ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2359/2022

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 26.07.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Enel Energie Muntenia S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L. și Operatorul Pietei de Energie Electrica și Gaze Naturale OPCOM S.A., obligarea acestora la plata sumei de 220.321,09 RON, reprezentând contravaloarea unui număr de 1664 de certificate verzi, precum și a dobânzii legale penalizatoare, calculate raportat la fiecare plată efectuată de către societatea reclamantă până la data introducerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1270 și art. 1350 alin. (2) C. civ. precum și ale Legii nr. 220/2008, Ordinul ANRE nr. 60/2015 și O.U.G. nr. 13/2011.

Prin sentința civilă nr. 558 din data de 10.06.2020, Tribunalul a admis excepția lipsei de interes și, în consecință, a respins acțiunea ca lipsită de interes, a respins cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâta OPCOM S.A., în sumă de 13.065,08 RON, reprezentând onorariul avocatului și către pârâta A. S.R.L., în sumă de 7924 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta Enel Energie Muntenia S.A.

Prin decizia civilă nr. 2218 din 14 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Enel Energie Muntenia S.A. împotriva sentinței civile nr. 558 din data de 10.06.2020, pronunțate în dosarul nr. x/2019, de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în contradictoriu cu intimații-pârâți Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale Opcom S.A. și A. S.R.L.. A fost anulată, în parte, sentința apelată și evocându-se fondul, a fost respinsă acțiunea ca nefondată. A fost obligată apelanta la plata către intimata OPCOM a sumei de 5636,67 RON -cheltuieli de judecată apel și 13.065,08 RON -cheltuieli de judecată în prima instanță.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs principal reclamanta Enel Energie Muntenia S.A. și recursuri incidente pârâtele Operatorul Pieței De Energie Electrică și Gaze Naturale Opcom S.A. și A. S.R.L.

Recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ. susținând că decizia atacată este nelegală întrucât a fost dată prin aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă arată că sunt nelegale considerentele deciziei recurate prin care s-a reținut că producerea prejudiciului ar fi putut fi evitată în întregime dacă Enel Energie Muntenia ar fi făcut verificările la care era îndreptățită și ar fi transmis ea însăși confirmările de plată a certificatelor verzi care au făcut obiectul contractului în discuție întrucât, în calitate de cumpărător de certificate verzi de pe piața centralizată are, conform art. 34 alin. (2), lit. b), Ordinul ANRE nr. 60/2015, obligația să transmită la OPCV confirmările de plată corespunzătoare certificatelor verzi plătite între 31 martie a anului următor celui de analiză și data deciziei de stabilire a gradului de îndeplinire a cotei anuale obligatorii pentru anul de analiză, în termen de două zile calendaristice de la data plății.

Aceste considerente reprezintă în opinia recurentei-reclamante o aplicare greșită a prevederilor art. 34, alin. (2), lit. (b) din Ordinul nr. 60/2015 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si funcționare a pieței de certificate verzi, aplicabil in speța.

Potrivit prevederilor art. 19 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.03.2016, pârâta, în calitate de vânzător s-a obligat ca "în termen de 3 zile calendaristice de la data încasării sumelor aferente fiecărei facturi emise de vânzător, să transmită către Operatorul pieței de certificate verzi, cu înștiințarea cumpărătorului, confirmarea privind stingerea obligațiilor de plată între părți corespunzătoare certificatelor verzi valabile tranzacționate."

Obligația de a transmite confirmarea de încasare a sumelor plătite de către cumpărător reprezentând contravaloarea certificate verzi, în prealabil- potrivit legislației incidente, este stabilită în sarcina vânzătorului, în conformitate cu prevederile art. 33, alin. (2) lit. d) din Ordinul nr. 60/2015 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si funcționare a pieței de certificate verzi, aplicabil în speța.

Prin urmare, arată recurenta, atât legislația cât și prevederile contractuale stabilesc în sarcina pârâtei A. S.R.L., în calitate de vânzătoare, obligația de a transmite confirmările privind stingerea obligațiilor de plată, și nu în sarcina recurentei în calitate de cumpărător.

Textul de lege reținut de instanța de apel, respectiv art. 34, alin. (2), lit. b) din Ordinul nr. 60/2015 stabilește obligația de a transmite confirmarea de stingere a obligațiilor de plată în sarcina cumpărătorului în situația în care acesta (cumpărătorul) plătește contravaloarea certificatelor verzi în perioada 31 martie-15 aprilie a aceluiași an (următor celui de analiză) întrucât transmiterea confirmării de către cumpărător îl ajută pe acesta să îi fie luate în considerare certificatele verzi achiziționate în perioada 31 martie-15 aprilie a următorului an de analiză, pentru îndeplinirea cotei pentru anul anterior, în cazul în care, ulterior datei de publicare a cotei obligatorii pentru anul următor și data publicării gradului de îndeplinire a cotei pe anul anterior, cumpărătorul constată că poate îndeplini cota anuală a anului anterior doar în condițiile în care îi vor fi luate în considerare certificatele achiziționate în perioada 31 martie-15 aprilie a anului următor celui de analiză.

Aceste aspecte reies și din prevederile Ordinului ANRE nr. 101/2015, aplicabil pana la data de 22.07.2016, pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a cotelor anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi și a celor de achiziție prin certificate verzi, prevederi care "explică" și scopul pentru care în perioada 31 martie -15 aprilie a aceluiași an, pentru situația în care cumpărătorul plătește certificate verzi, acestuia îi revine sarcina transmiterii către OPCOM a confirmărilor de stingere a obligației, respectiv pentru ca certificatele verzi plătite să fie luate în considerarea gradului de îndeplinire a cotei pentru anul anterior.

Prin urmare, prevederile art. 34, alin. (2), lit b) nu sunt aplicabile în raportul juridic dedus judecății, ca atare instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normei de drept material.

Nu se poate reține că Enel Energie Muntenia S.A. a contribuit la producerea prejudiciului prin omisiunea culpabilă a efectuării verificărilor aflate la îndemâna sa, astfel cum a reținut instanța de apel.

Regulamentul de organizare și funcționare a pieței de certificate verzi, aprobat prin Ordinul nr. 60/2015, stipulează dreptul cumpărătorului, în speță, al recurentei-reclamante, de a consulta informațiile din Registrul certificatelor verzi pe care acesta le deține, asupra tranzacțiilor efectuate într-o anumită perioada de timp și nu obligații legate de derularea tranzacției.

Recurenta arată că nu are obligația nici contractuală și nici legală de a verifica transmiterea confirmărilor privind stingerea obligațiilor de plată și nici obligația transferului sau a verificării transferului certificatelor verzi din contul vânzătorului în contul recurentei în calitate de cumpărător. Obligațiile intimatelor-pârâte sunt în primul rând obligații legale imperative, dar și contractuale astfel că acestea nu au opțiunea de a respecta sau nu aceste prevederi, ci sunt ținute să le respecte.

O altfel de interpretare ar permite eludarea mecanismului de protecție al cumpărătorului din schema de sprijin pentru că ar permite neîndeplinirea obligațiilor legale și contractuale de către vânzător-în speță pârâta A. S.R.L., si, implicit de către OPCOM -în legătură cu transferul certificatelor verzi pe care cumpărătorul este obligat să le achite în prealabil, sub pretextul dreptului cumpărătorului de a verifica transferul certificatelor verzi.

Potrivit art. 1534 din C. civ., creditorul nu e obligat să acționeze într-un anumit sens, astfel că nu se poate reține existența vreunei fapte culpabile a recurentei-reclamante care să fi împiedicat debitorul obligației (de a transmite confirmarea privind stingerea obligației plății efectuate de către recurenta-reclamantă sau efectuarea transferului certificatelor verzi plătite) să își execute obligațiile contractuale asumate prin contract și prevăzute de actele normative în vigoare.

Recurenta-reclamantă arată că, față de imposibilitatea practică de a realiza verificarea efectuării transferului certificate verzi în perioada de referință și față de adoptarea măsurii de politică prudențială de realizare a cotei anuale obligatorii, măsură determinată de achiziționarea într-o primă fază a unui număr estimat de certificate verzi, nu a contribuit la producerea prejudiciului produs, pe cale de consecință, instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1534 din C. civ.

Recurenta-pârâtă invocă incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. precizând că recursul vizează modalitatea în care instanța de apel a admis apelul formulat de reclamantă și a desființat soluția de respingere ca lipsită de interes a cererii de chemare în judecată.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se susține că instanța de apel a constatat nelegal că ar fi îndeplinită condiția interesului reclamantei în promovarea acțiunii, cu încălcarea prevederilor art. 32 și art. 33 C. proc. civ.

În acest sens se arată că instanța de apel a apreciat eronat că soluția primei instanțe este greșită întrucât se întemeiază pe o confuzie între interesul în promovarea cererii, care reprezintă o condiție de exercitare a acțiunii civile, conform art. 32 și art. 33 C. proc. civ., și prejudiciu, care constituie o condiție pentru angajarea răspunderii civile contractuale, conform art. 1350 C. civ.

Contrar reținerilor instanței de apel, soluția și considerentele reținute de prima instanță în cuprinsul sentinței se referă la neîndeplinirea condiției interesului în formularea acțiunii și la excepția lipsei de interes invocată de Opcom.

Recurenta arată că prima instanța nu a confundat condiția interesului în promovarea cererii cu una dintre condițiile răspunderii (condiția prejudiciului), ci dimpotrivă, s-a limitat la excepția lipsei de interes invocată de Opcom și la argumentele și apărările invocate de părți în susținerea, respectiv combaterea excepției menționate.

Instanța de apel este cea care a depășit limitele învestirii în soluționarea excepției lipsei de interes a Enel în promovarea acțiunii deoarece a admis apelul ca urmare a analizei uneia dintre condițiile răspunderii, respectiv prejudiciul.

Condiția interesului reclamantului în formularea acțiunii se analizează independent de caracterul fondat al pretenției, iar pe de altă parte, lipsa interesului reclamantei în formularea unei acțiuni se invocă prin intermediul excepției lipsei de interes, excepție de fond, absolută și peremptorie.

În speță, deși instanța de apel a afirmat în mod generic că "este posibil ca partea să justifice un folos practic urmărit prin promovarea cererii (...), dar să nu dovedească existența dreptului subiectiv pretins", totuși aceasta a considerat în mod nelegal că în speță nu ar fi îndeplinită condiția lipsei de interes prin raportare la faptul că "obținerea unei sume de bani cu titlu de despăgubiri de către creditorul unei obligații, respectă întru-totul cerința interesului".

Or, simpla susținere cu privire la pretinsa existență a unui prejudiciu nu poate conduce în mod automat la îndeplinirea condiției interesului, așa cum a apreciat în mod nelegal instanța de apel, ci instanța trebuie să analizeze în concret dacă există vreun folos practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă.

Prin aprecierile referitoare la pretinsa îndeplinire a condiției interesului ca urmare a simplei afirmări a unui prejudiciu, instanța de apel nu face altceva decât să analizeze fondul acțiunii în cadrul excepției lipsei de interes, în condițiile în care excepția menționată se analizează anterior soluționării fondului și fără tranșarea aspectelor de fond.

Prin decizia recurată instanța de apel a apreciat în mod nelegal că Enel ar justifica un interes determinat, legitim, personal, născut și actual în formularea acțiunii, soluția și considerentele instanței de apel fiind nelegale și reprezentând o încălcare și în același timp o aplicare greșită a prevederilor art. 32-33 C. proc. civ., și a dispozițiilor Legii nr. 220/2008.

Certificatele verzi reprezintă bunuri care pot fi achiziționate de anumiți operatori în anumite condiții și cu un scop precis. Simpla achitare a prețului unor astfel de bunuri nu poate justifica interesul Enel în promovarea acțiunii.

Prin urmare, orice interes în formularea unui acțiuni având ca obiect repararea prejudiciului rezultat din netransferarea unor astfel de certificate nu poate fi apreciat sau stabilit decât prin raportare și în contextul destinației speciale a acestor bunuri.

Contrar reținerilor instanței de apel, simpla achiziționare și achitare a contravalorii unor astfel de bunuri nu este de natură să conducă la reținerea unui interes în promovarea acțiunii având ca obiect repararea pretinsului prejudiciu cauzat prin netransferarea certificatelor verzi, din moment ce scopul pentru care puteau fi achiziționate bunurile a fost deja atins către de Enel, care a arătat expres că a achiziționat certificatele verzi a căror contravaloare se solicită strict pentru îndeplinirea cotei de achiziție stabilită de ANRE.

Astfel, se putea discuta de un interes al Enel în formularea acțiunii din prezenta cauză și de un pretins prejudiciu pretins suferit de către intimata-reclamantă în legătură cu netransferarea certificatelor verzi a căror contravaloare se solicită doar în situația în care Enel nu își îndeplinea cota obligatorie de achiziție de certificate verzi stabilită de ANRE, ca urmare a neefectuării transferului acestora.

Relevantă pentru verificarea îndeplinirii cotei de achiziție stabilită de ANRE pentru un anumit an și pentru determinarea certificatelor verzi deținute de un operator economic la momentul verificării îndeplinirii cotei, este ultima zi a lunii martie.

Raportat la dispozițiile Legii nr. 220/2008 ultima zi a lunii martie este data de referință în raport cu care se transmite situația contului de certificatele verzi pentru anul precedent și în raport cu această dată se poate stabili dacă în contul de RCV al participantului la PCV, există sau nu certificate verzi în plus față de cele necesare pentru îndeplinirea cotei stabilite de ANRE.

Din acest motiv situațiile depuse de Opcom înainte de termenul din data de 19.02.2020 din fața instanței de fond sunt cele relevante în soluționarea excepției lipsei de interes.

Din aceste situații rezultă că la momentul verificării îndeplinirii cotelor de achiziție stabilite pentru anii 2016, 2017 și 2018 în contul Enel se afla un surplus de certificate verzi.

Din Deciziile ANRE nr. 596 din 14 aprilie 2017, nr. 567 din 13 aprilie 2018 și nr. 671 din 10 aprilie 2019 rezultă că Enel și-a îndeplinit cota de achiziție stabilită de ANRE pentru anii 2016, 2017 și 2018 nefiind sancționată de ANRE pentru neîndeplinirea cotei.

Or, în condițiile în care, pe de-o parte Enel și-a îndeplinit obligația de achiziție de certificate verzi atât pentru anul 2016, cât și pentru anii următori 2017 și 2018, iar pe de altă parte, se poate discuta despre o potențială pierdere patrimonială exclusiv în situația în care operatorul economic nu își îndeplinește cota obligatorie de achiziție de certificate verzi stabilită de ANRE, este evident că Enel nu poate justifica un interes determinat, legitim, personal, născut și actual în formularea cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.

Recurenta arată că nu există un interes determinant, născut și actual deoarece Enel a achiziționat certificatele verzi a căror contravaloare se solicită în prezenta cauză pentru îndeplinirea cotei de achiziție stabilită de ANRE și și-a îndeplinit cota respectivă atât pentru anul 2016, cât și pentru anii următori 2017 și 2018. Așadar, este evident că intimata-reclamantă nu justifică un folos practic prin demersul judiciar promovat.

Or, în condițiile în care Enel încearcă să-și justifice interesul în promovarea acțiunii prin raportare la situații ipotetice (pretinzând că dacă CV a căror contravaloare se solicită în prezenta cauză ar fi fost transferate în contul Enel, atunci acele certificate ar fi putut fi utilizate de către Enel pentru îndeplinirea cotei pentru anul 2017, respectiv 2018) este evident că nu se poate discuta de un interes născut și actual.

Pe de altă parte, în condițiile în care certificatele verzi a căror contravaloare se solicită în prezenta cauză au expirat în anii 2016-2017, iar aceste certificate verzi nu puteau fi folosite decât pentru îndeplinirea cotelor de achiziție stabilite pentru anii menționați, este evident că nu se mai justifica la momentul formulării cererii de chemare în judecată și nu se mal justifică nici în acest moment vreun interes din partea Enel în promovarea demersului judiciar.

Susținerile referitoare la pretinsa folosire a certificatelor verzi pentru îndeplinirea cotelor de achiziție stabilite pentru anii următori anului 2017 sunt complet neîntemeiate și prin raportare la prevederile art. 6.6.2. din Procedura privind stabilirea datei de expirare a perioadei de valabilitate a certificatelor verzi și consemnarea în RCV a stării acestora.

Astfel, prin raportare la dispoziția legală menționată, Enel avea obligația să transmită OPCOM codurile certificatelor verzi a căror contravaloare se solicită în prezenta cauză dacă intenționa ca aceste certificate verzi să fie folosite pentru îndeplinirea cotei de achiziție aferentă anilor 2016-2017.

În condițiile în care nu a existat o asemenea solicitare din partea Enel și totuși și-a îndeplinit cota de achiziție stabilită de ANRE pentru anii 2016-2018 este evident că nu a intenționat în vreun moment să folosească certificatele verzi a căror contravaloare se solicită în prezenta cauză pentru îndeplinirea cotei menționate - nici din această perspectivă intimata-reclamantă nejustificând vreun interes în promovarea cererii de chemare în judecată, așa cum a reținut în mod nelegal instanța de apel.

Recurenta arată că, indiferent de hotărârea care se va pronunța în privința recursului principal, solicită casarea deciziei atacate și respingerea apelului, sentința fiind legală și temeinică, acest motiv al recursului incident fiind subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor se arată că principala critică adusă de Enel sentinței atacate cu apel este aceea că prima instanță ar fi confundat condiția interesului procedural cu aceea a prejudiciului.

Instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că "legitimitatea interesului nu este condiționată de dovedirea prejudiciului invocat, cum susține intimata A., ci de respectarea legii și a regulilor de conviețuire socială".

Dacă nu a suferit vreun prejudiciu, atunci apelul nu poate produce apelantei vreun beneficiu, pentru că lipsa prejudiciului ar conduce la respingerea acțiunii fie ca lipsită de interes, fie ca nefondată.

Prin urmare, singura problemă juridică relevantă din perspectiva apelului formulat în cauză este existența sau nu a prejudiciului pretins a fi fost suferit de apelanta-reclamantă.

Instanța de fond în mod corect a reținut că nu există un astfel de prejudiciu.

În cazul unui contract, prejudiciul constă în neatingerea de către respectiva parte a folosului (causa remota) urmărit la încheierea contractului.

În cazul de față, scopul expres al încheierii contractului de vânzare-cumpărare de certificate verzi cu A. era îndeplinirea cotei. Certificatele verzi care au făcut obiectul contractului (și nu au fost transferate de către pârâta OPCOM) au expirat în anii 2016 și 2017 fără a fi intrat în contul reclamantei. Acest lucru nu a prejudiciat în niciun fel pe reclamantă, pentru că aceasta își atinsese scopul pentru care contractul fusese încheiat, independent de faptul că aceste certificate verzi nu i-au fost transferate de către OPCOM.

Prin urmare singura utilitate a certificatelor, cât timp cota fusese atinsă, nu era decât aceea de forma un excedent de certificate pentru reclamanta Enel, pentru ca aceasta să se asigure că indiferent de elementele variabile care pot influența cota de certificate verzi necesare pentru un an, nu exista riscul de neîndeplinire a cotei.

Însă, așa cum a rezultat din probatoriul administrat, atât în anul 2016, cât și în anul 2017, recurenta-reclamantă a avut un excedent cu mult mai mare decât numărul de certificate care au făcut obiectul contractului, astfel încât netransferarea lor nu a afectat nici existența acestui excedent.

Obligația dovedirii prejudiciului aparține reclamantei însă aceasta nu a reușit să aducă niciun argument valabil care să conducă la concluzia că netransferarea procentului de 0,5% din excedentul anual ar putea să conducă la vreun moment măcar la pericolul de a nu mai exista un excedent în viitor și cu atât mai puțin la pericolul de a nu se atinge cota sau la necesitatea de a se achiziționa din alte surse un număr de certificate echivalent celor netransferate.

Cât timp nu există nicio dovadă că pe viitor existența excedentului ar fi pusă în pericol, coroborat cu faptul că atât timp cât există excedent de certificate este irelevant numărul exact de certificate din excedent, iar reclamanta nu poate invoca existența unui prejudiciu care să fie acoperit prin acțiunea care face obiectul acestui dosar.

Reclamanta nu poate invoca drept prejudiciu nici suma plătită cu titlul de preț, deoarece prejudiciul în răspunderea contractuală reprezintă pierderea cauzată creditorului de neexecutarea contractului, față de situația sa patrimonială în cazul în care contractul ar fi fost executat.

Cum certificatele verzi nu au o valoare economică în sine, singura lor utilizare pentru recurenta-reclamantă este atingerea cotei. Prin urmare cât timp cota este atinsă, iar confortul existenței unui excedent există, lipsa unui număr oarecare de certificate verzi din excedent nu poate constitui un prejudiciu, pentru că ele nu pot fi valorificate de Enel prin vânzare, ci pot fi utilizate de aceasta strict la atingerea cotei.

Nu este lipsit de relevanță faptul că netransferarea certificatelor de către OPCOM nu a condus nici la îmbogățirea A., pentru că respectivele certificate au expirat între timp și nu mai pot fi revândute de către aceasta.

Prin urmare, acțiunea reclamantei nu tinde la restabilirea unui status-quo anterior încheierii contractului neexecutat din pricina OPCOM, pentru că în momentul de față situația părților contractului de vânzare-cumpărare este echivalentă cu ipoteza în care certificatele ar fi fost transferate, ci tinde la dobândirea unui folos nelegitim (întoarcerea echivalentului prețului în condițiile în care scopul pentru care Enel a încheiat contractul a fost oricum atins). În egală măsură, în ipoteza întoarcerii prețului, bunurile (certificatele verzi) nu se mai pot întoarce în patrimoniul A. (ele expirând între timp), acțiunea reclamantei tinzând astfel nu la acoperirea unui prejudiciu efectiv al său, ci la crearea unui prejudiciu în patrimoniul A., în condițiile în care transferul certificatelor era în sarcina OPCOM, nu a A..

Pentru toate aceste motive, în principal solicită casarea deciziei atacate și respingerea apelului ca nefondat.

Într-un prim subsidiar, în cazul respingerii petitului de mai sus, solicită casarea în parte a deciziei atacate și înlăturarea din motivare a referirii la "absența unui apel incident care să privească soluția asupra cererii de chemare în garanție", cu consecința judecării și a cererii de chemare în garanție în măsura în care ar ajunge să se rejudece fondul.

Recurenta susține că acest motiv al recursului incident este subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., regulile de procedură încălcate fiind cele privitoare la regimul juridic al cererii de chemare în garanție și cele privitoare la regimul apelului incident.

Justificarea vătămării constă în faptul că instanța de apel a considerat în mod nelegal că A. trebuia să fi făcut un apel incident pentru ca, în ipoteza în care instanța de apel ar fi admis apelul și pe fond ar fi admis și acțiunea, aceasta să se poată pronunța cu privire la cererea de chemare în garanție.

Interpretarea instanței de apel este eronată și aptă de vătămare în situația în care s-ar admite recursul și s-ar ajunge la trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta arată că instanța de apel a omis faptul că, potrivit prevederilor art. 472 alin. (1) C. proc. civ., prin apelul incident, apelantul trebuie "să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe". Însă prima instanță a respins în mod corect cererea de chemare în garanție, ca efect al respingerii cererii principale, deci nu se putea tinde la schimbare acestei hotărâri, neexistând un aspect pe care să-l fi putut critica într-un apel incident, care nu se face pentru aspecte ipotetice, cum ar fi eventuala admitere a cererii principale, deoarece pentru respectivul aspect ipotetic rămâne valabil formulată cererea de chemare în garanție.

Potrivit art. 74 alin. (4) C. proc. civ. "Cererea de chemare în garanție se judecă odată cu cererea principală". Dacă instanța de apel, ca urmare a admiterii apelului ajunge să rejudece pe fond cererea principală, iar o cerere de chemare în garanție a fost formulată în fața instanței de fond, instanța de apel va face aplicarea prevederilor art. 74 alin. (4) C. proc. civ., judecând și cererea de chemare în garanție și se va pronunța și asupra ei în funcție de soluția pe care o pronunță cu privire la cererea principală, fără a fi nevoie de formularea unui apel incident.

Într-un al doilea subsidiar, aplicabil doar în situația în care s-ar admite recursul Enel, solicită casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre judecare primei instanțe, în temeiul prevederilor art. 497 și 480 alin. (3) C. proc. civ.

Acest motiv al recursului incident este subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. regulile de procedură încălcate fiind cele ale art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta își întemeiază acest punct al recursului incident pe faptul că, intimata OPCOM a solicitat în mod expres prin întâmpinare ca, în situația în care s-ar admite apelul, să fie făcută aplicarea prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. și cauza să fie trimisă primei instanțe spre rejudecare.

Recurenta susține această cerere pentru a nu fi lipsite părțile de un grad de jurisdicție în privința fondului deoarece prima instanță nu a intrat deloc în judecarea fondului, nefiind administrat în acest sens probatoriul, ci s-a pronunțat cu prioritate cu privire la chestiunea interesului.

Deși inexistența prejudiciului poate fi valorificată și ca o apărare pe fondul cauzei, analiza acestui aspect nu echivalează cu judecarea fondului, pentru că, pe de o parte, instanța de fond s-a pronunțat pe acest aspect strict din perspectiva procedurală a condiției interesului de a formula acțiunea, iar în lipsa administrării probatoriului necesar judecării fondului și a dezbaterilor contradictorii cu privire la fond, nu se poate considera că instanța ar fi intrat în jucarea fondului.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul principal declarat de recurenta-reclamantă ENEL Energie Muntenia S.A.., precum și recursul incident declarat de către pârâta A. S.R.L.. sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. poate fi invocat atunci când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Dezvoltarea acestei critici, deși prezentată într-un al doilea subsidiar de către recurenta-pârâtă A. S.R.L.. subliniază nesocotirea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 480 alin. (3) teza a-II-a din C. proc. civ. referitoare la soluțiile ce se pot pronunța în faza apelului.

Acest punct al recursului incident deduce atenției instanței de recurs faptul că apelanta-pârâtă Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale "OPCOM" S.A.. a formulat întâmpinare în dosarul de apel și că în cuprinsul acesteia s-a solicitat în mod expres ca în situația în care s-ar admite apelul reclamantei, să fie făcută aplicarea prevederilor art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. iar cauza să fie trimisă instanței de fond spre rejudecare.

Arată recurenta că susține la rândul ei această cerere, fiind necesară pentru a nu fi lipsite părțile de un grad de jurisdicție în privința fondului.

Situația descrisă mai sus și textele legale invocate au în vedere excepția de la regula potrivit căreia în cazul anulării hotărârii atacate instanța de apel evocă fondul.

Astfel, potrivit art. 480 alin. (3) din Codul de procedură "În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."

Se observă că norma de procedură nesocotită nu ridică probleme de interpretare și că instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere, după momentul anulării sentinței tribunalului, solicitarea expresă a apelantei OPCOM., din cadrul întâmpinării, referitoare la trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Soluțiile pe care le poate pronunța instanța de apel sunt strict reglementate de lege iar dispozițiile concrete amintite mai sus nu prezintă caracter facultativ.

Instanța supremă a reținut faptul că la momentul dezbaterilor în fața instanței de apel, în ședința publică din 7 decembrie 2021, la interpelarea curții, intimata OPCOM, prin avocat, a arătat că nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, dar această atitudine procesuală a reprezentantului părții nu putea fi calificată drept o renunțare la solicitarea expresă a OPCOM din cuprinsul întâmpinării, în condițiile în care avocatul nu a declarat că nu mai insistă în solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe și nici nu s-a pus problema limitelor mandatului acestuia de reprezentare a OPCOM în fața instanței de apel.

Astfel fiind, soluția legală pe care instanța de apel ar fi trebuit să o pronunțe, după ce a hotărât anularea sentinței tribunalului în condițiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., era aceea de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Cu toate că sus menționatele critici de nelegalitate ale deciziei nr. 2218 din 14 decembrie 2021 au fost evocate de către intimata căreia nu îi aparținea întâmpinarea depusă în dosarul de apel, întâmpinare conținând solicitarea expresă de trimitere a cuzei spre rejudecare primei instanțe, ele s-au impus analizei instanței de control judiciar în virtutea caracterului imperativ al normelor nesocotite și în considerarea art. 59 și art. 60 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivele de recurs, subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care se aduc în discuție de către ambele recurente indicate mai sus, soluția și considerentele instanței de apel din perspectiva aplicării normelor de drept material incidente în cauză, ele urmează a fi avute în vedere de către tribunal, cu ocazia cercetării fondului pretențiilor reclamantei ENEL Energie Muntenia S.A..

Sub aspectul criticilor recurentei A. S.R.L. prin care se solicită înlăturarea din motivarea instanței de apel a referirii la "absența unui apel incident care să privească soluția asupra cererii de chemare în garanție", instanța de control judiciar reține că hotărârea dată în recurs cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe va implica o cercetare pe fond a pretențiilor reclamantei și o analiză a tuturor cererilor care au fost formulate în strânsă legătură cu acțiunea în despăgubiri precizată de către ENEL Energie Muntenia S.A.., astfel că, o dezbatere amplă și o dezlegare separată asupra amintitei chestiuni procedurale evocate, din perspectiva soluției la care a ajuns instanța de apel, devin lipsite de interes.

Față de cele expuse, având în vedere și dispozițiile legale invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă ENEL Energie Muntenia S.A.., precum și recursul incident declarat de către pârâta A. S.R.L.. împotriva deciziei civile nr. 2218 din 14 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI GAZE NATURALE OPCOM S.A. împotriva deciziei civile nr. 2218 din 14 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă ENEL ENERGIE MUNTENIA S.A. și recursul incident declarat A. S.R.L. împotriva aceleiași decizii.

Casează decizia civilă nr. 2218 din 14 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și sentința civilă nr. 558 din 10.06.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2022.