ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1913/2010

Deliberând asupra

recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1104

din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, s

ecția comercială, s-a

respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta T.E.

împotriva pârâtei SC

C.D. SA Craiova prin care a

so

licitat obligarea pârâtei să ridice stâlpul de înaltă

tensiune aflat pe terenul din

Craiova, tarlaua 81, parcela 5 sau autorizarea

reclamantei să ridice acest stâlp pe cheltuiala pârâtei precum și obligarea

pârâtei la plata sumei de 3.879 lei

reprezentând

contravaloarea prejudiciului cauzat în ultimii 3 ani pentru lipsa de

folosință

a terenului.

Instanța

de fond a reținut că pe terenul reconstituit în proprietatea reclamantei

conform titlului de proprietate din 15 iulie 1994 se află amplasat un stâlp de

înaltă tensiune aflat în administrarea SC C.D. SA

, obiectiv dat în folosință la 1 decembrie 1966, așa cum rezultă din

fișa mijlocului fix.

A

mai reținut că, potrivit art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, terenurile pe

care se situează rețelele electrice de distribuție existente la data intrării

în vigoare a acestei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului. În

consecință, suprafața ocupată de stâlp nu-i aparține reclamantei iar pentru

asigurarea funcționării normale a capacității energetice pârâta, ca titulară de

licență pentru activitatea de distribuție de interes public, este titulara unui

drept de uz conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 13/2007.

Astfel,

pretenția reclamantei de ridicare a stâlpului este inadmisibilă, oricât de

vexatorie ar fi situația pentru aceasta, fiind ținută să-și exercite dreptul de

proprietate asupra imobilului în limitele fixate de lege.

Împotriva

sentinței a formulat apel reclamanta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Reclamanta susține că instanța de fond în mod greșit a

respins acțiunea

reclamantei

ca inadmisibilă, fără a intra în cercetarea fondului cauzei, cu motivarea că

terenul pe care este amplasat stâlpul nu-i aparține.

Susține că instanța a

încuviințat o expertiză topografică după care a revenit asupra probei

considerând că este inutilă cauzei. Apreciază că expertiza era o probă deja

câștigată prin încuviințarea ei și că era utilă, fiind de natură să conducă la

o justă soluționare a procesului. Mai arată că prin lipsirea sa de acest mijloc

de probă i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că expertiza constituia o parte

importantă a procesului  menită să conducă la o stabilire exactă a stării de

fapt, care putea conduce la o soluție temeinică și legală. Mai arată că la

pronunțarea soluției instanța a analizat numai susținerile pârâtei, achiesând

practic la acestea, fără a ține seama că a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra terenului cu titlul de proprietate emis de comisia de fond

funciar, titlu care nu a fost niciodată anulat. Totodată, susține că reclamanta

nu a făcut niciodată dovada datei amplasării stâlpului pentru a se stabili că

terenul aferent este proprietate publică a statului și că prin respingerea

cererii sale i se încalcă grav dreptul de proprietate.

Față de aceste

argumente, solicită desființarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de

fond pentru administrarea probelor solicitate.

Prin Decizia nr. 217

din

27

octombrie

2009

a Curții

de Apel Craiova, secția comercială, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.

S-a reținut că

instanța a revenit asupra probei cu expertiză față de apărarea pârâtei

referitoare la dreptul de proprietate publică al statului asupra terenului pe

care este amplasat stâlpul de înaltă tensiune, apărare bazată pe Legea nr. 13/2007

și pe fișa mijlocului fix din care rezultă data înființării obiectivului. În

aceste condiții, corect s-a apreciat că proba devine inutilă cauzei, dezlegarea

fiind determinată de alte elemente, față de noile apărări și probe administrate

(proba cu înscrisuri reprezentând fișa mijlocului fix) și s-a revenit asupra

ei.

În ce privește fondul s-a reținut în mod în mod temeinic

și legal de către prima instanță

și-a întemeiat soluția pe prevederile art. 41

alin. (4) din Legea nr. 13/2007 potrivit căruia terenurile pe care se situează

rețelele electrice de distribuție existente la data intrării în vioare a

acestei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului.

Pentru

stabilirea naturii terenului pe care se află stâlpul în litigiu s-a avut în

vedere data înființării obiectivului energetic.

Astfel,

din fișa mijlocului fix cu număr de inventar X, depusă la dosar la fila 43 a

rezultat că data dării în folosință a obiectivului a fost la 1 decembrie 1966

și cum la data intrării în vigoare a Legii energiei

electrice nr. 13/2007

obiectivul era dat în folosință, terenul aferent este proprietatea publică a

statului.

S-a

procedat la compararea titlurilor constatând soluția corectă a tribunalului în

ceea ce privește terenul pe care este amplasat stâlpul nu constituie

proprietatea reclamantei, chiar Legea nr. 18/1991 excluzând de la

reconstituirea dreptului de proprietate privată terenurile aparținând

domeniului public, afectate unor destinații speciale, care, potrivit art. 5 sunt

inalienabile și insesizabile.

Prin

urmare, reclamanta nu poate pretinde mutarea stâlpului de pe terenul afectat

obiectivului de utilitate publică și nici despăgubiri pentru teren. Chiar dacă

titlul reclamantei nu a fost expres

anulat,

nulitatea parțială poate fi analizată pe cale de excepție. Asupra terenurilor

aflate

în proprietatea terților, cuprinse în zonele de protecție și de siguranță Legea

nr. 13/2007 stabilește prin art. 20 alin. (3) un drept de servitute legală,

dreptul de proprietate privată putând să fie limitat potrivit art. 44 alin. (7)

din Constituția României.

În contra celei din urmă hotărâri a declarat

recurs reclamanta criticând soluția pronunțată în apel pentru nelegalitate și

netemeinicie și susținând în esență, că instanța a făcut o greșită aplicare a art.

41 și 20 din Legea nr. 13/2007, art. 44 și 136 din Constituția României și a

dispozițiilor Legii nr. 18/1991, că în mod greșit s-a apreciat că terenul nu

este proprietatea sa, fiind afectat unui obiectiv de utilitate publică și că nu

i se cuvin despăgubiri, soluție ce încalcă dispozițiile art. 41 alin. (4) și art.

20 alin. (3) din Legea nr. 13/2007 și vin în contradicție cu Constituția

României vizând dreptul de proprietate este garantat; totodată mai arată că

terenul pentru care s-a emis titlu de proprietate nu este proprietate publică.

Recursul este

nefondat.

Într-adevăr,

pe terenul reclamantei prin TP 1210 – 48427 din 15 iulie 1994 emis de comisia

de Lege nr. 18/1991 Dolj, se află un stâlp din rețeaua electrică de

distribuție, dată în folosință la 1 decembrie 1966, așa cum rezultă din fișa

mijlocului fix depusă de pârâtă.

Însă,

potrivit art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, terenurile pe care se

situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a

acestei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului.

Având

în vedere textul de lege enunțat rezultă că suprafața ocupată de stâlpul în

litigiu este în proprietatea publică a statului dat fiind darea în folosință a

acestuia anterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007, situație în care

nu-i aparține reclamantei, iar pentru asigurarea funcționării normale a

capacității energetice, pârâta, ca titulară de licență, pentru activitatea de

distribuție de interes public este titulara unui drept de uz (art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 13/2007).

Având

în vedere cele de mai sus, cererea de ridicare a stâlpului amplasat în parcela

atribuită autoarei reclamantei sau de a fi autorizată aceasta să ridice

stâlpul, pe cheltuiala pârâtei, este inadmisibilă, indiferent cât de vexatorie

ar fi situația pentru reclamantă. Aceasta chiar dacă are un drept real absolut

asupra unui imobil, este ținută să-l exercite în limitele legii, inclusiv cele

fixate de Legea energiei electrice nr. 13/2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de

reclamanta T.E. împotriva deciziei nr. 217 din 27 octombrie 2009 a Curții de

Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

25

mai 2010.