ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 256/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 16 iunie 2014 reclamanta SC A. SA Focșani a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, anularea Deciziei nr. 939 din 15 aprilie 2014 privind stabilirea operatorilor economici care nu și-au îndeplinit cota obligatorie de achiziție de certificate verzi și numărul de certificate verzi neachiziționate de către aceștia pentru anul 2013, emisă de președintele ANRE, în ceea ce o privește pe reclamantă; suspendarea efectelor deciziei, respectiv suspendarea executării societății în ceea ce privește suma de 96,655,11 lei, reprezentând contravaloare certificate verzi neachiziționate, evidențiată în factura fiscală nr. 2005976 din 19 mai 2014, emisă de Administrația Fondului pentru Mediu în baza Deciziei nr. 939 din 15 aprilie 2014.

Prin Sentința nr. 3022 din 10 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității cererii ca neîntemeiată, a admis excepția tardivității cererii în anulare a Deciziei nr. 939 din 15 aprilie 2014 și a cererii de suspendare a executării acesteia formulată de reclamanta SC A. SA Focșani, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta SC A. SA Focșani, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Reclamanta invocă faptul că în mod eronat instanța de fond a apreciat că termenul de 30 de zile pentru promovarea acțiunii în contencios administrativ curge de la data publicării deciziei pe pagina de internet a ANRE.

Legislația în domeniu, respectiv O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea ANRE, cât și Metodologia de stabilire a cotelor anuale de achiziție de certificate verzi (Metodologia), aprobată prin Ordinul ANRE nr. 45/2011 nu prevăd faptul că publicarea pe site-ul instituției are valoare de notificare pentru entitatea vizată de actele emise de pârâtă.

Asimilarea publicării pe site-ul instituției emitente cu notificarea persoanei interesate este forțată, instanța de fond adăugând în acest fel la lege, încălcând principiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

În alte situații, similare, Decizia ANRE nr. 262 din 29 ianuarie 2013 emisă de Președintele autorității publice și notificată părții interesate (SC B. SA Focșani) prin adresa din 30 ianuarie 2013.

Instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 24 alin. (4) din metodologie, cu încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, norme cu forță juridică superioară celor aplicate de Curtea de Apel București.

Pe de altă parte, în mod eronat s-a susținut că decizia președintelui ANRE a fost notificată reclamantei la data de 17 aprilie 2014 prin fax, deoarece nu se dovedește trimiterea notificării, înscrisul depus de pârâtă având doar o dată de transmitere fără a se putea decela conținutul documentelor trimise.

Faptul că au fost depuse la dosarul cauzei de intimata-pârâtă, un număr de 5 pagini care conțin Decizia nr. 939 din 15 aprilie 2014 și referatul de aprobare privind stabilirea operatorilor economici care nu și-au îndeplinit cota obligatorie de certificate verzi neachiziționate de către aceștia pentru anul 2013, nu dovedește că aceste documente au fost trimise în mod efectiv reclamantei.

Toate aceste aspecte sunt de natură să indice că pârâta ANRE nu a notificat reclamantei decizia contestată, astfel încât aceasta era în termen să formuleze acțiune - instanța respingând în mod eronat acțiunea ca tardivă.

La data de 15 aprilie 2015 a depus întâmpinare pârâta ANRE, solicitând respingerea recursului formulat de reclamantă, ca nefondat.

În esență, pârâta a arătat că dispozițiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 stabilesc faptul că deciziile emise de președintele instituției în exercitarea atribuțiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data la care au fost notificate părților interesate.

Decizia nr. 939 din 15 aprilie 2014 a fost notificată reclamantei SC Compania de Utilități Publice SA Focșani, prin fax, la data de 17 aprilie 2014, însă reclamanta a formulat acțiune la data de 13 iunie 2014, deci peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pentru judecarea recursului, în ședință publică, la data de 30 ianuarie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile formulate în recurs se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, instanța de control judiciar trebuie să lămurească natura juridică a actului administrativ atacat cu acțiune în nulitate în fața instanței de fond și, în mod subsecvent, să determine care sunt dispozițiile legale ce reglementează termenul înăuntrul căruia poate fi contestat actul în litigiu.

i) Natura juridică a actului administrativ contestat în fața instanței de fond

În cauză, reclamantul a investit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității Deciziei nr. 939 din 15 aprilie 2014 privind stabilirea operatorilor economici care nu și-au îndeplinit cota obligatorie de achiziție de certificate verzi și numărul de certificate verzi neachiziționate de către aceștia pentru anul 2013, emisă de Președintele ANRE.

Curtea de Apel București a respins, ca tardivă, acțiunea în nulitatea actului administrativ, cu motivarea că Decizia nr. 939 din 15 aprilie 2014 a fost notificată către SC A. SA Focșani, prin fax, la data de 17 aprilie 2014, însă reclamanta a formulat acțiune la data de 13 iunie 2014, deci peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007.

Înalta Curte constată că prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 136 din 10 martie 2015, publicată în M. Of. nr. 315 din 08 mai 2015 s-a statuat că:

"(...) prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei prin care se stabilește un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei sunt neconstituționale. "

Pentru a reține incidența în cauză a dispozițiilor legale ce reglementează termenul de contestare a actelor emise de Președintele ANRE, se impune stabilirea naturii juridice a actului administrativ contestat de reclamant.

Examinând Decizia nr. 939 din 15 aprilie 2014 (dosarul instanței de fond), se observă că aceasta stabilește în mod expres sfera destinatarilor actului administrativ, precum și a obligațiilor stabilite în sarcina acestora - un număr de 15 operatori care aveau obligația achiziției de certificate verzi pentru anul 2013 au fost obligați să achite Administrației Fondului de Mediu contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate, la valoarea de 528,17 lei/certificat, în termenul prevăzut de art. 27 din metodologia de stabilire a cotelor anuale de certificate verzi aprobată prin Ordinul ANRE nr. 45/2011.

Rezultă că, în speță, Decizia contestată are natura unui act administrativ unilateral cu caracter individual, deoarece este emis de o autoritate publică în scopul executării în concret a legii și produce efecte juridice prin stabilirea unor obligații concrete în sarcina unor subiecte de drept identificate în cuprinsul actului.

În consecință, regimul juridic al contestării actului administrativ ce face obiectul litigiului este reglementat de dispozițiile O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea ANRE, întrucât Decizia CCR nr. 136/2015 devine incidentă numai în ceea ce privește actele administrative cu caracter normativ.

ii) Termenul de contestare a actului administrativ

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007:

"Ordinele și deciziile emise de președinte în exercitarea atribuțiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial respectiv de la data când au fost notificate părților interesate."

În speță, deși pârâta a pretins că a notificat reclamantei Decizia nr. 939 din 15 aprilie 2014 prin trimiterea unui fax la data de 17 aprilie 2014, acest aspect nu a fost dovedit. Prin înscrisul depus la dosarul cauzei (dosar fond), pârâta a demonstrat doar că a trimis un fax reclamantei, fără însă a putea să indice conținutul concret al comunicării efectuate.

Urmează să fie înlăturată apărarea pârâtei că nu era necesar să notifice decizia emisă de Președintele ANRE, fiind suficientă publicarea pe site - această susținere fiind în contradicție cu prevederea expresă din actul normativ menționat.

Acest raționament juridic a fost confirmat în jurisprudență prin Deciziile nr. 2690 din 26 iunie 2015 și nr. 3213 din 20 octombrie 2015, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Astfel, Înalta Curte a reținut în considerentele Deciziei nr. 2690 din 26 iunie 2015 că:

"Modalitatea de comunicare a deciziei ANRE prin publicarea pe site-ul autorității emitente nu are aptitudinea de a sigura certitudinea absolută a cunoașterii actului administrativ de către destinatarul său, fiind necesară notificarea individuală a operatorilor economici individualizați în listă."

În cauză nu s-a probat că pârâta ANRE și-a îndeplinit obligația de notificare a deciziei către reclamantă, conform dispozițiilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, ceea ce înseamnă că pentru reclamanta SC A. SA Focșani, termenul de contestare a început să curgă de la data când a luat cunoștință de actul administrativ, respectiv la 23 mai 2014, când i s-a comunicat factura fiscală din 19 mai 2014.

Față de împrejurarea că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantă la data de 13 iunie 2014, Înalta Curte constată că acțiunea a fost depusă înăuntrul termenului de 30 de zile prevăzut de lege și că prima instanță a statuat în mod nelegal asupra tardivității cererii, soluționând litigiul fără a examina fondul cauzei.

iii) Temeiul juridic al soluției pronunțate de Înalta Curte

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să admită recursul, să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA Focșani împotriva Sentinței nr. 3022 din 10 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2018.