ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1269/2022

Ședința publică din data de 24 mai 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Reclamanta a solicitat și cheltuieli de judecată în cuantum de 11.679 RON, respectiv 2.590,69 euro.

Prin întâmpinarea și cererea reconvențională depuse la 22 decembrie 2016, pârâta B. a solicitat respingerea în tot a cererii introductive, iar în subsidiar, în măsura în care instanța ar aprecia întemeiate pretențiile reclamantei, compensarea sumelor acordate reclamantei cu creanța sa împotriva acesteia.

Prin cererea reconvențională s-a solicitat obligarea reclamantei la plata daunelor-interese pentru repararea prejudiciilor cauzate prin neexecutarea conformă a obligațiilor contractuale, respectiv suma de 19.552,32 euro, reprezentând contravaloarea costurilor suportate de către pârâtă în vederea realizării produselor, conform versiunii 3, suma de 99.195,60 CHF și de 6475,12 euro, reprezentând prejudicii cauzate pârâtei raportat la reclamațiile clienților, suma de 95.990 CHF, reprezentând costuri suplimentare angajate de către pârâtă pentru a preveni degradarea unor produse, prin despachetarea și reîmpachetarea acestora, folosind materiale suplimentare, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a depus la 25 ianuarie 2016 răspuns la întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității depunerii întâmpinării, raportat la faptul că, deși cererea principală și actele anexate au fost comunicate pârâtei la data de 25 noiembrie 2016, iar cele 25 de zile prevăzute de lege au expirat în data de 21 decembrie 2016 (ultima zi), întâmpinarea și cererea reconvențională au fost depuse în data de 22 decembrie 2016, astfel cum apare pe ștampila aplicată de registratura Tribunalului Specializat Cluj.

În acest sens, a solicitat decăderea pârâtei din dreptul de a administra proba cu înscrisurile propuse și nedepuse la dosar.

În drept, a invocat art. 13, art. 201 alin. (2), art. 205 alin. (2), art. 208, art. 249 din C. proc. civ., respectiv art. 1270, art. 1556 din C. civ.

Prin întâmpinarea la cererea reconvențională depusă la 9 februarie 2017, a fost invocată excepția nulității cererii pentru lipsa motivelor de fapt și excepția tardivității formulării cererii reconvenționale, ca urmare a aplicării sancțiunii decăderii, respectiv respingerea acesteia, pe fond, ca neîntemeiată.

În drept, a invocat art. 13, art. 209 alin. (4), art. 249, art. 254 din C. proc. civ., respectiv art. 1270, art. 1350, art. 1531, art. 1532, art. 1533, art. 1544 din C. civ.

Prin încheierea civilă din 14 aprilie 2017, a fost respinsă ca neîntemeiată, excepția nulității cererii reconvenționale pentru lipsa motivelor de fapt, excepție invocată de reclamantă prin întâmpinare. A fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția tardivității depunerii cererii reconvenționale de către pârâta și a decăderii acesteia din dreptul de a depune cererea reconvențională, excepție invocată de reclamantă prin întâmpinare. Totodată, s-a reținut că nu se impune disjungerea și judecarea separată a cererii reconvenționale formulate de pârâtă, chestiune ridicată din oficiu. A fost acordat reclamantei un termen suplimentar pentru depunerea unui supliment de întâmpinare și pentru propunerea de noi probe față de motivele invocate de pârâtă prin notele de ședință și înscrisurile anexate depuse la 29 martie 2017, termen care s-a împlinit la data de 10 mai 2017, ora 16:00.

Prin suplimentul la întâmpinare depus la 10 mai 2017, reclamanta a detaliat apărările sale inițiale prin raportare la actele depuse de pârâtă la 29 martie 2017.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 22 mai 2017, prima instanță a dispus decăderea pârâtei din dreptul de a folosi probele scrise depuse în data de 29 martie 2017 pentru dovedirea cererii sale reconvenționale. A încuviințat pentru ambele părți probele scrise, respectiv a încuviințat pentru pârâta interogatoriul reclamantei. A respins, ca neutile cauzei, restul probelor pentru ambele părți, respectiv proba testimonială și proba cu expertiza tehnică judiciară.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2017, s-a respins cererea pârâtei de renunțare la judecata cererii reconvenționale, reținând lipsa acordului reclamantei în acest sens, conform art. 406 alin. (4), teza I din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1297 din 14 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B., care a fost obligată să plătească reclamantei suma de 52.078,00 euro, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate, 4.100,00 euro, reprezentând contravaloarea transportului acestor mărfuri, 98.439,47 euro, reprezentând coli offset neachitate, 4.776,83 euro, reprezentând costuri de depozitare coli offset și 19.331,61 euro reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 9 iunie 2016, respectiv 0,15% pentru fiecare zi de întârziere la plata sumelor arătate, calculate începând cu data de 10 iunie 2016 și până la plata integrală a sumelor la care a fost obligată.

S-au respins ca neîntemeiate pretențiile în cuantum de 371,15 euro solicitate cu titlu de penalități de întârziere.

S-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtă pentru suma de 19.552,32 euro reprezentând costuri aferente aparaturii și ștanțelor necesare în vederea realizării produselor conform versiunii 3, suma de 99.195,60 CHF și 6475,12 euro reprezentând prejudicii cauzate de nerealizarea conformă de către reclamantă a produselor, precum și suma de 95.990,00 CHF, reprezentând costuri suplimentare ale pârâtei, suportate pentru a preveni degradarea unor produse prin despachetarea și reîmpachetarea acestora, folosind materiale suplimentare.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 37.750 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 525/2020 din 3 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâta B., împotriva sentinței civile nr. 1297/14 iulie 2017 pronunțate de către Tribunalul Specializat Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul respingerii capetelor de cerere din acțiunea principală având ca obiect plata sumei de 98.439,47 euro, reprezentând coli offset neachitate și a sumei de 4.776,83 euro, reprezentând costuri de depozitare coli offset, precum și a penalităților de întârziere de 0,15% pe zi aferente acestor pretenții.

A fost obligată pârâta să plătească societății reclamante suma de 16.080,29 euro, cu titlu de penalități de întârziere aferente sumei de 56.178 euro, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate și contravaloarea transportului acestor mărfuri, calculate până la data de 9 iunie 2016. Totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei penalități de întârziere de 0,15% pe zi aferente sumei de 56.178 euro, începând cu data de 10 iunie 2016 și până la data plății efective, precum și suma de 17.313,38 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în prima instanță.

Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate.

A fost obligată intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 15.686,54 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia din data de 26 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, a fost admisă cererea de completare a deciziei civile nr. 525/2020 dar, pe fond a fost respinsă ca neîntemeiată cererea intimatei Societatea A. S.R.L. având ca obiect obligarea apelantei Societetea B. la plata cheltuielilor de judecată în apel.

În cuprinsul cererii de recurs incident, reclamanta a arătat că formulează recurs și împotriva deciziei din data de 26 ianuarie 2021 de completare a dispozitivului deciziei nr. 525/2020 din 3 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se arată că au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv art. 480 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că, deși recurenta a invocat aceste dispoziții legale, instanța de apel a considerat greșit că prima instanță a judecat fondul cererii reconvenționale.

Recurenta susține că instanța de apel a interpretat restrictiv noțiunea de judecată a fondului. Astfel, deși temeiul cererii reconvenționale este reprezentat de răspunderea civilă contractuală a reclamantei, prima instanță nu a analizat condițiile atragerii răspunderii civile, ci a dat eficiență sancțiunii decăderii prevăzute de art. 17 din contractul încheiat între părți, cu consecința că nu a mai judecat fondul acestei cereri.

Recurenta arată că interpretarea instanței de apel înfrânge principiul dublului grad de jurisdicție, principiu care derivă din art. 6 CEDO, întrucât prima instanță nu a soluționat cauza pe fond, iar decizia instanței de apel de a evoca pentru prima dată fondul, în condițiile nesoluționării acestuia de către prima instanță, încălcă principiul disponibilității, dar și dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Procedând astfel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate, conform dispozițiilor art. 174 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se arată că soluția pronunațată este rezultatul unei greșite aplicări a normelor de drept material privind interpretarea contractului, deoarece a fost respinsă cererea reconvențională în urma reținerii unei situații de fapt pe care nici reclamanta nu a invocat-o în apărarea sa.

Conform recurentei, susținerile instanței de apel referitor la destinația specială a ambalajelor în funcție de tipul transportului - terestru sau maritim - adaugă la contract, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 1268 alin. (4) din C. civ., precum și principiul forței obligatorii a contractului, reglementat de art. 1270 din C. civ., iar aceste aspecte nu au fost puse în discuția contradictorie a părților.

Prin întâmpinarea depusă la 31 mai 2021, reclamanta A. S.R.L a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.

De asemenea, a solicitat și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă arată că recursul vizează considerentele deciziei nr. 525/2020 din 3 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă și solicită înlocuirea celor care privesc domeniul de aplicare a prevederilor art. 17 din Contractul nr. x/6 iunie 2013, referitoare la calificarea viciilor ca fiind ascunse și nu aparente, precum și excluderea aplicării decăderii conform art. 17 din contract, în cazul viciilor reclamate, considerente prevăzute la pag. 20-26.

Cu privire la recursul împotriva considerentelor reținute de instanța de apel privind modul de soluționare a cererii reconvenționale, respectiv considerentele referitoare la domeniul de aplicare a prevederii art. 17 din Contractul nr. x/6 iunie 2013, calificarea viciilor ca fiind ascunse și nu aparente, precum și excluderea aplicării decăderii conform art. 17 din contract în cazul viciilor reclamate, recurenta arată că instanța de apel a interpretat greșit art. 17 din Contract, a art. 2545, art. 1680, art. 1714, art. 1715 C. civ., dar încalcă și art. 1268, art. 1270 din același cod.

În cauză, sunt incidente prevederile legale privind vânzarea după mostră sau model, conform art. 1.680 din C. civ., aspect corect reținut de instanța de apel.

Contrar considerentelor instanței de apel, art. 17 din contract nu distinge între vicii ascunse și vicii aparente, fiind astfel aplicabil în ipoteza oricăror deficiențe calitative sau cantitative. Această clauză nu este susceptibilă de interpretări și se opune cu titlu obligatoriu părților contractante și deopotrivă instanței de apel, care trebuia să procedeze la interpretare numai dacă clauza nu era clară. Or, clauza este clară, iar interpretarea este greșită întrucât nu respectă voința părților contractante și încalcă art. 1.268 C. civ.. Forța obligatorie a contractului conform art. 1.270 C. civ., se aplică și atunci când clauza contractuală este neîndoielnică.

Apoi, deficiențele susținute de către pârâtă nu se încadrează în categoria viciilor ascunse, cum greșit a statuat instanța de apel, deoarece contrar considerentelor, calitățile mostrei nu au fost ascunse, pârâta având posibilitatea inclusiv să testeze rezistența bunului la transportul pe mare, chiar în conditii de birou.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se arată că, în ceea ce privește respingerea capătului de cerere reprezentând colile offset, decizia recurată încalcă regulile de procedură referitoare la dreptul de dispoziție al părților, reglementat de art. 9, dreptul la apărare reglementat de art. 6, principiul aflării adevărului în procesul civil reglementat de art. 22 din C. proc. civ.

În acest sens se arată că, greșit a reținut instanța de apel că reclamantul a solicitat doar valoarea colilor offset, în baza e-mailului din 31.01.2014, iar nu valoarea colilor achiziționate în cursul anilor 2014-2015, deși din petitele cererii de chemare în judecată rezultă că s-a solicitat suma de 98.439,47 euro, sumă care reprezintă contravaloarea tuturor colilor offset achiziționate și rămase pe stocul recurentei-reclamante, atât din cursul anului 2014, cât și din 2015.

În consecință, consideră recurenta, sunt încălcate reguli de procedură privind caracterul devolutiv al apelului reglementate de dispozițiile art. 476, art. 477, art. 478, art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., devoluțiunea operând cu privire la întreaga cauză, iar instanța de apel trebuia să procedeze la rejudecarea fondului în limitele stabilite de recurenta-reclamantă.

Referitor la acest motiv de nelegalitate, se mai arată că, în ceea ce privește expertiza contabilă, instanța de apel încalcă regulile de procedură deoarece instanța a permis o delegare a autorității judecătorești către experți, cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 211, art. 330 alin. (1) din C. proc. civ., a art. 126 alin. (1) din Constituție, dar și a regulilor procedurale de apreciere a probelor considerând raportul de expertiză "regina probelor", contrar dispozițiilor art. 264 din același cod.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se susține că decizia recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a Contractului-cadru nr. x/6 iunie 2013, a dispozițiilor art. 1272, art. 1240 alin. (2), art. 1266 alin. (2), art. 1176 din C. civ.

Recurenta arată că, atât în fața primei instanțe, cât și a celei de apel, a solicitat contravaloarea stocului de coli offset rămas neutilizat, temeiul contractual invocat fiind art. 1 si art. 7 din Contractul nr. x/06.06.2013 și a practicilor contractuale ulterioare dintre părți, referitoare la colile offset.

Instanța de apel a considerat necesar să lămurească natura colilor offset si regimul lor, concluzionând că acestea nu au format obiectul contractului cadru, ci obiectul unui acord între părți, rezultat dintr-o practica comercială, distinctă de contractul cadru, dar în completarea acestuia.

Contrar acestor considerente, acordul este în realitate un alt contract de aplicare al contractului cadru nr. x/6 iunie 2013, prin urmare, colile offset au format tot obiectul contractului cadru.

Prin contractul-cadru, părțile contractante au stabilit principalele reguli și condiții care vor guverna încheierea unor contracte viitoare dintre ele, dar nu și conținutul concret al contractelor de aplicație care urmează a fi încheiate în executarea sa.

Astfel, art. I din Contract menționează că vânzătorul se obligă să vândă, iar cumpărătorul să cumpere produsele din carton în sortimentația, cantitățile și prețurile din Anexa la acest contract. Instanța de apel a arătat corect că această Anexă nu a fost depusă la dosar de către părți, însa greșit s-a reținut că niciuna dintre părți nu a susținut că aceste coli offset nu au făcut obiectul convenției.

În lipsa Anexei, întrucât prin contractul-cadru părțile au stabilit elementele esențiale și ținând seama că aceste coli au fost achiziționate doar în considerarea cutiilor de carton furnizate către pârâtă, de practicile statornicite între părți, dar și de conținutul contractului cadru raportat la art. 1272 alin. (1) din C. civ., recurenta-reclamantă consideră că înțelegerea părților asupra colilor offset a reprezentat un alt contract de aplicare al contractului-cadru nr. x/6 iunie 2013.

Cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel de respingere a capătului de cerere reprezentând costurile de depozitare a colilor offset, recurenta arată că decizia atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a art. 15 a Contractului-cadru nr. x/6 iunie 2013, a dispozițiilor art. 1272, art. 1240 alin. (2), art. 1266 alin. (2), art. 1176 din C. civ.

Instanța de apel a exclus de la aplicare art. 15 din contractul-cadru reținând că s-au depozitat produse, respectiv colile offset care nu au format obiectul contractului cadru nr. WAP din 6 iunie 2013.

Recurenta susține ca a dovedit că a existat corespondența explicită cu privire la durata de depozitare a colilor, inclusiv solicitările pârâtei privind depozitarea acestor bunuri.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se arată că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii în privința calificării înțelegerii părților privind colile offset ca fiind în afara Contractului-cadru nr. x/6 iunie 2013.

Astfel, instanța de apel interpretează natura contractului nr. x/6 iunie 2013, în sensul că acesta este un contract-cadru, însă apoi amintește dispozițiile art. 1176 alin. (2) din C. civ., conform cărora modalitatea de executare a contractului cadru, în special termenul și volumul prestațiilor, precum și, dacă este cazul, prețul acestora, sunt precizate prin convenții ulterioare.

Se arată că, în temeiul aceluiași contract cadru, pârâta a emis mai multe comenzi de produse, confirmate de reclamantă și în baza acestora a livrat produsele din carton. Aceste operațiuni sunt specifice contractului cadru urmat de contracte de aplicare, prin care reperele esențiale sunt fixate, iar cu fiecare comanda acceptată se încheie un contract distinct de vânzare-cumpărare prin care se stabilesc în concret volumul și sortimentația de produse, precum și prețul aferent acestora.

Or, înțelegerea părților cu privire la achiziția colilor offset este un alt contract de aplicare al contractului cadru, iar toate considerente instanței de apel prin care califică această înțelegere, ca fiind străină de contractul cadru, sunt considerente contradictorii celor reținute atunci când califică contractul cadru și contractele de aplicare.

Recurenta mai arată că, atât cu privire la expertiza contabilă dar și în ceea ce privește celelalte probe, decizia recurată este insuficient motivată și cuprinde considerente contradictorii atunci când se reține că nu s-a probat cantitatea de coli offset, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanța de apel a considerat raportul de expertiză o probatio probatissima, ignorând celelalte probe administrate în cauză care probează cantitatea de coli offset, fără a identifica în cuprinsul hotărârii motivele pentru care au fost înlăturate argumentele recurentei.

Referitor la cheltuielile de judecată din primă instanță și apel se arată că decizia din 26.01.2021 privind completarea dispozitivului deciziei nr. 525/2020 din 3 noiembrie 2020, este pronunțată cu ignorarea art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 alin. (2) din același cod, și cuprinde, totodată si motive contradictorii, motive de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel asupra cheltuielilor de judecată efectuate la prima instanță și apel, recurenta arată că nu este în culpă procesuală prin urmare, pârâta trebuia să fie obligată la plata în întregime a acestora. Totodată, pentru ipoteza că se va menține soluția de admitere a apelului, recurenta consideră că ambele părți au fost în culpă procesuală în apel.

Printr-o altă critică se arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., deoarece a redus cheltuielile de judecata solicitate de recurentă în primă instanță, iar reducerea onorariului avocațial proporțional cu pretențiile aduse nu reprezintă un criteriu legal în sensul acestor dispoziții legale.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 decembrie 2021, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la data de 10 mai 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Recursul pârâtei B. a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., invocându-se faptul că instanța de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (6) și art. 174 alin. (2) din același cod și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv că a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în art. 1268 alin. (4) C. proc. civ.

În privința criticii de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a susținut că în mod greșit instanța de apel a considerat că tribunalul a judecat fondul cererii reconvenționale, deși aceasta a fost respinsă ca urmare a constatării decăderii sale din dreptul de a invoca neconformitatea produselor livrate în anul 2014, ca urmare a nerespectării procedurii prevăzute de art. 17 din contractul din litigiu, iar celelalte elemente ale răspunderii contractuale nu au mai fost analizate.

Prin urmare, susține recurenta, în cauză erau incidente dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., care impuneau admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Acest motiv de casare nu este fondat și va fi respins ca atare, reținându-se că instanța de apel, în mod corect a constatat că prima instanță a respins cererea reconvențională ca urmare a analizării fondului acestei cereri.

Premisa aplicării art. 480 alin. (3) C. proc. civ. o constituie soluționarea în mod greșit a cauzei de către prima instanță, fără a intra în cercetarea fondului, deci ca urmare a admiterii unei excepții procesuale ori în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Într-o astfel de ipoteză, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul evocând fondul, cu excepția cazului în care prin apel sau prin întâmpinare s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin urmare, dispoziția legală stabilește regula conform căreia, anulând hotărârea, instanța de apel va evoca fondul cauzei, precum și excepția de la această regulă constând în trimiterea cauzei spre rejudecare, în măsura în care s-a solicitat luarea acestei măsuri, prin actele de procedură menționate.

Așadar, dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., constituie o derogare de la principiul dublului grad de jurisdicție, motiv pentru care nu se poate considera că prin aplicarea acestor dispoziții legale decizia este nelegală din perspectiva încălcării unor prevederi legale a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității ori dreptul al un proces efectiv.

În altă ordine de idei, în mod corect s-a argumentat prin decizia recurată că prima instanță a dat eficiență unei sancțiuni de drept material, respectiv, a aplicat art. 2545 C. civ. constatând că pârâtul nu și-a exercitat dreptul subiectiv în termenul stabilit convențional, astfel că aplicându-se normele de drept substanțial s-a dat o soluție pe fondul litigiului.

În alți termenii, decăderea, ca sancțiune de drept civil reglementată prin normele de drept substanțial cuprinse în dispozițiile art. 2545 C. civ., a fost valorificată de reclamantă ca o apărare de fond în legătură cu pretențiile ce au format obiectul cererii reconvenționale, iar prima instanță a analizat-o din perspectiva dispozițiilor legale menționate raportate la art. 17 din convenția părților.

De altfel, soluționarea cauzei fără a intra în cercetarea fondului semnifică faptul că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată în temeiul unei excepții procesuale peremptorii, or a lipsei de procedură, ipoteze care nu sunt incidente în cauză.

În privința motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că decizia pronunțată încalcă dispozițiile art. 1270 și art. 1268 alin. (4) C. civ.

Deși, susține recurenta instanța de apel a analizat pe fond pretențiile ce au format obiectul cererii reconvenționale și a interpretat corect art. 17 din contract, stabilind că despăgubirile pretinse sunt aferente unor vicii ascunse și nu aparente, soluția pronunțată pe fondul cererii este rezultatul aplicării greșite a normelor legale privind interpretarea contractului. Cererea reconvențională a fost respinsă pe baza unor argumente pe care nu le-a invocat reclamanta, care nu au fost puse în discuția contradictorie a părților, fiind eronată și lipsită de suport legal sau convențional concluzia conform căreia ambalejele produse de reclamantă erau destinate doar transportului terestru nu și maritim.

Referitor la această critică, Înalta Curte observă că instanța de apel a examinat toate condițiile ce trebuie îndeplinite pentru antrenarea răspunderii contractuale a reclamantei și în urma interpretării clauzelor contractuale și a probelor administrate în cauză a concluzionat argumentat că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

De altfel, în privința acestui motiv de casare, este corectă apărarea intimatei-reclamante conform căreia, recurenta s-a raportat doar la un singur argument, respectiv, la cel privind tipul de transport, nefiind criticate și celelalte motive pentru care instanța de apel a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale.

În consecință, acest motiv de recurs este nefondat și va fi respins ca atare.

Situația este identică și în privința recursului incident formulat de reclamanta A. S.R.L., care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reamintește că în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., instanța supremă, verifică conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile, ceea ce semnifică faptul că sunt excluse analizei în această etapă procesuală aspectele care vizează netemeinicia deciziei recurate, interpretarea probelor administrate în cauză, a stării de fapt ori a clauzelor contractuale. Pentru a provoca controlul de legalitate al hotărârii, criticile trebuie să se încadreze în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Din această perspectivă se va reține că prin recursul incident, recurenta-reclamantă a criticat considerentele avute în vedere de instanța de apel în privința cererii reconvenționale, solicitând înlocuirea celor referitoare la domeniul de aplicare a art. 17 din convenția părților, în sensul calificării viciilor ca fiind ascunse și nu aparente și excluderea aplicării decăderii conform acestei clauze contractuale, cu motivarea că interpretarea dată este contrară dispozițiilor dreptului material menționate în cuprinsul acestei critici.

În legătură cu acest motiv de recurs se impune precizarea că verificarea considerentelor deciziei recurate nu relevă încălcarea dispozițiilor de drept material, ci este rezultatul aplicării corecte a regulilor de interpretare a convenției prin raportare la probele administrate în cauză. Starea de fapt reținută de instanța de apel în interpretarea contractului nu este supusă controlului în această cale de atac, cum de altfel a precizat și recurenta-reclamantă prin întâmpinarea formulată în cauză referitor la recursul declarat de pârâtă, observație care, pentru identitate de rațiune este valabilă și în privința recursului propriu.

Astfel, referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că decizia încalcă regulile de procedură referitoare la dreptul de dispoziție al părților, dreptul la apărare, principiul aflării adevărului și caracterul devolutiv al apelului.

Din dezvoltarea criticii se constată că, în realitate recurenta contestă modul de interpretare a probelor în temeiul cărora instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată, solicitându-se reevaluarea și reinterpretarea stării de fapt, chestiuni incompatibile cu specificul acestei căi de atac. Relevant în această privință este și faptul că prin recursul formulat deși se invocă încălcarea regulilor referitoare la efectuarea expertizei, criticile vizează interpretarea acestei probe, motiv de recurs care pentru considerentele menționate nu poate fi valorificat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susținut că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii în privința calificării naturii contractului din litigiu ca fiind un contract cadru, iar toate considerentele prin care se califică înțelegerea părților ca fiind străină de contractul-cadru sunt contradictorii celor prin care s-a reținut acest caracter.

În legătură cu această critică, Înalta Curte constată că instanța de apel, verificând obiectul contractului astfel cum a fost stabilit prin art. 1 și cum a rezultat din corespondența părților a concluzionat referitor la colile offset că acestea nu au format obiectul contractului-cadru WAP nr. 19 din 6 iunie 2013, că situația lor nu a fost reglementată prin acest contract, dar puteau face obiectul unei convenții distincte, în baza unei practici comerciale constante sau a uzanțelor părților care nu lasă nicio îndoială asupra intenției de a produce efectele juridice corespunzătoare în sensul dispozițiilor art. 1240 alin. (2) C. civ.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei-reclamante, motivul de casare nu este fondat urmând a fi respins ca atare, deoarece dezvoltarea criticii nu relevă lipsa motivării sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii ci se solicită reevaluarea probelor și reinterpretarea clauzelor contractului, critici care nu se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (6) C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs a vizat nelegalitatea deciziei din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., derivată din aplicarea greșită a prevederilor art. 1272, art. 1240 alin. (2), art. 1266 alin. (2), art. 1176 C. civ.

În această privință, Înalta Curte observă că, în realitate sunt reluate chestiunile referitoare la interpretarea contractului, cele privind colile offset, respectiv a contravalorii acestora și a costurilor de depozitare, pretenții pe care instanța de apel le-a respins constatând că nu au fost dovedite în cauză.

Sub acest aspect este fondată apărarea intimatei-pârâte conform căreia prin motivele de recurs care vizează aceste capete de cerere se critică modul în care instanța de apel a judecat fondul cauzei, iar invocarea dispozițiilor legale anterior menționate este formală, pentru că în realitate în dezvoltarea acestei critici sunt reluate chestiunile privind interpretarea contractului și reaprecierea probelor nefiind dezvoltate argumente din care să rezulte încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu toate acestea, verificând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte observă că, în privința contravalorii colilor offset și a penalităților de întârziere aferente acestor sume s-a reținut din probele administrate în cauză - a căror analiză este exclusă în această etapă procesuală - lipsa caracterului cert și lichid al creanței pretinse de reclamantă cu acest titlu.

În egală măsură, instanța de apel interpretând clauza contractuală cuprinsă în art. 15 din convenția părților a argumentat că și pretențiile reclamantei reprezentând costurile de depozitare a colilor offset, precum și a penalităților de întârziere aferente sunt nefondate. Întrucât modul de interpretare a clauzelor contractuale excede controlului de legalitate rezultă că și analiza acestei critici este exclusă, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În consecință, nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica este nefondată și va fi respinsă ca atare.

În privința criticilor referitoare la nelegalitatea deciziei de completare prin care s-a respins cererea intimatei-reclamante de obligare a apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în apel, se va reține că dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., au fost corect aplicate în condițiile în care apelul pârâtei a fost admis, cu consecința schimbării în parte a sentinței primei instanțe, în sensul respingerii unor pretenții formulate de reclamantă astfel încât au fost reconsiderate și cheltuieli de judecată în conformitate cu pretențiile admise, iar intimata fiind în culpă procesuală a fost justificat obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Motivul de recurs privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., prin care se critică modalitatea în care instanța de apel s-a pronunțat asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispoziției legale pretins greșit aplicate în cauză.

În concluzie pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate prin recursul principal formulat de pârâtă precum și cele din recursul incident declarat de reclamantă, acestea vor fi respinse în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 525/2020 din 3 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul incident declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva aceleiași hotărâri, precum și împotriva deciziei din 26 ianuarie 2021 privind completarea dispozitivului deciziei nr. 525/2020 din 3 noiembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 24 mai 2022.