Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.04.2010
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1355/2010

HOTĂRÂRE
22.04.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1355/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin hotărârea ședinței din camera de consiliu de la 12 ianuarie 2010 a stabilit competența soluționării pricinii privind pe reclamantul G.O.A. și pârâta SC C.D. SA Craiova în favoarea Judecătoriei Craiova. Judecătoria Craiova prin sentința civilă nr. 14.587 din 2 noiembrie 2007 a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu la termenul din 2 noiembrie 2007 și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul G.O.A. în contradictoriu cu pârâta SC C.D.

SA Craiova în favoarea Tribunalului Dolj, secția comercială, cu motivarea că obiectul cauzei este obligația de a face, respectiv obligarea pârâtei la ridicarea stâlpilor de rețea electrică și a branșamentelor realizate pe terenul reclamantului, pârâta fiind un comerciant ce desfășoară acte și fapte de comerț, în sensul art. 3 și art. 4 C. com. Tribunalul Dolj, secția comercială, prin sentința nr. 1889 din 16 octombrie 2009, a declinat competența de soluționare a aceleiași cauze în favoarea Judecătoriei Craiova, stabilind că litigiul este de natură civilă, obligațiile pârâtului izvorând dintr-un delict civil. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Curții de Apel Craiova în vederea soluționării lui.

Prin hotărârea nr. 1 din 12 ianuarie 2010 dată în ședința din camera de consiliu, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a stabilit competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Craiova, ca instanță comercială, deoarece obiectul litigiului este patrimonial, cu valoare de 9.600 lei fiind aplicabile dispozițiile art. 1 coroborate cu art. 2 C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a promovat recurs pârâta SC C.D. SA Craiova, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate iar pe fond să se constate că Tribunalul Dolj, secția comercială, este competent a soluționa cauza. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse de pârâtă prin cererea de recurs, constată că acestea sunt justificate, urmând a admite recursul și a stabili competența în favoarea Tribunalului Dolj, pentru următoarele considerente.

Din verificarea întregii documentații, rezultă că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a cerut obligarea pârâtei la ridicarea stâlpilor de rețea electrică plantați în mod abuziv, fără consimțământul său și desființarea branșamentelor instalate pe terenul proprietatea sa. Ulterior, la data de 1 februarie 2008, a fost precizată acțiunea, în sensul că suplimentar nu a putut fi folosit terenul, iar lipsa de folosință, în cei 7 ani de ocupație abuzivă, a creat prejudicii materiale. Este de necontestat că litigiul de natură comercială are ca obiect principal obligația de a face, o cerere neevaluabilă în bani, astfel că potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. competența de soluționare a cauzei revine în primă instanță Tribunalului Dolj.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC C.D. SA Craiova împotriva Hotărârii nr. 1 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, pe care o modifică în sensul că stabilește competența în favoarea Tribunalului Dolj. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 aprilie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-12-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3261/2009
Prin sentința nr. 19 din 7 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-a stabilit competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul C.D. împotriva pârâților SC C.A.O. SA Craiova, Consiliul Local Craiova, SC R. SA, regiun
ÎCCJ 2012-02-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 766/2012
Prin sentința civilă nr. 14587 din 2 noiembrie 2007, Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția comercială. Prin sentința nr. 1889 din data de 16 octombrie 2009, Tribunalul Dolj a
ÎCCJ 2011-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1392/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 14787 din 05 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 7725/215/2007 a fost admisă excepția necompeten
ÎCCJ 2013-03-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1333/2013
t ambele hotărâri și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Dolj, în primă instanță, ca instanță comercială. Cauza a fost înregistrată la data de 15 iulie 2008 pe rolul Tribunalului Dolj, secția comercială sub nr. 54503/215
ÎCCJ 2013-05-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1895/2013
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția comercială, reținând incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. și faptul că petitul principal al acțiunii este neevaluabil în bani, respect
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă