ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4377/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin Acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15 mai 2012, sub nr. 3946/2/2012 reclamanta A.N.R.D.E. a chemat în judecată pe pârâta S.N.T.G.N.T. SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei S.N.T.G.N.T. SA la plata creanței certe, lichide și exigibile, în cuantum total de 1.571.573,54 RON, reprezentând majorări de întârziere calculate debitului S.N.T.G.N.T. SA, în sumă de 4.555.285,63 RON, care a făcut obiectul Dosarului nr. 3574/3/2009, aferente perioadei 21 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009; obligarea pârâtei S.N.T.G.N.T.

SA la plata creanței certe, lichide și exigibile, în cuantum total de 1.700.944,26 RON, reprezentând majorări de întârziere calculate debitului S.N.T.G.N.T. SA, în sumă de 4.555.285,63 RON, care a făcut obiectul Dosarului nr. 3574/3/2009, aferente perioadei 1 ianuarie 2010 - 30 iunie 2010. În motivarea acțiunii s-a arătat că în luna ianuarie 2009 A.N.R.E. a chemat în judecată pârâta S.N.T.G.N.T. SA pentru achitarea debitului de 6.696.373,73 RON compus din suma 4.555.285,63 RON reprezentând tarif de dispecerizare și majorări de întârziere aferente acestora, în cuantum de 2.141.088,10 RON, calculate până la data de 20 ianuarie 2009, dată la care a fost introdusă cererea de chemare în judecată.

S-a arătat că acțiunea a făcut obiectul Dosarului nr. 3574/3/2009 și, până la soluționarea irevocabilă a dosarului menționat, pârâta S.N.T.G.N.T. SA a refuzat să plătească tariful aferent licenței de dispecerizare nr. L1, cu toate că deținea, atât licența de transport gaze naturale, cât și licența de dispecerizare gaze naturale. Invocându-se Decizia nr. 3304 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a susținut că, în speță, creanța reprezintă o obligație legală de plată a unei sume de bani reprezentând penalitățile ce decurg tariful pentru licența de dispecerizare nr. L1, acordată prin Decizia președintelui A.N.R.G.N. nr. 16 din 13 ianuarie 2006 după expirarea Licenței de dispecerizare nr. L2 acordată prin Decizia președintelui A.N.R.G.N.

nr. 208 din 25 iulie 2001 acordată debitoarei S.N.T.G.N.T. SA de către A.N.R.E. în conformitate cu prevederile Legii gazelor și determinată potrivit Regulamentului pentru acordarea licențelor - acte normative care constituie înscrisurile constatatoare ale creanței și în baza cărora a fost calculată suma în cauză. S-a susținut că aceasta are un caracter cert absolut, existența neîndoielnică a acesteia rezultând dintr-un act normativ, respectiv din Regulamentul pentru acordarea licențelor în sectorul gazelor naturale, în speță nefiind necesară recunoașterea formală a datoriei de către debitor, întrucât aceasta îi incumbă în temeiul unui act normativ. A precizat reclamanta că prin art. 3 pct. 22, 35 și respectiv 54 din Legea gazelor a fost definită fiecare activitate de dispecerizare, de licență și transport, raportată la natura și specificul acesteia, pentru a căror legală desfășurare debitoarei i-au fost acordate de către A.N.R.E.

licențe specifice sectorului gazelor naturale. În context, în funcție de activitățile/serviciile specifice desfășurate de operatori în sectorul gazelor naturale prin art. 46 din Legea gazelor, au fost enumerate tipurile de licențe între acestea licența de dispecerizare fiind stipulată în mod distinct de licența de transport, iar prin art. 9 din Regulamentul pentru acordarea licențelor în sectorul gazelor naturale au fost prevăzute în mod distinct cele două licențe - de transport și de dispecerizare. S-a susținut prin acțiune că debitoarea S.N.T.G.N.T. SA este titulara a două licențe distincte pentru activitățile specifice pe care le desfășoară în sectorul gazelor naturale, respectiv licența de transport al gazelor naturale nr. L3 și Licența de dispecerizare a gazelor naturale nr. L1, acordată prin Decizia președintelui A.N.R.G.N.

nr. 16 din 13 ianuarie 2006 (anexate) după expirarea Licenței de dispecerizare nr. L2 acordată prin Decizia președintelui A.N.R.G.N. nr. 208 din 25 iulie 2001 (anexate). S-a mai arătat că fiecăreia dintre aceste licențe îi sunt aplicabile tarife anuale distincte, tarife care sunt calculate de instituție în baza prevederilor anexei nr. 8 la Regulamentul pentru acordarea licențelor în sectorul gazelor naturale în care este prevăzut același tarif aferent activităților de transport și dispecerizare, care din acest considerent sunt grupate la punctul 2 din anexă și că potrivit pct 5 din Anexa nr. 8 la H.G.

784/2000 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea autorizațiilor și licențelor în sectorul gazelor naturale, republicată, "neachitarea la scadență a contravalorii facturilor de tarife pentru autorizații și licențe atrage perceperea unei penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea integrală, inclusiv ziua plății". Având în vedere faptul că debitoarea a achitat doar penalitățile calculate până la data de 20 ianuarie 2009, aferente debitului de 4.555.285,63 RON, s-a arătat că acesteia îi incumbă și plata penalităților debitului precizat, aferent perioadei 20 ianuarie 2009 - până la data plății efective, respectiv, octombrie 2010, astfel că debitoarea S.N.T.G.N.T.

SA are obligația de a achita creanța certă, lichidă și exigibilă, în cuantum total de 3.272.517,76 RON, reprezentând majorări de întârziere calculate debitului S.N.T.G.N.T. SA (în sumă de 4.555.285,63 RON, care a făcut obiectul Dosarului nr. 3574/3/2009), aferente perioadei 21 ianuarie 2009 - 14 octombrie 2010, conform facturii nr. F1 din 7 octombrie 2010 și facturii F2 din 27 martie 2012. Legal citată, pârâta a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, iar pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică. Prin Încheierea de ședință din data de 21 septembrie 2012 a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, în raport de hotărârea pronunțată în Dosarul nr. 3574/3/2009 al Tribunalului București.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 6.827 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A.N.R.D.E., în contradictoriu cu pârâta S.N.T.G.N.T. SA și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3.272.517,76 RON reprezentând majorări de întârziere. Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că prin Decizia nr. 3304 din 22 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3574/3/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul formulat de A.N.R.D.E. împotriva Sentinței civile nr. 4.281 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost modificată în parte sentința atacată în sensul că a fost admisă acțiunea reclamantei, a fost obligată pârâta S.N.T.G.N.T.

SA la plata către reclamantă a sumei totale de 6.696.373,73 RON din care debitul principal - tarif aferent licenței de dispecerizare în cuantum de 4.555.285,63 RON și penalități în cuantum de 2.141.088,10 RON sumă actualizată cu rata inflației la data plății. A reținut prima instanță că pârâta a plătit suma de 6.696.373,73 RON către reclamantă în luna octombrie 2010, fiind în eroare, confundând rata inflației cu penalitățile care se calculează ca urmare a neplății debitului. În speță, s-a arătat că respectiva creanță reprezintă o obligație legală de plată a unei sume de bani reprezentând penalitățile ce decurg din tariful pentru licența de dispecerizare nr. L1 acordată prin Decizia președintelui A.N.R.G.N.

nr. 16 din 13 ianuarie 2006. S-a arătat în considerare că aceasta are un caracter cert, existența acesteia rezultând din Regulamentul pentru acordarea licențelor în sectorul gazelor naturale, în speță nefiind necesară recunoașterea formală a datoriei de către debitor, întrucât aceasta îi incumbă în temeiul unui act normativ. Date fiind definițiile date activității de dispecerizare desfășurată de debitoarea-pârâtă (art. 3 pct. 22 din Legea gazelor) s-a reținut că debitoarea S.N.T.G.N.T.

SA este titulara a două licențe distincte pentru activitățile specifice pe care le desfășoară în sectorul gazelor naturale, respectiv, licența de transport al gazelor naturale nr. L3 și Licența de dispecerizare a gazelor naturale nr. L1, fiecăreia dintre aceste licențe fiindu-i aplicabile tarife anuale distincte, tarife care sunt calculate de instituție în baza prevederilor anexei nr. 8 la Regulamentul pentru acordarea licențelor în sectorul gazelor naturale în care este prevăzut același tarif aferent activităților de transport și dispecerizare, care din acest considerent sunt grupate la punctul 2 din anexă. Totodată, s-a reținut că potrivit pct. 5 din Anexa nr. 8 la H.G.

784/2000 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea autorizațiilor și licențelor în sectorul gazelor naturale, republicată "neachitarea la scadenta a contravalorii facturilor de tarife pentru autorizații și licențe atrage perceperea unei penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea integrală, inclusiv ziua plății, astfel că având în vedere faptul că debitoarea a achitat doar penalitățile calculate până la data de 20 ianuarie 2009, dată la care a fost introdusă cererea de chemare în judecată, aferente debitului de 4.555.285,63 RON, s-a concluzionat că acesteia îi incumbă și plata penalităților debitului precizat, aferent perioadei 20 ianuarie 2009 - până la data plății efective, respectiv octombrie 2010. În fine, judecătorul fondului a considerat că debitul rezultă din neplata la termen a facturilor nr. F3 din 28 februarie 2006 - 584.463,27 RON (regularizare tarif licență dispecerizare 2005); nr. F4 din 8 ianuarie 2007 - 577.875,00 RON (tarif anual licență dispecerizare 2007); nr. F5 din 3 aprilie 2007 - 1.262.329,25 RON (regularizare tarif licență dispecerizare 2006); nr. F6 din 14 martie 2008 - 702.603,11 RON (regularizare tarif licență dispecerizare 2007); nr. F7 din 5 februarie 2008 - 1.428.015,00 RON (tarif anual licență dispecerizare 2008). Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtă S.N.T.G.N.T.

SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, în esență recurenta a arătat următoarele: - Sentința atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii. - Instanța de fond în mod greșit a respins excepția autorității de lucru judecat formulată de S.N.T.G.N.T. SA, fără a ține cont de faptul că cererea de chemare în judecată din prezentul dosar are drept obiect obligarea S.N.T.G.N.T. SA la plata sumei de 3.275.517,80 RON reprezentând majorări de întârziere calculate pentru aceleași facturi, aferente Licenței de dispecerizare nr. L1 respectiv facturile nr. F3 din 28 august 2006, nr. F4 din 8 ianuarie 2007, nr. F5 din 3 aprilie 2007, nr. F7 din 5 februarie 2008 și nr. F6 din 14 martie 2008, care au făcut obiectul Dosarului nr. 3547/3/2009, dosar soluționat irevocabil prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3304/2010.

Consideră recurenta că între obiectul cererii de chemare în judecată din primul proces și solicitarea de a plăti majorări (penalități) din prezenta acțiune există identitate de obiect. Identitatea cauzei are în vedere justificarea cererii promovate în justiție și faptul că identitatea de cauză implică existența unei identități de fapte și reguli de drept aplicabile acestor fapte. Astfel, temeiul juridic al celor doua acțiuni este același, respectiv : - art. 112 - 113 C. proc. civ.; - Regulamentul pentru acordarea autorizațiilor și licențelor în sectorul gazelor naturale, aprobat prin H.G. nr. 84/2000, republicată, cu modificările ulterioare; - Legea gazelor nr. 351/2004 cu modificările ulterioare, iar starea de fapt reținută în ambele acțiuni este de asemenea aceeași.

Instanța nu a ținut cont de faptul că prin Decizia irevocabilă nr. 3304/2010 s-a admis în totalitate acțiunea intimatei A.N.R.E. respectiv actualizarea debitului până la data plății efective tocmai pentru a se acoperi prin plata acestor sume suplimentare eventuala devalorizare a debitului, nemaifiind necesar calculul majorărilor de întârziere până la data plății efective, printr-o acțiune separată. În situația în care reclamanta consideră că nu au fost îndeplinite în mod corect și integral obligațiile stabilite prin Decizia nr. 3304/2010, aceasta avea deschisă procedura executării silite, art. 371 1 alin. (3) din C. proc. civ. Se arată că A.N.R.E. nu a început executarea silită împotriva S.N.T.G.N.T.

SA ci a emis factura nr. F8 din 16 martie 2002, care a fost achitata de S.N.T.G.N.T. SA, astfel că întregul debit, reprezentând tarif și majorări de întârziere aferente celor 5 facturi a fost stins prin plata sumei de 264.506,76 RON. - În mod greșit a reținut instanța de fond că întrucât S.N.T.G.N.T. SA este titular a două licențe distincte (în realitatea are 3), îi sunt aplicabile tarife anuale diferite în baza prevederilor Anexei nr. 8 din Regulamentul pentru acordarea autorizațiilor și a licențelor în sectorul gazelor naturale, aprobat prin H.G. nr. 784/2000 care a fost modificată și completată substanțial prin H.G. nr. 1284/2002. Singura intenție a legiuitorului când a modificat H.G. nr. 784/2000 prin H.G.

nr. 1248/2002 a fost aceea de a reglementa un singur tarif (nu în sensul de același cuantum pentru doua tarife distincte) pentru activitatea de transport și dispecerizare a gazelor naturale în funcție de cantitatea de gaze naturale transportată și dispecerizată. - Precizează recurenta faptul că și A.N.R.E. a înțeles și a considerat că tariful de dispecerizare nu se datorează tocmai ținând cont de faptul că în baza reglementărilor legale se datorează un singur tarif pentru transportul și dispecerizarea gazelor naturale, tarif care s-a achitat an de an, S.N.T.G.N.T. SA neavând obligații scadente față de A.N.R.E. Aceeași reglementare se regăsește și în ordinele anuale emise de A.N.R.E.

pentru aprobare tarifelor percepute de A.N.R.E., ultimul act normativ fiind Ordinul nr. 22/2012 pentru aprobarea Metodologiei de aprobare a prețurilor și tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale care prevede că "tariful de transport include și tariful de dispecerizare și echilibrare a sistemului național de transport". Se mai arată că din Anexa nr. 8, menționată anterior, rezultă în mod expres că tariful pentru licența acordată activităților de transport și dispecerizare este unul singur, nefiind relevantă împrejurarea că A.N.R.E. a emis la solicitarea S.N.T.G.N.T. SA două licențe. Tariful solicitat de reclamantă - intimată nu este expres reglementat de lege, ci unul dedus de intimată ca fiind datorat, iar în aceste condiții instanța nu poate aprecia această prestație ca fiind "stabilită de lege", în accepțiunea art. 56 din Constituția României.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Apărările intimatului A.N.R.E. a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia ca nefondată. Se arată că Sentința civilă nr. 6.827 din 29 noiembrie 2012 a fost dată în acord cu dispozițiile imperative ale art. 261 alin. (1) C. proc. civ. Arată intimata că până la data de 22 iunie 2010, recurenta a refuzat cu obstinație să plătească tariful aferent licenței de dispecerizare în valoare de 4.555.285,63 RON. La această sumă au fost calculate penalități în cuantum de 2.141.088, 10 RON, până la data de 20 ianuarie 2009, dată la care a fost promovată cererea de chemare în judecată. În data de 22 iunie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 3304 a obligat S.N.T.G.N.T.

SA la plata sumei de 6.696.373,73 RON, sumă achitată de pârâtă în luna octombrie 2010. Având în vedere că prevederile pct. 5 din Anexa 8 la Regulamentul pentru acordarea licențelor în sectorul gazelor naturale statuează că "Neachitarea la scadență a contravalorii facturilor de tarife pentru autorizații și licențe atrage perceperea unei penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea integrală, inclusiv ziua plății", iar penalitățile aferente tarifului licenței de dispecerizare au fost calculate până la data de 20 ianuarie 2009, este de domeniul evidenței că pârâta trebuie să plătească inclusiv penalitățile ce curg de drept din neplata debitului de la data de 21 ianuarie 2009 până în luna octombrie 2010, plata efectivă efectuată de S.N.T.G.N.T.

SA. Creanța are un caracter cert absolut, existența neîndoielnică a acesteia rezultând dintr-un act normativ, respectiv din Regulamentul pentru acordarea licențelor în sectorul gazelor naturale, în speță nefiind necesară recunoașterea formală a datoriei de către debitor, întrucât aceasta îi incumbă în temeiul unui act normativ. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondată pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: În ceea ce privește greșita respingere a excepției autorității de lucru judecat de către instanța de fond: Se reține că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3304 din 22 iunie 2010, a fost obligată S.N.T.G.N.T.

SA la plata către reclamanta A.N.R.E. a sumei totale de 6.696.373,73 RON din care debitul principal - tarif aferent licenței de dispecerizare în cuantum de 4.555.285,63 RON și penalități în cuantum de 2.141.088,10 RON sumă actualizată cu rata inflației la data plății. De asemenea, prin aceeași decizie s-a reținut că S.N.T.G.N.T. SA deține 2 licențe distincte pentru activitatea de transport și pentru activitatea de dispecerizare, iar creanța reprezentând tariful de dispecerizare este certă lichidă și exigibilă în favoarea A.N.R.E. Conform art. 1201 C. civ. "Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate". În speța de față așa cum corect a constatat și instanța de fond, nu este îndeplinită condiția identității de obiect întrucât A.N.R.E.

solicită obligarea pârâtei recurente S.N.T.G.N.T. SA la plata sumei de 3.272.571,76 RON reprezentând majorări de întârziere calculate creanței în sumă de 4.555.285,63 - care a făcut obiectul Dosarului nr. 3574/3/2009 - în care s-a pronunțat Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3304 din 22 iunie 2010, arătată mai sus, suma de 3.272.571,76 RON solicitată în speță fiind calculată pentru perioada 21 ianuarie 2009 - 14 octombrie 2010, adică de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată (în Dosarul nr. 3574/3/2009) și până în luna octombrie 2010, data achitării efective. Penalitățile aferente debitului solicitat în Dosarul nr. 3574/3/2009 au fost calculate până la data introducerii cererii de chemare în judecată adică 20 ianuarie 2009. Pentru aceste argumente, necombătute de recurenta - pârâtă, excepția autorității de lucru judecat a fost în mod corect soluționată de instanța de fond.

În ceea ce privește temeinicia solicitării debitului în sumă de 3.272.517,76 RON reprezentând majorări de întârziere calculate debitului S.N.T.G.N.T. SA în sumă de 4.555.285,63 RON care a făcut obiectul Dosarului nr. 3574/3/2009, aferente perioadei 21 ianuarie 2009 - 14 octombrie 2010. Se reține că recurenta - pârâtă nu a contestat cuantumul sumelor solicitate de reclamantul - intimat, a arătat că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3304 din 22 iunie 2010 s-a admis în totalitate acțiunea reclamantei A.N.R.E., inclusiv actualizarea debitului până la data plății efective. De asemenea, recurenta a mai arătat că în mod greșit instanța de fond a considerat că S.N.T.G.N.T. S este titular a două licențe distincte, arătând că în prezent este reglementată o singură categorie de tarif pentru cele două licențe, respectiv pentru transportul și dispecerizarea gazelor naturale.

Înalta Curte constată că acțiunea reclamantului - intimat este întemeiată pe dispozițiilor pct. 5 din Anexa nr. 8 la H.G. nr. 784/2000 modificată și completată, privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea autorizațiilor și licențelor în sectorul gazelor naturale. Împrejurarea că recurenta - intimată are licență de dispecerizare a gazelor naturale a fost irevocabil stabilită prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3304/2010 și pentru activitățile specifice desfășurate în baza acestei licențe a fost obligată la suma de 4.555.285,63 RON, iar recurenta a plătit acest debit. Nu are relevanță că ulterior s-a reglementat un singur tarif (prin H.G. nr. 1248/2002) pentru activitatea de transport și dispecerizare a gazelor naturale în funcție de cantitatea de gaze naturale transportată și dispecerizată.

Pentru tariful de dispecerizare datorat până la data de 20 ianuarie 2009, data introducerii acțiunii în Dosarul nr. 3574/3/2009 au fost calculate penalitățile de întârziere, însă de la data de 21 ianuarie 2009 până la data achitării efective a debitului și anume octombrie 2010, nu s-au calculat acestea. În conformitate cu pct. 5 din Anexa nr. 8 la H.G.

nr. 784/2000, "neachitarea la scadență a contravalorii facturilor de tarife pentru autorizații și licențe, atrage perceperea unei penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea integrală, inclusiv ziua plății". Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o interpretare corectă a legii raportată la situația de fapt dedusă judecății, dat fiind faptul că data achitării integrale a debitului la care se referă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3304/2010 a fost în luna octombrie 2010 și de la data introducerii acțiunii până la data achitării efective nu au fost calculate majorări de întârziere conform pct. 5 din Anexa nr. 8 la H.G. nr. 784/2000. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., constatând că sentința de fond este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.N.T.G.N.T. SA împotriva Sentinței nr. 6.827 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2014. Procesat de GGC - MI