Decizia nr. 3448/2012 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Sentința pronunțată în cauză de Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 28 martie 2008, ca primă instanță. Tribunalul Neamț, învestit cu soluționarea acțiunii introductive formulată de reclamanta recurenta-reclamantă SC I. SRL Piatra Neamț prin administrator judiciar G.C.S. Piatra Neamț și prin administrator statutar P.G.D., prin administrator statutar asistat de avocat substituent A.M.P. împotriva pârâtei C.V. SRL având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 262.497,44 RON reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru lucrările de construcții executate, dobânzi și penalități de întârziere precum și contravaloarea cantității de 615 m 3 bușteni nelivrată, prin sentința civilă nr. 181 pronunțată la 28 martie 2008 a hotărât următoarele: A respins ca neîntemeiate excepțiile vizând inadmisibilitatea, prematuritatea și netimbrarea acțiunii, invocate de pârâta C.V. SRL; a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 420.649,16 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și neachitate (115.496,42 RON), penalități de întârziere (4.343,73 RON), majorări și penalități pentru neplata TVA (13.289 RON) garanția de bună execuție (27.520 RON); a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție formulate de reclamanta împotriva SC G.M. SRL Piatra Neamț. Prima instanță a constatat că sumele datorate de pârâtă, astfel cum au fost stabilite de raportul de expertiză dispus în cauză, reprezintă contravaloarea lucrărilor executate de reclamantă în baza contractului nr. AA din 24 iunie 2004 privind amenajarea motelului S. și a contractului nr. GG din 12 noiembrie 2004 având ca obiect executarea lucrărilor de consolidare la același motel. Totodată, instanța reține că la terminarea lucrărilor au fost întocmite procesele-verbale de recepție calitativă parțială care nu cuprind obiecțiuni ceea ce impune concluzia că lucrările au fost de calitate și au respectat proiectul inițial.

Sentința fondului a fost apelată de pârâta C.V. SRL atât sub aspectul dezlegării date excepțiilor invocate, cât și pe fondul cauzei invocându-se nemotivarea hotărârii, acordarea mai mult decât s-a cerut și nepronunțarea pe capătul de cerere privind restituirea avansului pentru cei 615 m 3 bușteni. Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 95 din 21 noiembrie 2008 a admis apelul declarat de pârâtă, a desființat sentința nr. 181/2008 a Tribunalului Neamț și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță. Instanța de control judiciar a constatat că sunt întemeiate criticile pârâtei numai cu privire la fondul cauzei, apreciind că motivarea sumară a sentinței, fără o analiză a susținerilor părților și a probatoriului administrat semnifică o necercetare a fondului cauzei, astfel că în absența considerentelor de fapt și de drept care au stat la baza soluției primei instanțe, verificările impuse de art. 295 alin. (1) C. proc. civ. instanței de apel nu pot fi efectuate.

În rejudecare, Tribunalul Neamț prin sentința civilă nr. 1647 din 22 decembrie 2009 a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâtă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă în sensul obligării pârâtei la plata sumei totale de 179.430,06 RON din care 65.629 RON debit și suma de 113.800,92 RON penalități de întârziere; capetele de cerere pentru plata de daune cominatorii, majorări pentru plata TVA și obligații către stat și daune compensatorii au fost respinse; s-a respins ca nefondată și cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut din probele administrate că în urma derulării contractului nr. AA/2004 pârâta a achitat în plus suma de 17.259,39 RON, iar în baza lucrărilor executate în temeiul contractului nr. GG/2004 pârâta datorează reclamantei suma de 8.880 RON. Cu privire la suma de 90.500 RON reprezentând avans material lemnos, instanța a constatat că pârâta a restituit reclamantei la data de 7 februarie 2005 suma de 16.451,46 RON urmând a fi obligată la diferența neachitată de 74.048,53 RON. În ce privește garanția de bună execuție în sumă de 27.500 RON însușită de pârâtă, instanța apreciază că aceasta nu o datorează reclamantei, deoarece valoarea lucrărilor neexecutate sau executate necorespunzător de reclamantă executant este mai mare decât valoarea garanției de bună execuție. În raport de sumele reciproce datorate de părți, prima instanță stabilește că reclamanta mai are de încasat de la pârâtă suma de 65.629,14 RON debit plus 113.800,92 RON penalități de întârziere aferente.

Sentința nr. 1677/2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în rejudecare, după casare cu trimitere, a fost apelată de ambele părți pentru aspecte de netemeinicie și nelegalitate. Reclamanta a invocat prin cererea de apel depășirea limitelor rejudecării și încălcarea indicațiilor date prin decizia de casare precum și modul în care au fost valorificate concluziile celor două rapoarte de expertiză tehnică și contabilă în raport de actele depuse. Pârâta a criticat sentința în ceea ce privește obligarea sa la plata penalităților în cuantum de 113.800 RON în absența unei clauze penale pe care să se fundamenteze. Prin decizia nr. 54 din 24 iunie 2010 Curtea de Apel Bacău a admis atât apelul reclamantei SC I. SRL cât și apelul pârâtei C.V. SRL prin administrator statutar I.V., a schimbat în parte sentința fondului în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 27.520 RON cu titlu de garanție; suma de 59.906,14 RON reprezentând avans materiale și împrumut acordat, sume la care urmează să se aplice dobânda legală; suma de 16.347 RON reprezentând contravaloare lucrări suplimentare conform facturii nr. PP/2005 și suma de 14.080 RON reprezentând contravaloare lucrări suplimentare conform facturii nr. RR/2005. Dezlegările date de prima instanță cu privire la excepții, daune, chemarea în garanție și cheltuielile de judecată, au fost menținute. Cu privire la restituirea garanției de bună execuție consemnată de reclamantă în conformitate cu art. 13.1 din contractul nr. AA/2004, instanța de apel a constatat că reclamanta este îndreptățită la restituirea sumei de 27.520 RON față de conținutul procesului-verbal din 16 octombrie 2004 de terminare a lucrărilor și de procesul-verbal de recepție finală din 27 octombrie 2005 în care se consemnează, că au fost respectate cerințele esențiale impuse de Legea nr. 10/1999. Pentru celelalte sume acordate reclamantei derivând din cele două contracte încheiate de părți, Curtea de Apel are în vedere concluziile expertizei de construcții și procesul verbal de recepție finală din 27 octombrie 2005 în care se menționează lucrările ce urmează a se reface, remedia sau înlocui. Pentru lucrările suplimentare sumele acordate conform celor două facturi din 2005, sunt justificate în motivarea Curții pe împrejurarea că ambele părți au recunoscut efectuarea lucrărilor suplimentare, existența și valoarea lor fiind confirmată de expertiza în construcții. În ce privește suma de 59.906,14 RON reprezentând avans materiale (bușteni) și împrumut acordat de reclamantă pârâtei, Curtea constată că suma este justificată prin factura și OP din 8 februarie 2005, fiind confirmată de expertiza contabilă efectuată, sumă la care se aplică dobânda legală conform O.G. nr. 9/2000 deoarece obligația nu rezultă dintr-un contract scris în care părțile să prevadă o clauză penală.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanta prin cererea de recurs înregistrată la 22 iulie 2010 și pârâtă prin cererea de recurs din 16 iulie 2010. 5.1. Recurenta reclamantă a solicitat în temeiul art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată. Potrivit recurentei, sumele acordate pentru lucrările suplimentare realizate se situează sub valoarea lor reală de 19.445,65 RON și respectiv 18.780 RON, conform celor două facturi emise în 2005 reprezentând lucrări de consolidare în baza contractului nr. GG/2004 și lucrări la contractul nr. AA/2004. Sub un al doilea aspect recurenta reclamantă susține că instanța de apel a omis să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru suma datorată de 27.520 RON reprezentând garanția de bună execuție. Sub un ultim aspect recurenta reclamantă susține că în mod nelegal și netemeinic a fost respinsă cererea sa de obligare a pârâtei la daune compensatorii reprezentate de plata de majorări la TVA, și alte obligații către stat, plata de dobânzi bancare împovărătoare plus beneficiu nerealizat datorită imposibilității de a contracta noi lucrări. Susține recurenta, în argumentarea acestei critici că pârâta prin mijloace ilegale, respectiv sustragerea garanției de bună execuție, a avansului pentru buștenii pe care nu îi avea în stoc și împrumutului de 6.000 RON a fost finanțată de societatea reclamantă cu suma de 162.266 RON pentru care aceasta a plătit dobânzi bancare și penalizatoare aspecte care justifică acordarea daunelor compensatorii. 5.2. Recurenta pârâtă SC C.V. SRL și-a întemeiat în drept recursul pe ipotezele reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticile formulate vizând obligarea sa la restituirea garanției de bună execuție și obligarea la plata lucrărilor suplimentare. În ceea ce privește restituirea garanției de bună execuției recurenta pârâtă arată că potrivit contractului, art. 13.7 și art. 58.3 pct. a, a notificat antreprenorului executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale pentru lucrările asumate fiind în drept să rețină garanția de bună execuție, în vederea remedierii acestora așa încât soluția instanței de apel pe acest capăt de cerere este nelegală și netemeinică. În ceea ce privește executarea lucrărilor suplimentare în valoare de 16.340,88 RON conform facturii nr. PP/2005 recurenta susține că expertul tehnic nu a identificat și evaluat lucrările pretinse reținând că nu au existat note de comandă suplimentare. Totodată recurenta arată că factura nu întrunește condițiile de valabilitate pentru a fi luată în calcul, nefiind semnată de reprezentantul său legal, deoarece lucrările consemnate nu au fost cuprinse în contractul inițial nr. AA/2004. Referitor la lucrările suplimentare facturate în baza contractului nr. GG/2004 recurenta arată că potrivit art. 13 din contract, orice modificare a contractului trebuia consemnată într-un act adițional, înscris care nu s-a întocmit cu privire la lucrările pretinse de antreprenor, ele urmând să se înscrie în valoarea inițială a contractului de 22.000 RON. Referitor la dobânda aplicată de instanța de apel pentru valoarea lucrărilor suplimentare la contractul nr. GG/2004 recurenta susține că dispozițiile art. 5 alin. (2) care stabilesc procentul de 1% pe zi de întârziere se aplică numai pentru prețul inițial stabilit conform devizului anexă la contract, iar pentru eventualele lucrări suplimentare, în absența unui acord expres nu se poate aplica decât dobânda legală.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată următoarele: 6.1. Recursul declarat de recurenta reclamantă SC I. SRL se vădește nefondat. Aspectele dezvoltate de recurentă, în susținerea motivelor de recurs, indicate generic în preambulul cererii de recurs, art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., vizează chestiuni de netemeinicie și de apreciere a probatoriului administrat, care nu pot face obiectul controlului de legalitate pe calea recursului în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Cu privire la contravaloarea lucrărilor suplimentare acordate în sumă de 16.347 RON pentru contractul nr. AA/2004 și 14.080 RON pentru contractul nr. GG/2004, instanța de apel își fundamentează soluția pe constatările expertizei tehnice efectuată în cauză, pe înscrisurile și corespondența dintre părți cu privire la aceste lucrări pe recunoașterea și plata parțială de către pârâtă a contravalorii lor. Or, recurenta reclamantă nu aduce nici un contraargument în susținerea tezei sale, în sensul că sumele datorate sunt mai mari, astfel că nu poate fi reținută ipoteza nemotivării sau lipsei de temei legal invocate în cererea de recurs. 6.2. Omisiunea instanței de apel de a dispune obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru suma de 27.500 RON reprezentând garanția de bună execuție, a fost complinită prin încheierea din 26 august 2010 a Curții de Apel Bacău de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 54 din 24 iunie 2010 în sensul că dobânda legală prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 9/2000 este datorată și pentru suma de 27.520 RON. Cum încheierea de lămurire susmenționată a rămas irevocabilă prin decizia nr. 4360 din 14 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivul de recurs apare ca lipsit de interes. 6.3. Cu privire la neacordarea daunelor compensatorii, recurenta reclamantă reiterează susținerile din fața primei instanțe și din apel solicitând reaprecierea probatoriului administrat cu consecința obligării pârâtei la plata daunelor compensatorii, aspecte care, așa cum s-a arătat în preambulul acestor considerente, reprezintă chestiuni netemeinice ce nu se încadrează în motivele de nelegalitate susceptibile de control pe calea recursului.

Cu privire la recursul declarat de recurenta pârâtă, Înalta Curte constată că situațiile invocate nu se convertesc în motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, respectiv lipsa de temei legal și interpretarea greșită a clauzelor celor două contracte deduse judecății. 7.1. Dispunând obligarea pârâtei la restituirea garanției de bună execuție consemnate de reclamanta în baza dispozițiilor art. 13.1 din contractul nr. AA/2004, instanța de apel s-a întemeiat pe dispozițiile art. 13.7 și art. 13.8 din contract care stabilesc în mod clar și precis procedura de revendicare a garanției de autoritatea contractantă, pârâta din cauză, procedură care nu a fost respectată. Totodată, instanța de apel a avut în vedere și conținutul procesului verbal de terminare a lucrărilor din 16 octombrie 2004 și cel al procesului verbal de recepție finală din 27 octombrie 2005. Distinct de acestea, au fost reținute în sarcina reclamantei și deduse din suma datorată de pârâtă, contravaloarea unor lucrări neexecutate precum și contravaloarea lucrărilor de înlocuire, remediere prevăzute în anexa 2 la procesul verbal de recepție. Așa fiind, obligarea pârâtei la restituirea garanției de bună execuție nu este susceptibilă de critică sub aspectul încălcării sau interpretării greșite a clauzelor contractului așa cum susține recurenta pârâtă, fără să demonstreze în ce măsură dispozițiile legale referitoare la garanție au fost interpretate și aplicate greșit. Contestarea executării lucrărilor suplimentare la a căror contravaloare a fost obligată recurenta pârâtă, nu poate fi pusă în discuție în condițiile în care instanța și-a motivat hotărârea devolutivă pe acest aspect, în raport cu probele administrate. În ceea ce privește dobânda datorată pentru plata cu întârziere a contravalorii lucrărilor de către beneficiari, părțile au stabilit convențional cuantumul acesteia, în cadrul fiecărui contract, aplicarea clauzei penale astfel consimțită fiind obligatorie pentru părți cât și pentru instanță. Dispozițiile art. 5 din contractul nr. GG/2004 se referă la condițiile și termenul de plată pentru lucrările aferente contractului inclusiv pentru lucrările noi, sau suplimentare, reglementate în art. 13 din același contract, care se înscriu, în mod evident în cadrul executării obiectului contractului. În alte cuvinte clauza penală stipulată în art. 5, se referă la plata tuturor lucrărilor executate în temeiul contractului, voința părților fiind neechivocă în acest sens. Față de considerentele ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat în cauză de reclamanta și pârâta ca nefondate.