ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 540/2015

Decizia nr. 540/2015

Asupra recursului de față

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, la 01 iunie 2011 sub nr. x/121/2011, reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice a chemat-o în judecată pe pârâta SC A. SA Galați, solicitând obligarea acesteia la plata sumei totale de 7.184.544,17 RON, reprezentând valoarea facturilor emise de reclamantă ca urmare a prestării serviciilor de transport al energiei electrice și penalități calculate pentru neplata la scadență a sumelor de bani datorate. A solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că debitul în valoare de 7.184.544,17 RON reprezintă valoarea facturilor emise de reclamantă urmare a prestării serviciilor de transport al energiei electrice către pârâta SC A. SA Galați, cât și penalități de întârziere calculate pentru neplata la termenele scadente stabilite contractual a contravalorii serviciilor prestate de creditoare în cursul anului 2010 și că aceste facturi au fost emise în baza contractului nr. C340 din 21 decembrie 2007 pentru prestarea serviciului de transport, a serviciilor de sistem și a serviciilor prestate de operatorul comercial participanților la piața angro de energie electrică, contract care a fost semnat între părți și a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2008.

A mai arătat reclamanta că durata contractului din 21 decembrie 2007 a fost prelungită succesiv prin actele adiționale nr. 1 și 3 la menționatul contract până la 31 decembrie 2010.

Referitor la facturile de penalități emise, reclamanta a menționat că fiecare din acestea a fost comunicată pârâtei, fiind însoțită de înscrisurile specifice denumite „Raportul penalităților calculate”, din care rezultă explicit modul de calcul al penalităților facturate, cu indicarea numărului facturilor achitate cu depășirea termenelor scadente, a datei încasării facturilor având ca obiect serviciile de transport, perioada de întârziere a plaților exprimată in „Zile penalizare” și valoarea aferentă aplicării penalităților în cuantumul stabilit contractual la suma înscrisă pe facturile achitate cu întârziere și cu luarea în considerare a numărului de zile cu care a fost depășită data scadentă la data efectuării plații debitului principal.

De asemenea, reclamanta a arătat că facturile emise de creditoare au avut la bază datele și documentele transmise chiar de către pârâta SC A. SA Galați și care cuprind comunicarea valorii energiei electrice consumate și că aceleași valori, respectiv cele comunicate reclamantei de către pârâtă ca reprezentând consumul propriu, au fost confirmate și de către Operatorul de distribuție F.D.E.E. Muntenia Nord - prin S.D.E.E. Galați, prin intermediul acelorași procese-verbale, acestea fiind semnate atât de către pârâta SC A. SA GALAȚI, cât și de operatorul de distribuție S.D.E.E. Galați, așa cum rezulta din chiar conținutul acestora. Mai mult decât atât, exact aceleași valori au fost confirmate și de către F.D.E.E. Muntenia Nord prin procesul tehnologic de calcul a energiei electrice rămase în conturul energetic al acesteia. Acest aspect este dovedit de asemenea prin înscrisurile emise de către F.D.E.E. Muntenia Nord și atașate, de asemenea, fiecărei facturi emise pentru serviciile de transport prestate.

A susținut reclamanta că, deși potrivit art. 9 din contract pârâta avea obligația să achite integral și la termen facturile emise, aceasta nu le-a plătit integral la termenele scadente, sub cuvânt că acestea ar fi fost emise în mod incorect.

A mai precizat reclamanta că a respectat și dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. referitoare la procedura concilierii directe, emițând în acest sens adresa nr. 18421 din 22 iulie 2010, prin care a invitat-o pe pârâtă la sediul său la 10 august 2010, anexând totodată și înscrisurile justificative ale solicitării.

În drept, potrivit precizărilor de la termenul din 07 decembrie 2011, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 969-974 C. civ., precum și pe prevederile Cap. 4 - art. 5-8; pct. 4.5 - art. 13 și Cap. 8 - art. 28-33 din convenția nr. C340 din 21 decembrie 2007.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, susținând că în perioada de referință între părți își producea efectele actul adițional nr. 2 din 15 octombrie 2009 la contractul nr. C340 din 21 decembrie 2007, care prevedea că facturarea serviciilor de transport prestate de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice se va întemeia pe dispozițiile speciale ale Ordinului A.N.R.E. nr. 33/2005 privind alimentarea locurilor de consum aparținând furnizorului.

De asemenea, a mai susținut că Compania Națională de Transport al Energiei Electrice este în culpă contractuală, întrucât în mod nelegal și netemeinic a emis facturile aferente serviciilor prestate în lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2009 cu ignorarea clauzelor asumate prin actul adițional nr. 2 din 15 octombrie 2009 la contractul nr. C340 din 21 decembrie 2007 și că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale pentru obligarea pârâtei SC A. SA, la plata penalităților solicitate de reclamantă.

În motivare, pârâta a arătat că, după încheierea contractului nr. C340 din 21 decembrie 2007, SC A. SA Galați a efectuat demersuri extinse în vederea obținerii calității de furnizor de energie electrică, conform prevederilor art. 3 pct. 254 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, precum și în vederea implementării la nivelul activității sale a prevederilor Ordinului nr. 33/2005 privind alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aparținând furnizorului, scop în care au avut loc mai multe întâlniri pluripartite, la care au participat reprezentanți ai A., ai Transelectrica, ai Electrica SA și ai Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, întâlniri având ca obiect autonomizarea transportului de energie electrică privind A. SA Galați asupra electricității furnizate de Electrocentrale Galați, unitate aflată în perimetrul uzinelor de la Galați ale A. SA.

A arătat pârâta că în cadrul întâlnirii din 27 octombrie 2009 a fost convenit un calendar de desfășurare a activităților de implementare contractuală și documentară a calității de furnizor de energie electrică pe care A. urma să o aibă, calendar ce a fost agreat de toate părțile, inclusiv de către Compania Națională de Transport al Energiei Electrice, fiind încheiată în acest sens minuta din 10 octombrie 2009, semnată de toți participanții, între care și Compania Națională de Transport al Energiei Electrice.

Pârâta a sintetizat concluziile la care s-a ajuns în urma negocierilor și care au fost consemnate în conținutul minutei menționate ca producătoare de efecte juridice și a arătat că, în continuarea acestor demersuri, la 15 octombrie 2009 A. SA Galați și Compania Națională de Transport al Energiei Electrice au încheiat actul adițional nr. 2 la contractul nr. C340 din 21 decembrie 2007, în vederea implementării în intervalul 16 octombrie 2009-31 decembrie 2009 a prețului de transport potrivit cu noul statut al A. SA Galați în urma dobândirii licenței de furnizare a energiei electrice, astfel încât A. SA Galați să beneficieze de prevederile Ordinului nr. 33/2005 privind alimentarea locurilor de consum aparținând furnizorului.

A mai susținut că la 09 noiembrie 2009 A.N.R.E. a eliberat Licența nr. 906 din 09 noiembrie 2009, prin care A. SA a dobândit calitatea de furnizor de energie electrică, fapt consemnat și în adresa A.N.R..E nr. 39553 din 09 noiembrie 2009, că în baza acestei licențe A. SA putea furniza energie electrică pentru toate societățile din grupul din care face parte și că, în ciuda acestui fapt, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice a facturat în continuare serviciile asociate energiei electrice extrase din rețele de A. SA fără a ține cont de modificările tarifare stabilite prin actul adițional nr. 2 din 15 octombrie 2009, astfel cum acesta se completează cu minuta din 27 octombrie 2009.

Față de facturile emise, pârâta a contestat cuantumul acestora, comunicând în acest sens creditorului câte o notă explicativă, potrivit dispozițiilor art. 10 din contractul nr. C340 din 21 decembrie 2007. În consecință, A. SA a efectuat doar o plată parțială a facturilor fiscale, rezultată prin aplicarea dispozițiilor tarifare prevăzute de Ordinul A.N.R.E. nr. 33/2005, restul sumelor fiind apreciate ca nefiind datorate de A SA.

În aprecierea pârâtei, facturile emise de reclamantă și contestate de pârâtă au fost emise fără a se ține seama de dobândirea de către pârâtă a calității de furnizor de energie electrică și fără a se ține seama că părțile au convenit diminuarea tarifelor de transport și distribuție energie electrică practicate, cu 11 RON/MWh, respectiv cu 17 RON/MWh, la nivelul tarifelor reglementate de Ordinul A.N.R.E. nr. 33/2005, astfel încât A. să fie tratată ca un furnizor de energie cu drepturi depline.

A apreciat pârâta că principala consecință juridică a actului adițional nr. 2 din 15 octombrie 2009 la contractul nr. C340 din 21 decembrie 2007 constă în faptul că în intervalul de timp cuprins între 16 octombrie 2009 și 31 decembrie 2009 prețul energiei electrice transportate de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice în favoarea A. trebuia să fie diminuat direct proporțional cu cantitatea de energie efectiv transportată, conform minutei încheiate în data de 27 octombrie 2009, în care sunt consemnate și obligațiile asumate de către Compania Națională de Transport al Energiei Electrice și cu actul adițional nr. 2 din 15 octombrie 2009, care a fost consimțit de către Compania Națională de Transport al Energiei Electrice în mod corespunzător.

A conchis pârâta că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, creanța invocată de aceasta nefiind lichidă și nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Prin sentința civilă nr. 547 din 07 iunie 2013, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, a admis acțiunea reclamantei și, pe cale de consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 7.184.544,17 RON, reprezentând contravaloare prestări servicii de transport al energiei electrice și contravaloare penalități de întârziere.

În baza art. 274 C. proc. civ., a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 75.961,44 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între părțile din prezenta cauză a fost încheiat contractul nr. C340 din 21 decembrie 2007 pentru prestarea serviciului de transport, a serviciilor de sistem și serviciilor prestate de operatorul comercial participanților la piața angro de energie electrică, că durata contractului a fost stabilită la art. 12 până la 31 decembrie 2008, iar prețul contractului se stabilea conform anexei 2 la contract, aspect stabilit de art. 2.

S-a reținut de către prima instanță că, potrivit art. 9 din contract, pârâta avea obligația de a achita integral și la termen facturile emise de prestator, că avea obligația să transmită până cel târziu în ziua de 14 a lunii următoare lunii de contract valorile lunare ale energiilor electrice realizate în luna de contract, centralizate conform tabelului din anexa nr. 4, inclusiv pentru energiile livrate consumatorilor noi, pe zone de extracție.

Tribunalul a reținut că prin actul adițional nr. 2 din 15 octombrie 2009, încheiat de părți după semnarea minutei din data de 27 octombrie 2009, părțile au convenit ca, începând cu 16 octombrie 2009, cantitatea de energie electrică pentru care se va percepe tariful de transport să fie suma energiilor electrice determinate pe baza măsurătorilor efectuate pe punctele de decontare precizate în anexa la acest act adițional. De asemenea, s-a mai convenit că nu este necesară completarea anexei 3 din contract cu cantitățile programate pentru intervalul 16 octombrie 2009-31 decembrie 2009, întrucât factura nu se emitea în avans, ci pentru cantitatea de energie electrică efectiv transportată, obligația transmiterii acestor valori revenind pârâtei din prezenta cauză, conform art. 9 din contract, articol precizat mai sus.

A constatat tribunalul că prin actul adițional nr. 3 din 29 decembrie 2009 durata contractului a fost prelungită până la 31 decembrie 2010 și totodată că pârâta a comunicat către reclamantă procesele-verbale de predare-primire a energiei electrice consumate de pârâtă în lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2009, astfel că reclamanta a emis facturi pentru aceste cantități de energie electrică transportate, însă pârâta a refuzat plata întregului cuantum al acestora, invocând că nu au fost respectate dispozițiile minutei din 27 octombrie 2009 și ale actului adițional nr. 2 din 15 octombrie 2009 la contractul nr. 340 din 21 decembrie 2007, în sensul că nu s-a ținut seama de cantitatea de energie electrică injectată în rețea de Electrocentrale Galați SA.

Prin urmare, instanța a reținut că ambele părți recunosc existența contractelor încheiate între ele, a actelor adiționale la contracte, ca și existența minutei din 27 octombrie 2009, divergența purtând asupra valorii juridice a acestei minutei și producerii efectelor juridice ale acestui act încheiat între părți, efectul imediat fiind acela de influențare a cuantumului pretențiilor solicitate de reclamantă prin reducerea acestuia în caz de aplicare a minutei și înlăturarea penalităților de întârziere pentru transportul de energie electrică, facturile în discuție fiind cele emise pentru perioada octombrie 2009-decembrie 2009.

Astfel fiind, instanța a considerat că este în sarcina sa să analizeze conținutul și valoarea juridică a minutei din data de 27 octombrie 2009 și a actului adițional nr. 2 din 15 octombrie 2009.

Procedând în acest sens, tribunalul a reținut scopul pentru care s-a încheiat minuta și calendarul de soluționare a cererii formulate de pârâtă, subliniind că din conținutul minutei rezultă fără dubiu că părțile semnatare ale acestui act au urmărit luarea și implementarea unor măsuri tehnologice și juridice cu scopul final de fi redus prețul energiei electrice livrată pârâtei, așa cum părțile au consemnat chiar în preambulul minutei și că aceste măsuri urmau a fi puse în aplicare de toate părțile participante la ședința din 27 octombrie 2009.

A pus în evidență prima instanță faptul că printre aceste măsuri se regăsește și obligația pârâtei de a încheia contract cu Electrocentrale Galați SA, prin care se preia energia produsă de centrala sus-numită la prețul avizat de A.N.R.E., urmând ca reclamanta din prezenta cauză să încheie cu Electrocentrale Galați SA un contract pentru prestarea serviciului de transport, servicii de sistem și administrare piață aferent cantității de energie electrica livrata de către Electrocentrale Galați SA, exclusiv energia electrica livrată la SC A. SA și că pentru scăderea prețului cu 11 RON/MWh trebuia să fie aplicate măsurile preconizate conform prevederilor de la art. 1, 2 și 3 din minută, acest aspect fiind consemnat expres în prima concluzie a acestei minute.

Tribunalul a constatat că dintre obligațiile asumate de părți în minută au fost îndeplinite cele de la art. 1 și 3, respectiv reclamanta și pârâta din prezenta cauză au încheiat actul adițional nr. 2 din 15 octombrie 2009, act încheiat anterior datei la care a avut loc întâlnirea la care s-a încheiat minuta, respectiv anterior datei de 27 octombrie 2009.

Tot astfel, a evidențiat că pârâta a solicitat și obținut abia la 09 noiembrie 2009 licența de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale, aceasta neproducând efecte retroactive, dar că obligația de la pct. 2 nu a fost îndeplinită, nefiind probată de părți încheierea contractului prevăzut în minută, respectiv cel cu F.D.E.E. Muntenia Nord SA.

Prin urmare, una dintre cele trei condiții cumulativ stabilite în concluziile minutei pentru a se reduce prețul energiei electrice cu 11 RON/MWh nu a fost îndeplinită, astfel că prețul energiei electrice nu a scăzut cu suma precizată mai sus.

De asemenea, instanța a constatat că nu a fost îndeplinită nici condiția de la art. 4 din minută, respectiv nu a fost încheiat contractul de furnizare între Electrocentrale Galați SA și SC A. SA, prin care să fi fost preluată energia produsa de centrala sus-numită la prețul avizat de A.N.R.E. și nici nu a fost încheiat contractul dintre Compania Națională de Transport al Energiei Electrice și Electrocentrale Galați SA pentru prestarea serviciului de transport, servicii de sistem și administrare piața aferent cantității de energie electrica livrată de către Electrocentrale Galați SA, exclusiv energia electrică livrată la SC A. SA.

Prin urmare, a reținut tribunalul, nefiind îndeplinită această condiție prețul energiei electrice transportate către pârâtă nu a scăzut cu 17 RON/KWh până la 31 decembrie 2009 și nici nu a existat nicio convenție încheiată între cele două societăți din care să rezulte că pârâta a preluat energie electrică și de la Electrocentrale Galați SA.

În consecință, instanța a constatat că, prin semnarea minutei din 27 octombrie 2009, prețul energiei electrice transportate către pârâtă nu a scăzut cu 11 RON/KWh. Acest preț ar fi scăzut numai dacă, ulterior semnării acestei minute, părțile semnatare ar fi respectat întocmai măsurile pe care le-au preconizat a fi puse în aplicare, respectiv dacă ar fi urmat pașii tehnologici și juridici stabiliți în această minută și în lege.

De asemenea, instanța a constatat că nu a fost probată nici încheierea vreunui contract între pârâtă și Electrocentrale Galați SA prin care să fi fost preluată energia produsă de centrala sus-numită. Prin urmare, nu s-a probat că această centrală ar fi furnizat energie electrică către pârâta SC A. SA, astfel că susținerile pârâtei în acest sens nu se coroborează cu nicio probă administrată în cauză. În acest sens, tribunalul a semnalat faptul că în răspunsul la interogatoriu, la pct. 11, pârâta a recunoscut că în perioada octombrie-noiembrie 2009, între aceasta și Electrocentrale Galați SA nu a existat niciun contract de furnizare a energiei electrice.

Mai mult, potrivit minutei, după încheierea acestui contract, ar fi trebuit ca reclamanta, la rândul său, să încheie un contract cu Electrocentrale Galați SA, contract care nu a fost încheiat tocmai din cauza lipsei primului contract.

Astfel fiind, instanța a constatat că este nefondată apărarea pârâtei în sensul că nu datorează sumele solicitate de reclamantă pentru cantitatea de energie electrică transportată și pentru care au fost emise cele 3 facturi pentru debit și cele trei facturi pentru penalități de întârziere, pârâta neputând să probeze că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin minuta din 27 octombrie 2009.

Sub același aspect al netemeiniciei apărării pârâtei, tribunalul a pus în evidență și faptul că din corespondența dintre cele două părți contractante, rezultă că însăși pârâta a comunicat reclamantei procesele-verbale de predare-primire a energiei electrice consumate de pârâtă în lunile octombrie, noiembrie și decembrie. În aceste adrese, pârâta precizează că energia electrică la 110 KV consemnată în procesul-verbal cuprinde și cantitatea de 48,797 MWh care a fost cumpărată de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice și tranzitată prin instalațiile A. SA Galați și că pârâta așteaptă ca, în termenul contractual, să îi fie transmise facturile de regularizare.

S-a mai reținut de către prima instanță și faptul că pârâta nu a probat cu niciun mijloc de probă că ar fi preluat energie electrică și de la Electrocentrale Galați SA și nici care este această cantitate, singurul argument invocat în acest sens fiind doar prevederile minutei din 27 octombrie 2009, prevederi care însă nu au fost puse în aplicare de părțile semnatare.

Având în vedere neîndeplinirea obligațiilor de la art. 2 și 4 din minuta din 27 octombrie 2009, tribunalul a reținut că contractul încheiat între reclamantă și pârâtă la 15 octombrie 2009, în considerarea minutei din 27 octombrie 2009, respectiv actul adițional nr. 2 din 15 octombrie 2009, prin el însuși, fără existența contractului de la art. 2, care ar fi trebuit să fi fost încheiat de pârâtă cu F.D.E.E. Muntenia Nord SA, fără existența contractelor de la art. 4 și fără licența de furnizare a energiei electrice, nu poate produce efectul de la concluzia nr. 1, respectiv nu poate duce la scăderea prețului cu 11 RON/KWh și nici nu poate duce la calcularea unei cantități mai mici de energiei electrică transportate, prin excluderea energiei preluate de pârâtă de la Electrocentrale Galați SA.

S-a mai subliniat faptul că, deși pârâta precizează că ar fi fost posibilă calcularea cantității de energie electrică injectată de Electrocentrale Galați începând cu 16 octombrie 2009, aceasta nu a făcut dovada existenței unui contract încheiat între Electrocentrale și A. în acest sens, că în răspunsul la interogatoriu, referitor la cantitatea de energie electrică care ar fi trebuit scăzută de reclamantă din energia facturată, pârâta nu a putut formula un răspuns exact, nu a putut indica exact cantitatea de energiei electrică preluată de la Electrocentrale Galați SA și s-a conchis că, altfel spus, deși pârâta invocă împrejurarea că a consumat energie electrică în alte cantități decât cele care au fost transportate de reclamantă și în alte cantități decât cea distribuită, nu a probat și existența actelor juridice din care să rezulte aceste cantități.

În considerarea acestor argumente, instanța de fond a constatat că facturile emise de reclamantă pentru perioada octombrie, noiembrie și decembrie 2009 cuprind sumele facturate pentru respectiva perioadă și care reprezintă contravaloarea serviciilor de transport energie electrică și servicii adiacente calculate exclusiv în baza contractului nr. C340 din 21 decembrie 2007, contract care, în opinia instanței, nu a fost modificat prin minuta din 27 octombrie 2009 și prin actul adițional nr. 2 din 15 octombrie 2009, acte care au devenit caduce. Aceste sume facturate reprezintă debit și penalități pentru consumurile din lunile octombrie 2009, noiembrie 2009 și decembrie 2009 și tarifelor prevăzute în Ordinul A.N.R.E. nr. 132 din 22 decembrie 2008, valoarea penalităților de întârziere fiind stabilită potrivit contractului nr. 340 din 21 decembrie 2007 - art. 6 și 9.

În consecință, instanța a constatat că reclamanta și-a îndeplinit propriile obligații contractuale, a transportat pentru pârâtă cantitatea de energie electrică așa cum s-a obligat prin contract, iar pârâta nu a plătit în totalitatea facturile emise de reclamantă în baza contractului și pe baza proceselor-verbale de consum înaintate chiar de pârâtă, încălcând, astfel, dispozițiile art. 970 C. civ., potrivit cu care convențiile trebuie executate cu bună-credință.

Prin decizia civilă nr. 44/A din 07 aprilie 2014, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței de fond.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut în esență următoarele:

Cu privire la proba cu expertiza tehnică în instalații energie, curtea a constatat că aceasta a fost solicitată de pârâtă și în apel, fiind respinsă ca neutilă cauzei prin încheierea de ședință din 22 ianuarie 2014, la adoptarea acestei măsuri avându-se în vedere împrejurarea că, prin obiectivele pe care pârâta le-a propus la instanța de fond, reiterate și în apel, partea solicita, practic, expertului să se pronunțe pe chestiuni care țineau mai degrabă de interpretarea actelor juridice deduse judecății, rolul efectuării unei expertize de specialitate într-un astfel de litigiu cum este cel dedus judecății în prezenta cauză nefiind în nici un caz acesta, instanța fiind singura în măsură a aprecia, pe baza probatoriului administrat, care este forța probantă a înscrisurilor pe care se întemeiază pretențiile și, respectiv, apărările formulate de părți.

Pe de altă parte, a reținut curtea de apel că este greșită susținerea apelantei în sensul că instanța de fond i-ar fi reproșat că nu și-a probat susținerile. În realitate, instanța a reținut că expertiza nu avea cum să demonstreze că pârâta a preluat vreo cantitate de energie electrică de la Electrocentrale SA Galați, în condițiile în care între acestea nu a existat un contract de furnizare a energiei electrice pentru perioada în discuție, aspect confirmat de pârâta însăși prin răspunsurile la interogatoriul luat la fond.

Prin urmare, curtea de apel a constatat că în mod corect proba a fost respinsă de instanța de fond, aceasta nefiind utilă cauzei, în sensul că pe baza ei nu se putea proba existența relațiilor contractuale între A. și Electrocentrale, relații în baza cărora aceasta din urmă ar fi furnizat pârâtei energie electrică în perioada octombrie, noiembrie și decembrie 2009.

Nici cea de-a doua critică formulată de apelantă, referitoare la încălcarea de către instanța de fond a regulilor de interpretare a actelor juridice, nu a fost primită, instanța de apel reținând că în mod corect tribunalul a apreciat, pe baza probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile speței, că pârâta nu putea beneficia de reducerea costurilor energiei electrice întrucât nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin minuta din 27 octombrie 2009 și actul adițional.

Instanța de apel a apreciat că actele dosarului relevă faptul că în anul 2009, la solicitarea pârâtei, a avut loc la sediul A.N.R.E. o întâlnire la care au participat: conducerea A.N.R.E., managementul Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice, reprezentantul Electrica SA și reprezentanți ai managementului SC A. SA Galați, scopul întâlnirii fiind acela al identificării de soluții legale de reducere a prețului energiei electrice livrate pentru funcționarea SC A. SA Galați. A confirmat situația de fapt reținută de tribunal, concluziile deduse de prima instanță în urma analizei minutei și a actului adițional bazat pe aceasta, precum și considerentele în care prima instanță a reținut că pârâta nu a urmat toate etapele prevăzute cumulativ în calendar, consecința nefiind diminuarea prețului.

A apreciat curtea de apel că din considerentele proprii expuse rezultă că instanța de fond a interpretat conținutul minutei și al actului adițional nr. 2 în conformitate cu voința părților, împrejurarea că cele două acte nu și-au produs efectele juridice fiind doar rezultatul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin acestea și nu al interpretării pretins eronate a acestora de către judecătorul fondului.

Instanța de apel a confirmat și considerentele prin care tribunalul a înlăturat apărările pârâtei legate de energia pretins furnizată de Electrocentrale Galați SA, ca și considerentele în care tribunalul a conchis că pârâta se află în culpă contractuală, astfel încât are a răspunde atât pentru debitul principal, cât și pentru penalitățile de întârziere.

Pentru toate aceste motive, reținând ca fiind neîntemeiate criticile formulate de pârâtă cu privire la legalitatea și temeinicia sentinței atacate, curtea de apel, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul declarat de aceasta ca fiind nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs motivat pârâta, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 30 mai 2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În cadrul recursului s-a solicitat și suspendarea executării deciziei atacate, cerere respinsă prin încheierea de la 10 octombrie 2014 pentru neplata cauțiunii.

În motivarea recursului, s-a realizat o detaliată prezentare a cauzei și a fost criticată decizia pronunțată de instanța de apel pentru nelegalitate, invocându-se următoarele motive de recurs:

Primul motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta susținând că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de recurs, s-a arătat că în cadrul primului motiv de apel s-a criticat respingerea de către prima instanță a probei cu expertiza tehnică și s-a solicitat în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ. completarea probatoriului cu expertiza tehnică în specialitatea energie, recurenta-pârâtă prezentând obiectivele pe care le-a propus pentru efectuarea acestei probe.

A arătat recurenta-pârâtă că instanța de apel în mod greșit a respins proba cu expertiza tehnică, apreciind-o neconcludentă, aceasta în condițiile în care exista un motiv de apel formulat în acest sens, motiv de apel cu privire la care instanța urma să se pronunțe abia când soluționa întregul apel, printr-o singură hotărâre.

Al doilea motiv de recurs vizează casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, pentru cercetarea corectă și legală a fondului și pentru stabilirea situației de fapt, având în vedere că în acest scop este necesară administrarea de probe noi, respectiv proba cu expertiza la care s-a făcut referire în cadrul primului motiv de recurs.

În argumentarea acestei critici, recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., susținând că în cauză completarea probatoriului cu proba sus-arătată este imperios necesară pentru lămurirea aspectelor tehnice, respectiv pentru determinarea în concret a cantității de energie electrică efectiv furnizată de intimata-reclamantă în intervalul 16 octombrie-31 decembrie 2009 și pentru a se putea stabili cu exactitate dacă și în ce măsură pretențiile reclamantei din cererea introductivă de instanță au un suport legal și factual.

În cadrul aceluiași motiv de recurs s-a arătat că instanțele de fond au apreciat în mod greșit asupra lipsei de concludență a probei, în realitate prin obiectivele propuse urmând a se verifica aspecte de ordin tehnic și nu a se proceda la interpretarea actelor juridice deduse judecății.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs s-a criticat soluția pronunțată de instanța de apel cu privire la lipsa de concludență a probei cu expertiză motivată pe argumentul că nu s-a făcut dovada unui contract cu un alt furnizor de energie, recurenta-pârâtă susținând că instanța a făcut o confuzie între negotium și instrumentum câtă vreme din înscrisurile depuse la dosar rezultă că s-a făcut dovada realizării unui acord de voință între recurenta-pârâtă și Electrocentrale Galați. În sprijinul acestui argument au fost invocate și prevederile art. 942 C. civ., susținându-se că un contract reprezintă acordul între două sau mai multe persoane, hotărâtor în această privință fiind acordul de voință.

Al treilea motiv de recurs vizează faptul că instanțele judecătorești au interpretat greșit actele juridice deduse judecății, respectiv minuta din 27 octombrie 2009 și actul adițional nr. 2 și nu au ținut seama de voința reală a părților.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel a preluat întocmai motivarea primei instanțe cu privire la interpretarea dată celor două acte juridice, ambele hotărâri fiind pronunțate cu ignorarea dispozițiilor art. 978 C. civ., care obligă părțile și judecătorul să dea eficiență voinței juridice, în sensul în care un act să producă efecte.

În ceea ce privește minuta semnată de ambele părți litigante la 27 octombrie 2009, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit au reținut instanțele anterioare că aceasta prevede îndeplinirea unor condiții cumulative, în condițiile în care în minută nu se vorbește nicăieri de faptul că ar fi vorba de condiții cumulative, că nu se prevede nici faptul că neîndeplinirea anumitor puncte are drept consecință lipsa oricăror efecte juridice, după cum nici din punct de vedere tehnic ca etapele indicate în minută să fie îndeplinite cumulativ.

A mai arătat recurenta-pârâtă că minuta este menționată în preambulul actului adițional nr. 2 din 15 octombrie 2009, astfel încât prevederile urmează a fi interpretate potrivit cu voința reală a părților, minuta având astfel valoare contractuală între părțile litigante.

În ceea ce privește actul adițional nr. 2, recurenta-pârâtă a arătat că acesta nu este afectat de modalități, respectiv de o condiție suspensivă, ci dimpotrivă, în acest act adițional s-a prevăzut în mod expres că intră în vigoare la 15 octombrie 2009 și produce efecte juridice până la 31 decembrie 2009.

Recurenta-pârâtă a evocat prevederile actului adițional, în raport de care a conchis că, prin încheierea acestui act adițional, părțile litigante au înțeles să deroge în mod expres de la dispozițiile art. 3.4 și 4 din contractul cadru nr. C340 din 21 decembrie 2007.

A susținut că dacă, prin reducere la absurd (argument de interpretare folosit în caz de dubiu în calificarea unui contract) s-ar considera că actul adițional nr. 2 nu aduce modificări sub aspectul cantității de energie transportată, în primul rând nu ar exista nici un element de noutate pe care să-l presupună respectivul act adițional nr. 2, așadar acesta nu ar produce efecte juridice noi. O altă consecință a aceluiași argument de interpretare ar fi aceea că s-ar contraveni dispozițiilor contractuale de la art. 1 și 2 și s-ar tinde la a se înfrânge dispozițiile de interpretare de la art. 978 C. civ. În aceeași ordine de idei, recurenta a arătat și că, atâta vreme cât din interpretarea actului adițional nr. 2 rezultă că acesta ar trebui să producă efecte în sensul în care cantitatea efectiv transportată este cea care nu provine din perimetrul A., acest efect se consideră a se produce pentru toată perioada, respectiv în perioada 15 octombrie 2009-31 decembrie 2009.

În cadrul aceluiași motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate prin minuta din 27 octombrie 2009, a detaliat în ce modalitate și-a îndeplinit obligațiile asumate și a conchis că minuta și actul adițional au produs efecte, în sensul că a avut loc o modificare a prețului energiei, iar sub acest aspect hotărârile pronunțate de instanțele de fond sunt nelegale, fiind lipsite de suport legal și factual.

Conchizând, recurenta-pârâtă a susținut că, devreme ce minuta și actul adițional au produs efecte în sensul diminuării prețului, pretențiile emise de intimata-reclamantă în prezenta cauză sunt nejustificate, nu au la bază o contraprestație din partea Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice, iar admiterea acțiunii nu înseamnă decât o îmbogățire fără just temei a acestei părți.

Al patrulea motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susținând că instanțele judecătorești au încălcat dispozițiile legale din materia răspunderii contractuale.

În esență, recurenta-pârâtă a susținut că nu datorează penalitățile pretinse de intimata-reclamantă, întrucât în speță nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale.

A evocat prevederile art. 9 din contractul nr. C340 din 21 decembrie 2007, a susținut că debitul principal nu este datorat, ca urmare nu sunt datorate nici penalitățile, ca accesoriu al principalului.

A susținut recurenta-pârâtă că, distinct de caracterul accesoriu al penalităților, în cauză acestea nu sunt datorate întrucât nu este vorba de vreo culpă a sa în executarea obligațiilor contractuale.

În opinia sa, în cauză nu există faptă ilicită, câtă vreme dispozițiile contractuale pretins încălcate au fost în realitate modificate prin convenția părților.

A apreciat că nu există nici prejudiciu, câtă vreme intimata-reclamantă nu a prestat efectiv un serviciu pentru executarea căruia să ceară a fi compensată, intimata-reclamantă putând solicita plata pentru serviciul de transport al energiei electrice numai pentru o cantitate de energie electrică care a intrat în sistemul național de transport. Or, așa cum s-a arătat în precedent, parte din energia electrică pe care a consumat-o recurenta-pârâtă provine din unitatea productivă C.E.T. Galați, care se situează în perimetrul recurentei.

În ce privește raportul de cauzalitate, recurenta-pârâtă a susținut că acesta nu există, câtă vreme nu există faptă ilicită și nici prejudiciu.

Referitor la vinovăție, recurenta-pârâtă a arătat că a contestat în condițiile art. 9 din contractul părților cuantumul facturilor emise de intimata-reclamantă, întemeindu-se cu bună-credință pe modificările aduse acestui contract prin minuta și actul adițional nr. 2. În acest context, a susținut că și-a îndeplinit obligațiile cu bună-credință.

La 18 noiembrie 2014, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat tardivitatea recursului în ceea ce privește invocarea nelegalității și netemeiniciei încheierii de ședință din 22 ianuarie 2014, prin care instanța de apel a respins proba cu expertiză tehnică de specialitate, solicitată de pârâtă.

Subsecvent acestei excepții invocate, intimata-reclamantă a subliniat faptul că încheierea de ședință are putere de lucru judecat, fiind incidente dispozițiile art. 166 C. proc. civ.

În subsidiar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, făcând apărări în fapt și în drept față de motivele de recurs astfel cum au fost dezvoltate.

La termenul din 30 ianuarie 2015, instanța supremă a respins excepția de tardivitate a recursului declarat împotriva încheierii din 22 ianuarie 2014, cu motivarea expusă în încheierea de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat și îl va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte apreciază că se impune analiza cu precădere a celui de-al treilea motiv de recurs, încadrat de Curte în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că întreaga critică subsumată celorlalte motive de recurs este fundamentată pe efectele produse de minuta de la 27 octombrie 2009 și de actul adițional nr. 2 de la 15 octombrie 2009, acte juridice pretins greșit interpretate de instanța de prim control judiciar, instanța supremă apreciind că se impune cu prioritate verificarea modului în care aceste acte juridice deduse judecății au fost interpretate.

Critica este nefondată.

Instanța supremă subliniază faptul că la termenul din 21 noiembrie 2014 a pus în vedere ambelor părți litigante să explice în scris neconcordanța existentă între minuta din 27 octombrie 2009 și actul adițional din 15 octombrie 2009, în care se face referire la minută, deși este anterior acesteia.

Părțile s-au conformat, depunând puncte de vedere scrise, nici unul dintre acestea nefiind lămuritor sub aspectul învederat de Curte, respectiv niciuna dintre părți nereușind să precizeze cu argumente convingătoare, credibile de ce se încorporează într-un act adițional datat 15 octombrie 2009 o minută ce avea să fie încheiată 12 zile mai târziu.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că nici una dintre părțile litigante nu a contestat valabilitatea acestor acte juridice pentru neconcordanța semnalată, nici după ce aceasta le-a fost pusă în discuție din oficiu, ci dimpotrivă, fiecare parte și-a construit apărări proprii în jurul prevederilor din aceste acte, ceea ce îndrituiește instanța supremă să aprecieze că premisa de la care pleacă părțile este aceea a realității actelor respective, o realitate care nu poate fi negată, dar care are a fi interpretată inclusiv din perspectiva relevată în precedent, perspectivă neavută în vedere de instanțele anterioare.

Conchizând sub acest aspect, instanța supremă reține că, atâta vreme cât nu s-a invocat nevalabilitatea actului adițional în raport de data menționată ca fiind cea la care actul s-a încheiat, acesta trebuie considerat ca producător de efecte între părți începând cu 15 octombrie 2009, în condițiile prevăzute la lit. a)-c) din preambulul actului, așadar cu respectarea celor consemnate în minuta din 27 octombrie 2009.

Revenind la motivul de recurs analizat, reamintește instanța supremă faptul că nu orice interpretare, fie ea și greșită, a actului juridic dedus judecății cade sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ci doar acea interpretare eronată prin care se schimbă natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al respectivului act juridic.

În cauză nu se poate vorbi despre schimbarea naturii celor două acte, care au fost tratate în mod judicios corelat, ca o unitate juridică și care au fost considerate drept acte juridice modificatoare ale contractului nr. C340 din 21 decembrie 2007.

Nu se poate reține nici schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului, câtă vreme instanța de apel, confirmând raționamentul primei instanțe, a apreciat în mod judicios că actul adițional produce efecte în condițiile minutei din 27 octombrie 2009, pe care o menționează în preambul și tot în mod judicios a reținut că, pentru a se ajunge la scopul ce a format obiectul solicitării recurentei-pârâte, trebuiau îndeplinite toate obiectivele menționate în minută.

Constată Înalta Curte că părțile au convenit luarea unei serii de măsuri anume determinate, măsuri pe care le-au considerat parte integrantă a unui „calendar” (termen folosit în minută), că măsurile vizează plata către intimata-reclamantă a serviciilor aferente furnizării energiei electrice exclusiv a celei primite de la Electrocentrale Galați și că, în acest context, pentru reconsiderarea termenilor contractului inițial sub aspectul cantității de energie și a prețului, măsurile sunt interdependente și se impune a fi respectate în mod cumulat, așa cum au reținut și instanțele anterioare.

Astfel, pentru ca părțile din cauza de față să încheie un contract pentru prestarea serviciilor aferente furnizării energiei electrice, exclusiv cea furnizată de Electrocentrale Galați SA (pct. 1 din minută), se impunea ca recurenta-pârâtă să încheie un contract cu Electrocentrale Galați SA (pct. 4 din minută), pentru un preț avizat de A.N.R.E. (același pct. 4), iar instanța de prim control judiciar a reținut că, pentru specificul cauzei, ceea ce era important a se dovedi și nu s-a dovedit era încheierea contractelor cu Electrocentrale Galați SA și cu intimata-reclamantă.

În ce privește încheierea contractului cu intimata-reclamantă, instanța a înlăturat apărarea recurentei-pârâte bazată pe încheierea actului adițional nr. 2, câtă vreme aceste act adițional încorporează minuta, iar scopul minutei este scoaterea cantității de energie electrică livrată de Electrocentrale Galați din contractul cu intimata-reclamantă, fiind de domeniul evidenței că la pct. 1 din minută s-a făcut referire la un contract distinct.

A fost înlăturată apărarea formulată de recurenta-pârâtă cu privire la încheierea cu Electrocentrale Galați a unui contract solo consensu. Instanța supremă nu neagă faptul că relațiile comerciale sunt guvernate ca regulă generală de principiul consensualismului, conform art. 942 C. civ., că în perioada asupra căreia poartă litigiul erau pe deplin aplicabile dispozițiile art. 35 C. com. și că limitările de la principiul sus-enunțat trebuie să fie expres prevăzute de lege. Subliniază, însă, faptul că, dat fiind domeniul special în care s-au derulat raporturile dintre părți, cel al furnizării energiei electrice, care este supus unei reglementări speciale și controlului A.N.R.E., contractul sus-amintit trebuia să îmbrace forma scrisă, fie doar și pentru faptul că A.N.R.E. trebuia să avizeze prețul. Ca urmare, forma scrisă era obligatorie.

În acest context, câtă vreme obligațiile sus-evocate erau interdependente, câtă vreme unul dintre contracte, pentru a produce efecte, trebuia avizat sub aspectul prețului de Autoritatea Națională de Reglementare, chiar și în lipsa stipulației privitoare la caracterul cumulativ al obligațiilor, acestea au fost corect apreciate în acest mod, singurul în care obligațiile puteau avea un sens și în mod corect s-a conchis în sensul că nu au fost îndeplinite condițiile pentru diminuarea preconizată a prețului.

Pentru aceste argumente, critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este apreciată ca nefondată.

Primul motiv de recurs este nefondat.

Deși recurenta-pârâtă invocă încălcarea formelor de procedură prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, în concret nu arată norma de procedură încălcată, susținând inconsistent și mai degrabă sugerând că prin respingerea expertizei ar fi avut loc o antepronunțare pe un motiv de apel.

Legat de acest aspect, instanța supremă constată că recurenta-pârâtă nu a invocat la momentul respingerii cererii privind expertiza motivul de recuzare prevăzut de art. 27 pct. 7 C. proc. civ., acesta fiind singurul remediu prin care putea fi înlăturată pretinsa vătămare adusă prin antepronunțare.

Drept urmare, critica subsumată acestui motiv de recurs este apreciată ca nefondată.

Al doilea motiv de recurs este nefondat.

În esență, invocând dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 304 pct. 9 din cod, fără trimitere la norma de drept încălcată sau greșit aplicată, recurenta-pârâtă tinde să supună analizei temeinicia măsurii prin care instanța de apel i-a limitat accesul la proba cu expertiză de specialitate.

Admițând că o cenzură a acestei măsuri nu poate fi efectuată în calea de atac a recursului, prin prisma temeiurilor juridice invocate, decât prin raportare la dispozițiile art. 167 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că măsura dispusă de instanța de apel a fost întemeiată, câtă vreme s-a reținut cu drept cuvânt că recurenta-pârâtă nu a dovedit existența unui contract încheiat cu Electrocentrale Galați SA, iar potrivit considerentelor ce preced titulara căii de atac avea a face dovada unui contract încheiat în formă scrisă, nu în forma prevăzută de art. 35 C. com., sub acest aspect neputându-se reține că instanța de apel a făcut confuzie între negotium și instrumentum.

Apreciază instanța supremă ca judicioasă măsura respingerii probei cu expertiză și în raport de faptul că intimata-reclamantă a susținut în mod constant că facturarea serviciilor prestate s-a făcut pe baza situațiilor comunicate de recurenta însăși, aspect pe care aceasta din urmă nu l-a discutat și nici nu l-a combătut cu argumente credibile.

Pe cale de consecință, se constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9, raportat la art. 167 C. proc. civ. și nu se impune casarea cu trimitere pentru completarea probatoriului.

Al patrulea motiv de recurs este nefondat.

În conformitate cu considerentele expuse în cadrul analizei celui de-al treilea motiv de recurs, în mod judicios s-a reținut că, nefiind îndeplinite cumulativ obligațiile asumate prin minuta de la 27 octombrie 2009, scopul vizat de aceasta, respectiv diminuarea prețului, nu s-a produs, astfel încât intimata-reclamantă, având la bază situațiile întocmite chiar de către recurenta-pârâtă și confirmate de operatorul de distribuție F.D.E.E. Muntenia Nord SA, a facturat prețul serviciilor prestate conform termenilor inițiali.

În materie contractuală, în condițiile în care una dintre părți dovedește îndeplinirea prestației caracteristice, în speță prestarea serviciilor contractate, iar partea adversă nu dovedește plata, această din urmă parte contractantă este prezumată în culpă. Ea poate răsturna prezumția de culpă doar în condițiile art. 1082 C. civ.

În speță, prejudiciul constă în contravaloarea serviciilor prestate, precum și în penalitățile convenite contractual, în condițiile art. 1066 C. civ. (care dispensează de obligația de probă) și acesta decurge din omisiunea de plată a recurentei-pârâte, omisiune imputabilă câtă vreme nu s-a dovedit vreuna din cauzele exoneratoare de răspundere prevăzute de art. 1082 C. civ., precitat.

Conchizând, instanța supremă constată că sunt îndeplinite toate condițiile pentru antrenarea răspunderii contractuale atât în privința debitului principal, cât și în privința penalităților, instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale în această materie, ceea ce face ca dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să nu fie aplicabile nici sub acest aspect.

Pentru considerentele ce preced, reținând că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs invocate, astfel cum au fost calificate în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. instanța supremă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC A. SA Galați împotriva deciziei civile nr. 44/A din 07 aprilie 2014 și a încheierii din 22 ianuarie 2014, ambele pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 februarie 2015.