ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1208/2021

Ședința publică din data de 26 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 26.02.2013, sub nr. x/2013, reclamantul Fondul Proprietatea S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Energiei Electrice (ANRE) a solicitat anularea Deciziei Președintelui ANRE nr. 3312/2012 privind aprobarea prețurilor și a cantităților reglementate în sectorul energiei electrice pentru Hidroelectrica și obligarea ANRE la emiterea unei Decizii prin care să se aprobe prețuri reglementate în sectorul energiei electrice pentru Hidroelectrica la o valoare mai mare de 191.6 RON pentru ca Hidroelectrica să nu mai fie obligată să vândă la prețuri mai mici decât costurile suportate.

Prin sentința nr. 3570/22.12.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Fondul Proprietatea S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei Electrice, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de Hidroelectrica S.A., ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Fondul Proprietatea S.A., iar prin

Prin decizia nr. 1754/12.05.2017 a ÎCCJ, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admis recursul și s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare a pricinii, instanța supremă subliniind că în sentință nu se regăsesc aprecierile personale ale judecătorului, că nu au fost indicate motivele pentru care concluziile raportului de expertiză au fost înlăturate și că nu au fost analizate toate motivele de nulitate invocate.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 1904 din data de 20.04.2018 s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Fondul Proprietatea S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei Electrice, ca neîntemeiată și, de asemenea, s-a respins cererea de intervenție formulată de intervenienta în nume propriu Hidroelectrica S.A., ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, intervenienta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., criticând sentința atacată ca nelegală, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând următoarele argumente:

Hotărârea judecătorească prezintă o deficiență în motivare, prima instanță întemeindu-și raționamentul logico-juridic pe ideea circumscrierii conduitei intimatei-pârâte în limitele drepturilor stabilite.

În aceste condiții, ar fi trebuit analizate criticile invocate de către reclamantă și intervenientă pe calea acțiunii, urmând ca soluția pronunțată să cuprindă, în conformitate cu exigentele instituite imperativ de art. 425 C. proc. civ., motivele de fapt și de drept, care au dus la convingerea personală a judecătorului.

Conform jurisprudenței CEDO, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să arate susținerile tuturor părților aflate în proces, fără a se limita doar la analiza argumentelor unora dintre părți; și, în consecință, față de faptul că instanța a preluat mot-a-mot argumentele primei instanțe investite cu judecarea fondului în primul ciclu procesual și ale pârâtei din întâmpinare, ne aflăm în situația în care hotărârea atacată este nemotivată.

Nelegalitatea deciziei atacate, nr. 3312/19.12.2012, rezultă din procedura nelegală prin care ANRE a emis-o, din întreg probatoriul administrat în cauză, rezultând că, în realitate, ANRE nu a urmat nicio procedură, nu a efectuat niciun calcul concret, ci a stabilit prețurile și cantitățile reglementate în mod arbitrar, fără a putea dovedi modalitatea în care a stabilit valorile aprobate prin Decizie nici măcar în cursul acestui litigiu.

Instanța a analizat doar concluziile expertului privind costuri și prețuri prin raportare la susținerile nefundamentate ale autorității ANRE fără a analiza însă dacă autoritatea, la data emiterii deciziei, a respectat prevederile Legii nr. 123/2012, propria metodologie aprobată prin Ordinul ANRE nr. 57/2008 și art. 3 alin. (2) din Directiva CE nr. 72/2009.

Astfel, instanța a reținut eronat că ANRE are un drept de apreciere și de "fixare în media precizată" a raportărilor (costurilor și prețurilor) fundamentate de producătorul de energie Hidroelectrica în conformitate cu metodologia aprobata prin Ordinul ANRE nr. 57/2008, motiv pentru care raționamentul dezvoltat în considerente este unul complet eronat pornind de la premise false.

Analiza instanței a fost realizată pe baza susținerilor false ale autorității pârâte și nu pe baza situațiilor financiare efective, fiind evident că instanța era în imposibilitatea de a compara costurile estimate de producător cu producerea energiei electrice pe piața reglementată cu situațiile financiare care nu detaliază aceste repere, singura comparație reală putând fi făcută doar cu concluziile expertului independent din raportul de expertiză administrat în cauză.

Instanța, trebuia să analizeze acte și situații financiare anterioare emiterii Deciziei nr. 3312/2012, iar nu documente ulterioare care nu au nicio relevanță pentru verificarea legalității deciziei.

Puterea de apreciere a instanței în litigii care au ca obiect verificarea legalității deciziilor emise de ANRE pentru stabilirea prețurilor și a cantităților reglementate de energie electrică, se raportează la două ipoteze:

a. regulile de procedură pe care ANRE trebuie să le respecte la emiterea deciziilor. Principiile care guvernează regulile de procedură sunt transparența și posibilitatea controlării, de către instanță, a regulilor aplicate, care trebuie să fie previzibile pentru producători, iar pentru ca instanța să le poată verifica, ANRE trebuie să motiveze corespunzător și să documenteze procedura de acceptare a costurilor și de stabilire a prețului reglementat (dacă ANRE a respectat procedura stabilită de Metodologie și principiile prevăzute de Legea energiei și de Directiva CE nr. 72/2009).

b. justificarea reducerii unor costuri de către ANRE, care trebuie să respecte principiile acoperirii costurilor justificate economic - art. 79 alin. (4) lit. b) din Legea energiei - și asigurării unei rate rezonabile a rentabilității capitalului investit - art. 79 alin. (4) lit. c) din Legea energiei - respectiv, a unei cote rezonabile de profit - art. 76 alin. (1) din Legea energiei.

Fiind vorba despre impunerea unei obligații de serviciu public, deci de limitarea unor drepturi ale producătorului, reducerea unora dintre costurile producătorului trebuia să respecte principiul proporționalității, astfel încât îngrădirea dreptului sa fie proporțională cu scopul urmărit, precum și restul principiilor: transparenta, criterii obiective și ușor controlabile, nediscriminarea.

Referitor la puterea de apreciere a instanței, este incidentă prima ipoteză, deoarece, s-a dovedit că ANRE nu a respectat procedura reglementată de Metodologie și a încălcat flagrant principiile transparenței și a posibilității de control asupra modalității de calcul.

Prin urmare, relativ la expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză, motivele de anulare a Deciziei nu țin de detaliile tehnice ale justificării costurilor Hidroelectrica, ci de concluzia acestui raport și anume, că ANRE a emis Decizia nr. 3312/2012 cu nerespectarea procedurii prevăzute de Metodologie.

In cadrul fiecărui cost, expertul a făcut o descriere succinta a înțelesului si rolului acestui cost in procesul de producere a energiei electrice, analizând si comparând apoi valoarea transmisa de Hidroelectrica prin raportare la documente contabile si/sau tehnice puse la dispoziție de societate si la valoarea acceptata de ANRE. In final, pe baza costurilor justificate, expertul a calculat prețul unitar al energiei electrice livrate de Hidroelectrica pe piața reglementata in anul 2013 si, corespunzător acestui preț, diferența dintre costurile suportate de Hidroelectrica si sumele previzionate a fi obținute prin vânzarea energiei aplicând Decizia nr. 3312/2012.

Nelegalitatea deciziei atacate rezultă din procedura nelegală prin care ANRE a emis Decizia nr. 3312/2012, din întreg probatoriul administrat în cauză rezultând că ANRE nu a urmat nicio procedură, nu a efectuat niciun calcul concret, ci a stabilit prețurile și cantitățile reglementate în mod arbitrar, fără a putea dovedi modalitatea în care a stabilit valorile aprobate prin Decizie.

Prin raportul de expertiza s-a stabilit că ANRE nu a prezentat principiile utilizate în analiza costurilor propuse de Hidroelectrica S.A. pentru fundamentarea prețului energiei electrice pentru anul 2013 și nici modalitatea concretă de stabilire a costurilor acceptate, așa cum rezulta ele din prevederile Deciziei nr. 3312/2012.

Instanța, interpretând și aplicând greșit normelor de drept material, respectiv art. 76 din Legea 123/2012 și, implicit prevederile Metodologiei aprobate prin Ordinul ANRE nr. 57/2008 a concluzionat eronat că apare evidentă o marjă de apreciere în favoarea ANRE la stabilirea prețurilor și tarifelor reglementate, în realitate singura obligație a autorității fiind aceea de a aplica legislația incidența fără a tăia nejustificat costuri.

De altfel, prevederile referitoare la rata rentabilității și, în mod corespunzător, Anexa nr. 2 la Metodologie nu au mai fost menținute în noua Metodologie ANRE (aprobata prin Ordinul nr. 83/2013), în vigoare în prezent.

In acest context, obiecțiunea la raportul de expertiză, formulată de ANRE privind rentabilitatea bazei reglementate a activelor, respectiv faptul că Hidroelectrica nu ar fi depus Anexa nr. 2 la Metodologie, reprezintă o invocare a propriei culpe și o nouă dovadă a relei credințe și abuzului săvârșit în cadrul procedurii de stabilire a prețurilor și a cantităților reglementate.

Din înscrisurile depuse de ANRE la dosarul cauzei rezultă că ANRE nu a luat în considerare, la aprobarea costurilor fixe, și costurile fixe considerate la stabilirea anterioară a preturilor reglementate, cu încălcarea art. 19 din Metodologie.

S-au încălcat și principiile prevăzute de Legea energiei și de Directiva CE nr. 72/2009 privind piața interna de energie electrică, întrucât potrivit art. 79 alin. (4) lit. a) din Legea energiei și art. 3 alin. (2) din Directiva CE nr. 72/2009, procedura de stabilire a preturilor trebuie să se bazeze pe criterii obiective și determinate într-o manieră transparentă, ușor controlabile și să fie proporțională (CJUE, Marea Cameră, Hotărârea din 20 aprilie 2010, pronunțată în cauza C-265/08 "Federutility", par. 48).

În ceea ce privește proporționalitatea, acest principiu privește a doua ipoteza de control a instanței, neincidentă în cauză deoarece ANRE nu a respectat procedura de stabilire a preturilor reglementate. Însă, chiar și în ipoteza în care ANRE ar fi respectat procedura prevăzută de Metodologie, reducerile aplicate sunt disproporționate față de scopul urmărit, arbitrariul ANRE în stabilirea prețului reglementat ducând în mod implicit și la încălcarea principiului proporționalității.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond, pentru următoarele considerente:

Sentința recurată cuprinde toate elementele obligatorii conform art. 425 C. proc. civ., motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței fondului, sentința civilă a cărei casare se solicită cuprinzând în partea rezervată considerentelor, aspectele de fapt și de drept, lămuritoare, conferintd motivării caracter clar, fluent și inteligibil.

Legalitatea, oportunitatea și temeinicia emiterii actului administrativ - Decizia președintelui ANRE nr. 3312/19.12.2012 - rezidă din aplicarea dispozițiilor Legii nr. 123/2012 și ale Metodologiei de stabilire a prețurilor și a cantităților de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate și a prețurilor pentru energia termică livrată din centrale cu grupuri de cogenerare, aprobată prin Ordinul președintelui ANRE nr. 57/2008.

Așadar, în temeiul și în executarea dispozițiilor legale menționate, în baza raportului favorabil al departamentului de specialitate, în urma aprobării actului administrativ prin votul unanim al membrilor Comitetului de Reglementare al ANRE, președintele ANRE a emis Decizia ANRE nr. 3312/2012 privind aprobarea cantităților de energie electrică vândute de S.C. Hidroelectrica S.A. pe contracte reglementate în anul 2013 și a prețurilor reglementate aferente.

II. Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 Cod procedură civilă, este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 8 februarie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 26 februarie 2021.

III. Soluția instanței de recurs

Curtea a constatat că prin cererea dedusă judecății reclamantul a solicitat anularea Deciziei Președintelui ANRE nr. 3312/2012 privind aprobarea prețurilor și a cantităților reglementate în sectorul energiei electrice pentru Hidroelectrica și obligarea ANRE la emiterea unei Decizii prin care să se aprobe prețuri reglementate în sectorul energiei electrice pentru Hidroelectrica la o valoare mai mare de 191.6 RON, pentru ca Hidroelectrica să nu mai fie obligată să vândă la prețuri mai mici decât costurile suportate.

Decizia nr. 3312/2012, privește stabilirea de către ANRE a unor prețuri reglementate de vânzare a energiei electrice pentru anul 2013, detaliate după cum urmează:

- prețul de 195,93 RON/MWh, exclusiv TVA, pentru energia electrică produsă în hidrocentrale cu puteri instalate între 10 MW și 100 MW, vândută în orele de zi pe bază de contract reglementat de vânzare-cumpărare a energiei electrice (art. 1 din Decizia 3312/2012);

- prețul de 122,46 RON/MWh, exclusiv TVA, pentru energia electrică produsă în hidrocentrale cu puteri instalate între 10 MW și 100 MW, vândută în orele de noapte pe bază de contract reglementat de vânzare-cumpărare a energiei electrice (art. 2 din Decizia 3312/2012);

- prețul de 100,01 RON/MWh, exclusiv TVA, pentru energia electrică produsă în hidrocentrale cu puteri instalate mai mari de 100 MW, vândută în orele de zi pe bază de contract reglementat de vânzare-cumpărare a energiei electrice (art. 3 din Decizia 3312/2012);

- prețul de 62,53 RON/MWh, exclusiv TVA, pentru energia electrică produsă în hidrocentrale cu puteri instalate mai mari de 100 MW, vândută în orele de noapte pe bază de contract reglementat de vânzare-cumpărare a energiei electrice (art. 4 din Decizia 3312/2012).

De asemenea, ANRE a fixat cantitățile de energie electrică ce vor fi vândute de către Hidroelectrica pe bază de contracte reglementate de vânzare-cumpărare în anul 2013, astfel:

- 1.463.904,759 MWh - energie electrică produsă în hidrocentrale cu puteri instalate între 10 MW și 100 MW (art. 5 și Anexa 1 din Decizia 3312/2012)

- 2.511.076,623 MWh - energie electrică produsă în hidrocentrale cu puteri instalate mai mari de 100 MW (art. 6 și Anexa 2 din Decizia 3312/2012)

Decizia nr. 3312/2012 a intrat în vigoare în data de 1.01.2013 (art. 7), Hidroelectrica fiind obligată să vândă energie pe piața reglementată la prețurile și în cantitățile stabilite prin această decizie.

La data de 31.05.2013 Hidroelectrica S.A. a depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu, admisă în principiu la 13.09.2013, prin care reiterează motivele de nelegalitate prezentate de reclamant, adăugând că starea sa de faliment a fost indusă de modul în care ANRE impune prețurile în energie.

Sintetizând motivele de nelegalitate invocate de reclamant, și pe cele expuse în cererea de intervenție în interes propriu a S.C. Hidroelectrica S.A., instanța a reținut că acestea se raportează, pe un prim palier de argumentație, la încălcarea art. 76 și 79 din Legea Energiei, pretinzând că ANRE nu a recunoscut costurile justificate de către S.C. Hidroelectrica S.A. în tot, nefiind luate deloc în calcul costurile variabile, iar celelalte costuri fiind reduse până la eliminare.

S-a susținut de către reclamant și intervenientă că orice marjă de profit este astfel exclusă, câtă vreme costurile nu se acoperă, rezultând o situație prejudiciabilă pentru reclamant care este unul din acționarii importanți ai Hidroelectrica.

Curtea a arătat că textele de lege invocate nu vin să impună pârâtei acceptarea de plano a oricăror sume indicate de reclamant și intervenientă la momentul stabilirii prețului la energia electrică pentru anul viitor, în speță anul 2013; art. 76 din Legea nr. 123/2012 edictând că prețurile și tarifele reglementate pentru activitățile de producere a energiei electrice se vor calcula ținând seama de costurile justificate ale activității.

În aceste condiții, apare evidentă o marjă de apreciere în favoarea pârâtei, pe care reclamantul nu a contrazis-o cu nicio probă din perspectiva unei intervenții neproporționale, referirile inițiale la abuzul de putere, nesusținute în rejudecare, nu au fost dovedite.

Media de 30% energie pe piața reglementată la care se raportează pârâta, se stabilește pe baza contractelor ferme, pe care intervenienta le avea de altfel încheiate cu mulți ani înainte și pe perioade lungi. Costurile calculate de pârâtă prin utilizarea sistemului POWERSYM vizează costurile pentru piața reglementată, fiind în mod firesc bazate pe costurile realizate efectiv de către producător în anul anterior celui pentru care se face calculul, dar și pe estimările legate de perioadele ce vor urma după emiterea deciziei - luna decembrie - în absența datelor consolidate pentru perioada septembrie- decembrie.

Raportările reclamantului, ca și cele ale intervenientei, se bazau la acel moment la costuri potențiale, asupra cărora ANRE are un drept de apreciere și de fixare în media precizată, majorările vizate de reclamant și intervenientă fiind contrazise de datele raportului de activitate financiară aferent anului 2013, ce atestă că toate estimările nu au fost atinse, costurile recunoscute de pârâtă în procedura de stabilire a prețului fiind chiar mai mari decât realizările efective. De altfel, și aprecierile expertului fundamentate ipotetic la momentul întocmirii lucrării tehnice nu mai pot fi primite prin prisma datelor reale atestate de indicatorii situației financiare anuale la 31.12.2013 pentru intervenientă, pentru că producția vândută a crescut la 3.025.607.759 RON, cheltuielile cu materii prime și consumabile au scăzut de la 14.487.432 în 2012 la 9.329.281 RON în 2013, cheltuielile cu personalul au scăzut de la 418.863.325 RON în anul 2012 la 354.704.802 RON, cheltuielile de exploatare au scăzut de la 2.739.965.236 RON la 2.133.576.842 RON în 2013.

Pierderile financiare au fost diminuate la 114.488.016 RON în 2013 de la 166.071.552 RON pentru 2012, analiza de costuri cumulate efectuată de expert nefiind confirmată de datele financiare expuse în raportul financiar pentru anul 2013. Expertul considera justificată o diferență dintre costurile suportate și sumele previzionate a se obține prin vânzarea pe piața reglementată de 226.573.917 RON, deoarece energia electrică de livrat conform prețului reglementat de ANRE era de 3.974.981 MWh x (182,57 RON MWh-124,72 RON/MWh), prin raportare, în mod eronat, la un preț de 124,72 RON, față de prețul real de 125 RON stabilit de ANRE.

Calculul estimat al expertului se dovedește lipsit de suport, exercițiul financiar pe anul 2013 prezentând cifre în creștere pe profit și cifra de afaceri, cu scăderi evidente de costuri. Au pretins reclamantul și intervenienta că toate aceste cifre favorabile sunt generate de buna gestiune realizată în procedura falimentului, fără a evidenția însă cum se poate justifica o activitate general pozitivă în prezența unor aspecte negative ce ar fi fost induse de decizia ANRE contestată, câtă vreme chiar costurile indicate inițial nu au fost atinse, așa cum rezultă din alinierile financiare detaliate în exercițiul financiar pentru anul 2013. În anul 2013 intervenienta a avut un profit de 718.827.131 RON, sens în care argumentele reclamantului legate de potențiala vătămare a intereselor sale nu pot fi primite.

Pe un al doilea palier de contestare, reclamantul și intervenienta susțin că ANRE a dat decizia cu încălcarea metodologiei stabilite în art. 8 și 10 din Ordinul ANRE nr. 57/2008, însă reclamantul recunoaște în chiar cererea sa că nu poate argumenta concret ce anume a fost nerespectat de pârâtă, limitându-se la referiri generale lipsite de suport probator. Acest gen de apărări nu pot fi reținute de către instanță, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a expus mai sus, Curtea a apreciat că pârâta a stabilit corect costurile luate în calcul.

În al treilea rând, reclamantul a susținut că decizia contestată contravine art. 4.1.2.6 din Codul Comercial al Pieței Angros de Energie Electrică, deoarece se încalcă principiul funcționării optime a unităților de producere a energiei, precum și prevederile în materia concurenței și că prețurile au fost stabilite cu încălcarea art. 4.1.2.4 din același Cod, conform cu care cantitățile de energie din contractele reglementate vor descrește în corelare cu gradul de deschidere a pieței concurențiale de energie (în anul 2012 i s-au impus la livrare 5.5 TWh, livrând însă efectiv doar 4.1 TWh., greșit în 2013 ANRE impune 3.9 TWh, cifră similară cu anul 2012).

Curtea a apreciat că toate aceste argumente ale reclamantului sunt lipsite de suport, pe de o parte, fiind evidentă respectarea tendinței descrescătoare vizate de art. 4.1.2.4, de la 5.5 TWh impus în 2012 la 3.9 TWh impus în 2013, codul nefăcând o corelare a scăderii cu ceea ce efectiv s-ar fi livrat în anul de referință, cum încearcă reclamantul să acrediteze. Pe de altă parte, trimiterile la încălcarea mediului concurențial nu sunt justificate, nefiind probată o favorizare a unui alt producător în defavoarea intervenientei sau o limitare a pieței. Specificul de la acel moment al pieței de energie era tocmai cel de realizare a unei treceri treptate spre liberalizarea pieței, cu luarea în calcul a protecției consumatorului final, astfel cum se reglementează și normele europene vizate de reclamant. În acest context, a privi izolat principiul funcționării optime a producătorilor de energie, fără a ne raporta la limitările legal acceptate și agreate în chiar procedura de aliniere la standardele europene ar însemna absolutizarea eronată a unor aspecte abstracte. De altfel, în concret datele legate de bilanțul financiar al anului 2013 pentru S.C. Hidroelectrica S.A. - filele x și următoarele dosar rejudecare - atestă că funcționarea optimă nu a fost afectată, acesta având un profit de 718.827.131 RON.

Hidroelectrica a susținut, și reclamantul a preluat ca argument, că societatea și-a propus pentru anul 2013 o producție scăzută de energie electrică în centralele hidro, estimând că anul 2013 va fi un an cu hidraulicitate scăzută pornind de la o prognoză defavorabilă pentru lunile ianuarie- martie 2013, pe fondul schimbărilor climatice, însă Curtea a constatat că producția realizată a fost mai mare, astfel cum rezultă din documentele aflate la fila x și următoarele, iar situarea anului 2013 ca un an în afara normelor medii climatologice și hidrologice nu a fost dovedită. Limitarea analizei potențiale la lunile de iarnă ale anului 2013 nu apare ca justificată față de echilibrările hidrologice posibile până la finalul anului.

S-a susținut de către intervenientă că starea sa de insolvență a fost generată de obligațiile impuse de ANRE de a vinde la prețuri sub cele de producție, însă aceste apărări nu au fost probate, nefiind combătute nici argumentele pârâtei legate de slaba gestiune generală a activității intervenientei care ar fi cauzat în realitate starea financiară dificilă a acesteia.

Înalta Curte apreciază însă că acesta este neîntemeiat, întrucât sentința atacată cuprinde suficiente argumente în considerente care să permită exercitarea controlului judiciar și, mai mult, exprimarea soluției primei instanțe este neechivocă.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: ..."motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Astfel, în raport de dispozițiile precitate, instanța are obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Pe de altă parte, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloace de apărare, această garanție fiind esențială întrucât permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate, și deci, că judecătorul a ținut cont de ele. În ceea ce privește motivația, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă și buna înțelegere a hotărârii.

Mai exact, această obligație a instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudența CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state.

Și, nu în ultimul rând, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt și a argumentelor cuprinse în actul de sesizare.

Mai mult, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Nu se poate susține, cu suficient temei, că instanța a analizat doar concluziile expertului privind costuri și prețuri prin raportare la susținerile nefundamentate ale autorității ANRE fără a analiza însă dacă autoritatea, la data emiterii deciziei, a respectat prevederile Legii nr. 123/2012, propria metodologie aprobată prin Ordinul ANRE nr. 57/2008 și art. 3 alin. (2) din Directiva CE nr. 72/2009.

Această concluzie se impune întrucât, din modul de expunere al considerentelor, rezultă analiza a trei categorii de argumente, grupate prin raportare la textele legale incidente în cauză la care a făcut trimitere și recurenta: prevederile art. 76 și 79 din Legea nr. 123/2012; dispozițiile art. 8 și 10 din Metodologia de stabilire a prețurilor și a cantităților de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate și a prețurilor pentru energia termică livrată din centrale cu grupuri de cogenerare, aprobată prin Ordinul nr. 57/2008 și, respectiv, cele ale art. 4.1.2.4 și ale art. 4.1.2.6 din Codul comercial al pieței angro de energie electrică.

Pe de altă parte, deși recurenta a susținut că instanța a reținut eronat că ANRE ar avea un drept de apreciere și de "fixare în media precizată" a raportărilor (costurilor și prețurilor) fundamentate de producătorul de energie Hidroelectrica în conformitate cu metodologia aprobata prin Ordinul ANRE nr. 57/2008, Înalta Curte constată că, potrivit art. 76 alin. (1) din Legea nr. 123/2012 "Prețurile și tarifele reglementate pentru activitățile de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei electrice (…) produse în centrale de cogenerare, precum și pentru activitatea prestată de operatorul pieței de energie electrică se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate și publicate de autoritatea competentă. În calculul acestora vor fi luate în considerare costurile justificate ale activităților respective, cheltuielile pentru dezvoltare și protecția mediului, precum și o cotă rezonabilă de profit.".

Au fost analizate astfel, cele trei criterii avute în vedere de legiuitor la stabilirea prețurilor și tarifelor reglementate - costurile justificate ale activităților respective, cheltuielile pentru dezvoltare și protecția mediului, precum și o cotă rezonabilă de profit - astfel că, sub acest aspect, dreptul de apreciere al ANRE, și, chiar de "fixare în media precizată", este unul real, care însă se impune a fi exercitat în considerarea reperelor stabilite de legiuitor prin art. 76 alin. (1) teza finală din Legea nr. 123/2012.

De altfel, prima instanță a avut în vedere media de 30% energie pe piața reglementată, procent stabilit prin prisma contractelor ferme ale intervenientei, iar în ceea ce privește costurile la care s-a raportat pârâta, în opinia instanței de control judiciar, stabilirea ca punct de referință a lunii decembrie a anului anterior este justă, întrucât estimările recurentei nu au fost atinse și, mai mult, costurile recunoscute de pârâtă în procedura de stabilire a prețului au fost chiar mai mari decât realizările efective.

Deși s-a susținut că analiza instanței de fond a fost realizată pe baza susținerilor false ale pârâtei și nu pe baza situațiilor financiare efective, fiind evident că instanța era în imposibilitatea de a compara costurile estimate de producător cu producerea energiei electrice pe piața reglementată cu situațiile financiare care nu detaliază aceste repere, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a înlăturat aprecierile expertului și a valorificat informațiile situației financiare anuale din 2013. Această opțiune a fost justificată de analiza din indicatorilor analizați - producția vândută, cheltuielile cu personalul, cheltuielile de exploatare și pierderile financiare - rezultând, așadar, o creștere a profitului și a cifrei de afaceri și o scădere a costurilor.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că puterea de apreciere a ANRE a fost exercitată în afara sferei abuzului de drept, prin respectarea principiilor ce stau la baza stabilirii prețurilor și tarifelor reglementate pentru activitățile desfășurate în sectorul energiei electrice, așa cum sunt stabilite de legiuitor în cuprinsul art. 79 alin. (4) din legea nr. 123/2012.

Pe de altă parte, în cauză nu poate fi vorba despre o încălcare a principiului proporționalității, prin limitarea unor drepturi ale producătorului, (reducerea unora dintre costurile acestuia) de către pârât, întrucât, în cauză competența acestuia din urmă la stabilirea prețurilor și tarifelor reglementate pentru activitățile desfășurate în sectorul energiei electrice și, implicit, intervenția în sensul reducerii unor costuri, este instituită în mod legal, prin actele normative avute în vedere în precedent; în aceeași măsură, prevederile legale cuprind suficiente criterii care să limiteze conduita ANRE și controlul de legalitate al deciziilor acesteia; existând, așadar, suficiente garanții oferite de lege împotriva ingerințelor arbitrare ale pârâtei.

Este cert, în opinia Înalte Curți, că din considerentele sentinței atacate rezultă că respectarea de către ANRE a procedurii reglementate de Metodologia de stabilire a prețurilor și a cantităților de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate, acest aspect rezultând din modul în care au fost analizate cerințele impuse de legiuitor - costurile justificate ale activităților respective, cheltuielile pentru dezvoltare și protecția mediului, precum și o cotă rezonabilă de profit - și, în aceeași măsură, motivele pentru care au fost înlăturate concluziile expertului tehnic, prin raportare la indicatorii financiari anuali pentru 2013.

Deci, ipoteza susținută de către recurentă, relativă la tăierea nejustificată a unor costuri de către ANRE, nu poate fi reținută nici din perspectiva pretinsei încălcări a prevederilor art. 13 din Metodologia de stabilire a prețurilor și a cantităților de energie electrică, și, implicit, din nesocotirea dispozițiilor legale referitoare la modul de apreciere a sintagmei "costurile justificate ale activității".

Este adevărat că art. 13 alin. (1) din Metodologie stabilește că "Costurile cu amortizarea se calculează ca sumă a amortizării activelor existente și a amortizării activelor noi. Autoritatea competentă aprobă la nivelul considerat justificat valoarea amortizării activelor."; în același sens fiind și prevederile art. 76 alin. (1) teza finală din Legea nr. 123/2012, în raport de care "Prețurile și tarifele reglementate pentru activitățile de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei electrice și a energiei termice produse în centrale de cogenerare, precum și pentru activitatea prestată de operatorul pieței de energie electrică se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate și publicate de autoritatea competentă. În calculul acestora vor fi luate în considerare costurile justificate ale activităților respective, cheltuielile pentru dezvoltare și protecția mediului, precum și o cotă rezonabilă de profit." (subl. ns.).

Rezultă așadar, că puterea de apreciere a ANRE este circumscrisă strict ipotezei în care sunt constatate costuri nejustificate care, în mod firesc, vor fi eliminate și nu vor fi incluse în prețurile ce urmează a fi aprobate; or, după cum s-a reținut în precedent, prima instanță a apreciat asupra costurilor justificate, prin raportare la indicatorii financiari anuali.

Pe de altă parte, deși s-a susținut că prin aprecierile făcute asupra profitului recurentei prima instanță a adăugat la lege, instituind un nou criteriu decât cele impuse prin lege, în opinia instanței de control judiciar aceste alegații sunt nefondate, în condițiile în care tocmai legiuitorul a stabilit că la calculul prețurilor și tarifelor reglementate va fi luată în considerare și o cotă rezonabilă de profit - art. 76 alin. (1) teza finală din Legea nr. 123/2012 - astfel că nu se poate susține, nici sub acest aspect, încălcarea legii/aplicarea greșită a acesteia și, cu atât mai puțin o ingerință a autorității de reglementare în activitatea economică a societății.

Și, în fine, deși s-a susținut că s-au încălcat și principiile prevăzute art. 79 alin. (4) lit. a) din Legea energiei și art. 3 alin. (2) din Directiva CE nr. 72/2009, care stabilesc că procedura de stabilire a prețurilor trebuie să se bazeze pe criterii obiective și determinate într-o manieră transparentă, ușor controlabile și să fie proporțională (fiind indicată jurisprudența CJUE, Marea Cameră, Hotărârea din 20 aprilie 2010, pronunțată în cauza C-265/08 "Federutility", par. 48); Înalta Curte apreciază că acest argument nu este întemeiat, în condițiile în care chiar din preambulul Directivei este precizată necesitatea intervenției autorităților de reglementare, în vederea creării unei piețe interne a energiei electrice. Astfel, s-a susținut că:,,(34) Este necesar ca autoritățile de reglementare din domeniul energiei să poată lua decizii privind ansamblul aspectelor relevante legate de reglementare, pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a pieței interne a energiei electrice și să fie pe deplin independente față de orice alte interese publice sau private.

(36) Autoritățile de reglementare naționale ar trebuie să aibă posibilitatea de a stabili sau de a aproba tarifele sau metodele de calcul al tarifelor, pe baza propunerii operatorului de transport și de sistem sau a operatorului (operatorilor) de distribuție sau pe baza unei propuneri agreate de acest (acești) operator(i) și de utilizatorii rețelei. În îndeplinirea acestor atribuții, autoritățile de reglementare naționale ar trebui să se asigure de faptul că tarifele de transport și de distribuție sunt nediscriminatorii și reflectă costurile și ar trebui să țină cont de costurile de rețea marginale evitate pe termen lung, ca urmare a producerii distribuite și a măsurilor de gestionare a cererii.

(37) Autoritățile de reglementare din domeniul energiei ar trebui să poată emite decizii obligatorii în ceea ce privește întreprinderile din domeniul energiei electrice, precum și să impună sancțiuni efective, proporționale și cu efect de descurajare împotriva întreprinderilor din domeniul energiei electrice care nu își respectă obligațiile sau să propună unei instanțe competente să impună astfel de sancțiuni întreprinderilor respective. Autorităților de reglementare din domeniul energiei ar trebui să li se confere, de asemenea, puterea de a decide, independent de aplicarea normelor în materie de concurență, cu privire la măsurile corespunzătoare care să garanteze beneficii clienților prin intermediul promovării unei concurențe efective, necesare unei funcționări corespunzătoare a pieței interne a energiei electrice.".

Rezultă așadar, că rolul autorității de reglementare este unul relevant în formarea pieței interne a energiei electrice, activitatea sa urmând a fi independentă și relevantă tocmai prin natura deciziilor pe care este competentă să le emită, fără a fi însă sustrasă controlului de legalitate asupra modului de desfășurare a activității, ceea ce reprezintă o respectare a garanțiilor instituite prin principiile prevăzute de dispozițiile art. 79 alin. (4) din Legea nr. 123/2012.

Față de aceste considerente, nefiind întrunite criticile invocate prin motivul de recurs, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul formulat în cauză va fi respins ca nefondat, iar hotărârea atacată va fi păstrată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-intervenientă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva sentinței civile nr. 1904 din 20 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2021.