ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1448/2022

Ședința publică din data de 14 iunie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.N.T.F.C. "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. la plata sumei de 9.412.990,65 RON, reprezentând contravaloarea cantității de 20.319.760 kw/h energie electrică de care pârâta a beneficiat în perioada 30.01.2012-30.08.2017, la locurile de consum "Revizia Vagoane Grivița" Depoul BCT, Postul Giulești și Uzina Chitila, din care suma de 2.134.513,10 RON reprezintă contravaloarea energiei electrice de care pârâta a beneficiat în perioada 11.01.2012-01.03.2015 în baza contractului de furnizare a energiei electrice nr. I.6/175/01.03.2005 și suma de 7.278.477,16 RON reprezintă contravaloarea prejudiciului pe care pârâta l-a cauzat reclamantei prin consumul fraudulos de energie electrică în perioada 01.03.2015-31.08.2017.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, art. 970 C. civ. de la 1864, art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357, art. 1381, art. 219 C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, art. 148 și art. 194 C. proc. civ., Ordinul nr. 64/2014 al A.N.R.E. și Legea nr. 123/2012.

Prin întâmpinare, pârâta S.N.T.F.C. "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la suma de 2.134.513,10 RON, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

La termenul din 21 iunie 2018, la solicitarea instanței, pârâta a învederat faptul că excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare vizează întreaga sumă dedusă judecății prin cererea de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 3206/2019 din 05 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de cameră de consiliu din 9 iulie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, ca neîntemeiată și a admis cererea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R.-S.A., în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.C. "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A., pe care a obligat-o la plata către reclamantă a sumei de 9.412.990,65 RON reprezentând contravaloarea cantității de 20.319.760 kw/h energie electrică, din care suma de 6.411.545,30 RON reprezintă contravaloare energie electrică pentru perioada 11.01.2012-01.03.2015 și suma de 3.001.445,34 RON reprezintă contravaloare energie electrică pentru perioada 01.03.2015-31.08.2017. De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 102.839,9 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu expert.

Împotriva acestei sentințe, pârâta S.N.T.F.C. "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. a declarat apel.

La termenul din 18 decembrie 2020, Curtea de apel a respins excepțiile lipsei calității de reprezentant a intimatei, a insuficientei timbrări, a lipsei capacității de exercițiu a apelantei, a lipsei calității procesuale active. Totodată, a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, atașate apelului și întâmpinării și a luat act de renunțarea apelantei la proba cu expertiză tehnică. În ceea ce privește cercetarea la fața locului, față de susținerea apelantei, precum și a înscrisurilor deja depuse la dosar, a probelor administrate în faza fondului cu precădere față de constatările expertului tehnic desemnat în cauză, Curtea a constatat că nu este utilă această probă și, în consecință, a respins-o. De asemenea, Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra apelului, însă, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 22.12.2020.

Prin decizia civilă nr. 1836 A din 22 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.N.T.F. C. civ..F.R. CĂLĂTORI S.A. - SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 3206 din 05.11.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei 11.01.2012-26.10.2014, respingând ca prescrise pretențiile aferente perioadei 11.01.2012-26.10.2014 și a respins, în rest, ca nefondate, celelalte pretenții; totodată, a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 48.867,45 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, la 1 martie 2021, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și, în principal, în rejudecare, respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei la instanța de apel, în vederea refacerii/completării probelor administrate la prima instanță, precum și în vederea administrării de probe noi, pentru stabilirea situației de fapt și aflarea adevărului în cauză, în raport de normele legale incidente în materia răspunderii civile contractuale/delictuale.

În motivare, autoarea prezentului demers judiciar a susținut incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la primul motiv de casare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat faptul că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea art. 476 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care instanța de apel este ținută să verifice corecta stabilire a situației de fapt și aplicarea legii de către instanța de fond.

Astfel, în accepțiunea recurentei, instanța de apel a schimbat în tot hotărârea primei instanțe și a respins pretențiile recurentei ca nefondate, considerând că prejudiciul nu este cert sub aspectul întinderii, deși în primă instanță se administrase o expertiză al cărei obiectiv nr. 3 a vizat tocmai lămurirea acestui aspect.

Totodată, a mai arătat că, în virtutea rolului său activ, instanța avea obligația să dispună refacerea/completarea probelor, precum și administrarea de probe noi, în vederea lămuririi acestui aspect. De asemenea, a mai susținut că instanța de apel nu a avut în vedere situația de fapt stabilită prin expertiza efectuată în cauză, prin care s-a stabilit inclusiv întinderea prejudiciului.

Printr-o altă critică subsumată aceluiași motiv de casare, recurenta a susținut încălcarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ.

În acest sens, evocând anumite considerente ale instanței de apel apreciate ca fiind relevante, recurenta a susținut că instanța de apel nu a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a terțului ELECTRIFICARE C.F.R. S.A., în vederea stabilirii corecte și cuprinzătoare a cadrului procesual, având în vedere că există o strânsă legătură între drepturile și obligațiile părților în proces și obligațiile terțului ELECTRIFICARE C.F.R. S.A.

Astfel, evocând dispozițiile art. 59 C. proc. civ., recurenta a arătat că necesitatea introducerii în cauză a terțului amintit rezultă din specificul raportului juridic dedus judecății, având în vedere că strânsa legătură între drepturile și obligațiile părților în proces și obligațiile terțului ELECTRIFICARE C.F.R. S.A. își are izvorul în H.G. nr. 1283/2004.

În continuare, printr-o altă critică, recurenta a susținut că hotărârea este pronunțată cu încălcarea art. 22 alin. (7) C. proc. civ.

După ce a evocat și dispozițiile art. 969 din C. civ. de la 1864, recurenta a arătat că și-a executat obligația asumată prin contractul de furnizare nr. x.6/175/01.03.2005, dar intimata-pârâtă nu și-a executat obligația corelativă, aceea de plată a contravalorii consumului energiei electrice de care a beneficiat.

Consideră că instanța de apel trebuia să aibă în vedere reaua-credință a intimatei-pârâte, care a ascuns faptul că prin posturile de transformare PT1 și PT2, aflate în proprietatea sa, este furnizată energie electrică necesară subunității sale Revizia Vagoane Grivița-Chitila 2, și care a consumat în toată această perioadă energie electrică, fără a aduce la cunoștința Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. S.A. că energia electrică de care a beneficiat nu este nici facturată și nici plătită.

În continuare, recurenta a susținut încălcarea dispozițiilor art. 78 C. proc. civ., arătând că aplicabilitatea art. 78 alin. (2) C. proc. civ. este condiționată, în materie contencioasă, de stabilirea împrejurării dacă raportul juridic dedus judecății impune introducerea în cauză a altor persoane, dacă există, așadar, un litisconsorțiu obligatoriu.

În acest sens, autoarea căii de atac a susținut că, potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ., instanța are obligația, iar nu facultatea, de a dezvolta cadrul procesual chiar și în ipoteza existenței unei opoziții din partea părților, astfel că, în accepțiunea recurentei, se impunea introducerea în cauză a terțului ELECTRIFICARE C.F.R. S.A., având în vedere strânsa legătură între drepturile și obligațiile părților și obligațiile terțului ce își are izvorul în dispozițiile H.G. nr. 1283/2004.

Cu privire la cel de al doilea motiv de casare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat faptul că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât nu se regăsește în cuprinsul acesteia argumentarea înlăturării a două probe importante cauzei, administrate la fond, respectiv concluziile raportului de expertiză tehnică energetică și răspunsurile la interogatoriu.

În ce privește incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor Legii energiei și a gazelor naturale nr. 123/2012 și a reglementărilor art. 79 alin. (3) din Ordinul A.N.R.E. nr. 64/2014.

Detaliind, a arătat că, în speță, s-a constatat o eroare de măsurare a energiei consumate de intimata-pârâtă la punctul de consum Revizia de vagoane Grivița, recurenta având dreptul de a proceda la rectificarea/corectarea situației.

Printr-o altă critică, recurenta a susținut că au fost încălcate și dispozițiile art. 8 și art. 14 din Decretul nr. 167/1958. Detaliind, recurenta a arătat că instanța de apel trebuia să aibă în vedere faptul că C.F.R. S.A. a constatat consumul fraudulos la 06.07.2017, ceea ce face ca la această dată recurenta să cunoască fapta ilicită a pârâtei, iar, pe de altă parte, între recurentă și ELECTRIFICARE C.F.R. S.A. "socotelile nu au fost date și aprobate" decât la 21.09.2017, conform adresei nr. x/2017.

În continuare, printr-o altă critică subsumată aceluiași motiv de casare, recurenta a susținut faptul că instanța de apel nu a acordat relevanța juridică efectelor recunoașterii pretențiilor de către intimata-pârâtă. În acest sens, a arătat că intimata a recunoscut faptul că, în perioada 30.01.2012-30.08.2017, a beneficiat de energia electrică furnizată la locul de consum Revizia de Vagoane Grivița Nouă - PT1+PT2, însă, a refuzat plata contravalorii consumului energiei electrice înregistrată de contorul nr. x, motivat de faptul că valoarea înregistrată este prea mare, arătându-și disponibilitatea să plătească valoarea unui consum paușal, nu contorizat.

Deși susține că nu poate da curs propunerii intimatei-pârâte de a factura consumul paușal, întrucât, la locul de consum în discuție, energia era contorizată, cu toate acestea, recurenta apreciază că propunerea intimatei-pârâte poate fi apreciată de instanță ca o recunoaștere a pretențiilor recurentei.

Totodată, afirmă că această recunoaștere a pretențiilor recurentei ar rezulta și din răspunsul la interogatoriu, prin care pârâta a arătat că, pentru perioada 01.03.2015-31.08.2017, nu a avut încheiat contract de furnizare a energiei electrice cu recurenta, fără a contesta că ar fi beneficiat de serviciile de furnizare a energiei electrice la locul de consum Revizia Vagoane Grivița.

La 7 mai 2021, intimata-pârâtă a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării recursului, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Totodată, fără a invoca în mod expres excepția nulității recursului, intimata-pârâtă a arătat că recursul nu este admisibil în principiu, întrucât, prin motivele indicate în recurs, recurenta dorește reanalizarea probelor, situație care ar conduce la o nouă rejudecare a apelului, aspect care este inadmisibil.

La 3 iunie 2021, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate, precum și a celorlalte apărări și susțineri ale intimatei-pârâte, reiterând solicitarea de admitere a recursului pentru motivele arătate.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 8 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune puncte de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din același Cod.

La 24 februarie 2022, intimata-pârâtă S.N.T.F.C. "C.F.R. Călători" S.A. Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători București a formulat în scris punct de vedere la raport, prin care a arătat că, în opinia sa, prin motivele invocate, recurenta dorește stabilirea situației de fapt prin reanalizarea probelor, ceea ce ar conduce la o nouă rejudecare a apelului, aspect care este inadmisibil. În concluzie, solicită să se constate că motivele de recurs invocate nu sunt justificate, solicitând, pe cale de consecință, respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din 5 aprilie 2022, Înalta Curte a respins excepțiile tardivității și nulității recursului și a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. împotriva deciziei civile nr. 1836 A din 22 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, stabilind, totodată, termen de judecată la data de 7 iunie 2022.

Analizând recursul, precum și decizia atacată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Sub aspectul momentului de început al termenului de prescripție, instanța de apel a reținut că dreptul la acțiune privind debitul solicitat s-a născut la data scadenței obligației de plată, potrivit contractului, respectiv potrivit procedurii convenite privind facturarea lunară, iar momentul la care reclamanta a luat cunoștință de prejudiciu conform minutei din 06.07.2017 este lipsit de relevanță.

Înalta Curte constată că, în raport cu temeiul de drept al pretențiilor respinse ca prescrise, respectiv răspunderea civilă contractuală, nu este aplicabil art. 8 din Decretul nr. 167/1958, invocat de recurentă, text legal care reglementează începutul prescripției în cazul răspunderii civile delictuale și al îmbogățirii fără justă cauză.

În plus, momentul concret la care s-a născut dreptul la acțiune a fost stabilit de instanța de apel pe baza probelor administrate, astfel încât situația de fapt ce a stat la baza aplicării art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 nu poate fi cenzurată de instanța de recurs, față de limitele controlului de legalitate specific acestei căi extraordinare de atac.

Sub aspectul cauzei de suspendare a cursului prescripției prevăzute de art. 14 din Decretul nr. 167/1958, Înalta Curte reține că această normă de drept material nu este aplicabilă în cauză, din moment ce între părțile litigante nu existau raporturi de administrare de bunuri, iar raporturile existente între recurentă și Electrificare CFR S.A. sunt de natură convențională, nefiind îndeplinită condiția administrării bunurilor altuia "în temeiul legii sau al hotărârii judecătorești".

Prin urmare, este legală și va fi menținută dispoziția instanței de apel de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei 11.01.2012-26.10.2014 și de respingere ca prescrise a acestor pretenții.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat întrucât introducerea în cauză a terțului direct în apel presupunea schimbarea cadrului procesual stabilit la prima instanță, ceea ce contravine dispozițiilor art. 478 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe". Or, conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., "judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii".

În plus, potrivit art. 78 alin. (3) C. proc. civ., introducerea forțată în cauză a unei alte persoane poate fi dispusă, prin încheiere, numai până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe, nicidecum în apel.

Totodată, recurenta a mai susținut că instanța de apel a înlăturat două probe importante, administrate la prima instanță - concluziile raportului de expertiză tehnică specialitatea energetică și răspunsurile la interogatoriu, fără a argumenta motivele înlăturării.

Criticile sunt întemeiate pentru considerentele ce succed:

În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că reclamanta a stabilit un consum de energie nereal, întrucât nu a arătat în mod concret consumul/cota fiecărui consumator în parte, întreaga cantitate de energie consumată fiind pusă în sarcina apelantei-pârâte. Totodată, a statuat în sensul că "...nu se poate reține că prejudiciul invocat de către intimata reclamantă ar fi cert sub aspectul întinderii, în absența unor probe care să ateste că acești subconsumatori (n.n. subunitățile Depoul BCT, Postul Giulești și Uzina Chitila) nu au înregistrat un consum pe toată perioada pentru care se solicită obligarea apelantei pârâte la întregul consum înregistrat de contor."

Pentru a justifica această concluzie, instanța de apel avea obligația ca, în raport de dispozițiile art. 476-477 C. proc. civ., să analizeze toate probele administrate în cauză, în fața primei instanțe și în apel.

Verificarea dosarelor permite instanței de recurs observația că probatoriul administrat în cauză a fost complex, fiind administrare probe multiple: interogatoriu, expertiză de specialitate (în specialitatea energetică), înscrisuri, a căror suită trebuia analizată în conformitate cu art. 264 C. proc. civ., respectiv, pe fiecare în parte și pe toate, în ansamblul lor.

Deși instanța de apel include în motivarea prezentată referirea la probe, aceasta are doar un caracter reflex, atâta vreme cât justifică sumar starea de fapt, fără a face o referire la concluziile expertului judiciar la obiectivele 2 și 3 (din raport și din răspunsul la obiecțiuni), fără a explica în mod critic de ce a înlăturat concluziile expertului sau cum a apreciat restul probelor administrate în cauză.

Astfel, instanța de prim control judiciar omite să observe că prima instanță de fond nu numai că a omologat raportul de expertiză tehnică de specialitate, ci a analizat și valorificat constatările acestei probe, pe care a apreciat-o în ansamblu, coroborat cu celelalte probe.

În acest sens, prezintă relevanță nu numai obiectivele raportului de expertiză, ci și răspunsurile/concluziile expertului, inclusiv cele la obiecțiunile formulate, în care sunt făcute precizări și sub aspectul existenței unor eventuali consumatori activi branșați la acel punct de conectare.

Așadar, ca toate celelalte probe, concluziile expertizei constituie elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului, însă, fie că primește sau nu concluziile expertizei, instanța trebuie să motiveze poziția sa, neputându-le înlătura altfel decât motivat. Prin urmare, atunci când instanța adoptă o altă concluzie în privința unei constatări care intră în atribuțiile expertului, este necesar să își motiveze într-o manieră logică și convingătoare soluția aleasă.

În egală măsură, instanța de apel trebuia să vegheze și asupra repartizării sarcinii probei, în conformitate cu dispozițiile art. 249 C. proc. civ.

În acest sens, se constată că instanța de apel a inversat sarcina probei întrucât nu reclamanta trebuia să dovedească eventuala existență a subconsumatorilor și consumul efectiv al acestora, ci însăși apelanta pârâtă, care a contestat consumul real de energie electrică susținând existența unor potențiali subconsumatori. Așadar, reclamantei nu i se poate pretinde să facă proba negativă că subconsumatorii nu au înregistrat consum.

Înalta Curte reține și incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referitor la neîndeplinirea de către instanța de apel a obligației de motivare a deciziei atacate în condițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., decizia fiind insuficient motivată în raport cu chestiunile deduse de părți judecății.

În acest sens, deși reține insuficiența probatorie sub aspectul certitudinii (întinderii) prejudiciului, instanța de apel nu motivează înlăturarea concluziilor expertului judiciar la obiectivele 2 și 3.

Față de cele mai sus arătate, întrucât au fost găsite întemeiate criticile de nelegalitate subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., nu se mai impune analiza celorlalte critici fundamentate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (2), art. 497 și art. 499 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. - S.A. împotriva deciziei civile nr. 1836 A din 22 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care o va casa în parte și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel, numai în ceea ce privește pretențiile aferente perioadei 27 octombrie 2014 - 31 august 2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. - S.A. împotriva deciziei civile nr. 1836 A din 22 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează, în parte, decizia civilă nr. 1836 A din 22 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel, numai în ceea ce privește pretențiile aferente perioadei 27 octombrie 2014 - 31 august 2017.

Menține în rest dispozițiile deciziei instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iunie 2022.