ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1426/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 12951/3/2006 la Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, reclamanta SC S. SRL Bacău s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.N.D.R. SA București și C.N.A.N.D.R. SA - D.R.D.P. Iași în principal, obligarea pârâtei C.N.A.D.N.R. la plata sumei de 3.280.155,61 RON, cu titlu de penalități, actualizată în continuare de la data scadenței și până la data plății efective a debitului restant, în subsidiar, obligarea aceleiași pârâte la plata sumei de 1.885.529,52 RON, cu titlu de penalități calculate până la data semnării Convenției din 25 august 2005, cu cheltuieli de judecată ocazionate reclamantei de desfășurarea prezentului litigiu în toate fazele procesuale.

Prin sentința nr. 3383 din data de 11 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL Bacău și, în consecință, a obligat pârâta C.N.A.N.D.R., prin D.R.D.P. Iași, să achite reclamantei suma de 14.618.709,6 RON cu titlu de penalități de întârziere calculate până la concurența debitului principal. Prin aceeași sentință, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 51.105,5 RON, cheltuieli de judecată.

S-a arătat, prin considerentele hotărârii, următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 873 pronunțată în data de 12 martie 2009, a casat hotărârile instanțelor de fond comerciale pentru necompetență și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea pe fond a cauzei având în vedere dispozițiile art. 10 teza a doua din Legea nr. 554/2004. Investită cu soluționare cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a reținut că în prezenta cauză s-au solicitat penalitățile de întârziere pretinse de reclamantă, mai exact incidența asupra acestora a Convenției nr. 14259 din 25 august 2005 și a emiterii biletelor la ordin.

A argumentat instanța de fond că se impune a fi analizat dacă însăși Convenția din 25 august 2005, prin care părțile au convenit asupra emiterii biletelor la ordin, a adus sau nu modificări, prin ea însăși, contractului de execuție de lucrări, în sensul invocat de pârâte. În acest sens instanța a constat că această Convenție din 2005 a consacrat înțelegerea părților în legătură cu emiterea biletelor la ordin, în privința debitului principal exclusiv, nestatuând nimic în legătură că modificarea vreunor clauze din contractul inițial, inclusiv termenele de plată și curgerea penalităților, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 1066 C. civ. raportat la art. 22.1 din convenția părților a obliga pârâta C.N.A.N.D.R., prin D.R.D.P.

Iași, să achite reclamantei suma de 14.618.709,6 RON cu titlu de penalități de întârziere calculate până la concurența debitului principala În ceea ce privește suma solicitată în principal, instanța a reținut că actualizarea la care se referă solicitarea reclamantei nu vizează actualizarea sumei de 3.280.155,61 RON în raport de rata inflației, ci calculul în continuare al penalităților datorate, până în momentul plății efective a debitului principal, debit neachitat nici la momentul pronunțării prezentei. Împotriva sentinței civile nr. 3833 din data de 11 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta C.N.A.N.D.R.

SA București - D.R.D.P. Iași prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac de reformare, casarea hotărârii atacate în sensul exonerării recurentei pârâte de plata sumei de 14.618.709,6 RON în favoarea reclamantei reprezentând penalități de întârziere contractuale calculate până la concurența debitului principal și de plata sumei de 51.105,5 RON în favoarea reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive: 1. Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, acordând nejustificat și nelegal cu titlu de penalități de întârziere suma de 14.618.709,6 RON, când suma maximă ce putea fi acordată, raportat la scadența debitului principal și data plății acestuia, raportat la suma reclamată și conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, 8.504.615,66 RON, iar acest motiv de nelegalitate este prevăzut expres de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ.. 2. Instanța de judecată a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, iar acest motiv de nelegalitate este prevăzut expres de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.. 3. Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, iar acest motiv de nelegalitate este prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

S-a învederat, sub aspectul primului motiv de recurs, că instanța de fond a acordat nejustificat și nelegal cu titlu de penalități de întârziere suma de 14.618.709,6 RON , când suma maximă ce putea fi acordată, raportat la scadența debitului principal și data plății acestuia, raportat la suma reclamată și conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, 8.504.615,66 RON, prejudiciind astfel în mod grav interesele procesuale și implicit patrimoniale ale recurentei, prin admiterea unei cereri prin care se solicita suma de 3.280.155,61 RON cu titlu de penalități, cu actualizarea acestora până la data plății efective, plata care a avut loc efectiv la scadența biletelor la ordin, aspect necontestat, primul judecător reținând total greșit și fără o cercetare judecătorească riguroasă că debitul principal nu a fost achitat nici la momentul prezentei.

Reclamanta a cerut astfel actualizarea sumei reclamate prin cererea de chemare în judecată, care la data formulării acțiunii era exigibilă doar în cuantum de 3.280.155,61 RON, până la data plății efective, respectiv până la data la care debitul principal facturat a fost achitat conform scadenței biletelor la ordin, respectiv 1 septembrie 2006, 1 iunie 2007, 1 decembrie 2007, 1 martie 2008 și 1 decembrie 2008. Dacă avea dubii cu privire la faptul plății la scadența biletelor la ordin cu care s-a achitat debitul principal de 14.837.289,52 RON potrivit facturii din 23 decembrie 2004 și 4.040,03 RON potrivit facturii din 11 aprilie 2005 instanța era obligată, în virtutea rolului activ, pentru aflarea adevărului și mai ales pentru pronunțarea unei soluții legale să ceară lămuriri părților, ori aceasta s-a pronunțat la primul termen de judecată fără a fi edificată, așa cum se observă din considerentele hotărârii pronunțate, asupra acestui aspect.

Neplata debitului la scadența biletelor la ordin nu a fost invocată de către reclamantă și astfel, necontestat, nu s-a impus o dovadă a faptului plății la aceste date convenite, căci potrivit principiilor în materia probațiunii faptele necontestate nu se dovedesc (reclamanta nu a învederat că până la rejudecarea fondului de către instanța competentă material nu s-au achitat debitele, deoarece aceasta nu era o situație reală, debitul fiind achitat la data înscrisă în biletele la ordin, pentru ca pârâta să producă dovada contrarie, deși pentru dovedirea bunei credințe privind plata la datele convenite prin convenția din august 2005 s-au produs înscrisuri doveditoare).

Instanța putea și trebuia să observe că reclamanta a solicitat expertului contabil Zamfir Nicolae ca prim obiectiv al raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză calcularea penalităților de întârziere de la data scadenței facturilor în litigiu și până la data achitării integrale a debitului principal, respectiv până la data scadenței biletelor la ordin emise pentru achitarea acestuia, pentru ca, în eventualitatea în care instanța ar găsi acțiunea întemeiată să oblige pârâta la plata acestor sume - 8.504.615,66 RON (plafonul maxim la care putea fi obligă recurenta) și nu doar la suma exigibilă reclamată - 3.280.155,61 RON. Pentru evitarea pronunțării unei astfel de soluții abuzive, judecătorul era obligat să investigheze acest aspect asupra căruia s-a pronunțat fără o minimă verificare, în condițiile în care toate biletele la ordin pe care apar facturile în litigiu au fost onorate la plată în mod legal, la scadență, potrivit angajamentului asumat.

Cu referire la motivul de recurs privind interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, recurenta pârâtă a arătat că în mod eronat prima instanță a considerat convenția din 2005 un act juridic subsecvent care nu poate produce efectele indicare de către pârâtă, respectiv de a îndeplini obligațiile asumate și de a stopa curgerea penalităților la care ar fi fost îndreptățit creditorul dacă nu ar fi operat, prin voința părților, eșalonarea în rate trimestriale a sumelor datorate; astfel, primul judecător al fondului a apreciat criticabil că respectiva convenție nu a face altceva decât să consacre înțelegerea părților în legătură cu emiterea biletelor la ordin, în privința debitului principal exclusiv, nestatuând nimic în legătură cu modificarea vreunor clauze din contractul inițial.

A se interpreta în acest mod actul juridic în discuție și mai ales efectele pe care acesta este apt obiectiv să le producă, avându-se în vedere intenția părților exteriorizată juridic, a se acorda penalități până la finalul anului 2008 - ultima scadență a biletelor la ordin - ar însemna practic lipsirea în totalitate de efecte a convenției de plăți și ar fi un non-sens juridic. Toate clauzele convenite de către părți, inclusiv convenții ulterioare modificatoare a clauzelor stipulate în contractul inițial, trebuie interpretate prin coroborare, unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.

Instanța de fond statuează în mod greșit că această convenție din anul 2005 lasă intacte toate celelalte obligații și prevederi contractuale, inclusiv termenele de plată și curgerea penalităților și că o păsuire la plată nu înseamnă nicidecum renunțarea la daunele generate de întârziere, omițând și nereținând că pentru această amânare a plății recurenta a avut acordul expres al reclamantei, contrar ar fi achitat debitele, nu ar fi încheiat convenția și nu ar fi consimțit la plata prin bilete la ordin. Or, prin convenție s-a stabilit cu certitudine o rescadențare a debitului principal, reclamanta fiind de acord cu cele 10 rate arătate expres în conținutul convenției.

Pe de altă parte, recurenta pârâtă a precizat că instanța de fond a interpretat, motivat, reținut și aplicat greșit dispozițiile inserate în Convenția din 25 august 2005, reținând și dând efect doar punctului 1 din acest act juridic considerând această clauză un argument suficient pentru interpretarea convenției, în sensul că plata prin intermediul biletelor la ordin nu modifică prevederile contractuale referitoare la modalitățile și termenele de plată. Instanța trebuia să analizeze convenția prin coroborarea tuturor dispozițiilor care o compun și nu să se servească ca singur argument de motivul invocat exclusiv de către reclamantă. Or, în art. 2 din convenția pusă în discuție părțile convin expres că sumele înscrise în biletele la ordin și scadența acestora vor corespunde celor din anexa la scrisoarea de confort din 20 iulie 2005 (1 septembrie 2006 - 1 decembrie 2008), iar potrivit punctului 5 celelalte clauze contractuale rămân nemodificate.

Pe cale de consecință, per a contrario, rămân nemodificate doar clauzele care nu fac obiectul respectivei convenții.

Cum această convenție are ca obiect exclusiv stabilirea modului de plată a reclamantei, modificându-se astfel și termenele de plată, termene care sunt prorogate la datele indicate în respectiva convenție începând cu data de 1 septembrie 2006 până la 1 decembrie 2008. Cum aceste termene au fost acceptate prin primirea biletelor la ordin s-a acceptat deci plata sumelor datorate în mod eșalonat, în 10 rate semestriale, acestea devenind scadente abia la data de 1 septembrie 2006. Deci prin semnarea fără obiecțiuni a convenției din 25 august 2005 reclamanta a fost de acord ca plata să se efectueze eșalonat în 10 rate trimestriale începând cu data de 1 septembrie 2006. Faptul rămânerii valide a celorlalte clauze contractuale care nu au fost renegociate prin încheierea convenției de plăți (art. 4 din convenție) semnifică și rămânerea în ființă a clauzei penale inserată în contractele ce i se opun recurentei pârâte, împrejurare care nu este contestată, însă aceasta se poate activa după ce rata devenită scadentă nu este achitată de către debitoare, aspecte ce pot fi puse în discuție după data de 1 septembrie 2006, conform celor 10 rate eșalonate prin acordul de voință al părților, prevederi aplicabile integral și justificat doar după ce sumele eșalonate în cele 10 rate trimestriale devin scadente,

deci după ce creanța ce i se opune recurentei devine exigibilă - exigibilitate raportată la noile termene de plată. În fine, recurenta a susținut și că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nefăcându-se astfel interpretarea și aplicarea cu rigurozitate a dispozițiilor legale privind interpretarea convențiilor. Potrivit regulilor generale de interpretare a contractelor, o convenție se încheie în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul.

În speță, a afirmat recurenta, este evident că încheierea convenției de plăți a survenit pentru a produce efecte juridice, fiind o convenție modificatoare a raporturilor juridice inițiale care - legal întocmită, are putere de lege între părți și aceea și forță probantă ca și contractul inițial, ori reclamanta a ignorat în mod voit clauzele acesteia prevalându-se în mod exclusiv de clauza penală inserată în contractul inițial pentru justificarea pretențiilor sale, instanța de fond, prin sentința pronunțată, înlăturând nejustificat efectul practic al acestei convenții. Dacă în convenția din 25 august 2005 există clauze primitoare de mai multe înțelesuri și se impunea interpretarea acesteia prin aplicarea regulilor prevăzute în art. 977-985 C. civ., în interpretare trebuia să se țină seama că la baza întocmirii convenției se află H.G.

nr. 726/2005 și scrisoarea de confort din 2005, în care sunt prevăzute alte termene de scadență decât cele din contractele inițiale și că la pct. 2 din convenție se face trimitere expresă la scadența stabilită în scrisoarea de confort. Toate aceste corelații permiteau judecătorului fondului să aplice corect dispozițiile legale în materia interpretării convențiilor. Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata SC S. SRL Bacău a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 3833 din data de 11 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă în recurs.

Recursul este nefondat. Prin acțiunea introductivă de instanță (înregistrată la Curtea de Apel București la data de 10 aprilie 2006) reclamanta SC S. SRL a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor C.N.A.N.D.R. și D.R.D.P. Ia și din cadrul C.N.A.D.N. din România la plata sumei de 3.280.155,61 RON reprezentând penalități calculate până la data de 1 februarie 2006. Prin aceea și acțiune reclamanta, cu motivarea că penalitățile curg în continuare până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor conform art. 22.1 din contractul de execuție de lucrări din 11 octombrie 2004, a solicitat și actualizarea penalităților până la data îndeplinirii efective a obligației principale de plată. Prin raportare la aceste împrejurări se reține că nu este operant motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 teza I C. proc.

civ., prima instanță neacordând mai mult decât s-a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță și prin concluziile scrise depuse cu prilejul soluționării fondului procesului. Se constată că în mod legal și întemeiat prima instanță, prin sentința recurată a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.N.D.R. și C.N.A.N.D.R. - D.R.D.P. Iași și a obligat pârâta C.N.A.N.D.R. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 14.618.709,6 RON cu titlu de penalități de întârziere calculate până la concurența debitului principal și a sumei de 51.105,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, această soluție impunându-se în cauză, prin raportare la clauza prevăzută de art. 22. 1 din contractul de execuție de lucrări din 11 octombrie 2004 încheiat între reclamantă și în calitate de executant și C.N.A.D.R.

S.A - D.R.D.P. Iași în calitate de autoritate contractantă și la cuprinsul convenției din data de 25 august 2005 încheiată între aceleași părți. Este probat, în cauză, că între părți a intervenit contractul de execuție de lucrări din data de 11 octombrie 2004 având ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea lucrărilor la obiectivul ”Îmbunătățirea condițiilor de circulație pe DN 23 Km” și că, urmare executării de către intimată a lucrărilor contractate, a fost emisă factura din 23 decembrie 2004 în valoare de 14.837.289, 52 RON și factura din 11 aprilie 2005 în valoare de 4.040,03 RON, care nu au fost onorate la plată de către recurentă potrivit prevederilor art. 18.1 din contractul de executare de lucrări.

Ulterior scadenței plăților, între părți a intervenit Convenția din data de 25 august 2005 prin care, având în vedere prevederile H.G. nr. 726/2005 privind autorizarea C.N.A.D.N. din România SA de a emite bilete la ordin în favoarea unor creditori ai companiei și scrisoarea de confort din 20 iulie 2005 emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Ministerul Finanțelor Publice în anexa căreia SC S. SRL Podul Turcului se regăsește ca vând dreptul să beneficieze de bilete la ordin în sumă totală de 138.483.746 RON sumă eșalonată la plată în 10 rate trimestriale, s-a convenit că sumele datorate de pârâte nedecontate până la data încheierii convenției să fie achitate pe baza biletelor la ordin emise în baza H.G.

nr. 726/2005 în conformitate cu anexa la scrisoarea de confort nr. 183718/2005 fără ca aceasta să modifice prevederile contractuale referitoare la modalitățile de plată și termenele de plată prevăzute în contractele enumerate și s-a stabilit că pentru toate sumele datorate de pârâte rămân aplicabile clauzele din contracte. Potrivit clauzei de la art. 22.1 din contractul de executare de lucrări din 11 octombrie 2004, în cazul în care executantul sau achizitorul nu reușesc să-și îndeplinească obligațiile asumate prin contract, atunci fiecare parte are dreptul de a pretinde celeilalte părți, ca penalități, 0,06% pentru fiecare zi de întârziere aplicată la valoarea obligației neonorate.

Prima instanță a făcut, în litigiu, prin considerentele hotărârii pronunțate, o corectă interpretare a clauzei de la art. 22.1 din contractul de executare de lucrări din 2004 și a clauzelor din convenția din 25 august 2005 și procedat, prin dispozitivul sentinței, la pronunțarea unei soluții legale și temeinice, prin aplicarea legii ce guvernează raportul juridic litigios dedus judecății. Într-adevăr, corect s-a reținut, de către instanța de fond, că operațiunea de emitere a biletelor la plată, prin ea însăși, nu constituie temei pentru stoparea curgerii penalităților, și că nu au fost aduse modificări, prin clauzele Convenției din 25 august 2005, contractului de executare de lucrări în sensul invocate de recurentă.

Convenția din 2005 consacră doar înțelegerea părților în legătură cu emiterea biletelor la ordin, exclusiv în privința debitului principal, fără a statua în vreun fel cât privește modificarea altor clauze din contract. Dimpotrivă, în art. 1 al convenției din 25 august 2005 se prevede cu claritate că plata debitului principal se va face prin bilete la ordin ”fără ca aceasta să modifice prevederile contractuale referitoare la modalitățile de plată și termenele de plată prevăzute în contractele enumerate mai sus”, în art. 4 că ”pentru toate sumele datorate de C.N.A.N.D.R. SA prin D.R.D.P. Iași rămân aplicabile clauzele prevăzute în contractele nominalizate mai sus”, iar la art. 5 că ”celelalte clauze contractuale rămân nemodificate”.

Prin urmare, luând în considerare regulile de interpretare a convențiilor prevăzute de art. 977-985 C. civ., în mod întemeiat s-a concluzionat, de judecătorul fondului, că rămân pe deplin aplicabile, ulterior încheierii convenției din 25 august 2005, celelalte obligații și prevederi din contractul din 11 octombrie 2004, inclusiv cele referitoare la termenele de plată și la cuantumul și momentul de la care se datorează penalitățile de întârziere.

Nu s-a făcut, în mod pertinent și concludent, nici la prima instanță și nici în recurs, dovada plății de către recurentă a debitului principal datorat reclamantei potrivit contractului de executare de lucrări din 2004, astfel că în mod justificat, printr-o simplă operație matematică, având în vedere și prevederile art. 4 alin. (3) Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, judecătorul fondului, prin raportare la perioada scursă de la scadența facturilor din 23 decembrie 2004 și din 11 aprilie 2005 și până la pronunțarea sentinței, a stabilit cuantumul penalităților de întârziere la suma de 14.618.709,6 RON. Față de cele mai sus arătate, nefiind operant în cauză nici unul din motivele de recurs indicate de pârâta recurentă, prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc.

civ., și constatându-se că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din același cod, respingerea ca nefondat a recursului declarat de C.N.A.N.D.R. SA - D.R.D.P. Iași împotriva sentinței civile nr. 3833 din data de 11 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ în Dosarul nr. 3738/2/2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.N.A.N.D.R. SA București - D.R.D.P. Iași împotriva sentinței nr. 3833 din data de 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.