ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7394/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7394/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

la data de 11 iulie 2011 reclamanta F.H.H., în nume propriu și în numele

membrilor săi, salariați ai SC H. SA, A.G., A.L., A.G., A.M., A.E., A.M.D., A.V.,

A.M., A.B.A., A.M., A.G., A.I., A.G., A.G.C., A.G., B.G., B.C., B.G., B.I., B.C.I.,

B.Ș., B.L., B.V.L., B.E., B.E., B.G., B.G., B.F., B.N., B.C., B.N., B.G., B.I.,

B.S., B.G., B.M., B.M., B.M., B.G.A., B.C.I., B.I., B.V., B.I., B.I., B.M.V., B.G.,

B.T., B.N., B.T., B.F., B.I.M., B.G., B.M., B.V., B.V.C., B.I., B.E., B.Ș.D., B.N.S.,

B.G.A., B.I., B. Reclamant B.N., B.T., B.I., B.L., B.A., B.P., B.V., B.G., B.D.,

C.C., C.M.C.N., C.Ș., C.F.L., C.G., C.I., C.D., C.M.C., C.N.C., C.Ș., C.D., C.T.,

C.V., C.I., C.N., C.V., C.D., C.I., C.I., C.N., C.C., C.E.D., C.I., C.I., C.M.,

C.T., C.I., C.C.L., C.A., C.D.N., C.L., C.G., C.L., C.L.A., C.V., C.C., C.M., C.P.,

C.T., C.V.V., C.A., C.I., C.G., C.P., C.D., C.S.F., C.C., C.G.D., C.C.C., C.E.,

C.G., C.I., C.N., C.I.V., C.G., D.C., D.I., D.M.D., D.Ș., D.D., D.D.L., D.V., D.I.,

D., D.M., D.R., D.V.I., D.M., D.P., D.G., D.I., D.A., D.N., D.G., D.D., D.C., D.M.,

D.P., D.R., D.S.M., D.G., D.I., D.A., D.V., D.Ș., D.A., D.C., D.C., D.I.S., D.I.,

D.M., D.R., D.S., D.A., D.I., D.M.D., D.N., D.A., D.A., D.N., E.S.I., E.L., E.S.H.,

E.L., F.A., F.G., F.A.M., F.C.M., F.M., F.I., F.N., F.C., F.I., G.G.M., G.F., G.A.,

G.V., G.N., G.G., G.M., G.G.D., G.J., G.I., G.N., G.A., G.C., G.D., G.F., G.C.I.,

G.M., G.D., G.R.C., G.T., G.V., H.C., H.D., H.C., H.I., I.D., I.O., I.G., U.I.,

U.S.Ș., I.D., I.D.M., I.G., I.R., I.P.C.M., I.M., I.S., I.C.V., I.G., I.I., I.L.,

I.M., I.V., I.A.M., I.A., I.F., I.O.F., I.A., J.R., J.A., J.I., L.C., L.M., L.V.,

L.I., L.D., L.N., L.V.C., L.M., L.M., R.L.V., L.D., L.I., L.A.E., L.I.C., L.C.,

L.D., L.I., L.A., L.M., L.D., L.G., L.M.M., M.M., M.I., M.G., M.I., M.S.I., M.D.,

M.F., M.I., M.S., M.I., M.A., M.C., M.M., M.M.A., M.N., M.P., M.A., M.I., M.P.,

M.A., M.F., M.M., M.A., M.D.N., M.D., M.S.I., M.V.N., M.V., M.I., M.P., M.C., M.T.,

M.D., M.V., M.L.D., M.V., M.Ș.M.M., M.V., M.R.N., M.T.M., M.N.A., M.I., M.C., M.P.,

M.D., N.I.S., N.Ș.I., N.I., N.I.C., N.A., N.G., N.C., N.M., N.M., N.M., N.W., N.I.,

N.N., N.C., N.G., N.A., O.C., O.C., O.O., O.V., O.C.F., O.I., O.T., O.A.M., O.V.,

O.M., O.G., O.G., O.L.P., P.M.G., P.V., P.E., P.I., P.C., P.P., Reclamant P.L.,

P.S.C.P.S., P.C., P.V., P.G., P.I., P.P., P.P., P.D.R., P.M., P.E., P.C., P.N.,

P.L., P.B., P.C., P.D., P.F., P.G., P.N., P.A., P.C.M., P.V., P.F., P.D.I., P.D.,

P.I., P.M., P.M., P.M.N., P.V., P.D., P.A., P.C., P.C., P.D., P.D.D., P.E.N., P.G.,

P.I., P.M., P.M., P.M., P.N.M. Prin, P.N., P.R., P.V., P.N., P.G., P.N., P.E.,

P.E., P.I., P.D., P.M., P.I.L. Prin Filiala, D.I., R.M., R.M., R.F., R.C., R.C.,

R.C., R.I., R.M.M., R.G., R.D., R.L., R.N., R.I.-Prin, R.M. Prin, R.C.A., R.N.R.G.,

R.Ș., R.M.L., S.E., S.F., S.D., S.I., Ș.D.E., Ș.M., S.A., S.G., S.N.A., S.N., S.R.I.,

S.A., S.M., S.N., S.N., S.I., S.V., S.G., S.I., S.M., S.M., S.M., S.S.G., S.C.,

S.P., S.R., S.E., S.T.R., S.P.M., Ș.N.C., S.G., S.L., S.V., S.I., S.M., S.D., S.N.,

S.N., S.V.S., S.V., T.C., T.C., T.T., T.N., T.M., T.M., T.V., T.I., T.C., T.D.I.,

T.D., T.I., T.I., T.N., T.O.S., T.R.L., T.I., T.R., T.M., T.A., T.I., T.S.I., T.V.,

T.I., T.I., T.M., T.I., T.D., T.I., T.S.G., T.L., T.V., T.M., T.I., T.V., T.C.,

T.E. Reclamant T.I., T.T., U.A., U.I., U.A., U.D., U.I., U.I., U.N., U.V., V.V.,

V.M., V.E., V.H., V.I., V.J.N., V.V., V.I., V.M., V.V., V.V., V.D., V.M., V.C.,

V.I., V.N., V.V., V.D., V.I., V.A., V.I., V.V., V.C., V.P., V.G., V.I.M., V.L.,

Z.D., Z.A., Z.G., A.C., B.A., B.M., B.G., B.M., B.C., C.A., C.G., D.M., D.V., D.F.,

D.R., D.M. Prin, G.I., G.L.E., G.C., G.L., I.C., N.Ș., N.G., N.N., P.S., P.G.,

P.M., P.V., P.M., P.F., P.E., P.I.N., P.I., P.M., P.F., R.E., R.G., R.S., S.D.,

S.D., S.D., S.M., S.A., S.D., V.C., V.I., V.M., A.E., A.G., A.E., A.D., B.C., B.C.,

B.I., B.C., B.L., B.C., B.F., B.M., B.E., B.E., B.G., B.G., B.G., B.V., B.M., B.S.,

B.A., C.R., C.C., C.N., C.C., C.A., C.N.C.G., C.I., C.M., C.E., C.C., D.V., D.M.,

D.V., D.I., D.G., D.M., D.G., D.E., D.G., D.G., E.M., F.V., F.C., F.F., G.G., G.N.,

G.C., G.I., G.C., G.I., G.P., H.I. Prin, I.I., I.V., J.I., J.N., L.I., L.I., L.D.,

L.L., L.L., L.O., L.F., L.P., M.O., M.G., M.A., M.A., M.D., M.D., M.A., M.C.M.,

M.I., M.G., M.M., M.M., N.V., N.E., N.V., N.A., N.M., N.M., N.A., N.N., N.A., O.I.,

O.O., P.M., P.D., P.G., P.A., P.C., P.D., P.M., P.G., P.L., P.G., P.E., P.G., P.M.,

D.H., P.N., P.I.P., P.I., P.A., P.G., P.I., P.V., P.N., P.A., P.F., P.G., P.M.,

P.I., S.E., S.C., S.D., S.E., S.V., S.V., S.D., S.E., S.A., S.M., S.C., S.C., S.D.,

S.I.I., S.I., S.L., T.G., T.L., T.M., T.P., T.I., T.O., T.M., T.N., U.M., V.G.,

V.P.I., V.D., V.G., V.A., V.G., Z.I., A.G., A.C., A.N., B.S., B.N., B.l., B.N.,

B.N., B.N., B.P., B.C., B.D., B.l., C.A., C.V., C.C., C.P., C.C., C.F., D.M., D.S.,

D.Ș., D.l., D.I., E.N., G.M., H.M., I.T., I.I., I.E., I.V., I.R., I.F., L.A., L.I.,

L.I., L.T., L.E., L.G., L.D.M.N., M.O., M.I., M.F., M.I., M.N., M.P., N.R., P.N.,

P.C., P.R., R.G., R.I., R.A., R.I., R.V., R.F., R.P., S.F., S.A., S.P., S.P., Ș.L.,

S.I., S.I., S.N., T.N., T.N., T.T., T.B., T.T., T.V., V.I., V.I., V.I., B.N., C.N.,

D.Ș., O.G., P.D., P.I., T.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul

României constatarea nulității H.G. nr. 1202/2010.

În

motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în anul 2002 a fost aprobată

O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea Administrației „A.R.”, act normativ

care a dispus înlocuirea sistemului de prețuri, tarife și penalități pentru

utilizatorii resurselor de apă cu sistemul de contribuții, plăți, bonificații

și penalități în scopul asigurării veniturilor.

Art.

4 alin. (5) din O.U.G. nr. 107/2002, modificată și completată, la data

adoptării H.G. nr. l202/2010, prevedea că valorile contribuțiilor specifice de

gospodărire a resurselor de apă, a tarifelor și a penalităților stabilite în

Anexele 5, 6 și 7 ale actului normativ vor fi reactualizate de către Guvernul

României printr-o Hotărâre de Guvern la propunerea autorității centrale din

domeniul apelor.

Prin

H.G. nr. 1202/2010, Guvernul României a majorat drastic valorile contribuțiilor

specifice de gospodărire a resurselor de apă, valori care au fost stabilite

anterior prin actul normativ, respectiv în Anexa nr. 6 a acestuia (inițial

Anexa nr. 5).

Legea

nr. 108/2010 (în vigoare în iunie 2010) a modificat și completat anexa nr. 6 la

O.U.G .nr. 107/2002, stabilind conținutul anexei și valorile contribuțiilor

specifice gestionării resursei de apă.

Neținând

cont de acest act normativ, prin H.G. nr. 1202/2010, Guvernul României a

majorat valorile stabilite în același an printr-un act de putere juridică

inferioară.

Reclamanții

au susținut că prin acest act normativ s-au adus grave prejudicii societăților

care utilizează resursele de apă întrucât costurile au fost majorate excesiv de

către Guvern fără justificare legală, iar societățile au fost puse în

dificultate mai ales că întreaga conjunctură economică era și este una

defavorabilă activităților economice.

Au

arătat că H.G. nr. 1202/2010 nu se limitează la reactualizarea valorilor

contribuțiilor, așa cum dispunea expres art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 107/2002,

ci a intervenit în sensul modificării anexei nr. 6 astfel cum a fost

reglementată prin Legea nr. 108/2010 (de modificare și completare a O.U.G. nr. 107/2002).

În

opinia reclamanților, un prim motiv de nulitate îl constituie faptul că pârâtul

Guvernul României și-a depășit limitele de reactualizare a contribuțiilor și a

intervenit în voința legislativă a Parlamentului.

Au

arăt că pct. A1 din Legea nr. 108/2010 se referă la râuri, lacuri naturale și

lacuri de acumulare amenajate indiferent de deținător, iar prin H.G. nr. 1202/2010

pct. A1 devine o comasare a pct. A1 și A2 din lege, incluzând aici Dunărea

prevăzută la pct. A2 și adăugând apele din Marea Neagră ce nu erau prevăzute de

lege.

Prin

adoptarea H.G. nr. 1202/2010, pct. A3 din anexa 6 din Legea nr. 108/2010 a

dispărut, fiind transformat în pct. A2, „resurse de apă din subteran”.

Alt

motiv de nulitate privește încălcarea prin actul contestat a prevederilor art. 2

și art. 6 din Legea nr. 109/1997 și art. 8 din Legea nr. 24/2000, în sensul că

H.G. nr. 1202/2010 nu a fost supusă analizei Consiliului Economic și Social.

Reclamanții

au susțin că H.G. nr. 1202/2010 încalcă și prevederile art. 6 din Legea nr. 52/2003

privind transparența decizională în administrația publică, potrivit cărora

Guvernul României avea obligația să publice un anunț referitor la acel proiect

pe site-ul propriu sau prin mass media, să transmită proiectele de acte

normative tuturor persoanelor care au trimis cereri pentru primirea unor astfel

de informații, să le primească propunerile și opiniile, să organizeze întâlniri

în care să se dezbată public proiectul de act normativ.

Conform

art. 15 din HG nr. 561/2009, Secretariatul General al Guvernului nu a afișat

proiectul de act normativ pe site-ul acestuia în vederea asigurării dreptului

la consultare pentru societatea civilă, însoțit de documentul de politică

publică aferent.

Sub

acest aspect, s-a arătat că salariații SC H. SA sunt grav afectați în calitate

de creditori ai acestei întreprinderi în condițiile în care costurile au fost

majorate de 5 ori prin actul contestat pentru operatorii economici producători

de energie electrică în hidrocentrale (pct. 1.3 din Anexa 6, majorare de la

0,20 pe unitate de măsură la 1,20).

Creșterea

costurilor pentru folosirea resursei de apă determinată de H.G. nr. 1202/2010,

reprezintă în ponderea bugetului pe anul 2011 un procent de 10% din

cheltuielile totale, procent ce este extrem de mare față de toate celelalte

costuri ale societății.

De

asemenea, au arătat că organizația sindicală are posibilitatea de a intenta o

astfel de acțiune în numele salariaților, potrivit art. 28 din Codul de Dialog

Social, în cauză fiind invocate drepturi ce rezultă din legislația muncii și

din contractul colectiv de muncă la nivelul SC H. SA, cu referire la

stabilitatea raporturilor de muncă ale salariaților.

Organizația

sindicală, potrivit art. 28 din Codul de Dialog Social are obligația de a

iniția acțiuni colective pentru protejarea drepturilor membrilor săi de

măsurile economice și sociale adoptate de Guvernul României mai ales că acestea

privesc activitatea angajatorului.

Pârâtul

Guvernul României a depus întâmpinare,

prin care a invocat excepția tardivității

introducerii plângerii prealabile, excepția nulității cererii de chemare în

judecată, excepția nulității cererii pentru lipsa dovezii calității de

reprezentant, excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de

interes și în subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin

cererea precizatoare depusă la termenul din 06 octombrie 2011 reclamanta F.H.H.

a menționat că înțelege să se judece în contradictoriu cu SC H. SA, solicitând

completarea cadrului procesual și a depus la dosar numele membrilor de sindicat

pentru care a formulat acțiunea.

Persoanele

fizice A.N., S.D., B.G., M.G., C.I., D.I., Ș.D., C.V., S.D. și M.N. au depus

cerere de intervenție în interes propriu prin care au solicitat constatarea

nulității H.G. nr. 1202/2010.

La

termenul de judecată din 06 octombrie 2011 SC F.P. SA a depus cerere de

intervenție în interes propriu solicitând anularea H.G. nr. 1202/2010 în

calitate de acționar al societății SC H. SA (fila 164).

La

termenul de judecată din 16 noiembrie 2011, SC H. SA a depus întâmpinare prin

care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

De

asemenea SC H. SA a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care

a solicitat anularea H.G. nr. 1202/2010.

Prin

cererea formulată la termenul de judecată din 25 ianuarie 2012 reclamanta a

solicitat restrângerea cadrului procesual în sensul că renunță la judecata în

contradictoriu cu SC H. SA având în vedere demersul acesteia în justiție prin

intervenția în interes propriu.

Pârâtul

Guvernul României a depus întâmpinare la completarea cererii de chemare în

judecată prin care a invocat tardivitatea cererii modificatoare, excepția

neîndeplinirii procedurii administrative prealabile de către un număr de 814

salariați persoane fizice și de către intervenienta SC H. SA, excepția

tardivității introducerii plângerilor prealabile de către intervenienții

persoane fizice și de către SC F.P. SA, tardivitatea formulării cererilor de

intervenție în interes propriu, excepția lipsei de interes a intervenienților.

În

subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea cererilor de chemare în judecată și

intervenție ca neîntemeiate.

La

termenul de judecată din 21 martie 2012, Curtea a respins, în principiu

,

cererea

de intervenție în interes propriu formulată de persoanele fizice și a admis în

principiu cererile de intervenție în interes propriu formulate de către SC F.P.

SA și SC H. SA.

2.

Hotărârea curții de apel

Prin

sentința nr. 2403 din 4 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal,

a respins ca neîntemeiate excepțiile:

tardivității introducerii plângerii prealabile; nulității cererii de chemare în

judecată; nulității cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant;

lipsei calității procesuale active; lipsei de interes; neîndeplinirii procedurii

prealabile de către reclamanții membri de sindicat; excepția neîndeplinirii

procedurii prealabile de către intervenienta SC H. SA; tardivității formulării

cererilor de intervenție în interes propriu și a lipsei de interes a

intervenienților.

A

respins excepția tardivității cererii de completare a cererii de chemare în

judecată, ca rămasă fără obiect;

Pe

fond, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC F.H.H. SA în nume propriu

și în numele salariaților săi în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și

cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții în

interes propriu S.C H. SA și SC F.P. SA ca neîntemeiate.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Cu

privire la excepții

Excepția

tardivității introducerii plângerii prealabile

invocată de pârâtul Guvernul României

este neîntemeiată,întrucât termenul de 30 de zile menționat de Guvern cu

referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost respectat de

reclamanți.

De

la data de 10 decembrie 2010 (data publicării H.G. nr. 1202/2010 în M. Of. nr. 826)

și până la data de 11 ianuarie 2011, sunt 30 de zile având în vedere că

potrivit art. 101 C. proc. civ. nu intră în calcul nici ziua când a început

termenul și nici ziua când acesta s-a sfârșit.

Excepția

nulității cererii de chemare în judecată,

întemeiată pe art. 133 alin. 1 C. proc. civ.,

este neîntemeiată în raport de înscrisurile depuse la dosar de către reclamanta

SC F.H.H. SA, cuprinzând Tabelele cu numele și semnăturile persoanelor fizice reclamante,

aceste persoane fiind menționate și în citativ în calitate de reclamante.

Excepția

nulității cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant,

întemeiată pe art. 161

alin. (1) C. proc. civ., este nefondată, dreptul filialei SC F.H.H. SA de a

reprezenta pe membrii săi de sindicat fiind reglementat de art. 28 din Codul de

Dialog Social. Actul normativ permite organizației sindicale să apere

drepturile ce izvorăsc din dreptul muncii în fața tuturor instanțelor și nu

numai a instanțelor de dreptul muncii.

Excepția

lipsei calității procesuale active invocată de Guvern

este, de asemenea,

neîntemeiată, în considerarea faptului că reclamanții au invocat încălcarea

dreptului la muncă prin încălcarea principiului stabilității raporturilor de

muncă ale salariaților. În calitate de reclamanți și salariați ai SC H. SA,

sunt titularii dreptului la muncă invocat prin acțiune rezultând astfel că au

legitimitate procesuală în cauză.

Excepția

lipsei de interes a reclamanților

a fost apreciată ca neîntemeiată raportat la

cele reținute anterior, deoarece aceștia sunt angajați la SC H. SA, iar prin

aplicarea actului contestat sunt afectate drepturile și interesele rezultate

din raporturile de muncă.

Cu

privire la excepția tardivității completării cererii de chemare

în judecată la

termenul din 06 octombrie 2011, prima instanță a constatat că excepția a rămas

fără obiect având în vedere că reclamanții au renunțat la cererea de completare

a cererii de chemare în judecată.

Cu

privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile

de către un număr le

814 persoane fizice membri de sindicat s-a constatat că este neîntemeiată în

raport de mențiunea reclamantei SC F.H.H. SA făcută în conținutul plângerii

prealabile, în sensul că a formulat plângerea în nume propriu și în numele

membrilor săi de sindicat.

Cu

privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile de către intervenienta

SC H. SA s-a constatat că este de asemenea neîntemeiată în raport de înscrisul

depus la dosar de intervenientă din care rezultă că a parcurs procedura

prealabilă în cauză, cererea fiind înregistrată din 30 noiembrie 2011.

A

fost apreciată ca neîntemeiată și excepția tardivității formulării cererilor de

intervenție în interes propriu de către SC H. SA și SC F.P. SA și

intervenienții persoane fizice, cu motivarea că formularea plângerilor

prealabile de către intervenienții SC H. SA și SC F.P. SA a fost făcută pentru

a putea interveni într-o cauză aflată pe rolul Curții de Apel București, dar cu

încadrarea în termenul de un an de la data emiterii actului.

În

calitate de intervenienți nu se poate aprecia că au formulat tardiv plângerile

prealabile.

Cu

privire la intervenienții persoane fizice s-a reținut că aceștia nu au devenit

parte în cauză prin respingerea, în principiu, a cererilor de intervenție.

Cu

privire la excepția tardivității formulării cererilor de intervenție în interes

propriu de către SC H. SA și SC F.P. SA s-a constatat, de asemenea, că este

neîntemeiată.

Art.

11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se referă la introducerea cererilor de

chemare în judecată și nu expres la cererile de intervenție în interes propriu.

Pentru

cererile de intervenție se aplică art. 53 C. proc. civ., în sensul că „cel care

intervine va lua procedura în starea în care se află la momentul admiterii

intervenției”.

Cererea

de chemare în judecată a fost introdusă în termen, raportat la art. 11 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 iar intervenienții au luat procedura de la data

admiterii în principiu a cererilor cu respectarea art. 11 alin. (2) din Legea nr.

554/2004.

Cu

privire la excepția lipsei de interes a intervenienților se constată că este,

de asemenea, neîntemeiată.

Intervenienții

au invocat încălcarea drepturilor economice de a calcula costurile de producție

conform unor acte legale, actul contestat majorând aceste costuri în mod

nelegal, cu afectarea activității societății.

În

privința intervenientului SC F.P. SA s-a invocat încălcarea dreptului la

dividende în cuantum legal, prin afectarea activității SC H. SA la care este

acționar.

Prin

urmare, prima instanță a constatat că intervenienții au interes să intervină în

cauză.

Pe

fondul cererii de chemare în judecată și al cererilor de intervenție, prima

instanță a reținut că SC F.H.H. SA este o organizație fără caracter politic

constituită din sindicatele afiliate la F.S.L.I. P. din unitățile de producere

a energiei electrice în hidrocentrale, din unitățile cu activități de

mentenanță, din unitățile de proiectare, din ramura de activitate precum și din

orice alte unități din sectorul energie.

În

această calitate, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a H.G. nr.

1202/2010, pe motiv ca salariații uneia din societățile vizate de actul administrativ

sunt grav afectați în calitate de creditori ai acestei întreprinderi.

Salariații

afectați reprezentați de organizația sindicală reclamantă au solicitat de

asemenea constatarea nulității actului administrativ.

Prin

H.G. nr. 1202/2010 privind actualizarea cuantumului contribuțiilor specifice de

gospodărire a resurselor de apă s-a aprobat actualizarea cuantumului

contribuțiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă prevăzute în Anexa nr.

5 la O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea A.N.A.R.

Cuantumul

contribuțiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă actualizat a fost

prevăzut în anexa care face parte integrantă din hotărâre.

Cu

privire la dreptul vătămat al reclamanților prin această Hotărâre de Guvern,

prima instanță a constatat că susținerea reclamanților nu este dovedită.

Prin

actualizarea contribuțiilor specifice de gospodărire a resurselor de apa ale

celor trei sectoare energetice, energie electrică din termocentrale, energie

electrică din centrale nucleare și energie electrică din hidrocentrale,

ponderea totală a costului apei în prețul energiei electrice livrate în

Sistemul Energetic Național crește de la 0,58% până la 1,65% impactul la

populație fiind nesemnificativ întrucât această creștere are ca efect reducerea

profitului (în speță al SC H. SA) și nu creșterea prețului de cost al energiei

cum în mod eronat au susținut reclamanții, dar și intervenienții.

SC

H. SA în cadrul căreia sunt angajați reclamanții persoane fizice a avut în anul

2010 o producție de energie electrică de 19,5 TW iar pe anul 2011 de 15,4 TW.

În bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2010 (aprobat prin H.G.

nr 320/2010) sunt incluse cheltuieli pentru acoperirea costurilor generate de H.G.

nr. 1202/2010 și a fost prefigurat un profit de 71,090 mii lei. Profitul

realizat pe anul 2010 se cifrează la peste 500 mii lei.

Pentru

anul 2011 proiectul de venituri și cheltuieli al SC H. SA (aprobat prin H.G. nr.

401/2011) a avut în vedere că producția de energie electrică a scăzut cu peste

20% dar acoperă integral cheltuielile cu apa brută și cheltuielile de

investiții propuse și s-a estimat o creștere a profitului cu 20% (la 85.000

lei).

Ca

atare nu se poate vorbi despre o afectare a veniturilor SC H. SA destinate

cheltuielilor de personal în care sunt incluse drepturile salariale ale

reclamanților și pe cale de consecință nu se poate identifica o încălcare a

principiului stabilității dreptului la muncă în privința reclamanților prin

actul contestat.

Susținerea

reclamanților și intervenienților în sensul că prin H.G. nr. 1202/2010 s-a

intervenit printr-un act cu putere juridică inferioară într-un act cu o putere

juridică superioară, cu referire la O.U.G. nr. 107/2002, nu a fost reținută în

cauză.

Reclamanții

și intervenienții omit existența O.U.G. nr. 106/2010, care în Nota de

fundamentare a menționat necesitatea modificării structurii sistemului de

contribuții specifice de gospodărire a apelor odată cu aderarea României la U.E.

Primul

principiu în gospodărirea apelor este recuperarea integrală a costurilor

managementului apei (cantitativ și calitativ). Contribuțiile specifice de

gospodărire a resurselor de apă actualizate prin actul contestat reflectă

nevoia de recuperare a costurilor managementului apei, aceste contribuții făcându-se

venit la bugetul A.N.A.R.

Această

instituție publică: A.N.A.R. administrează apele din domeniul public al statului

și infrastructura Sistemului Național de Gospodărire a Apelor, iar costurile

managementului apei trebuie recuperate în integralitatea lor conform

principiului comunitar enunțat anterior.

Actualizarea

contribuțiilor specifice efectuată de Guvernul României prin actul contestat a

urmărit să asigure recuperarea în integralitate a acestor costuri, astfel că SC

H. SA, acționarul său Fondul Proprietatea ori salariații acesteia nu pot invoca

încălcarea vreunui drept al lor din moment ce societatea are obligația de a

suporta în calitate de utilizator (cel mai mare utilizator) 67% din costurile

înregistrate.

Principiul

recuperării costurilor a fost impus de Directiva cadru nr. 60/2000/ CE iar prin

simpla emitere a O.U.G. nr. 107/2002, modificată prin Legea nr. 108/2010, nu se

poate aprecia că principiul enunțat a fost satisfăcut.

Autoritățile

române sunt obligate să ia măsuri ori de câte ori constată că există costuri

impuse de menținerea în siguranță a S.N.G.A. și S.N.V.H.H. și să actualizeze

cuantumul contribuțiilor pentru a fi recuperate de la utilizatori, actul

contestat înscriindu-se în sfera măsurilor obligatorii ale României ca stat

membru european.

Nu

au fost reținute nici susținerile reclamanților și intervenienților, potrivit

cărora, Guvernul României a intervenit în structura anexei la Legea nr. 108/2010,

pct. A1, A2 și A3, în actul contestat nefiind stipulate asemenea mențiuni.

Cu

privire la criticile reclamanților și intervenienților în sensul că actul nu a

fost supus analizei Consiliului Economic și Social s-a reținut că sunt neîntemeiate.

Acest

organism este chemat să își dea avizul doar pentru acele acte normative cu

aplicabilitate generală în domeniile de reglementare prevăzute de lege, iar rolul

Consiliului Economic și Social este consultativ și nu obligatoriu astfel că

lipsa avizului nu poate conduce la anularea actului administrativ.

Cu

privire la încălcarea art. 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparența

decizională s-a constatat că și această critică adusă Hotărârii de Guvern este

neîntemeiată.

Proiectele

de acte normative la care se referă Legea nr. 52/2003 vizează acte ce reglementează

cu caracter de noutate în domeniu iar nu acte administrative emise în aplicarea

unui mecanism european obligatoriu dinainte cunoscut.

Actualizarea

contribuțiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă reprezintă

mecanismul economic în domeniul apelor ce se practică în România și în statele

U.E. în raport cu prevederile Directivei Cadru a Apei.

S-a

constatat astfel că acțiunea organizației sindicale și a reclamanților

salariați la un angajator utilizator de apă este neîntemeiată, actul

administrativ contestat fiind emis în executarea obligațiilor statului român

rezultate dintr-o directivă obligatorie.

De

asemenea, intervenienta SC H. SA poate invoca doar dreptul la acel profit care

este conform legii, iar intervenientul Fondul Proprietatea poate invoca doar dreptul

la dividendele aferente unui profit stabilit în cuantum legal

În

concluzie, prima instanță a reținut că intenția societății de a nu acoperi

costurile în calitate de utilizator de apă în funcție de volumele utilizate,

deși are această obligație (în calitate de beneficiar) înseamnă în fapt că

dorește să își majoreze profitul pe seama suportării de către stat a

cheltuielilor ce îi revin, iar aceasta reprezintă o intenție de a obține un

ajutor indirect de la bugetul statului (subvenții mascate) care ar conduce la

majorarea profitului în mod nelegal.

3.

Recursurile declarate în cauză

Împotriva

sentinței curții de apel au formulat recurs reclamanta F.H.H. București (în

nume propriu și în numele membrilor săi),precum și intervenienții principali SC

H. SA București și SC F.P. SA, recurenții depunând ample memorii de

recurs fundamentate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Sistematizând

criticile prezentate de recurenți în scopul unei redări coerente a conținutului

căilor de atac exercitate, Înalta Curte reține că hotărârea fondului a fost combătută

sub următoarele aspecte:

-

au fost încălcate prevederile art. 13 lit. b) din Legea nr. 24/2000, actul

normativ atacat nefiind integrat în ansamblul legislației; toți recurenții au

susținut că hotărârea de guvern contravine dispozițiilor O.U.G. nr. 107/2002;

prin majorarea contribuțiilor în scopul atragerii de fonduri necesare

activităților împotriva inundațiilor, fonduri care ar fi trebuit să-și aibă sursa

în bugetul statului, se deturnează însăși scopul sistemului de contribuții în

reactualizarea trebuia să aibă în vedere majorarea contribuției în raport de

indicele de inflație comunicat de I.N.S., cum corect s-a procedat în cazul H.G.

nr. 328/2010; nu s-au respectat dispozițiile O.U.G. nr. 36/2011 (ultima critică

aparține numai SC H. SA);

-

a fost aplicată simplist Directiva C.E. nr. 60/2000; nu s-a observat că acest

act european exista și la momentul adoptării O.U.G. nr. 107/2002; dispozițiile directivei

au fost transpuse în legislația națională prin Legea apelor nr. 107/1996 însă au

fost ignorate de emitentul hotărârii; aceasta nu a fost fundamentată pe „o

analiză economică a serviciilor de apă bazată pe o prognoză pe termen lung”,

conform parag. 38 din directivă;

-

instanța a interpretat eronat dispozițiile legale care îl obligau pe emitent la

îndeplinirea unor operațiuni procedurale prealabile adoptării hotărârii; în esență,

toți recurenții susțin că lipsește avizul consultativ al Consiliului Economic

și Social pe care îl consideră necesar în raport de dispozițiile art. 5 lit. a)

și b) din Legea nr. 109/1997 și că nu s-a respectat principiul transparenței decizionale

în administrația publică; nu s-a obținut avizul Oficiului Concurenței potrivit

anexei la O.U.G. nr. 36/2001, liniuța 8 (critică formulată numai de recurenta

SC H. SA);

-

hotărârea nu este motivată corespunzător, în sensul că instanța de fond s-a

rezumat la a prelua argumentele Guvernului, fără a răspunde criticilor

formulate de părțile adverse; unele considerente exced cadrului procesual și

limitelor învestirii și reflectă aprecieri subiective, cum sunt cele

referitoare la „intenția urmărită prin promovarea acțiunii” ori „subvenționarea

mascată”; unele considerente sunt nerelevante, de ex. cel referitor la capacitatea

societății de a suporta costurile suplimentare de producție ca urmare a creșterii

prețului materiei prime, apa;

-

nu au fost examinate efectele actului administrativ, care a prejudiciat clar interesele

tuturor recurenților prin scăderea profitului; intenția de egalizare a

prețurilor de producție va conduce la înfrângerea concurenței pe piață, prin crearea

de către stat a unor mecanisme de aducere la același nivel a costurilor de producție

ale unor agenți diferiți.

4.

Apărările Guvernului României

Prin

întâmpinarea înregistrată la data de 9 aprilie 2013, intimatul Guvernul

României a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

În

cuprinsul motivelor întâmpinării, emitentul actului administrativ atacat a reiterat

toate excepțiile ridicate în fața primei instanțe, insistând asupra ideii că

acțiunea trebuia respinsă, însă ca efect al admiterii excepțiilor privind lipsa

dovezii calității de reprezentat a F.H.H. pentru membrii sindicali, a lipsei

calității procesuale active a acesteia, ori a lipsei interesului acestei părți;

a neîndeplinirii procedurii prealabile de către reclamanții persoane fizice și intervenienții

principali; a tardivității formulării cererilor de intervenție ori a lipsei de

interes a intervenienților.

Pe

fondul cauzei, intimatul a arătat în principal că hotărârea atacată a fost adoptată

cu respectarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, precum și a Regulamentului privind procedurile, la

nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de

documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a

altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G. nr. 561/2009,

actul normativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate și de către

Ministerul Justiției; de asemenea Consiliul Legislativ a avizat favorabil

proiectul hotărârii.

Explicând

contextul în care a emis actul administrativ, intimatul a insistat pe ideea că realizarea

programului de menținere în siguranță a lucrărilor de gospodărire a apelor nu

era posibilă cu nivelul anterior al contribuțiilor specifice de gospodărire a

apelor. Respectând principiul recuperării costurilor impus de Directiva Cadru nr.

60/2000/ CE, transpus în legislația națională, costurile necesare A.N.A.R.

dimensionate la nivelul Normativului de Întreținere și Reparații (aprobat prin Ordinul

M.M.D.D. nr. 819/2007) au fost alocate utilizatorilor în funcție de volumele utilizate,

SC H. SA fiind cel mai mare utilizator al resurselor de apă, reprezentând 67%

din acestea.

5.

Procedura derulată în recurs

La

data de 12 aprilie 2013 recurenta SC H. SA a informat instanța de judecată că

prin sentința civilă nr. 7222 din 20 iunie 2012 Tribunalul București, secția a

VII-a civilă, a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței

societății, în prezent aflându-se în procedură de reorganizare judiciară sub administrarea

Euro Insol Sprl, în calitate de administrator judiciar numit de instanță.

Răspunzând

la întâmpinarea formulată de Guvernul României, recurentele F.H.H. București

și SC F.P. SA au susținut, în principal, că toate excepțiile invocate sunt

inadmisibile, în condițiile în care autorul lor nu a formulat recurs împotriva sentinței.

Totodată au reluat toate apărările prezentate la judecata în primă instanță

asupra acestora.

Prin

încheierea de la 7 iunie 2013, la solicitarea recurentelor s-a încuviințat

proba cu înscrisuri, fiind atașate la dosar punctul de vedere al A.N.A.R. și

Nota preliminară de fundamentare privind creșterea nivelului contribuției din

domeniul gospodăririi apelor din 7 august 2009.

La

dosarul cauzei au depus concluzii scrise recurentele F.H.H. București și SC

F.P. SA, insistând asupra neîndeplinirii condițiilor procedurale de emitere a

actului administrativ. Au susținut că nu a existat propunerea autorității

publice centrale în domeniul apelor și nu s-a solicitat avizul Consiliului

Economic și Social. De asemenea, au arătat că actul nu „reactualizează”

contribuțiile, ci le majorează nelegal fără o analiză economică detaliată,

conform Anexei nr. III a Directivei nr. 60/2000.

6.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor recurentelor, a apărărilor din întâmpinare,

cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că nu există motive pentru modificarea ori casarea acesteia.

Recurenta-reclamantă

F.H.H. București și intervenienții principali SC H. SA București și SC

F.P. SA au supus controlului de legalitate H.G. nr. 1202 din 2 decembrie 2010,

privind actualizarea cuantumului contribuțiilor specifice de gospodărire a

resurselor de apă, act normativ publicat în M. Of., Partea I nr. 826 din 10

decembrie 2010.

După

cum rezultă din expunerea de la pct. 2 al acestor considerente, prima instanță

a ajuns la concluzia că motivele de nelegalitate invocate nu au aptitudinea de

a conduce la sancțiunea extremă a anulării actului, toate fiind considerate

nefondate.

Această

concluzie este corectă, ea fiind împărtășită și de instanța de control

judiciar, cu unele nuanțări în privința argumentației, după cum se va detalia în

cele ce urmează.

Referitor

la excepțiile reiterate de Guvernul României

În

cuprinsul întâmpinării sale, intimatul Guvernul României a reluat toate

apărările formulate pe calea unor excepții procesuale la judecata în primă

instanță, criticând modul în care acestea au fost soluționate.

Cum

această parte nu a declarat recurs, fiind satisfăcută de soluția pronunțată pe

fondul cauzei, Înalta Curte împărtășește teza recurenților, potrivit căreia Guvernul

României nu mai poate în acest stadiu procesual să solicite reformarea sentinței

ca efect al admiterii vreuneia dintre excepțiile invocate.

Pe

de altă parte, Înalta Curte remarcă reluarea tale quale a susținerilor din întâmpinarea

depusă la curtea de apel, corect înlăturate de judecătorul cauzei cu o motivare

punctuală, riguroasă, la adăpost de orice critică.

Referitor

la cadrul normativ existent la momentul emiterii actului administrativ.

H.G.

nr. 1202/2010 a fost adoptată în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (5) din O.U.G.

nr. 107/2002 privind înființarea A.N.A.R. și ale art. 81 alin. (1) din Legea

apelor nr. 107/1996, prevederi legale care la data respectivă aveau următorul

cuprins:

Art.

4 alin. (5) din O.U.G. nr. 107/2002: „Cuantumul contribuțiilor specifice de

gospodărire a resurselor de apă, a tarifelor și penalităților este prevăzut în

anexele nr. 5, 6 și 7 și se reactualizează periodic prin Hotărâre a Guvernului la

propunerea autorității publice centrale din domeniul apelor.”

Art.

81 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996 - „(1) Sistemul de contribuții,

plăți, bonificații, tarife și penalități specifice activității de gospodărire a

resurselor de apă se aplică tuturor utilizatorilor. Sistemul de contribuții,

plăți, bonificații, tarife și penalități specifice activității de gospodărire a

resurselor de apă se stabilește prin modificarea O.U.G. nr. 107/2002 privind

înființarea A.N.A.R., aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, în termen

de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Cuantumul

contribuțiilor, plăților, bonificațiilor, tarifelor și penalităților specifice

activității de gospodărire a resurselor de apă se reactualizează periodic prin

hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale în domeniul

apelor.”

Totodată,

relevantă este și O.U.G. nr. 106/2010 pentru modificarea anexei nr. 4 la O.U.G.

și nr. 107/2002, act normativ adoptat la 2 decembrie 2010, publicat la 9

decembrie 2010, cu o zi înaintea hotărârii de guvern analizate.

Din

preambulul acestei ordonanțe de urgență rezultă cu claritate elementele de fapt

și de drept care au impus recurgerea la această cale de reglementare, conform obligației

instituite prin art. 43 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă, respectiv:

-

„urgența realizării, în cel mai scurt timp, a lucrărilor de gospodărire a

apelor, care au rol de apărare împotriva inundațiilor și de reducere a

eroziunii costiere, prin utilizarea fondurilor europene;

-

necesitatea demonstrării către Comisia Europeană a faptului că sunt asigurate

sursele financiare pentru întreținerea lucrărilor de apărare împotriva

inundațiilor și de reducere a eroziunii costiere, care vor finanțate prin

fonduri europene;

-

restructurarea sistemului de contribuții, plăți, bonificații, tarife și

penalități specifice activității de gospodărire a resurselor de apă, potrivit

dispozițiilor Directivei nr. 2000/60/ CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică

comunitară în domeniul apei, cu respectarea principiilor generale de dezvoltare

durabilă, precauție și prevenție, conform cărora beneficiarul și poluatorul

plătesc;

-

ținând cont de faptul că întârzierea promovării prezentului act normativ ar

conduce la neîndeplinirea obligațiilor asumate de România ca stat membru al U.E.

și la întârzierea absorbției fondurilor europene necesare realizării lucrărilor

de gospodărire a apelor, care au rol de apărare împotriva inundațiilor și de

reducere a eroziunii costiere, lipsa acestor lucrări având efecte negative

asupra mediului.”

În

acest context, subliniat și dezvoltat de altfel în Nota de fundamentare a Hotărârii

de Guvern, ținând cont de faptul că veniturile A.N.A.R. se obțin prin aplicarea

sistemului de contribuții tuturor utilizatorilor de apă, s-a observat că marii

consumatori (cu o pondere de peste 90% din totalul consumului) asigură doar 52%

din aceste venituri.

Ca

urmare, respectând principiul „beneficiarul plătește” au fost stabilite noile valori

ale contribuțiilor, în principal, în funcție de volumele utilizate de operatorii

economici.

Respectându-se

întru totul noua structură a sistemului de contribuții specifice de gospodărire

a apelor și serviciile comune de gospodărire a apelor configurată în Anexa 4 la

O.U.G. nr. 107/2002, în forma modificată prin O.U.G. nr. 106/2010, s-a ajuns,

într-adevăr, ca pentru operatorii economici producători de energie electrică

prin hidrocentrale cuantumul contribuțiilor să crească de la 0,26 lei/1000 mc

(conform H.G. nr. 328/2010) la 1,10 lei/1000 mc. În același timp, pentru

operatorii economici producători de energie electrică prin termocentrale,

cuantumul contribuției a scăzut de la 44,74 lei/1000 mc la 24,00 lei/1000 mc.

În

acest punct Înalta Curte consideră necesar a examina două dintre criticile esențiale

ale recurenților, care vizează procedeul Guvernului de a stabili un nivel al contribuției

„nejustificat de mare” în raport de H.G. nr. 328/2010 care avusese același

obiect de reglementare, publicată în M. Of. la data de 29 aprilie 2010 și, mai

important în economia cauzei, aplicarea „necorespunzătoare” a prevederilor

Directivei Parlamentului și a Consiliului European nr. 60/2000/ EC privind stabilirea

unui cadrul de acțiune comunitar în domeniul politicii apei.

În

privința primului aspect enunțat, Înalta Curte apreciază că este de domeniul

evidenței că adoptarea O.U.G. nr. 106/2010 și reașezarea Sistemului de

contribuții specifice pe o nouă bază, în vederea menținerii în siguranță a S.N.G.A.,

au impus emiterea unei noi Hotărâri de Guvern pentru stabilirea noului nivel al

contribuțiilor.

Directiva

Cadru privind Apa, indicată anterior, a fost transpusă în legislația națională

prin Legea nr. 310/2004 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996.

Practic,

principiile indicate în art. 9 din Directivă, invocat de recurente, care

reglementează Recuperarea cheltuielilor pentru serviciile de apă: „1.Statele

Membre trebuie să țină seama de principiul recuperării cheltuielilor serviciilor

de apă inclusiv cheltuielile din punct de vedere al mediului și de resurse,

având în vedere analizele economice conform Anexei III și în particular, în

concordanță cu principiul poluatorul plătește” se regăsesc în dispozițiile art.

80-82 din Legea apelor.

Astfel

fiind, la nivel național s-a legiferat un sistem de contribuții, plăți,

bonificații, tarife și penalități având la bază principiile recuperării

costurilor pentru managementul apelor, respectiv: „utilizatorul plătește” și

„poluatorul plătește”.

Contrar

susținerilor recurenților, Înalta Curte constată că nivelul contribuțiilor stabilit

prin actul atacat nu s-a realizat arbitrar, ci a avut în vedere nota

preliminară de fundamentare privind creșterea nivelului de contribuții din

domeniul gospodăririi apelor întocmită de A.N.A.R. încă din 7 august 2009

(filele 232-237, dosar recurs), precum și realitatea necontestată, surprinsă în

Nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern, potrivit căreia veniturile asigurate

din mecanismul existent până la momentul respectiv nu permiteau realizarea programului

de menținere în siguranță a lucrărilor de gospodărire a apelor din administrarea

A.N.A.R., decât în proporție de 38%.

În

plus, soluția de echilibrare a costurilor producătorilor de energie electrică

prin hidrocentrale cu costurile producătorilor de energie electrică prin

termocentrale și centrală nucleară apare ca fiind justificată și prin lipsa

unui impact semnificativ în prețul final al energiei electrice plătit de

consumator.

Sintetizând

la acest punct, Înalta Curte reține că nu s-a făcut dovada emiterii actului administrativ

cu exces de putere - în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004

îl conferă acestei sintagme - Guvernul României exercitându-și dreptul de

apreciere în limitele impuse de interesul public urmărit, cu respectarea

principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative.

Referitor

la formalitățile procedurale anterioare

Recurenții

au susținut că inițiatorul actului normativ nu a fost autoritatea publică centrală

în domeniul apelor; că hotărârea de guvern este nelegală pentru că lipsesc

avizele Oficiului Concurenței ori al Consiliului Economic și Social; ori că nu

s-a respectat obligația de publicare a unui anunț referitor la proiectul actului

normativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 107/2002 și art. 81 alin. (1) din

Legea nr. 107/1996, procedura de reactualizare a cuantumului contribuției

debutează cu „propunerea autorității publice centrale din domeniul apelor”.

Contrar

opiniei recurentei F.H.H. București, statutul de autoritate centrală în domeniu

îl are M.M.S.C. iar nu A.N.A.R., care funcționează, potrivit art. 1 alin. (2)

din O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea A.N.A.R., „în coordonarea autorității

publice centrale din domeniul apelor”.

Cum

inițiatorul actului normativ a fost ministerul, rezultă că această critică nu

are nicio consistență.

Nici

în privința „avizului Oficiului Concurenței” susținerile aceleiași recurente nu

pot fi primite, în condițiile în care această instituție publică și-a încetat

activitatea odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 121/2003 atribuțiile sale

fiind preluate de M.F.P., iar avizul la care se referă O.U.G. nr. 36/2001

privește „prețuri și tarife reglementate” după cum se indică în chiar titlul

actului normativ, iar nu contribuții.

Referitor

la motivul de nelegalitate constând în lipsa avizului Consiliului Economic și

Social, Înalta Curte observă că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 din Legea

nr. 109/1997, în forma în vigoare la momentul adoptării hotărârii de guvern, numai

inițiatorii proiectelor de acte normative care priveau domeniile enumerate la art.

5 din același act normativ „au obligația de a solicita pentru acestea avizul consultativ

al Consiliului Economic și Social”. Or, domeniile indicate la lit. a) și b) ale

art. 5, în care au susținut recurenții că s-ar încadra obiectul de reglementare

al actului normativ atacat, se referă la: „a)restructurarea și dezvoltarea

economiei naționale”, respectiv „b) privatizarea, funcționarea și creșterea competitivității

agenților economici”.

În

mod evident, actualizarea cuantumului contribuțiilor specifice de gospodărire a

resurselor de apă nu poate fi circumscrisă niciuneia dintre ipotezele redate

anterior și, de altfel, nici pentru anterioarele hotărâri de guvern cu obiect

de reglementare identic, a căror legalitate nu a fost contestată, nu s-a

solicitat un astfel de aviz.

Jurisprudența

invocată de recurentă cu privire la această chestiune nu este pertinentă, câtă

vreme în cauzele respective, prin prisma domeniului reglementat, era obligatorie

solicitarea avizului.

Totodată,

va fi înlăturat considerentul curții de apel potrivit căruia fiind vorba de un

aviz consultativ solicitarea acestuia nu era obligatorie, reținându-se doar argumentația

anterior expusă.

În

fine, recurentele au susținut și că nu s-au respectat regulile procedurale

aplicabile pentru asigurarea transparenței decizionale, prevăzute de Legea nr. 52/2003

privind transparența decizională în administrația publică, în sensul că proiectul

actului normativ nu s-a publicat pe site-ul inițiatorului său iar intimatul a

afirmat, conform mențiunii din secțiunea a 7-a pct. 1 a Notei de fundamentare,

că „proiectul de act normativ a fost supus comentariilor publicului prin

publicarea pe pagina de internet a M.M.P., la adresa www.mediu.ro”.

Instanța de recurs nu

a putut identifica la adresa indicată anunțul în discuție și, în condițiile în

care intimatul Guvernul României nu a prezentat dovezi în susținerea afirmației

sale, trebuie considerat că prevederile art. 6 din legea amintită nu au fost

respectate.

Cu toate acestea,

câtă vreme recurenții nu pot demonstra că au suferit vreo vătămare ca efect al nepublicării

intenției de adoptare a unui nou act normativ de actualizare a contribuțiilor, această

unică omisiune, în sine, nu are aptitudinea de a atrage sancțiunea drastică a

anulării actului administrativ.

Ca urmare, cu această

motivare, va fi înlăturată și această critică. Decizia Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal nr. 2579 din 20 iunie 2008

invocată la acest punct cu titlu de jurisprudență de către recurentul SC F.P.

SA nu poate conduce la concluzia scontată de acesta, întrucât în cauza

respectivă considerentele care au atras anularea actului normativ au vizat

lipsa avizului consultativ. Împrejurarea că nu fuseseră respectate nici aceleași

dispoziții ale art. 6 din Legea nr. 52/2003, deși este amintită de instanța de

recurs, nu a avut valoarea unui considerent decizoriu.

Referitor la efectele

actului administrativ

În esență, recurenții

critică soluția fondului pentru omisiunea de a examina ansamblul efectelor generate

de intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern atacate.

După cum se observă

din prezentarea de la pct. 2 al acestor considerente, curtea de apel a analizat

în mai multe paragrafe consecințele majorării costurilor de producție deși, în raport

de unicul obiect al cauzei: anularea unui act administrativ normativ, această

analiză nu era necesară. Legalitatea unui act administrativ normativ se

examinează prin raportare la cadrul normativ contemporan emiterii sale iar nu

în funcție de efectele pe care le-a generat aplicarea sa ulterioară.

Referitor la motivarea

sentinței curții de apel

În general, motivarea

hotărârii judecătorești pronunțate de Curtea de apel satisface exigențele art. 261

pct. 5 C. proc. civ. și art. 6 § 1 din Convenția Europeană, reușind să răspundă

coerent și convingător la problemele multiple pe care le-au ridicat în fața sa

reclamanta și intervenienții principali.

Cu toate acestea,

după cum s-a arătat în cele ce preced, unele considerente au fost parțial

ajustate de instanța de control judiciar iar altele chiar înlăturate.

În această din urmă

categorie trebuie incluse și considerentele referitoare la intenția societății

reclamante de a nu acoperi costurile în calitate de utilizator de apă; la dorința

de a-și majora profitul pe seama suportării de către stat a cheltuielilor ce îi

revin; ori la intenția de a obține o subvenție mascată.

Toate aceste

considerente exced limitelor învestirii instanței de judecată și, prin urmare,

o motivare adecvată trebuie să le excludă.

7.Temeiul legal al

soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele

expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)

- (3) C. proc. civ., observând că niciunul dintre motivele de recurs nu poate

conduce la o altă soluție, se vor respinge toate recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de F.H.H. București în nume propriu și în numele membrilor săi, SC H.

SA București și SC F.P. SA București împotriva sentinței nr. 2403

din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

adminis