ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5115/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 260 din 17 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC I.D. & C. SA Voluntari în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, și, în consecință, a anulat decizia Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 206/2010 și a obligat pârâta să aprobe tarifele pentru activitatea reclamantei de distribuție a energiei electrice, astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză și răspunsul la obiecțiuni, precum și suma de 15.146,8 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 206/2010 s-au aprobat, cu începere de la 12 februarie 2010, tarifele pentru serviciul de distribuție a energiei electrice prestat de către reclamanta SC I.D.

& C. SA, după cum urmează: - 51,01 RON/MWH pentru Ansamblul de locuințe A.; - 10,39 RON/MWH pentru Ansamblul de locuințe B. a-b; - 7,32 RON/ MWh pentru Ansamblul de locuințe B. c-d; - 6,04 RON pentru Ansamblul de locuințe J. Decizia a fost emisă în baza art. 11 alin. (2) lit. a), d) și e), art. 43 și art. 74 lit. b) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 și a Metodologiei de stabilire a tarifului pentru distribuția energiei electrice de către persoane juridice, altele decât operatorii principali de distribuție a energiei electrice, precum și a condițiilor pentru retransmiterea energiei, aprobată prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2007.

Instanța fondului a apreciat că Decizia Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 206/2010 este lovită de nulitate, întrucât la emiterea sa nu au fost respectate prevederile Metodologiei de stabilire a tarifului pentru distribuția energiei electrice de către persoane juridice, altele decât operatorii principali de distribuție a energiei electrice, precum și a condițiilor pentru retransmiterea energiei, aprobată prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2007, nefiind luate în considerare o serie de costuri justificate, cu consecința vătămătoare pentru reclamantă a aprobării unor tarife inferioare celor la care aceasta era îndreptățită Curtea a ales să-și însușească concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză, potrivit cărora tarifele de distribuție pentru obiectivele cuprinse în decizia contestată, calculate de expert pe baza costurilor justificate ale reclamantei pentru activitatea de distribuție și în raport de prevederile Metodologiei, sunt următoarele: - 102,96 RON/MWH pentru Ansamblul de locuințe A.; - 20,78 RON/MWH pentru Ansamblul de locuințe B. a-b; - 36,57 RON/MWh pentru Ansamblul de locuințe B. c-d; - 30,40 RON pentru Ansamblul de locuințe J. Instanța a respins argumentele privind rațiuni de protecția consumatorului,

arătând că acest obiectiv nu justifică încălcarea reglementărilor incidente în materie, reglementări care, prin natura lor, sunt unele de protecție pentru consumator, dar, totodată, prevăd cu valoare de principiu că tarifele aprobate trebuie să acopere costurile justificate economic ale prestatorului de servicii. Astfel, metodologia de calculare a tarifului nu conferă Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei decât o mică marjă de apreciere, în ce privește stabilirea unei anumite rate de profit, iar sub acest aspect pârâta nu a prezentat nici o justificare pentru diferența semnificativă dintre rata de profit aprobată pentru Ansamblul de locuințe B. e-f, de 5%, și cea aprobată prin decizia contestată în prezenta cauză, pentru celelalte ansambluri de locuințe ale reclamantei, de doar 2%.

A respins Curtea și argumentul pârâtei privitor la faptul că reclamanta nu a prestat, după adoptarea Deciziei contestate, serviciul de distribuție la locul de consum A., acest serviciu fiind prestat de SC E.D.M. SA, motivând că împrejurarea că art. 1 lit. a) din Decizia Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 206/2010 nu și-a produs niciodată efectele și că prin Decizia nr. 1250/2011 a fost chiar abrogat, nu împiedică cenzurarea legalității acestei dispoziții de către instanță, căci sunt evenimente survenite ulterior, irelevante din perspectiva unor eventuale cauze de nulitate, care se raportează la data adoptării actului. B. Recursul pârâtei Împotriva Sentinței nr. 260 din 17 ianuarie 2012 a formulat recurs, în termenul legal, pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și 304 1 C. proc.

civ. În esență, recurenta-pârâtă a enunțat și argumentat pe larg următoarele critici: - Sentința nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină așa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neindicând dispozițiile legale care se consideră a fi fost încălcate de autoritatea emitentă a Deciziei nr. 206/2010. - Sentința nu poate fi pusă în executare, pentru că, deși instanța de fond, în temeiul înscrisurilor administrate în cauză, a reținut că art. 1 lit. a) din Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 206/2010 a fost abrogat prin 1.7 din Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 1250/2011, prin care se desemnează operatorul principal de distribuție SC E.D.M.

SA pentru preluarea desfășurării serviciului de distribuție a energiei electrice prestat de SC I.D. & C. SA pentru locul de consum A., totuși, contrar acestui probatoriu, a dispus obligarea recurentei la emiterea unei decizii prin care să se aprobe și tariful de distribuție pentru locul de consum A. - Instanța de fond și-a însușit în mod greșit concluziile expertizei efectuate în cauză, limitându-se la a reține că recurenta-pârâtă nu a adus argumente valabile în combaterea acestora.

- Sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că judecătorul fondului a considerat irelevante argumentele privind protecția consumatorului, cu toate că art. 11 alin. (2) lit. e) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare, prevede în mod imperativ că Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei aprobă tarifele pentru serviciile de sistem, de transport și de distribuție a energiei electrice în scopul asigurării protecției consumatorului final. - Sentința a fost pronunțată cu greșita aplicare a art. 274 C. proc. civ., prin acordarea cheltuielilor de judecată pe baza unor xerocopii ale unor facturi, chitanțe și contracte, fără a se fi făcut dovada lor cu documente prezentate în original, așa cum s-a procedat în Decizia nr. 1378/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

În temeiul art. 305 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a depus la dosarul de recurs înscrisuri noi constând în Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 2359/2012 prin care a încetat aplicabilitatea art. 1 lit. c) din Decizia nr. 206/2010; Adresa Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 54337/2012 prin care recurenta a transmis Decizia nr. 2958/2012 privind desemnarea operatorului principal de distribuție SC E.D.M. SA pentru preluarea desfășurării serviciului de distribuție a energiei electrice prestat de SC I.D. & C. SA la locurile de consum Ansamblul rezidențial A. și Ansamblul rezidențial C., la data emiterii Deciziei încetând aplicabilitatea Deciziilor nr. 1249/2011 și nr. 1250/2011; Adresa SC E.D.M.

SA nr. 56385/2012, conform căreia în temeiul Deciziei nr. 2958/2012 au fost încheiate acte adiționale la contractele de folosință a capacităților energetice prin care se realizează serviciul de distribuție a energiei electrice la locul de consum Ansamblul rezidențial C., respectiv la locul de consum Ansamblul rezidențial A., între SC E.D.M. SA și SC I.D. & C. SA, prin care contractele au fost prelungite cu 12 luni începând cu data de 21 noiembrie 2012; Adresa SC I.D. & C. SA nr. 33375/2012 prin care intimata aduce la cunoștința Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei că a finalizat formalitățile de publicitate imobiliară conform Deciziilor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 1249/2011 și nr. 1250/2011.

3. Apărările intimatei Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare în condițiile prevăzute în art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile formulate de recurenta-pârâtă. În esență, intimata-reclamantă a arătat că în hotărârea instanței sunt indicate actele normative în baza cărora a apreciat că actul administrativ atacat este nelegal.

Decizia Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, chiar dacă a fost parțial abrogată, a produs efecte juridice pe o perioadă de timp, iar anularea deciziei se impunea pentru că tarifele aprobate nu acopereau cheltuielile, încălcând atât prevederile art. 74 lit. b) și 76 alin. (1) din Legea nr. 13/2007 și normele cuprinse în Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2007, cât și prevederile Directivei nr. 2009/72/CE privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei nr. 2003/54/CE, care instituie principiul „tarifele trebuie să acopere costurile justificate economic”. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, intimata-reclamantă a arătat că nu există nici un act normativ care să impună părții să depună la dosar chitanța/ordinul de plată în original, cu atât mai mult cu cât la acest moment o mare parte din plăți se face prin transfer bancar.

Conform reglementărilor fiscale originalele documentelor de plată trebuie să existe în contabilitate în vederea înregistrării. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatei, Înalta Curte constată că recursul este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, pe calea prevăzută în art. 9 alin. (10) din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, atunci în vigoare, Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 206/2010, privind aprobarea tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice prestat de SC I.D.

& C. SA. Decizia a fost emisă în considerarea prevederilor art. 11 alin. (2) lit. a), d), e), art. 43 și art. 74 lit. b) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare, și ale Metodologiei de stabilire a tarifului pentru distribuția energiei electrice de către persoane juridice, altele decât operatorii principali de distribuție a energiei electrice, precum și a condițiilor pentru retransmiterea energiei, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2007 și cuprinde tarifele aprobate pentru patru locuri de consum începând cu data de 12 februarie 2010: Ansamblul de locuințe A. (str. E.R., Voluntari, jud. Ilfov); Ansamblul de locuințe B. a-b (str. E.I.N., Voluntari - Pipera, jud. Ilfov); Ansamblul de locuințe Băneasa c-d (str. G.B.

Voluntari, Ilfov); Ansamblul de locuințe J. (str. B., Voluntari - Pipera, jud. Ilfov). După învestirea instanței, prin Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 1250/2011, a fost abrogat art. 1 lit. a) din Decizia nr. 206/2010, pentru locul de consum Ansamblul de locuințe A. fiind desemnat un alt operator de distribuție, iar în timp ce litigiul se afla în faza de recurs, a fost emisă Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 2359/2012, prin care au fost aprobate noi tarife pentru serviciile prestate de intimata-reclamantă la Ansamblurile de locuințe B. c și Băneasa d, dispunându-se, în același timp, încetarea aplicabilității art. 1 lit. c) din Decizia nr. 206/2010.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, „Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei elaborează, stabilește și urmărește aplicarea ansamblului de reglementări obligatorii la nivel național, necesar funcționării sectorului și pieței energiei electrice, precum și a gazelor naturale, în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumului”. Printre atribuțiile stabilite de legiuitor în vederea realizării obiectivelor enumerate, art. 11 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 13/2007 prevede aprobarea tarifelor pentru serviciile de sistem, de transport și de distribuție a energiei electrice [definite în art. 74 lit. b) ca fiind tarife reglementate], pe bază de consultări, în scopul asigurării protecției consumatorului final.

Art. 76 din lege conferă autorității competente o marjă de apreciere în crearea mecanismelor de formare a prețurilor și tarifelor reglementate, prevăzând că acestea se stabilesc pe bază de metodologii aprobate și publicate de autoritatea competentă, care urmează să ia în considerare costurile justificate ale activității prestate, cheltuielile pentru dezvoltare și protecția mediului, precum și o cotă rezonabilă de profit. Într-un raport de drept administrativ, rezonabilitatea se traduce prin echilibrul necesar între interesul public, definit în art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004 ca fiind interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice pe de o parte, și drepturile subiective ori interesele legitime private, pe de altă parte.

În esență, prima instanță și-a fundamentat soluția pe considerente legate de neluarea în considerare a unor costuri justificate și stabilirea unei rate a profitului mai mici decât cea acceptată, printr-o decizie din 2008, pentru un alt ansamblu de locuințe deservit de intimata-reclamantă (2%, față de 5%), reținând că în acest fel au fost încălcate dispoziții ale Metodologiei aprobate prin Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2007, motiv pentru care decizia contestată este nelegală.

Întreaga argumentație preia constatările și concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, având ca obiectiv stabilirea tarifelor de distribuție pentru locurile de consum cuprinse în Decizia nr. 206/2010, pe baza costurilor justificate ale societății pentru activitatea de distribuție (costuri materializate în depunerea unor înscrisuri anexă la solicitarea de aprobare a tarifelor) și în raport cu Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 3/2007 al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, așa cum a propus reclamanta. Judecătorul fondului și-a însușit în totalitate concluziile expertului, considerând că „pârâta nu a adus argumente valabile” împotriva acestora.

A fost ignorată împrejurarea că, în mecanismul de stabilire a tarifelor, Legea nr. 13/2007 impunea și în sarcina operatorilor economici o serie de obligații privind evidențierea costurilor și a veniturilor, în sensul că aceștia trebuie să prezinte autorității competente, conform art. 77 din lege: a) costurile și veniturile realizate separat din activitățile ce fac obiectul licențelor acordate în structura stabilită de autoritatea competentă; b) modul de alocare a activelor, pasivelor, cheltuielilor și veniturilor, conform reglementărilor emise de autoritatea competentă.

Or, recurenta-pârâtă a susținut în mod constant că intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit aceste obligații și din acest motiv, pe baza documentației prezentate pentru fundamentarea tarifelor propuse, nu se puteau stabili materialele utilizate destinate strict locurilor de consum supuse analizei și delimitările între instalațiile de interior și cele care asigurau alimentarea cu energie a ansamblurilor rezidențiale, astfel încât sumele indicate de operatorul economic să poată fi calificate drept „costuri justificate”.

De asemenea, nu au fost analizate susținerile autorității emitente privind existența unor motive justificate pentru diferențele de tarife între locurile de consum, iar cota procentuală a profitului a fost calculată de expert și însușită de instanță prin comparație cu profitul stabilit anterior pentru un alt loc de consum, în lipsa unei analize a contextului economic concret în care a fost emisă decizia contestată, analiză care să aibă în vedere și scopul asigurării protecției consumatorului final, așa cum a fost el trasat de legiuitor.

În evaluarea modului în care autoritatea emitentă și-a exercitat dreptul de apreciere, echilibrul rezonabil între interesul public și cel privat impune, pe de o parte, să se țină seama de preeminența interesului public, specifică raportului de drept administrativ și, pe de altă parte, de ideea că măsurile administrative nu trebuie să fie excesiv de împovărătoare pentru particular, sancțiunea juridică a anulării actului administrativ putând fi aplicată numai atunci când există probe și argumente suficiente în sensul ruperii echilibrului rezonabil.

Date fiind aceste coordonate ale controlului ce se impune a fi efectuat de instanță, Înalta Curte consideră necesară suplimentarea probatoriului cu o nouă expertiză de specialitate ale cărei obiective să fie trecute prin filtrul judecătorului și să aibă în vedere inclusiv criteriile propuse de autoritatea emitentă pentru identificarea „costurilor justificate”, luând în considerare eventual efectuarea a două variante de calcul, care să fie în final supuse evaluării instanței, prin prisma elementelor menționate mai sus. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) - (3) și art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte va casa sentința, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, urmând ca în faza rejudecării să fie avute în vedere și toate celelalte critici formulate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva Sentinței civile nr. 260 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS