ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2166/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la 17.09.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.R.L., pentru a se dispune obligarea acesteia la plata sumei de 408.448,39 RON, actualizată cu rata inflației și dobânda legală la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350, art. 1489 alin. (2), art. 1531-1535 C. civ.

Pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantei în măsura cuantumului care va reieși din probele administrate în cauză, precum și cerere reconvențională, prin care a solicitat:

- să se constate că, în baza obligațiilor asumate prin acordurile de subcontractare nr. x/02.07.2013, nr. 317/0210.2013 și contractelor de lucrări nr. x/2013 și 635/04.11.2013, A. S.R.L. trebuie să suporte cheltuielile efectuate în legătură cu execuția lucrărilor, astfel cum au fost stipulate prin contract;

- să fie obligată reclamanta-pârâtă reconvențional la plata către pârâta-reclamantă reconvențional B. S.R.L. a sumei de 245.372 RON, reprezentând cheltuieli efectuate pentru realizarea lucrărilor de către subcontractant și suportate de contractantul general, plus contravaloare costuri lucrări aflate în sarcina subcontractantului dar efectuale de contractantul general, pe cheltuiala sa;

- să se dispună compensarea datoriilor reciproce, urmând să se plătească doar diferența necompensată.

În drept, a invocat art. 350, art. 1548, art. 1617 C. civ.

La 20.11.2019, reclamanta A. S.R.L. a depus o precizare a acțiunii prin care a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 408.448,39 RON, la care se aplică penalități de 0,1% pe zi de întârziere și actualizarea sumei totale cu indicele de inflație și dobândă.

Prin sentința nr. 40 din 10.11.2021, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea precizată a reclamantei-pârâte A. S.R.L., a obligat pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 408.448,39 RON, reprezentând contravaloare servicii, actualizată cu rata inflației și dobânda legală de la data scadenței și a sumei de 408.450 RON reprezentând penalități de întârziere reduse conform art. 1541 C. civ. a admis cererea reconvențională și a obligat reclamanta-pârâtă A. S.R.L. la plata către pârâta-reclamantă reconvențional B. S.R.L. a sumei de 35.371,5 RON, reprezentând cheltuieli indirecte și contravaloare lucrări, fiind compensate cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta B. S.R.L. a formulat apel prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii petitului privind obligarea sa la plata penalităților.

Prin decizia civilă nr. 157/2022 din 21 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă a fost respins apelul pârâtei, fiind obligată la plata către intimata-reclamantă a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, instanței de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă apreciind că instanța de apel ar fi interpretat greșit normele de drept substanțial prevăzute de art. 1556 C. civ., privind excepția de neexecutare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, arată, în esență, că a invocat excepția de neexecutare de către intimată a obligației de plată a cheltuielilor efectuate pentru buna executare a lucrărilor.

Prin urmare, apreciază că nu se pot acorda penalități de întârziere pentru sumele neachitate din facturi, deoarece culpa aparține reclamantei, care a refuzat să-și îndeplinească propriile obligații și să suporte costurile care îi incumbau. Totodată, arata că intimata-reclamantă a așteptat mai mult de doi ani de la data exigibilității creanței până să solicite plata sumelor neachitate în termen, astfel că, solicitarea de plată, pe lângă debitul principal, și a penalităților și a dobânzii legale, atrage concluzia că intimata a urmărit, prin lipsa de diligență, tocmai îmbogățirea fără just temei, în sensul de a obține din penalități și dobânzi o sumă ce depășește de câteva ori suma ce i se cuvine pentru lucrările executate.

Consideră că, în mod greșit ar fi apreciat instanța de apel că obligația de plată a penalităților de întârziere aferente cerinței plății la termenele stabilite a contravalorii lucrărilor executate de intimata-reclamantă nu se află în relație de reciprocitate și interdependență cu obligația intimatei-reclamante de a asigura paza șantierului, de a procura și întreține dispozitivele de iluminare, protecție, îngrădire și pază, cu obligația de a asigura iluminatul și curățenia șantierului, de semnalizare a șantierului, de a asigura instrumentele, utilajele și materialele necesare pentru verificarea, măsurarea și testarea lucrărilor ori cu obligația de a întocmi și prezenta situațiile de lucrări, singura obligație asumată de intimata-reclamantă, corelativă celei a apelantei-pârâte privind plata contravalorii lucrărilor efectuate de cea dintâi, fiind cea a executării lucrărilor stabilite în cele două contracte de lucrări.

Intimata-reclamantă ar fi fost obligată, conform art. 8 din acordurile de subcontractare încheiate între contractantul B. S.R.L. și subcontractantul A. S.R.L., să suporte cheltuielile indirecte generate în cadrul raporturilor contractuale în baza cărora s-au efectuat lucrările, la fel cum și recurenta era obligată să suporte aceste lucrări prin contractul principal.

Conchide recurenta-pârâtă că instanța de apel ar fi trebuit să constate că cererea reclamantei este întemeiată doar în parte, doar cu privire la debitul principal, iar cererea de obligare la plata penalităților trebuia respinsă.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de recurenta-pârâtă, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă B. S.R.L. nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, se reține că dispozițiile art. 1556 C. civ. au fost invocate în mod formal, de vreme ce recurenta nu a arătat în ce modalitate au fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel.

Analiza memoriului de recurs relevă o reluare fidelă a susținerilor recurentei-pârâte exprimate în cererea de apel, privind temeinicia invocării excepției de neexecutare a contractului, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Nu în ultimul rând, se constată că, deși instanța de apel a reținut că pârâta a invocat excepția de neexecutare anterior cererii adiționale formulate de reclamantă, pârâta având deci în vedere doar pretențiile izvorâte din neplata facturilor și a dobânzii legale aferente, și nu și a penalităților de întârziere, recurenta-pârâtă nu a înțeles să combată aceste considerente, ci s-a cantonat în a reitera argumentele privind invocarea excepției de neexecutare a contractului în ce privește plata penalităților contractuale.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor ei, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

A mai invocat recurenta-pârâtă și faptul că instanța de apel a reținut în mod greșit că nu există o relație de interdependență între plata penalităților și obligațiile intimatei de a organiza paza șantierului, de a procura și întreține dispozitivele de iluminare, protecție, îngrădire și pază, cu obligația de a asigura iluminatul și curățenia șantierului, de semnalizare a șantierului, de a asigura instrumentele, utilajele și materialele necesare pentru verificarea, măsurarea și testarea lucrărilor ori cu obligația de a întocmi și prezenta situațiile de lucrări, singura obligație asumată de intimata-reclamantă, corelativă celei a recurentei-pârâte privind plata contravalorii lucrărilor efectuate de cea dintâi, fiind cea a executării lucrărilor stabilite în cele două contracte de lucrări.

Instanța de recurs constată că, în susținerea acestei critici, recurenta se raportează la o dispoziție contractuală, presupus interpretată greșit de către instanța de apel, anume art. 8 din Acordul de subcontractare încheiat între recurentă și intimata-reclamantă B. S.R.L. prin care s-a prevăzut că, "subcontractantul se angajează față de contractant cu aceleași obligații și responsabilități pe care contractantul le are față de investitor conform contractului".

Această argumentație nu poate fi încadrată cazului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la posibilitatea casării unei hotărâri atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, interpretarea clauzelor contractuale fiind un aspect de netemeinicie care nu poate fi cenzurat în recurs.

Recurenta nu ține seama nici de considerentele deciziei recurate, prin care instanța de apel a reliefat că obligațiile menționate de recurenta-pârâtă nu au fost asumate de intimata-reclamantă în legătură cu executarea lucrărilor, astfel că nu există temei juridic pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului. A mai reținut instanța de apel că obligațiile ce-i incumbă reclamantei în calitatea pe care a avut-o de executant referitoare la paza șantierului ori întreținerea dispozitivelor de iluminare, generează raporturi juridice distincte de obligația pârâtei de a achita la termenele stabilite contravaloarea executării lucrărilor.

Situația de fapt astfel stabilită de instanța de apel nu poate face obiectul reaprecierii de către instanța de recurs, învestită conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ. doar cu examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speță, instanța supremă reține, pentru argumentele pe care le-a expus, că susținerile din memoriul de recurs nu au aptitudinea de a reprezenta critici de nelegalitate și nici nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocate exclusiv formal. În plus, nu au fost identificate nici alte motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta nu a formulat critici care să poată fi subsumate motivelor de recurs reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), raportat la art. 489 alin. (2) și 496 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 157/2022 din 21 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 157/2022 din 21 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2022.