ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3832/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), anularea Ordinului nr. 5/2016 emis de Președintele ANRE, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 152 din 29 februarie 2016 - Anexa I, privind stabilirea cotei obligatorii de achiziție de certificate verzi aferentă anului 2015 și anularea Listei operatorilor economici cu obligație de achiziție certificate verzi și numărul de certificate verzi necesare pentru îndeplinirea cotei obligatorii de achiziție pentru anul de analiză 2015, adoptată de ANRE.

Prin încheierea din 12 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a pus în discuție excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța rămânând în pronunțare asupra acestei excepții.

Prin sentința civilă nr. 3246 din 26 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția tardivității și s-a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Împotriva încheierii din 12 octombrie 2016 și a sentinței civile nr. 3246 din 26 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

În motivarea recursului a susținut, în esență, că prin sentința recurată, prima instanță a admis excepția tardivității formulării acțiunii, apreciind că actele administrative atacate au caracter individual, sens în care devin incidente prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007.

Instanța a apreciat că reclamanta era obligată să introducă acțiunea în termen de 30 de zile de la data publicării actelor în Monitorul Oficial, respectiv de la data la care actele au fost notificate părților interesate.

Consideră că instanța de fond a reținut în mod greșit că unul dintre actele administrative ce fac obiectul cauzei (Ordinul nr. 5/2016) este un act cu caracter individual.

De asemenea, critică faptul că instanța de fond a procedat la recalificarea naturii juridice a Listei operatorilor economici, considerând că aceasta este o anexă la Ordinul nr. 5/2016, fără a pune în discuția părților acest aspect. În opinia recurentei-reclamante, și această listă are caracter normativ, întrucât prin aceasta se stabilește numărul de certificate verzi pe care furnizorii de energie electrică trebuie să îl achiziționeze, fiind obligația legală a ANRE să stabilească aceste aspecte, conform art. 27 alin. (3) din Metodologie.

Recurenta-reclamantă susține că Ordinul nr. 5/2016, emis de Președintele ANRE, este un act cu caracter normativ, cel mai important argument fiind acela că toți consumatorii finali de energie electrică au obligația legală de a suporta contravaloarea certificatelor verzi potrivit legii, aceasta calculându-se potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 220/2008, potrivit căruia:

"(...) Această valoare reprezintă produsul dintre valoarea cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi (CV/MWh) estimate de către ANRE, cantitatea de energie electrică facturată (MWh) și prețul certificatelor verzi, calculat ca preț mediu ponderat al tranzacțiilor din piața centralizată anonimă spot a certificatelor verzi în luna anterioară lunii de facturare sau ultima medie ponderată lunară disponibilă".

Mai susține că stabilirea prin Ordinul nr. 5/2016 a cotei obligatorii de achiziție de certificate verzi afectează toți consumatorii de energie electrică, componenta de certificate verzi din cuprinsul facturii (și prin urmare, și a sumei finale de plată) urmând să varieze în funcție de cele stabilite de ANRE prin acest ordin, care face obiectul acțiunii în anulare.

Recurenta-reclamantă arată că, oricât de restrâns ar fi obiectul de reglementare al actelor administrative normative, acestea își păstrează caracterul normativ atâta timp cât subiecții nu sunt individual determinați.

În ceea ce privește încheierea din 12 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, arată că la primul termen de judecată din fața instanței de fond, cel din data de 12 octombrie 2016, a depus la dosar o cerere adițională, potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., prin care a modificat cadrul procesual, în sensul că a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a societății Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale - OPCOM S.A., în considerarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 220/2008.

Consideră că instanța trebuia să procedeze la comunicarea cererii adiționale către ANRE și OPCOM S.A., pentru ca acestea să poată formula întâmpinare. Mai mult, consideră că OPCOM S.A. trebuia să fie citată de către instanță și că, prin necitarea în cauză a acestei părți, instanța a nesocotit prevederile art. 14 și art. 153 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legale a încheierii și a sentinței recurate.

Consideră că instanța de fond în mod corect a calificat Ordinul nr. 5/2016, emis de ANRE, ca fiind un act administrativ cu caracter individual, dat fiind obiectul actului atacat și caracterul determinat sau al persoanelor cărora li se adresează.

De asemenea, consideră că Lista operatorilor economici nu este un act administrativ și, cu atât mai mult, nu poate fi considerat un act administrativ cu caracter normativ. Susține că instanța de fond nu a calificat această listă ca fiind o anexă a Ordinului nr. 5/2016.

Referitor la încheierea din 12 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precizează că cererea de introducere în cauză a OPCOM S.A. viza fondul cauzei și, întrucât a soluționat cauza pe excepția tardivității, instanța nu era obligată la comunicarea cererii adiționale.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), anularea Ordinului nr. 5/2016 emis de Președintele ANRE, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 152 din 29 februarie 2016 - Anexa I, privind stabilirea cotei obligatorii de achiziție de certificate verzi aferentă anului 2015 și anularea Listei operatorilor economici cu obligație de achiziție certificate verzi și numărul de certificate verzi necesare pentru îndeplinirea cotei obligatorii de achiziție pentru anul de analiză 2015, emisă de ANRE.

Prima instanță a admis excepția tardivității și a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, reținând în esență că actul administrativ atacat are caracter individual, și nu normativ, având un grad de adresabilitate limitat, întrucât se adresează exclusiv producătorilor de energie electrică din sursă regenerabilă și operatorilor economici enumerați în Lista anexă, motiv pentru care acesta putea fi atacat în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, nefiind incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, soluția dată de către prima instanță asupra excepției tardivității a fost consecința stabilirii caracterului de act administrativ cu caracter individual al Ordinului nr. 5/2016 emis de Președintele ANRE.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte observă că ordinul din speță a făcut obiectul mai multor acțiuni în instanță, iar prin decizia nr. 3913 din 24 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 s-a respins recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva încheierii din 17 martie 2017 și a sentinței civile nr. 2558 din 23 iunie 2017 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Înalta Curte constată că prin sentința nr. 2558 din 23 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin decizia anterior amintită, a fost anulat Ordinul ANRE nr. 5/26.02.2016 privind stabilirea cotei obligatorii de achiziție certificate verzi aferentă anului 2015.

De asemenea, prin aceeași sentință, s-a constatat caracterul de act administrativ cu caracter normativ al Ordinului nr. 5/2016 emis de Președintele ANRE, soluția pe acest aspect rămânând definitivă prin decizia nr. 3913 din 24 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

În consecință, stabilirea caracterului de act administrativ cu caracter normativ al ordinului atacat se impune cu putere de lucru judecat și în prezenta cauză și, prin urmare, hotărârea recurată este nelegală în ceea ce privește stabilirea caracterului actului atacat, ceea ce a condus la reținerea eronată a excepției tardivității introducerii acțiunii, în considerarea faptului că formularea cererii de chemare în judecată nu a respectat termenul în care respectivul ordin putea fi atacat.

Reținându-se puterea de lucru judecat în privința caracterului de act normativ a Ordinului nr. 5/2016 emis de Președintele ANRE, nu se poate invoca nici faptul că părțile nu au avut vreo calitate în respectivul proces, câtă vreme puterea de lucru judecat, respectiv prezumția legală de lucru judecat, este prevăzută la art. 431 alin. (2) C. proc. civ. și reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, fiind la îndemâna oricăreia dintre părțile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Puterea de lucru judecat nu presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă dezlegată printr-o hotărâre anterioară, care nu mai poate fi contrazisă.

Fiind vorba de un act administrativ cu caracter normativ, în privința termenului în care aceste acte pot fi contestate, devin incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(4) Ordonanțele sau dispozițiile din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, precum și actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând."

În consecință, raportându-se la caracterul de act administrativ individual al ordinului atacat și la termenul în care un asemenea act poate fi atacat, prima instanță a apreciat în mod greșit că este incidentă excepția tardivității cererii de chemare în judecată.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că, deși prin cererea introductivă reclamanta A. S.A. a solicitat și anularea Listei operatorilor economici cu obligație de achiziție certificate verzi și numărul de certificate verzi necesare pentru îndeplinirea cotei obligatorii de achiziție pentru anul de analiză 2015, emisă de ANRE, prima instanță nu s-a pronunțat pe acest aspect, respectiv în considerentele sentinței atacate nu a analizat acest act.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, în raport cu toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară, constituind o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de dovezi ale părților, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanței de control judiciar să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță și pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

În acest mod, a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, fiindu-i cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamantă, analizând ambele acte administrative atacate.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. S.A. împotriva încheierii din 12 octombrie 2016 și a sentinței civile nr. 3246 din 26 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa încheierea și sentința recurate și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. S.A. împotriva încheierii din 12 octombrie 2016 și a sentinței civile nr. 3246 din 26 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea și sentința recurate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 iunie 2021.