ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2168/2024

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1350 și art. 1481 C. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 72 și urm. C. proc. civ., pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a societății C S.A., prin care a solicitat obligarea chematei în garanție la suportarea întregului prejudiciu, în eventualitatea obligării pârâtei față de reclamantă.

La termenul de judecată din 13 decembrie 2022, reclamanta A S.R.L. a renunțat la cererea de plată a penalităților pentru livrări de produse necorespunzătoare calitativ.

Prin sentința civilă nr. 844 din 02.05.2023, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. x/1285/2021, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantă și, în consecință, a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei contravaloarea în lei a sumei de 119.867,42 Euro, la cursul BNR de la data plății, cu titlu de penalități contractuale de întârziere, precum și a sumei de 33.973,47 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Totodată, s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, fiind obligată chemata în garanție C S.A. să-i plătească pârâtei contravaloarea în lei a sumei de 119.867,42 Euro, la cursul BNR de la data plății, precum și a sumei de 33.973,47 lei, cu titlu de despăgubiri.

Chemata în garanție a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei, în cuantum de 11.512,78 lei.

Prin decizia civilă nr. 83/2024 din 8 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de pârâtă, a fost schimbată în totalitate sentința atacată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.

A fost obligată reclamanta A S.R.L. să-i plătească pârâtei B S.A. suma de 13.376 de lei, cheltuieli de judecată în primă instanță.

A fost obligată intimata A S.R.L. să-i plătească apelantei B S.A. suma de 4.763,23 de lei, cheltuieli de judecată ocazionate în apel.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut nu i-a fost comunicată încheierea din data de 25 ianuarie 2024, la care au avut loc dezbaterile asupra apelului și, în lipsa acesteia, decizia apelată este nulă, potrivit art. 175 alin. (1) raportat la art. 405 C. proc. civ. În acest sens, recurenta a invocat cu titlu de jurisprudență decizia nr. 38 din 16 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I civilă.

De asemenea, s-a arătat că în lipsa încheierii de dezbateri nu se poate verifica legala compunere a completului care a rămas în pronunțare asupra apelului formulat în cauză.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1267 C. civ. prin raportare la prevederile art. 1403 din același cod.

Sub acest aspect, recurenta a arătat că instanța de apel a interpretat greșit clauzele prevăzute la art. 4.1 și 4.3 din contract, considerând că obligațiile pârâtei privind livrarea unei anumite cantități de produse și într-un anumit termen stabilit de aceasta se nășteau doar în momentul în care pârâta confirma comanda efectuată de reclamantă.

În opinia recurentei, o asemenea interpretare a celor două clauze contractuale dă dreptul pârâtei de a decide în mod unilateral numărul produselor ce vor fi livrate și termenul de livrare, lăsând fără niciun efect clauza prevăzută la art. 4.3 din contract, prin care pârâta s-a obligat la livrarea unei cantități minime lunare de 84 de produse.

Or, o astfel de interpretare a clauzelor conduce la concluzia că obligația pârâtei de a livra bunurile este afectată de o condiție pur potestativă, fiind astfel lipsită de efecte, potrivit art. 1403 C. civ.

În continuare, recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit regulile de interpretare a contractului prevăzute la art. 1266-1269 C. civ.

Din această perspectivă, recurenta a menționat că probatoriul administrat în cauză, în special emailul din 26 octombrie 2018 trimis de C, reprezentantul pârâtei, către administratorul reclamantei, a dovedit că pârâta și-a asumat o obligație de rezultat, în sensul de a livra lunar o cantitate de 84 de produse, astfel că era ținută să procure creditorului rezultatul promis, conform art. 1481 C. civ.

Un alt argument al recurentei s-a întemeiat pe practica comercială dintre părți, care nu a presupus niciodată transmiterea unor comenzi din partea acesteia pentru realizarea numărului minim de 84 de produse. Mai mult, s-a susținut că pârâta a livrat reclamantei un număr de 142 de produse însă a primi vreo comandă în acest sens.

Susține recurenta că instanța de apel nu a aplicat niciunul din criteriile enumerate la art. 1266 alin. (2) C. civ., pentru interpretarea contractului după voința concordantă a părților, ci a stabilit că nu există o astfel de voință, aplicând regulile de interpretare a contractului prevăzute la art. 1267 și art. 1268 C. civ.

Pe de altă parte, în dezacord cu această concluzie, instanța de apel a revenit la art. 1266 C. civ., pentru a analiza existența voinței concordante, prin prisma practicilor statornicite între părți și a comportamentului acestora ulterior încheierii contractului.

Prin întâmpinarea formulată de către intimata-pârâtă B S.A. s-a solicitat respingerea recursului.

Cauza a fost înregistrată la 5 aprilie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, sub același număr, iar prin rezoluția din 11 septembrie 2024 s-a fixat termen la 21 noiembrie 2024.

Înalta Curte, analizând decizia atacată, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul declarat pentru următoarele considerente:

Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt fondate.

Recurenta a susținut, în esență, că nu i-a fost comunicată încheierea de dezbateri din 25 ianuarie 2024, ceea ce atrage incidența sancțiunea nulității hotărârii, potrivit art. 175 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 405 din același cod, întrucât este împiedicată exercitarea controlului judiciar în ceea ce privește respectarea regulilor de procedură referitoare la legala compunere a instanței.

Verificând actele din dosarul de la apel, se constată că încheierea de dezbateri din 25 ianuarie 2024 se află la fila nr. 166 din dosar, cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 233 C. proc. civ. și reflectă respectarea principiului continuității instanței, în acord cu prevederile art. 214 C. proc. civ.

În aceste condiții, reținând că nulitatea hotărârii este determinată de lipsa încheierii de dezbateri și nu de împrejurarea că aceasta nu a fost comunicată părților împreună cu hotărârea, Înalta Curte constată că nu este incidentă sancțiunea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

În ce privește neregularitatea decurgând din omisiunea comunicării către recurentă a încheierii de dezbateri împreună cu decizia din apel, instanța supremă constată că nu a fost de natură să cauzeze părții vreo vătămare, în sensul prevăzut de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceasta avea posibilitatea să ia cunoștință de încheiere din dosar, fapt care de altfel s-a și realizat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar nu a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare ar atrage sancțiunea nulității hotărârii, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nefiind fondat.

În continuare, se constată că nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Sub un prim aspect, recurenta a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1267 și art. 1403 C. civ. în ceea ce privește interpretarea clauzelor prevăzute la art. 4.1 și 4.3 din contract.

În acest sens, recurenta a arătat că instanța de apel a interpretat greșit clauzele menționate, considerând că obligațiile pârâtei privind livrarea unei anumite cantități de produse și într-un anumit termen se nășteau doar în momentul în care pârâta confirma comanda efectuată de reclamantă.

În opinia recurentei, o astfel de interpretare transformă obligația prevăzută la art. 4.3 din contract, privind livrarea celor 84 de produse lunar, într-o obligație afectată de o condiție pur potestativă, lipsită de efecte juridice.

Potrivit art. 1267 C. civ. „clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului”.

Prin urmare, aplicarea regulii interpretării sistematice presupune, în prealabil, stabilirea înțelesului rezultând din ansamblul contractului, la care se va raporta orice clauză contractuală. Pe de altă parte, prin cercetarea ansamblului contractului se ajunge la stabilirea voinței comune a părților, astfel că regula de la art. 1267 poate fi privită drept o completare a regulii de interpretare după voința concordantă a părților, prevăzute la art. 1266 C. civ.

Verificând decizia recurată sub aspectul respectării regulii de interpretare sistematică a clauzelor, se constată că instanța de apel a analizat contractul din perspectiva activării clauzei prevăzute la art. 9.7 din contract, privind plata penalităților contractuale pentru întârzierea în livrarea produselor și a constatat că prevederile art. 4.3 din contract, privind rulajul lunar minim de 84 de produse, nu sunt clare sub aspectul confirmării de către prestator a comenzii, iar voința concordantă a părților în legătură cu această prevedere nu poate fi stabilită nici în funcție de criteriile prevăzute la art. 1266 alin. (2) C. civ.

În continuare, aplicând regulile de interpretare sistematică, instanța de apel a analizat clauzele din contract prevăzute la art. 2.1, art. 4.1- 4.3, art. 5.1 și art. 5.2 și a constatat că acestea sunt corelate între ele, în sensul că reglementează modalitatea concretă în care părțile colaborează pentru realizarea obiectului contractului, care presupunea emiterea unei comenzi scrise de către beneficiar, cu indicarea numărului de produse, tipului și a termenului de livrare, urmate de confirmarea comenzii de către prestator. Aceeași procedură era valabilă și pentru clauza prevăzută de art. 4.3 din contract, în sensul livrării unui număr minim de 84 de produse lunar, pe baza unei comenzi scrise din partea beneficiarului, acceptate de prestator.

În consecință, instanța de apel a reținut că din interpretarea sistematică a contractului a rezultat că prevederile clauzei 4.3 din contract nu stabilesc în sarcina prestatorului obligația de a livra lunar cele 84 de produse în lipsa unei comenzi ferme din partea beneficiarului.

Se constată, așadar, că instanța de prim control judiciar, stabilind că nu se poate identifica voința concordantă a părților în ceea ce privește procedura prevăzută la clauza 4.3 din contract, a procedat la interpretarea sistematică a clauzelor contractuale, aplicând în mod just regulile de interpretare prevăzute de lege.

Sub acest aspect, al interpretării sistematice, instanța de apel a identificat toate clauzele care privesc procedura de comandă a produselor și a constatat, în mod corect, că acestea sunt corelate între ele, reglementând modalitatea de colaborare a părților prin comandă fermă acceptată de prestator, aplicabilă și în privința clauzei de la art. 4.3 din contract.

Nu poate fi primită nici critica recurentei potrivit căreia interpretarea dată de instanța de apel clauzei prevăzute la art. 4.3 din contract ar conduce la lipsirea de efecte a clauzei, potrivit art. 1403 C. civ., care reglementează obligația afectată de o condiție pur potestativă din partea celui care se obligă.

Înalta Curte constată că prevederile art. 1403 C. civ. sunt inaplicabile în condițiile lipsei premisei legale, constând în existența unei obligații în sarcina societății pârâte de a livra cantitatea minimă lunar de 84 de produse, doar dacă dorea.

În realitate, potrivit clauzei de la 4.3 din contract, după ce părțile au agreat o cantitate minimă de produse ce urmează a fi livrată lunar pentru a previziona activitatea de producție, s-a stipulat că prestatorul se angajează să livreze întreaga cantitate comandată de către beneficiar.

Prin urmare, obligația prestatorului de a livra produsele nu exista în condițiile lipsei unei comenzi ferme din partea beneficiarului, aceasta nefiind afectată de vreo condiție pur potestativă.

Așadar, instanța supremă constată că instanța de apel nu a aplicat greșit dispozițiile art. 1267 în interpretarea clauzelor prevăzute la art. 4.1 și 4.3 din contract, într-o manieră care să atragă incidența art. 1403 C. civ.

Sub un alt aspect, recurenta a criticat decizia atacată din perspectiva aplicării greșite a regulilor de interpretare prevăzute la art. 1266-1269 C. civ., susținând că acestea se aplică în cascadă.

Procedând la verificarea deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat conținutul clauzei prevăzute de art. 4.3 din contract și, constatând că aceasta suscită interpretări diferite, a apelat la regulile de interpretare a contractului prevăzute la art. 1266 C. civ., reținând că nu există o voință concordantă a părților.

În continuare, instanța de apel a aplicat regulile de interpretare sistematică a clauzelor contractului, potrivit art. 1267 C. civ., stabilind că toate clauzele contractului sunt corelate între ele în ceea ce privește procedura de colaborare dintre părți, incidentă și în cazul clauzei de la 4.3 din contract.

Prin urmare, se constată că, pentru lămurirea clauzei de la 4.3 din contract, în mod corect instanța de apel a aplicat succesiv regulile de interpretare, fiind clarificat conținutul clauzei prin recurgerea la regulile de interpretare sistematică a contractului.

Contrar celor susținute de recurentă, instanța de apel nu a aplicat regulile de interpretare prevăzute de art. 1268 C. civ., ci a răspuns criticilor din apel și a combătut raționamentul primei instanțe.

Referitor la criticile recurentei privind greșita apreciere a probelor în stabilirea voinței concordante a părților, rezultate din negocierilor purtate și practicile comerciale dintre părți, se constată că vizează aspecte de netemeinicie care nu pot forma obiect al controlului de legalitate în calea extraordinară de atac a recursului.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 83/2024 din 8 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B S.A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 din același cod, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Prin raportare la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat în cuantum de 17.240,96 lei, potrivit facturilor nr. 2029 din 18.11.2024 și nr. 2082 din 20.11.2024 emise de D S.C.A. și extrasului emis de Banca E S.A. din 20.11.2024.

În consecință, constatând că recurentei i-a fost respinsă calea extraordinară de atac și în raport cu solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente acestei etape procesuale, urmează să fie admisă cererea referitoare la cheltuielile de judecată și să fie acordată intimatei cu acest titlu suma de 17.240,96 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta A S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 83/2024 din 8 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte B S.A. suma de 17.240,96 lei, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2024.