ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2871/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1969/D din 12 decembrie 2011 s-a respins excepția timbrării, s-a admis excepția inadmisibilității capetelor 1, 2, 3, 4 ale cererii și în consecință s-au respins cererile de la pct. 1, 2, 3 și 4 ale acțiunii privind pe reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâții E.M.D. SA și E.E.R. ca inadmisibile. S-a admis capătul 5 al acțiunii privind pe reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâții E.M.D. SA și E.E.R. SA și în consecință s-a dispus anularea facturii în sold AA din 6 noiembrie 2009 și capătul 6 al acțiunii privind pe reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâții E.M.D. SA și E.E.R.

SA și s-a exonerat reclamanta de plata sumei de 4.025,68 RON. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Referitor la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, instanța a apreciat că cererea nu este evaluabilă în bani deoarece nu se cere obligarea la plata unei sume de bani, ci exonerarea de plată ca efect al anulării unei facturi. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii s-a reținut că Nota de constatare nr. 1001572 din 16 octombrie 2009, Procesul-verbal de analiză a abaterilor nr. 10011046 din 27 octombrie 2011 și Procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 1001046 din 27 octombrie 2009 și fișa de evaluare a energiei electrice sunt acte încheiate unilateral.

Încheierea lor nu este reglementată de niciun act normativ, nu s-a invocat niciun regulament intern, și ca atare nu produc efecte juridice. În ceea ce privește factura în sold nr. AA din 6 noiembrie 2009, s-a reținut că aceasta este un act supus sancțiunii nulității sau anulării deoarece este un act care produce efecte juridice. Ea reprezintă actul prin care furnizorul aduce la cunoștință beneficiarului consumul energiei pe o perioadă de timp și prețul acestei energii. Ea are un termen de plată care dacă nu este respectat atrage penalități de întârziere sau întreruperea furnizării de energie. Beneficiarul nu are posibilitatea refuzului de plată ca la un contract de furnizare comun. Contractul de furnizare a energiei electrice este standardizat, voința părților fiind practic forțată.

Principiul egalității părților în contract este înfrânt datorită specificului produsului furnizat. Beneficiarul, captiv într-un contract a cărui clauze nu le poate negocia ca la un contract comun trebuie să beneficieze de o reparație la această dezechilibrare de poziții între furnizor și beneficiar, și cum nu poate refuza la plată factura ca la un contract comun, are dreptul să o conteste și să ceară anularea acesteia. Pe fondul cauzei, factura are seria BCEMF nr. BB din 6 noiembrie 2009, numărul indicat de reclamantă fiind cel al simbolului variabil, dar în înscrisul denumit "facturi în sold" aflat la pagina 9 vol. 1 ea poartă numărul indicat de către reclamantă. Analizând înscrisul denumit "facturi în sold", instanța a constatat că anterior lunii octombrie 2009, sumele facturate erau considerabil mai mici, respectiv 70 - 80 RON.

Factura a fost întocmită având la bază actele întocmite de E.M.D. SA, respectiv nota de constatare, procesul-verbal de analiză a abaterilor și procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor, ea nu reprezintă consumul înregistrat de energie electrică, ci despăgubiri stabilite conform Procesului-verbal nr. 1001046 din 27 octombrie 2009. Acest înscris, ca și nota de constatare și procesul-verbal de analiză a abaterilor au fost analizate nu ca acte opozabile, ci ca înscrisuri preconstituite sub semnătură privată care au strict valoare probatorie, fiind întocmite pe exemplare tipizate. Nota, în exemplarul tipizat nu este semnată de către cei care au întocmit-o, are înscrise diverse rubrici care nu sunt completate.

În procesul-verbal de analiză se înscrie că "d-na B.M. s-a prezentat azi pentru analiza elementelor din nota de constatare nr. " în condițiile în care pârâta susține că este un înscris sub semnătură privată preconstituit. Nu apare semnătura consumatoarei reclamante în cauză și nici a martorului, așa cum impune tipizatul. În ceea ce privește procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor în acesta se consemnează că sunt stabilite despăgubiri în valoare de 2.786,71 RON, din care energie electrică distribuită și neînregistrată de 5336 KW fără a se preciza cum s-a determinat acest consum. Nu există semnătura consumatorului sau punctul lui de vedere cu toate că există rubrici în acest sens. Instanța a reținut că aceste trei înscrisuri nu au valoare probantă.

Ele sunt încheiate între diverși angajați ai pârâtei, nu sunt opozabile altor persoane, sunt întocmite pe exemplare tipizate gândite a fi opozabile și să cuprindă semnătura și punctul de vedere al consumatorului, dar sunt completate numai de furnizor, consumul neînregistrat este trecut fără nicio explicație, este aleatoriu. Prezumția că orice consumator este interesat de înregistrarea unor consumuri mai mici decât cele reale, invocată de pârâtă pentru a motiva că orice modificare la contor este efectuată de către consumator, nu este prevăzută legal și nu are temei. Factura este emisă în baza unor acte fără valoare juridică, fără valoare probantă, consumul pentru care se solicită plata este aleatoriu.

Consumatorul nu poate fi obligat la plată și sancționat cu întreruperea energiei electrice pentru neplata unor consumuri nereale și stabilite de către furnizor după propriile aprecieri nejustificate și neexplicate. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtele. Prin Decizia nr. 68/2012 din 9 octombrie 2012 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității și a respins ca nefondate apelurile formulate de apelantele-pârâte E.M.D. și E.E.R. SA. Pentru a hotărî, astfel instanța de apel a considerat că este necesar a se reține incidența în prezenta cauză a dispozițiilor art. 296 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora apelantelor nu li se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Prima instanță a respins capetele de cerere 1, 2, 3, 4 din acțiunea promovată de reclamantă. Instanța de apel a reținut că actele încheiate de apelanta E.M.D. SA sunt acte efectuate în temeiul contractului de distribuție a energiei electrice. Instanța a reținut cu privire la natura actelor contestate că acestea sunt emise de intimata SC E.M.D. SA în temeiul H.G. nr. 1007/2004. Potrivit art. 86 lit. d) și art. 104, 110 din Regulament, operatorul de rețea are dreptul de acces în incinta consumatorului pentru verificarea instalației de alimentare cu energie electrică până la grupul de măsurare, drept căreia îi corespunde obligația corelativă a consumatorului de a permite acest acces. Pe de altă parte, potrivit art. 48 alin. (2) din Legea nr. 13/2007, energia electrică furnizată clientului final se facturează de către furnizor pe baza valorilor înregistrate de grupurile de măsurare.

În urma verificării efectuate de distribuitor se stabilește cantitatea de energie electrică utilizată de consumator, cantitate care este comunicată furnizorului și în baza căreia acesta emite factura pentru prețul energiei consumate. Actele prin care distribuitorul stabilește consumul fizic de energie electrică al consumatorului și starea aparatului de măsurare a energiei electrice sunt emise în executarea contractului încheiat de părți și a dispozițiilor H.G. nr. 1007/2004. În baza acestor acte distribuitorul poate deconecta de la rețea, iar furnizorul poate înceta furnizarea energiei consumatorului când se consideră că acesta din urmă este un consumator fraudulos (art. 53 alin. (4) și 56 alin. (3) din Legea nr. 13/2007), sau furnizorul poate solicita plata energiei constatate sau determinate de distribuitor, fie prin citirea indicațiilor aparatelor de măsură, fie prin stabilirea ei în regim paușal.

Aceste acte ale distribuitorului încheiate în baza contractului și a dispozițiilor care reglementează raporturile contractuale ale părților cuprinse în actele normative care reglementează piața de energie, având în vedere particularitatea pieței de energie electrică, pot fi atacate în instanță în cadrul acțiunilor ce își au izvorul în contractul părților. Atât timp cât se recunoaște unei părți din contract dreptul de a aprecia conduita cocontractantului și de luarea, unilateral, a unor măsuri potrivit acelei aprecieri, trebuie recunoscut și dreptul celeilalte părți contractante de a cenzura direct aprecierea care este aptă, potrivit contractului părților și a actelor normative incidente, să producă efecte față de cocontractant.

A recunoaște, așa cum propune intimata, doar o verificare indirectă a actelor unilaterale ale distribuitorului/furnizorului în cadrul unei acțiuni prin care s-ar solicita obligarea la furnizarea și distribuția energiei ar rupe echilibrul contractual dintre părți și ar pune consumatorul într-o situație mult mai dificilă de valorificare a drepturilor sale, fiind obligat să suporte lipsa de energie până la soluționarea unei astfel de acțiuni. Cu toate acestea, având în vedere că părțile nu au contestat hotărârea primei instanțe sub acest aspect, ținând seama că o soluție pronunțată în temeiul unei excepții este mai favorabilă apelantelor decât o soluție prin care să se fi analizat fondul cererilor deduse judecății, instanța de apel a soluționat apelul, sub acest aspect, în limitele dezlegate de prima instanță și care nu pot face obiectul cenzurii instanței de apel.

Ambele societăți intimate furnizează, respectiv distribuie energia electrică apelantei în temeiul contractelor comerciale încheiate între părțile din prezenta cauză, raporturile juridice dintre părți având natură comercială. Instanța a înlăturat susținerile apelantei SC E.M.D. SA că nu ar avea un contract cu intimata, pentru următoarele considerente: La data de 1 decembrie 2001 se încheie contractul de furnizare a energiei electrice între intimată și E.M. SA, ulterior acestei date, în 2009, din rațiuni de politică economică a statului, activitatea de distribuție a acestei societăți comerciale a fost separată de activitatea de furnizare și preluată de apelanta SC E.M.D. SA.

Potrivit art. 24 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, drepturile și obligațiile furnizorului față de consumator, ce decurg din utilizarea rețelei electrice, sunt transferate operatorului rețelei respective de distribuție sau de transport prin clauzele contractelor de distribuție sau transport. Chiar dacă între intimată și apelanta SC E.M.D. SA nu există un înscris prin care să se materializeze drepturile și obligațiile părților, raportul contractual există prin faptul că această apelantă se obligă față de consumator să distribuie energia electrică furnizată de apelanta SC E.E.R. SA, drepturile și obligațiile părților fiind consacrate și prin Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, dar și prin contractul încheiat în 2001 în limitele prevăzute de art. 24 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori.

În cauză, la data de 16 octombrie 2009, apelanta SC E.M.D. SA a verificat grupul de măsurare a energiei electrice instalat în afara apartamentului intimatei, în urma verificărilor pârâta întocmind Nota de constatare nr. 1001572, procesul-verbal de analiză a abaterilor și procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor, fișa de stabilire a despăgubirilor și a constatat lipsa plombei metrologice a contorului, sigiliul de la capac cu un singur șurub, lipsă un șurub de la sunt și discul contorului nu funcționa. Instanța a reținut că aparatul de măsură a energiei consumate era nefuncțional urmare a unor intervenții în funcționarea acestuia și nu putea înregistra energia consumată de reclamantă, iar aceasta din urmă și-a încălcat obligațiile contractuale la care s-a obligat prin contractul din 2001 (art. 7 lit. f), g), h), i) din contract).

Potrivit art. 90 alin. (2) lit. b) din Regulament (H.G. nr. 1007/2004), prin consum fraudulos se înțelege orice intervenție în instalația electrică ce afectează funcționarea corectă a grupului de măsură. Consumul fraudulos este determinat de intervenția în funcționarea corectă a grupului de măsură, iar în cauză este pe deplin dovedită intervenția în funcționarea grupului de măsură. Faptul că intervenția a fost făcută de chiar consumator sau de o altă persoană este irelevant pentru existența consumului fraudulos. Deși instanța a constatat existența intervenției asupra aparatului de măsură care a avut drept consecință neînregistrarea consumului real, cu privire la stabilirea obligațiilor de plată față de intimată, s-a reținut că apelul nu este fondat.

Potrivit art. 142 alin. (4) din Regulament, în cazul consumului fraudulos, perioada de recalculare este de 6 luni pentru categoria de consumatori în care se află intimata, consumul fiind determinat în sistem paușal în funcție de puterea nominală a receptoarelor și de durata de utilizare normată a acestora, în conformitate cu procedurile specifice elaborate de furnizor și aprobate de autoritatea competentă (art. 142 alin. (2), (3) din Regulament). Consumul paușal trebuie determinat astfel încât să fie în mod rezonabil, în aceeași ordine de mărime ca și în cazul măsurării acestuia prin mijloacele de măsurare. Chiar și în cazul consumului fraudulos, determinarea consumului trebuie să fie reală, sistemul paușal nefiind o sancționare a consumatorului aflat într-o astfel de situație, sancțiunile fiind prevăzute la art. 90 alin. (1) din Regulament.

Stabilirea unui consum excesiv și implicit o obligație de plată disproporționată față de consumul real reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a apelantei. Consumul intimatei a fost stabilit prin procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor care nu conține elementele la care face trimitere art. 142 alin. (2) din Regulament. Deși regulamentul se referă la durata de utilizare normată, apelanta nu menționează în procesul-verbal și nici nu face dovada ce a avut în vedere prin sintagma "durata de utilizare normată". Nu există nicio dispoziție a legii, actelor normative emise în aplicarea ei sau a contractului părților care să permită apelantelor determinarea arbitrară a consumului în cazul în care acesta este fraudulos, sancțiunea pentru o astfel de situație este extinderea duratei pentru care se calculează la un an și deconectarea consumatorului de la rețea, și nu stabilirea unor unui consum arbitrar.

Instanța a reținut că, creanța invocată de apelantă nu are la bază un consum cert, și astfel se impune anularea facturii care se referă la dreptul de creanță al apelantei privitor la consumul calculat în sistem paușal, hotărârea instanței de fond fiind justă sub acest aspect, dar pentru considerentele menționate de instanța de apel. S-a mai reținut că anularea facturii în litigiu nu echivalează cu negarea dreptului apelantei de a stabili consumul în sistem paușal în condițiile art. 142 alin. (4) din Regulament, însă cu stabilirea corectă a consumului așa cum prevede alin. (3) art. 142 din Regulament. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta E.E.R. SA Târgu Mureș, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, admiterea apelului declarat de E.E.R. SA, modificarea Sentinței civile nr. 1969/D din 12 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă, în sensul respingerii acțiunii în integralitatea sa. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a prezentat fazele procesuale anterioare, a relevat situația de fapt în cauză și a invocat, în esență, următoarele: - Situația de fapt este probată cu nota de constatare nr. 1001572 din 16 octombrie 2009, procesul-verbal de analiză a abaterilor nr. 1001120 din 27 octombrie 2009, procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 1001046 din 27 octombrie 2009 și fișa de calcul a energiei consumate.

- Unul din motivele pentru care prima instanță a admis capătul de cerere privind anularea facturii fiscale a fost tocmai aprecierea instanței că modul de întocmire al actelor de către SC E.M.D. SA a fost incorect. Instanța de fond a înlăturat aceste documente pe aspecte formale și nu în baza unui probatoriu care să infirme situația de fapt, așa cum aceasta este redată în aceste documente evocate. Este vorba de un consum de energie electrică neînregistrat de contor ca urmare a intervenției la acesta și nu de o despăgubire cum în mod greșit a apreciat prima instanță. Intimata B.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul nu este fondat. Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. reglementează situația când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Acest motiv de recurs este indicat formal în conținutul cererii de recurs, nefiind circumstanțiat în niciun fel, drept pentru care Înalta Curte îl va înlătura. În motivarea recursului, recurenta este nemulțumită de modul în care au fost apreciate probele în fața instanței de fond or acest aspect constituie o chestiune care nu poate face obiectul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii la situația de fapt stabilită, respectiv Legea nr. 13/2007 în vigoare la data întocmirii actelor contestate, Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin H.G.

nr. 1007/2004 și contractul comercial încheiat reținând că, consumul intimatei a fost stabilit prin procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor, care nu conține elementele la care face trimitere art. 142 din Regulament, astfel că creanța invocată de recurentă nu are la bază un consum cert, impunându-se anularea facturii care se referă la dreptul de creanță al recurentei privitor la consumul calculat în sistem paușal. În mod întemeiat instanța de apel a concluzionat că anularea facturii în litigiu nu echivalează cu negarea dreptului recurentei de a stabili consumul în sistem paușal în condițiile art. 142 alin. (4) din Regulament, însă cu stabilirea corectă a consumului așa cum prevede alin. (3) art. 142 din Regulament.

Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta E.E.R. SA Târgu Mureș împotriva Deciziei nr. 68/2012 din 9 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2013. Procesat de GGC - AZ