. proc. civ. nu a fost încălcat.

Criticile privind aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor de drept material reprezentate de art. 1350 C. civ., urmează a fi verificate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin acțiunea ce formează obiectul prezentei cauze, reclamanta a solicitat repunerea în situația anterioară, prin restituirea de către pârâtă a sumei de 14.085,19 RON.

În motivarea acțiunii s-a precizat că reclamanta este îndreptățită la repararea prejudiciului, întrucât pârâta nu a îndeplinit obligațiile contractuale sau a îndeplinit în mod deficitar aceste obligații, fără a fi solicitat prin cererea de chemare în judecată și desființarea contractului.

Prin art. XII.1 din Contractul de prestări servicii a fost reglementată ca și cauză de încetare a contractului neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor contractuale de către una din părți.

Această ipoteză corespunde sancțiunii rezoluțiunii (rezilierii, ca formă specifică unor contracte cu executare succesivă), reglementată de art. 1549 C. civ.. De altfel, dreptul la rezoluțiune rezultă și din lege, fiind recunoscut creditorului obligației neexecutate sau executate neconform, potrivit art. 1516 alin. (2) pct. 2 C. civ.

În consecință, neexercitarea dreptului de a solicita rezoluțiunea contractului, ca aplicare prioritară a acestei sancțiuni, nu dă dreptul reclamantei de a solicita restituirea unei părți a comisionului plătit în baza contractului și solicitarea unui eventual prejudiciu moral, ceea ce echivalează cu restabilirea situației anterioare.

Se mai reține că obligația de transfer a dreptului de proprietate asupra certificatelor verzi nu poate aparține decât titularului dreptului, care este reclamanta și căreia îi revine atribuția exclusivă de a transfera efectiv certificatele verzi, potrivit art. 2 și art. 5 din Contractul nr. x/25.04.2016.

Potrivit art. 11 din acest contract, reclamanta putea refuza orice pretenție de restituire a prețului formulată de cumpărătorul Enel peste termenul de 3 zile menționat în art. 11 din Contract, acordul acesteia de a restitui către Enel o parte a prețului neputând fi opusă pârâtei, terț față de acest act juridic.

În concluzie, acordul pârâtei exprimat prin Tranzacția din 18.04.2019 încheiată cu Enel, nu poate reprezenta un motiv temeinic pentru solicitarea restabilirii situației anterioare, nerespectarea obligațiilor contractuale putând fi analizate doar în cadrul petitului privind rezoluțiunea/rezilierea contractului.

În ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, Înalta Curte apreciază corecte statuările instanțelor devolutive, raportat la nereținerea antrenării răspunderii contractuale, care ar putea atrage reparația sub forma acordării daunelor morale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 102A din 17 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 102A din 17 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2021.