ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3261/2009

Prin sentința nr. 19 din 7 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-a stabilit competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul C.D. împotriva pârâților SC C.A.O. SA Craiova, Consiliul Local Craiova, SC R. SA, regiunea Dolj, SC D.S.R. SRL, D.R.V.D.G. Craiova, SC C.D. SA Craiova și SC L.L.C., sucursala Craiova, în favoarea Judecătoriei Craiova, ca instanță comercială. În considerente s-a reținut că natura litigiului este comercială, obiectul acțiunii îl reprezintă o „obligație de a face” patrimonială ce incumbă unor comercianți și anume, aceea de a ridica instalațiile ce traversează terenul proprietatea reclamantului. Față de dispozițiile art. 56 C. com., când obligația este mixtă, întregul raport juridic este supus legii comerciale.

Cum valoarea litigiului este sub plafonul de 100.000 lei, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a), raportat la art. 1 C. proc. civ. și la Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că soluționarea cauzei revine în competența materială a Judecătoriei Craiova, ca instanță comercială. Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs, criticile vizând aplicarea greșită a legii, în sensul că, deși admite că Judecătoria are competență pentru soluționarea litigiului, acesta din urmă nu are natură comercială, ci una civilă, temeiul de drept fiind art. 1073 și art. 998 C. civ. Recurentul mai arată că nu a încheiat cu pârâtele un contract de prestări servicii astfel încât raportul juridic dedus judecății să fie guvernat de dispozițiile art. 56 C. com.

Intimatele nu au formulat întâmpinare. Asupra recursului formulat de reclamant, Înalta Curte reține următoarele: În mod legal instanța investită cu regulatorul de competență a stabilit natura comercială a litigiului, pornind de la aceea că obligația de „a face” care constituie obiectul litigiului are caracter comercial pentru pârâți, astfel că devin incidente prevederile art. 56 C. com. potrivit cărora, dacă un act este comercial pentru una dintre părți, toți contractanții sunt supuși, în ceea ce privește acel act, legii comerciale. Bunurile asupra cărora se poartă litigiul sunt în patrimoniul unor comercianți, obligațiile comercianților pârâți în speță au aceeași natură comercială, astfel încât temeiul de drept invocat de reclamant în acțiune, precum și faptul că nu s-au încheiat contracte de prestări servicii, nu prezintă relevanță în stabilirea naturii litigiului.

În baza acestor considerente, mai sus reținute, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul reclamantului constatându-se că instanța a aplicat corect legea și a stabilit în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ. că revine Judecătoriei Craiova, ca instanță comercială, competența soluționării litigiului, în raport și de valoarea acestuia sub limita de 100.000 lei prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.D. împotriva sentinței nr. 19 din 7 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2009.