ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3261/2009

Prin sentința nr. 19 din 7 aprilie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova s-a stabilit competența de soluționare a acțiunii

formulate de reclamantul C.D. împotriva pârâților SC C.A.O. SA Craiova, Consiliul

Local Craiova, SC R. SA, regiunea Dolj, SC D.S.R. SRL, D.R.V.D.G. Craiova, SC C.D.

SA Craiova și SC L.L.C., sucursala Craiova, în favoarea Judecătoriei Craiova,

ca instanță comercială.

În considerente s-a reținut

că natura litigiului este comercială, obiectul acțiunii îl reprezintă o

„obligație de a face” patrimonială ce incumbă unor comercianți și anume, aceea

de a ridica instalațiile ce traversează terenul proprietatea reclamantului.

Față de dispozițiile art. 56 C. com., când obligația este mixtă, întregul

raport juridic este supus legii comerciale.

Cum valoarea litigiului este

sub plafonul de 100.000 lei, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a), raportat la art.

1 C. proc. civ. și la Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, s-a stabilit că soluționarea cauzei revine în competența materială a

Judecătoriei Craiova, ca instanță comercială.

Împotriva acestei sentințe

reclamantul a declarat recurs, criticile vizând aplicarea greșită a legii, în

sensul că, deși admite că Judecătoria are competență pentru soluționarea

litigiului, acesta din urmă nu are natură comercială, ci una civilă, temeiul de

drept fiind art. 1073 și art. 998 C. civ.

Recurentul mai arată că nu a

încheiat cu pârâtele un contract de prestări servicii astfel încât raportul

juridic dedus judecății să fie guvernat de dispozițiile art. 56 C. com.

Intimatele nu au formulat

întâmpinare.

Asupra recursului formulat

de reclamant, Înalta Curte reține următoarele:

În mod legal instanța

investită cu regulatorul de competență a stabilit natura comercială a

litigiului, pornind de la aceea că obligația de „a face” care constituie

obiectul litigiului are caracter comercial pentru pârâți, astfel că devin

incidente prevederile art. 56 C. com. potrivit cărora, dacă un act este

comercial pentru una dintre părți, toți contractanții sunt supuși, în ceea ce

privește acel act, legii comerciale.

Bunurile asupra cărora se

poartă litigiul sunt în patrimoniul unor comercianți, obligațiile

comercianților pârâți în speță au aceeași natură comercială, astfel încât

temeiul de drept invocat de reclamant în acțiune, precum și faptul că nu s-au

încheiat contracte de prestări servicii, nu prezintă relevanță în stabilirea

naturii litigiului.

În baza acestor

considerente, mai sus reținute, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul reclamantului constatându-se că

instanța a aplicat corect legea și a stabilit în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc.

civ. că revine Judecătoriei Craiova, ca instanță comercială, competența

soluționării litigiului, în raport și de valoarea acestuia sub limita de

100.000 lei prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul C.D. împotriva sentinței nr. 19 din 7 aprilie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 decembrie 2009.