ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 185/2022

Ședința publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1.270 alin. (1) C. civ. și art. 5.3 alin. 4 din Contractul de furnizare lignit nr. 01/368 din 25.06.2015.

Prin sentința civilă nr. 558/PI/2020 din 15 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, s-a respins cererea și s-a dispus obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 157,25 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 240/A din 4 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de reclamantă, aceasta fiind obligată să plătească pârâtei suma de 230,03 RON, cheltuieli de judecată parțiale, efectuate în apel.

Recurenta susține că puterea calorică inferioară medie a cărbunelui livrat se determină înainte de a-și produce efectele actele adiționale. Prin urmare, arată aceasta că nu a determinat media pe diverse luni în mod aleatoriu, astfel cum reține prima instanță, ci a calculat penalitățile conform prevederilor contractuale pentru perioada august 2017- iulie 2018.

În continuare, recurenta precizează că, întrucât pârâta nu a respectat banda de calitate începând cu luna octombrie 2017, a suferit un prejudiciu care constă în pierderi ce decurg din neproducerea cantității necesare de căldură în perioada respectivă.

De asemenea, recurenta susține că potrivit art. 10.5 din contract părțile au convenit perceperea unor penalități pentru nerespectarea puterii calorice medii a cărbunelui livrat.

La 6 septembrie 2021, intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru nemotivare în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea căii extraordinare de atac.

Cauza a fost înregistrată la 7 iulie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, instanța a constatat că cererea de amânare a cauzei formulată de intimată este întemeiată, întrucât la 26 octombrie 2021 împotriva recurentei-reclamante s-a deschis procedura insolvenței, pe rolul Tribunalului Timiș fiind format în acest sens dosarul nr. x/2021, și în consecință s-a dispus acordarea unui nou termen de judecată la 1 februarie 2022, în vederea citării recurentei-reclamante prin administrator judiciar, C..

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură civilă sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865, ipoteză în care se încadrează și motivarea necorespunzătoare a căii extraordinare de atac.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat niciun motiv de casare dintre cele prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar recursul declarat conține o reluare integrală a criticilor din calea de atac devolutivă și a motivelor din cererea de chemare în judecată, care nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate, întrucât nu relevă greșita aplicare a normelor de drept de către instanța de apel.

Instanța de prim control judiciar, confirmând sentința primei instanțe, a reținut ca argument în respingerea apelului reclamantei că puterea calorifică medie a cărbunelui livrat va fi determinată la finalizarea contractului pentru întreaga perioadă de derulare a acestuia, potrivit prevederilor contractuale, iar în ceea ce privește "actele adiționale" de care se prevalează reclamanta în susținerea acțiunii, acestea au natura unor simple grafice de execuție, prin care nu se prelungește termenul de prestare a serviciilor.

Astfel, reiterarea prin recurs a situației de fapt invocate prin acțiune și a criticilor din apel privind penalitățile solicitate pentru determinarea puterii calorice a cărbunelui livrat înainte de a produce efecte actele aditionale, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu sunt relevate criticile de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, prin evocarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare.

Mai mult, toate aceste critici nu reprezintă altceva decât trimiteri la situația de fapt și o reinterpretare a clauzelor contractuale, care, prin prisma probatoriului administrat, au fost deja analizate de instanța de apel la aprecierea culpei contractuale a pârâtei în respectarea obligației de furnizare a puterii calorice a cărbunelui livrat și, pe de altă parte, reprezintă aspecte de netemeinicie care nu pot face obiectului controlului de legalitate al instanței de recurs.

Prin urmare, criticile formulate de recurentă trebuie să vizeze argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției de respingere a apelului, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, sub aspectul nerespectării regulilor de drept.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., respectiv ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de prim control judiciar prin respingerea apelului formulat și nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar C., împotriva deciziei civile nr. 240/A din 4 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de transport la sediul instanței, respectiv bonurile fiscale nr. x.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului și în raport de solicitarea intimatei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 559,09 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar C., împotriva deciziei civile nr. 240/A din 4 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta A. S.A. să plătească intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. suma de 559,09 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2022.