ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1263/2021

Ședința publică din data de 3 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 9 martie 2020, reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. ("Hidroelectrica"), în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei ("ANRE"), a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004:

- suspendarea executării Ordinului nr. 216/2019 privind aprobarea Metodologiei de stabilire a prețurilor pentru energia electrică vândută de producători pe bază de contracte reglementate și a cantităților de energie electrică din contractele reglementate încheiate de producători cu furnizorii de ultimă instanță și de stabilire a cantităților maxime de energie electrică ce pot fi impuse ca obligații de vânzare pe bază de contracte reglementate, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1001 din 12 decembrie 2019, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020;

- suspendarea executării Deciziei nr. 2215/23.12.2019 privind stabilirea prețului reglementat pentru energia electrică livrată și a cantităților de energie electrică vândute pe bază de contracte reglementate în perioada 1 ianuarie 2020-30 iunie 2020 emisă de ANRE, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020;

- suspendarea executării Deciziei nr. 2216/23.12.2019 privind stabilirea cantităților maxime ce pot fi impuse ca obligații de vânzare pe bază de contracte reglementate pentru perioada 1 iulie 2020-31 decembrie 2020, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 350 din 3 iunie 2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 350 din 3 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a Ordinului nr. 216/2019, a Deciziei nr. 2215/23.12.2019 și a Deciziei nr. 2216/23.12.2019.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a înlăturat din analiza sa toate argumentele prezentate în cuprinsul cererii de suspendare, considerându-le aprioric inapte să întemeieze condiția cazului bine justificat, refuzând, astfel, să examineze "fondul" cererii de suspendare.

Referitor la existența cazului bine justificat în ceea ce privește aparența de nelegalitate a Ordinului ANRE nr. 216/2019, recurenta învederează că, într-o altă cauză, ce face obiectul dosarului nr. x/2019, Curtea de Apel București a admis cererea de suspendare a executării acestui act administrativ. În raport de caracterul normativ al ordinului, suspendarea dispusă de o instanță face ca actul să nu mai producă efecte față de nicio persoană, în caz contrar fiind încălcat principiul securității juridice. Or, instanța de fond nu a reținut această împrejurare, ci a susținut că suspendarea executării actului administrativ nu produce efecte erga omnes, raționament aplicabil doar în cazul actului individual, nu și al celui normativ.

În opinia recurentei, având în vedere că ordinul ANRE reglementează obligații chiar mai împovăărtoare în sarcina recurentei decât cele stabilite în sarcina reclamantei din dosarul nr. x/2019 și atât timp cât, în acest dosar, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile suspendării executării Ordinului nr. 216/2019, atunci aceste condiții sunt îndeplinite și în prezenta cauză.

Recurenta-reclamantă a prezentat motivele de nelegalitate care afectează Ordinul ANRE nr. 216/2019 și pe care consideră că instanța de fond nu le-a analizat corespunzător, indicând cazurile de casare cărora se circumscriu fiecare din aceste critici.

În privința tratamentului discriminatoriu aplicat reclamantei, prin impunerea unor obligații mult mai împovărătoare față de restul producătorilor, instanța de fond s-a limitat la redarea unor considerente teoretice raportate la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără a se apleca concret asupra argumentelor reclamantei și ignorând dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 123/2012, care prevăd că nu trebuie să existe diferențe de tratament între producătorii de energie electrică. Prin Metodologia contestată, obligația vânzării în regim reglementat este impusă preponderent în sarcina a doi producători de energie, în loc să fie distribuită în mod egal între toți producătorii, astfel încât cuantumul profitului înregistrat de reclamantă este mai mic decât al celui înregistrat de ceilalți producători de energie electrică, iar în timp ce reclamantei îi este permis să își acopere doar o parte din costuri, producătorii de energie din unitățile de cogenerare pot vinde în regim reglementat la un preț egal cu 90% din prețul mediu de pe piețele concurențiale.

Instanța de fond nu a avut în vedere argumentul încălcării libertății contractuale, apreciind greșit că nu poate fi analizat decât pe fondul cauzei. Prin ordinul atacat s-a impus în sarcina reclamantei obligația de a vinde pe piața reglementată un procent de maxim 65% din cantitatea de energie produsă, ceea ce îngrădește dreptul său de a vinde pe piețele concurențiale cu livrare la termen în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2020. În plus, referirea la POWRSYM din cadrul Metodologiei nu este corectă, întrucât recurenta produce energie exclusiv din surse hidro.

Recurenta-reclamantă susține că Ordinul ANRE nr. 216/2019 a fost emis cu nerespectarea actelor normative cu putere superioară, fiind nesocotite dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, ale Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, ale Legii energiei electrice și gazelor naturale nr. 123/2013, dar și ale dispozițiilor O.U.G. nr. 114/2018.

Un alt motiv de nelegalitate a ordinului atacat se referă la încălcarea ordinii constituționale, din perspectiva principiului proporționalității intervenției statului, pe care instanța l-a respins doar în temeiul unui considerent general referitor la faptul că libertatea economică nu este una absolută, exercițiul unor drepturi și libertăți putând fi restrâns.

Mai arată recurenta că ordinul ANRE încalcă regulile în materia ajutorului de stat, prin simplul fapt al nenotificării și având în vedere potențialele efecte dăunătoare asupra concurenței, în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. (3) TFUE ultima teză, art. 2 din Regulamentul UE nr. 2015/1989, art. 1247 C. civ. și pct. 29 din Comunicarea Comisiei privind aplicarea normelor referitoare la ajutoarele de stat de către instanțele naționale.

Totodată, Ordinul nr. 216/2019 are ca efect restrângerea și denaturarea concurenței, motiv de nelegalitate a cărui respingere nu a fost motivată concret de instanța de fond, apreciind, nefondat, că acest motiv reprezintă o reluare a argumentelor anterior expuse în privința existenței tratamentului discriminatoriu, cu privire la marja de profit și procentul de 65% stabilit la nivel maxim din cantitatea de energie livrată.

Referitor la existența cazului bine justificat în ceea ce privește aparența de nelegalitate a Deciziilor nr. 2215/23.12.2019 și nr. 2216/23.12.2019, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu a analizat decât două dintre motivele de nelegalitate expuse, respectiv cel privitor la încălcarea prevederilor dreptului Uniunii Europene și cel privitor la emiterea deciziilor cu exces de putere, fără a analiza următoarele argumente: deciziile contestate încalcă libertatea contractuală și principiul predictibilității emiterii actelor administrative; deciziile încalcă prevederile Legii nr. 123/2012, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2018, precum și prevederile Ordinului nr. 216/2019; deciziile contestate nu sunt motivate.

Cât privește motivul de nelegalitate referitor la încălcarea prevederilor dreptului Uniunii Europene, instanța de fond s-a rezumat la a menționa că directivele nu au efect direct în dreptul Uniunii, deși ceea ce susținuse reclamanta era încălcarea, prin deciziile contestate, a scopului emiterii directivelor invocate, aspect de natură a naște o îndoială asupra legalității actelor administrative.

Referitor la emiterea deciziilor cu exces de putere, instanța de fond nu a arătat raționamentul pentru care a înlăturat acest argument, apreciind că nu poate sprijini o aparență de nelegalitate. În opinia recurentei, deciziile sunt emise cu încălcarea principiilor predictibilității și proporționalității actelor administrative, transpuse în Legea nr. 123/2012, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 214/2018, întrucât ANRE a reglementat în sarcina societății reclamante obligația de a livra pe piața reglementată o cantitate foarte mare de energie electrică, pe când în sarcina celorlalți producători s-a stabilit livrarea unei cantități reduse. În plus, prin Decizia nr. 2215/23.12.2019, ANRE reglementează un preț de vânzare a energiei electrice de către recurentă prin care nu se acoperă nici costurile de producție.

În privința celorlalte motive de aparentă nelegalitate, pe care instanța de fond a omis a le analiza, recurenta-reclamantă reia argumentația expusă în cuprinsul acțiunii introductive.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, recurenta susține a fi greșită concluzia instanței de fond în sensul nedovedirii acestei cerințe, întrucât, în lipsa suspendării actelor administrative atacate: activitatea societății ar fi perturbată prin obligarea acesteia de a cumpăra energie de pe piața liberă, pentru a-și îndeplini atât obligațiile ce rezultă din Metodologie și decizii, cât și cele contractate anterior; vor fi prejudiciați acționarii și bugetul de stat, prin diminuarea veniturilor anuale; va fi perturbată activitatea de tranzacționare pe termen mediu și lung pe piețele forward, ca urmare a gradului ridicat de incertitudine a cantității ce urmează a fi alocată anual pe piața reglementată de ANRE; societatea nu va putea să-și dezvolte portofoliul de furnizare aferent clienților finali casnici pe piața concurențială.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a invocat excepția lipsei de interes în susținerea recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la excepția lipsei de interes în susținerea recursului, intimata ANRE susține că reclamanta nu mai justifică un interes legitim și actual, în raport de faptul că Ordinul nr. 216/2019 a fost abrogat prin intrarea în vigoare, la data de 01.07.2020, a Ordinului nr. 88/2020 publicat în M.O. nr. 501/12.06.2020.

În ceea ce privește cele două decizii, acestea nu mai produc efecte juridice în prezent, Decizia nr. 2215 fiind valabilă până la data de 01.06.2020, iar Decizia nr. 2216 nu a mai produs efecte din momentul abrogării Ordinului nr. 216/2019, noile decizii urmând a fi emise în temeiul Ordinului ANRE nr. 88/2020.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cerința existenței interesului reclamantei Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. în susținerea căii de atac, Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes, pentru următoarele considerentele:

Reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 216/2019, precum și a Deciziilor nr. 2215/23.12.2019 și nr. 2216/23.12.2019, până la soluționarea definitivă a acțiunilor în anulare formulate împotriva fiecăruia din aceste acte administrative.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond", iar potrivit art. 15 alin. (1) din același act normativ: "(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond."

În raport de aceste texte de lege, Înalta Curte reține că suspendarea executării, ca măsură de protecție provizorie împotriva efectelor actului administrativ, presupune executorialitatea actului, respectiv producerea unor efecte vătămătoare asupra drepturilor și intereselor reclamantului, a căror înlăturare/temporizare se urmărește prin formularea cererii de suspendare. Or, această condiție nu mai este îndeplinită în ipoteza în care măsurile dispuse prin actul atacat au încetat să mai producă efectul pretins prejudiciabil, ca urmare a abrogării sau a împlinirii termenului pentru care au fost dispuse.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac. În stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și împrejurările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, care au afectat în vreun fel existența sau executorialitatea actului administrativ, inclusiv abrogarea sau expirarea termenului pentru care au fost adoptate măsurile contestate, pretins vătămătoare.

În ceea ce privește Ordinul ANRE nr. 216/2019, Înalta Curte reține că acest act administrativ a fost abrogat prin art. 12 lit. c) din Ordinul ANRE nr. 88/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 501/12.06.2020, astfel încât efectele presupus prejudiciabile, invocate de reclamantă cu privire la drepturile și interesele sale legitime, au încetat odată cu abrogarea actului administrativ.

Cât privește deciziile a căror suspendare s-a solicitat în cauză, Înalta Curte reține că Decizia nr. 2215/23.12.2019 are ca obiect stabilirea prețului reglementat pentru energia electrică livrată și a cantităților de energie electrică vândute de societatea reclamantă pe bază de contracte reglementate în perioada 1 ianuarie 2020-30 iunie 2020, iar Decizia nr. 2216/23.12.2019 are ca obiect stabilirea cantităților maxime ce pot fi impuse ca obligații de vânzare pe bază de contracte reglementate pentru perioada 1 iulie 2020-31 decembrie 2020, în sarcina aceleiași reclamante. Pe de-o parte, aceste decizii sunt emise în temeiul Ordinului nr. 216/2019, astfel încât, abrogarea actului cu forță juridică superioară conduce și la încetarea efectelor actelor subsecvente. Pe de altă parte, măsurile dispuse prin aceste decizii au fost stabilite pe termen limitat, până la 30.06.2020, respectiv 31.12.2020, efectele lor încetând la data expirării perioadei pentru care au fost emise.

Pentru ca reclamanta să justifice interesul susținerii recursului, aceasta trebuie să prefigureze un folos pe care l-ar putea obține în cazul admiterii căii de atac și rejudecării cererii de suspendare, în cauză acest folos constând în suspendarea aplicării metodologiei de stabilire a prețurilor și cantităților de energie electrică vândută pe bază de contracte reglementate. Or, cât timp metodologia a fost înlăturată din ordinea legislativă anterior judecării recursului, iar deciziile emise în temeiul său au fost luate pe o perioadă determinată, care s-a împlinit la data judecării căii de atac, Înalta Curte constată că interesul de a acționa al recurentei-reclamante nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Nu pot fi avute în vedere argumentele expuse oral de către reprezentantul recurentei-reclamante în fața instanței de recurs, care a justificat interesul susținerii recursului prin existența unor prejudicii produse în perioada de activitate a actelor administrative contestate și a căror înlăturare se urmărește prin prezentul demers judiciar. Acest argument este nerelevant în soluționarea cererii de suspendare, al cărei scop îl reprezintă temporizarea efectelor actelor administrative atacate, iar nu înlăturarea vătămării invocate de reclamantă, împrejurare ce poate fi analizată doar în cadrul acțiunii în anulare, întrucât reprezintă o consecință a anulării actelor administrative atacate.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva sentinței civile nr. 350 din 3 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2021.