Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.03.2015
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1370/2015

HOTĂRÂRE
25.03.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1370/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 6 august 2012, sub nr. 6278/2, reclamanta A.N.R.D.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC E. SA obligarea pârâtei la plata sumei de 4.232.419,58 RON cu titlu de contribuție, rezultând din neachitarea tarifelor aferente licenței pentru producerea de energie electrică acordată de reclamantă.

La data de 5 septembrie 2012 pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune în ceea ce privește sumele aferente Facturii din 31 ianuarie 2009 în valoare de 10.831,51 RON reprezentând neplata obligațiilor aferente anului 2008 și Facturii din 24 februarie 2009 în valoare de 1.248.099,06 RON reprezentând contribuția anuală pentru 2009. A invocat excepția prescripției și în ceea ce privește accesoriile aferente sumelor din facturile mai sus indicate. Pârâta a invocat prevederile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. Urmare a adresei instanței emise în baza dispozițiilor încheierii din data de 28 noiembrie 2012, reclamanta a depus la 9 ianuarie 2013 cerere precizatoare cu privire la modul de calcul al penalităților.

La termenul din 13 februarie 2013 s-a dispus unirea excepției prescripției cu fondul și s-a admis proba cu expertiza contabilă având ca obiectiv determinarea valorii contribuțiilor datorate de pârâtă pentru anii 2009, 2010, 2011 în calitate de titular al licențelor acordate de reclamanta pârâtei. În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize și s-a depus la dosar Raportul de expertiză întocmit de expert G.G. la 30 aprilie 2013. La data de 7 iunie 2013 reclamanta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, obiecțiuni ce au fost comunicate expertului, care a răspuns la acestea la data de 5 septembrie 2013, depunând și note de clarificare. Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 3.962 din 11 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prescripției pentru sumele aferente facturilor din 31 ianuarie 2009 și din 24 februarie 2009 (parțial).

A constatat prescrisă cererea reclamantei în privința acestei sume în cuantum de 946.947,80 lei. A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A.N.R.D.E., în contradictoriu cu pârâta SC E. SA. și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.340.307,52 RON contribuții aferente 2009 parțial, 2010 și 2011 și accesorii aferente acestor contribuții. A respins, în rest acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Cu privire la excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, Curtea a reținut că pentru perioada 2008 - 2009 nu se poate considera că sumele solicitate de reclamantă drept contribuție a unui operator economic din sectorul energiei, tarife pentru acordarea licențelor, sunt creanțe bugetare, având în vedere că dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din O.U.G.

nr. 25/2007, care stabilesc că A.N.R.D.E. este instituție autonomă de interes național, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, au fost adoptate prin O.U.G. nr. 2/2010 care a intrat în vigoare în februarie 2010. Prin urmare acestor contribuții nu le sunt aplicabile pentru perioada mai sus indicată prevederile C. proc. fisc., astfel că în privința termenului de prescripție sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, respectiv Decretul nr. 167/1958, iar potrivit art. 3 din acest act normativ, termenul general de prescripție este de 3 ani. Cum acțiunea reclamantei a fost transmisă prin poștă la data de 2 august 2012, conform plicului de la dosar, se constată că pentru sumele solicitate de reclamantă reprezentând majorări pentru Factura din 27 februarie 2008 în sumă de 10.873,51 RON, cuprinse în Factura din 31 ianuarie 2009 dreptul la acțiune al reclamantei este prescris.

În ceea ce privește Factura din 24 februarie 2009, s-a reținut că această factură se referă la contribuții aferente anului 2009 (la dosar se află extrasul de cont cu aceeași mențiune). De asemenea, din înscrisul de la dosar reiese ca termenele de plată pentru contribuția aferentă anului 2009 erau 16 martie 2009, 30 aprilie 2009, 31 iulie 2009 și 31 octombrie 2009. Prin urmare este întemeiată excepția prescripției invocată de pârâtă, însă numai pentru primele trei tranșe ale contribuției scadente anterior lunii august 2009, respectiv pentru suma de 9.36.074,28 RON, nu și pentru contribuții ce au devenit scadente ulterior lunii august 2009, respectiv în octombrie 2009, deoarece această dată prin raportare la data introducerii acțiunii se află în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Pentru celelalte sume dreptul la acțiune al reclamantei nu este prescris deoarece obligația de plată a penalităților este ulterioară termenului de scadență al tranșelor. Astfel, Curtea a admis excepția prescripției pentru sumele aferente facturilor din 31 ianuarie 2009 și din 24 februarie 2009 (parțial) și a constatat prescrisă cererea reclamantei în privința sumei în cuantum de 946.947,80 RON. Pe fond, Curtea a reținut următoarele considerente: Facturile invocate de reclamantă în acțiunea sa se referă la contribuții aferente anilor 2009 - 2011, precum și accesorii datorate neplății la scadența a acestor contribuții. Prin ordinele președintelui A.N.R.D.E. nr. 2/2009, 5/2010, 15/2011 s-au indicat majorările de întârziere, iar din 2011 și penalitățile care se percep pentru neplata în termen a obligațiilor.

Pârâta a refuzat achitarea facturilor pentru contribuții și penalități emise de reclamantă pe motiv că sumele din facturi au fost calculate eronat. În ceea ce privește contribuțiile a susținut că trebuiau calculate aceste contribuții numai prin raportare la cifra de afaceri pe care pârâta a realizat-o din activitățile comerciale desfășurate în sectorul energiei electrice și al energiei termice în cogenerare. Potrivit art. 8 din Legea nr. 13/2007, A.N.R.D.E. este cea care stabilește tarifele și contribuțiile pentru "acordarea de licențe, autorizații și atestări, pentru prestări de servicii, precum și din contribuții ale operatorilor economici din sectorul energiei și gazelor naturale". Curtea a reținut că din înscrisurile aflate la dosar reiese că reclamanta este aceea care a emis licențe pentru activitățile desfășurate de pârâtă, atât în domeniul energiei electrice, cât și în domeniul energiei termice.

Art. 8 alin. (2) din Legea nr. 13/2012 care prevedea că nivelul tarifelor și contribuțiilor se stabilește de către A.N.R.D.E. a rămas în vigoare pe întreaga perioadă la care se referă facturile indicate de reclamanta în acțiune, respectiv până la abrogarea lui prin Legea nr. 160/2012 de aprobare a O.U.G. nr. 33/2007, când a fost menținută atribuția A.N.R.D.E. de a stabili tarifele și contribuțiile anuale percepute operatorilor economici reglementați din sectorul energiei electrice și termice și al gazelor naturale. Așa fiind întrucât pârâta desfășoară activități licențiate de reclamantă, atât în domeniul producerii energiei electrice, cât și în cel al energiei termice, pentru toate activitățile sale licențiate de reclamantă aceasta trebuie să plătească contribuții.

Prin urmare, concluziile expertului G.G. din raportul de expertiză întocmit în cauză la solicitarea pârâtei nu pot fi reținute pentru soluționarea cauzei de față, pârâta datorând contribuții pentru toate activitățile pentru care a primit licențe din partea reclamantei, licențe aflate la dosar. Față de cele reținute mai sus, Curtea a constatat că pârâta datorează reclamantei sumele aferente facturilor din 4 martie 2010 (regularizare an 2009), din 11 martie 2010 (contribuție 2010) redusă cu valoarea Facturii din 27 ianuarie 2011 (regularizare an 2010) și Factura din 26 octombrie 2011 (regularizare an 2011). La aceste sume se adaugă și suma din Factura din 24 februarie 2009 pentru care nu s-a constatat prescris dreptul la acțiune, respectiv pentru tranșa scadentă la data 31 octombrie 2009 în suma de 312.024,76 RON.

Referitor la facturile privind majorări de întârziere (din 2 februarie 2010) și dobânzi, penalități și majorări de întârziere (din 4 iulie 2011 identică ca și cuantum cu Factura din 4 iulie 2012), instanța a reținut pe de o parte că reclamanta nu a prezentat niciun mod de calcul al majorărilor pentru facturile din 2010 și 2011 mai sus indicate, singurul calcul fiind cel de la dosar. Instanța a stabilit, în privința penalităților aferente sumelor din 2009, că în acea perioada reclamanta era o instituție care se finanța exclusiv din venituri proprii (până la reglementarea prin O.U.G nr. 2/2010) și prin urmare pentru sumele reprezentând contribuții putea calcula majorări în cuantum de 0,1% conform O.G.

nr. 92/2003, forma în vigoare pentru anul 2009. Astfel pentru tranșa scadentă în octombrie 2009 suma majorărilor este de 75.509,99 RON conform chiar calculului reclamantei. A reținut ca fiind corecte și majorările calculate pentru facturile din 4 martie 2009 în sumă de 19.769,83 RON, din 11 martie 2010 în sumă de 489.417,73 RON, din 12 mai 2011 în sumă de 25.861,60 RON și respectiv pentru Factura din 26 octombrie 2011 în sumă de 66.639,86 RON. Având în vedere sumele indicate mai sus, s-a constatat întemeiată numai în parte acțiunea reclamantei, respectiv numai pentru suma totală de 2.340.307,52 RON reprezentând contribuții aferente anului 2009 parțial, 2010 și 2011 și accesoriile aferente acestor contribuții.

Față de suma solicitată de reclamantă de 4.232.419,58 RON, Curtea a respins în rest acțiunea reclamantei ca neîntemeiată aceasta nedovedind că pârâta datorează și alte sume în afară celor mai sus arătate, ținând cont și de suma pentru care s-a constatat prescris dreptul la acțiune. Recursul declarat în cauză. Împotriva Sentinței civile nr. 3.692 din 11 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 6278/2/2012 au declarat recurs A.N.R.D.E. și pârâta SC E. SA. Reclamanta A.N.R.D.E. critică hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 se arată că instanța de fond atunci când a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune referitor la creanțele înscrise în facturile din 31 ianuarie 2009, din 27 februarie 2008, din 24 februarie 2009, nu a avut în vedere regimul juridic al creanței respectiv cea de creanță fiscală. Invocă în acest sens, dispozițiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor cadru cu C.E. și F.M.I., act normativ a cărui obiect de reglementare vizează organizarea unor autorității și instituții publice. În acest sens a fost adoptată H.G.

nr. 1.428/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.R.D.E. prin care se stipulează în mod expres faptul că instituția este finanțată integral de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. Așadar, până la data 23 decembrie 2009 A.N.R.D.E. era o instituție publică finanțată integral din venituri proprii însă, totuși, bugetul A.N.R.D.E. era parte a bugetului general consolidat. În același sens, mai invocă prevederile art. 1 alin. (2) lit. g) coroborat cu art. 2 pct. 7 și pct. 38 din Legea nr. 500/2002, dispoziții care definesc creanța fiscală și indică domeniu de aplicare a C. proc. fisc. în sensul că cuprinde drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale de drept material fiscal, norme privind administrarea creanțelor provenind din taxe și impozite reglementate de C. fisc.

- creanțe fiscale principale stricto senso, precum și creanțe provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, creanțe fiscale principale lato senso. Invocă în acest sens și jurisprudența națională cu referire expresă la Decizia I.C.C.J. nr. 3.304 din 22 iunie 2010, Sentința civilă nr. 4.625 din 19 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București. Fiind în prezența unui raport juridic fiscal în care A.N.R.D.E. colectează în numele statului toate taxele, contribuțiile, termenul de prescripție se calculează în raport de dispozițiile art. 128 alin. (1) C. proc. fisc. și este de 5 ani. Acest termen curge de la data de 1 ianuarie a anului următor celui care a luat naștere dreptul de a cere executarea silită.

Se mai susține că a fost ignorată Adresa din 10 aprilie 2006 emisă de A.N.A.F. în care se specifică că termenul de prescripție pentru recuperarea acestor creanțe este cel prevăzut de art. 128 alin. (1) C. proc. fisc. cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 5 ani calculat la data de 1 ianuarie a anului următor datei scadenței. Pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține că hotărârea primei instanțe este lapidar motivată nu rezultă din considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au condus la soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune în mod favorabil reclamantei. Mai susține încălcarea prevederilor art. 129 alin. (2) - (5) C. proc.

civ., dispoziții ce reglementează rolul activ al judecătorului în soluționarea pricinii acesta fiind obligat potrivit dispozițiilor legale sus-menționate să stăruie prin toate mijloacele legale în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și de drept privitoare la caracterul fiscal al creanței solicitată prin acțiunea dedusă judecății. Reiterează criticile susținute pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 în sensul că a fost ignorată Adresa A.N.A.F. prin care este stabilit caracterul fiscal al creanței. În continuare se aduc argumente pentru calculul penalităților de întârziere și al dobânzilor calculate până la data formulării acțiunii invocându-se prevederile art. 119 și 120 1 C. proc.

fisc. Se face trimitere la modalitatea de calcul a dobânzilor și penalităților precizate în Adresa din 12 februarie 2009 aflată la dosar ce reprezintă răspunsul la Adresa din 9 februarie 2009 privind modul de calcul a majorărilor de întârziere pentru neachitarea la termen a facturilor. Se reiterează cererea privind actualizarea debitului cu indicele inflației, susținând că orice obligație bănească are o anumită valoare, dar în condițiile unei economii afectate de inflație între valoare și câtime nu mai există identitate.

Recurenta SC E. SA prin cererea de recurs formulată critică hotărârea primei instanțe sub aspectul modalității de calcul folosită de reclamantă și însușită de instanță în stabilirea cuantumului contribuțiilor, acestea fiind calculate prin raportare la cifra de afaceri totală ce cuprinde atât activitățile licențiate în producerea energiei electrice și termice în cogenerare, cât și activitățile de producere a anergiei electrice și termice în alt regim decât cel în cogenerare deși, potrivit prevederilor art. 1 lit. a) anexa nr. 3 din Ordinul A.N.R.D.E. nr. 2/2009 aceste contribuții se calculează doar la cifra de afaceri provenită din activitatea de producere a energiei electrice și termice în cogenerare.

În aceste condiții solicită modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii reclamantei numai pentru suma de 1.076.845,65 RON reprezentând tranșa a patra a contribuției aferente anului 2009 scadentă la data de 31 octombrie 2009 în valoare de 218.714,06 RON și contribuția aferentă anului 2010 în valoare de 858.131,59 RON suma astfel cum a fost determinată prin raportul de expertiză întocmit de expert contabil judiciar G.G. Examinând recursul formulat de A.N.R.D.E. în raport de motivele invocate constată că este fondat, pentru următoarele considerente. A.N.R.D.E. a fost organizată și funcționează ca o instituție publică autonomă de interes național cu personalitate juridică și patrimoniu propriu cu o finanțare din venituri proprii până în anul 2009 când prin H.G.

nr. 1.428/2009 i s-a recunoscut o finanțare integrală de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului iar veniturile încasate potrivit legii se varsă integral la bugetul de stat.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 69/2010 legea responsabilității fiscal bugetare, bugetul general consolidat reprezintă ansamblul bugetelor componente ale sistemului incluzând bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul general centralizat al unităților administrativ-teritoriale, bugetul Trezoreriei Statului, bugetele instituțiilor publice autonome, bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat și din bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, precum și al altor entități clasificate în administrația publică, agregate, consolidate și ajustate conform Regulamentului (UE) nr. 549/2013 pentru a forma un întreg.

Coroborând aceste dispoziții legale cu cele care reglementează activitatea A.N.R.D.E. se poate conchide că resursele bănești echivalente tarifelor percepute pentru acordarea de licențe, autorizații și atestări, prestări servicii, precum și cele constând în contribuții ale operatorilor economici din sectorul energiei și gazelor naturale constituie venituri bugetare și pot fi încadrate în categoria alte vărsăminte. În același sens sunt și prevederile art. 1 din O.G. nr. 92/2003 care reglementează sfera de aplicare a C. proc. fisc. în sensul că prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale prevăzute de C. fisc.

(2) Prezentul cod se aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, precum și pentru administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii. În măsura în care prin lege nu se prevede altfel. (3) Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat se înțelege ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu: b) declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat;" Totodată, prin art. 2 al aceluiași act normativ, legiuitorul a prevăzut Raportul C. proc.

fisc. cu alte acte normative. (1) Administrarea impozitelor taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute la art. 1. se îndeplinește potrivii dispozițiilor C. proc. fisc., ale C. fisc., precum și ale altor reglementări date în aplicarea acestora. (2) Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Același Cod definește la art. 21 Creanțele fiscale astfel: "(1) Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.

(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în: a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4). Denumite creanțe fiscale principale; b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz. În condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii." C. proc.

fisc. definește la art. 22 "Obligațiile fiscale" astfel "Prin obligații fiscale, în sensul prezentului cod, se înțelege: c) obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; d) obligația de a plăti dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plată accesorii." Fiind un venit al bugetului consolidat respectiv o creanță fiscală principală lato senso sunt incidente în speță prevederile art. 131 C. proc. fisc. care stabilesc un termen special de prescripție de 5 ani și se calculează de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.

În aceste condiții se apreciază că instanța de fond a calculat greșit termenul de prescripție de 3 ani reglementat de Decretul-Lege nr. 167/1958 pentru creanțele stabilite prin facturile din 31 ianuarie 2009, din 27 februarie 2008, din 24 februarie 2009. Constatând o greșită aplicare a prevederilor ce reglementează prescripția dreptului la acțiune, instanța de control judiciar apreciază că în speță, devin incidente prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. astfel că va dispune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, excepția prescripției dreptului la acțiune urmând a fi soluționată în raport de textele legale care reglementează executarea creanțelor fiscale. În rejudecare se vor avea în vedere și celelalte critici formulate de către recurenta-reclamantă A.N.R.D.E.

în privința lipsei rolului activ al judecătorului fondului în soluționarea cauzei, dar și criticile formulate de pârâta SC E. SA în privința modalității de calcul al contribuției, în acest sens judecătorul fondului va explica în considerentele hotărârii motivele pentru care și-a însușit metoda de calcul susținută de către reclamantă. Pentru toate aceste considerente în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursurile, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare.

D E C I D E Admite recursurile declarate de A.N.R.D.E. și SC E. SA împotriva Sentinței civile nr. 3.962 din 11 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2015 Procesat de GGC - N

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, decizie (scj.ro #152696)
și actualizarea debitului în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective. Totodată, suma solicitata prin prezenta acțiune este o obligație legală de plată a contribuțiilor care îi incumbă pârâtei, în conformitate cu preveder
ÎCCJ 2017-02-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 520/2017
Decizia nr. 520/2017 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a
ÎCCJ 2019-04-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 845/2019
obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 211.388,04 de RON, reprezentând contravaloarea unor facturi fiscale emise în perioada 16.07.2012 - 05.12.2012, privind recalcularea consumului de energie electrică pentru perioada 26.03.2009-26.03
ÎCCJ 2014-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4377/2014
ului nr. 3574/3/2009), aferente perioadei 21 ianuarie 2009 - 14 octombrie 2010, conform facturii nr. F1 din 7 octombrie 2010 și facturii F2 din 27 martie 2012. Legal citată, pârâta a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat excepția
ÎCCJ 2013-09-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6108/2013
s-a preluat activitatea de distribuție și s-a consemnat și valoarea remunerației pentru utilizarea capacităților energetice, de 42.004 RON. Prin sentința civilă nr. 1535 din 5 martie 2012, Curtea de Apel București, secția de contencios admi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă