ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1196/2017

Decizia nr. 1196/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, în temeiul art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei coroborat cu art. 8 și urm. din Legea nr. 554/2004, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a Deciziei președintelui ANRE nr. 939 din 15 aprilie 2014, respectiv poziția nr. 9 din lista operatorilor economici care nu au îndeplinit cota obligatorie de achiziție de certificate verzi pentru anul 2013, la care figurează A. și obligarea ANRE la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea adițională înregistrată la data de 30 iunie 2014 reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei precum și cu Administrația Fondului pentru Mediu, a solicitat anularea parțială Deciziei nr. 939 din 15 aprilie 2014, respectiv poziția nr. 9 din lista operatorilor economici care nu au îndeplinit cota obligatorie de achiziție de certificate verzi pentru anul 2013, la care figurează A., obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1.938.912,07 RON achitate de A. în baza deciziei cu titlu de certificate verzi neachiziționate, obligarea pârâtelor la plata dobânzii de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere de la data plății (2 iunie 2014) și până la data restituirii sumei de 1.938.912,07 RON.

Prin Încheierea de ședință din data de 19 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocate de pârâta Administrația Fondului Mediu pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei cu privire la capetele de cerere doi și trei din cererea adițională.

La data de 9 martie 2015 reclamanta A. SA a formulat cerere completatoare a încheierii de ședință din data de 19 noiembrie 2014.

Prin Sentința civilă nr. 734 din 16 martie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de completare a dispozitivului încheierii de ședință din 19 noiembrie 2014, ca neîntemeiată, a respins cererea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Administrația Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 734 din 16 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. SA invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. și a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare de către prima instanță.

În cadrul motivelor de recurs, după prezentarea pe scurt a istoricului cauzei, s-a susținut că hotărârea este nelegală din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

S-a invocat nelegalitatea deoarece:

a) nu a fost respectată obligația de motivare a hotărârii judecătorești

Motivarea hotărârilor judecătorești asigură transparența actului de justiție, respectarea dreptului la un proces echitabil, precum și posibilitatea instanței superioare de a exercita în mod efectiv controlul judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârii atacate.

b) nu a fost motivată respingerea, respectiv a înlăturării probelor tehnice

Pentru a dovedi teza probatorie esențială potrivit căreia consumul de energie electrică aferent instalației de clincherizare este necesar pentru producția de energie electrică, societatea a solicitat încuviințarea probelor constând în expertiza tehnică extrajudiciară, punctul de vedere al unor personalități/specialiști în domeniul energetic și expertiza tehnică judiciară.

Prin Încheierea de ședință din 2 februarie 2015 instanța de fond a admis proba cu expertiza tehnică extrajudiciară și a respins proba cu expertiză tehnică judiciară și proba privind punctul de vedere al unui specialist în domeniul energetic ca „nefiind utile și concludente în cauză”, dar nu a indicat niciun motiv pentru respingerea acestor probe tehnice.

Cu toate că a încuviințat proba cu expertiză tehnică extrajudiciară în sentință nu se găsește nicio referire la raportul de expertiză administrat.

c) instanța nu a soluționat cauza cu care a fost investită, contradicție între motive sau străine de pricină

Instanța nu a stabilit situația de fapt relevantă, răspunzând cu totul altei întrebări decât aceea cu care a fost investită deoarece întrebarea nu era dacă instalația de clincherizare face parte din procedeul tehnologic de fabricație a cimentului, ci dacă această instalație face parte din procedeul tehnologic de producere a energiei electrice și nu dacă instalația de clinerizare funcționează indiferent de Centrala Electrică ci dacă Centrala Electrică funcționează indiferent de instalația de clincherizare (numai în acest caz putându-se considera că nu este necesară pentru producerea de energie electrică în cadrul Centralei Electrice).

Afirmația potrivit căreia instalația de clincherizare constituie „o sursă de combustibil cu care de fapt se alimentează centrala electrică, cu consum propriu tehnologic” este contradictorie deoarece prima parte a afirmației confirmă implicit că instalația de clincherizare este necesară (ca sursă de combustibil) pentru producerea de energie electrică, în vreme ce a doua parte a afirmației neagă aceeași concluzie.

d) lipsa oricărei analize a motivelor invocate de A. și însușirea necritică a afirmațiilor ANRE

Sentința nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care instanța a considerat că a fost respectată procedura de emitere a deciziei, în condițiile în care ANRE a publicat o altă listă decât cea prevăzută la art. 26 alin. (1) din Metodologie și nici motivele pentru care eventuala atenționare a societății cu privire la obligația de achiziție de certificate verzi permite Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei să nu respecte procedura de emitere a deciziei.

Toate acestea, în opinia recurentei, echivalează cu lipsa de cercetare în fond a cauzei, motiv pentru care se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata Administrația Fondului pentru Mediu a formulat Întâmpinare și a solicitat respingerea recursului.

Intimata Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a depus Întâmpinare și a solicitat respingere recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Recurenta A. SA a formulat răspuns la întâmpinare și a arătat că intimatele nu răspund motivelor de recurs invocate de aceasta.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu, iar prin Încheierea din 15 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal s-a dispus comunicarea acestuia către părțile din litigiu.

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. SA și a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 17 martie 2017, cu citarea părților.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare parțială a Deciziei Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 939/15 aprilie 2014, respectiv poziția nr. 9 din lista operatorilor economici care nu au îndeplinit cota obligatorie de achiziție de certificate verzi pentru anul 2013, la care figurează A., obligarea pârâtelor Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Administrația Fondului pentru Mediu la restituirea sumei de 1.938.912,07 RON achitate de A. în baza deciziei cu titlu de certificate verzi neachiziționate și a dobânzii de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere de la data plății (2 iunie 2014) și până la data restituirii sumei de 1.938.912,07.

Acțiunea reclamantei, astfel cum a fost completată a fost respinsă ca neîntemeiată de către instanța de fond.

Criticile recurentei-reclamante au vizat numai nelegalitatea hotărârii primei instanțe pentru nemotivare.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: „(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”.

Se poate aprecia că textul legal anterior enunțat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar.

Motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În condițiile în care prima instanță a procedat la soluționarea cauzei fără a analiza aspectele de nelegalitate invocate de reclamantă prin cererea pendinte, rezultă că hotărârea instanței de fond nu este motivată, iar în lipsa motivării Înalta Curte nu poate exercita controlul legalității hotărârii, potrivit argumentelor ce se vor enunța în continuare.

Căile de atac se exercită de partea nemulțumită de hotărârea unei instanțe și reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează pe calea justiției protecția dreptului subiectiv sau al interesului și ele se constituie ca un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre.

În situația în care hotărârea nu este motivată, instanța de control judiciar nu poate să analizeze dacă hotărârea primei instanțe este legală, pentru că hotărârii îi lipsesc elementele esențiale.

Legiuitorul a stabilit în sarcina judecătorului obligația legală de a motiva în fapt și în drept hotărârea, întrucât în hotărâre trebuie să se explice părților, atât în fapt, cât și în drept, care au fost rațiunile care au condus la adoptarea soluției.

În lipsa motivării, nici părțile nu sunt în măsură să analizeze legalitatea hotărârii judecătorești și nici instanța de control nu poate să exercite controlul judiciar în limitele stabilite de lege.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin nemotivarea hotărârii se aduce atingere prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind procesul echitabil, așa cum a fost interpretat textul în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest sens, arătăm că potrivit jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanță a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre analiză.

Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare sau ale uneia dintre părți.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În cauza de față, în mod cert judecătorul fondului nu a realizat o analiză efectivă a cauzei supuse judecății.

Cu alte cuvinte, motivarea reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, iar lipsa acesteia atrage casarea ei. Scopul motivării este acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță în cadrul dispozitivului.

În speță, instanța de fond nu a realizat o motivare suficientă a soluției pronunțate, astfel că Înalta Curte este în imposibilitate să-și exercite controlul judiciar cu privire la fondul cauzei.

Instanța de control judiciar consideră că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece prima instanță nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la legalitatea și temeinicia actelor atacate.

Mai precis, instanța nu a analizat situația factuală existentă în speță, în raport cu probele administrate în cauză de către părți.

În speță, analizând sentința atacată, în raport de criticile recurentei, se constată că în considerentele acesteia au fost reluate in extenso susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată, din cererea completatoare, apărările pârâtei Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, însă considerentele instanței referitoare la fondul cauzei sunt restrânse la aproximativ 3 file.

În considerentele instanței de fond a fost analizat într-o frază motivul de nelegalitate referitor la nemotivarea deciziei contestate, dar nu au fost analizate deloc celelalte critici (de exemplu, cele referitoare la încălcarea procedurii prevăzute de lege pentru emiterea sa și nici cele referitoare la exceptarea A. de la obligația de a achiziționa certificate verzi).

Nu s-a motivat de către instanța de fond nici respingerea concluziilor raportului de expertiză extrajudiciară, probă ce a fost încuviințată de instanță.

Pe lângă faptul că nu a fost stabilită situația de fapt relevantă, instanța de fond nu a stabilit nici dacă susținerile reclamantei A. SA referitoare la instalația de clincherizare sunt sau nu fondate.

Toate acestea echivalează cu o necercetare a fondului cauzei și, de aceea, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ. va fi admis recursul, va fi casată sentința și va fi trimisă cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

În raport de această soluție nu va fi analizată solicitarea recurentei de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. SA împotriva Sentinței civile nr. 734 din 16 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2017.

Procesat de GGC - LM