ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5115/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5115/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința nr. 260 din 17 ianuarie 2012,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamanta SC I.D. & C. SA Voluntari în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul

Energiei, și, în consecință, a anulat decizia Președintelui Autorității

Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 206/2010 și a obligat pârâta

să aprobe tarifele pentru activitatea reclamantei de distribuție a energiei

electrice, astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă judiciară

întocmit în cauză și răspunsul la obiecțiuni, precum și suma de 15.146,8 RON cu

titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia Președintelui Autorității

Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 206/2010 s-au aprobat, cu

începere de la 12 februarie 2010, tarifele pentru serviciul de distribuție a

energiei electrice prestat de către reclamanta SC I.D. & C. SA, după cum

urmează:

- 51,01 RON/MWH

pentru Ansamblul de locuințe A.;

- 10,39 RON/MWH

pentru Ansamblul de locuințe B. a-b;

- 7,32 RON/ MWh

pentru Ansamblul de locuințe B. c-d;

- 6,04 RON pentru

Ansamblul de locuințe J.

Decizia a fost emisă

în baza art. 11 alin. (2) lit. a), d) și e), art. 43 și art. 74 lit. b) din

Legea energiei electrice nr. 13/2007 și a Metodologiei de stabilire a tarifului

pentru distribuția energiei electrice de către persoane juridice, altele decât operatorii

principali de distribuție a energiei electrice, precum și a condițiilor pentru

retransmiterea energiei, aprobată prin Ordinul Președintelui Autorității

Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2007.

Instanța fondului a

apreciat că Decizia Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în

Domeniul Energiei nr. 206/2010 este lovită de nulitate, întrucât la emiterea sa

nu au fost respectate prevederile Metodologiei de stabilire a tarifului pentru

distribuția energiei electrice de către persoane juridice, altele decât

operatorii principali de distribuție a energiei electrice, precum și a

condițiilor pentru retransmiterea energiei, aprobată prin Ordinul Președintelui

Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2007, nefiind

luate în considerare o serie de costuri justificate, cu consecința vătămătoare

pentru reclamantă a aprobării unor tarife inferioare celor la care aceasta era

îndreptățită

Curtea a ales să-și

însușească concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în

cauză, potrivit cărora tarifele de distribuție pentru obiectivele cuprinse în

decizia contestată, calculate de expert pe baza costurilor justificate ale

reclamantei pentru activitatea de distribuție și în raport de prevederile Metodologiei,

sunt următoarele:

- 102,96 RON/MWH

pentru Ansamblul de locuințe A.;

- 20,78 RON/MWH

pentru Ansamblul de locuințe B. a-b;

- 36,57 RON/MWh

pentru Ansamblul de locuințe B. c-d;

- 30,40 RON pentru

Ansamblul de locuințe J.

Instanța a respins

argumentele privind rațiuni de protecția consumatorului, arătând că acest

obiectiv nu justifică încălcarea reglementărilor incidente în materie,

reglementări care, prin natura lor, sunt unele de protecție pentru consumator,

dar, totodată, prevăd cu valoare de principiu că tarifele aprobate trebuie să

acopere costurile justificate economic ale prestatorului de servicii. Astfel,

metodologia de calculare a tarifului nu conferă Autorității Naționale de

Reglementare în Domeniul Energiei decât o mică marjă de apreciere, în ce

privește stabilirea unei anumite rate de profit, iar sub acest aspect pârâta nu

a prezentat nici o justificare pentru diferența semnificativă dintre rata de

profit aprobată pentru Ansamblul de locuințe B. e-f, de 5%, și cea aprobată

prin decizia contestată în prezenta cauză, pentru celelalte ansambluri de

locuințe ale reclamantei, de doar 2%.

A respins Curtea și

argumentul pârâtei privitor la faptul că reclamanta nu a prestat, după

adoptarea Deciziei contestate, serviciul de distribuție la locul de consum A.,

acest serviciu fiind prestat de SC E.D.M. SA, motivând că împrejurarea că art.

1 lit. a) din Decizia Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în

Domeniul Energiei nr. 206/2010 nu și-a produs niciodată efectele și că prin

Decizia nr. 1250/2011 a fost chiar abrogat, nu împiedică cenzurarea legalității

acestei dispoziții de către instanță, căci sunt evenimente survenite ulterior,

irelevante din perspectiva unor eventuale cauze de nulitate, care se raportează

la data adoptării actului.

B. Recursul pârâtei

Împotriva Sentinței

nr. 260 din 17 ianuarie 2012 a formulat recurs, în termenul legal, pârâta

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile

art. 304 pct. 7 și 9 și 304

1

C. proc. civ.

În esență,

recurenta-pârâtă a enunțat și argumentat pe larg următoarele critici:

- Sentința nu

cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină așa cum prevede art.

261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neindicând dispozițiile legale care se

consideră a fi fost încălcate de autoritatea emitentă a Deciziei nr. 206/2010.

- Sentința nu poate

fi pusă în executare, pentru că, deși instanța de fond, în temeiul

înscrisurilor administrate în cauză, a reținut că art. 1 lit. a) din Decizia

președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr.

206/2010 a fost abrogat prin 1.7 din Decizia președintelui Autorității

Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 1250/2011, prin care se desemnează

operatorul principal de distribuție SC E.D.M. SA pentru preluarea desfășurării

serviciului de distribuție a energiei electrice prestat de SC I.D. & C. SA

pentru locul de consum A., totuși, contrar acestui probatoriu, a dispus

obligarea recurentei la emiterea unei decizii prin care să se aprobe și tariful

de distribuție pentru locul de consum A.

- Instanța de fond

și-a însușit în mod greșit concluziile expertizei efectuate în cauză,

limitându-se la a reține că recurenta-pârâtă nu a adus argumente valabile în

combaterea acestora.

- Sentința a fost

pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că judecătorul fondului a

considerat irelevante argumentele privind protecția consumatorului, cu toate că

art. 11 alin. (2) lit. e) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu

modificările și completările ulterioare, prevede în mod imperativ că

Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei aprobă tarifele pentru

serviciile de sistem, de transport și de distribuție a energiei electrice în

scopul asigurării protecției consumatorului final.

- Sentința a fost

pronunțată cu greșita aplicare a art. 274 C. proc. civ., prin acordarea

cheltuielilor de judecată pe baza unor xerocopii ale unor facturi, chitanțe și

contracte, fără a se fi făcut dovada lor cu documente prezentate în original,

așa cum s-a procedat în Decizia nr. 1378/2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială.

În temeiul art. 305

C. proc. civ., recurenta-pârâtă a depus la dosarul de recurs înscrisuri noi

constând în Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în

Domeniul Energiei nr. 2359/2012 prin care a încetat aplicabilitatea art. 1 lit.

c) din Decizia nr. 206/2010; Adresa Autorității Naționale de Reglementare în

Domeniul Energiei nr. 54337/2012 prin care recurenta a transmis Decizia nr.

2958/2012 privind desemnarea operatorului principal de distribuție SC E.D.M. SA

pentru preluarea desfășurării serviciului de distribuție a energiei electrice

prestat de SC I.D. & C. SA la locurile de consum Ansamblul rezidențial A. și

Ansamblul rezidențial C., la data emiterii Deciziei încetând aplicabilitatea

Deciziilor nr. 1249/2011 și nr. 1250/2011; Adresa SC E.D.M. SA nr. 56385/2012,

conform căreia în temeiul Deciziei nr. 2958/2012 au fost încheiate acte

adiționale la contractele de folosință a capacităților energetice prin care se

realizează serviciul de distribuție a energiei electrice la locul de consum

Ansamblul rezidențial C., respectiv la locul de consum Ansamblul rezidențial

A., între SC E.D.M. SA și SC I.D. & C. SA, prin care contractele au fost

prelungite cu 12 luni începând cu data de 21 noiembrie 2012; Adresa SC I.D.

& C. SA nr. 33375/2012 prin care intimata aduce la cunoștința Autorității

Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei că a finalizat formalitățile de

publicitate imobiliară conform Deciziilor Autorității Naționale de Reglementare

în Domeniul Energiei nr. 1249/2011 și nr. 1250/2011.

intimatei

Intimata-reclamantă

nu a formulat întâmpinare în condițiile prevăzute în art. 308 alin. (2) C.

proc. civ., dar a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat

respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile

formulate de recurenta-pârâtă.

În esență,

intimata-reclamantă a arătat că în hotărârea instanței sunt indicate actele normative

în baza cărora a apreciat că actul administrativ atacat este nelegal. Decizia

Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, chiar dacă a fost

parțial abrogată, a produs efecte juridice pe o perioadă de timp, iar anularea

deciziei se impunea pentru că tarifele aprobate nu acopereau cheltuielile,

încălcând atât prevederile art. 74 lit. b) și 76 alin. (1) din Legea nr.

13/2007 și normele cuprinse în Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în

Domeniul Energiei nr. 3/2007, cât și prevederile Directivei nr. 2009/72/CE

privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare

a Directivei nr. 2003/54/CE, care instituie principiul „tarifele trebuie să

acopere costurile justificate economic”.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată, intimata-reclamantă a arătat că nu există nici un act

normativ care să impună părții să depună la dosar chitanța/ordinul de plată în

original, cu atât mai mult cu cât la acest moment o mare parte din plăți se

face prin transfer bancar. Conform reglementărilor fiscale originalele

documentelor de plată trebuie să existe în contabilitate în vederea

înregistrării.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatei, Înalta Curte constată că

recursul este fondat.

și de drept relevante

Intimata-reclamantă a

supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ,

pe calea prevăzută în art. 9 alin. (10) din Legea nr. 13/2007 a energiei

electrice, atunci în vigoare, Decizia președintelui Autorității Naționale de

Reglementare în Domeniul Energiei nr. 206/2010, privind aprobarea tarifelor

pentru serviciul de distribuție a energiei electrice prestat de SC I.D. &

C. SA.

Decizia a fost emisă

în considerarea prevederilor art. 11 alin. (2) lit. a), d), e), art. 43 și art.

74 lit. b) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și

completările ulterioare, și ale Metodologiei de stabilire a tarifului pentru

distribuția energiei electrice de către persoane juridice, altele decât

operatorii principali de distribuție a energiei electrice, precum și a

condițiilor pentru retransmiterea energiei, aprobată prin Ordinul președintelui

Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2007 și

cuprinde tarifele aprobate pentru patru locuri de consum începând cu data de 12

februarie 2010: Ansamblul de locuințe A. (str. E.R., Voluntari, jud. Ilfov); Ansamblul

de locuințe B. a-b (str. E.I.N., Voluntari - Pipera, jud. Ilfov); Ansamblul de

locuințe Băneasa c-d (str. G.B. Voluntari, Ilfov); Ansamblul de locuințe J.

(str. B., Voluntari - Pipera, jud. Ilfov).

După învestirea

instanței, prin Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în

Domeniul Energiei nr. 1250/2011, a fost abrogat art. 1 lit. a) din Decizia nr.

206/2010, pentru locul de consum Ansamblul de locuințe A. fiind desemnat un alt

operator de distribuție, iar în timp ce litigiul se afla în faza de recurs, a

fost emisă Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în

Domeniul Energiei nr. 2359/2012, prin care au fost aprobate noi tarife pentru

serviciile prestate de intimata-reclamantă la Ansamblurile de locuințe B. c și

Băneasa d, dispunându-se, în același timp, încetarea aplicabilității art. 1

lit. c) din Decizia nr. 206/2010.

Potrivit art. 11

alin. (1) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, „Autoritatea Națională de

Reglementare în Domeniul Energiei elaborează, stabilește și urmărește aplicarea

ansamblului de reglementări obligatorii la nivel național, necesar funcționării

sectorului și pieței energiei electrice, precum și a gazelor naturale, în

condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumului”.

Printre atribuțiile

stabilite de legiuitor în vederea realizării obiectivelor enumerate, art. 11

alin. (2) lit. e) din Legea nr. 13/2007 prevede aprobarea tarifelor pentru

serviciile de sistem, de transport și de distribuție a energiei electrice [definite

în art. 74 lit. b) ca fiind tarife reglementate], pe bază de consultări, în

scopul asigurării protecției consumatorului final.

Art. 76 din lege

conferă autorității competente o marjă de apreciere în crearea mecanismelor de

formare a prețurilor și tarifelor reglementate, prevăzând că acestea se

stabilesc pe bază de metodologii aprobate și publicate de autoritatea

competentă, care urmează să ia în considerare costurile justificate ale

activității prestate, cheltuielile pentru dezvoltare și protecția mediului,

precum și o cotă rezonabilă de profit.

Într-un raport de

drept administrativ, rezonabilitatea se traduce prin echilibrul necesar între

interesul public, definit în art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004 ca

fiind interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională,

garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale,

satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice

pe de o parte, și drepturile subiective ori interesele legitime private, pe de

altă parte.

În esență, prima

instanță și-a fundamentat soluția pe considerente legate de neluarea în

considerare a unor costuri justificate și stabilirea unei rate a profitului mai

mici decât cea acceptată, printr-o decizie din 2008, pentru un alt ansamblu de

locuințe deservit de intimata-reclamantă (2%, față de 5%), reținând că în acest

fel au fost încălcate dispoziții ale Metodologiei aprobate prin Ordinul

Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2007, motiv

pentru care decizia contestată este nelegală.

Întreaga argumentație

preia constatările și concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în

cauză, având ca obiectiv stabilirea tarifelor de distribuție pentru locurile de

consum cuprinse în Decizia nr. 206/2010, pe baza costurilor justificate ale

societății pentru activitatea de distribuție (costuri materializate în

depunerea unor înscrisuri anexă la solicitarea de aprobare a tarifelor) și în

raport cu Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 3/2007 al Autorității Naționale

de Reglementare în Domeniul Energiei, așa cum a propus reclamanta.

Judecătorul fondului

și-a însușit în totalitate concluziile expertului, considerând că „pârâta nu a

adus argumente valabile” împotriva acestora.

A fost ignorată

împrejurarea că, în mecanismul de stabilire a tarifelor, Legea nr. 13/2007

impunea și în sarcina operatorilor economici o serie de obligații privind

evidențierea costurilor și a veniturilor, în sensul că aceștia trebuie să

prezinte autorității competente, conform art. 77 din lege:

a) costurile și

veniturile realizate separat din activitățile ce fac obiectul licențelor

acordate în structura stabilită de autoritatea competentă;

b) modul de alocare a

activelor, pasivelor, cheltuielilor și veniturilor, conform reglementărilor emise

de autoritatea competentă.

Or, recurenta-pârâtă

a susținut în mod constant că intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit aceste

obligații și din acest motiv, pe baza documentației prezentate pentru

fundamentarea tarifelor propuse, nu se puteau stabili materialele utilizate

destinate strict locurilor de consum supuse analizei și delimitările între

instalațiile de interior și cele care asigurau alimentarea cu energie a

ansamblurilor rezidențiale, astfel încât sumele indicate de operatorul economic

să poată fi calificate drept „costuri justificate”.

De asemenea, nu au

fost analizate susținerile autorității emitente privind existența unor motive

justificate pentru diferențele de tarife între locurile de consum, iar cota

procentuală a profitului a fost calculată de expert și însușită de instanță

prin comparație cu profitul stabilit anterior pentru un alt loc de consum, în

lipsa unei analize a contextului economic concret în care a fost emisă decizia

contestată, analiză care să aibă în vedere și scopul asigurării protecției

consumatorului final, așa cum a fost el trasat de legiuitor.

În evaluarea modului

în care autoritatea emitentă și-a exercitat dreptul de apreciere, echilibrul

rezonabil între

interesul public și cel privat impune, pe de o parte, să se țină seama de

preeminența

interesului public, specifică raportului de drept administrativ și, pe de altă

parte, de ideea că măsurile administrative nu trebuie să fie excesiv de

împovărătoare pentru particular, sancțiunea juridică a anulării actului

administrativ putând fi aplicată numai atunci când există probe și argumente

suficiente în sensul ruperii echilibrului rezonabil.

Date fiind aceste

coordonate ale controlului ce se impune a fi efectuat de instanță, Înalta Curte

consideră necesară suplimentarea probatoriului cu o nouă expertiză de

specialitate ale cărei obiective să fie trecute prin filtrul judecătorului și

să aibă în vedere inclusiv criteriile propuse de autoritatea emitentă pentru

identificarea „costurilor justificate”, luând în considerare eventual efectuarea

a două variante de calcul, care să fie în final supuse evaluării instanței,

prin prisma elementelor menționate mai sus.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

al art. 312 alin. (1) - (3) și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va casa

sentința, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, urmând ca în faza

rejudecării să fie avute în vedere și toate celelalte critici formulate în

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei

împotriva Sentinței civile nr. 260 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată.

Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS