ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 242/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 2849/2 din 29 martie 2011, reclamanții A.E., A.C.A., A.L., A.F.E., B.E., B.R., B.A., B.R., B.I., B.A.M., C.E., C.C., C.R., C.M., C.A., C.A., C.C., C.C., C.G., C.M., C.M.F., C.G., C.D., D.B., D.V., D.M., D.L., D.D., D.A., D.I., E.M., F.M., F.E., G.P., G.F.C., G.M., G.A.C., I.I., I.L., I.F., I.M., I.T.M., I.M., M.A., M.V., M.C.M., M.C., M.M., M.A., M.L.A.M., M.V., M.N., M.C., M.G., M.I., N.C., N.C., O.C., P.M.D., P.M., P.J., P.M., R.C., S.N., S.L., S.C., S.V., S.A.E., Ș.S., T.E., T.D., Ț.A.V., V.D., V.G., V.E., Z.N.

prin reprezentant Ș.S., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Justiției și M.F.P., au solicitat anularea Deciziei nr. 80 emisă la data 24 februarie 2010 de Curtea de Apel Ploiești, în ceea ce privește premiul anual aferent anului 2010, privind personalul auxiliar de specialitate, personalul conex, funcționari publici și personalul contractual din Curtea de Apel Ploiești, obligarea pârâtelor la acordarea premiului anual aferent anului 2010, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective, obligarea pârâtei Curtea de Apel Ploiești de a efectua cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă și obligarea pârâtului M.F.P. să asigure pârâtului M.J. sumele necesare acordării acestor drepturi.

Prin încheierea din data de 25 octombrie 2011 Curtea a admis cererea reclamanților, de sesizare a Curții Constituționale a României, Curtea, văzând dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, și, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, a dispus sesizarea a Curții Constituționale a României cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 8 din Legea nr. 285/2010. Prin Note scrise depuse la data de 02 decembrie 2011, pârâtul M.F.P. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția de inadmisibilitate, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

2. Hotărârea instanței de fond A. Prin sentința nr. 7379 din 6 decembrie 2011 a Curții de Apel București au fost respinse excepția de inadmisibilitate și a lipsei calității procesuale active. Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. și, în consecință, a respins acțiunea formulată împotriva M.F.P. pentru lipsa calității procesuale pasive. Pe fondul cauzei, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanții A.E., A.C.A., A.L., A.F.E., B.E., B.R., B.A., B.R., B.I., B.A.M., C.E., C.C., C.R., C.M., C.A., C.A., C.C., C.C., C.G., C.M., C.M.F., C.G., C.D., D.B., D.V., D.M., D.L., D.D., D.A., D.I., E.M., F.M., F.E., G.P., G.F.C., G.M., G.A.C., I.I., I.L., I.F., I.M., I.T.M., I.M., M.A., M.V., M.C.M., M.C., M.M., M.A., M.L.A.M., M.V., M.N., M.C., M.G., M.I., N.C., N.C., O.C., P.M.D., P.M., P.J., P.M., R.C., S.N., S.L., S.C., S.V., S.A.E., Ș.S., T.E., Ț.D., Ț.A.V., V.D., V.G., V.E., Z.N., toți prin reprezentant Ș.S.

de la Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Justiției și M.F.P., ca neîntemeiată. B. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în ceea ce privește excepția de inadmisibilitate, aceasta este neîntemeiată, având în vedere prevederile art. 30 din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și art. 7 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, întrucât reclamanții- funcționarii publici, personalul auxiliar de specialitate, personalul conex, și personalul contractual, au urmat procedura prealabilă, prevăzută de legea specială de salarizare, adresându-se apoi instanței de contencios administrativ.

Instanța a reținut că Decizia contestată se referă la toți contestatarii, inclusiv la funcționarii publici din cadrul Curții de Apel Ploiești, devenind astfel act administrativ și operând astfel o prorogare legală de competență în favoarea instanței de contencios administrativ. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, Curtea a respins excepția ca neîntemeiată, întrucât reclamanții au calitate procesuală activă în raport de actul administrativ contestat, calitate conferită de prevederile art. 30 din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și art. 7 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Instanța de fond a reținut că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P., întrucât nu există un raport juridic între reclamanți și acest pârât. Instanța a reținut că ordonatorul principal de credite, în ceea ce-i privește pe reclamanți, este Ministerul Justiției. Analizând pe fond acțiunea introductivă, instanța a apreciat că cererea reclamanților este neîntemeiată. Instanța a reținut că prin Decizia nr. 80 emisă la data de 24 februarie 2010 de Curtea de Apel Ploiești a fost respinsă contestația formulată de personalul auxiliar de specialitate, personalul conex, funcționarii publici și personalul contractual din Curtea de Apel Ploiești, în ceea ce privește premiul anual aferent anului 2010, motivat de dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 285/2010 și de faptul că în fila de buget a anului 2011, M.J.

nu a alocat fonduri pentru plata premiului anual corespunzător anului 2010. Împotriva acestei Decizii, reclamanții s-au adresat instanței de contencios administrativ a Curții de Apel București, formulând plângere în temeiul dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice. Instanța a constatat că reclamanții au susținut în esență că, prin art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2011, au fost abrogate dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, care prevedea acordarea premiului anual, dar deși a abrogat art. 15 și 18 din O.G. nr. 6/2007, a menținut acordarea acestui drept în continuare, fiind încălcat principiul neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 din Constituție, întrucât dreptul la prima anuală este un drept câștigat, fiind amânată doar plata sumelor.

A reținut instanța că susținerea reclamanților este corectă, în sensul că, într-adevăr, prin art. 8 și 39 pct. w din Legea nr. 285/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2011, au fost abrogate dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, iar potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi. Prin urmare, a constatat instanța de primă jurisdicție că Decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii acesteia, iar susținerile reclamanților vizează, în esență, neconstituționalitatea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 și nu modul de punere în aplicare a acestor dispoziții de către autoritatea pârâtă prin decizia contestată.

Instanța a reținut că aspectele legate de constituționalitatea acestor dispoziții sunt de competența Curții Constituționale a României, iar, prin încheierea din data de 25 octombrie 2011 a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 8 din Legea nr. 285/2010. Independent de soluția Curții Constituționale, Curtea a reținut că sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Prin urmare, este de competența legiuitorului să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

3. Recursul formulat de Ș.S., C.E., M.D., F.A., P.A.G., S.L., Z.N., C.E., I.M., D.B., I.I., C.C., G.A.C., P.M., V.D. și alții. Prin motivele de recurs formulate recurenții au criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, fiind indicate ca temei al recursului dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. S-a susținut că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, apreciindu-se că soluția de respingere a acțiunii, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 285/2010 este nelegală și netemeinică, și de natură a încălca prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și pe cele ale art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenție, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

Recurenții au susținut că singura condiție pentru reducerea sau neacordarea dreptului la premiul anual prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 este desfășurarea necorespunzătoare a activității sau sancționarea disciplinară a reclamanților, condiție care nu este întrunită în cauză, nefiind dovedită.

S-a arătat că această prevedere legală a fost în vigoare pe întreaga perioadă a anului 2010, fiind abrogată prin Legea nr. 284/2010, iar împrejurarea că stingerea obligației angajatorului a avut loc la un moment ulterior perioadei pentru care dreptul s-a realizat prin trecerea timpului nu are însă relevanță în ceea ce privește existența și consacrarea legislativă a dreptului la premiu, acest drept fiind pe deplin realizat și efectiv prin expirarea ultimei zile a anului 2010. Recurenții au arătat că fiind un drept de natură salarială, premiul anual intră sub sfera de protecție a art. 1 din primul protocol la C.E.D.O., el constituind un „bun” în sensul acestui text, iar neacordarea acestui drept și lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani reprezintă o ingerință, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. II.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Înalta Curte de Casație și Justiție legal sesizată cu soluționarea recursului declarat a constatat că problema de drept, ce a fost invocată în cauza dedusă judecății, a fost soluționată de secțiile unite ale Înaltei Curții de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 37 din 16 ianuarie 2014. Înalta Curte are în vedere că dispozițiile art. 330 7 alin. (3) C. proc. civ. dispun că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I. Având în vedere interpretarea dată de secțiile unite problemei de drept ce face obiectul prezentului dosar și reținând că la data soluționării prezentului recurs decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost publicată în M. Of., instanța de control judiciar constată că hotărârea instanței de fond nu contravine soluției date în recursul în interesul legii. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile formulate de recurenți, iar soluția instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică de instanța de control judiciar.

Instanța de recurs reține că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă. În concluzie, premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Aceasta este și interpretarea dată de Curtea Constituțională dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, atunci când a exercitat controlul de constituționalitate al acestui articol, prin prisma dispozițiilor referitoare la neretroactivitatea legii, garantarea dreptului la salariu, a dreptului de proprietate privată, incidența dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale dreptului Uniunii Europene. 2. Practica și interpretarea C.E.D.O. Jurisprudența împotriva României privește numai ipoteza neexecutării unor hotărâri judecătorești. Dacă în ceea ce privește neexecutarea unor creanțe salariale există un temei clar stabilit al obligației de plată - hotărârea judecătorească - în schimb, în cazul reducerii printr-o lege, pentru viitor, a salariilor, temeiul existenței „bunului” este mult mai puțin clar.

În această privință, C.E.D.O. face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată, fiind statuat în practica acestei curți faptul că revine statului, să stabilească, de o manieră discreționară, ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Astfel, în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007, Curtea Europeană a reținut : “Conventia nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum”, iar în cauza Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005 s-a stabilit că „este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat.

Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare.” Înalta Curte reține că în astfel de cauze ingerința statului nu este de tipul "privării de proprietate" (a se vedea, spre exemplu, hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în cauza Aizpurua Ortiz și alții c. Spaniei ). În jurisprudența C.E.D.O. se statuează faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea mai constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei.

Având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, se apreciază ca ingerința statului este proporțională în raport cu interesele particulare afectate. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7-9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Ș.S., C.E., M.D., F.A., P.A.G., S.L., Z.N., C.E., I.M., D.B., I.I., C.C., G.A.C., P.M., V.D., A.L., B.R., B.A.M., C.C., C.R., C.A., C.M., C.C., C.M., C.G., C.M., C.G., împotriva sentinței nr. 7379 din 6 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2014.