ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4377/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4377/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin Acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

15 mai 2012, sub nr. 3946/2/2012 reclamanta A.N.R.D.E. a chemat în judecată pe

pârâta S.N.T.G.N.T. SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se

dispună obligarea pârâtei S.N.T.G.N.T. SA la plata creanței certe, lichide și

exigibile, în cuantum total de 1.571.573,54 RON, reprezentând majorări de

întârziere calculate debitului S.N.T.G.N.T. SA, în sumă de 4.555.285,63 RON,

care a făcut obiectul Dosarului nr. 3574/3/2009, aferente perioadei 21 ianuarie

2009 - 31 decembrie 2009; obligarea pârâtei S.N.T.G.N.T. SA la plata creanței

certe, lichide și exigibile, în cuantum total de 1.700.944,26 RON, reprezentând

majorări de întârziere calculate debitului S.N.T.G.N.T. SA, în sumă de

4.555.285,63 RON, care a făcut obiectul Dosarului nr. 3574/3/2009, aferente

perioadei 1 ianuarie 2010 - 30 iunie 2010.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că în luna ianuarie 2009 A.N.R.E. a chemat în judecată pârâta

S.N.T.G.N.T. SA pentru achitarea debitului de 6.696.373,73 RON compus din suma

4.555.285,63 RON reprezentând tarif de dispecerizare și majorări de întârziere

aferente acestora, în cuantum de 2.141.088,10 RON, calculate până la data de 20

ianuarie 2009, dată la care a fost introdusă cererea de chemare în judecată.

S-a arătat că

acțiunea a făcut obiectul Dosarului nr. 3574/3/2009 și, până la soluționarea

irevocabilă a dosarului menționat, pârâta S.N.T.G.N.T. SA a refuzat să

plătească tariful aferent licenței de dispecerizare nr. L1, cu toate că

deținea, atât licența de transport gaze naturale, cât și licența de

dispecerizare gaze naturale.

Invocându-se Decizia

nr. 3304 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a susținut că, în speță,

creanța reprezintă o obligație legală de plată a unei sume de bani reprezentând

penalitățile ce decurg tariful pentru licența de dispecerizare nr. L1, acordată

prin Decizia președintelui A.N.R.G.N. nr. 16 din 13 ianuarie 2006 după expirarea

Licenței de dispecerizare nr. L2 acordată prin Decizia președintelui A.N.R.G.N.

nr. 208 din 25 iulie 2001 acordată debitoarei S.N.T.G.N.T. SA de către A.N.R.E.

în conformitate cu prevederile Legii gazelor și determinată potrivit

Regulamentului pentru acordarea licențelor - acte normative care constituie

înscrisurile constatatoare ale creanței și în baza cărora a fost calculată suma

în cauză.

S-a susținut că

aceasta are un caracter cert absolut, existența neîndoielnică a acesteia

rezultând dintr-un act normativ, respectiv din Regulamentul pentru acordarea

licențelor în sectorul gazelor naturale, în speță nefiind necesară

recunoașterea formală a datoriei de către debitor, întrucât aceasta îi incumbă

în temeiul unui act normativ.

A precizat reclamanta

că prin art. 3 pct. 22, 35 și respectiv 54 din Legea gazelor a fost definită

fiecare activitate de dispecerizare, de licență și transport, raportată la

natura și specificul acesteia, pentru a căror legală desfășurare debitoarei

i-au fost acordate de către A.N.R.E. licențe specifice sectorului gazelor

naturale.

În context, în

funcție de activitățile/serviciile specifice desfășurate de operatori în

sectorul gazelor naturale prin art. 46 din Legea gazelor, au fost enumerate

tipurile de licențe între acestea licența de dispecerizare fiind stipulată în

mod distinct de licența de transport, iar prin art. 9 din Regulamentul pentru

acordarea licențelor în sectorul gazelor naturale au fost prevăzute în mod

distinct cele două licențe - de transport și de dispecerizare.

S-a susținut prin

acțiune că debitoarea S.N.T.G.N.T. SA este titulara a două licențe distincte

pentru activitățile specifice pe care le desfășoară în sectorul gazelor

naturale, respectiv licența de transport al gazelor naturale nr. L3 și Licența

de dispecerizare a gazelor naturale nr. L1, acordată prin Decizia președintelui

A.N.R.G.N. nr. 16 din 13 ianuarie 2006 (anexate) după expirarea Licenței de

dispecerizare nr. L2 acordată prin Decizia președintelui A.N.R.G.N. nr. 208 din

25 iulie 2001 (anexate).

S-a mai arătat că

fiecăreia dintre aceste licențe îi sunt aplicabile tarife anuale distincte,

tarife care sunt calculate de instituție în baza prevederilor anexei nr. 8 la

Regulamentul pentru acordarea licențelor în sectorul gazelor naturale în care

este prevăzut același tarif aferent activităților de transport și

dispecerizare, care din acest considerent sunt grupate la punctul 2 din anexă

și că potrivit pct 5 din Anexa nr. 8 la H.G. 784/2000 privind aprobarea

Regulamentului pentru acordarea autorizațiilor și licențelor în sectorul

gazelor naturale, republicată, "neachitarea la scadență a contravalorii

facturilor de tarife pentru autorizații și licențe atrage perceperea unei

penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea integrală,

inclusiv ziua plății".

Având în vedere

faptul că debitoarea a achitat doar penalitățile calculate până la data de 20

ianuarie 2009, aferente debitului de 4.555.285,63 RON, s-a arătat că acesteia

îi incumbă și plata penalităților debitului precizat, aferent perioadei 20

ianuarie 2009 - până la data plății efective, respectiv, octombrie 2010, astfel

că debitoarea S.N.T.G.N.T. SA are obligația de a achita creanța certă, lichidă

și exigibilă, în cuantum total de 3.272.517,76 RON, reprezentând majorări de

întârziere calculate debitului S.N.T.G.N.T. SA (în sumă de 4.555.285,63 RON,

care a făcut obiectul Dosarului nr. 3574/3/2009), aferente perioadei 21

ianuarie 2009 - 14 octombrie 2010, conform facturii nr. F1 din 7 octombrie 2010

și facturii F2 din 27 martie 2012.

Legal citată, pârâta

a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat excepția autorității de lucru

judecat, iar pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică.

Prin Încheierea de

ședință din data de 21 septembrie 2012 a fost respinsă excepția autorității de

lucru judecat, invocată de pârâtă, în raport de hotărârea pronunțată în Dosarul

nr. 3574/3/2009 al Tribunalului București.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr.

6.827 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta

A.N.R.D.E., în contradictoriu cu pârâta S.N.T.G.N.T. SA și a fost obligată

pârâta să plătească reclamantei suma de 3.272.517,76 RON reprezentând majorări

de întârziere.

Pentru a pronunța

această soluție s-a reținut că prin Decizia nr. 3304 din 22 iunie 2010,

pronunțată în Dosarul nr. 3574/3/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție a

fost admis recursul formulat de A.N.R.D.E. împotriva Sentinței civile nr. 4.281

din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a fost modificată în parte sentința atacată în sensul

că a fost admisă acțiunea reclamantei, a fost obligată pârâta S.N.T.G.N.T. SA

la plata către reclamantă a sumei totale de 6.696.373,73 RON din care debitul

principal - tarif aferent licenței de dispecerizare în cuantum de 4.555.285,63

RON și penalități în cuantum de 2.141.088,10 RON sumă actualizată cu rata

inflației la data plății.

A reținut prima

instanță că pârâta a plătit suma de 6.696.373,73 RON către reclamantă în luna

octombrie 2010, fiind în eroare, confundând rata inflației cu penalitățile care

se calculează ca urmare a neplății debitului.

În speță, s-a arătat

că respectiva creanță reprezintă o obligație legală de plată a unei sume de

bani reprezentând penalitățile ce decurg din tariful pentru licența de

dispecerizare nr. L1 acordată prin Decizia președintelui A.N.R.G.N. nr. 16 din

13 ianuarie 2006.

S-a arătat în

considerare că aceasta are un caracter cert, existența acesteia rezultând din

Regulamentul pentru acordarea licențelor în sectorul gazelor naturale, în speță

nefiind necesară recunoașterea formală a datoriei de către debitor, întrucât

aceasta îi incumbă în temeiul unui act normativ.

Date fiind

definițiile date activității de dispecerizare desfășurată de debitoarea-pârâtă

(art. 3 pct. 22 din Legea gazelor) s-a reținut că debitoarea S.N.T.G.N.T. SA

este titulara a două licențe distincte pentru activitățile specifice pe care le

desfășoară în sectorul gazelor naturale, respectiv, licența de transport al

gazelor naturale nr. L3 și Licența de dispecerizare a gazelor naturale nr. L1,

fiecăreia dintre aceste licențe fiindu-i aplicabile tarife anuale distincte,

tarife care sunt calculate de instituție în baza prevederilor anexei nr. 8 la

Regulamentul pentru acordarea licențelor în sectorul gazelor naturale în care

este prevăzut același tarif aferent activităților de transport și

dispecerizare, care din acest considerent sunt grupate la punctul 2 din anexă.

Totodată, s-a reținut

că potrivit pct. 5 din Anexa nr. 8 la H.G. 784/2000 privind aprobarea

Regulamentului pentru acordarea autorizațiilor și licențelor în sectorul

gazelor naturale, republicată "neachitarea la scadenta a contravalorii

facturilor de tarife pentru autorizații și licențe atrage perceperea unei

penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea integrală,

inclusiv ziua plății, astfel că având în vedere faptul că debitoarea a achitat

doar penalitățile calculate până la data de 20 ianuarie 2009, dată la care a

fost introdusă cererea de chemare în judecată, aferente debitului de

4.555.285,63 RON, s-a concluzionat că acesteia îi incumbă și plata

penalităților debitului precizat, aferent perioadei 20 ianuarie 2009 - până la

data plății efective, respectiv octombrie 2010.

În fine, judecătorul

fondului a considerat că debitul rezultă din neplata la termen a facturilor nr.

F3 din 28 februarie 2006 - 584.463,27 RON (regularizare tarif licență

dispecerizare 2005); nr. F4 din 8 ianuarie 2007 - 577.875,00 RON (tarif anual

licență dispecerizare 2007); nr. F5 din 3 aprilie 2007 - 1.262.329,25 RON

(regularizare tarif licență dispecerizare 2006); nr. F6 din 14 martie 2008 -

702.603,11 RON (regularizare tarif licență dispecerizare 2007); nr. F7 din 5

februarie 2008 - 1.428.015,00 RON (tarif anual licență dispecerizare 2008).

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâtă S.N.T.G.N.T. SA, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, în esență recurenta a arătat următoarele:

- Sentința atacată

este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

- Instanța de fond în

mod greșit a respins excepția autorității de lucru judecat formulată de

S.N.T.G.N.T. SA, fără a ține cont de faptul că cererea de chemare în judecată

din prezentul dosar are drept obiect obligarea S.N.T.G.N.T. SA la plata sumei

de 3.275.517,80 RON reprezentând majorări de întârziere calculate pentru

aceleași facturi, aferente Licenței de dispecerizare nr. L1 respectiv facturile

nr. F3 din 28 august 2006, nr. F4 din 8 ianuarie 2007, nr. F5 din 3 aprilie

2007, nr. F7 din 5 februarie 2008 și nr. F6 din 14 martie 2008, care au făcut

obiectul Dosarului nr. 3547/3/2009, dosar soluționat irevocabil prin Decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3304/2010.

Consideră recurenta

că între obiectul cererii de chemare în judecată din primul proces și

solicitarea de a plăti majorări (penalități) din prezenta acțiune există

identitate de obiect.

Identitatea cauzei

are în vedere justificarea cererii promovate în justiție și faptul că

identitatea de cauză implică existența unei identități de fapte și reguli de

drept aplicabile acestor fapte. Astfel, temeiul juridic al celor doua acțiuni

este același, respectiv :

- art. 112 - 113 C.

proc. civ.;

- Regulamentul pentru

acordarea autorizațiilor și licențelor în sectorul gazelor naturale, aprobat

prin H.G. nr. 84/2000, republicată, cu modificările ulterioare;

- Legea gazelor nr.

351/2004 cu modificările ulterioare, iar starea de fapt reținută în ambele acțiuni

este de asemenea aceeași.

Instanța nu a ținut

cont de faptul că prin Decizia irevocabilă nr. 3304/2010 s-a admis în

totalitate acțiunea intimatei A.N.R.E. respectiv actualizarea debitului până la

data plății efective tocmai pentru a se acoperi prin plata acestor sume

suplimentare eventuala devalorizare a debitului, nemaifiind necesar calculul

majorărilor de întârziere până la data plății efective, printr-o acțiune

separată.

În situația în care

reclamanta consideră că nu au fost îndeplinite în mod corect și integral

obligațiile stabilite prin Decizia nr. 3304/2010, aceasta avea deschisă

procedura executării silite, art. 371

1

alin. (3) din C. proc. civ.

Se arată că A.N.R.E.

nu a început executarea silită împotriva S.N.T.G.N.T. SA ci a emis factura nr.

F8 din 16 martie 2002, care a fost achitata de S.N.T.G.N.T. SA, astfel că

întregul debit, reprezentând tarif și majorări de întârziere aferente celor 5

facturi a fost stins prin plata sumei de 264.506,76 RON.

- În mod greșit a

reținut instanța de fond că întrucât S.N.T.G.N.T. SA este titular a două

licențe distincte (în realitatea are 3), îi sunt aplicabile tarife anuale

diferite în baza prevederilor Anexei nr. 8 din Regulamentul pentru acordarea

autorizațiilor și a licențelor în sectorul gazelor naturale, aprobat prin H.G.

nr. 784/2000 care a fost modificată și completată substanțial prin H.G. nr.

1284/2002.

Singura intenție a

legiuitorului când a modificat H.G. nr. 784/2000 prin H.G. nr. 1248/2002 a fost

aceea de a reglementa un singur tarif (nu în sensul de același cuantum pentru

doua tarife distincte) pentru activitatea de transport și dispecerizare a

gazelor naturale în funcție de cantitatea de gaze naturale transportată și

dispecerizată.

- Precizează

recurenta faptul că și A.N.R.E. a înțeles și a considerat că tariful de

dispecerizare nu se datorează tocmai ținând cont de faptul că în baza

reglementărilor legale se datorează un singur tarif pentru transportul și

dispecerizarea gazelor naturale, tarif care s-a achitat an de an, S.N.T.G.N.T.

SA neavând obligații scadente față de A.N.R.E.

Aceeași reglementare

se regăsește și în ordinele anuale emise de A.N.R.E. pentru aprobare tarifelor

percepute de A.N.R.E., ultimul act normativ fiind Ordinul nr. 22/2012 pentru

aprobarea Metodologiei de aprobare a prețurilor și tarifelor reglementate în

sectorul gazelor naturale care prevede că "tariful de transport include și

tariful de dispecerizare și echilibrare a sistemului național de

transport".

Se mai arată că din

Anexa nr. 8, menționată anterior, rezultă în mod expres că tariful pentru

licența acordată activităților de transport și dispecerizare este unul singur,

nefiind relevantă împrejurarea că A.N.R.E. a emis la solicitarea S.N.T.G.N.T.

SA două licențe.

Tariful solicitat de

reclamantă - intimată nu este expres reglementat de lege, ci unul dedus de

intimată ca fiind datorat, iar în aceste condiții instanța nu poate aprecia

această prestație ca fiind "stabilită de lege", în accepțiunea art.

56 din Constituția României.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Apărările intimatului

A.N.R.E. a formulat

întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia ca

nefondată.

Se arată că Sentința

civilă nr. 6.827 din 29 noiembrie 2012 a fost dată în acord cu dispozițiile

imperative ale art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

Arată intimata că

până la data de 22 iunie 2010, recurenta a refuzat cu obstinație să plătească

tariful aferent licenței de dispecerizare în valoare de 4.555.285,63 RON.

La această sumă au

fost calculate penalități în cuantum de 2.141.088, 10 RON, până la data de 20

ianuarie 2009, dată la care a fost promovată cererea de chemare în judecată.

În data de 22 iunie

2010 Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 3304 a obligat

S.N.T.G.N.T. SA la plata sumei de 6.696.373,73 RON, sumă achitată de pârâtă în

luna octombrie 2010.

Având în vedere că

prevederile pct. 5 din Anexa 8 la Regulamentul pentru acordarea licențelor în

sectorul gazelor naturale statuează că "Neachitarea la scadență a

contravalorii facturilor de tarife pentru autorizații și licențe atrage

perceperea unei penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere până la

achitarea integrală, inclusiv ziua plății", iar penalitățile aferente

tarifului licenței de dispecerizare au fost calculate până la data de 20 ianuarie

2009, este de domeniul evidenței că pârâta trebuie să plătească inclusiv

penalitățile ce curg de drept din neplata debitului de la data de 21 ianuarie

2009 până în luna octombrie 2010, plata efectivă efectuată de S.N.T.G.N.T. SA.

Creanța are un caracter

cert absolut, existența neîndoielnică a acesteia rezultând dintr-un act

normativ, respectiv din Regulamentul pentru acordarea licențelor în sectorul

gazelor naturale, în speță nefiind necesară recunoașterea formală a datoriei de

către debitor, întrucât aceasta îi incumbă în temeiul unui act normativ.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate

cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu

este fondată pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

În ceea ce privește

greșita respingere a excepției autorității de lucru judecat de către instanța

de fond:

Se reține că prin

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3304 din 22 iunie 2010, a fost

obligată S.N.T.G.N.T. SA la plata către reclamanta A.N.R.E. a sumei totale de

6.696.373,73 RON din care debitul principal - tarif aferent licenței de

dispecerizare în cuantum de 4.555.285,63 RON și penalități în cuantum de 2.141.088,10

RON sumă actualizată cu rata inflației la data plății.

De asemenea, prin

aceeași decizie s-a reținut că S.N.T.G.N.T. SA deține 2 licențe distincte

pentru activitatea de transport și pentru activitatea de dispecerizare, iar

creanța reprezentând tariful de dispecerizare este certă lichidă și exigibilă

în favoarea A.N.R.E.

Conform art. 1201 C.

civ. "Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același

obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută

de ele și în contra lor în aceeași calitate".

În speța de față așa

cum corect a constatat și instanța de fond, nu este îndeplinită condiția

identității de obiect întrucât A.N.R.E. solicită obligarea pârâtei recurente

S.N.T.G.N.T. SA la plata sumei de 3.272.571,76 RON reprezentând majorări de

întârziere calculate creanței în sumă de 4.555.285,63 - care a făcut obiectul

Dosarului nr. 3574/3/2009 - în care s-a pronunțat Decizia Înaltei Curți de

Casație și Justiție nr. 3304 din 22 iunie 2010, arătată mai sus, suma de

3.272.571,76 RON solicitată în speță fiind calculată pentru perioada 21

ianuarie 2009 - 14 octombrie 2010, adică de la momentul introducerii cererii de

chemare în judecată (în Dosarul nr. 3574/3/2009) și până în luna octombrie

2010, data achitării efective.

Penalitățile aferente

debitului solicitat în Dosarul nr. 3574/3/2009 au fost calculate până la data

introducerii cererii de chemare în judecată adică 20 ianuarie 2009.

Pentru aceste

argumente, necombătute de recurenta - pârâtă, excepția autorității de lucru

judecat a fost în mod corect soluționată de instanța de fond.

În ceea ce privește

temeinicia solicitării debitului în sumă de 3.272.517,76 RON reprezentând

majorări de întârziere calculate debitului S.N.T.G.N.T. SA în sumă de

4.555.285,63 RON care a făcut obiectul Dosarului nr. 3574/3/2009, aferente

perioadei 21 ianuarie 2009 - 14 octombrie 2010.

Se reține că

recurenta - pârâtă nu a contestat cuantumul sumelor solicitate de reclamantul -

intimat, a arătat că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3304

din 22 iunie 2010 s-a admis în totalitate acțiunea reclamantei A.N.R.E.,

inclusiv actualizarea debitului până la data plății efective.

De asemenea,

recurenta a mai arătat că în mod greșit instanța de fond a considerat că

S.N.T.G.N.T. S este titular a două licențe distincte, arătând că în prezent

este reglementată o singură categorie de tarif pentru cele două licențe,

respectiv pentru transportul și dispecerizarea gazelor naturale.

Înalta Curte constată

că acțiunea reclamantului - intimat este întemeiată pe dispozițiilor pct. 5 din

Anexa nr. 8 la H.G. nr. 784/2000 modificată și completată, privind aprobarea

Regulamentului pentru acordarea autorizațiilor și licențelor în sectorul

gazelor naturale.

Împrejurarea că

recurenta - intimată are licență de dispecerizare a gazelor naturale a fost

irevocabil stabilită prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.

3304/2010 și pentru activitățile specifice desfășurate în baza acestei licențe

a fost obligată la suma de 4.555.285,63 RON, iar recurenta a plătit acest

debit. Nu are relevanță că ulterior s-a reglementat un singur tarif (prin H.G.

nr. 1248/2002) pentru activitatea de transport și dispecerizare a gazelor

naturale în funcție de cantitatea de gaze naturale transportată și

dispecerizată.

Pentru tariful de

dispecerizare datorat până la data de 20 ianuarie 2009, data introducerii

acțiunii în Dosarul nr. 3574/3/2009 au fost calculate penalitățile de

întârziere, însă de la data de 21 ianuarie 2009 până la data achitării efective

a debitului și anume octombrie 2010, nu s-au calculat acestea.

În conformitate cu

pct. 5 din Anexa nr. 8 la H.G. nr. 784/2000, "neachitarea la scadență a

contravalorii facturilor de tarife pentru autorizații și licențe, atrage

perceperea unei penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere până la

achitarea integrală, inclusiv ziua plății".

Înalta Curte constată

că instanța de fond a făcut o interpretare corectă a legii raportată la

situația de fapt dedusă judecății, dat fiind faptul că data achitării integrale

a debitului la care se referă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.

3304/2010 a fost în luna octombrie 2010 și de la data introducerii acțiunii

până la data achitării efective nu au fost calculate majorări de întârziere

conform pct. 5 din Anexa nr. 8 la H.G. nr. 784/2000.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

În conformitate cu

prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentința de fond

este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.N.T.G.N.T. SA împotriva Sentinței nr. 6.827 din 29 noiembrie 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - MI