ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3562/2021

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. Compania de Utilități Publice S.A. Focșani a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună: - anularea Deciziei Președintelui ANRE nr. 939/15.04.2014 privind stabilirea operatorilor economici care nu și-au îndeplinit cota obligatorie de achiziție de certificate verzi și numărul de certificate verzi neachiziționate de către aceștia pentru anul 2013, respectiv în ceea ce o privește pe reclamantă; - suspendarea executării deciziei contestate în cauză pentru suma de 96.655,11 RON evidențiată în factura nr. x/19.05.2014.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4066 din 12.10.2018, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. Contrar celor reținute de prima instanță, față de prevederile art. 3 alin. (3) și art. 6 alin. (8) din Legea nr. 220/2008, obligația recurentei de a achiziționa certificate verzi a luat naștere la data acreditării, respectiv la data de 22.11.2013. În raport de conținutul adresei nr. x/17.02.2013, în mod greșit autoritatea intimată a calculat cota de achiziție de certificate verzi la întreaga cantitate de energie electrică produsă în anul 2013, fără a avea în vedere data acreditării centralei, după cum impun dispozițiile legale aplicabile în cauză.

Apărările formulate în cauză Intimata a formulat întâmpinare, precum și note scrise în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Controlul judiciar declanșat de recurentă are ca obiect verificarea legalității Deciziei Președintelui ANRE nr. 939/15.04.2014 privind stabilirea operatorilor economici care nu și-au îndeplinit cota obligatorie de achiziție de certificate verzi și numărul de certificate verzi neachiziționate de către aceștia pentru anul 2013, respectiv în ceea ce o privește pe recurentă. Instanța de fond a respins acțiunea, reținând, în esență, următoarele argumente juridice: În atribuțiile ANRE, nominalizate prin Legea nr. 220/2008, intră și stabilirea cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi aferentă anului precedent, pe baza cantităților realizate de energie electrică din surse regenerabile și a consumului final de energie electrică din anul precedent. Reclamanta nu contestă faptul că este titulara Licenței de producere a energiei electrice nr. 1023/28.07.2011, la care se face referire în Decizia Președintelui ANRE nr. 3456/20.11.2013. Însă, toți producătorii care intră sub incidența prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 220/2008, indiferent dacă sunt sau nu beneficiari ai sistemului de promovare prin certificate verzi (fie pentru că produc energie electrică din combustibili clasici, fie pentru că nu îndeplinesc condițiile de acreditare stabilite prin Ordinul președintelui ANRE nr. 42/2011, fie pentru că nu au solicitat acreditarea pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi), aveau obligația de a achiziționa certificatele verzi necesare pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi de pe piața de certificate verzi. Pentru anul 2013, contravaloarea unui certificat verde a fost stabilită prin Ordinul Președintelui ANRE nr. 10/2013 privind actualizarea valorilor limită a certificatelor verzi și a contravalorii unui certificat verde neachiziționat, aplicabile pentru anul 2013. Prin adresa nr. x/17.02.2013, reclamanta S.C. Compania de Utilități Publice S.A. Focșani a transmis ANRE cantitatea de energie electrică produsă în anul 2013 de centrala electrică pe care o deține (și care este acreditată pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi prin Decizia ANRE nr. 3456/20.11.2013) și utilizată pentru consumul propriu al societății, aceasta fiind în total de 815,82MWh. Pentru această categorie de energie nu trebuie avut în vedere momentul emiterii Deciziei ANRE nr. 3456/20.11.2013, față de stipulația expresă a legii. Metodologia de stabilire a cotelor anuale de achiziție de certificate verzi din 20.10.2011 reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, infralegal, astfel că nu poate fi invocat drept argument pentru inexistența obligației stabilite prin acte normative cu forță juridică superioară. Într-un astfel de caz, Metodologia trebuie interpretată și aplicată prin prisma legii, situația operatorilor de la art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 220/2008 fiind asimilată celei a operatorilor la care se face referire expresă în Metodologie. În temeiul prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, pentru anul 2013, cota anuală obligatorie de achiziție de certificate verzi a fost de 0,224CV/MWh (valoare stabilită prin Ordinul Președintelui ANRE nr. 12/2014 privind stabilirea cotei obligatorii de achiziție de certificate verzi aferentă anului 2013). Ca atare, reclamanta trebuia fie să își transfere din contul de producător în contul de furnizor, fie să achiziționeze de pe piața de certificate verzi un număr de 183 certificate verzi. Întrucât S.C. Compania de Utilități Publice S.A. Focșani nu a transferat din contul de producător în contul de furnizor/achiziționat certificatele verzi necesare pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi pentru anul 2013, societatea a fost inclusă în Lista operatorilor economici care nu și-au îndeplinit cota obligatorie de achiziție de certificate verzi și numărul de .certificate verzi neachiziționate de către aceștia pentru anul 2013, prevăzută în Anexa la Decizia Președintelui ANRE nr. 939/15.04.2014 și i s-a stabilit în mod corect obligația de a achita contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate, în baza facturii emise de Administrația Fondului pentru Mediu. Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii, este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative incidente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Răspunzând punctual criticilor de nelegalitate ale sentinței atacate, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține: Dispozițiile art. 6 alin. (8) din Legea nr. 220/2008 stabilesc un drept, respectiv acela că "producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie beneficiază de certificate verzi conform prevederilor deciziei de acreditare emise de ANRE în baza regulamentului prevăzut la art. 6 lit. a), începând cu data emiterii acesteia." Prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din aceeași lege stabilesc o obligație, respectiv: "cantitatea de energie electrică pentru care se stabilește obligația de achiziție de certificate verzi include energia electrică utilizată pentru consum final propriu, altul decât consumul propriu tehnologic, de către un producător de energie electrică." Este de observat faptul că ultima dispoziție normativă citată se aplică indiferent de combustibilul utilizat pentru producerea energiei electrice, astfel încât toți producătorii care utilizează energie electrică produsă pentru consum propriu, altul decât consumul propriu tehnologic al centralei de producere a energiei electrice au obligația de achiziție de certificate verzi. Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia judecătorului fondului cauzei în sensul că recurenta, în calitate de operator licențiat de autoritatea intimată, prin raportare la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din legea în discuție, avea obligația de a achiziționa certificatele verzi necesare pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi de pe piața de certificate verzi. Pe baza informațiilor cuprinse în scrisoarea nr. x/17.02.2013 transmisă de recurentă, aceasta din urmă trebuia fie să își transfere din contul de producător în contul de furnizor, fie să achiziționeze de pe piața de certificate verzi un număr de 183 certificate verzi. Contrar susținerilor recurentei, la data emiterii Deciziei Președintelui ANRE nr. 3456/20.11.2013 privind acreditarea centralei de cogenerare aparținând S.C. Compania de Utilități Publice S.A. pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi până în luna martie 2014 inclusiv, aceasta a primit de la emitentul certificatelor verzi, CN Transelectrica S.A., un număr de 267 certificate verzi, dar ele au fost vândute în totalitate de societate. În consecință, la data de 04.04.2014 (când s-a analizat situația contului de certificate verzi pentru fiecare participant la piața de certificate verzi) recurenta nu mai avea certificate verzi nici în contul de producător. Instanța de control judiciar nu poate primi nici susținerile recurentei potrivit cărora intimata a aplicat dispozițiile Legii nr. 220/2008 pentru perioada anterioară emiterii Deciziei de acreditare nr. 3456/20.11.2013. În realitate, intimata a stabilit incidența acestora, precum și a celor din Ordinul Președintelui ANRE nr. 12/2014 privind stabilirea cotei obligatorii de achiziție de certificate verzi aferente anului 2013, raportat, în primul rând, la faptul că, de la data acreditării, recurentei îi revenea obligația de achiziționare a certificatelor verzi. În al doilea rând, numărul certificatelor verzi a fost calculat de către recurentă prin raportare la cantitatea de energie electrică produsă de centrala pe care aceasta o deține, conform datelor furnizate prin scrisoarea nr. x/17.02.2013, numai asupra energiei electrice produse și utilizate pentru consumul propriu. Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului cauzei a interpretat și aplicat corect dispozițiile normative anterior arătate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.