ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2503/2011

Asupra recursului de față; În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut, în principal, că între părți s-a încheiat contractul de execuție de lucrări nr. 4100 din 23 iunie 2006 cu prețul ferm de 7.374.434,47 lei plus 1.401.142,55 lei TVA. Pe parcursul derulării contractului s-au mai încheiat trei acte adiționale prin care valoarea lucrărilor contractate a devenit 7.466.227,13 lei plus 1.418.583,15 lei TVA iar termenul de finalizare a lucrărilor s-a decalat la 30 iunie 2007, execuția finalizându-se în august 2007 și recepția fiind efectuată la 18 septembrie 2007, fără obiecțiuni.

La punerea în execuție a prevederilor proiectului s-a constatat necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare, reclamanta sesizând pârâta asupra neconformităților și neconcordanțelor constatate în proiect, cu adresa nr. 807 din 6 iunie 2007. Cu toate că lucrările suplimentare, așa cum au fost identificate în raportul de expertiză întocmit în cauză, nu fac obiectul contractului dintre părți, au fost efectuate de către reclamantă. Chiar dacă aceste lucrări suplimentare au fost executate în lipsa acordului scris al pârâtei și nu au făcut obiectul vreunui act adițional, nu se poate contesta faptul că aceasta din urmă și-a îmbogățit patrimoniul cu prețul acestora în cuantum de 413.015,59 lei fără TVA în dauna patrimoniului reclamantei, având loc o îmbogățire fără just temei.

De asemenea, a fost admis apelul reclamantei SC G.P.C. SRL împotriva aceleiași sentințe, schimbată în parte și obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente sumei de 413.015,59 lei începând cu data de 18 septembrie 2007 și până la plata efectivă. A mai fost obligată pârâta și la plata sumei de 48.316,68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În final au fost menținute restul dispozițiilor sentinței. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că litigiul nu este de natură comercială, ci un litigiu ce privește executarea unui contract administrativ și potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 competența revine unei instanțe specializate în contencios administrativ. O altă critică a vizat împrejurarea că, dacă totuși litigiul ar fi de natură comercială, nu a fost îndeplinită procedura prealabilă stabilită de art. 720 1 C. proc.

civ. A fost interpretat greșit actul dedus judecății și aplicată greșit legea, deoarece, în speță nu operează îmbogățirea fără justă cauză și nici nu trebuiau acordate dobânzile legale în baza art. 43 C. com. Intimata-reclamantă SC G.P.C. SRL a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurenta-pârâtă, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente.

De remarcat că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2085 din 22 aprilie 2010 atunci când s-a pronunțat asupra conflictului negativ de competență, a stabilit competența de soluționare a cauzei dintre prezentele părți în favoarea Curții de Apel Craiova, secția comercială, reținând că pentru calificarea unui contract ca fiind administrativ trebuie să se țină seama de prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, ce definesc noțiunile de autoritate publică și act administrativ asimilat. Din această perspectivă corect a stabilit instanța de apel că litigiul dintre părți are un pronunțat caracter comercial, reprezentând un contract de execuție de lucrări, cu drepturi și obligații asumate reciproc, în care pârâta nu are calitatea de autoritate publică iar obiectul nu vizează bunuri proprietate publică.

Sunt acte administrative, conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, numai actele unilaterale cu caracter individual sau normativ emise de o autoritate publică și sunt asimilate actelor administrative numai contractele încheiate de autoritățile publice, în speță contractul având o evidentă natură comercială. Este de necontestat că reglementările art. 720 1 C. proc. civ. au un caracter imperativ și sunt de maximă actualitate, prin aceea că în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

În acest scop, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea iar convocarea se face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. De asemenea data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor, finalizând cu rezultatul concilierii ce se va consemna într-un înscris cu arătarea pretențiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului și a punctului de vedere al fiecărei părți. La rândul său, art. 109 alin. (2) C. proc.

civ., prevede expres că în cazurile anume menționate de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Întreaga corespondență care există la dosarul cauzei, precum și sentința nr. 293/COM din 8 aprilie 2008 a Tribunalului Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, prin care a fost respinsă emiterea somației de plată potrivit procedurii instituite de O.G. nr. 5/2001 inițiată de creditorul SC G.P.C. SRL împotriva debitorului C.N.A.P.D.F. SA evidențiază faptul că pârâta cunoștea întinderea pretențiilor reclamantei, având posibilitatea de a soluționa litigiul pe cale amiabilă.

Contractul de execuție de lucrări a fost îndeplinit, cu respectarea clauzelor stabilite de părți. Concluziile raportului de expertiză în specialitatea construcții, evidențiază că lucrările suplimentare solicitate de reclamant au fost executate, cu o valoare de 413,015,59 lei fără TVA și au fost confirmate de dirigintele de șantier prin semnarea antemăsurătorilor, devizelor de lucrări și situațiilor de plată în baza devizelor avizate de proiectant. Chiar dacă pentru aceste lucrări a lipsit acordul scris al reclamantei, potrivit documentației depuse de părți, ele erau necesare, în acest context sporind patrimoniul pârâtei, în detrimentul patrimoniului reclamantei, conducând la o îmbogățirea fără justă cauză.

Dobânzile comerciale corect au fost acordate în contextul aplicării art. 43 C. com., astfel încât urmează a respinge recursul declarat de pârâta C.N.A.P.D.F. SA împotriva deciziei nr. 174 din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială ca nefondat, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga recurenta la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu, împotriva deciziei nr. 174 de la 15 septembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 iunie 2011.