ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2503/2011

Asupra recursului de față;

În fundamentarea acestei soluții, instanța de

fond a reținut, în principal, că între părți s-a încheiat contractul de

execuție de lucrări nr. 4100 din 23 iunie 2006 cu prețul ferm de 7.374.434,47

lei plus 1.401.142,55 lei TVA.

Pe parcursul derulării contractului s-au mai

încheiat trei acte adiționale prin care valoarea lucrărilor contractate a

devenit 7.466.227,13 lei plus 1.418.583,15 lei TVA iar termenul de finalizare a

lucrărilor s-a decalat la 30 iunie 2007, execuția finalizându-se în august 2007

și recepția fiind efectuată la 18 septembrie 2007, fără obiecțiuni.

La punerea în execuție a prevederilor

proiectului s-a constatat necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare,

reclamanta sesizând pârâta asupra neconformităților și neconcordanțelor

constatate în proiect, cu adresa nr. 807 din 6 iunie 2007.

Cu toate că lucrările suplimentare, așa cum

au fost identificate în raportul de expertiză întocmit în cauză, nu fac

obiectul contractului dintre părți, au fost efectuate de către reclamantă.

Chiar dacă aceste lucrări suplimentare au

fost executate în lipsa acordului scris al pârâtei și nu au făcut obiectul

vreunui act adițional, nu se poate contesta faptul că aceasta din urmă și-a

îmbogățit patrimoniul cu prețul acestora în cuantum de 413.015,59 lei fără TVA

în dauna patrimoniului reclamantei, având loc o îmbogățire fără just temei.

De asemenea, a fost admis apelul reclamantei

SC G.P.C. SRL împotriva aceleiași sentințe, schimbată în parte și obligată

pârâta la plata dobânzii legale aferente sumei de 413.015,59 lei începând cu

data de 18 septembrie 2007 și până la plata efectivă.

A mai fost obligată pârâta și la plata sumei

de 48.316,68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În final au fost menținute restul

dispozițiilor sentinței.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat

împrejurarea că litigiul nu este de natură comercială, ci un litigiu ce

privește executarea unui contract administrativ și potrivit art. 8 din Legea

nr. 554/2004 competența revine unei instanțe specializate în contencios

administrativ.

O altă critică a vizat împrejurarea că, dacă

totuși litigiul ar fi de natură comercială, nu a fost îndeplinită procedura

prealabilă stabilită de art. 720

1

C. proc. civ.

A fost interpretat greșit actul dedus

judecății și aplicată greșit legea, deoarece, în speță nu operează îmbogățirea

fără justă cauză și nici nu trebuiau acordate dobânzile legale în baza art. 43 C.

com.

Intimata-reclamantă SC G.P.C. SRL a depus

întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând materialul probator

administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurenta-pârâtă,

constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul,

pentru următoarele considerente.

De remarcat că Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2085 din 22

aprilie 2010 atunci când s-a pronunțat asupra conflictului negativ de

competență, a stabilit competența de soluționare a cauzei dintre prezentele

părți în favoarea Curții de Apel Craiova, secția comercială, reținând că pentru

calificarea unui contract ca fiind administrativ trebuie să se țină seama de

prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată, ce definesc noțiunile de autoritate publică și act administrativ

asimilat. Din această perspectivă corect a stabilit instanța de apel că

litigiul dintre părți are un pronunțat caracter comercial, reprezentând un

contract de execuție de lucrări, cu drepturi și obligații asumate reciproc, în

care pârâta nu are calitatea de autoritate publică iar obiectul nu vizează

bunuri proprietate publică.

Sunt acte administrative, conform art. 2

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, numai actele unilaterale cu caracter

individual sau normativ emise de o autoritate publică și sunt asimilate actelor

administrative numai contractele încheiate de autoritățile publice, în speță

contractul având o evidentă natură comercială.

Este de necontestat că reglementările art. 720

1

C. proc. civ. au un caracter imperativ și sunt de maximă actualitate, prin

aceea că în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani,

înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca

soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

În acest scop, reclamantul va convoca partea

adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum

și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea iar convocarea se face

prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau

orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului și

confirmarea primirii acestuia.

De asemenea data convocării pentru conciliere

nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor, finalizând cu

rezultatul concilierii ce se va consemna într-un înscris cu arătarea

pretențiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului și a punctului de

vedere al fiecărei părți.

La rândul său, art. 109 alin. (2) C. proc.

civ., prevede expres că în cazurile anume menționate de lege, sesizarea

instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri

prealabile, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la

cererea de chemare în judecată.

Întreaga corespondență care există la dosarul

cauzei, precum și sentința nr. 293/COM din 8 aprilie 2008 a Tribunalului Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, prin care a fost

respinsă emiterea somației de plată potrivit procedurii instituite de O.G. nr. 5/2001

inițiată de creditorul SC G.P.C. SRL împotriva debitorului C.N.A.P.D.F. SA evidențiază

faptul că pârâta cunoștea întinderea pretențiilor reclamantei, având

posibilitatea de a soluționa litigiul pe cale amiabilă.

Contractul de execuție de lucrări a fost

îndeplinit, cu respectarea clauzelor stabilite de părți. Concluziile raportului

de expertiză în specialitatea construcții, evidențiază că lucrările

suplimentare solicitate de reclamant au fost executate, cu o valoare de

413,015,59 lei fără TVA și au fost confirmate de dirigintele de șantier prin

semnarea antemăsurătorilor, devizelor de lucrări și situațiilor de plată în

baza devizelor avizate de proiectant.

Chiar dacă pentru aceste lucrări a lipsit acordul

scris al reclamantei, potrivit documentației depuse de părți, ele erau

necesare, în acest context sporind patrimoniul pârâtei, în detrimentul

patrimoniului reclamantei, conducând la o îmbogățirea fără justă cauză.

Dobânzile comerciale corect au fost acordate

în contextul aplicării art. 43 C. com., astfel încât urmează a respinge

recursul declarat de pârâta C.N.A.P.D.F. SA împotriva deciziei nr. 174 din 15

septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială ca nefondat,

nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a

obliga recurenta la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâta C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu, împotriva deciziei nr. 174 de la 15 septembrie

2010 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 23 iunie 2011.