ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2102/2014

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC C.V. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC Enel D. SA ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.271.466 RON cu titlu de daune precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar. În fapt s-a relevat de către reclamantă că este o societate comercială al cărei obiect principal de activitate îl reprezintă furnizarea de energie electrică pentru consumatorii captivi sau eligibili. Între societatea P. SRL, în calitate de furnizor, și F. SRL Tulcea, în calitate de consumator eligibil s-a încheiat la data de 19 august 2008 un contract de furnizare a energiei electrice. În mod subsecvent, la data de 20 august 2008 între SC Enel D. SA și P. s-a încheiat un contract de distribuție pentru prestarea serviciului de distribuție a energiei electrice pentru locul de consum aparținând F. din Municipiul Tulcea, str. T. (loc de consum pentru care s-a încheiat și contractul de furnizare a energiei electrice). Având în vedere unele neînțelegeri apărute în modul de derulare a contractului de furnizare a energiei electrice încheiat între F. SRL și SC P. SRL, F. a înțeles sa uzeze de dreptul său legal de schimbare a furnizorului prin denunțarea în mod unilateral a contractului cu respectarea prevederilor legale. Astfel, la începutul anului 2009 arată reclamanta a fost contactată de SC F. SRL în vederea încheierii unui contract de furnizare a energiei electrice pentru locul de consum respectiv, contract care a fost semnat în data de 27 ianuarie 2009, având ca dată de intrare în vigoare 01 martie 2009. Prin corespondența purtată între SC F. SRL și SC P. SRL în conformitate cu procedura de schimbare a furnizorului reglementată prin Ordinul nr. 21/2005 a Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei s-au efectuat formalitățile de înștiințare a încetării contractului de furnizare, însă SC P. SRL a comunicat pârâtei că există un diferend între P. și F. cu privire la executarea contractului de furnizare, așa încât solicita amânarea încheierii unui nou contract de distribuție cu reclamanta în calitate de nou furnizor. Pârâta SC Enel D. SA, fără a analiza în mod riguros veridicitatea și legalitatea petiției SC P. SRL prin raportare la normele legale în domeniu,în opinia reclamantei i-a comunicat prin adresa din 10 februarie 2009 (Anexa 5) împrejurarea că furnizorul inițial i-a precizat faptul că există un diferend legat de contractul de furnizare cu consumatorul eligibil și că va demara încheierea contractului de distribuție după îndeplinirea condițiilor legale, fără a menționa care sunt acele condiții legale încălcate de F. și temeiul de drept al acestui refuz. Referitor la cuantumul prejudiciului a arătat reclamanta că pentru a acoperi necesarul de energie electrică a consumatorului F. pentru perioada 01 martie 2009-31 decembrie 2009 a achiziționat o cantitate de 25 MW în banda la data de 04 februarie 200 semnând un contract de tip E. Astfel, din cauza imposibilității executării contractului de furnizare, reclamanta a susținut că a fost nevoită să întreprindă o serie de măsuri pentru a nu avea pierderi foarte mari respectiv, respectiv să procedeze la vânzarea unor părți din cantitatea de energie electrică ce o achiziționase pentru F. pe Piața de Echilibrare, prin contracte bilaterale și prin intermediul Pieței pentru Ziua Următoare (PZU) la prețuri mai mici decât cele de achiziție. În drept au fost invocate Legea nr. 13/2007 ; Ordinul nr. 21/2005 ; art. 998 - 999 C. civ. Pârâta a formulat întâmpinare arătând în preambul că accesul la rețelele electrice de interes public reprezintă un serviciu obligatoriu pe către trebuie sa-l îndeplinească operatorul de transport și de sistem, precum și operatorul de distribuție, în condițiile reglementate de legislația primară, Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare și legislația secundară aplicabila sectorului energetic. Conform Procedurii aprobate prin Ordinul ANRE nr. 21/2005, în procesul de schimbare a furnizorului de către un consumator sunt implicate următoarele entități juridice: consumatorul, furnizorul, actual, noul furnizor, distribuitorul și/sau transportatorul. Așa cum rezulta chiar și din succesiunea indicată de legiuitor, dar în special din conținutul normelor juridice, părțile principale în procesul de schimbare a furnizorului sunt: consumatorul, în speță F., definit de Procedură ca fiind consumator declarat eligibil în raport cu locul de consum pentru care se inițiază asigurarea energiei electrice de la un alt furnizor, actualul furnizor, în speță SC P. SRL, definit de Procedură ca fiind furnizorul concurențial care asigura pentru consumator furnizarea energiei electrice în baza contractului de furnizare existent și noul furnizor, în speța reclamanta SC C.V. SA, definit de Procedură ca fiind furnizorul concurențial care urmează să asigure furnizarea energiei electrice către consumator, în urma negocierii unui nou contract de furnizare. Distribuitorul, în opinia pârâtei, are un rol subsidiar, obligația sa de modificare a contractului de distribuție existent, respectiv de reziliere a acestuia și de încheiere a noului contract, urmând să se nască doar sub condiția comunicării solicitării de modificare a contractului, respectiv de reziliere acestuia, de către titularul contractului de distribuție încheiat pentru locul de consum în cauză, conform art. 24 alin. (2) din Procedură, după soluționarea facturilor restante prin convenția scrisă încheiată între furnizorul actual și consumator, conform art. 24 alin. (1) din Procedură. A mai arătat pârâta că singura entitate juridica care poate bloca acțiunea consumatorului eligibil de schimbare a furnizorului este furnizorul actual, în situația expres reglementată de Procedură, respectiv cea în care are neachitate facturi cu termenul de scadență depășit, emise pentru serviciile prestate în baza contractului de furnizare a energiei electrice, conform art. 9 din Procedură. În ceea ce privește încheierea noului contract de furnizare a energiei electrice dintre consumator și noul furnizor, Procedura, respectând principiul instituit imperativ de dispozițiile art. 40 Regulament, stabilește această operațiune ca fiind ultima etapă a procesului de schimbare a furnizorului. În opinia pârâtei încheierea noului contract de furnizare a energiei electrice, conform art. 40 din Regulament se putea face numai în condițiile în care noul furnizorul, respectiv consumatorul (care achiziționează energia electrica de la mai mulți furnizori), a încheiat în prealabil un contract de distribuție cu operatorul de rețea care deservește locul de consum, în speță cu pârâta SC Enel D. SA. Astfel, legislația in vigoare nu permite încheierea a două contracte de distribuție pentru același loc de consum, principiu preluat și în cadrul Procedurii de dispozițiile art. 13 lit. b). În acest context, s-a subliniat de către pârâtă faptul că reclamanta, a încălcat în mod voit dispozițiile imperative ale legii și a procedat la încheierea unui contract de furnizare cu consumatorul F., anterior încheierii unui contract de distribuție a energiei electrice cu SC Enel D. SA. Totodată, un aspect esențial speței, este faptul că SC P. SRL, titularul contractului de distribuție din anul 2008 încheiat cu pârâta pentru locul de consum F., nu a solicitat conform art. 24 alin. (2) din Procedură rezilierea sau modificarea contractului de distribuție existent, astfel încât contractul din anul 2008 a încetat la data de 30 septembrie 2009, prin ajungere la termen, obligația Enel de încheiere a unui nou contract de distribuție pentru acest loc de consum născându-se la această dată, obligație care a fost executată prin încheierea contractului de distribuție cu reclamanta SC C.V. SA din 25 august 2009 cu intrare in vigoare la data de 01 octombrie 2009.

În baza motivelor cererii, a apărărilor din întâmpinare și a probelor administrate, prin sentința civilă nr. 330 din 30 ianuarie 2013, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC C.V. SA, în contradictoriu cu pârâta SC Enel Distribuție D. SA și a obligat reclamanta către pârâtă la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Instanța a reținut că, potrivit legislației în materie, în procesul de alimentare cu energie electrică al locului de consum F., în speța de față au fost încheiate următoarele două contracte: 1. contractul pentru serviciul de distribuție a energiei electrice din anul 2008 încheiat între pârâta distribuitoare Enel și furnizorul SC P. SRL cu o durată de valabilitate de la 01 octombrie 2008 și 2. contractul de furnizare a energiei electrice din anul 2008 încheiat între furnizorul SC P. SRL și consumatorul F., în raport de care pârâta SC Enel SA are calitate de terț, în pofida celor susținute de către reclamantă. Sub aspectul legislației în vigoare referitoare la schimbarea furnizorului, au fost considerate incidente în cauză dispozițiile Procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică aprobată prin Ordinul președintelui ANRE nr. 21/2005, precum și dispozițiile Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin H.G. nr. 10007/2004, denumit Regulament, dispoziții care transpun prevederile Directivei 2003/54/CE privind regulile comune pentru piața de energie. Astfel, în raport de datele speței, s-a constatat că are calitate de consumator F., definit de procedură ca fiind consumator declarat eligibil în raport cu locul de consum pentru care se inițiază asigurarea energiei electrice de la un alt furnizor; actualul furnizor, în speță SC P. SRL, definit ca fiind furnizorul concurențial care asigură pentru consumator furnizarea energiei electrice în baza contractului de furnizare existent și noul furnizor, în cauză prezenta reclamantă, ca fiind furnizorul concurențial care urmează să asigure furnizarea energiei electrice către consumator, în urma negocierii unui nou contract de furnizare. Așadar, pârâta SC Enel D. SA, ca distribuitor, avea un rol subsidiar, obligația sa de modificare a contractului de distribuție existent, respectiv de reziliere și de încheiere a noului contract, urmând să se nască doar sub condiția comunicării solicitării de modificare de către titularul contractului de distribuție încheiat pentru locul de consum în cauză în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din Procedură. De asemenea, potrivit art. 40 din același act normativ, încheierea unui contract de furnizare a energiei electrice se poate face numai în condițiile în care furnizorul, respectiv consumatorul, în cazul de la art. 22 alin. (2) și (3) a încheiat în prealabil un contract de distribuție și/sau transport cu operatorul care deservește locul de consum. Astfel, din interpretarea dispoziției sus – citate, a rezultat că încheierea noului contract de furnizare a energiei electrice se putea face numai în condițiile în care noul furnizor, respectiv consumatorul ar fi încheiat în prealabil un contract de distribuție cu operatorul de rețea care deservește locul de consum, în speță cu pârâta SC Enel D. SA, legislația în vigoare nepermițând încheierea a două contracte de distribuție pentru același loc de consum așa cum rezultă din dispozițiile art. 13 lit. b) din Procedură. Totodată, s-a constatat că titularul contractului de distribuție din anul 2008, respectiv SC P. SRL, contract încheiat cu pârâta SC Enel D. SA pentru locul de consum F., nu a solicitat conform dispozițiilor în vigoare rezilierea sau modificarea contractului de distribuție existent, astfel încât respectivul contractul a încetat la 30 septembrie 2009 prin ajungere la termen. SC P. SRL în calitatea sa de furnizor actual nu numai că nu a solicitat rezilierea contractului ci a invocat și calitatea de titular al contractului de distribuție încheiat cu pârâta precum și calitatea de creditor al unor creanțe născute din contractul de furnizare încheiat cu F. De asemenea, conform clauzelor contractului de distribuție încheiat cu SC P. SRL, nu este reglementată posibilitatea distribuitorului Enel de denunțare unilaterală a contractului, iar rezilierea acestuia din inițiativa pârâtei este reglementată doar în două situații specifice, expres reglementate, respectiv în caz de consum fraudulos și neplată repetată, inaplicabile speței de față. Așadar, nu s-a putut reține responsabilitatea delictuală a pârâtei, întrucât încă de la începutul diferendului, a comunicat reclamantei disponibilitatea de a încheia contractul de distribuție cu reclamanta, însă numai după îndeplinirea condițiilor art. 11, art. 17 și art. 24 din Procedură.

Soluția instanței de fond a fost atacată cu apel de către reclamanta SC C.V. SA, iar prin decizia civilă nr. 79 din 05 iulie 2013 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul reclamantei. Pentru a pronunța această decizie a reținut că trebuie considerat cadrul legal în ceea ce privește activitățile din sectorul energiei electrice ca fiind stabilit, în principal, de Legea nr. 123/2012 (anterior Legea nr. 13/2007) privind legea energiei electrice și a gazelor naturale, H.G. nr. 1007/2004 de aprobare a Regulamentului de furnizare a energiei la consumator, Ordinul Președintelui ANRE nr. 21/2005 de aprobare a Procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică, Ghidul consumatorului eligibil, Directiva 2003/54/EC privind regulile comune ale pieții de energie electrică și alte reglementări interne. La data promovării acțiunii în justiție în vigoare era Legea nr. 13/2007 care în art. 27 a prevăzut în mod expres a prevăzut că toți participanții la piața energetică trebuie să respecte regulile de funcționare a acestora prevăzute prin ordine, decizii și avize favorabile emise de autoritatea competentă. Conform procedurii, în procesul de schimbare al furnizorului de către consumator sunt angrenate: consumatorul, furnizorul actual, noul furnizor, distribuitorul și/sau transportatorul. În cauză, F. SA are calitatea de client eligibil (definit de procedură) adică de client liber a-și alege furnizorul de energie electrică și de la care o cumpără; societatea P. SRL are calitatea de furnizor concurențial, respectiv cel care asigură consumatorului furnizarea de energie electrică în baza contractului de furnizare existent și noul furnizor, apelanta SC C.V. SA care în baza licenței emise de Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, urmează să asigure furnizarea energiei electrice către consumator, în urma negocierii unui nou contract de furnizare. Cadrul contractual pentru locul de consum situat în Municipiul Tulcea, str. T., aferent clientului eligibil F., constă în două contracte distincte, cu părți diferite și anume: 1. contractul de furnizare a energiei electrice din anul 2008 încheiat între furnizorul de energie electrică SC P. SRL și clientul eligibil F.; 2. contractul pentru serviciul de distribuție a energiei electrice din anul 2008 încheiat între operatorul de distribuție SC Enel D. SA și furnizorul SC P. SRL. Conform deciziei nr. 342 din 26 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Dosarul nr. 7910/118/200) s-a reținut că în speță au existat două raporturi juridice distincte, respectiv un raport juridic între SC Enel D. SA și SC P. SRL ce derivă din contractul de distribuție a energiei electrice din 20 septembrie 2008 ce a încetat la data de 30 septembrie 2009 și un raport juridic între P. și F. ce derivă din contractul de furnizare din 19 august 2009, față de care pârâta–intimată SC Enel D. SA este un terț. Astfel, pârâta–intimată SC Enel D. SA, ca și distribuitor, avea un rol subsidiar. Încheierea noului contract de furnizare a energiei electrice poate avea loc în condițiile în care noul furnizor, și anume consumatorul, a încheiat în prealabil un contract de distribuție cu operatorul de rețea ce deservește locul de consum, în cauză, pârâta–intimată SC Enel D. SA. Articolul 13 lit. b) din Procedura legislativă națională nu permite încheierea de două contracte de distribuție pentru același loc de consum. Furnizorul SC P. SRL în calitate de titular al contractului pentru serviciul de distribuție a energiei electrice încheiat cu pârâta–intimată Enel SA, nu a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din Procedură, rezilierea sau modificarea contractului. Pe de altă parte, acesta a invocat și calitatea de titular al contractului de distribuție încheiat cu pârâta cât și calitatea de creditor al unor creanțe născute din contractul de furnizare încheiat cu F. Astfel, pârâta–intimată nu s-a aflat în culpă în raporturile cu apelanta C.V. deoarece i-a comunicat acesteia că va încheia contractul de distribuție însă numai după îndeplinirea condițiilor cerute de art. 11, 17, și 24 din Procedură. Astfel, potrivit art. 17 din Procedură consumatorul, pentru a putea încheia contractul de furnizare cu noul furnizor, trebuie să achite la zi consumul de energie electrică către furnizorul actual. S-a prevăzut și o excepție, neaplicabilă în cauză, în sensul că noul furnizor se angajează că îi preia obligațiile de plată restante, să le achite furnizorului actual urmând a le recupera ulterior de la consumator. De asemenea, în Procedură la art. 11 s-a prevăzut că furnizorul actual va comunica distribuitorului sau transportatorului solicitarea rezilierii sau modificării contractului în termen de 5 zile de la primirea solicitării consumatorului. În sprijinul celor arătate este și adresa ANRE din 14 decembrie 2012 care preciza că înaintea încheierii unui contract de furnizare a energiei electrice trebuie încheiat contractul de distribuție pentru locul de consum respectiv, or neîndeplinirea acestei condiții se afla în sarcina apelantei C.V. În ceea ce privește antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei intimate SC Enel D. SA, în cauză nu erau îndeplinite cumulativ condițiile cerute de lege (fapta ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și existența vinovăției). Apelanta nu are calitatea de creditor al vreunei obligații ce-i revin pârâtei – intimate și care i-ar vătăma drepturile recunoscute de lege. Eventualele prejudicii suferite de apelantă nu au nicio legătură de cauzalitate cu încălcarea de către pârâtă a vreunui interes legitim recunoscut .

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C.V. SA solicitând modificarea deciziei atacate, admiterea apelului declarat și, prin admiterea acțiunii, obligarea pârâtei la plata sumei de 4.574.540 RON cu titlu de daune. Recursul declarat a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a prevederilor Directivelor comunitare 2003/54/CE și 2009/72/CE, precum și a prevederilor Legii energiei nr. 13/2007, Ordinului ANRE nr. 21/2005 și H.G. nr. 1007/2004 privind Regulamentul de furnizare. Astfel, potrivit art. 41 din Legea nr. 13/2007, serviciul de distribuție a energiei trebuie realizat în condiții nediscriminatorii, iar art. 53 alin. (3) din aceeași lege prevede că dreptul de reziliere a contractului de furnizare aparține consumatorului, cu condiția unui termen de preaviz de 30 de zile în cazul consumatorilor eligibili. Așadar, recurenta pretinde că legiuitorul prevede un drept de denunțare unilaterală a contractului de furnizare către consumator, aspect întocmai reținut și prin decizia nr. 9 din 13 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin care, după acest raționament, s-a constatat că a intervenit rezilierea contractul de furnizare a energiei electrice din anul 2008 încheiat între furnizorul SC P. SRL și consumatorul F., începând cu data de 01 martie 2009, întrucâr, printr-o dispoziție contrară, Ordinului ANRE nr. 21/2005 nu poate adăuga la lege. Acest drept este, de altfel, consacrat și în Directivele comunitare, și transpus prin art. 53 din Legea nr. 13/2007 și art. 89 din Regulamentul de furnizare aprobat prin H.G. nr. 1007/2004. Cu toate acestea, cele două instanțe de fond au adăugat o condiție suplimentară pentru exercițiul dreptului de reziliere al consumatorului, anume solicitarea SC P. SRL de reziliere a contractului de distribuțiea energiei electrice din anul 2008 încheiat între pârâta distribuitoare SC Enel D. SA și furnizorul SC P. SRL, deși Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energie avertizase părțile implicate, prin adresa din 10 martie 2009, asupra dreptului consumatorului de a opta în mod liber pentru un alt furnizor pe piața de energie electrică și interdicției furnizorului actual de a exercita orice acțiuni abuzive menite să îngrădească dreptul la eligibilitate. Nu a fost justificată nici argumentația că este necesar ca furnizarea să fie precedată de încheierea unui contract de distribuție, astfel că dispozițiile art. 40 din Regulamentul de furnizare, trebuie interpretate în sensul că numai efectivitatea contractului de furnizare este condiționată de existența unui contract de distribuție, iar nu valabilitatea sa. Arată recurenta că prin simpla încetare a contractului de furnizare din anul 2008 se impunea concluzia caducității contractului de distribuție din anul 2008 care este accesoriu celui dintâi, deoarece nu se poate face abstracție de faptul că acesta din urmă este încheiat tocmai în considerarea celui de furnizare, consumatorul fiind beneficiarul final. Se mai susține că o altă interpretare ar trebui să admită teza absurdă că furnizorul, prin acte de opoziție abuzive ar putea sa înfrângă dreptul consumatorului la eligibilitate pe piața energiei electrice. De aceea, în tot acest context, refuzul pârâtei SC Enel D. SA de a încheia un contract de distribuție cu reclamanta a reprezentat o conduită ilicită, abuzivă și contrară normativelor arătate. Împotriva acestui recurs intimata SC Enel D. SA a formulat și depus la dosar întâmpinare, solicitând menținerea deciziei atacate și respingerea, ca nefondat, a recursului. S-a susținut în apărare că dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au fost doar formal indicate și că prin criticile formulate recurenta tinde la o reformare a soluției prin repunerea în discuție a temeiniciei acesteia. Dincolo de aceasta, intimata a arătat că diferendul a fost determinat de culpa SC C.V. SA în gestionarea anumitor raporturi contractuale, deoarece nu a respectat etapele reglementate expres de legislația secundară în domeniul energiei. Se arată că în mod corect instanțele de fond au stabilit că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru antrenarea răspunderii pârâtei, fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și existenta culpei. Astfel, SC Enel D. SA, în calitate de operator de distribuție a menținut o poziție neutră față de diferendul existent între primul furnizor, SC P. SRL și consumatorul eligibil, SC F. SRL, legat de creanțele născute din contractul de furnizare încheiat între aceștia, raportat la procedura de schimbare a furnizorului prin introducerea SC C.V. SA în raportul contractual. Intimata SC Enel D. SA nu s-a opus încheierii unui contract de distribuție cu SC C.V. SA, însă era condiționată de verificarea anumitor condiții impuse de reglementările legale incidente. În ceea ce privește prejudiciul, intimata a arătat că acesta nu are oricum caracter cert, fiind raportat doar la date estimative, neexistând la dosar nicio probă care să dovedească existența unor contracte încheiate de reclamantă pentru achiziția energiei electrice în alt regim de preț pentru consumatorul SC F. SRL. Astfel, din documentele dosarului reiese doar că reclamanta a încheiat contracte cu o altă societate din grup, mecanism care a condus în mod evident la echilibrarea costurilor de achiziție a energiei cumpărate, nefiind înregistrate pierderile afirmate prin acțiune. Evocând cadrul de reglementare aferent desfășurării activităților în sectorul energiei, intimata a arătat că potrivit art. 21 din Legea nr. 13/2007, participanții la piața energiei trebuie să respecte regulile de funcționare ale acesteia, iar SC C.V. SA a încălcat aceste normative. În diferendul apărut între furnizorul preexistent, consumator și noul furnizor, pârâta și-a menținut o poziție neutră, justificată de existența creanțelor restante dintre SC P. SRL și SC F. SRL și impusă prin art. 11 5 , art. 17 6 și art. 24 alin. (2) din procedura reglementată prin Ordinului ANRE nr. 21/2005. Descriind suita actelor încheiate, intimata a arărat că reclamanta a încălcat dispozițiile art. 40 și art. 17 din Procedură, nefiind astfel posibilă încheierea unui nou contract de furnizare, astfel că reclamanta nu se poate prevala de propria sa culpă. Mai mult chiar, noul contract de furnizare încheiat în anul 2009 a avut la bază numai o estimare a cantității de energie ce urma a fi tranzacționată de SC F. SRL în perioada 01 martie 2009–31 decembrie 2009, iar nu date concrete justificative de consumuri real înregistrate, de natură să pună problema înregistrării unui real prejudiciu. În final, intimata a arătat că SC C.V. SA nu poate invoca în această acțiune un drept propriu, ci numai încălcarea dreptului F., în calitate de consumator.

Analizând recursul, Înalta Curte, cu majoritate de voturi, a decis admiterea acestuia cu consecința casării deciziei atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel, pentru considerentele care vor fi redate în cele ce umează. Se impune în primul rând a preciza că motivele recursului, circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, în măsura în care tind să pună în dezbatere modalitatea interpretării și aplicării unor dispoziții legale de către instanța de apel. Astfel, plecând de la reglementările cuprinse în art. 41 și 53 alin. (3) din Legea nr. 13/2007 (în vigoare la data conflictului litigios) care consacră dreptul consumatorului de a rezilia unilateral contractul de furnizare cu singura condiție a respectării unui termen de preaviz de 30 de zile în cazul consumatorilor eligibili, recurenta critică interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 40 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin H.G. nr. 1007/2004 (în continuare, Regulamentul), precum și pe cele ale Procedurii de schimbare a furnizorului de energie electrică aprobat prin Ordinul ANRE nr. 21/2005 (în continuare, Procedura). Pe cale de consecință, analiza instanței de recurs va avea în vedere, plecând de la normativele invocate și modul lor de interpretare și aplicare de către instanța de apel, dacă dreptul reclamantei de a pretinde încheierea contractului de distribuție cu pârâta a fost exercitat în limitele prefigurate de acestea și dacă opoziția pârâtei la exercițiul acestui drept a fost concordantă cu dispozițiile legii. Este corectă premisa curții de apel potrivit căreia, conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 13/2007, par ticipanții la piața de energie electrică trebuie să respecte regulile de funcționare a acesteia, stabilite de autoritatea competentă, și să efectueze plățile pentru energia electrică și serviciile de care beneficiază, rezultate din tranzacțiile efectuate în conformitate cu aceste reguli. Sunt participanți la piața de energie electrică și structurile operaționale implicate în conflictul litigios: operatorul de distribuție - în speță SC Enel D. SA, furnizorul în speță această calitate având-o SC P. SRL, iar ulterior datei de 01 martie 2009, această calitate a fost pretinsă de reclamantă și clientul eligibil – în speță SC F. SRL. Așa cum însăși intimata arată prin întâmpinare, atât recurenta cât și SC P. SRL aveau, la data faptelor, calitatea de furnizor de energie electrică în baza licenței emise de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energie, prestând activitate de vânzare de energie electrică clienților, consumatori, cum este cazul SC F. SRL. În acest context, potrivit art. 41 alin. (2) din Legea nr. 13/2007, operatorii de distribuție prestează servicii pentru toți utilizatorii rețelelor electrice de distribuție, în condiții nediscriminatorii, asigurând accesul la acestea oricărui solicitant care îndeplinește cerințele prezentei legi, cu respectarea normelor și standardelor de performanță prevăzute în reglementările tehnice în vigoare . Prin urmare, ca posesor de licență, reclamanta, avea dreptul de a solicita pârâtei, în temeiul arătat, încheierea contractului de distribuție refuzat de Enel. Având această concluzie și plecând și de la termenii definiți de art. 5 din Procedură, SC C.V. SA, în calitate de furnizor concurențial, în urma negocierii unui nou contract de furnizare cu consumatorul F. în luna ianuarie 2009, avea dreptul de a solicita operatorului de rețea, SC Enel D. SA încheierea unui contract de distribuție la locul de consum pentru care F. solicita schimbarea furnizorului. Singura condiție sumplimentară celei impuse de Legea energiei pentru ca dreptul noului furnizor să fie executat de către operatorul de rețea era prevăzută de art. 92 din Regulament și consta în înștiințarea operatorului de rețea asupra noului furnizor de către consumatorul eligibil, condiție îndeplinită în cauză, așa cum rezultă din probele dosarului. Rezultă că în corelație cu dreptul reclamantei stabilit potrivit considerentelor de mai sus, pârâta SC Enel D. SA avea obligația legală de a răspunde afirmativ solicitării reclamantei, adică de a încheia cu aceasta un contract de distribuție a energiei electrice pentru consumatorul final F. Este astfel greșită concluzia instanței de apel care sublinia că apelanta-reclamantă nu are calitatea de creditor al vreunei obligații ce revine pârâtei-intimate și care i-ar vătăma acesteia drepturile recunoscute de lege. Rămâne a stabili dacă pârâta și-a legitimat refuzul de încheiere a contractului în baza unor dispoziții legale care-i impuneau anumite rigori sau care îi permiteau acest refuz. Înalta Curte, în opinia majoritară reamintește în acest context că potrivit art. 53 alin. (1) și (3) din Legea nr. 13/2007, art. 19 din Procedură și art. 89 lit. b) din Regulament, consumatorul eligibil F., avea dreptul de a-și alege furnizorul la încheierea unui contract. Aceasta presupunea notificarea rezilierii contractului cu furnizorul anterior SC P. SRL cu respectarea unui termen de preaviz de 30 de zile. Subliniem cu această ocazie că deși Legea energiei reglementează în termeni dreptul consumatorului la reziliere, în realitate, mecanismul reglementat prin alin. (3) al art. evocat se referă la un drept de denunțare unilaterală a unui contract de furnizare. Aceasta pentru că, în mod concordant, în cazul în care consumatorul optează pentru un alt furnizor, potrivit art. 9 din Procedură, furnizorul actual nu se poate opune la notificarea de reziliere a consumatorului. Singurul drept al furnizorului anterior într-o atare situație este reglementat de art. 45 din Legea nr. 13/2007 și art. 9 din Procedură și constă în dreptul de a încasa contravaloarea energiei electrice furnizate, conform contractului denunțat. Însă pentru a putea opune excepția de neplată, în procedura de schimbare a furnizorului art. 9 al Procedurii prevede că furnizorul actual, în speță SC P. SRL, trebuie să aibe facturi cu termenul de scadență depășit, iar această situație trebuie semnalată consumatorului în condițiile art. 20 din același normativ, în termen de 2 zile de la primirea notificării de denunțare a contractului. Se remarcă însă că pentru această ipoteză anunțarea facturilor restante se comunică debitorului acestora, iar nu terților din categoria cărora chiar intimata se pretinde. Efectul singular al anunțului referitor la plățile restante este blocarea/temporizarea încheierii unui nou contract de furnizare cu noul furnizor SC C.V. SA, conform art. 91 din Regulament, și nu reprezintă o cauză de neîncheiere a contractului de distribuție între SC Enel D. SA și SC C.V. SA. Mai mult, chiar și în situația existenței datoriilor restante, art. 11 din Procedură impune furnizorului notificat cu rezilierea obligația anunțării distribuiorului asupra rezilierii contractului propriu, în termen de 5 zile, tocmai pentru că procedura odată declanșată, trebuie să iși urmeze cursul. Este greșită concluzia instanței de apel care arată că această situație justifică refuzul SC Enel D. SA în temeiul art. 24 alin. (2) din Procedură. Acesta se referă la situația în care schimbarea furnizorului implică și rezilierea contractului de distribuție încheiat între consumator și distribuitor, dar această ipoteză nu este întrunită în cauză. Or, în această situație pârâta SC Enel D. SA nu putea opune reclamantei nicio excepție personală derivată din executarea necorespunzătoare a unui contract în care nu era parte și nu putea pretinde existența, încă în derulare a contractului din anul 2008 a cărui încetare fusese cerută de către consumator. În acest sens sunt și considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 342 din 26 ianuarie 2011 consemnată la dosarul cauzei și evocată de intimată. Această decizie nu dezleagă problema existenței sau încetării acestui raportului juridic din anul 2008. Problema analizată în această decizie relevă doar că, fiind terț față de contractul de furnizare, SC Enel D. SA nu putea fi obligată la desființarea instalației de racordare a consumatorului F. pentru locul de consum Platforma F. Tulcea, de vreme ce pretenția s-a justificat pe neexecutarea contractului față de care operatorul de rețea fusese neimplicat. Dimpotrivă, însă decizia nr. 9 din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a a VI-a comercială, consemnată la dosarul tribunalului încă din prima instanță și reevocată în apel relevă în dispozitivul său încetarea contractului de furnizare din anul 2008 SC P. SRL – F. începând cu 01 martie 2009, care corespunde datei anunțate de către F. prin notificarea de reziliere contestată de pârâtă. Prin urmare, poziția de neutralitate afirmată de către pârâtă impunea, în temeiurile arătate, o conduită de conformare la obligațiile legale arătate în cele de mai sus, adică de a da curs solicitării făcute de reclamantă de a încheia un nou contract de distribuție pentru consumatorul F., toate condițiile procedurale fiind îndeplinite, cu precădere cea a încetării contractului de furnizare anterior. Este așadar greșită concluzia instanței de apel care, dând o interpretare greșită dispozițiilor art. 11, 17 și 24 din Procedură a ajuns la concluzia că pârâta SC Enel D. SA și-a conservat o poziție de neutralitate impusă de lege. În fine, recurenta invocă și greșita aplicare a dispozițiilor art. 40 din Regulementul de furnizare a energiei electrice la consumatori, dispoziții evocate de către pârâtă și aplicate și de către instanța de apel, prin confirmarea considerentelor primei instanțe. S-a reținut că o cauză justă a refuzului pârâtei a constat în anterioritatea încheierii contractului de furnizare dintre noul furnizor SC C.V. SA și F. față de contractul de distribuiție a cărui încheiere pârâta o refuza. Înalta Curte, cu majoritate de voturi arată că și această dispoziție a fost greșit aplicată. Anterioritatea contractului de distribuiție față de cel de furnizare este impusă de art. 40 din Regulament numai în situația în care, potrivit art. 22 alin. (2) sau (3), același consumator achiziționează simultan energie prin mai multe contracte cu furnizori concurențiali diferiți, caz în care li se impunea și încheierea unui contract direct cu operatorul/distribuitorul energiei, ipoteză care nu este incidentă în această cauză. Cu totul circumstanțial, Înalta Curte arată că SC Enel D. SA nu s-a prevalat de acest aspect, de altfel lipsit de relevanță sub aspectul legalității, atunci când a semnat cu furnizorul SC P. SRL contractul de distribuție din 20 august 2008, în condițiile în care contractul de furnizare SC P. SRL – F. fusese încheiat la rândul său, anterior, la 19 august 2008. Față de toate considerente arătate, Înalta Curte arată că recursul este fondat, că decizia atacată care consfințește neîndeplinirea condiției existenței faptei ilicite culpabile a pârâtei ca element al răspunderii civile delictuale a acesteia este rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a legii. Pârâta-intimată și-a încălcat o obligație prescrisă de lege, corelativă dreptului reclamantei-recurente de a solicita încheiarea unui contract de distribuție a energiei electrice, aspect care ar putea fi de natură să aibă caracter prejudiciabil pentru aceasta din urmă. Totuși, în măsura în care analiza ambelor instanțe de fond s-a limitat la existența faptei și culpei, ca elemente al răspunderii civile delictuale și nu au fost analizate celelalte elemente ale acestei răspunderi, admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. impune casarea deciziei recurate potrivit art. 312 alin. (3) în vederea administrării de probe pentru cercetarea în continuare pe fond a celorlalte elemente componente impuse de art. 998-999 C. civ. În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de părți, acestea vor fi avute în vedere de către instanța de apel cu prilejul soluționării definitive a litigiului, potrivit art. 274 C. proc. civ.