ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2102/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2102/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra recursului

de față, constată următoarele:

SC C.V. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC Enel D. SA ca prin hotărârea

pe care o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.271.466

RON cu titlu de daune precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de

prezentul dosar.

În fapt s-a relevat de

către reclamantă că este o societate comercială al cărei obiect principal de activitate

îl reprezintă furnizarea de energie electrică pentru consumatorii captivi sau eligibili.

Între societatea P. SRL,

în calitate de furnizor, și F. SRL Tulcea, în calitate de consumator eligibil s-a

încheiat la data de 19 august 2008 un contract de furnizare a energiei electrice.

În mod subsecvent, la data de 20 august 2008 între SC Enel D. SA și P. s-a încheiat

un contract de distribuție pentru prestarea serviciului de distribuție a energiei

electrice pentru locul de consum aparținând F. din Municipiul Tulcea, str. T. (loc

de consum pentru care s-a încheiat și contractul de furnizare a energiei electrice).

Având în vedere unele neînțelegeri apărute în modul de derulare a contractului de

furnizare a energiei electrice încheiat între F. SRL și SC P. SRL, F. a înțeles

sa uzeze de dreptul său legal de schimbare a furnizorului prin denunțarea în mod

unilateral a contractului cu respectarea prevederilor legale.

Astfel, la începutul anului

2009 arată reclamanta a fost contactată de SC F. SRL în vederea încheierii unui

contract de furnizare a energiei electrice pentru locul de consum respectiv, contract

care a fost semnat în data de 27 ianuarie 2009, având ca dată de intrare în vigoare

01 martie 2009.

Prin corespondența

purtată între SC F. SRL și SC P. SRL în conformitate cu procedura de schimbare

a furnizorului reglementată prin Ordinul nr. 21/2005 a Președintelui Autorității

Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei s-au efectuat formalitățile

de înștiințare a încetării contractului de furnizare, însă SC P. SRL a

comunicat pârâtei că există un diferend între P. și F. cu privire la executarea

contractului de furnizare, așa încât solicita amânarea încheierii unui nou contract

de distribuție cu reclamanta în calitate de nou furnizor.

Pârâta SC Enel D. SA,

fără a analiza în mod riguros veridicitatea și legalitatea petiției SC P. SRL prin

raportare la normele legale în domeniu,în opinia reclamantei i-a comunicat prin

adresa din 10 februarie 2009 (Anexa 5) împrejurarea că furnizorul inițial i-a precizat

faptul că există un diferend legat de contractul de furnizare cu consumatorul eligibil

și că va demara încheierea contractului de distribuție după îndeplinirea condițiilor

legale, fără a menționa care sunt acele condiții legale încălcate de F. și temeiul

de drept al acestui refuz.

Referitor la cuantumul

prejudiciului a arătat reclamanta că pentru a acoperi necesarul de energie electrică

a consumatorului F. pentru perioada 01 martie 2009-31 decembrie 2009 a achiziționat

o cantitate de 25 MW în banda la data de 04 februarie 200 semnând un contract de

tip E. Astfel, din cauza imposibilității executării contractului de furnizare, reclamanta

a susținut că a fost nevoită să întreprindă o serie de măsuri pentru a nu avea pierderi

foarte mari respectiv, respectiv să procedeze la vânzarea unor părți din cantitatea

de energie electrică ce o achiziționase pentru F. pe Piața de Echilibrare, prin

contracte bilaterale și prin intermediul Pieței pentru Ziua Următoare (PZU) la prețuri

mai mici decât cele de achiziție.

În drept au fost invocate

Legea nr. 13/2007 ; Ordinul nr. 21/2005 ; art. 998 - 999 C. civ.

Pârâta a formulat întâmpinare

arătând în preambul că accesul la rețelele electrice de interes public reprezintă

un serviciu obligatoriu pe către trebuie sa-l îndeplinească operatorul de transport

și de sistem, precum și operatorul de distribuție, în condițiile reglementate

de legislația primară, Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și

completările ulterioare și legislația secundară aplicabila sectorului energetic.

Conform Procedurii aprobate

prin Ordinul ANRE nr. 21/2005, în procesul de schimbare a furnizorului de către

un consumator sunt implicate următoarele entități juridice: consumatorul, furnizorul,

actual, noul furnizor, distribuitorul și/sau transportatorul. Așa cum rezulta chiar

și din succesiunea indicată de legiuitor, dar în special din conținutul normelor

juridice, părțile principale în procesul de schimbare a furnizorului sunt: consumatorul,

în speță F., definit de Procedură ca fiind consumator declarat eligibil în raport

cu locul de consum pentru care se inițiază asigurarea energiei electrice de la un

alt furnizor, actualul furnizor, în speță SC P. SRL, definit de Procedură ca fiind

furnizorul concurențial care asigura pentru consumator furnizarea energiei electrice

în baza contractului de furnizare existent și noul furnizor, în speța reclamanta

SC C.V. SA, definit de Procedură ca fiind furnizorul concurențial care urmează să

asigure furnizarea energiei electrice către consumator, în urma negocierii unui

nou contract de furnizare.

Distribuitorul, în opinia

pârâtei, are un rol subsidiar, obligația sa de modificare a contractului de distribuție

existent, respectiv de reziliere a acestuia și de încheiere a noului contract, urmând

să se nască doar sub condiția comunicării solicitării de modificare a contractului,

respectiv de reziliere acestuia, de către titularul contractului de distribuție

încheiat pentru locul de consum în cauză, conform art. 24 alin. (2) din Procedură,

după soluționarea facturilor restante prin convenția scrisă încheiată între furnizorul

actual și consumator, conform art. 24 alin. (1) din Procedură.

A mai arătat pârâta că

singura entitate juridica care poate bloca acțiunea consumatorului eligibil de schimbare

a furnizorului este furnizorul actual, în situația expres reglementată de Procedură,

respectiv cea în care are neachitate facturi cu termenul de scadență depășit, emise

pentru serviciile prestate în baza contractului de furnizare a energiei electrice,

conform art. 9 din Procedură.

În ceea ce privește încheierea

noului contract de furnizare a energiei electrice dintre consumator și noul furnizor,

Procedura, respectând principiul instituit imperativ de dispozițiile art. 40 Regulament,

stabilește această operațiune ca fiind ultima etapă a procesului de schimbare a

furnizorului.

În opinia pârâtei încheierea

noului contract de furnizare a energiei electrice, conform art. 40 din Regulament

se putea face numai în condițiile în care noul furnizorul, respectiv consumatorul

(care achiziționează energia electrica de la mai mulți furnizori), a încheiat în

prealabil un contract de distribuție cu operatorul de rețea care deservește locul

de consum, în speță cu pârâta SC Enel D. SA. Astfel, legislația in vigoare nu permite

încheierea a două contracte de distribuție pentru același loc de consum, principiu

preluat și în cadrul Procedurii de dispozițiile art. 13 lit. b).

În acest context, s-a

subliniat de către pârâtă faptul că reclamanta, a încălcat în mod voit dispozițiile

imperative ale legii și a procedat la încheierea unui contract de furnizare cu consumatorul

F., anterior încheierii unui contract de distribuție a energiei electrice cu SC

Enel D. SA. Totodată, un aspect esențial speței, este faptul că SC P. SRL, titularul

contractului de distribuție din anul 2008 încheiat cu pârâta pentru locul de consum

F., nu a solicitat conform art. 24 alin. (2) din Procedură rezilierea sau modificarea

contractului de distribuție existent, astfel încât contractul din anul 2008 a încetat

la data de 30 septembrie 2009, prin ajungere la termen, obligația Enel de încheiere

a unui nou contract de distribuție pentru acest loc de consum născându-se la această

dată, obligație care a fost executată prin încheierea contractului de distribuție

cu reclamanta SC C.V. SA din 25 august 2009 cu intrare in vigoare la data de 01

octombrie 2009.

a apărărilor din întâmpinare și a probelor administrate, prin sentința civilă

nr. 330 din 30 ianuarie 2013, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea

formulată de reclamanta SC C.V. SA, în contradictoriu cu pârâta SC Enel Distribuție

D. SA și a obligat reclamanta către pârâtă la plata sumei de 5.000 RON cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Instanța a reținut că,

potrivit legislației în materie, în procesul de alimentare cu energie electrică

al locului de consum F., în speța de față au fost încheiate următoarele două contracte:

încheiat între pârâta distribuitoare Enel și furnizorul SC P. SRL cu o durată de

valabilitate de la 01 octombrie 2008 și 2. contractul de furnizare a energiei electrice

din anul 2008 încheiat între furnizorul SC P. SRL și consumatorul F., în raport

de care pârâta SC Enel SA are calitate de terț, în pofida celor susținute de către

reclamantă.

Sub aspectul legislației

în vigoare referitoare la schimbarea furnizorului, au fost considerate incidente

în cauză dispozițiile Procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică

aprobată prin Ordinul președintelui ANRE nr. 21/2005, precum și dispozițiile Regulamentului

de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin H.G. nr. 10007/2004,

denumit Regulament, dispoziții care transpun prevederile Directivei 2003/54/CE privind

regulile comune pentru piața de energie.

Astfel, în raport de datele

speței, s-a constatat că are calitate de consumator F., definit de procedură ca

fiind consumator declarat eligibil în raport cu locul de consum pentru care se inițiază

asigurarea energiei electrice de la un alt furnizor; actualul furnizor, în speță

SC P. SRL, definit ca fiind furnizorul concurențial care asigură pentru consumator

furnizarea energiei electrice în baza contractului de furnizare existent și noul

furnizor, în cauză prezenta reclamantă, ca fiind furnizorul concurențial care urmează

să asigure furnizarea energiei electrice către consumator, în urma negocierii unui

nou contract de furnizare.

Așadar, pârâta SC Enel

D. SA, ca distribuitor, avea un rol subsidiar, obligația sa de modificare a contractului

de distribuție existent, respectiv de reziliere și de încheiere a noului contract,

urmând să se nască doar sub condiția comunicării solicitării de modificare de către

titularul contractului de distribuție încheiat pentru locul de consum în cauză în

conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din Procedură.

De asemenea, potrivit

art. 40 din același act normativ, încheierea unui contract de furnizare a energiei

electrice se poate face numai în condițiile în care furnizorul, respectiv consumatorul,

în cazul de la art. 22 alin. (2) și (3) a încheiat în prealabil un contract de distribuție

și/sau transport cu operatorul care deservește locul de consum.

Astfel, din interpretarea

dispoziției sus – citate, a rezultat că încheierea noului contract de furnizare

a energiei electrice se putea face numai în condițiile în care noul furnizor, respectiv

consumatorul ar fi încheiat în prealabil un contract de distribuție cu operatorul

de rețea care deservește locul de consum, în speță cu pârâta SC Enel D. SA, legislația

în vigoare nepermițând încheierea a două contracte de distribuție pentru același

loc de consum așa cum rezultă din dispozițiile art. 13 lit. b) din Procedură.

Totodată, s-a constatat

că titularul contractului de distribuție din anul 2008, respectiv SC P. SRL, contract

încheiat cu pârâta SC Enel D. SA pentru locul de consum F., nu a solicitat conform

dispozițiilor în vigoare rezilierea sau modificarea contractului de distribuție

existent, astfel încât respectivul contractul a încetat la 30 septembrie 2009 prin

ajungere la termen. SC P. SRL în calitatea sa de furnizor actual nu numai că nu

a solicitat rezilierea contractului ci a invocat și calitatea de titular al contractului

de distribuție încheiat cu pârâta precum și calitatea de creditor al unor creanțe

născute din contractul de furnizare încheiat cu F.

De asemenea, conform clauzelor

contractului de distribuție încheiat cu SC P. SRL, nu este reglementată posibilitatea

distribuitorului Enel de denunțare unilaterală a contractului, iar rezilierea acestuia

din inițiativa pârâtei este reglementată doar în două situații specifice, expres

reglementate, respectiv în caz de consum fraudulos și neplată repetată, inaplicabile

speței de față.

Așadar, nu s-a putut reține

responsabilitatea delictuală a pârâtei, întrucât încă de la începutul diferendului,

a comunicat reclamantei disponibilitatea de a încheia contractul de distribuție

cu reclamanta, însă numai după îndeplinirea condițiilor art. 11, art. 17 și

art. 24 din Procedură.

fond a fost atacată cu apel de către reclamanta SC C.V. SA, iar prin decizia civilă

nr. 79 din 05 iulie 2013 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Pentru a pronunța

această decizie a reținut că trebuie considerat cadrul legal în ceea ce privește

activitățile din sectorul energiei electrice ca fiind stabilit, în principal, de

Legea nr. 123/2012 (anterior Legea nr. 13/2007) privind legea energiei electrice

și a gazelor naturale, H.G. nr. 1007/2004 de aprobare a Regulamentului de furnizare

a energiei la consumator, Ordinul Președintelui ANRE nr. 21/2005 de aprobare a Procedurii

privind schimbarea furnizorului de energie electrică, Ghidul consumatorului eligibil,

Directiva 2003/54/EC privind regulile comune ale pieții de energie electrică și

alte reglementări interne.

La data promovării acțiunii

în justiție în vigoare era Legea nr. 13/2007 care în art. 27 a prevăzut în mod expres

a prevăzut că toți participanții la piața energetică trebuie să respecte regulile

de funcționare a acestora prevăzute prin ordine, decizii și avize favorabile emise

de autoritatea competentă.

Conform procedurii, în

procesul de schimbare al furnizorului de către consumator sunt angrenate: consumatorul,

furnizorul actual, noul furnizor, distribuitorul și/sau transportatorul.

În cauză, F. SA are calitatea

de client eligibil (definit de procedură) adică de client liber a-și alege

furnizorul de energie electrică și de la care o cumpără; societatea P. SRL are calitatea

de furnizor concurențial, respectiv cel care asigură consumatorului furnizarea de

energie electrică în baza contractului de furnizare existent și noul furnizor, apelanta

SC C.V. SA care în baza licenței emise de Autorității Naționale de Reglementare

în Domeniul Energiei, urmează să asigure furnizarea energiei electrice către consumator,

în urma negocierii unui nou contract de furnizare.

Cadrul contractual pentru

locul de consum situat în Municipiul Tulcea, str. T., aferent clientului eligibil

F., constă în două contracte distincte, cu părți diferite și anume: 1. contractul

de furnizare a energiei electrice din anul 2008 încheiat între furnizorul de energie

electrică SC P. SRL și clientul eligibil F.; 2. contractul pentru serviciul de distribuție

a energiei electrice din anul 2008 încheiat între operatorul de distribuție SC Enel

D. SA și furnizorul SC P. SRL.

Conform deciziei nr. 342

din 26 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Dosarul nr. 7910/118/200)

s-a reținut că în speță au existat două raporturi juridice distincte, respectiv

un raport juridic între SC Enel D. SA și SC P. SRL ce derivă din contractul de distribuție

a energiei electrice din 20 septembrie 2008 ce a încetat la data de 30

septembrie 2009 și un raport juridic între P. și F. ce derivă din contractul de

furnizare din 19 august 2009, față de care pârâta–intimată SC Enel D. SA este un

terț. Astfel, pârâta–intimată SC Enel D. SA, ca și distribuitor, avea un rol subsidiar.

Încheierea noului contract

de furnizare a energiei electrice poate avea loc în condițiile în care noul furnizor,

și anume consumatorul, a încheiat în prealabil un contract de distribuție cu operatorul

de rețea ce deservește locul de consum, în cauză, pârâta–intimată SC Enel D. SA.

Articolul 13 lit. b) din

Procedura legislativă națională nu permite încheierea de două contracte de distribuție

pentru același loc de consum. Furnizorul SC P. SRL în calitate de titular al contractului

pentru serviciul de distribuție a energiei electrice încheiat cu pârâta–intimată

Enel SA, nu a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din Procedură,

rezilierea sau modificarea contractului. Pe de altă parte, acesta a invocat și calitatea

de titular al contractului de distribuție încheiat cu pârâta cât și calitatea de

creditor al unor creanțe născute din contractul de furnizare încheiat cu F.

Astfel, pârâta–intimată

nu s-a aflat în culpă în raporturile cu apelanta C.V. deoarece i-a comunicat acesteia

că va încheia contractul de distribuție însă numai după îndeplinirea condițiilor

cerute de art. 11, 17, și 24 din Procedură.

Astfel, potrivit art.

17 din Procedură consumatorul, pentru a putea încheia contractul de furnizare cu

noul furnizor, trebuie să achite la zi consumul de energie electrică către furnizorul

actual. S-a prevăzut și o excepție, neaplicabilă în cauză, în sensul că noul furnizor

se angajează că îi preia obligațiile de plată restante, să le achite furnizorului

actual urmând a le recupera ulterior de la consumator.

De asemenea, în Procedură

la art. 11 s-a prevăzut că furnizorul actual va comunica distribuitorului sau transportatorului

solicitarea rezilierii sau modificării contractului în termen de 5 zile de la primirea

solicitării consumatorului.

În sprijinul celor arătate

este și adresa ANRE din 14 decembrie 2012 care preciza că înaintea încheierii unui

contract de furnizare a energiei electrice trebuie încheiat contractul de distribuție

pentru locul de consum respectiv, or neîndeplinirea acestei condiții se afla în

sarcina apelantei C.V.

În ceea ce privește antrenarea

răspunderii civile delictuale a pârâtei intimate SC Enel D. SA, în cauză nu erau

îndeplinite cumulativ condițiile cerute de lege (fapta ilicită, prejudiciu, raport

de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și existența vinovăției).

Apelanta nu are calitatea

de creditor al vreunei obligații ce-i revin pârâtei – intimate și care i-ar vătăma

drepturile recunoscute de lege. Eventualele prejudicii suferite de apelantă nu au

nicio legătură de cauzalitate cu încălcarea de către pârâtă a vreunui interes legitim

recunoscut .

a declarat recurs reclamanta SC C.V. SA solicitând modificarea deciziei atacate,

admiterea apelului declarat și, prin admiterea acțiunii, obligarea pârâtei

la plata sumei de 4.574.540 RON cu titlu de daune.

Recursul declarat a fost

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita

aplicare a prevederilor Directivelor comunitare 2003/54/CE și 2009/72/CE, precum

și a prevederilor Legii energiei nr. 13/2007, Ordinului ANRE nr. 21/2005 și

H.G. nr. 1007/2004 privind Regulamentul de furnizare.

Astfel, potrivit art.

41 din Legea nr. 13/2007, serviciul de distribuție a energiei trebuie realizat

în condiții nediscriminatorii, iar art. 53 alin. (3) din aceeași lege

prevede că dreptul de reziliere a contractului de furnizare aparține consumatorului,

cu condiția unui termen de preaviz de 30 de zile în cazul consumatorilor eligibili.

Așadar, recurenta

pretinde că legiuitorul prevede un drept de denunțare unilaterală a contractului

de furnizare către consumator, aspect întocmai reținut și prin decizia

nr. 9 din 13 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin care, după acest raționament, s-a constatat că a intervenit

rezilierea contractul de furnizare a energiei electrice din anul 2008 încheiat între

furnizorul SC P. SRL și consumatorul F., începând cu data de 01 martie 2009, întrucâr,

printr-o dispoziție contrară, Ordinului ANRE nr. 21/2005 nu poate adăuga la

lege.

Acest drept este, de altfel,

consacrat și în Directivele comunitare, și transpus prin art. 53 din Legea

nr. 13/2007 și art. 89 din Regulamentul de furnizare aprobat prin H.G. nr.

1007/2004.

Cu toate acestea, cele

două instanțe de fond au adăugat o condiție suplimentară pentru exercițiul

dreptului de reziliere al consumatorului, anume solicitarea SC P. SRL de reziliere

a contractului de distribuțiea energiei electrice din anul 2008 încheiat între

pârâta distribuitoare SC Enel  D. SA și furnizorul SC P. SRL, deși Autoritatea

Națională de Reglementare în Domeniul Energie avertizase părțile implicate,

prin adresa din 10 martie 2009, asupra dreptului consumatorului de a opta în mod

liber pentru un alt furnizor pe piața de energie electrică și interdicției

furnizorului actual de a exercita orice acțiuni abuzive menite să îngrădească

dreptul la eligibilitate.

Nu a fost justificată

nici argumentația că este necesar ca furnizarea să fie precedată de încheierea

unui contract de distribuție, astfel că dispozițiile art. 40 din Regulamentul

de furnizare, trebuie interpretate în sensul că numai efectivitatea contractului

de furnizare este condiționată de existența unui contract de distribuție,

iar nu valabilitatea sa.

Arată recurenta că prin

simpla încetare a contractului de furnizare din anul 2008 se impunea concluzia caducității

contractului de distribuție din anul 2008 care este accesoriu celui dintâi,

deoarece nu se poate face abstracție de faptul că acesta din urmă este încheiat

tocmai în considerarea celui de furnizare, consumatorul fiind beneficiarul final.

Se mai susține că

o altă interpretare ar trebui să admită teza absurdă că furnizorul, prin acte de

opoziție abuzive ar putea sa înfrângă dreptul consumatorului la eligibilitate

pe piața energiei electrice.

De aceea, în tot acest

context, refuzul pârâtei SC Enel D. SA de a încheia un contract de distribuție

cu reclamanta a reprezentat o conduită ilicită, abuzivă și contrară normativelor

arătate.

Împotriva acestui recurs

intimata SC Enel D. SA a formulat și depus la dosar întâmpinare, solicitând

menținerea deciziei atacate și respingerea, ca nefondat, a recursului.

S-a susținut în apărare

că dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au fost doar formal indicate

și că prin criticile formulate recurenta tinde la o reformare a soluției

prin repunerea în discuție a temeiniciei acesteia.

Dincolo de aceasta, intimata

a arătat că diferendul a fost determinat de culpa SC C.V. SA în gestionarea anumitor

raporturi contractuale, deoarece nu a respectat etapele reglementate expres de legislația

secundară în domeniul energiei.

Se arată că în mod corect

instanțele de fond au stabilit că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile

legale pentru antrenarea răspunderii pârâtei, fapta ilicită, prejudiciul, raportul

de cauzalitate și existenta culpei.

Astfel, SC Enel D. SA,

în calitate de operator de distribuție a menținut o poziție neutră

față de diferendul existent între primul furnizor, SC P. SRL și consumatorul

eligibil, SC F. SRL, legat de creanțele născute din contractul de furnizare

încheiat între aceștia, raportat la procedura de schimbare a furnizorului prin

introducerea SC C.V. SA în raportul contractual. Intimata SC Enel D. SA nu s-a opus

încheierii unui contract de distribuție cu SC C.V. SA, însă era condiționată

de verificarea anumitor condiții impuse de reglementările legale incidente.

În ceea ce privește

prejudiciul, intimata a arătat că acesta nu are oricum caracter cert, fiind raportat

doar la date estimative, neexistând la dosar nicio probă care să dovedească existența

unor contracte încheiate de reclamantă pentru achiziția energiei electrice

în alt regim de preț pentru consumatorul SC F. SRL. Astfel, din documentele

dosarului reiese doar că reclamanta a încheiat contracte cu o altă societate din

grup, mecanism care a condus în mod evident la echilibrarea costurilor de achiziție

a energiei cumpărate, nefiind înregistrate pierderile afirmate prin acțiune.

Evocând cadrul de reglementare

aferent desfășurării activităților în sectorul energiei, intimata a arătat

că potrivit art. 21 din Legea nr. 13/2007, participanții la piața energiei

trebuie să respecte regulile de funcționare ale acesteia, iar SC C.V. SA a

încălcat aceste normative.

În diferendul apărut între

furnizorul preexistent, consumator și noul furnizor, pârâta și-a menținut

o poziție neutră, justificată de existența creanțelor restante dintre

SC P. SRL și SC F. SRL și impusă prin art. 11

5

, art. 17

6

și art. 24 alin. (2) din procedura reglementată prin Ordinului ANRE

nr. 21/2005.

Descriind suita actelor

încheiate, intimata a arărat că reclamanta a încălcat dispozițiile art. 40

și art. 17 din Procedură, nefiind astfel posibilă încheierea unui nou contract

de furnizare, astfel că reclamanta nu se poate prevala de propria sa culpă. Mai

mult chiar, noul contract de furnizare încheiat în anul 2009 a avut la bază numai

o estimare a cantității de energie ce urma a fi tranzacționată de SC F.

SRL în perioada 01 martie 2009–31 decembrie 2009, iar nu date concrete justificative

de consumuri real înregistrate, de natură să pună problema înregistrării unui real

prejudiciu.

În final, intimata a arătat

că SC C.V. SA nu poate invoca în această acțiune un drept propriu, ci numai

încălcarea dreptului F., în calitate de consumator.

Înalta Curte, cu majoritate de voturi, a decis admiterea acestuia cu consecința

casării deciziei atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța

de apel, pentru considerentele care vor fi redate în cele ce umează.

Se impune în primul rând

a preciza că motivele recursului, circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt

veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, în măsura în care tind

să pună în dezbatere modalitatea interpretării și aplicării unor dispoziții

legale de către instanța de apel.

Astfel, plecând de la

reglementările cuprinse în art. 41 și 53 alin. (3) din Legea nr. 13/2007 (în

vigoare la data conflictului litigios) care consacră dreptul consumatorului de a

rezilia unilateral contractul de furnizare cu singura condiție a respectării

unui termen de preaviz de 30 de zile în cazul consumatorilor eligibili, recurenta

critică interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 40 din Regulamentul

de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin H.G. nr. 1007/2004

(în continuare, Regulamentul), precum și pe cele ale Procedurii de schimbare

a furnizorului de energie electrică aprobat prin Ordinul ANRE nr. 21/2005 (în continuare,

Procedura).

Pe cale de consecință,

analiza instanței de recurs va avea în vedere, plecând de la normativele invocate

și modul lor de interpretare și aplicare de către instanța de apel,

dacă dreptul reclamantei de a pretinde încheierea contractului de distribuție

cu pârâta a fost exercitat în limitele prefigurate de acestea și dacă opoziția

pârâtei la exercițiul acestui drept a fost concordantă cu dispozițiile

legii.

Este corectă premisa curții

de apel potrivit căreia, conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 13/2007, par

ticipanții la piața de energie electrică trebuie să respecte

regulile de funcționare a acesteia, stabilite de autoritatea competentă, și să efectueze

plățile pentru energia electrică și serviciile de care beneficiază, rezultate din

tranzacțiile efectuate în conformitate cu aceste reguli.

Sunt participanți

la piața de energie electrică și structurile operaționale implicate în conflictul

litigios: operatorul de distribuție - în speță

SC Enel D. SA,

furnizorul în speță această calitate având-o

SC

P. SRL, iar ulterior datei de 01 martie 2009, această calitate a fost pretinsă de

reclamantă

și clientul eligibil – în speță

SC

F. SRL.

Așa

cum însăși intimata arată prin întâmpinare, atât recurenta cât și SC P.

SRL aveau, la data faptelor, calitatea de furnizor de energie electrică în baza

licenței emise de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul

Energie, prestând activitate de vânzare de energie electrică clienților, consumatori,

cum este cazul SC F. SRL.

În acest context, potrivit

art. 41 alin. (2) din Legea nr. 13/2007,

operatorii de distribuție prestează

servicii pentru toți utilizatorii rețelelor electrice de distribuție, în condiții

nediscriminatorii, asigurând accesul la acestea oricărui solicitant care îndeplinește

cerințele prezentei legi, cu respectarea normelor și standardelor de performanță

prevăzute în reglementările tehnice în vigoare

. Prin urmare, ca posesor de licență,

reclamanta, avea dreptul de a solicita pârâtei, în temeiul arătat, încheierea contractului

de distribuție refuzat de Enel.

Având această concluzie

și plecând și de la termenii definiți de art. 5 din Procedură, SC

C.V. SA, în calitate de furnizor concurențial, în urma negocierii unui nou

contract de furnizare cu consumatorul F. în luna ianuarie 2009, avea dreptul de

a solicita operatorului de rețea, SC Enel D. SA încheierea unui contract de

distribuție la locul de consum pentru care F. solicita schimbarea furnizorului.

Singura condiție

sumplimentară celei impuse de Legea energiei pentru ca dreptul noului furnizor să

fie executat de către operatorul de rețea era prevăzută de art. 92 din Regulament

și consta în înștiințarea operatorului de rețea asupra noului furnizor de către

consumatorul eligibil, condiție îndeplinită în cauză, așa cum rezultă

din probele dosarului.

Rezultă că în corelație

cu dreptul reclamantei stabilit potrivit considerentelor de mai sus, pârâta SC Enel

D. SA avea obligația legală de a răspunde afirmativ solicitării reclamantei,

adică de a încheia cu aceasta un contract de distribuție a energiei electrice

pentru consumatorul final F.

Este astfel greșită

concluzia instanței de apel care sublinia că apelanta-reclamantă nu are calitatea

de creditor al vreunei obligații ce revine pârâtei-intimate și care i-ar vătăma

acesteia drepturile recunoscute de lege.

Rămâne a stabili dacă

pârâta și-a legitimat refuzul de încheiere a contractului în baza unor dispoziții

legale care-i impuneau anumite rigori sau care îi permiteau acest refuz.

Înalta Curte, în opinia

majoritară reamintește în acest context că potrivit art. 53 alin. (1) și

(3) din Legea nr. 13/2007, art. 19 din Procedură și art. 89 lit. b) din Regulament,

consumatorul eligibil F., avea dreptul de a-și alege furnizorul la încheierea

unui contract.

Aceasta presupunea notificarea

rezilierii contractului cu furnizorul anterior SC P. SRL cu respectarea unui termen

de preaviz de 30 de zile.

Subliniem cu această ocazie

că deși Legea energiei reglementează în termeni dreptul consumatorului la reziliere,

în realitate, mecanismul reglementat prin alin. (3) al art. evocat se referă la

un drept de denunțare unilaterală a unui contract de furnizare. Aceasta pentru

că, în mod concordant, în cazul în care consumatorul optează pentru un alt furnizor,

potrivit art. 9 din Procedură, furnizorul actual nu se poate opune la notificarea

de reziliere a consumatorului.

Singurul drept al furnizorului

anterior într-o atare situație este reglementat de art. 45 din Legea nr. 13/2007

și art. 9 din Procedură și constă în dreptul de a încasa contravaloarea

energiei electrice furnizate, conform contractului denunțat.

Însă pentru a putea opune

excepția de neplată, în procedura de schimbare a furnizorului art. 9 al Procedurii

prevede că furnizorul actual, în speță SC P. SRL, trebuie să aibe facturi cu

termenul de scadență depășit, iar această situație trebuie semnalată

consumatorului în condițiile art. 20 din același normativ, în termen de

2 zile de la primirea notificării de denunțare a contractului.

Se remarcă însă că pentru

această ipoteză anunțarea facturilor restante se comunică debitorului acestora,

iar nu terților din categoria cărora chiar intimata se pretinde. Efectul singular

al anunțului referitor la plățile restante este blocarea/temporizarea

încheierii unui nou contract de furnizare cu noul furnizor SC C.V. SA, conform

art. 91 din Regulament, și nu reprezintă o cauză de neîncheiere a contractului

de distribuție între SC Enel D. SA și SC C.V. SA. Mai mult, chiar și

în situația existenței datoriilor restante, art. 11 din Procedură impune

furnizorului notificat cu rezilierea obligația anunțării distribuiorului

asupra rezilierii contractului propriu, în termen de 5 zile, tocmai pentru că procedura

odată declanșată, trebuie să iși urmeze cursul.

Este greșită concluzia

instanței de apel care arată că această situație justifică refuzul SC

Enel D. SA în temeiul art. 24 alin. (2) din Procedură. Acesta se referă la situația

în care schimbarea furnizorului implică și rezilierea contractului de distribuție

încheiat între consumator și distribuitor, dar această ipoteză nu este întrunită

în cauză.

Or, în această situație

pârâta SC Enel D. SA nu putea opune reclamantei nicio excepție personală derivată

din executarea necorespunzătoare a unui contract în care nu era parte și nu

putea pretinde existența, încă în derulare a contractului din anul 2008 a cărui

încetare fusese cerută de către consumator.

În acest sens sunt și

considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 342 din 26

ianuarie 2011 consemnată la dosarul cauzei și evocată de intimată. Această

decizie nu dezleagă problema existenței sau încetării acestui raportului juridic

din anul 2008. Problema analizată în această decizie relevă doar că, fiind terț

față de contractul de furnizare, SC Enel D. SA nu putea fi obligată la desființarea

instalației de racordare a consumatorului F. pentru locul de consum Platforma

F. Tulcea, de vreme ce pretenția s-a justificat pe neexecutarea contractului

față de care operatorul de rețea fusese neimplicat.

Dimpotrivă, însă decizia

nr. 9 din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a a VI-a comercială,

consemnată la dosarul tribunalului încă din prima instanță și reevocată

în apel relevă în dispozitivul său încetarea contractului de furnizare din anul

2008 SC P. SRL – F. începând cu 01 martie 2009, care corespunde datei anunțate

de către F. prin notificarea de reziliere contestată de pârâtă.

Prin urmare, poziția

de neutralitate afirmată de către pârâtă impunea, în temeiurile arătate, o conduită

de conformare la obligațiile legale arătate în cele de mai sus, adică de a

da curs solicitării făcute de reclamantă de a încheia un nou contract de distribuție

pentru consumatorul F., toate condițiile procedurale fiind îndeplinite, cu

precădere cea a încetării contractului de furnizare anterior.

Este așadar greșită

concluzia instanței de apel care, dând o interpretare greșită dispozițiilor

art. 11, 17 și 24 din Procedură a ajuns la concluzia că pârâta SC Enel D. SA

și-a conservat o poziție de neutralitate impusă de lege.

În fine, recurenta invocă

și greșita aplicare a dispozițiilor art. 40 din Regulementul de furnizare a

energiei electrice la consumatori, dispoziții evocate de către pârâtă și

aplicate și de către instanța de apel, prin confirmarea considerentelor

primei instanțe.

S-a reținut că o

cauză justă a refuzului pârâtei a constat în anterioritatea încheierii contractului

de furnizare dintre noul furnizor SC C.V. SA și F. față de contractul de distribuiție

a cărui încheiere pârâta o refuza.

Înalta Curte, cu majoritate

de voturi arată că și această dispoziție a fost greșit aplicată.

Anterioritatea contractului

de distribuiție față de cel de furnizare este impusă de art. 40 din Regulament

numai în situația în care, potrivit art. 22 alin. (2) sau (3), același

consumator achiziționează simultan energie prin mai multe contracte cu furnizori

concurențiali diferiți, caz în care li se impunea și încheierea unui

contract direct cu operatorul/distribuitorul energiei, ipoteză care nu este incidentă

în această cauză.

Cu totul circumstanțial,

Înalta Curte arată că SC Enel D. SA nu s-a prevalat de acest aspect, de altfel lipsit

de relevanță sub aspectul legalității, atunci când a semnat cu furnizorul

SC P. SRL contractul de distribuție din 20 august 2008, în condițiile

în care contractul de furnizare SC P. SRL – F. fusese încheiat la rândul său, anterior,

la 19 august 2008.

Față de toate considerente

arătate, Înalta Curte arată că recursul este fondat, că decizia atacată care consfințește

neîndeplinirea condiției existenței faptei ilicite culpabile a pârâtei

ca element al răspunderii civile delictuale a acesteia este rezultatul unei interpretări

și aplicări greșite a legii.

Pârâta-intimată și-a

încălcat o obligație prescrisă de lege, corelativă dreptului reclamantei-recurente

de a solicita încheiarea unui contract de distribuție a energiei electrice,

aspect care ar putea fi de natură să aibă caracter prejudiciabil pentru aceasta

din urmă.

Totuși, în măsura

în care analiza ambelor instanțe de fond s-a limitat la existența faptei

și culpei, ca elemente al răspunderii civile delictuale și nu au fost

analizate celelalte elemente ale acestei răspunderi, admiterea recursului în temeiul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. impune casarea deciziei recurate potrivit art. 312

alin. (3) în vederea administrării de probe pentru cercetarea în continuare pe fond

a celorlalte elemente componente impuse de art. 998-999 C. civ.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată solicitate de părți, acestea vor fi avute în vedere

de către instanța de apel cu prilejul soluționării definitive a litigiului,

potrivit art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite recursul declarat

de reclamanta SC C.V. SA Craiova împotriva deciziei civile nr. 79 din 5 iulie 2013

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie

2014.