ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1370/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1370/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

6 august 2012, sub nr. 6278/2, reclamanta A.N.R.D.E. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta SC E. SA obligarea pârâtei la plata sumei de

4.232.419,58 RON cu titlu de contribuție, rezultând din neachitarea tarifelor

aferente licenței pentru producerea de energie electrică acordată de

reclamantă.

La data de 5

septembrie 2012 pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția

prescripției extinctive a dreptului material la acțiune în ceea ce privește

sumele aferente Facturii din 31 ianuarie 2009 în valoare de 10.831,51 RON

reprezentând neplata obligațiilor aferente anului 2008 și Facturii din 24

februarie 2009 în valoare de 1.248.099,06 RON reprezentând contribuția anuală

pentru 2009.

A invocat excepția

prescripției și în ceea ce privește accesoriile aferente sumelor din facturile

mai sus indicate.

Pârâta a invocat

prevederile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.

Pe fondul cauzei a

solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Urmare a adresei

instanței emise în baza dispozițiilor încheierii din data de 28 noiembrie 2012,

reclamanta a depus la 9 ianuarie 2013 cerere precizatoare cu privire la modul

de calcul al penalităților.

La termenul din 13

februarie 2013 s-a dispus unirea excepției prescripției cu fondul și s-a admis

proba cu expertiza contabilă având ca obiectiv determinarea valorii

contribuțiilor datorate de pârâtă pentru anii 2009, 2010, 2011 în calitate de

titular al licențelor acordate de reclamanta pârâtei.

În cauză s-a dispus

efectuarea unei expertize și s-a depus la dosar Raportul de expertiză întocmit

de expert G.G. la 30 aprilie 2013.

La data de 7 iunie

2013 reclamanta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, obiecțiuni ce

au fost comunicate expertului, care a răspuns la acestea la data de 5

septembrie 2013, depunând și note de clarificare.

Hotărârea instanței

de fond.

Prin Sentința nr.

3.962 din 11 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prescripției pentru sumele

aferente facturilor din 31 ianuarie 2009 și din 24 februarie 2009 (parțial).

A constatat prescrisă

cererea reclamantei în privința acestei sume în cuantum de 946.947,80 lei.

A admis, în parte,

acțiunea formulată de reclamanta A.N.R.D.E., în contradictoriu cu pârâta SC E.

SA. și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.340.307,52 RON

contribuții aferente 2009 parțial, 2010 și 2011 și accesorii aferente acestor

contribuții.

A respins, în rest

acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Cu privire la

excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de

pârâtă prin întâmpinare, Curtea a reținut că pentru perioada 2008 - 2009 nu se

poate considera că sumele solicitate de reclamantă drept contribuție a unui

operator economic din sectorul energiei, tarife pentru acordarea licențelor,

sunt creanțe bugetare, având în vedere că dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i)

din O.U.G. nr. 25/2007, care stabilesc că A.N.R.D.E. este instituție autonomă

de interes național, cu personalitate juridică, finanțată integral de la

bugetul de stat, au fost adoptate prin O.U.G. nr. 2/2010 care a intrat în

vigoare în februarie 2010.

Prin urmare acestor

contribuții nu le sunt aplicabile pentru perioada mai sus indicată prevederile

C. proc. fisc., astfel că în privința termenului de prescripție sunt aplicabile

dispozițiile dreptului comun, respectiv Decretul nr. 167/1958, iar potrivit

art. 3 din acest act normativ, termenul general de prescripție este de 3 ani.

Cum acțiunea

reclamantei a fost transmisă prin poștă la data de 2 august 2012, conform

plicului de la dosar, se constată că pentru sumele solicitate de reclamantă

reprezentând majorări pentru Factura din 27 februarie 2008 în sumă de 10.873,51

RON, cuprinse în Factura din 31 ianuarie 2009 dreptul la acțiune al reclamantei

este prescris.

În ceea ce privește

Factura din 24 februarie 2009, s-a reținut că această factură se referă la

contribuții aferente anului 2009 (la dosar se află extrasul de cont cu aceeași

mențiune).

De asemenea, din

înscrisul de la dosar reiese ca termenele de plată pentru contribuția aferentă

anului 2009 erau 16 martie 2009, 30 aprilie 2009, 31 iulie 2009 și 31 octombrie

2009.

Prin urmare este

întemeiată excepția prescripției invocată de pârâtă, însă numai pentru primele

trei tranșe ale contribuției scadente anterior lunii august 2009, respectiv

pentru suma de 9.36.074,28 RON, nu și pentru contribuții ce au devenit scadente

ulterior lunii august 2009, respectiv în octombrie 2009, deoarece această dată

prin raportare la data introducerii acțiunii se află în termenul de prescripție

de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Pentru celelalte sume

dreptul la acțiune al reclamantei nu este prescris deoarece obligația de plată

a penalităților este ulterioară termenului de scadență al tranșelor.

Astfel, Curtea a

admis excepția prescripției pentru sumele aferente facturilor din 31 ianuarie

2009 și din 24 februarie 2009 (parțial) și a constatat prescrisă cererea

reclamantei în privința sumei în cuantum de 946.947,80 RON.

Pe fond, Curtea a

reținut următoarele considerente:

Facturile invocate de

reclamantă în acțiunea sa se referă la contribuții aferente anilor 2009 - 2011,

precum și accesorii datorate neplății la scadența a acestor contribuții.

Prin ordinele

președintelui A.N.R.D.E. nr. 2/2009, 5/2010, 15/2011 s-au indicat majorările de

întârziere, iar din 2011 și penalitățile care se percep pentru neplata în

termen a obligațiilor.

Pârâta a refuzat achitarea

facturilor pentru contribuții și penalități emise de reclamantă pe motiv că

sumele din facturi au fost calculate eronat.

În ceea ce privește

contribuțiile a susținut că trebuiau calculate aceste contribuții numai prin

raportare la cifra de afaceri pe care pârâta a realizat-o din activitățile

comerciale desfășurate în sectorul energiei electrice și al energiei termice în

cogenerare.

Potrivit art. 8 din

Legea nr. 13/2007, A.N.R.D.E. este cea care stabilește tarifele și

contribuțiile pentru "acordarea de licențe, autorizații și atestări,

pentru prestări de servicii, precum și din contribuții ale operatorilor

economici din sectorul energiei și gazelor naturale".

Curtea a reținut că

din înscrisurile aflate la dosar reiese că reclamanta este aceea care a emis

licențe pentru activitățile desfășurate de pârâtă, atât în domeniul energiei

electrice, cât și în domeniul energiei termice.

Art. 8 alin. (2) din

Legea nr. 13/2012 care prevedea că nivelul tarifelor și contribuțiilor se

stabilește de către A.N.R.D.E. a rămas în vigoare pe întreaga perioadă la care

se referă facturile indicate de reclamanta în acțiune, respectiv până la

abrogarea lui prin Legea nr. 160/2012 de aprobare a O.U.G. nr. 33/2007, când a

fost menținută atribuția A.N.R.D.E. de a stabili tarifele și contribuțiile

anuale percepute operatorilor economici reglementați din sectorul energiei

electrice și termice și al gazelor naturale.

Așa fiind întrucât

pârâta desfășoară activități licențiate de reclamantă, atât în domeniul

producerii energiei electrice, cât și în cel al energiei termice, pentru toate

activitățile sale licențiate de reclamantă aceasta trebuie să plătească

contribuții.

Prin urmare,

concluziile expertului G.G. din raportul de expertiză întocmit în cauză la

solicitarea pârâtei nu pot fi reținute pentru soluționarea cauzei de față,

pârâta datorând contribuții pentru toate activitățile pentru care a primit

licențe din partea reclamantei, licențe aflate la dosar.

Față de cele reținute

mai sus, Curtea a constatat că pârâta datorează reclamantei sumele aferente

facturilor din 4 martie 2010 (regularizare an 2009), din 11 martie 2010

(contribuție 2010) redusă cu valoarea Facturii din 27 ianuarie 2011

(regularizare an 2010) și Factura din 26 octombrie 2011 (regularizare an 2011).

La aceste sume se adaugă

și suma din Factura din 24 februarie 2009 pentru care nu s-a constatat prescris

dreptul la acțiune, respectiv pentru tranșa scadentă la data 31 octombrie 2009

în suma de 312.024,76 RON.

Referitor la

facturile privind majorări de întârziere (din 2 februarie 2010) și dobânzi,

penalități și majorări de întârziere (din 4 iulie 2011 identică ca și cuantum

cu Factura din 4 iulie 2012), instanța a reținut pe de o parte că reclamanta nu

a prezentat niciun mod de calcul al majorărilor pentru facturile din 2010 și

2011 mai sus indicate, singurul calcul fiind cel de la dosar.

Instanța a stabilit,

în privința penalităților aferente sumelor din 2009, că în acea perioada

reclamanta era o instituție care se finanța exclusiv din venituri proprii (până

la reglementarea prin O.U.G nr. 2/2010) și prin urmare pentru sumele

reprezentând contribuții putea calcula majorări în cuantum de 0,1% conform O.G.

nr. 92/2003, forma în vigoare pentru anul 2009.

Astfel pentru tranșa

scadentă în octombrie 2009 suma majorărilor este de 75.509,99 RON conform chiar

calculului reclamantei.

A reținut ca fiind

corecte și majorările calculate pentru facturile din 4 martie 2009 în sumă de

19.769,83 RON, din 11 martie 2010 în sumă de 489.417,73 RON, din 12 mai 2011 în

sumă de 25.861,60 RON și respectiv pentru Factura din 26 octombrie 2011 în sumă

de 66.639,86 RON.

Având în vedere

sumele indicate mai sus, s-a constatat întemeiată numai în parte acțiunea

reclamantei, respectiv numai pentru suma totală de 2.340.307,52 RON

reprezentând contribuții aferente anului 2009 parțial, 2010 și 2011 și

accesoriile aferente acestor contribuții.

Față de suma

solicitată de reclamantă de 4.232.419,58 RON, Curtea a respins în rest acțiunea

reclamantei ca neîntemeiată aceasta nedovedind că pârâta datorează și alte sume

în afară celor mai sus arătate, ținând cont și de suma pentru care s-a

constatat prescris dreptul la acțiune.

Recursul declarat în

cauză.

Împotriva Sentinței

civile nr. 3.692 din 11 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București

în Dosarul nr. 6278/2/2012 au declarat recurs A.N.R.D.E. și pârâta SC E. SA.

Reclamanta A.N.R.D.E.

critică hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie invocând

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ.

În susținerea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 se arată că instanța de fond

atunci când a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune referitor

la creanțele înscrise în facturile din 31 ianuarie 2009, din 27 februarie 2008,

din 24 februarie 2009, nu a avut în vedere regimul juridic al creanței

respectiv cea de creanță fiscală. Invocă în acest sens, dispozițiile Legii nr.

329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice

raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea

acordurilor cadru cu C.E. și F.M.I., act normativ a cărui obiect de

reglementare vizează organizarea unor autorității și instituții publice.

În acest sens a fost

adoptată H.G. nr. 1.428/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.R.D.E.

prin care se stipulează în mod expres faptul că instituția este finanțată

integral de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al

Guvernului. Așadar, până la data 23 decembrie 2009 A.N.R.D.E. era o instituție

publică finanțată integral din venituri proprii însă, totuși, bugetul

A.N.R.D.E. era parte a bugetului general consolidat.

În același sens, mai

invocă prevederile art. 1 alin. (2) lit. g) coroborat cu art. 2 pct. 7 și pct.

38 din Legea nr. 500/2002, dispoziții care definesc creanța fiscală și indică

domeniu de aplicare a C. proc. fisc. în sensul că cuprinde drepturile și

obligațiile părților din raporturile juridice fiscale de drept material fiscal,

norme privind administrarea creanțelor provenind din taxe și impozite

reglementate de C. fisc. - creanțe fiscale principale stricto senso, precum și

creanțe provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri

ale bugetului general consolidat, creanțe fiscale principale lato senso.

Invocă în acest sens

și jurisprudența națională cu referire expresă la Decizia I.C.C.J. nr. 3.304

din 22 iunie 2010, Sentința civilă nr. 4.625 din 19 noiembrie 2011 pronunțată

de Tribunalul București.

Fiind în prezența

unui raport juridic fiscal în care A.N.R.D.E. colectează în numele statului

toate taxele, contribuțiile, termenul de prescripție se calculează în raport de

dispozițiile art. 128 alin. (1) C. proc. fisc. și este de 5 ani. Acest termen

curge de la data de 1 ianuarie a anului următor celui care a luat naștere

dreptul de a cere executarea silită.

Se mai susține că a

fost ignorată Adresa din 10 aprilie 2006 emisă de A.N.A.F. în care se specifică

că termenul de prescripție pentru recuperarea acestor creanțe este cel prevăzut

de art. 128 alin. (1) C. proc. fisc. cu modificările și completările ulterioare,

respectiv de 5 ani calculat la data de 1 ianuarie a anului următor datei

scadenței.

Pentru motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține că hotărârea primei

instanțe este lapidar motivată nu rezultă din considerentele hotărârii motivele

de fapt și de drept care au condus la soluționarea excepției prescripției

dreptului la acțiune în mod favorabil reclamantei.

Mai susține

încălcarea prevederilor art. 129 alin. (2) - (5) C. proc. civ., dispoziții ce

reglementează rolul activ al judecătorului în soluționarea pricinii acesta

fiind obligat potrivit dispozițiilor legale sus-menționate să stăruie prin

toate mijloacele legale în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și de drept

privitoare la caracterul fiscal al creanței solicitată prin acțiunea dedusă

judecății.

Reiterează criticile

susținute pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 în sensul că a

fost ignorată Adresa A.N.A.F. prin care este stabilit caracterul fiscal al

creanței.

În continuare se aduc

argumente pentru calculul penalităților de întârziere și al dobânzilor

calculate până la data formulării acțiunii invocându-se prevederile art. 119 și

120

1

C. proc. fisc.

Se face trimitere la

modalitatea de calcul a dobânzilor și penalităților precizate în Adresa din 12

februarie 2009 aflată la dosar ce reprezintă răspunsul la Adresa din 9

februarie 2009 privind modul de calcul a majorărilor de întârziere pentru

neachitarea la termen a facturilor.

Se reiterează cererea

privind actualizarea debitului cu indicele inflației, susținând că orice

obligație bănească are o anumită valoare, dar în condițiile unei economii

afectate de inflație între valoare și câtime nu mai există identitate.

Recurenta SC E. SA

prin cererea de recurs formulată critică hotărârea primei instanțe sub aspectul

modalității de calcul folosită de reclamantă și însușită de instanță în

stabilirea cuantumului contribuțiilor, acestea fiind calculate prin raportare

la cifra de afaceri totală ce cuprinde atât activitățile licențiate în

producerea energiei electrice și termice în cogenerare, cât și activitățile de

producere a anergiei electrice și termice în alt regim decât cel în cogenerare

deși, potrivit prevederilor art. 1 lit. a) anexa nr. 3 din Ordinul A.N.R.D.E.

nr. 2/2009 aceste contribuții se calculează doar la cifra de afaceri provenită

din activitatea de producere a energiei electrice și termice în cogenerare.

În aceste condiții

solicită modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii

reclamantei numai pentru suma de 1.076.845,65 RON reprezentând tranșa a patra a

contribuției aferente anului 2009 scadentă la data de 31 octombrie 2009 în

valoare de 218.714,06 RON și contribuția aferentă anului 2010 în valoare de

858.131,59 RON suma astfel cum a fost determinată prin raportul de expertiză

întocmit de expert contabil judiciar G.G.

Examinând recursul

formulat de A.N.R.D.E. în raport de motivele invocate constată că este fondat,

pentru următoarele considerente.

A.N.R.D.E. a fost

organizată și funcționează ca o instituție publică autonomă de interes național

cu personalitate juridică și patrimoniu propriu cu o finanțare din venituri

proprii până în anul 2009 când prin H.G. nr. 1.428/2009 i s-a recunoscut o

finanțare integrală de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General

al Guvernului iar veniturile încasate potrivit legii se varsă integral la

bugetul de stat.

Potrivit

dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 69/2010 legea responsabilității

fiscal bugetare, bugetul general consolidat reprezintă ansamblul bugetelor

componente ale sistemului incluzând bugetul de stat, bugetul asigurărilor

sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul general centralizat al

unităților administrativ-teritoriale, bugetul Trezoreriei Statului, bugetele

instituțiilor publice autonome, bugetele instituțiilor publice finanțate

integral sau parțial din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de

stat și din bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituțiilor

publice finanțate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din

credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare,

dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor

externe nerambursabile, precum și al altor entități clasificate în

administrația publică, agregate, consolidate și ajustate conform Regulamentului

(UE) nr. 549/2013 pentru a forma un întreg.

Coroborând aceste

dispoziții legale cu cele care reglementează activitatea A.N.R.D.E. se poate

conchide că resursele bănești echivalente tarifelor percepute pentru acordarea

de licențe, autorizații și atestări, prestări servicii, precum și cele constând

în contribuții ale operatorilor economici din sectorul energiei și gazelor

naturale constituie venituri bugetare și pot fi încadrate în categoria alte

vărsăminte.

În același sens sunt

și prevederile art. 1 din O.G. nr. 92/2003 care reglementează sfera de aplicare

a C. proc. fisc. în sensul că prezentul cod reglementează drepturile și

obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea

impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale prevăzute

de C. fisc.

(2) Prezentul cod se

aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, precum și pentru

administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce

constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii. În măsura

în care prin lege nu se prevede altfel.

(3) Prin

administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate

bugetului general consolidat se înțelege ansamblul activităților desfășurate de

organele fiscale în legătură cu:

b) declararea,

stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a

altor sume datorate bugetului general consolidat;"

Totodată, prin art. 2

al aceluiași act normativ, legiuitorul a prevăzut Raportul C. proc. fisc. cu

alte acte normative.

(1) Administrarea

impozitelor taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general

consolidat, prevăzute la art. 1. se îndeplinește potrivii dispozițiilor C.

proc. fisc., ale C. fisc., precum și ale altor reglementări date în aplicarea

acestora.

(2) Prezentul cod

constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor,

contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Același

Cod definește la art. 21 Creanțele fiscale astfel:

"(1) Creanțele

fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care potrivit legii, rezultă din

raporturile de drept material fiscal.

(2) Din raporturile

de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor

fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:

a) dreptul la

perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie

venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe

valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor

și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat,

potrivit alin. (4). Denumite creanțe fiscale principale;

b) dreptul la

perceperea dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor de

întârziere, după caz. În condițiile legii, denumite creanțe fiscale

accesorii."

C. proc. fisc.

definește la art. 22 "Obligațiile fiscale" astfel "Prin

obligații fiscale, în sensul prezentului cod, se înțelege:

c) obligația de a

plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume

datorate bugetului general consolidat;

d) obligația de a

plăti dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz

aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului

general consolidat, denumite obligații de plată accesorii."

Fiind un venit al

bugetului consolidat respectiv o creanță fiscală principală lato senso sunt

incidente în speță prevederile art. 131 C. proc. fisc. care stabilesc un termen

special de prescripție de 5 ani și se calculează de la 1 ianuarie a anului

următor celui în care a luat naștere acest drept.

În aceste condiții se

apreciază că instanța de fond a calculat greșit termenul de prescripție de 3

ani reglementat de Decretul-Lege nr. 167/1958 pentru creanțele stabilite prin

facturile din 31 ianuarie 2009, din 27 februarie 2008, din 24 februarie 2009.

Constatând o greșită

aplicare a prevederilor ce reglementează prescripția dreptului la acțiune,

instanța de control judiciar apreciază că în speță, devin incidente prevederile

art. 312 alin. (3) C. proc. civ. astfel că va dispune casarea hotărârii și

trimiterea cauzei spre rejudecare, excepția prescripției dreptului la acțiune

urmând a fi soluționată în raport de textele legale care reglementează

executarea creanțelor fiscale.

În rejudecare se vor

avea în vedere și celelalte critici formulate de către recurenta-reclamantă

A.N.R.D.E. în privința lipsei rolului activ al judecătorului fondului în

soluționarea cauzei, dar și criticile formulate de pârâta SC E. SA în privința

modalității de calcul al contribuției, în acest sens judecătorul fondului va

explica în considerentele hotărârii motivele pentru care și-a însușit metoda de

calcul susținută de către reclamantă.

Pentru toate aceste

considerente în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art.

20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursurile, va casa hotărârea atacată și

va trimite cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de A.N.R.D.E. și SC E. SA împotriva Sentinței civile nr. 3.962 din 11

decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2015

Procesat de GGC - N