ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1410/2017

Decizia nr. 1410/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „A.” SA, a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA, la plata sumei de 2.671.266,50 RON, reprezentând contravaloarea facturilor de penalități calculate pentru neplata la scadență a sumelor de bani datorate de către pârâtă, facturi emise de reclamantă urmare a prestării serviciilor de transport al energiei electrice.

Prin Sentința civilă nr. 113/2016 din 1 aprilie 2016 Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a admis excepția prescripției numai cu privire la penalitățile de întârziere calculate pentru perioada 1 ianuarie 2012 - 23 martie2012, incluse în factura nr. 13760 din 26 noiembrie 2014; a respins excepția inadmisibilității ca nefondată; a admis în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.656.221,60 de RON reprezentând contravaloare facturi penalități. Au fost respinse restul pretențiilor.

În baza art. 453 C. proc. civ., a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 30.167,22 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 13 mai 2016 Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, în baza art. 442 C. proc. civ. a îndreptat eroarea materială strecurată în Sentința civilă nr. 113 din 1 aprilie 2016 în sensul că în loc de suma de 2.656.221,60 RON, la plata căreia a fost obligată pârâta, cu titlu de contravaloare facturi penalități, s-a trecut corect suma de 2.465.419 RON și în loc de 30.167,22 RON reprezentând cheltuieli de judecată, la plata cărora a fost obligată pârâta, s-a trecut corect suma de 28.289,19 RON.

Curtea de Apel Galați, secția I civilă prin Decizia civilă nr. 151/A din 26 septembrie 2016 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice A. SA împotriva Sentinței civile nr. 113 din 1 aprilie 2016 și a încheierii din 13 mai 2016 pronunțate de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă.

Împotriva Deciziei civile nr. 151/A din 26 septembrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția I civilă a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice A. SA întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivelor invocate, recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel în mod nelegal nu a anulat încheierea pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, deși această încheiere a fost pronunțată cu încălcarea art. 442, art. 429, art. 174 - 179 și art. 405 C. proc. civ.

Recurenta, redând conținutul dispozițiilor art. 442 C. proc. civ., consideră că nu se află în prezența niciunei erori de calcul, ci a unei reveniri a judecătorului fondului asupra părerii sale după pronunțarea hotărârii, ceea ce încalcă prevederile art. 429 C. proc. civ., iar față de motivația și elementele avute în vedere de instanța de fond, calculul matematic al sumelor și zilelor de întârziere este corect prezentat în considerentele sentinței.

Redând elementele avute în vedere de instanța de fond la calculul efectuat, recurenta arată că nu există vreo eroare de calcul care să justifice îndreptarea așa-zisei erori de calcul și reducerea sumei care a fost acordată prin Sentința nr. 113 din 1 aprilie 2016.

Totodată, recurenta arată că, aceeași situație se regăsește și în cazul calculului cheltuielilor de judecată acordate și redând calculul cheltuielilor de judecată consideră că nu există vreo eroare de calcul care să justifice îndreptarea așa-zisei erori de calcul și reducerea sumei care a fost acordată cu titlu de cheltuieli de judecată prin Sentința nr. 113 din 1 aprilie 2016.

Recurenta susține că instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală, întrucât nu a ținut cont de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care au fost încălcate de instanța de fond, prevederi coroborate cu art. 405 și art. 174 C. proc. civ., având în vedere că încheierea recurată nu cuprinde motivele de fapt pe care se întemeiază, instanța de fond nearătând în ce a constat greșeala de calcul a debitului cu titlu de penalități, pentru care a intervenit prescripția, care ar genera și greșeala de calcul pentru cheltuielile de judecată.

Or, susține recurenta, nemotivarea hotărârii este un viciu de formă care atrage nulitatea acesteia și invocând prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, arată că tribunalele trebuie să-și motiveze deciziile, chiar dacă nu dau un răspuns detaliat la fiecare argument.

În ce privește decizia atacată, recurenta susține că instanța de apel a respins cererea de apel interpretând și aplicând eronat prevederile art. 3, art. 7, art. 16 și art. 17 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, respectiv prevederile art. 2517, art. 2524, art. 2537, art. 2538, art. 2540 C. civ. raportate la art. 1522 - 1523 C. civ.

Recurenta, redând conținutul dispozițiilor art. 3, art. 7 din Decretul nr. 167/1958, dispozițiile art. 2517 și art. 2524 C. civ. apreciază că instanța de apel, aplicând greșit normele de drept material incidente, în mod nelegal nu a ținut cont de faptul că dreptul la acțiune în speța dedusă judecății s-a născut în conformitate cu prevederile contractului între părți - de la data la care a devenit scadentă factura nr. 13760 din 26 noiembrie2014, în care se precizează suma datorată și nu de la datele menționate în decizia recurată.

Recurenta consideră că instanța de apel, în mod nelegal nu a avut în vedere faptul că facturile care fac obiectul prezentei cereri, inclusiv factura nr. 13760 din 29 noiembrie2014, au fost emise în perioada în care dreptul la acțiune principal era actual, nefiind prescris.

Recurenta susține că emiterea de facturi având ca obiect penalități de întârziere s-a făcut prin aplicarea în acest sens a prevederilor art. 9 al Contractului C340 din 21 decembrie 2007, iar instanța de apel, în mod nelegal, nu a ținut cont de faptul ca nu există prevedere contractuală în care să fie instituită vreo obligație în sarcina sa de a emite lunar facturile de penalități, până la o anumită dată și de a preciza vreun termen de scadență.

Recurenta consideră că instanța de apel în mod nelegal nu a avut în vedere recunoașterea expresă, făcută de pârâtă, a facturilor care fac obiectul judecății din prezenta cauză, inclusiv a facturii pentru care a fost invocată prescripția, recunoaștere care a întrerupt cursul prescripției.

În opinia recurentei prin plata voluntară la data de 9 aprilie 2015 de către pârâtă a facturilor principale la care au fost calculate penalitățile care fac obiectul prezentului dosar, au devenit aplicabile prevederile art. 16 lit. a) și art. 17 din Decretul nr. 167/1958, respectiv prevederile art. 2537 și art. 2538 C. civ., prescripția întrerupându-se la data plății (09 aprilie 2015) prin recunoașterea dreptului de către pârâtă, începând să curgă o nouă prescripție de 3 ani, care se va împlini la data de 09 aprilie 2018, dată ulterioară datei promovării acțiunii care face obiectul prezentului dosar.

Astfel, recurenta apreciază că, în mod nelegal, instanța de apel nu a constatat aplicabilitatea prevederilor art. 16 lit. a) și art. 17 din Decretul nr. 167/1958, prevederi care au fost preluate integral de art. 2537 punctul 1, art. 2538 alin. (1) și (2) și art. 2541 C. civ. - întreruperea cursului prescripției, curgerea unui nou termen de prescripție prin recunoașterea voluntară și explicită de către pârâtă a sumelor care fac obiectul prezentului litigiu, inclusiv a celor pentru care a fost invocată prescripția, așa cum rezultă din documentele emise de aceasta.

Recurenta susține că instanța de apel a pronunțat o decizie cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greșită a prevederilor legale, neținând cont de prevederile art. 2540 C. civ., coroborate cu art. 1522 - 1523 C. civ.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, rejudecării cauzei, anulării în totalitate a încheierii pronunțate de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă din data de 13 mai 2016 și schimbării în parte a Sentinței civile nr. 113/2016 pronunțată la data de 1 aprilie 2016 de Tribunalul Galați, Secția a II-a civilă, dispunând respingerea excepției prescripției extinctive și pe fondul cauzei, admiterea în totalitate a acțiunii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă SC B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice A. SA a depus la dosar răspuns la întâmpinare solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, admiterea apelului, rejudecarea cauzei, anularea în totalitate a încheierii pronunțate de Tribunalul Galați din 13 mai 2016, schimbarea Sentinței civile nr. 113/2016 din 1 aprilie 2016 dispunând respingerea excepției prescripției extinctive și pe fondul cauzei admiterea acțiunii.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. 2 C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 6 aprilie 2017 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. 4 C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 12 aprilie 2017.

Prin punctul de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu, depus la dosar, recurenta - reclamantă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice A. SA a reiterat motivele de recurs prezentate în cerere.

Prin încheierea din data de 11 mai 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice A. SA împotriva Deciziei civile nr. 151/A din 26 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă și a stabilit termen la data de 21 septembrie 2017, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța de apel a dat decizia atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 2537 și 2506 C. civ.

Potrivit art. 2537 alin. (1) C. civ., prescripția se întrerupe printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea în orice mod a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția.

Art. 2506 alin. (4) C. civ. prevede că, recunoașterea dreptului făcută printr-un act scris, precum și constituirea de garanții în folosul titularului dreptului a cărui acțiune este prescriptibilă sunt valabile, chiar dacă cel care le-a făcut nu știa că termenul de prescripție era împlinit.

Din această perspectivă, instanța de apel nu a avut în vedere recunoașterea expresă făcută de intimata-pârâtă prin Adresa nr. 1000/7 din 24 martie 2015. Din adresa nr. 1000/7 din 24 martie 2015 rezultă fără echivoc că intimata-pârâtă a recunoscut suma menționată de recurenta reclamantă prin adresa nr. 10278 din 17 martie 2015 în cadrul căreia se regăsesc și penalitățile de întârziere.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 497 teza I C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza instanței de apel spre rejudecare.

Față de efectele casării, Înalta Curte de Casație și Justiție nu va analiza critica recurentei referitoare la încheierea pronunțată de Tribunalul Galați la data de 13 mai 2015, această analiză fiind în sarcina instanței de apel cu ocazia rejudecării.

În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice A. SA împotriva Deciziei civile nr. 151/A din 26 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2017.

Procesat de GGC - LM