ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6549/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6549/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Obiectul cauzei și
procedura derulată de prima instanță
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios
administrativ și fiscal, reclamanta SC H. SA a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.D.E.,
solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să
dispună obligarea pârâtei:
-
la emiterea deciziei prin care costul contribuției specifice de gospodărire a
apelor să fie recunoscut în totalitate în prețul energiei electrice furnizate
în regim reglementat;
-
la plata daunelor, reprezentând diferența dintre prețul pentru energia
electrică livrată în regim reglementat, stabilit prin Decizia nr. 907/2011, și
prețul real, necesar pentru acoperirea cheltuielilor;
-
la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului
litigiu, reprezentând taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariul avocațial.
În
motivarea acțiunii, reclamanta a prezentat, în rezumat, următoarele aspecte:
În
scopul îndeplinirii obiectului său de activitate, a încheiat cu A.N.A.R.
abonamente de utilizare/exploatare a resurselor de apă sau a potențialului
hidroenergetic.
Prin
H.G. nr. 1202/2010, cuantumul contribuției de gospodărire a resurselor de
apă pentru operatorii economici producători de energie electrică prin
hidrocentrale, indiferent de puterea instalată în regim de uzinare, a crescut
de 4,23 ori, ceea ce a produs grave prejudicii.
În
raport de dispozițiile art. 76
1
din Legea energiei electrice nr.
13/2007, cu modificările și completările ulterioare, SC H. SA trebuie să
acopere, în principal, atât costurile variabile cât și costurile fixe
înregistrate de aceasta.
Prin
adresele din 03 mai 2011,
din 16 iunie 2011 și din 27 iunie 2011, societatea a solicitat pârâtei
majorarea tarifului de portofoliu în regim reglementat, pe baza
documentației depuse care justifica necesitatea unui preț mai mare
decât cel acordat de A.N.R.D.E.
Prin
adresa din 04 iulie 2011, pârâta a arătat că a avut în vedere creșterea
costurilor variabile, urmare a majorărilor operate prin
H.G. nr. 1202/2010.
În
opinia reclamantei, tariful stabilit de pârâtă nu reflectă creșterea
contribuției specifice de gospodărire a apelor de peste 4 ori prin actul
normativ anterior nominalizat, iar creșterile negociate pe piața
concurențială nu pot compensa decât parțial majorarea acestei
contribuții.
Majorarea
costurilor contribuțiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă,
raportat la producerea de energie electrică în hidrocentrale, scoate în
evidență următoarele aspecte:
a)
în costul MWh produs, ponderea costului apei crește de la aproximativ 5
lei/MWh la peste 21 lei/MWh;
b)
la nivelul costului specific pe MWh produs creșterea estimată, datorită
ponderii apei brute uzinate, este de circa 16%;
c)
aplicarea în continuare a prevederilor H.G. nr. 1202/2010 scoate din plaja de
rentabilitate un număr foarte mare de centrale hidroelectrice aflate în
exploatare, respectiv centralele de cădere redusa (Porțile de Fier II,
centralele de pe râul Olt, Argeș aval, Bistrița aval); la aceste centrale,
numai costul cu apa uzinată atinge și chiar depășește 50% din costul de
producție al unui MWh; în aceasta situație, costul de producție total, pentru
circa 30% din producția de energie electrică a SC H. SA, depășește prețul de
referință din piața de energie electrică, făcându-le ineficiente;
d)
în cifre absolute, în anul hidrologic mediu, față de un cost total estimat de
80 milioane lei, costul total după majorarea contribuției în B.V.C.H. depășește
valoarea de 320 milioane lei;
e)
la nivelul total al cheltuielilor din B.V.C.H., ponderea cheltuielilor cu apa
crește astfel de la 3% la 10%, respectiv cu circa 250 milioane lei;
f)
față de valoarea apei brute bugetate de 80 milioane lei, cheltuiala totală
datorată modificării tarifului este de 320 milioane lei, ceea ce înseamnă o
creștere de 240 milioane lei.
În
aceste condiții, profitul propus nu mai poate fi atins; în fapt, exercițiul
bugetar se va închide pe un deficit de câteva sute de milioane lei; situația
hidrologică deficitară din primăvara anului 2011 a agravat lucrurile, deoarece
a redus substanțial producția de energie electrică și, implicit, veniturile
aferente.
De
la data de 01 aprilie 2011, prin Decizia președintelui A.N.R.E. nr. 907 din 30
martie 2011, prețul reglementat la energia electrică produsă de societate în
centralele hidroelectrice cu puterea instalată cuprinsă între 10-100 MW/h sau
mai mare de 100 MW/h a fost majorat cu 3,6% față de prețul anterior, majorare
care, în opinia emitentului, acoperă atât efectul creșterii costului apei, cât
și parțial alte potențiale creșteri ale cheltuielilor SC H. SA.
În
realitate, însă, această majorare este de numai 1% și se situează mult sub
costurile de operare a centralelor hidroelectrice.
În
piața reglementată, influența creșterii prețului apei uzinate, dacă se
menține actualul nivel al contribuțiilor specifice de gospodărire a apelor, va
conduce în mod inevitabil la o creștere a tarifului la consumatorul final de
circa 8 -10%. Nerecunoașterea acestor majorări de tarife de către A.N.R.E. în
tariful la consumatorul final afectează direct capacitatea de finanțare a SC H.
SA.
În
întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepția
inadmisibilității acțiunii iar, pe fond, a solicitat respingerea
acesteia pentru argumentele prezentate la filele 30-43 dosar Curtea de Apel București.
La
termenul de judecată din data de 13 februarie 2012, reclamanta a precizat
acțiunea introductivă de instanță, în sensul că daunele solicitate
prin capătul 2 de cerere se ridică la suma de 156.489.592,659 lei (a se vedea filele
62-63 dosar Curtea de Apel București).
În
motivarea cererii precizatoare, reclamanta a arătat faptul că, în anul 2011, a
vândut pe piața reglementată energie electrică în valoare de 3.869.574,497 lei.
Prin
Decizia nr. 907/2011, prețul pentru energia electrică livrată în regim
reglementat a fost stabilit la 86.36 lei/MWh, ceea ce conduce la o valoare
totală de 334.176.453,56 lei.
Prețul
mediu solicitat de SC H. SA în vederea acoperirii cheltuielilor este de 126.8
lei/MWh, ceea ce ar însemna o valoare a energie electrice vândută de
490.662.046,26 lei.
Prejudiciul
suferit de societate este reprezentat de diferența dintre valoarea cantității
de energie electrică apreciat de aceasta ca fiind necesar pentru acoperirea
tuturor cheltuielilor sale și valoarea cantității de energie electrică vândută
la prețul reglementat prin Decizia nr. 907/2011.
În
raport de dispozițiile art. 167 C. proc. civ., în cauză a fost
administrată proba cu înscrisuri.
2.
Hotărârea Curții de Apel
Curtea
de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.
1560 din 05 martie 2012, a respins ca neîntemeiate excepția
inadmisibilității acțiunii, precum și acțiunea reclamantei,
astfel cum a fost precizată, alături de cererea de acordare a cheltuielilor de
judecată.
Pentru
a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:
1.1.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii
Reclamanta
a solicitat pârâtei majorarea tarifului de portofoliu pentru energia electrică
livrată în regim reglementat prin adresele din 03 mai 2011, din 16 iunie 2011
și din 27 iunie 2011 (filele 10-11).
Clarificarea
chestiunii dacă reclamanta a formulat cererea conform reglementărilor A.N.R.E.
ține de fondul cauzei, urmând a fi astfel analizată.
Celelalte
argumente invocate de pârâtă în susținerea excepției, referitoare la
obiectul cererii de chemare în judecată, dar și la condițiile pe care le
instituie legislația pentru formularea unei acțiuni în contencios
administrativ, reprezintă, în realitate, motive ce se subscriu analizei
temeiniciei pretențiilor deduse judecății, urmând a fi avute astfel în vedere
odată cu cercetarea pe fond a cauzei.
Ca
atare, excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată.
1.2.
Asupra fondului cauzei
Un
prim motiv pentru care se impune respingerea acțiunii astfel cum a fost
precizată este necontestarea Deciziei nr. 907/2011 privind aprobarea prețurilor
și a cantităților reglementate în sectorul energiei electrice de către SC H.
SA.
În
plus, în aplicarea dispozițiilor art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr.
554/2004, modificată, reclamanta nu a atacat un act administrativ, nu a invocat
nesoluționarea în termenul legal a unei cereri sau refuzul nejustificat al
pârâtei de a-i soluționa o cerere.
În
raport de această situație, reclamanta nu este îndreptățită să
solicite în mod direct instanței de contencios administrativ să
pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta la emiterea unui alt act
administrativ.
Mai
mult decât atât, pârâta a răspuns solicitărilor reclamantei, iar aceasta din
urmă nu a invocat depășirea termenului prevăzut de lege pentru comunicarea
răspunsului și nici un eventual răspuns formulat de autoritatea publică cu
exces de putere.
Al
doilea motiv pentru care se impune respingerea cererii reclamantei având ca
obiect obligarea pârâtei la emiterea deciziei prin care costul contribuției
specifice de gospodărire a apelor să fie recunoscut în totalitate în prețul
energiei electrice furnizate în regim reglementat este acela că partea nu a
transmis la A.N.R.D.E. solicitarea de prețuri, până la data de 25
octombrie 2010, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) din
Metodologia aprobată prin Ordinul A.N.R.E. nr. 57/2008.
Cu
alte cuvinte, nu a fost respectat termenul până la care trebuia depusă
documentația, aceasta din urmă nu a fost elaborată în conformitate cu
dispozițiile legale incidente, motivul pentru care se formulează cererea de
majorare a prețului nu este prevăzut de lege, iar veniturile aferente
activităților de producție se stabilesc, de regulă, pe perioada unui an calendaristic.
Al
treilea motiv reținut de prima instanță pentru respingerea
acțiunii se referă la faptul că, prin adresa din 14 decembrie 2010,
reclamanta a solicitat recunoașterea tuturor costurilor - atât a celor
aferente activității de producere a energiei electrice cât și a celor
aferente activității de furnizare a energiei electrice - ceea ce ar
determina realizarea subvenționării activității de furnizare din
activitatea de producție, contrar dispozițiilor art. 79 alin. (5) din
Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările
ulterioare.
Costurile
transmise de către reclamantă se recuperează nu numai prin prețul reglementat
de A.N.R.E., dar și prin prețurile negociate cu partenerii contractuali (75%
din energia electrică produsă de reclamantă este vândută prin contracte
negociate).
Totodată,
costul cu apa uzinată pretins a fi recunoscut de către A.N.R.E. în prețul
reglementat aprobat pentru reclamantă este un cost aferent întregii producții
de energie electrică, adică nu vizează numai energia electrică vândută în regim
reglementat.
În
același timp, instanța a reținut faptul că emitentul Deciziei nr.
907/2011 a avut în vedere costurile prognozate pentru 2011, costuri ce au fost
transmise de către reclamantă.
În
fine, curtea de apel a apreciat că reclamanta nu a suferit un prejudiciu,
constând în diferența dintre prețul pentru energia electrică livrată în regim
reglementat, stabilit prin Decizia nr. 907/2011, și prețul solicitat de
reclamantă; ca atare, nu există niciun temei legal care să stea la baza
pretențiilor reclamantei și nici nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii
civile delictuale.
3.
Recursul declarat de reclamanta SC H. SA.
În
recursul său, reclamanta a solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii
acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.
În
motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304
pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea atacată a fost
dată cu aplicarea greșită a legii și cu interpretarea eronată a actului
juridic dedus judecății.
În
dezvoltarea acestor motive de recurs, partea a formulat următoarele critici de
nelegalitate cu privire la sentința contestată:
Curtea
de apel a dat o interpretare restrânsă prevederilor art. 1, art. 8 și art.
18 din Legea nr. 554/2004, modificată, și nu a avut în vedere acele
aspecte aplicabile speței. În concret, este vorba despre faptul că, în
conformitate cu dispozițiile art. 59 din Metodologie, din luna mai 2011, SC
H. SA a solicitat intimatei majorarea tarifului de portofoliu pentru energia
electrică livrată în regim reglementat, pe baza documentației depuse ce
justifică necesitatea unui preț mai mare decât cel acordat de autoritatea
în materie, pentru ca societatea să-și poată acoperi cheltuielile de
producție. Această cerere nu a fost soluționată favorabil de către
intimată, motiv pentru care, în temeiul art. 8 alin. (1) din legea anterior
arătată, a solicitat instanței de contencios administrativ obligarea
autorității intimate să emită o decizie prin care costul contribuției
specifice de gospodărire a apelor să fie recunoscut în totalitate în
prețul energiei furnizate în regim reglementat.
Recurenta
a susținut faptul că nu a contestat Decizia nr. 907/2011, deoarece cererea
adresată intimatei nu se circumscrie ipotezelor reglementate de textul legal
aflat în discuție: contestarea unui act administrativ sau
nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.
În
altă ordine de idei, recurenta a precizat faptul că prima instanță
și-a motivat hotărârea doar prin prisma susținerilor autorității
intimate.
De
asemenea, partea a arătat că motivul pentru care a formulat cererea aflată în
discuție este acela că, odată cu intrarea în vigoare a H.G. nr. 1202 din
02 decembrie 2010, A.N.A.R. a majorat cuantumul contribuțiilor specifice de
gospodărire a resurselor de apă. Mai precis, pentru operatorii economici
producători de energie electrică prin hidrocentrale, indiferent de puterea
instalată în regim de uzinare, cuantumul contribuției a crescut de 4,23
ori, și anume, de la 0,26 lei/1.000 mc la 1,1 lei/1.000/mc/turbinat.
Recurenta
a opinat în sensul că H.G. nr. 1202/2010 a adus grave prejudicii
societăților care utilizează resursele de apă, întrucât costurile au fost
majorate în mod excesiv de către Guvern, fără vreo justificare legală.
Mai
mult decât atât, actul normativ anterior individualizat produce efecte juridice
de la sfârșitul anului 2010, după ce în piața de energie electrică
din România, atât pe sectorul reglementat, cât și pe sectorul
concurențial, tarifele practicate pentru anul 2011 fuseseră deja stabilite
de intimată sau fuseseră negociate de părți.
Cu
ocazia analizării elementelor care au stat la baza fundamentării prețului
reglementat pentru SC H. SA, intimata nu a avut în vedere și majorarea
operată prin H.G. nr. 1202/2010.
Ca
atare, prețurile stabilite prin Decizia nr. 907/2011, contrar
susținerilor intimatei, nu acoperă integral efectul creșterii
costului apei aferent producerii în regim reglementat a energiei electrice
și nici parțial alte potențiale creșteri ale cheltuielilor
efectuate de SC H. SA.
În
piața reglementată, influența creșterii prețului apei
uzinate, dacă se menține nivelul actual al contribuțiilor specifice
de gospodărire a apelor, va conduce la o creștere a tarifului la
consumatorul final de circa 8-10%. Nerecunoașterea acestor majorări de
tarife de către A.N.R.D.E. în tariful la consumatorul final afectează direct
capacitatea de finanțare a SC H. SA, acestea devenind costuri
internalizate.
Recurenta
a recunoscut faptul că a depus cu întârziere documentația de fundamentare
a tarifului pentru anul 2011, dar a apreciat că aceasta a fost completă, motiv
pentru care nu a fost respinsă de către intimată.
Pe
cale de consecință, prima instanță trebuia să analizeze cererea
dedusă judecății ca fiind formulată în conformitate cu prevederile art. 25
alin. (1) din Metodologie.
Pe
de altă parte, recurenta a susținut faptul că a prezentat intimatei toate
documentele referitoare la costurile din anul 2011 și la măsurile luate
pentru reducerea acestora.
Recurenta
a apreciat că instanța de fond a soluționat greșit capătul de
cerere privind acordarea daunelor, întrucât nu a avut în vedere faptul că ele
reprezintă diferența dintre prețul pentru energia electrică livrată
în regim reglementat, stabilit prin Decizia nr. 907/2011, și prețul
real solicitat de către SC H. SA, necesar pentru acoperirea cheltuielilor, dar
și că acesta are ca temei juridic prevederile art. 8 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ.
În
mod concret, prețul pentru energia electrică livrată în regim reglementat,
stabilit prin Decizia nr. 907/2011, este de 86.36 lei/MWh, ceea ce conduce la o
valoare totală de 334.176.453,56 lei.
Prețul
solicitat de către SC H. SA este de 126.8 lei/ MWh, ceea ce ar însemna o
valoare a energiei electrice vândută de 490.662.046,26 lei.
Ca
atare, diferența dintre cele două valori anterior prezentate reprezintă
prejudiciul material cauzat prin actul administrativ vătămător.
4.
Apărările formulate de intimata A.N.R.D.E.
Intimata
a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Răspunzând
punctual la motivele de recurs, intimata a arătat următoarele:
4.
1 Sentința recurată respectă cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C.
proc. civ.: motivarea este clară, fluentă, face referire la probatoriile
administrate în cauză și răspunde în fapt și în drept la toate
pretențiile și apărările formulate de părți.
4.2.
Recurenta-reclamantă nu a dedus judecății un act administrativ individual
a cărui natură să fi fost schimbată de către instanța de fond pentru a
putea invoca motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
4.
3 Prima instanță a sancționat în mod adecvat faptul că
recurenta-reclamantă nu a contestat Decizia nr. 907/2011 privind aprobarea
prețurilor și a cantităților reglementate în sectorul energiei
electrice de către SC H. SA.
4.
4 Contrar susținerilor recurentei, judecătorul fondului a considerat că
cererea de chemare în judecată se încadrează în prevederile art. 8 și art.
18 din Legea contenciosului administrativ, modificată, deoarece a respins
excepția inadmisibilității acesteia.
4.
Intimata combate punctele de vedere exprimate de recurentă și arată că
achiesează la argumentele reținute de curtea de apel în privința
netemeiniciei capătului de cerere privind obligarea sa la emiterea unei decizii
prin care costul contribuției specifice de gospodărire a apelor să fie
recunoscut în totalitate în prețul energiei electrice furnizate în regim
reglementat.
4.
În plus, intimata susține că majorarea pe care a acordat-o de la data
de 01 aprilie 2011 pentru prețul energiei electrice livrată pe piața
reglementată, prin Decizia președintelui A.N.R.E. nr. 907/2011, acoperă
atât efectul creșterii costului apei aferent producerii în regim
reglementat a energiei electrice, în conformitate cu H.G. nr. 1202/2010, cât
și parțial alte potențiale creșteri ale cheltuielilor
efectuate de SC H. SA.
4.
6 Prin Decizia președintelui A.N.R.E. nr. 3312 din 19 decembrie 2012
privind aprobarea prețurilor și a cantităților reglementate în
sectorul energiei electrice de către SC H. SA a fost înlocuită Decizia
președintelui A.N.R.E. nr. 907/2011.
4.
În mod corect, prima instanță a respins ca neîntemeiat capătul de
cerere privind obligarea A.N.R.E. la plata daunelor reprezentând diferența
dintre prețul pentru energia electrică livrată în regim reglementat,
stabilit prin Decizia nr. 907/2011, și prețul real, necesar pentru
acoperirea cheltuielilor, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile
răspunderii civile.
4.
Cererea de intervenție accesorie formulată de SC F.P. SA.
În
cauză, petentul SC F.P. SA a formulat cerere de intervenție în interesul
recurentei prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac,
modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel
cum a fost formulată și precizată.
5.1.
Petenta a arătat că are interes în formularea prezentei cereri, deoarece are
calitatea de acționar semnificativ al recurentei, deținând
aproximativ 20% din capitalul acesteia.
În
aceste condiții, încălcarea de către intimată a obligației de a ajuta
prețul reglementat pentru vânzarea de către SC H. SA a energiei electrice
este de natură să îi creeze grave prejudicii prin diminuarea valorii
participațiilor, ca o consecință a diminuării patrimoniului
societății recurente.
În
prezent, SC H. SA se află în procedura insolvenței, iar nerecuperarea
prejudiciilor pe care le-a suferit aceasta prin livrarea energiei electrice la
un preț care nu acoperă costul contribuției specifice de gospodărire
a apelor impus prin H.G. nr. 1202/2010 împiedică realizarea unui plan de reorganizare
și contribuie la falimentul societății, ceea ce va anula definitiv
beneficiile sale de acționar.
5.2.
Cu privire la sentința recurată, petenta a arătat următoarele aspecte:
5.2.1.
În mod nelegal prima instanță a reținut faptul că recurenta-reclamantă
nu contestă refuzului nejustificat al intimatei-pârâte de a-i soluționa cererea,
conform Legii nr. 554/2004, modificată.
5.2.2.
Obligația A.N.R.E. de a emite actul administrativ, în sensul indicat de
recurenta-reclamantă, rezultă din prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 13/2012
a energiei electrice, potrivit cărora costurile justificate ale producătorilor
de energie electrică trebuie acoperite prin prețul reglementat de
autoritatea competentă.
Ca
atare, se poate reține refuzul nejustificat al A.N.R.E. de a se conforma
solicitărilor recurentei-reclamante, ceea ce reprezintă exercitarea
atribuțiilor cu exces de putere.
5.2.3.
În mod nelegal curtea de apel a constatat că acțiunea este neîntemeiată pe
considerentul că SC H. SA nu a transmis documentația de fundamentare
conform prevederilor Metodologiei.
La
termenul de judecată din data de 17 mai 2013, Înalta Curte a admis în principiu
cererea de intervenție în interesul recurentei-reclamante formulată de SC
F.P. SA.
I.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând
sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor
cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304
1
C.
proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este
nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1.
Argumentele de fapt și de drept relevante
Recurenta-reclamantă
SC H. SA a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca
obiect obligarea intimatei-pârâte A.N.R.D.E.:
-
la emiterea deciziei prin care costul contribuției specifice de gospodărire a
apelor să fie recunoscut în totalitate în prețul energiei electrice furnizate
în regim reglementat;
-
la plata daunelor în cuantum de 156.489.592,659 lei, reprezentând diferența
dintre valoarea cantității de energie electrică apreciat de aceasta ca fiind
necesar pentru acoperirea tuturor cheltuielilor sale și valoarea cantității de
energie electrică vândută la prețul reglementat prin Decizia nr. 907/2011.
Prima
instanță a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată
pentru argumentele prezentate rezumativ la pct. I.2 din decizie.
Soluția
adoptată este corectă, fiind împărtășită și de instanța de
control judiciar.
Detaliind
problemele de drept deduse judecății și răspunzând la motivele de recurs
anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele:
1.1.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În
dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor,
pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces
echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului.
Astfel,
conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil
presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa,
să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse
și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.
În
aceeași ordine de idei, dreptul la un proces echitabil include, printre
altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră
pertinente pentru cauza lor.
Întrucât
Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor
drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul
aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt
în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța
sesizată.
Cu
alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen
efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale
părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în cauza dedusă
judecății.
Înalta
Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict
al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe
judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În
speță, prima instanță a respectat prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C.
proc. civ., întrucât a prezentat în mod detaliat argumentele pentru care a
pronunțat soluția atacată în prezenta cale de atac, raportându-se la cadrul
normativ aplicabil, la pretențiile și apărările formulate de părți,
dar și la probatoriile administrate.
Ca
atare, Înalta Curte nu poate primi critica recurentei potrivit căreia
„instanța de fond își motivează hotărârea luată prin prisma
susținerilor pârâtei.”
1.2.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Așa
cum rezultă din prezentarea anterior făcută, recurenta-reclamantă nu a dedus
judecății un act administrativ individual a cărui natură să fi fost
schimbată de către curtea de apel pentru a se putea primi motivul de modificare
reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. De altfel, este de observat
și faptul că nici societatea nu a nominalizat în acest sens vreun act
juridic în memoriul de recurs.
1.3.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din
analiza probatoriului administrat în cauză, rezultă faptul că
recurenta-reclamantă SC H. SA are calitatea de producător de energie electrică,
în sensul conferit de art. 3 pct. 46 din Legea energiei electrice nr. 13/2007,
cu modificările și completările ulterioare, fiind titulara licenței din
2001, aprobată prin Decizia președintelui A.N.R.E. nr. 702 din 24 iulie 2001.
Totodată, recurenta-reclamantă are și calitatea de furnizor de energie
electrică, în sensul atribuit de art. 3 pct. 24 din aceeași lege, fiind
titulara licenței din 2010, aprobată prin Decizia președintelui A.N.R.E.
nr. 1387 din 27 mai 2010 (filele 59- 60 dosar Curtea de Apel București).
În
baza dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. e) din legea aflată în
discuție, intimata-pârâtă A.N.R.D.E. are competența de a aproba
prețurile și tarifele practicate între operatorii economici din
cadrul sectorului energiei electrice pe piața reglementată de energie
electrică, tarifele pentru serviciile de sistem, de transport și de
distribuție a energiei electrice, prețurile și tarifele
practicate pentru activitățile și serviciile aferente producerii
energiei termice în cogenerare destinate populației, pe bază de
consultări, în scopul asigurării protecției consumatorului final.
Conform
art. 28 alin. (2) și (4) din legea anterior arătată:
„(2)
Pe piața reglementată de energie electrică, autoritatea competentă stabilește
prețurile/cantitățile contractate, aferente tranzacțiilor angro dintre
producători și furnizorii clienților captivi.
(4)
Prin excepție de la prevederile alin. (1), după deschiderea completă a pieței
de energie electrică, autoritatea competentă poate stabili prețurile și
cantitățile contractate, aferente tranzacțiilor angro dintre producători și
furnizorii consumatorilor casnici.”
De
asemenea, în art. 74 lit. h) din lege se prevede că pentru activitățile
desfășurate în sectorul energiei electrice se aplică prețurile
reglementate pentru activitatea de producere a energiei electrice, conform
prevederilor art. 28 alin. (2) și (4) și ale art. 52.
Art.
76 alin. (1) din lege menționează: „Prețurile și tarifele reglementate se
stabilesc pe baza metodologiilor aprobate și publicate de autoritatea
competentă. În calculul acestora vor fi luate în considerare costurile
justificate ale activităților de producere, transport, distribuție și furnizare
a energiei electrice și de producere a energiei termice în cogenerare,
cheltuielile pentru dezvoltare și protecția mediului, precum și o cotă
rezonabilă de profit.”
Pentru
punerea în aplicare a acestei dispozițiile legale a fost adoptată
Metodologia de stabilire a prețurilor și a cantităților de
energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate
și a prețurilor pentru energia termică livrată din centrale cu
grupuri de cogenerare, aprobată prin Ordinul președintelui A.N.R.E. nr. 57/2008.
Înalta
Curte apreciază că prezintă relevanță în cauza de față prevederile
din Metodologie ce vor fi indicate în continuare.
Art.
25 alin. (1) teza I: „Solicitarea de stabilire a prețurilor reglementate și
toată documentația de fundamentare a
veniturilor/costurilor/producțiilor/livrărilor/consumurilor precum și a
rentabilității bazei reglementate a activelor aferente activităților de
producere a energiei electrice și, după caz, termice se transmit la Autoritatea
competentă de către producătorii participanți la contractele reglementate, de
regulă până la data de 25 octombrie pentru întregul an calendaristic următor.”
Art.
31: „Autoritatea competentă stabilește și comunică operatorilor economici
implicați, până în data de 15 decembrie, cantitățile de energie electrică și
prețurile din contractele reglementate pentru anul calendaristic următor,
inclusiv prețul de producere a energiei termice livrate din centralele cu
grupuri de cogenerare. În cazul în care un producător participant la
contractele reglementate nu transmite toate datele și documentele justificative
solicitate conform prevederilor art. 25-30 până în data de 15 noiembrie,
Autoritatea competentă poate respinge solicitarea acestuia sau poate utiliza
pentru stabilirea prețurilor reglementate datele existente în baza de date
proprie.”
Art.
56: „Autoritatea competentă comunică producătorilor participanți la contractele
reglementate implicați deciziile de stabilire a cantităților de energie
electrică și a prețurilor din contractele reglementate, în conformitate cu
prevederile art. 31, respectiv ale art. 32.”
În
speță, prin adresa din 14 decembrie 2010, înregistrată la A.N.R.E. la
aceeași dată, recurenta-reclamantă a transmis „Studiul pentru fundamentarea
tarifului de portofoliu pentru SC H. SA - Anul 2011“, ce include și
costurile cu apa brută uzinată pentru anul 2011 (filele 57-58 dosar Curtea de Apel
București).
Ca
atare, instanța de control judiciar constată că recurenta nu a respectat
cerințele impuse de art. 25 din Metodologie, întrucât nu a transmis la A.N.R.E.
solicitarea de prețuri “până la data de 25 octombrie pentru întregul an
calendaristic următor.”
Așadar,
intimata-pârâtă a fost îndreptățită să facă aplicarea art. 31 din
Metodologie și să utilizeze pentru stabilirea prețurilor reglementate
informațiile existente în baza de date proprii.
În
temeiul dispozițiilor normative anterior citate, președintele A.N.R.E.
a emis Decizia nr. 907 din 30 martie 2011 privind aprobarea prețurilor
și a cantităților reglementate în sectorul energiei electrice de SC
H. SA.
Conform
art. 9, decizia și-a produs efectele începând cu data de 01 aprilie 2011
(filele 22-23 dosar Curtea de Apel București).
Decizia
anterior arătată a fost comunicată recurentei, după cum impun prevederile art. 56
din Metodologie, aspect necontestat de aceasta.
Principalul
argument invocat de recurenta-reclamantă în susținerea acțiunii este
acela că emitentul Deciziei nr. 907 din 30 martie 2011 nu a avut în vedere
creșterea costurilor variabile, urmare a majorării cuantumului
contribuției de gospodărire a resurselor de apă prin adoptarea H.G. nr. 1202/2010.
Însă,
în raport de dispozițiile art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004,
modificată, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă avea posibilitatea
să deducă controlului de legalitate al instanței de contencios
administrativ
Decizia
nr. 907 din 30 martie 2011 dacă aprecia că a fost lezată într-un drept al său
ori într-un interes legitim prin sumele nominalizate în cuprinsul acesteia.
În
condițiile în care recurenta-reclamantă nu a contestat legalitatea
deciziei anterior arătate nu poate solicita în mod direct instanței
specializate obligarea intimatei la emiterea unui nou act administrativ prin
care costul contribuției specifice de gospodărire a apelor să fie
recunoscut în totalitate în prețul energiei electrice furnizate în regim
reglementat și la plata daunelor, după cum în mod corect a reținut
și judecătorul fondului.
În
altă ordine de idei, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că
în solicitarea de acordare a prețurilor pentru producerea de energie
electrică - transmisă
prin
adresa nr. 25062 din 14 decembrie 2010 - recurenta-reclamantă a inclus toate
costurile, respectiv atât pe cele aferente activității de producere cât
și pe cele aferente activității de furnizare. Admiterea unei astfel
de solicitări ar determina realizarea unei subvenționări a
activității de furnizare din activitatea de producere, ceea ce ar
contraveni prevederilor art. 79 alin. (5) din Legea energiei electrice nr. 13/2007,
cu modificările și completările cantităților reglementate în sectorul
energiei electrice de SC H. SA a fost înlocuită Decizia nr. 907/2011 emisă de
aceeași autoritate publică.
În
plus, conform susținerilor intimatei, ce nu au fost contestate în cauză,
costurile transmise de recurentă se recuperează nu doar prin prețul
reglementat de autoritatea intimată, ci și prin prețurile negociate
cu partenerii contractuali. În aceste condiții, doar 25% din energia electrică
produsă de recurentă este vândută prin contracte reglementate, iar restul de
75% este vândută prin intermediul contractelor negociate. Cu toate acestea,
costul cu apa uzinată ce se solicită a fi recunoscut de către intimată în
prețul reglementat aprobat este un cost aferent întregii producții de
energie electrică.
În
altă ordine de idei, Înalta Curte reține faptul că în cap. VII din
Metodologia aflată în discuție, intitulat „Ajustarea prețurilor
reglementate pentru energia electrică și energia termică destinate
consumului populației” se prevăd următoarele:
“Art.
59. Prețurile reglementate pentru energia electrică și pentru energia termică
destinate consumului populației, stabilite în conformitate cu prevederile art. 52
și aprobate prin decizie emisă de Autoritatea competentă conform prevederilor art.
53 și 54, pot fi ajustate, la solicitarea producătorilor participanți la
contractele reglementate, la începutul semestrului II al fiecărui an, în cazul
în care prețul mediu de achiziție a combustibilului realizat în trim. II se modifică
cu cel puțin ±5% față de cel considerat la stabilirea prețurilor în vigoare.
Art.
60. Pentru ajustarea prețurilor reglementate, Autoritatea competentă ia în
considerare numai modificarea prețului mediu de achiziție a combustibilului,
toate celelalte elemente din structurile de
venituri/costuri/producții/livrări/consumuri fiind menținute la valorile
aprobate la ultima stabilire.
Art.
61. Documentația de ajustare a prețurilor reglementate poate fi transmisă
Autorității competente de producătorii participanți la contractele
reglementate, în cursul lunii mai a fiecărui an, și trebuie să cuprindă cel
puțin:
a)
adresă de solicitare înregistrată, semnată și ștampilată, cu menționarea
prețurilor solicitate pentru energia electrică și, după caz, pentru energia
termică destinată consumului populației;
b)
calculația prețului mediu de achiziție a combustibilului realizat în trim. II
al anului curent, pe suport hârtie și în format electronic (fișiere Excel),
precum și justificarea elementelor care intră în calcul (contracte în vigoare
de achiziție/transport de combustibil, facturi plătite în trimestrul II al
anului curent etc.).”
În
cauza de față, după emiterea Deciziei nr. 907/2011, recurenta a înaintat
la autoritatea intimată adresele din 03 mai 2011, din 16 iunie 2011 și din 27
iunie 2011, prin care a solicitat acesteia “majorarea tarifului de portofoliu
în regim reglementat”, cu motivarea că, în urma apariției H.G. nr. 1202
din 02 decembrie 2010, prețul apei uzinate ce urmează a fi achitat de
societate către A.N.A.R. a crescut de 4 ori (filele 19-21 dosar Curtea de Apel București).
Prin
adresa din 04 iulie 2011, intimata a respins cererea recurentei și a
arătat, pe de o parte, că la stabilirea prețurilor a avut în vedere
creșterea costurilor variabile, urmare a majorărilor operate prin
H.G. nr. 1202/2010.
Pe de altă parte, intimata a precizat că cererea recurentei nu se încadrează în
prevederile Metodologiei, mai precis, că nu există temei juridic pentru
emiterea unei noi decizii, în condițiile în care, prin Decizia nr. 907/2011,
au fost aprobate prețurile pentru întregul an calendaristic, iar acestea
au fost majorate cu 3,6% față de prețul anterior, începând cu 01
aprilie 2011. În fine, intimata a mai precizat și faptul că recurenta a
înregistrat în anul 2010 un profit de cca. 300 milioane lei (aproximativ 10%
din totalul costurilor) și a solicitat societății să prezinte
programul de măsuri de reducere a costurilor în situația în care profitul
său scade (a se vedea filele 10-11 dosar Curtea de Apel București).
Înalta
Curte nu poate reține refuzul nejustificat de soluționare a cererii
recurentei de “ajustare a prețurilor reglementate pentru energia
electrică”, în sensul conferit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
La
fundamentarea acestei concluzii, instanța de control judiciar are în
vedere următoarele aspecte:
În
primul rând, după cum s-a arătat în cele de mai sus, art. 59 din Metodologie
stabilește că ajustarea prețurilor reglementate pentru energia
electrică poate avea loc doar dacă „prețul mediu de achiziție a
combustibilului realizat în trimestrul II se modifică cu cel puțin 5%
față de cel considerat la stabilirea prețurilor în vigoare.”
În
susținerea cererii sale, recurenta nu a invocat existența unui eveniment
legislativ ulterior emiterii deciziei de stabilire a prețurilor
reglementate pentru energia electrică care să fi determinat creșterea
acestora și să fi impus necesitatea ajustării lor.
În
concret, recurenta a făcut referire la apariția H.G. nr. 1202/2010 - act
normativ intrat în vigoare în luna decembrie 2010 - care a fost avut în vedere
de intimată la stabilirea prețurilor prin Decizia nr. 907/2011. Un
argument în acest sens, îl constituie faptul că aceste prețuri au fost
majorate cu 3,6% față de cele anterioare, începând cu data 01 aprilie 2011.
Apoi, după cum s-a prezentat anterior, în cadrul documentației înaintate
pentru stabilirea prețurilor, prin adresa din 14 decembrie 2010,
înregistrată la A.N.R.E. la aceeași dată sub nr. 51184, recurenta-reclamantă
a transmis și costurile cu apa brută uzinată pentru anul 2011 (filele
57-58 dosar Curtea de Apel București).
De
asemenea, este de observat că recurenta, cu toate că a susținut faptul că
a fost prejudiciată, întrucât emitentul Deciziei nr. 907 din 30 martie 2011 nu
a avut în vedere creșterea costurilor variabile, urmare a majorării
cuantumului contribuției de gospodărire a resurselor de apă prin adoptarea
H.G. nr. 1202/2010, nu a contestat în instanță legalitatea acestui act
administrativ unilateral cu caracter individual.
În
al doilea rând, recurenta nu a prezentat la cererea de majorare a tarifelor
documentația cerută de art. 61 din documentație și, de altfel,
nici nu a indicat temeiul juridic al cererii sale.
În
fine, Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentei referitoare
la soluționarea greșită de către instanța de primă
jurisdicție a capătului de cerere având ca obiect acordarea de daune,
reprezentând diferența dintre prețul pentru energia electrică livrată
în regim reglementat, stabilit prin Decizia nr. 907/2011, și prețul
real solicitat de către SC H. SA, necesar pentru acoperirea cheltuielilor.
Conform
art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată: „Când persoana vătămată a
cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și
despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge
de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea
pagubei.“
Din
interpretarea textului legal anterior citat, rezultă faptul că, în această materie,
legiuitorul a conferit părții posibilitatea solicitării despăgubirilor pe
calea unei cereri accesorii la cererea principală având ca obiect anularea
actului administrativ. Printr-o asemenea reglementare legală, instanța
specializată, care analizează legalitatea actului administrativ poate să decidă
asupra măsurilor de acoperire a prejudiciului.
Cu
alte cuvinte, acordarea daunelor solicitate de recurenta-reclamantă este
condiționată de anularea unui act administrativ tipic sau de constatarea
nelegalității actului administrativ asimilat.
Or,
în cauza dedusă judecății, recurenta-reclamantă nu a solicitat
instanței anularea
Deciziei
președintelui A.N.R.E. nr. 907/2011 privind aprobarea prețurilor
și a cantităților reglementate în sectorul energiei electrice de SC
H. SA.
În
plus, așa cum s-a prezentat anterior, instanța de control judiciar nu
poate reține nici
refuzul
nejustificat de soluționare a cererii recurentei de “ajustare a
prețurilor reglementate pentru energia electrică”.
Așadar,
prima instanță a soluționat acest capăt de cerere cu aplicarea
corectă a dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
modificată.
În
raport de soluția pronunțată în prezenta cale de atac, instanța
de control judiciar va respinge și cererea de intervenție în interesul
recurentei-reclamante formulată de intervenientul SC F.P. SA.
1.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
În
consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de
recurs prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., iar în speță nu există
motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte,
în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art.
28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
Instanța
de control judiciar va respinge și cererea de intervenție în
interesul recurentei-reclamante formulată de intervenientul SC F.P. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de SC H. SA prin administrator judiciar E.I. Sprl împotriva sentinței
civile nr. 1560 din 5 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea de
intervenție în interesul recurentei-reclamante SC H. SA, formulată de intervenientul
SC F.P. SA.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 4 octombrie 2013.