ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2074/2023

Ședința publică din data de 12 octombrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș – secția a II-a Civilă la 22.11.2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 253.210 RON, cu titlu de daune-interese, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 195/PI/08.04.2022, Tribunalul Timiș – secția a II-a Civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de 49.188,09 RON, cu titlu de debit principal și de 2.080,64 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a respins în rest acțiunea și cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 750/A/07.12.2022, Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă a admis apelul și a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis în tot acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de 253.210 RON, cu titlu de daune-interese contractuale, de 6.137,1 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond și de 2.592,72 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii civile, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În motivare, după prezentarea situației de fapt, a susținut că prin hotărârea recurată, a cărei motivare se bazează pe fișa analitică aferentă perioadei ianuarie- august 2021, au fost încălcate și aplicate greșit o serie de norme de drept privind acordarea de daune-interese pentru prejudiciul efectiv suferit, respectiv art. 1.530-1.537 C. civ.

Evocând art. 1.531 C. civ. și condițiile necesare pentru solicitarea de daune-interese, recurenta a afirmat că instanța de apel a considerat că fișa analitică în discuție probează existența și întinderea prejudiciului suferit, obligând-o să-l suporte în conformitate cu art. 1.530 C. civ.; cu toate acestea, la pronunțarea acestei hotărâri, instanța de apel nu a ținut cont de faptul că fișa analitică care provine de la intimată poate constitui dovadă împotriva acesteia, și nu în favoarea sa. Plata sumei de bani putea fi dovedită doar prin prezentarea unor extrase de cont reale, iar instanța de apel a aplicat eronat normele legale menționate anterior.

În continuare, a subliniat că cele două societăți, A. S.R.L. și C. S.R.L., sunt controlate de aceeași persoană, D., și a evidențiat legăturile de rudenie dintre administratorii celor două societății, tatăl și sora persoanei care deține controlul.

Totodată, făcând o corelare între prezentul litigiu și investigațiile ce-l vizează pe D. pentru evaziune fiscală într-un dosar penal, recurenta a subliniat că există o suspiciune de înșelătorie în privința justificării pagubei reclamate în speță. În această privință, a afirmat că atât contractul aflat în discuție, cât și fișa de cont sunt întocmite pro causa și nu au existat în realitate, motiv pentru care va formula și o plângere penală.

Potrivit recurentei, în ipoteza executării contractului, intimata trebuia să prezinte un ordin de plată, un extras de cont, avizele de însoțire ale mărfii și certificatele de calitate privind marfa livrată; or, aceste documente nu au fost depuse la dosarul cauzei.

În continuare, a mai susținut că instanța de apel nu a aplicat art. 1.534 C. civ., subliniind că se poate observa că intimata nu numai că nu a luat măsuri rezonabile pentru a micșora sau împiedica producerea prejudiciului, ci a creat în mod fraudulos un prejudiciu artificial prin încheierea unui contract cu o societate pe care o controla la un preț vădit exagerat.

În final, recurenta a afirmat că nu are încredere că sumele de bani trecute în fișa analitică au fost efectiv achitate, datorită lipsei unui extras de cont care să dovedească acest lucru. Însă, chiar și în cazul în care s-ar demonstra că acest contract a fost executat și că sumele au fost plătite, instanța de apel, conform art. 1.534 C. civ., ar fi trebuit să reducă cuantumul prejudiciului, având în vedere contribuția intimatei la producerea acestuia prin lipsa de diligență pentru evitarea sau diminuarea prejudiciului.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 18.04.2023, intimata a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 05.05.2023, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Analizând excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, autoarea căii de atac și-a întemeiat demersul judiciar în această etapă procesuală pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei nu se încadrează în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deși se invocă încălcarea și aplicarea greșită a art. 1.530-1.537 C. civ., argumentele recurentei dezvoltate combat, în realitate, modul în care instanța de apel a analizat cauza sub aspectul daunelor-interese contractuale solicitate de intimată, în raport cu prejudiciul suferit, probatoriul administrat și situația de fapt. Opinia recurentei este că cercetarea făcută de instanța de apel este eronată, deoarece fișa analitică aferentă perioadei 01.01.2021-31.08.2021 nu constituie o dovadă în favoarea intimatei, ci dimpotrivă, este una împotriva acesteia, iar în cazul în care contractul dintre intimată și C. S.R.L. ar fi fost executat, ar fi trebuit prezentate alte dovezi. Pe aceeași premisă este construită și critica vizând ignorarea art. 1.534 C. civ. de către instanța de apel, prin care se subliniază crearea frauduloasă a unui prejudiciu artificial prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unei cantități de rapiță între două societăți controlate de aceiași persoană.

Așadar, autoarea recursului atacă decizia curții de apel, punând accent în special pe modul în care a fost stabilită situația de fapt referitoare la prejudiciul suferit de intimata-reclamantă, constând în diferența de preț pe care reclamanta a fost obligată să o achite în plus pentru achiziționarea unei cantități de 298,8 rapiță nelivrată (298,8 tone) de la un alt furnizor; cu alte cuvinte, recurenta urmărește ca reevaluarea acestei situații de fapt să conducă la respingerea cererii de acordare a daunelor-interese în baza art. 8.1 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/25.02.2021.

Contrar finalității demersului judiciar al recurentei, instanța de recurs nu poate proceda la reinterpretarea probelor, cu consecința reevaluării cadrului factual al litigiului, din moment ce instanța de apel, ca instanță devolutivă, este suverană atât în a dispune asupra oportunității probelor, din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, cât și în a aprecia probatoriul administrat.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte conchide că niciuna dintre criticile recurentei nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și constată incidentă sancțiunea nulității recursului, aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, situație care, deopotrivă, încalcă exigențele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

În consecință, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 750/A/07.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2023.