ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1611/2021

Ședința publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19.05.2015 sub nr. x/2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, a anularea parțială a deciziei - președintelui ANRE nr. 939 din 15 aprilie 2014, respectiv poziția nr. 9 din lista operatorilor economici care nu au îndeplinit cota obligatorie de achiziție de certificate verzi pentru anul 2013, la care figurează A. și obligarea paratei ANRE la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 30.06.2014 reclamanta A. S.A. a formulat cerere adițională, prin care solicită:

Prin încheierea de ședință din 19.11.2014 Curtea a respins ca neîntemeiate excepția inadmisibilității invocate de pârâtul AFM pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul ANRE cu privire la capetele de cerere doi și trei din cererea adițională, pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul încheierii.

Prin sentinta civila nr. 734/16.03.2015, Curtea de Apel Bucuresti - sectia a VIII-a a respins actiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1196/23.03.2017, Inalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul introdus de reclamanta, a casat sentinta de mai sus si a trimis cauza spre rejudecare instantei de fond, reținând nemotivarea sentinței.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adminisitrativ și fiscal, sub nr. de dosar x/2014

Prin sentința civilă nr. 5101 pronunțată în data de 20 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Administrația Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A. S.A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea cauzai în fond și admiterea acțiunii, astfel cum a fost modificată.

În cuprinsul motivelor de recurs a susținut că instanța de rejudecare a stabilit în mod nelegal că societatea A. ar avea obligația de a achiziționa certificate verzi.

Sub acest aspect a menționat următoarele:

- Consumul propriu tehnologic este exceptat de la obligația de achiziție de certificate verzi. Este necontestat că pentru energia electrică aferentă consumului propriu tehnologic nu există obligația de achiziție de certificate verzi. Excepția rezultă din art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 220/2008 care stabilesc că producătorii de energie electrică au obligația de a achiziționa certificate verzi pentru energia electrică utilizată pentru consumul propriu final, altul decât consumul propriu tehnologic;

- instanța de fond în mod nelegal a ignorat singurul criteriu relevant pentru aplicarea corectă în speță a legii, respectiv criteriul necesității funcționale a echipamentelor, și, ca atare, a ajuns la concluzia eronată că energia electrică consumată de instalația de clincherizare nu reprezintă consum propriu tehnologic. Deși a reținut că energia electrică este produsă prin recuperarea și transformarea energiei termice din Gazele de clincher produse de Instalația de clincherizare, instanta nu a atașat niciun efect acestui rol al instalației în procesul de producere a energiei electrice. În fapt, instanța a ignorat total rolul pe care instalația de clincherizare îl are în producerea energiei electrice singurul relevant din perspectiva legislației privind certificatele verzi aplicabile.

- judecătorul fondului a aplicat greșit legea întrucât a limitat sfera consumului propriu tehnologic la consumul echipamentelor proiectate ab initio cu scopul de a servi la producerea energiei electrice și la cel al echipamentelor listate în autorizația de înființare și în licența de producere a energiei electrice, indiferent de rolul practic îndeplinit de aceste echipamente. În fapt, instanta a ignorat prevederile legale relevante și a invocat o serie de argumente străine de lege pentru a susține legalitatea Deciziei ANRE.

Instanța a aplicat criterii greșite pentru a stabili dacă Instalația de clincherizare este necesară pentru producerea energici electrice. Potrivit Curții de Apel București, Instalația de clincherizare nu este necesară pentru producerea energiei electrice întrucât scopul pentru care a fost instalată a fost producerea cimentului, iar nu a energiei electrice.

Procesul de producție a energiei electrice a fost conceput în mod indispensabil de instalația de clincherizare. Faptul că instalația de clincherizare a avut inițial un rol exclusiv în producția de ciment este irelevant, câtă vreme acesteia i s-a acordat un rol esențial în producția de energie electrică prin modul în care a fost concepută Centrala Electrică.

Instanța de rejudecare adaugă o condiție neprevăzută de lege pentru aplicabilitatea exceptării de la obligația de a achiziționa certificate verzi, respective condiția ca instalația de clincherizare să se numere printre echipamentele prevăzute în autorizația de înființare a Centralei Electrice și în licența de producere a energiei electrice. Regimul obligației de a achiziționa certificate verzi este însă unul configurat legal diferit de cel al construirii și exploatării unei centrale electrice. Instanța nu poate interveni prin adăugarea unor condiții suplimentare de natură să restrângă cazurile în care operează excepția de la obligația de a achiziționa certificate verzi.

- Conform prevederilor legale relevante, consumul propriu tehnologic reprezintă cantitatea de energie electrică consumată de echipamentele necesare pentru producerea de energie electrică, inclusiv de cele care manipulează și prepară sursa de energie din care se produce energie electrică, iar instalația de clincherizare este indispensabilă în producerea energiei electrice întrucât produce și direcționează gazele de clincher ce conțin energia termică transformată în energie electrică în cadrul Centralei Electrice.

Din cele de mai sus rezultă că energia electrică consumată de instalația de clincherizare este parte a consumului propriu tehnologic al centralei electrice și, deci, A. nu are obligația de a achiziționa certificate verzi pentru această cantitate. Contrar susținerilor instanței, admiterea acțiunii A. nu ar însemna recunoașterea nepermisă a efectelor juridice ale unor fapte nereglementate, ci din contra, consecinta legală necesară a aplicării corecte și întocmai a definiției consumului propriu tehnologic și a regimului juridic al achiziției de certificate verzi la situația de fapt reprezentată de specificul producției de energie electrică în cadrul centralei electrice.

- Instanța de rejudecare a echivalat în mod nelegal corespondența părților cu respectarea procedurii legale de emitere a Deciziei ANRE, fiind încălcate prevederile art. 26 alin. (1)-(3) din Ordinul ANRE nr. 45/2011, aspect care atrage nulitatea actului administrativ, fără ca persoana vizată să fie obligată să probeze că suferit în concret o vătămare;

- S-a reținut în mod nelegal că Decizia ANRE este motivată. În primul rând, motivarea în fapt și drept a actului administrativ trebuie realizată în chiar cuprinsul acestuia, iar nu prin alte documente, inclusiv corespondență anterioară cu autoritatea. În al doilea rând, corespondenta anterioară dintre ANRE și A. nu contine motivele pentru care instalația de clincherizare nu ar reprezenta un echipament necesar producerii energiei electrice și nici motivele pentru care consumul de energie electrică al instalației nu este consum propriu tehnologic. Singurul considerent al ANRE expus în corespondența referită de instanță este cel pentru care, în opinia intimatei, instalația de clincherizare face parte din procesul de producție a cimentului (Adresa nr. x/21.03.2014, indicată în Sentința recurată), aspect fără relevanță în cauză. Ca atare, A. nu a putut cunoaște în mod neîndoielnic motivele pentru care a fost emisă Decizia ANRE.

Intimații-pârâți au depus întâmpinări și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 28 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 martie 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de către părți, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar și la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Controlul judiciar declanșat de recurentă are ca obiect verificarea legalității Deciziei Președintelui ANRE nr. 939/15.04.2014 privind stabilirea operatorilor economici care nu și-au îndeplinit cota obligatorie de achiziție de certificate verzi și numărul de certificate verzi neachiziționate de către aceștia pentru anul 2013.

Instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, apreciind că consumul electric al cuptorului de cincherizare nu reprezinta un consum tehnologic propriu al centralei electrice și ca atare, decizia ANRE de a solicita reclamantei achiziționarea de certificate pentru acest consum a fost corectă.

Împotriva acestei soluții, reclamanta a declarat recurs apreciind că instanța de fond a încălcat normele de drept material.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate prin două critici, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reținut că acțiunea este neîntemeiată, întrucât actul prin care s-a stabilit că trebuie să achiziționeze certificate verzi era nemotivat și că, instalația de clinchetizare este parte componentă din centrala electrică.

Recurenta-reclamantă A. deține o fabrică de ciment situată în județul Bihor. În vederea eficientizării producției și protejării mediului, A. a construit o centrală electrică în baza autorizației de înființare nr. x/27.06.2012 și a obținut licența pentru producerea energiei electrice nr. 1190/6.03.2013.

S-a susținut că instalația de recuperare a energiei termice reziduale din gazele rezultate din procesul de fabricație a clincherului de ciment cu producere de energie electrică este integrată în cadrul fabricii de ciment, fiind folosită în consumul propriu tehnologic și că, atât instituția pârâtă cât și instanța de fond au apreciat eronat că, cuptorul de clincher nu face parte din centrala electrică.

Mai mult în anul 2013 recurenta a comunicat pârâtei că, acest cuptor de clincherizare trebuie considerat ca fiind o parte componenta din centrala electrica, iar energia electrica necesara pentru functionarea cuptorului reprezintă energie utilizata pentru consumul propriu al centralei electrice, fiind exceptată de la obligația de a achiziționa certificate verzi, in temeiul art. 8, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 220/2008 ("Cantitatea de energie electrică pentru care se stabilește obligația de achiziție de certificate verzi include ... energia electrică utilizată pentru consum final propriu, altul decât consumul propriu tehnologic, de către un producător de energie electrică").

Prin adresa ANRE nr. x/21.03.2014, pârâta a comunicat reclamantei că energia electrică consumată de Cuptorul de clincher, care generează atât clincherul, cât și Gazele de clincher utilizate la producerea energiei electrice, nu reprezintă consum propriu tehnologi.

Prin Decizia ANRE nr. 939/15.04.2014 reclamantei, aflată la pozitia nr. 9), i s-a comunicat că nu si-a indeplinit obligația de a achiziționa certificate verzi, stabilind obligația acesteia de a plăti Administrației Fondului de Mediu contravaloarea sumei 3.671 de certificate verzi neachiziționate, la o valoare de 528,17 RON/certificat.

Reclamanta a contestat decizia, susținând că este nemotivată și că nu avea obligația de a achita certificatele verzi.

În ceea ce privește nemotivarea deciziei, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod legal și temeinic a constatat că reclamanta știa motivul pentru care s-a emis decizia, respectiv că pârâta a avut în vedere cantitatea de energie electrică utilizată în anul 2013 de cuptorul de clincherizare.

Societatea recurentă avea cunoștință de motivele pentru care decizia s-a emis, pârâta intimate ANRE emițând o serie de adrese prin care comunica că energia consumată de cuptorul de clincher nu reprezintă consum propriu tehnologic, contex în care nu mai are relevanță dacă actul final reprezentat de Deciza nr. 939/2014 contestată era motivată insuficient.

În ceea ce privește critica vizând faptul că pârâta și instanța de fond nu au observant că nu avea nevoie de autorizație pentru instalația de clincherizare, întrucât fusese instalată anterior centralei electrice, instanța de recurs constată că este nefondată.

În cauză, societatea recurentă nu contestă faptul că este titulara Licenței de producere a energiei electrice nr. 1190/06.03.2013, la care se face referire în Decizia Președintelui ANRE.

Mai mult susține că nu are nevoie de autorizația emisă și asupra instalației de clincherizare ca și parte componentă din centrala electrică și nici în cadrul licenței de producer a energiei electrice.

În cuprinsul motivelor de recurs s-a susținut că instanța de rejudecare adaugă o condiție neprevăzută de lege pentru aplicabilitatea exceptării de la obligația de a achiziționa certificate verzi, respective condiția ca instalația de clincherizare să se numere printre echipamentele prevăzute în autorizația de înființare a Centralei Electrice și în licența de producere a energiei electrice.

Înalta Curte nu poate reține ca fiind fondate criticile menționate anterior, întrucât potrivit prevederilor legale în vigoare trebuie prevăzut clar în cadrul cererii de autorizare principalele componente din cadrul centralei electrice, or în cazul în speță, cuptorul de clincherizare nu apare în autorizație.

Sub acest aspect și critica vizând faptul că instanța de fond și pârâtele nu au știut să facă delimitare între regimul obligației de a achiziționa certificate verzi și cel al construirii și exploatării unei centrale electrice nu are temei legal.

Instanța de fond nu a intervenit prin adăugarea unor condiții suplimentare de natură să restrângă cazurile în care operează excepția de la obligația de a achiziționa certificate verzi, ci doar a aplicat dispozițiile legale incidente în cauza dedusă judecății.

Potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 220/2008 toți producătorii, indiferent dacă sunt sau nu beneficiari ai sistemului de promovare prin certificate verzi, aveau obligația de a achiziționa certificatele verzi necesare pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi de pe piața de certificate verzi.

Pentru anul 2013, contravaloarea unui certificat verde a fost stabilită prin Ordinul Președintelui ANRE nr. 10/2013 privind actualizarea valorilor limită a certificatelor verzi și a contravalorii unui certificat verde neachiziționat, aplicabile pentru anul 2013.

Prin adresa nr. x/21.02.2014, societatea a transmis ANRE cantitatea de energie electrică produsă în anul 2013 de centrala electrică pe care o deține și utilizată pentru consumul propriu al societății, respectiv că este 0, întrucât a folosit întraga cantitate de energie în cadrul centralei electrice pentru consum propriu tehnologic, cu cuptorul de clincherizare din cadrul fabricii de ciment.

Dispozițiile art. 6 alin. (8) din Legea nr. 220/2008 stabilesc un drept, respectiv acela că "producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie beneficiază de certificate verzi conform prevederilor deciziei de acreditare emise de ANRE în baza regulamentului prevăzut la art. 6 lit. a), începând cu data emiterii acesteia."

Prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din aceeași lege stabilesc o obligație, respectiv: "cantitatea de energie electrică pentru care se stabilește obligația de achiziție de certificate verzi include energia electrică utilizată pentru consum final propriu, altul decât consumul propriu tehnologic, de către un producător de energie electrică."

Este de observat faptul că ultima dispoziție normativă citată se aplică indiferent de combustibilul utilizat pentru producerea energiei electrice, astfel încât toți producătorii care utilizează energie electrică produsă pentru consum propriu, altul decât consumul propriu tehnologic al centralei de producere a energiei electrice au obligația de achiziție de certificate verzi.

În acest context, dacă recurenta-reclamantă dorea să nu cumpere certificate verzi trebuia să menționeze ca și componentă principală a centralei cuptorul de clincherizare, în caz contrar consumul tehnologic al acestuia nu reprezintă un consum propriu al centralei electrice.

Trebuie precizat că nici o instanță nu poate ține cont de definiția consumului propriu tehnologic, dacă instalația folosită nu se găsește în autorizația de înființare a centralei electrice.

Înalta Curte nu poate reține susținerea recurentei vizând consumul propriu tehnologic, care ar reprezintă cantitatea de energie electrică consumată de echipamentele necesare pentru producerea de energie electrică, inclusiv de cele care manipulează și prepară sursa de energie din care se produce energie electrică, iar instalația de clincherizare este indispensabilă în producerea energiei electrice întrucât produce și direcționează gazele de clincher ce conțin energia termică transformată în energie electrică în cadrul Centralei Electrice.

Sub acest aspect, astfel cum s-a menționat anterior componentă principală a centralei nu a fost menționat ca fiind cuptorul de clincherizare, astfel că consumul tehnologic al acestuia nu reprezintă un consum propriu al centralei electrice.

Instanța de rejudecare a echivalat în mod legal corespondența părților cu respectarea procedurii legale de emitere a Deciziei ANRE, fiind respectate prevederile art. 26 alin. (1)-(3) din Ordinul ANRE nr. 45/2011, actul administrativ a fost corect întocmit și persoana vizată nu a suferit o vătămare prin neindicarea în cuprinsul ei a istoricului cofrepondenței.

În aceste condiții, soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, este legală și este împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și la jurisprudența CEDO, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică, pe care o va menține.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 5101 din 20 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2021.