ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1043/2023

Ședința publică din data de 3 mai 2023

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată și reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 7 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea acesteia la plata echivalentului în RON a sumei de 3.350 euro, reprezentând sumele achitate de reclamantă pe seama pârâtei în vederea efectuării documentațiilor stabilite prin contractul nr. x/15.03.2018; echivalentului în RON a sumei de 39.000 euro + TVA, reprezentând costul activităților realizate de reclamantă conform contractului nr. x/15.03.2018; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 801/PI din 3 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2021, s-au dispus următoarele: a fost admisă cererea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta societatea B. S.R.L.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 39.000 euro + T.V.A., reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă, conform contractului nr. x/15.03.2018, precum și suma de 15.396 RON, reprezentând sume achitate de reclamantă pe seama pârâtei în vederea efectuării documentațiilor stabilite prin contractul menționat; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6.502,23 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 324/A din 23 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă împotriva sentinței civile nr. 801/PI din 3 decembrie 2021, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă societatea A. S.R.L.; a fost obligată apelanta la plata cheltuielilor de judecată, parțiale, către intimată, în sumă de 4.000 RON.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs.

În susținerea recursului, recurenta-pârâtă arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În acest sens, recurenta-pârâtă precizează că, prin cererea de apel, a solicitat în mod expres încuviințarea probei cu înscrisuri, proba testimonială, proba cu expertiza în specialitatea arhitectură și a formulat cerere de înscriere în fals, conform art. 470, coroborat cu art. 194 lit. e) C. proc. civ.

În raport de art. 478 alin. (2) și art. 479 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că instanța de apel poate "încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezulta din dezbateri"' și, de asemenea, poate "dispune refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanța, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2)".

Prin urmare, în opinia sa, motivarea deciziei pronunțate de către instanța de apel este contradictorie, deoarece pe de o parte a respins proba solicitată, cea referitoare la efectuarea expertizei în specialitatea arhitectură prin care ar fi putut a dovedi faptul că intimata nu a putut să finalizeze obligațiile asumate în perioada contractuală stabilită, că recurenta a rămas cu un aviz de oportunitate și un certificat de urbanism ce îi sunt inutile, o dată pentru că nu s-a atins finalitatea contractului, acela de obținere P.U.Z. și a doua oară pentru că documentele amintite anterior au expirat fiind inutilizabile la momentul actual, pentru ca, pe de altă parte, să motivează decizia pe considerentul că susținerile părții sunt nefondate și nedovedite cu nici un mijloc de probă, apelanta nefăcând decât să reia argumentele prezentate în fața primei instanțe și care au fost corect analizate și asupra cărora s-a statuat în mod temeinic și legal.

Recurenta-pârâtă arată că a reluat argumente prezentate și în fața primei instanțe pentru a motiva necesitatea administrării probelor solicitate a fi încuviințate.

O altă critică este aceea referitoare la utilizarea unor falsuri în probațiune în susținerea acțiunii, recurenta-pârâtă susținând că a adus în atenția instanței faptul că niciuna dintre comunicările depuse în instanță și făcute de către intimata-reclamantă nu a ajuns în posesia sa, iar pe confirmările de primire de la dosar apare o persoană care a primit adresa x "C..", urmată de o semnătură. Pe confirmarea de la fila x din vol. I, apare numele unei persoane ce începe cu lit. J), persoană ce nu are nici o legătură cu societatea, iar pe confirmarea de primire de la fila x apare "C.". Recurenta-pârâtă menționează că singura persoană pe care o cunoaște și care să poarte numele de C. este dna. contabil C., aceasta neavând nici un alt prenume care să înceapă cu lit. M). sau I., că aceasta are funcția de contabil și nicidecum de administrator, astfel cum greșit este trecut pe confirmările de primire.

Mai mult decât atât, recurenta-pârâtă susține că semnătura de primire nu aparține dnei. C. și arată că acesta este motivul pentru care a solicitat instanței să aplice prevederile art. 304 și următoarele C. proc. civ. privind denunțarea înscrisurilor ca false și să dispună prezentarea confirmărilor de primire în original.

Recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a respins solicitarea sa, întrucât aceasta a fost formulată în apel, însă arată că a luat cunoștință despre aceste înscrisuri doar ca urmare a studiului dosarului la arhivă când a pregătit cererea de apel, pentru că nu i-au fost comunicate alături de celelalte acte în probațiune.

Un alt motiv de casare invocat vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că a încheiat contractul nr. x/15.03.2018 pe o perioadă de 12 luni, timp în care intimata-reclamantă avea obligația să realizeze toate cele 3 obligații majore pe care și le-a asumat: A) faza de proiect aviz de oportunitate, B) faza demolare, cu b1) elaborare proiect de demolare și b2) demolare efectivă, C) faza de PUZ, cu c1) unificare parcele și c2) predarea avizelor și acordurilor necesare PUZ și predare PUZ.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel în mod greșit a reținut că intimata-reclamantă și-a îndeplinit obligațiile de la punctul bl) și c2).

În ceea ce privește obligația de la punctul bl) - elaborare proiect de demolare, recurenta-pârâtă arată că și această obligație era împărțită în două etape: obținerea tuturor avizelor și acordurilor pentru autorizația de demolare și elaborarea proiectului topografic și cadastral. Plata sumei de 10 000 euro avea să se efectueze la momentul predării autorizației de demolare. Or, în aceste condiții, intimata-reclamantă nu a prezentat niciodată autorizația de demolare nefiind predată/prezentată nici părții, nici instanței. Recurenta-pârâtă arată că au fost efectuate demersuri în acest sens, dar dacă acestea nu s-au finalizat prin obținerea unei autorizații de demolare, acestea au fost inutile. Cum obligația de la punctul bl) nu a fost îndeplinită, apreciază că nu poate fi obligată să efectueze plata.

În ceea ce privește obligația de la punctul c2), recurenta-pârâtă consideră că nici aceasta nu a fost îndeplinită în totalitate. Obligația intimatei-reclamate este aceea de a elabora proiecte tehnice și obținere PUZ pentru construire imobil de locuințe colective în regim S+P+2E+M, iar această obligație se finaliza prin obținerea și predarea PUZ-ului aferent imobilului, iar această obligație nu a fost îndeplinită. Faptul că s-au obținut avize și a fost elaborat un proiect PUZ nu coincide cu obținerea și eliberarea unui PUZ.

Mai mult decât atât, recurenta-pârâtă susține că nu a fost niciodată interesată să obțină doar avizele sau doar proiectul PUZ, dacă acestea nu ar fi fost folosite mai departe și nu s-ar fi finalizat printr-un PUZ aprobat de către primărie, simpla existență a acestor acte nefiindu-i utilă.

În aceste condiții, susține că în mod nelegal instanțele au reținut că obligațiile intimatei-reclamante au fost îndeplinite.

Totodată, recurenta-pârâtă arată că a solicitat instenței să observe faptul că în speță sunt aplicabile prevederile art. 1.556 C. civ. privind excepția de neexecutare a contractului. Ținând cont de scopul final pentru care contractul x/15.03.2018 a fost încheiat și atâta timp cât intimata-pârâtă nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile asumate, recurenta-pârâtă arată că avea dreptul de a refuza executarea propriei obligații și anume plata.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă arată că unele obligații au fost executate cu o întârziere majoră din partea intimatei, ceea ce a determinat imposibilitatea finalizării în termen a PUZ-ului. Deși nu se prevede clar în contract termenul pentru fiecare dintre obligațiile asumate, se prevede un termen total de 12 luni, în care intimata-reclamantă avea datoria să își îndeplinească toate obligațiile asumate. Important de observat este, în opinia recurentei-pârâte, și faptul că obligațiile la care intimata-reclamantă s-a obligat aveau un caracter succesiv, fiind în mare legate între ele și depinzând una de cealaltă. Astfel, obținerea avizelor din partea intimatei-reclamante în lunile ianuarie- februarie 2019, în contextul în care contractul încheiat între părți avea să expire la data de 15.03.2019, denotă o nepăsare și o neîndeplinire conformă a obligațiilor. În perioada de timp rămasă, intimata-reclamantă nu avea fizic cum să își mai finalizeze obligațiile asumate, fapt ce s-a și întâmplat.

De asemenea, recurenta-pârâtă solicită instanței de recurs să observe că avizul de oportunitate nr. x din 15.11.2018 a fost eliberat în baza certificatului de urbanism nr. x din 08.06.2017, valabil timp de 12 luni și prelungit o dată cu încă 12 luni, până la data de 07.06.2019. Certificatul de urbanism poate fi prelungit o singură dată, iar avizul de oportunitate are valabilitate atâta timp cât certificatul de urbanism ce a stat la baza emiterii sale mai este valabil. Or, având în vedere faptul că intimata-reclamantă nu a finalizat obligațiile asumate în perioada contractuală stabilită, recurenta-pârâtă susține că aceste documente nu îi sunt utile pentru că nu s-a atins finalitatea contractului, acela de obținere PUZ și că documentele amintite anterior au expirat.

Recurenta-pârâtă precizează că, pentru a dovedi aceste aspecte, a solicitat încuviințarea probei cu expertiza în specialitatea arhitectură, însă instața de apel a respins această probă, întrucât a considerat că din cererea în probațiune nu rezultă utilitatea acestei probe iar partea, în calitate de apelantă, nu s-a prezentat în instanța pentru a susține utilitatea acesteia.

În aprecierea recurentei-pârâte, utilitatea administrării acestei probe rezultă clar din expunerea de motive din cadrul cererii de apel, și mai mult, cum nu i s-a solicitat de către instanța de apel să formuleze explicații asupra tezei probatorii, a considerat că a fost înțeleasă necesitatea administrării acestei probe.

Recurenta-pârâtă consideră că interpretarea potrivit căreia încuviințarea probelor este îngăduită numai în măsura în care ele sunt detaliat descrise și indicate în cererea de apel constituie un formalism excesiv, dat fiind faptul că legea procesuală oferă remedii pentru ipoteza în care instanța se afla în fata unor cereri neclare ori lacunare, anume posibilitatea de a cere părților lămuririle necesare spre a se putea asigura aflarea adevărului în cauza dedusa judecății, potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă susține că obligația instanței de a manifesta rol activ pentru aflarea adevărului, astfel cum transpare din norma procedurală enunțată și din prevederile art. 22 alin. (7) C. proc. civ., corelată cu dreptul la un proces echitabil, conform art. 6 C. proc. civ., impunea ca instanța de apel să aprecieze asupra utilității și concludenței probelor solicitate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, în raport de excepția nulității, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a admite excepția, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte arată că, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, autoarea căii de atac a invocat în mod expres motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă critică respingerea de către instanța de apel a cererii de încuviințare a probei cu expertiza specialitatea arhitectură și soluția de respingere ca tardivă a solicitării de denunțarea a înscrisurilor ca false.

Înalta Curte arată că argumentele expuse de recurenta-pârâtă nu se circumscriu motivului de casare invocat, criticile invocate vizând probele încuviințate de instanța de apel sau critici care au fost invocate în apel și care au fost soluționate de instanța de prim control judiciar.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta-pârâtă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă face trimitere la modul de derulare a relațiilor contractuale, la situația de fapt și invocă modalitatea defectuoasă sau întârzierea executării obligațiilor de către intimata-reclamantă.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a formulat critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci critici care reflectă, în realitate, nemulțumirea acesteia față de probele încuviințate, de interpretarea probelor administrate și de situația de fapt reținută de instanța de apel, urmărind o nouă verificare a apărărilor sale.

Or, motivele de casare invocate implică raportarea criticilor formulate la conținutul deciziei care formează obiect al căii extraordinare de atac, iar nu repunerea în discuție a fondului cauzei.

Recurenta-pârâtă tinde, prin expunerea acestor critici, la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Așa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de considerentele expuse, întrucât sancțiunea nulității căii de atac intervine nu doar atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, iar o astfel de situație intervine și în cauza de față, așa cum s-a arătat, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. va admite excepția nulității și, în temeiul art. 496 alin. (1) din același Cod, va anula recursul declarat în cauză. Față de prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata sumei de 12.350,25 RON către intimata-reclamantă A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 324/A din 23 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 12.350,25 RON către intimata-reclamantă A. S.R.L., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 mai 2023.