ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 242/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 242/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel

București sub nr. 2849/2 din 29 martie 2011, reclamanții A.E., A.C.A., A.L., A.F.E.,

B.E., B.R., B.A., B.R., B.I., B.A.M., C.E., C.C., C.R., C.M., C.A., C.A., C.C.,

C.C., C.G., C.M., C.M.F., C.G., C.D., D.B., D.V., D.M., D.L., D.D., D.A., D.I.,

E.M., F.M., F.E., G.P., G.F.C., G.M., G.A.C., I.I., I.L., I.F., I.M., I.T.M., I.M.,

M.A., M.V., M.C.M., M.C., M.M., M.A., M.L.A.M., M.V., M.N., M.C., M.G., M.I., N.C.,

N.C., O.C., P.M.D., P.M., P.J., P.M., R.C., S.N., S.L., S.C., S.V., S.A.E., Ș.S.,

T.E., T.D., Ț.A.V., V.D., V.G., V.E., Z.N. prin reprezentant Ș.S., în

contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Justiției și M.F.P.,

au solicitat anularea Deciziei nr. 80 emisă la data 24 februarie 2010 de Curtea

de Apel Ploiești, în ceea ce privește premiul anual aferent anului 2010,

privind personalul auxiliar de specialitate, personalul conex, funcționari

publici și personalul contractual din Curtea de Apel Ploiești, obligarea

pârâtelor la acordarea premiului anual aferent anului 2010, reactualizat în

funcție de indicele de inflație la data plății efective, obligarea pârâtei

Curtea de Apel Ploiești de a efectua cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă

și obligarea pârâtului M.F.P. să asigure pârâtului M.J. sumele necesare acordării

acestor drepturi.

Prin încheierea din

data de 25 octombrie 2011 Curtea a admis cererea reclamanților,

de sesizare a Curții

Constituționale a României, Curtea, văzând dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 47/1992,

și, în temeiul

art.

29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, a dispus sesizarea a Curții

Constituționale a României cu privire la soluționarea excepției de

neconstituționalitate a art. 8 din Legea nr. 285/2010.

Prin Note scrise

depuse la data de 02 decembrie 2011, pârâtul M.F.P. a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive, excepția lipsei calității procesuale active a

reclamanților, excepția de inadmisibilitate, iar pe fond a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

de fond

A. Prin sentința nr. 7379

din 6 decembrie 2011 a Curții de Apel București au fost

respinse

excepția de

inadmisibilitate și a lipsei calității procesuale active.

Instanța

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. și, în consecință,

a respins acțiunea formulată împotriva M.F.P. pentru lipsa calității procesuale

pasive.

Pe

fondul cauzei, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanții A.E., A.C.A.,

A.L., A.F.E., B.E., B.R., B.A., B.R., B.I., B.A.M., C.E., C.C., C.R., C.M., C.A.,

C.A., C.C., C.C., C.G., C.M., C.M.F., C.G., C.D., D.B., D.V., D.M., D.L., D.D.,

D.A., D.I., E.M., F.M., F.E., G.P., G.F.C., G.M., G.A.C., I.I., I.L., I.F., I.M.,

I.T.M., I.M., M.A., M.V., M.C.M., M.C., M.M., M.A., M.L.A.M., M.V., M.N., M.C.,

M.G., M.I., N.C., N.C., O.C., P.M.D., P.M., P.J., P.M., R.C., S.N., S.L., S.C.,

S.V., S.A.E., Ș.S., T.E., Ț.D., Ț.A.V., V.D., V.G., V.E., Z.N., toți prin

reprezentant Ș.S. de la Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu pârâții Curtea

de Apel Ploiești, Ministerul Justiției și M.F.P., ca neîntemeiată.

B. Motivele de fapt

și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că,

în ceea ce privește excepția de

inadmisibilitate, aceasta este neîntemeiată, având în vedere prevederile art. 30

din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din

fonduri publice și art. 7 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, întrucât reclamanții- funcționarii publici,

personalul auxiliar de specialitate, personalul conex, și personalul

contractual, au urmat procedura prealabilă, prevăzută de legea specială de

salarizare, adresându-se apoi instanței de contencios administrativ.

Instanța a reținut că

Decizia contestată se referă la toți contestatarii, inclusiv la funcționarii

publici din cadrul Curții de Apel Ploiești, devenind astfel act administrativ

și operând astfel o prorogare legală de competență în favoarea instanței de

contencios administrativ.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale active, Curtea a respins excepția ca

neîntemeiată, întrucât reclamanții au calitate procesuală activă în raport de

actul administrativ contestat, calitate conferită de prevederile art. 30 din

Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri

publice și art. 7 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Instanța de fond a

reținut că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P.,

întrucât nu există un raport juridic între reclamanți și acest pârât. Instanța

a reținut că ordonatorul principal de credite, în ceea ce-i privește pe

reclamanți, este Ministerul Justiției.

Analizând pe fond

acțiunea introductivă, instanța a apreciat că cererea reclamanților este

neîntemeiată.

Instanța a reținut că

prin Decizia nr. 80 emisă la data de 24 februarie 2010 de Curtea de Apel Ploiești

a fost respinsă contestația formulată de personalul auxiliar de specialitate,

personalul conex, funcționarii publici și personalul contractual din Curtea de

Apel Ploiești, în ceea ce privește premiul anual aferent anului 2010, motivat

de dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 285/2010 și de faptul

că în fila de buget a anului 2011, M.J. nu a alocat fonduri pentru plata

premiului anual corespunzător anului 2010.

Împotriva acestei

Decizii, reclamanții s-au adresat instanței de contencios administrativ a

Curții de Apel București, formulând plângere în temeiul dispozițiilor art. 30

din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din

fondurile publice.

Instanța a constatat

că reclamanții au susținut în esență că, prin art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010,

începând cu data de 01 ianuarie 2011, au fost abrogate dispozițiile art. 25 din

Legea nr. 330/2009, care prevedea acordarea premiului anual, dar deși a abrogat

art. 15 și 18 din O.G. nr. 6/2007, a menținut acordarea acestui drept în

continuare, fiind încălcat principiul neretroactivității legii civile,

consacrat de art. 15 din Constituție, întrucât dreptul la prima anuală este un

drept câștigat, fiind amânată doar plata sumelor.

A reținut instanța

că susținerea reclamanților este corectă, în sensul că, într-adevăr, prin art. 8

și 39 pct. w din Legea nr. 285/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2011, au

fost abrogate dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, iar potrivit art. 8

din Legea nr. 285/2010, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010

nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere

la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din

sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.

Prin urmare, a

constatat instanța de primă jurisdicție că Decizia contestată a fost emisă cu

respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii acesteia, iar

susținerile reclamanților vizează, în esență, neconstituționalitatea

dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 și nu modul de punere în aplicare a

acestor dispoziții de către autoritatea pârâtă prin decizia contestată.

Instanța a reținut că

aspectele legate de constituționalitatea acestor dispoziții sunt de competența

Curții Constituționale a României, iar, prin încheierea din data de 25

octombrie 2011

a

fost dispusă sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea

excepției de neconstituționalitate a art. 8 din Legea nr. 285/2010.

Independent de

soluția Curții Constituționale, Curtea a reținut că sporurile, premiile și alte

stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative,

reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale,

consacrate și garantate de Constituție.

Prin urmare, este de

competența legiuitorului să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și

salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate

diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate

modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

de Ș.S., C.E., M.D., F.A., P.A.G., S.L., Z.N., C.E., I.M., D.B., I.I., C.C., G.A.C.,

P.M., V.D. și alții.

Prin motivele de

recurs formulate recurenții au criticat hotărârea instanței de fond ca

netemeinică și nelegală, fiind indicate ca temei al recursului dispozițiile art.

304 pct. 7-9 C. proc. civ.

S-a susținut că

soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii,

apreciindu-se că soluția de respingere a acțiunii, întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 285/2010 este nelegală și netemeinică, și de natură a încălca

prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și pe cele ale art. 1

alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenție, ratificată de România

prin Legea nr. 30/1994.

Recurenții au

susținut că singura condiție pentru reducerea sau neacordarea dreptului la

premiul anual prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 este desfășurarea

necorespunzătoare a activității sau sancționarea disciplinară a reclamanților,

condiție care nu este întrunită în cauză, nefiind dovedită.

S-a arătat că această

prevedere legală a fost în vigoare pe întreaga perioadă a anului 2010, fiind

abrogată prin Legea nr. 284/2010, iar împrejurarea că stingerea obligației

angajatorului a avut loc la un moment ulterior perioadei pentru care dreptul

s-a realizat prin trecerea timpului nu are însă relevanță în ceea ce privește

existența și consacrarea legislativă a dreptului la premiu, acest drept fiind

pe deplin realizat și efectiv prin expirarea ultimei zile a anului 2010.

Recurenții au arătat

că fiind un drept de natură salarială, premiul anual intră sub sfera de

protecție a art. 1 din primul protocol la C.E.D.O., el constituind un „bun” în

sensul acestui text, iar neacordarea acestui drept și lipsirea de dreptul de a

mai primi vreodată sumele de bani reprezintă o ingerință, în sensul celei de-a

doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul

probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca

nefondat pentru considerentele ce urmează:

fapt și de drept relevante

Înalta Curte de

Casație și Justiție legal sesizată cu soluționarea recursului declarat a

constatat că problema de drept, ce a fost invocată în cauza dedusă judecății, a

fost soluționată de secțiile unite ale Înaltei Curții de Casație

și Justiție în cadrul recursului în interesul legii, prin Decizia nr.

21 din 18 noiembrie 2013, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 37 din

16 ianuarie 2014.

Înalta Curte are în

vedere că dispozițiile art. 330

7

alin. (3) C. proc. civ. dispun că

dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe

de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I.

Având în vedere

interpretarea dată de secțiile unite problemei de drept ce face obiectul

prezentului dosar și reținând că la data soluționării prezentului recurs

decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost

publicată în M. Of., instanța de control judiciar constată că hotărârea

instanței de fond nu contravine soluției date în recursul în interesul legii.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile formulate

de recurenți, iar soluția instanței de fond va fi menținută ca legală și

temeinică de instanța de control judiciar.

Instanța de recurs

reține că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de

bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu

abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de

plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.

În concluzie, premiul

anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea-cadru nr.

330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către

legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale

stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în

forma supusă vechii reglementări.

Aceasta este și

interpretarea dată de Curtea Constituțională dispozițiilor art. 8 din Legea nr.

285/2010, atunci când a exercitat controlul de constituționalitate al acestui

articol, prin prisma dispozițiilor referitoare la neretroactivitatea legii,

garantarea dreptului la salariu, a dreptului de proprietate privată, incidența

dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale dreptului Uniunii

Europene.

interpretarea C.E.D.O.

Jurisprudența

împotriva României privește numai ipoteza neexecutării unor hotărâri

judecătorești. Dacă în ceea ce privește neexecutarea unor creanțe salariale

există un temei clar stabilit al obligației de plată - hotărârea judecătorească

- în schimb, în cazul reducerii printr-o lege, pentru viitor, a salariilor,

temeiul existenței „bunului” este mult mai puțin clar.

În această privință,

C.E.D.O. face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în

viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul

câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată, fiind statuat în

practica acestei curți faptul că

revine statului,

să stabilească, de o manieră discreționară, ce beneficii trebuie plătite

angajaților săi din bugetul de stat.

Astfel, în cauza

Vilho Eskelinen c.

Finlandei

din 19 aprilie 2007, Curtea Europeană a reținut :

“Conventia nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un

anume cuantum”, iar în cauza

Kechko c. Ucrainei

din 8 noiembrie 2005 s-a

stabilit că „este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite

angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula

plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare.”

Înalta

Curte reține că în astfel de cauze ingerința statului nu este de tipul

"privării de proprietate" (a se vedea, spre exemplu, hotărârea din 2

februarie 2010, pronunțată în cauza

Aizpurua Ortiz și alții c. Spaniei

).

În

jurisprudența C.E.D.O. se statuează faptul că statul se bucură de o largă marjă

de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale

în acest domeniu. Curtea mai constată că nu este rolul său de a verifica în ce

măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului

de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea

autorităților este vădit lipsită de orice temei.

Având

în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, se apreciază ca

ingerința statului este proporțională în raport cu interesele particulare

afectate.

soluției adoptate în recurs

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu

există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, art. 304 pct. 7-9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Ș.S., C.E., M.D., F.A., P.A.G., S.L., Z.N., C.E., I.M., D.B., I.I.,

C.C., G.A.C., P.M., V.D., A.L., B.R., B.A.M., C.C., C.R., C.A., C.M., C.C., C.M.,

C.G., C.M., C.G., împotriva sentinței nr. 7379 din 6 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 ianuarie 2014.