Decizia nr. 1694/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 260/2017 a Curții de Apel București

Prin cererea înregistrată la nr. x/2016 din data de 16 septembrie 2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. (fostă B.), obligarea pârâtei la plata sumei de 22.357.688,04 RON reprezentând contravaloare certificate verzi neachiziționate, în baza Facturii nr. x/11.05.2015, și la plata dobânzii legale calculată de la data scadentă a facturii până la data plății. II Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 260 din 1 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, a admis cererea formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. (fostă B.), a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 22.357.688,04 RON contravaloare certificate verzi neachiziționate, conform facturii nr. x/11.05.2015, cu dobânda legală de la 29.05.2015 și până la achitarea efectivă. III Recursul formulat de pârâtă

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A., cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței și rejudecarea cauzei.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că cererea de chemare in judecată este inadmisibilă, pretențiile intimatei sunt de natura fiscală, iar executarea silită a acestora trebuia făcută conform Codului de procedura fiscală; motivarea instanței de fond privind respingerea excepției inadmisibilității cererii este greșită, faptul că intimata este atât cea care emite facturile, dar și beneficiarul final al sumei, este relevant doar în ce privește eventual îndreptățirea AFM de a emite facturi la momentul la care a făcut-o, însă este irelevant în ce privește modalitatea de realizare a creanței, aceasta fiind stabilită în mod expres de legiuitor ca fiind creanță fiscală ce se realizează conform normelor de procedura fiscală. Pretențiile intimatei privind plata sumei de 22.357.688,04 RON sunt de natură fiscală, astfel cum au fost reglementate prin O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, în sensul stabilirii unei proceduri speciale de administrare a acestor creanțe, respectiv cea prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta a arătat că prin Ordonanța nr. 31/2013 a fost introdusă lit. ț) a art. 9 din O.U.G. nr. 196/2005, prin care se constituie venit la Fondul de mediu suma reprezentând contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate, achitată conform prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare; a expus prevederile art. 12 alin. (1), (2) și (4)din O.U.G. nr. 196/2005 și a arătat că este evidentă intenția legiuitorului de a configura contribuției regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat și de a conferi competența exclusivă Administrației Fondului pentru Mediu de o administra în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscala. Având în vedere că intimatei i s-a asigurat modalitatea de administrare și recuperare a creanțelor in cadrul unei proceduri speciale, caracterizată prin modalități specifice de colectare, urgenta si celeritate, este inadmisibil ca aceasta să uzeze de procedura legala de dreptul comun a unei acțiuni în pretenții.

Astfel, după apariția Ordonanței nr. 31/2013, singura modalitate de recuperare a creanțelor izvorâte in temeiul art. 12 alin. (2) și (8) alin. (2) din Legea 220/2008 este cea prevăzuta de Codul de procedură fiscală, neputând fi primite cereri de recuperare a creanțelor formulate în temeiul dreptului comun. În acest sens, a arătat, este Dispoziția Președintelui Administrației Fondului pentru Mediu nr. 461 din 27 octombrie 2015 privind Regulamentul de organizare și funcționare al AFM, art. 37, care se referă la atribuțiile Serviciului Colectare creanțe din cadrul AFM. AFM poate și trebuie sa emită titluri executorii pentru colectarea acestor creanțe fiscale care se fac venituri la Fondul de mediu, iar Ordinul nr. 45/2014 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 658/2006 pentru aprobarea modelelor formularelor utilizate în domeniul colectării creanțelor la Fondul pentru mediu stabilește modelul formularelor tipizate pe care. AFM le poate utiliza in executarea creanțelor fiscale, respectiv formularul reprezentând titlul executoriu și formularul reprezentând somația utilizate in dosarul de executare a contribuabililor.

Recurenta a mai invocat excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 14/05.03.2014 privind actualizarea valorilor limita de tranzacționare a certificatelor verzi și a contravalorii unui certificat verde neachiziționat, aplicabile pentru anul 2014, cu privire la care a arătat că nu poate modifica o lege organică, potrivit art. 77, 78 din Legea nr. 24/2000, iar în al doilea rând, Legea 220 stabilește clar contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate în euro, precum și modalitatea de calcul anual al acestei contravalori în RON.

În ceea ce privește cererea de chemare in judecată, recurenta a arătat, în esență, că este neîntemeiată, întrucât numărul certificatelor verzi neachiziționate este incert, raportat la Decizia ANRE nr. 876/15.04.2015, iar în ceea ce privește dobânda legală, în primul rând suma principală solicitată nu este certă, lichidă și exigibilă, aceasta fiind eronată raportat la situația de fapt a privind certificatele verzi achiziționate și neachiziționate în anul 2014, iar în al doilea rând, intimata nu face și un calcul al acestei dobânzi, nu arată o suma pe care o solicită măcar de la data scadenței facturii și până la data introducerii acțiunii, pentru ca suma solicitata prin capătul al doilea de cerere să aibă, de asemenea, un caracter cert, lichid și exigibil. IV Apărările formulate de intimata reclamantă

Intimata reclamantă Administrația Fondului pentru Mediu a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că recursul declarat nu este motivat, deși formal se indică de către recurentă dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., privitoare la casarea hotărârii, recurenta reiterează toate susținerile pe care le-a făcut în fața instanței de fond, fără să critice real sentința atacată și fără să aducă indicii concrete care să răstoarne silogismul judiciar reținut de judecător în hotărârea dată; cele arătate de recurentă nu se includ în motivele de admisibilitate a recursului prevăzute de C. proc. civ. aceste aspecte de fapt, nu pot fi invocate în recurs, fiind necesar ca recursul să se sprijine doar pe motive de nelegalitate ale hotărârii, niciunul din textele invocate de către recurentă nu își găsește aplicabilitatea, în această fază procesuală nu se pot formula cereri noi, ci prin recurs trebuie să se expună doar criticile aduse hotărârii atacate și argumentele care susțin aceste critici.

A arătat că, în ansamblu, privitor la problematica supusă judecății, instanța de fond a reținut corect situația de fapt, având în vedere materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată, astfel încât nu se impune casarea sentinței recurate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu rezolvarea tuturor problemelor de fapt și de drept, ce se impun, cu ancorarea în dispozițiile legale de drept aplicabile.

În raport de legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, arată că instanța de fond corect a analizat și încadrat în drept, temeiul juridic aplicabil acestui tip de acțiune, acțiune în pretenții, reținând incidența O.U.G. nr. 196/2005 aprobată prin Legea nr. 105/2006, modificată, Legea nr. 220/2008; instanța reține corect, de asemenea, că valoarea certificatelor verzi neachiziționate poartă dobânda legală deoarece așa dispun dispozițiile legale în materie, respectiv în art. 12 din Legea nr. 220/2008, completată cu dispozițiile O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu; de asemenea se mai reține corect de către instanța și faptul că pârâta a fost obligată să plătească contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate, în baza unei facturi emise de AFM în anul 2015, pentru certificate verzi neachiziționate de societate în anul 2014; deci a respectat dispozițiile legale în materie pentru recuperarea pe cale amiabilă a acestor sume, dar neavând eficiența scontată s-a adresat instanței de judecată pentru recuperarea lor.

Prin urmare, instanța de fond, prin analiza făcută și-a exprimat propriul silogism judiciar în modul de soluționare a cauzei, prin indicarea articolelor de lege pe care își fundamentează motivarea, fapt pentru care consideră hotărârea dată ca fiind temeinică și legală, la adăpost de orice critică. V Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Asupra excepției nulității recursului invocată de intimata reclamantă, în raport de dispozițiile art. 489 C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.", examinând motivele de recurs, Înalta Curte constată că a fost invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., iar motivele prezentate sunt circumscrise, față de conținutul acestora, acestui motiv de casare. Recurenta pârâtă a invocat faptul că motivarea instanței de fond privind respingerea excepției inadmisibilității cererii este greșită și a prezentat motivele pentru care susține acest fapt, raportat la dispozițiile legale, și a arătat, de asemenea, raportat la considerentele instanței de fond, motivele pentru care în mod greșit a fost admisă cererea de chemare în judecată

Examinând cu prioritate motivele de recurs privind inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată ca sunt fondate, pentru considerentele ce urmează, împrejurare față de care nu se mai impune analiza celorlalte motive, care privesc fondul cererii de chemare în judecată, și excepția de nelegalitate, admisibilă numai în condițiile în care de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond.

Prin cererea soluționată prin sentința recurată, reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. la plata sumei de 22.357.688,04 RON, reprezentând contravaloare certificate verzi neachiziționate, în baza facturii nr. x/11.05.2015, și la plata dobânzii legale calculată de la data scadentă a facturii până la data plății. În motivarea cererii, reclamanta a invocat dispozițiile art. 8 și 12 din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, "(2) Furnizorii de energie electrică și producătorii prevăzuți la alin. (1) sunt obligați să achiziționeze anual un număr de certificate verzi echivalent cu produsul dintre valoarea cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi stabilite pentru anul respectiv, potrivit prevederilor art. 4 alin. (9), și cantitatea de energie electrică prevăzută la alin. (1), exprimată în MWh, furnizată anual consumatorilor finali".

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (2) din același act normativ, "(2) Furnizorii, precum și producătorii prevăzuți la art. 8 alin. (1) care nu realizează cota obligatorie anuală sunt obligați să plătească contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate Administrației Fondului pentru Mediu la valoarea de 110 euro pentru fiecare certificat neachiziționat, calculată în RON la valoarea medie a cursului de schimb stabilit de Banca Națională a României pentru luna decembrie a anului precedent".

Prin Decizia nr. 876/15.04.2015 a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, pct. 1, a fost aprobată "lista operatorilor economici care nu și-au îndeplinit cota obligatorie de achiziție de certificate verzi și numărul de certificate verzi neachiziționate de către aceștia pentru anul 2014 prevăzută în Anexa care face parte integrantă din prezenta decizie". Potrivit art. 2 al aceleiași decizii, "Operatorii economici prevăzuți în Anexa la prezenta decizie sunt obligați să achite la Administrația Fondului pentru Mediu contravaloarea certificatelor verzi neachizitionate, la valoarea de 532,44 RON/certificat verde, în termenul prevăzut la art. 26 alin. (1) din Metodologia de stabilire a cotelor anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi și a celor de achiziție de certificate verzi aprobată prin ordinul ANRE nr. 144/2014". Recurenta pârâtă se regăsește în Lista anexă, la poziția 9, cu un număr de 41.991 de certificate verzi neachiziționate.

În aplicarea art. 12 alin. (2) din lege, reclamanta Administrației Fondului pentru Mediu a emis factura nr. x/11.05.2015, în valoare de 22.357.688,04 RON, pentru cele 41.991 certificate verzi neachiziționate de pârâtă. Anterior sesizării instanței, reclamanta a notificat pârâta în vederea plății sumei, însă pârâta nu a achitat suma înscrisă în factura nr. x/11.05.2015.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, "Furnizorii de energie electrică și producătorii prevăzuți la alin. (1) sunt obligați să achiziționeze anual un număr de certificate verzi echivalent cu produsul dintre valoarea cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi stabilite pentru anul respectiv, potrivit prevederilor art. 4 alin. (9), și cantitatea de energie electrică prevăzută la alin. (1), exprimată în MWh, furnizată anual consumatorilor finali".

Art. 12 din Legea nr. 220/2008 prevede: "(2) Furnizorii, precum și producătorii prevăzuți la art. 8 alin. (1) care nu realizează cota obligatorie anuală sunt obligați să plătească contravaloarea certificatelor verzi neachizitionate Administrației Fondului pentru Mediu la valoarea de 110 euro pentru fiecare certificat ne achiziționat, calculată în RON la valoarea medie a cursului de schimb stabilit de Banca Națională a României pentru luna decembrie a anului precedent. (...) (5) Administrația Fondului pentru Mediu emite facturi de încasare a obligațiilor de plată care decurg din aplicarea alin. (2) în termen de 10 zile de la data înștiințării emise de ANRE cu privire la operatorii economici debitori și sumele datorate de aceștia. (6) Suma rezultată din aplicarea prevederilor alin. (5) este utilizată de Administrația Fondului pentru Mediu în vederea finanțării investițiilor în producerea de energie din surse regenerabile de către persoanele fizice care realizează capacități energetice cu putere instalată de până la 100 kW.".

Cu privire la excepția inadmisibilității, instanța de fond a reținut dispozițiile art. 12 alin. (5) și (6) din Legea nr. 220/2008 la momentul emiterii facturii, x mai 2015, dar și al deciziei ANRE, 15 aprilie 2015, și a arătat că, prin urmare, reclamanta este atât cea care emite facturile, dar și beneficiarul final al sumei, astfel încât susținerile pârâtei sunt vădit nefondate; a mai arătat că împrejurarea că procedura în vigoare în prezent nu mai presupune emiterea de către AFM de facturi este total nerelevantă, pe de o parte pentru că aplicarea legii în timp impune analiza îndreptățirii reclamantei de a emite facturi la momentul la care a făcut-o, iar pe de altă parte că, dincolo de emiterea sau nu de facturi, beneficiarul sumei este tot AFM, potrivit art. 12 alin. (2) și alin. (6) din lege, care au rămas neschimbate, prin urmare cererea este admisibilă.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă privind inadmisibilitatea sunt fondate. Instanța de fond a apreciat greșit că susținerile pârâtei sunt nefondate, întrucât reclamanta este atât cea care emite facturile, dar și beneficiarul final al sumei.

Potrivit dispozițiilor art. 25 din Metodologia de stabilire a cotelor anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi și a celor de achiziție de certificate verzi, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 144/2014, până la data de 7 aprilie a fiecărui an, pentru anul de analiză, ANRE stabilește și publică pe site-ul propriu lista cu operatorii economici care nu au îndeplinit cota obligatorie de achiziție de CV și numărul de CV neachiziționate de aceștia, iar după expirarea termenului pentru depunerea contestațiilor, de 3 zile calendaristice de la data publicării acesteia pe site-ul ANRE, până la data de 15 aprilie, ANRE stabilește prin decizie lista operatorilor economici care nu au îndeplinit cota obligatorie de achiziție de CV pentru anul de analiză, inclusiv numărul de CV pe care aceștia nu le-au achiziționat. Potrivit art. 26, operatorii economici menționați plătesc contravaloarea CV neachiziționate în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii facturilor emise de Administrația Fondului pentru Mediu, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (5) din Lege, în contul deschis în acest scop de Administrația Fondului pentru Mediu.

Sunt corecte susținerile recurentei pârâte în sensul că faptul că intimata reclamantă este atât cea care emite facturile, dar și beneficiarul final al sumei, este relevant în ce privește emiterea de către Administrația Fondului pentru Mediu a facturii, însă, în ceea ce privește modalitatea de realizare a creanței, aceasta este stabilită în mod expres de legiuitor, conform normelor de procedură fiscală.

Suma reprezentând contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate, achitată conform prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie venit la bugetul fondului pentru mediu, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. ț) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, forma aplicabilă incidentă în cauză, în vigoare la data emiterii de către ANRE a Deciziei nr. 876/15.04.2015 de obligare a operatorilor economici care nu și-au îndeplinit cota obligatorie de achiziție de certificate verzi la achitarea contravaloarii certificatelor verzi neachiziționate.

Potrivit art. 12 din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, "(1) Contribuțiile, taxele, penalitățile și alte sume ce constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu se gestionează de Administrația Fondului și urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (2) Administrarea contribuțiilor, taxelor, penalităților și a altor sume ce constituie venituri ale Fondului pentru mediu, inclusiv declararea, stabilirea, verificarea, colectarea, soluționarea contestațiilor, precum și îndeplinirea măsurilor asigurătorii și procedura de executare silită se realizează de Administrația Fondului în conformitate cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător. (3) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitori a obligațiilor de plată prevăzute la art. 9 alin. (1) se datorează dobânzi și penalități de întârziere, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (4) În cazul neachitării la scadență a contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, Administrația Fondului procedează la aplicarea măsurilor de recuperare a creanțelor prin executare silită.".

Rezultă că sumele reprezentând contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, urmând regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrarea, inclusiv stabilirea, colectarea, soluționarea contestațiilor, realizându-se de Administrația Fondului pentru Mediu în conformitate cu dispozițiile acestuia.

Potrivit tuturor acestor prevederi, colectarea sumelor care, constituind venit la bugetul Fondului pentru mediu, se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, și se realizează potrivit O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Pe cale de consecință, Administrația Fondului pentru Mediu trebuia să urmeze procedura fiscală în vederea colectării sumelor reprezentând contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate, neachitate, conform prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, de catre operatorii economici care nu și-au îndeplinit cota obligatorie de achiziție de certificate verzi, aceștia având la dispoziție mijloacele de contestare prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În acest sens, prin Ordinul nr. 658/2006 pentru aprobarea modelelor formularelor utilizate în domeniul colectării creanțelor la Fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare, emis de Ministrul mediului și gospodăririi apelor în baza prevederilor art. 12 din O.U.G. nr. 196/2005, au fost aprobate modelele formularelor utilizate în domeniul colectării creanțelor la Fondul pentru mediu.

Pe cale de consecință, în condițiile în care raporturile juridice dintre părți sunt reglementate de o lege specială, în temeiul căreia sumele reprezentând contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar Administrația Fondului pentru Mediu gestionează fondul pentru mediu în conformitate cu dispozițiile acestuia, este inadmisibilă formularea unei acțiuni în pretenții.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantă este fondat, în mod greșit fiind respinsă excepția inadmisibilității acțiuni, cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor O.U.G. nr. 196/2005 care reglementează gestionarea fondului pentru mediu, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ. care conduce la admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Având în vedere că sunt fondate motivele de recurs privind inadmisibilitatea acțiunii, nu se mai impune analiza celorlalte motive, care privesc fondul cererii de chemare în judecată, și excepția de nelegalitate, admisibilă în condițiile în care de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond. VI Soluția instanței de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtă, va casa sentința atacată și în rejudecare va respinge acțiunea ca inadmisibilă.