ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 210/2023

Ședința publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la 24 august 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 400.000 RON, reprezentând restanță contravaloarea contract nr. x din 13 mai 2014, conform facturii seria x nr. x din 30 decembrie 2015, și a sumei de 240.4000 RON, reprezentând penalități calculate de la data emiterii facturii (30 decembrie 2015) până la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum și la plata de penalități în cuantum de 0,1 % (400 RON/zi) de la data de 24 august 2017 și până la data executării efective.

Pârâta a formulat cererea reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 282.412,5 RON reprezentând contravaloare lucrări neexecutate de către aceasta, precum și obligarea la plata penalităților de întârziere datorate pentru neexecutarea la timp a obligațiilor contractuale.

Prin cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. S.R.L., aceasta a solicitat în contradictoriu cu C. S.R.L. și D. S.R.L., ca, în condițiile în care pârâta va fi obligată la plată către A. S.R.L., chematele în garanție să fie obligate la plata sumei de 400.000 RON, reprezentând contravaloare contract nr. x din 13 mai 2017, precum și la plata sumei de 240.400 RON, reprezentând penalități de întârziere datorate și calculate în continuare.

Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională și răspuns la întâmpinare, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune ce face obiectul cererii reconvenționale.

La 10 ianuarie 2018, pârâta a renunțat la cererea de chemare în garanție.

La 15 ianuarie 2018, C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

În ședința publică de la 16 ianuarie 2018, Tribunalul Neamț a admis excepția netimbrării și a anulat cererea de chemare în garanție ca netimbrată.

La 29 ianuarie 2018 s-au depus precizări la cererea reconvențională, arătând că suma reprezentând penalități de întârziere datorate ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale este de 99.273 RON.

La 12 februarie 2018, reclamanta A. S.R.L. a formulat precizări la cererea principală.

La 27 martie 2020, pârâta a făcut precizări la cererea reconvențională, arătând că temeiul de drept al acesteia este reprezentat de dispozițiile art. 1270 alin. (1), art. 1350, art. 1517 și art. 1864 C. civ., iar prejudiciul constă în executarea lucrărilor prin intermediul unor terți.

În ședința publică de la 6 iunie 2018, instanța a unit excepția prescripției dreptului la acțiune referitoare la cererea reconvențională cu fondul cauzei.

Prin încheierea din 1 martie 2018 a fost admisă cererea de strămutare, cauza fiind înaintată Tribunalului Bacău.

Prin sentința civilă nr. 148 din 23 iulie 2020, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de reclamantă, și a respins cererea reconvențională ca fiind prescrisă. A admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta A. S.R.L., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 236.439,2 RON, reprezentând restanță contravaloarea contract nr. x din 13 mai 2014, a obligat pârâta la plata către reclamantă a penalităților în cuantum de 0,1% de la data de 30 decembrie 2015 și până la data plății efective, penalități ce s-au calculat prin raportare la suma de 236.439,2 RON și la plata către reclamantă a sumei de 23.818 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. S.R.L.

Prin decizia nr. 60/2021 din 2 februarie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins apelul promovat de pârâta B. S.R.L., ca nefondat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând casarea deciziei atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că în decizia recurată nu se face referire la excepția nulității absolute pe care recurenta-pârâtă a invocat-o, ci este menționată numai în cuprinsul încheierii de ședință din 25 ianuarie 2021. Apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta susține că în mod greșit a fost respinsă excepția nulității absolute deoarece au fost încălcate prevederile de ordine publică ale art. 45 și art. 204

1

din O.U.G. nr. 34/2006, nefiind posibilă cesionarea contractului decât o singură dată și numai către persoanele juridice arătate în ofertă sau acceptate ulterior în mod expres de către beneficiar. Mai susține că instanța ar fi trebuit să invoce această excepție din oficiu, potrivit art. 1247 alin. (3) C. civ.

Se mai arată că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material referitoare la calculul termenului de prescripție întrucât a reținut în mod eronat că acesta a început să curgă de la data indicată în contract pentru finalizarea lucrării, acesta fiind momentul de la care se puteau solicita penalitățile de întârziere. Recurenta-pârâtă consideră că termenul de prescripție a început să curgă de la 17 noiembrie 2015, data la care a fost anunțată despre efectuarea remedierilor. Față de acest moment termenul de prescripție se împlinea la 17 noiembrie 2018, iar dreptul la acțiune ce a făcut obiectul cererii reconvenționale nu era prescris.

În ceea ce privește acceptarea la plată a facturii fiscale nr. x din 30 decembrie 2015, recurenta-pârâtă susține că decontarea la plată era clar stabilită și condiționată de faptul că prestatorul trebuia să facă dovada îndeplinirii obligațiilor asumate prin semnarea contractului.

Autoarea căii de atac consideră că, față de admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, cheltuielile de judecată ar fi trebuit diminuate.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de recurs, iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 30 martie 2022 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2022 a fost respinsă excepția nulității recursului, cu motivarea că din cererea de recurs se desprind critici de nelegalitate care pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și s-a stabilit termen de judecată la 8 februarie 2023, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta a susținut, în esență, că instanța de apel ar fi trebuit să se pronunțe asupra excepției nulității absolute a contractului nr. x din 13 mai 2014 prin decizia atacată întrucât pretinsa nerespectare a dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. nu este de natură să determine anularea hotărârii.

Instanța supremă constată că recurenta-pârâtă a invocat excepția nulității absolute a contractului în apel, prin notele de ședință depuse la termenul de la 25 ianuarie 2021, termen la care instanța a rămas în pronunțare. Curtea de apel a calificat această excepția ca fiind una de drept material, și nu una de procedură, și, față de faptul că aceasta vizează fondul cauzei, a reținut că partea a decăzut din dreptul de a mai invocat alte apărări sau motive de apel.

Astfel, nu se poate reține că au fost încălcate normele de procedură atât timp cât instanța de apel a analizat susținerile părții și a aplicat în mod corect prevederile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., față de faptul că recurenta-pârâtă nu a invocat această apărare nici în fața primei instanței și nici cu ocazia promovării apelului.

Înalta Curte va avea în vedere și dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. c) din același cod conform cărora dispozitivul trebuie să conțină soluția dată tuturor cererilor deduse judecății. Astfel, instanța a decis asupra excepției de drept material a nulității absolute prin încheierea din 25 ianuarie 2021 în sensul aplicării sancțiunii decăderii. Ca urmare, la momentul pronunțării deciziei, această excepție fusese deja soluționată, curtea de apel pronunțându-se asupra tuturor motivelor de apel privind greșita admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune referitor la cererea reconvențională, răspunderea contracuală a pârâtei și plata penalităților de întârziere.

Nu pot fi reținute nici criticile prin care autoarea căii de atac arată că instanța de apel a respins în mod greșit excepția nulității absolute a contractului, pe care ar fi trebuit să o invoce din oficiu, întrucât recurenta nu a formulat calea extraordinară de atac și împotriva încheierii din 25 ianuarie 2021 și nici nu a adus în discuție dispozițiile art. 1247 alin. (3) C. civ. prin cererea de apel. Ca urmare, față de motivele de apel și având în vedere că partea a fost decăzută din dreptul de a formula alte apărări în stadiul procesual al apelului, aceste critici sunt formulate omisso medio. Întrucât recurenta nu a supus aceste aspecte analizei instanței de apel, ele nu pot fi aduse în atenția instanței direct în recurs.

Înalta Curte constată că prevederile pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sunt invocate strict formal deoarece din memoriul de recurs nu se desprinde nicio critică care să poate fi analizată din perspectiva acestui text de lege.

Deși indică dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, susținerile recurentei-pârâte în sensul încălcării prevederilor referitoare la calculul termenului de prescripție, la acceptarea sau nu la plată a facturilor fiscale și la diminuarea chetuielilor de judecată nu constituie veritabile critici de nelegalitate. Autoarea căii de atac aduce în discuție prevederile contractului, istoricul relațiilor dintre părți și situația de fapt care a fost stabilită deja de curtea de apel și care nu mai poate fi reevaluată în recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 60/2021 din 2 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 60/2021 din 2 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2023.