ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1630/2025

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, art. 970 C. civ. de la 1864, art. 1.349 alin. (1) și (2), art. 1.357, art. 1.381, art. 219 C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, art. 148 și art. 194 C. proc. civ., Ordinul nr. 64/2014 al A.N.R.E. și Legea nr. 123/2012.

Prin întâmpinare, pârâta S.N.T.F.C. "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la suma de 2.134.513,10 RON.

Prin sentința civilă nr. 3206/2019 din 5 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 9 iulie 2020, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată și a fost admisă cererea, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.412.990,65 RON, reprezentând contravaloarea cantității de 20.319.760 kw/h energie electrică, din care suma de 6.411.545,30 RON reprezintă contravaloare energie electrică pentru perioada 11.01.2012 - 01.03.2015 și suma de 3.001.445,34 RON reprezintă contravaloare energie electrică pentru perioada 01.03.2015 - 31.08.2017.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 102.839,9 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu expert.

La termenul din 18 decembrie 2020, instanța de apel a respins excepțiile privind lipsa calității de reprezentant a intimatei, insuficienta timbrare, lipsa capacității de exercițiu a apelantei, precum și lipsa calității procesuale active.

Prin decizia civilă nr. 1836 A din 22 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul pârâtei, fiind schimbată în tot sentința atacată.

A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, fiind respinse ca prescrise pretențiile aferente perioadei 11.01.2012 - 26.10.2014.

A fost respinsă, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

A fost obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 48.867,45 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru aferente fazei procesuale a apelului.

Prin decizia nr. 1448 din 14 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost admis recursul, fiind casată, în parte, decizia atacată și trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe, numai în ceea ce privește pretențiile aferente perioadei 27 octombrie 2014 - 31 august 2017.

Au fost menținute în rest dispozițiile deciziei instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 606 A din 5 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul pârâtei, fiind schimbată în parte sentința primei instanțe.

Astfel, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.365.344,5 RON, din care suma de 1.363.899,16 RON reprezintă contravaloarea energiei electrice pentru perioada 27.10.2014 - 01.03.2015, iar suma de 3.001.445,34 RON reprezintă contravaloarea energiei electrice pentru perioada 01.03.2015 - 31.08.2017.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 48.758,44 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente primei etape procesuale, din care 47.258,44 RON reprezintă contravaloarea taxei judiciare de timbru aferente pretențiilor admise iar suma de 1.500 RON reprezintă onorariu de expert.

A fost obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 27.040,73 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente apelului, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă măsurii câștigării procesului în apel.

De asemenea, a fost obligată apelanta la plata către intimată a sumei de 23.729,22 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente recursului, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată, obligând în final apelanta la plata către intimata a sumei de 45.446,93 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

După expunerea situației de fapt și a parcursului procesual al dosarului, recurenta-pârâtă a susținut că decizia prin care a fost obligată la plata sumei de 4.365.344,5 RON, din care suma de 1.363.899,16 RON reprezintă contravaloarea energiei electrice pentru perioada 27.10.2014 - 01.03.2015, iar suma de 3.001.445,34 RON reprezintă contravaloarea energiei electrice pentru perioada 01.03.2015 - 31.08.2017, este netemeinică și nelegală, întrucât nu a fost motivată, iar instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material privind răspunderea civilă contractuală.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că nu i-au fost analizate argumentele, sens în care a invocat art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului respectiv dreptul părților de a fi în mod real "ascultate" și, corelativ, obligația instanței de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că, în realitate, intimata-reclamantă nu a respectat obligațiile contractuale, astfel cum sunt specificate la pct. 7 art. 8 lit. d) și i), conform cărora furnizorul are obligația să citească la datele convenite contoarele de energie electrică, pentru stabilirea cantităților facturate și respectiv la pct. 6 art. 6 din contractul de furnizare energie electrică, care prevăd că furnizorul va emite o factură până la data de 10 ale lunii pentru perioada precedentă.

S-a criticat faptul că, deși s-a reținut că nu au fost emise facturi cu valori de plată, nu a existat un calcul real al consumului, deoarece subunitatile Depoul BCT, Postul Giulești și A. nu îi aparțin, precum și că intimata-reclamantă a confirmat că recurenta-pârâtă nu a branșat la rețeaua de distribuție alți subconsumatori, aspecte constatate și de expertul judiciar, instanța de apel a obligat recurenta-pârâtă fără temei la plata sumei stabilite aleatoriu în valoare de 1.363.899,16 RON.

În continuare, s-a arătat că instanța a reținut, pe de o parte, că, potrivit adresei nr. x/28.07.2017 și raportului de constatare nr. 610/14.09.2017 emise de Electrificare S.A., "respectivul contor nr. x din B. nu înregistrează doar consumul de energie electrică aferent posturilor de transformare PT1+PT2 Grivița ce aparțin S.N.T.F.C. Călători S.A.", iar, pe de altă parte, că intimata-reclamantă "a făcut dovada prejudiciului", fără a avea în vedere că nu a fost stabilită concret cota fiecărui consumator în parte, cu consecința că facturarea întregii cantități consumate de energie electrică a fost pusă în sarcina pârâtei.

Referindu-se la probele dosarului care relevă acest aspect, recurenta-pârâtă a conchis că nu poate fi obligată să achite contravaloarea energiei electrice de care au beneficiat alți subconsumatori.

În aprecierea recurentei-pârâte, instanța de apel a reținut greșit lipsa de relevanță a împrejurării că intimata-reclamantă nu s-a conformat clauzelor contractuale, ceea ce a determinat încălcarea principiului înscris la art. 1.270 C. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 6 martie 2025.

La 25 aprilie 2025 a fost înregistrată întâmpinarea depusă de intimata-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A., prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 20 mai 2025 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare, prin care recurenta-pârâtă S.N.T.F.C. "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. - SUCURSALA REGIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI a invocat, în temeiul art. 196 C. proc. civ., nulitatea întâmpinării depuse de intimată pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal și a ștampilei societății.

De asemenea, s-a solicitat respingerea excepției nulității recursului, având în vedere că au fost formulate critici potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 septembrie 2025, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., însă părțile nu s-au prevalat de acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 11 noiembrie 2025.

Constituită în completul de filtru, Înalta Curte, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, reținând următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că este neîntemeiată excepția nulității întâmpinării invocată de recurentă pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal și a ștampilei societății intimatei-reclamante, având în vedere că la dosarul cauzei la filele x a fost transmis de către intimată un exemplar al întâmpinării semnate și ștampilate de către reprezentanții societății reclamante.

În ceea ce privește excepția nulității invocată prin întâmpinare, Înalta Curte notează că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege. În privința recursului, una dintre condițiile esențiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Obligația recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate sub aspectul regulilor de drept interpretate ori aplicate greșit.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Pornind de la aceste repere teoretice, cu privire la recursul pârâtei S.N.T.F.C. "CFR CĂLĂTORI" S.A. - SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI, instanța supremă reține că argumentele formulate de autoarea căii de atac se doresc a fi subsumate formal motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prevederi legale potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată însă că, din memoriul de recurs, nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., susținerile recurentei făcând referire la reevaluarea situației de fapt prin reinterpretarea clauzelor contractuale în urma analizării probatoriului administrat, ca expresie a nemulțumirii sale legate de modul de soluționare a cauzei.

În esență, recurenta-pârâtă a criticat angajarea răspunderii sale contractuale aferente perioadei 27.10.2014 - 01.03.2015, întrucât instanța de apel ar fi obligat-o fără temei la plata unor sume de bani stabilite aleatoriu, fără a fi emise de reclamantă facturile cu valorile de plată ale energiei electrice pretins consumate. În acest sens, s-a susținut că, deși, în realitate, intimata-reclamantă nu ar fi respectat obligațiile contractuale prevăzute la art. 6 pct. 6 și art. 8 pct. 7 lit. d) și i) din contract, instanța de apel ar fi apreciat lipsa lor de relevanță, nesocotind astfel principiul forței obligatorii a contractului reglementat de art. 1270 alin. (1) C. civ.. Totodată, recurenta a precizat că nu putea fi obligată de instanță să achite contravaloarea energiei electrice consumate de alți subconsumatori, întrucât nu s-a stabilit în mod concret consumul și cota aferentă fiecărui consumator în parte. Potrivit recurentei, instanța de apel nu a analizat susținerile sale și nici nu a argumentat motivul respingerii apărărilor, sens în care a făcut trimitere la prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte observă că, deși s-a susținut că instanța de apel nu ar fi analizat argumentele prezentate de pârâtă cu referire la neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă, criticile sale reflectă exclusiv modul în care recurenta-pârâtă interpretează clauzele contractuale, în dezacord cu interpretarea dată de instanța de apel, neavând astfel aptitudinea de a declanșa un control de legalitate a deciziei atacate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat pur formal, sub aspectul nemotivării deciziei recurate.

De asemenea, pretinsele motive de recurs subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu se referă, în realitate, la interpretarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept substanțial prin decizia atacată.

Deși recurenta-pârâtă indică prin memoriul de recurs prevederi contractuale, respectiv art. 6 pct. 6 și art. 8 pct. 7 lit. d) și i) din contractul de furnizare a energiei electrice încheiat cu reclamanta, precum și art. 1270 alin. (1) C. civ. privind principiul forței obligatorii a contractului, criticile reprezintă o reluare, în recurs, a susținerilor formulate în fața instanțelor devolutive, care au primit deja o dezlegare, prin soluționarea apelului și nu pot constitui, ca atare, motive de nelegalitate în sensul dispozițiilor de strictă interpretare cuprinse în art. 488 C. proc. civ.

Ceea ce propune recurenta prin intermediul căii de atac promovate, reprezintă, în realitate, o reevaluare a situației de fapt și a probatoriului, respectiv o reanalizare a modului de executare a obligațiilor contractuale, urmărind constatarea inexistenței faptei ilicite reținute în sarcina sa, constând în neplata contravalorii energiei electrice consumate.

Or, aceste aspecte nu echivalează cu cercetarea interpretării ori aplicării normelor de drept substanțial de către instanța de apel, ci vizează netemeinicia deciziei criticate și readucerea în discuție a chestiunilor de fond dezlegate de instanța de apel, ca expresie a nemulțumirii pârâtei în raport cu această din urmă hotărâre. Autoarea căii de atac ignoră faptul că în recurs pot fi examinate numai chestiunile de nelegalitate, nu și cele privind stabilirea contextului factual și interpretarea probelor, care nu mai pot fi reluate în calea extraordinară de atac a recursului.

Atributele stabilirii situației de fapt și aprecierii probelor aparțin în mod exclusiv instanțelor devolutive, nefiind permisă extinderea prerogativelor determinate de lege, câtă vreme obiectul și scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Reiterarea susținerilor de ordin factual vizând derularea efectivă a raporturilor contractuale și a conduitei părților, fără a se preciza în ce constau greșelile de judecată sub aspectul aplicării regulilor de drept incidente, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cu referire la motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 din același cod.

Prin urmare, întrucât modalitatea de redactare a recursului de către recurenta-pârâtă S.N.T.F.C. "CFR CĂLĂTORI" S.A. - SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI nu se circumscrie rigorilor art. 488 C. proc. civ., nefiind identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod va constata nulitatea căii extraordinare de atac promovate împotriva deciziei civile nr. 606 A din 5 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, fiind astfel întemeiată excepția nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta S.N.T.F.C. "CFR CĂLĂTORI" S.A. - SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 606 A din 5 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.