ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1375/2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 475 din 13 aprilie 2023, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2021, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta-pârâtă reconvențional A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvențional B. S.R.L.; s-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențional A. S.R.L.; a fost obligată pârâta-reclamantă reconvențional să restituie reclamantei-pârâtă reconvențional suma de 219.989 RON cu titlu de plată nedatorată; s-a respins în rest cererea formulată de reclamanta-pârâtă reconvențional A. S.R.L., ca neîntemeiată; a fost obligată pârâta-reclamantă reconvențional să plătească reclamantei-pârâtă reconvențional suma de 9.104,78 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a fost obligată reclamanta-pârâtă reconvențional să plătească pârâtei-reclamantă reconvențional suma de 19.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ. au fost compensate în parte cheltuielile de judecată datorate reciproc de părți, până la concurența sumei de 9.104,78 RON, și în final: a fost obligată reclamanta-pârâtă reconvențional să plătească pârâtei-reclamantă reconvențional suma de 10.395,22 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta B. S.R.L. a declarat apel, solicitând admiterea apelului, și să se dispună schimbarea în parte a sentinței civile nr. 475/PI/13.04.2023, în sensul respingerii în totalitate a petitului 1 din cererea de chemare în judecată (restituirea sumei de 376.679 RON, admisă în parte în limita sumei de 219.989 RON); admiterea cererii reconvenționale (privind obligarea pârâtei reconvențional la plata sumei de 176.562,39 RON); obligarea reclamantei pârâtă reconvențional la plata tuturor cheltuielilor de judecată, pentru ambele faze procesuale.

Împotriva sentinței primei instanțe reclamanta A. S.R.L. a declarat apel incident solicitând admiterea apelului incident și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de plată a cheltuielilor de judecată formulată de pârâta-reclamantă reconvențional.

Prin decizia civilă nr. 490/A din 18 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a fost a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L, împotriva sentinței civile nr. 475 din 13.04.2023, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2021. A fost schimbată în tot sentința apelantă în sensul că s-a respins cererea formulată de reclamanta-pârâtă reconvențional A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvențional B. S.R.L.

A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențional A. S.R.L.

A fost obligată reclamanta-pârâtă reconvențional A. S.R.L. la plata în favoarea pârâtei-reclamante reconvențional B. S.R.L. a sumei de 176 562,39 RON reprezentând debit restant.

S-a respins apelul incident declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 475 din data de 13 aprilie 2023, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2021.

A fost obligată intimată-reclamantă A. la plata în favoarea apelantei-pârâte B. S.R.L a sumei de 24636 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și a sumei de 6103,38 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 490/A din 18 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

În argumentarea cererii de recurs, după o succintă prezentare a situației de fapt și după un scurt istoric al cauzei, redând clauzele stipulate la art. 3 și 6 din contractul de antrepriză nr. x din 20 martie 2019 încheiat între părțile aflate în litigiu, reclamanta susține, în esență, că încheierea actul adițional nr. x prin care părțile au înțeles să ridice prețul contractului, denotă modalitatea concretă de derulare a raportului juridic dintre părți. Mai exact, atunci când s-a pus problema modificării prețului inițial agreat în contract (fix, de altfel), părțile au înțeles să încheie act adițional, deci să materializeze această modificare în scris, tocmai pentru că inițial, s-a stabilit că prețul rămâne neschimbat, iar atunci când s-a pus problema modificării acestuia, a fost necesară încheierea unui act adițional.

Redând prevederile art. 1266-1267, art. 1270, art. 1341 C. civ., recurenta apreciază că instanța de apel a interpretat și a aplicat greșit normele care reglementează instituția plății nedatorate, din moment ce susține că prezumția la care face referire art. 1341 C. civ. nu a fost răsturnată. Răsturnarea presupune o probă contrară, iar din interpretarea corectă a normei în discuție, în opinia recurentei, instanța trebuia să ajungă la o concluzie total diferită, din moment ce persoana interesată a arătat că deși prețul contractului fusese achitat integral, plățile ulterior efectuate, conform expertizei întocmite, au reprezentat un exces. Inclusiv recurenta a considerat inițial, că sumele de bani sunt destinate plății prețului contractului, însă, din moment ce ulterior s-a dovedit că prețul fusese achitat cu mult timp în urmă, aceasta nu înseamnă că sumele plătite nedatorat, nu pot fi restituite.

Reluând considerentele instanței de apel cu privire la dispozițiile din contractul încheiat, apreciază că instanța nu trebuia să interpreteze și să observe clauzele în mod separat, singular, ci să înțeleagă, prin modalitatea în care s-a înțeles redactarea clauzelor, legătura dintre acestea, respectiv intenția urmărită prin felul în care au fost redactate.

Este evident, mai susține recurenta, că intenția părților a fost ca orice fel de modificare a condițiilor inițial stabilite să fie supusă înțelegerii părților, urmată de întocmirea actelor adiționale în acest sens, nefiind necesară, reluarea, de fiecare dată a mențiunii exprese privitoare la actul adițional întocmit în scris. Această chestiune rezultă din interpretarea sistematică a contractului.

Subliniază că părțile au înțeles să configureze o relație contractuală de tip hibrid, în sensul în care de la bun început s-a stabilit un preț global, ce nu poate fi schimbat, respectiv anumite aspecte clare, însă în același timp au prevăzut posibilitatea ca aceste aspecte să fie schimbate, reconfigurate, însă întotdeauna pe baza înțelegerii părților, aprobate în scris, respectiv prin încheierea unor acte adiționale.

Or, printr-o interpretare corectă a dispozițiilor contractuale, se poate observa că nu era necesară folosirea, de fiecare dată, la fiecare paragraf, mențiunii "prin act adițional în scris".

Totodată, instanța de apel a procedat la o interpretare greșită a clauzelor contractuale prin raportare la dispozițiile privind modul de interpretare a contractelor, inclusiv atunci când a făcut trimitere la cele reținute de către expertul tehnic.

Faptul că expertul a reținut anumite chestiuni privind modalitatea concretă de realizare a lucrării, nu poate fi interpretat cum greșit instanța a făcut-o.

Existența anumitor neregularități privind modalitatea de executare efectivă a lucrării nu schimbă modalitatea concretă în care părțile s-au înțeles asupra clauzelor contractuale. Împrejurarea că părțile au prevăzut posibilitatea ca ulterior, prin înțelegeri amiabile, să încheie acte adiționale, rezultă din înseși clauzele contractuale, lipsa unor lucrări sau defecțiunile apărute nu poate schimba clauzele contractuale inițiale.

De asemenea, instanța de apel a făcut o aplicare greșită în ceea ce privește valoarea probatorie a declarației de martor, în sensul în care a redat declarația martorului C., care a precizat că au existat anumite discuții, că ar exista un "bloc" complicat, de unde ar rezulta diferența de materiale. Faptul că un martor declară că ar fi existat anumite discuții cu privire la cantitatea de materiale, nu înseamnă că instanța nu trebuie să interpreteze și să aplice corect clauzele contractuale.

Consideră că intimata, în calitate de antreprenor, nu putea emite facturi suplimentare după atingerea prețului forfetar regăsit în contract, indiferent că au fost atașate și situații de lucrări sau nu, atât timp cât nu au fost încheiate acte adiționale sau sumele respective nu erau agreate de comun acord.

În ceea ce privește Contractul de management nr. x/05.12.2019, apreciază că instanța de apel ar fi trebuit să interpreteze și să aplice corespunzător clauzele inserate, să observe obiectul acestuia, menționat la art. II pct. 2.1.

Contrar susținerilor instanței de apel, cunoașterea situației de lucrări, în temeiul Contractului de management, nu a presupus, în mod necesar și absolut, faptul că prețul nu era încadrat în înțelegerea inițială a părților.

Existența facturilor privind materialele de construcții au înglobat înțelegerea părților, mai ales în contextul în care chestiunea era prevăzută inițial în contract, dar și faptul că ulterior, nu au existat neînțelegeri cu privire la cuantumul sumei achitate, respectiv la materialele livrate.

Prin urmare, după ce prețul inițial prevăzut în contract a fost achitat, raportul obligațional, din această perspectivă, a încetat. Astfel, plățile ulterioare, peste valoarea contractului, nu au mai avut ca fundament raportul juridic dintre părți, fiind vorba de un fapt juridic.

În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. 731 din 7 aprilie 2016, pronunțată în recurs, având ca obiect plată nedatorată.

Instanța de apel a interpretat greși clauzele contractuale inclusiv în ipoteza în care, susține aceasta, s-ar admite ipoteza contrară, în sensul că necesarul de materiale și implicit, lucrările suplimentare ar fi generate din culpa recurentei, astfel că valoarea urma a fi suportată de către beneficiar. Rațiunea pentru care părțile au redactat contractul în felul expus a fost una foarte simplă, prețul este fix, însă dacă vor exista modificări, este necesar ca acestea din urmă să fie agreate de ambele părți, prin încheierea unor acte modificatoare ale contractului inițial. Teza finală a art. 6 din Contract, de asemenea, nu poate fi anticipată în sensul unei interpretări precum cea întreprinsă de către instanța de apel.

Solicită admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii atacate, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării și excepția nulității recursului.

La termenul de judecată din 18 iunie 2024, Înalta Curte a respins excepția netimbrării cererii de recurs, constatând că recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță.

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.: "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.: "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancționată cu anularea recursului.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat formal motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta solicitând, în realitate, instanței de recurs să statueze asupra cauzei, ca atare, judecând în fond, și nu doar să verifice decizia recurată în ce privește modul de aplicare a legi.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de conținutul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și aspectele tangențiale situației de fapt, nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs, în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prevalându-se de o cale extraordinară de atac, invocând o pretinsă încălcare a dispozițiilor art. 1341 C. civ., cele expuse de recurentă în cuprinsul cererii îmbracă doar aparența unor critici de nelegalitate, recurenta tinzând, în realitate, să obțină o nouă judecată pe fondul cauzei, prin stabilirea unei alte situații de fapt.

Totodată, recursul nu se poate limita la o redare formală a textelor legale (art. 1266, art. 1267, art. 1270 C. civ. etc.), condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Înalta Curte subliniază că judecătorii fondului sunt suverani în interpretarea actelor juridice ale cauzei deduse judecății, iar interpretarea dată nu poate face obiect de control în recurs.

Astfel, analizarea voinței părților este un atribut al instanțelor de fond, nu și al celei de recurs, concluzie impusă mai ales de concepția noului C. proc. civ., care nu mai include, între motivele de recurs, pe unul asemănător celui reglementat, în Codul de la 1865, de art. 304 pct. 8; în concret, examenul instanței supreme este limitat numai la a verifica dacă, la stabilirea voinței reale a părților, a fost încălcată ori greșit aplicată vreo normă de drept material, cu precădere din categoria celor impuse de C. civ. pentru interpretarea convențiilor; analiza celorlalte aspecte cu rol circumstanțial neintrând în sfera cenzurii în recurs.

De aceea, astfel cum s-a arătat, nemulțumirea recurentei-reclamante legată de hotărârea recurată, de modul în care instanța de apel a concluzionat asupra stării de fapt, de interpretarea convenției încheiate între părți, nu deduce instanței de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, ci reprezintă, în realitate, critici specifice unei căi de atac devolutive, care nu pot fi examinate în recurs, cale excepțională de atac care urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile (art. 483 alin. (3) C. proc. civ.).

Recurenta-reclamantă a redat paragrafe din considerentele deciziei recurate, însă susținerile sale nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, întrucât simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată și la argumentele care au format convingerea instanței, fără a reclama vreun viciu de legalitate considerentelor reținute de instanța de prim control judiciar în justificarea soluției pronunțate, simpla reluare a aspectelor particulare ale litigiului și prezentarea, din nou, a argumentelor expuse la instanțele de fond nu răspund exigențelor legale care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, aspectele învederate de recurentă se situează în afara competențelor instanței de recurs atâta timp cât aceasta se raportează numai la situația de fapt, la contextul relațiilor dintre părți și al derulării acestora sub aspect contractual și legal, la modul în care părțile și-au îndeplinit obligațiile contractuale, aducând în discuție efectele îndeplinirii sau neîndeplinirii acestora, nefiind posibil a se reține vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului ("instanța de apel a făcut o aplicare greșită în ceea ce privește valoarea probatorie a declarației de martor" etc.).

În concluzie, criticile, în ansamblul lor, nu pot forma obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, astfel cum s-a arătat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 490/A din 18 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 490/A din 18 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2024.